Public office incompatibility with company administration: effectiveness of unilateral resignation upon communication versus commercial registration

Decizia nr. 1881/2014

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Procedura derulată în faţa primei instanţe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2/2012, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună anularea Raportului de evaluare întocmit la data de 09 noiembrie 2012 şi înregistrat din 09 noiembrie 2012 la Inspecţia de Integritate din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, prin Raportul de evaluare contestat s-a reţinut că la data numirii (10 mai 2012) în funcţia de secretar general adjunct al Guvernului, cu rang de secretar de stat, ar fi deţinut funcţia de (unic) administrator al SC B. SRL, caz de incompatibilitate reglementat de art. 84 alin. (2) şi art. 84 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, s-a reţinut că ar fi încălcat obligaţia prevăzută de dispoziţiile art. 86 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 potrivit căruia, era obligat la data numirii în funcţie, să declare că nu se află în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege.

În consecinţă, s-a constatat că s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate, întrucât în perioada cuprinsă între data numirii în funcţia de secretar general adjunct al Guvernului, cu rang de secretar de stat (10 mai 2012) şi data revocării din funcţia de administrator al SC B. SRL (08 iunie 2012) ar fi exercitat, simultan, o funcţie publică de autoritate şi funcţia de administrator la o societate comercială, încălcând dispoziţiile art. 84 alin. (2), art. 84 alin. (1) lit. c) şi art. 86 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Reclamanta a susţinut că Raportul de evaluare întocmit de autoritatea pârâtă este nelegal şi netemeinic, pentru următoarele motive:

La data de 09 mai 2012, acceptând propunerea de numire într-o funcţie de demnitate publică şi cunoscând faptul că deţinea calitatea de administrator la SC B. SRL, a înţeles să renunţe la mandatul acordat de asociaţi, sens în care a înaintat o cerere societăţii comerciale către Adunarea Generală a Asociaţiilor prin care a solicitat revocarea din calitatea de administrator.

A doua zi, după depunerea cererii de revocare a mandatului de administrator, a fost numit în funcţia de secretar general adjunct al Guvernului, cu rang de secretar de stat, conform Deciziei Primului Ministru nr. 148 din 10 mai 2012, publicată în M. Of. nr. 314/10.05.2012, Partea I.

La data de 08 iunie 2012, Adunarea Generală a Asociaţiilor SC B. SRL a dispus revocarea sa din funcţia de administrator al societăţii şi numirea unui alt administrator, modificare înregistrată ulterior la Registrul Comerţului, operaţiune impusă de dispoziţiile legale în vederea asigurării opozabilităţii faţă de terţi a actelor juridice ale societăţii.

În mod eronat pârâta a apreciat că s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate, aceasta interpretând cu rea-credinţă şi în mod abuziv informaţiile furnizate de autorităţile publice.

În acest sens, având în vedere că renunţarea este un act juridic unilateral, urmează a fi avute în vedere prevederile art. 1326 noul C. civ. potrivit cărora, actul juridic unilateral produce efecte din momentul în care comunicarea ajunge la destinatar.

Prin urmare, mandatul de administrator a încetat la momentul comunicării cererii din 09 mai 2012 către societate, situaţie de natură a nu atrage starea de incompatibilitate prevăzute de art. 84 alin. (2), art. 84 alin. (1) lit. c) şi art. 86 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

În mod evident, hotărârea AGA ulterioară, prin care, printre altele, s-a decis revocarea sa din funcţia de administrator şi numirea unui nou administrator, este consecinţa firească a cererii depuse la 09 mai 2012, în temeiul şi modalitatea convenite de Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată.

Nicio dispoziţie legală nu stabileşte obligativitatea menţionării în cuprinsul unei hotărâri AGA a motivelor care au determinat adoptarea hotărârilor în cauză, astfel încât, în speţă, nu se impunea menţionarea în preambulul hotărârii a cererii de revocare a mandatului de administrator.

În egală măsură, potrivit informaţiilor furnizate de Registrul Comerţului Bucureşti, cererea de înregistrare a unei menţiuni în registrul comerţului, în speţă, cererea având ca obiect schimbarea administratorului unei societăţi comerciale, nu este însoţită, printre alte documente expres prevăzute, de cererea de revocare a mandatului şi nu există niciun motiv ca această cerere să fie menţionată în cererea de înregistrare menţiuni.

Practica A.N.I. cu privire la existenţa stării de incompatibilitate este neunitară sau diferă în funcţie de persoana supusă evaluării.

Astfel, într-o altă speţă, prin Raportul de evaluare din 28 iulie 2011 s-a reţinut:

„Pentru ca starea de incompatibilitate să nu fi existat, domnul/(...)/avea obligaţia egală să renunţe la calitatea de administrator /(...)/ înainte de numirea sa în funcţia publică, respectiv /(...)/”.

Aşadar, în mod corect, pârâta, prin inspectorul de integritate, a reţinut că renunţarea la calitatea de administrator anterior numirii în funcţie este suficient şi înlătură starea de incompatibilitate.

Cu privire la obligaţia de depunere a declaraţiei prevăzute de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, respectiv dacă se afla în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege, urmează a se avea în vedere că la data de 08 iunie 2012, a depus, în termenul prevăzut de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, declaraţiile de avere şi de interese, înregistrate sub nr. 623, respectiv 612 din 08 iunie 2012 şi afişate pe site.

Din analiza coroborată a actelor normative aplicabile în speţă rezultă fără putinţă de tăgadă că omisiunea depunerii declaraţiei prevăzute de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 nu este sancţionată. Prin urmare, simplul fapt al omiterii depunerii declaraţiei în cauză la data de 10 mai 2012 nu este de natură a conduce la concluzia că s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate şi nici nu poate atrage de drept starea de incompatibilitate, cu atât mai mult cu cât compartimentul de specialitate din cadrul Guvernului nu l-a anunţat că era necesară depunerea respectivei declaraţii în ziua de 10 mai 2012.

Din prevederile Legii nr. 161/2003 se poate constata cu uşurinţă că pentru mai multe categorii de demnitari, actul normativ prevede beneficiul unui termen acordat de lege în vederea reglementării situaţiei ce ar atrage starea de incompatibilitate, un termen pentru ca persoanele ce află în stare de incompatibilitate să aibă posibilitatea să renunţe la una dintre funcţiile ce atrag starea de incompatibilitate.

Numai în ceea ce priveşte membrii Guvernului şi alte funcţii publice de autoritate din administraţia publică centrală şi locală legea tace, fără a prevedea termenul pentru înlăturarea stării de incompatibilitate.

În speţă, urmează a se observa că a renunţat la mandatul de administrator, prin cererea înaintată societăţii, chiar cu o zi înainte de a fi numit în funcţia de secretar general adjunct al Guvernului, iar AGA a procedat la revocarea mandatului de administrator în termen de 30 de zile de la cererea formulată, respectându-se atât termenul acordat altor categorii de demnitari, prin analogie, dar şi termenul pentru societăţile comerciale stabilit prin Legea nr. 31/1990, republicată.

Cu privire la declaraţiile depuse la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, urmează a se constata că, pentru organizarea şi conducerea contabilităţii SC B. SRL a fost încheiat cu SC C. SRL contractul de prestări servicii din 05 ianuarie 2012, iar administratorul SC B. SRL a împuternicit-o pe doamna D., indicată de prestator, prin procura specială autentificată din 11 ianuarie 2012, să semneze şi să depună declaraţia 112 şi orice alte declaraţii fiscale ale societăţii.

În măsura în care societatea prestatoare şi/sau reprezentanţii acesteia au continuat, în mod evident, dintr-o eroare materială, să semneze şi să depună declaraţiile fiscale în numele acestuia la autorităţile competente, chiar şi după momentul încetării mandatului de administrator, nu se poate reţine vreo culpă a acestuia, cu atât mai mult nu se poate reţine că ar mai fi exercitat acte de administrator.

În concluzie, faţă de cele învederate, reclamantul a solicitat anularea Raportului de evaluare din 09 noiembrie 2012 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea cererii reclamantului ca nefondată, în considerarea următoarelor argumente:

Susţinerea reclamantului potrivit căreia, cererea de revocare a mandatului de administrator a fost depusă la SC B. SRL este lipsită de relevanţă juridică deoarece:

Cererea de revocare nu conţine nicio menţiune cu care reclamantul să poată proba înregistrarea acesteia în evidenţele SC B. SRL la data de 09 mai 2012.

Mai mult, hotărârea din 08 iunie 2012 a Adunării Generale a Acţionarilor SC B. SRL nu face nico referire cu privire la faptul că cererea de revocare din funcţia de administrator a fost trecută pe ordinea de zi sau că a fost aprobată.

De asemenea, cererea de revocare fără dată nu este menţionată în cererea de înregistrare menţiuni depusă la Registrul Comerţului în data de 15 iunie 2012.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 4 şi art. 5 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că menţiunile existente în Registrul comerţului sunt publice şi constituie „oglinda” evoluţiei societăţii comerciale, orice faptă neînregistrată nefiind opozabilă terţului.

În consecinţă, renunţarea este un act juridic unilateral, dar menţiunile sunt opozabile terţilor de la data efectuării lor în registrul comerţului ori de la publicarea lor în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, sau în altă publicaţie, acolo unde legea dispune astfel.

Prin urmare, menţiunea retragerii reclamantului din calitatea de administrator la SC B. SRL a devenit opozabilă terţilor de la data înregistrării cererii de menţiuni la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, respectiv 15 iunie 2012 şi nu de la data de 09 august 2012, cum în mod eronat susţine reclamantul.

Referitor la practica A.N.I. cu privire la existenţa stării de incompatibilitate, urmează a se avea în vedere, în principal, faptul că raportul de evaluare invocat ca exemplu nu reprezintă o speţă similară.

Pe de altă parte, inspectorul de integritate a reţinut că: „Pentru ca starea de incompatibilitate să nu fi existat /(...)/ avea obligaţia legală să renunţe la calitatea de administrator la /(...)/ înainte de numirea sa în funcţia publică cu respectarea prevederilor Legii nr. 161/2003 în forma valabilă la data întocmirii raportului de evaluare respectiv a art. 94 alin. (1), art. 94 alin. (2) lit. c), a art. 49 din Legea nr. 188/1999”.

În cazul de speţă, pentru funcţia de membru al Guvernului, legiuitorul a prevăzut obligaţia ca acesta să declare că nu se află în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege la art. 84, la data depunerii jurământului sau, după caz, la data numirii în funcţie.

Reclamantul nu a depus la dosarul lucrării documente din care să rezulte îndeplinirea la data numirii în funcţia de secretar general adjunct al Guvernului, cu rang de secretar de stat, a obligaţiei prevăzute de dispoziţiile art. 86 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

Susţinerea reclamantului potrivit căreia, omisiunea depunerii declaraţiei prevăzute la art. 86 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 nu este sancţionată, echivalează cu o recunoaştere a faptului că nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de lege.

În ceea ce priveşte susţinerea reclamantului referitor la faptul că pentru membrii Guvernului şi alte funcţii de autoritate din administraţia publică centrală şi locală, Legea nr. 161/2003 nu prevede termenul în care poate fi înlăturată starea de incompatibilitate, urmează a se avea în vedere că legea dispune ca secretarii generali adjuncţi să declare la numirea în funcţie faptul că nu se află în situaţie de incompatibilitate, astfel că orice adăugire sau interpretare a altor dispoziţii aplicabile altor categorii de funcţii publice nu sunt nici pertinente şi nici concludente.

Referitor la susţinerea reclamantului cu privire la declaraţiile depuse la Casa de Asigurări de Sănătate, urmează a se observa că, din evidenţele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate rezultă că reclamantul a efectuat acte de administrare a SC B. SRL, atât în perioada 10 mai 2012 – 08 iunie 2012, cât şi ulterior, până la data de 03 august 2012.

În consecinţă, pârâta a solicitat respingerea în totalitate a cererii reclamantului ca nefondată, subliniind faptul că, în perioada 10 mai 2012-08 iunie 2012, acesta a exercitat simultan o funcţie publică de autoritate şi funcţia de administrator la o societate comercială, încălcând astfel dispoziţiile art. 84 alin. (2), art. 84 alin. (1) lit. c) şi art. 86 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1093 din 22 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus respingerea acţiunii formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî în acest sens, prima instanţă a reţinut, în considerentele decisive ale hotărârii, următoarele:

Din cuprinsul raportului de evaluare contestat în cauză rezultă că reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât în perioada exercitării funcţiei de secretar general adjunct al Guvernului, cu rang de secretar de stat, funcţie în care a fost numit la 10 mai 2012, a deţinut şi calitatea de administrator al SC B. SRL, calitate care a încetat la data de 08 iunie 2012.

Potrivit dispoziţiilor art. 84 alin. (2) din Legea nr. 161/2013, cu modificările şi completările ulterioare, funcţia de secretar de stat, funcţia de subsecretar de stat şi funcţiile asimilate acestora sunt incompatibile cu exercitarea altei funcţii publice de autoritate, precum şi cu exercitarea funcţiilor prevăzute la alin. (1) lit. b)-i), funcţia de administrator fiind expres nominalizată la art. 84 alin. (1) lit. c) din actul normativ citat.

Este întemeiată susţinerea reclamantului, în sensul că, din perspectiva dispoziţiilor referitoare la incompatibilităţi, renunţarea la funcţia de administrator operează cu data manifestării unilaterale de voinţă în acest sens, comunicată societăţii potrivit dispoziţiilor art. 1326 C. civ.

Înregistrarea actului de renunţare la Registrul comerţului are altă finalitate, şi anume opozabilitatea faţă de terţii cu care contracarează societatea, astfel că momentul înregistrării menţiunii cu privire la încetarea mandatului de administrator nu este relevant în aprecierea incidenţei dispoziţiilor art. 84 din Legea nr. 161/2003.

Înscrisurile depuse de reclamat în combaterea concluziilor raportului de evaluare nu atestă, dincolo de orice dubiu, depunerea cererii de renunţare la funcţia de administrator al SC B. SRL anterior datei numirii în funcţia publică de secretar general adjunct al Guvernului.

Dispoziţiile art. 84 din Legea nr. 161/2003 nu condiţionează existenţa stării de incompatibilitate de exercitarea efectivă a unor atribuţii aferente funcţiilor menţionate la alin. (1) lit. a)-i), simpla deţinere a funcţiilor şi calităţilor menţionate fiind atât necesară, cât şi suficientă pentru a se constata starea de incompatibilitate.

În cazul funcţiilor menţionate la art. 84 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, titularii acestora nu au posibilitatea de a rezolva starea de incompatibilitate într-un termen ulterior, astfel că renunţarea ulterioară la calitatea de administrator nu are nicio relevanţă pentru constatarea stării de incompatibilitate.

În ceea ce priveşte depunerea declaraţiilor la Casa de Asigurări de Sănătate, susţinerile reclamantului sunt întemeiate, fiind de observat că au fost depuse la dosarul cauzei contractul de prestări servicii din 05 ianuarie 2012, procura specială autentificată din 11 ianuarie 2012, prin care reclamantul a împuternicit-o pe doamna D., indicată de prestatorul SC C. SRL să semneze şi să depună atât declaraţia 112 (ce priveşte inclusiv plata contribuţiei la sănătate), cât şi orice alte declaraţii ale societăţii, astfel, cum prevăd actele normative în cauză, respectiv Ordinul ANAF nr. 2520/2010.

Prin urmare, depunerea acestor declaraţii în numele reclamantului nu presupune exercitarea de către reclamant a funcţiei de administrator, fiind evident că reprezintă un fapt străin acestuia.

În egală măsură, este întemeiată susţinerea reclamantului în sensul că nedepunerea declaraţiei cu privire la inexistenţa stării de incompatibilitate, prevăzută de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 nu atrage, în sine, constatarea incompatibilităţii, însă, ca şi în cazul constatărilor referitoare la depunerea declaraţiilor către Casa de Asigurări de Sănătate, temeinicia susţinerilor reclamantului cu privire la aceste două aspecte nu este aptă să conducă la anularea raportului de evaluare.

În consecinţă, pentru considerentele expuse, prima instanţă a constatat că acţiunea promovată de reclamant este neîntemeiată şi a dispus respingerea acesteia.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1093 din 22 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs, în termen legal, reclamantul A., susţinând că este nelegală şi netemeinică, pentru următoarele motive:

La începutul lunii mai 2012 i s-a adus la cunoştinţă faptul că urma să fie numit în funcţia de secretar general adjunct al Guvernului. Având cunoştinţă de dispoziţiile legale privind starea de incompatibilitate, la data de 09 mai 2012, a înaintat SC B. SRL, societate al cărei administrator era, o cerere privind revocarea sa din această funcţie.

La data de 10 mai 2012, a fost numit secretar general adjunct al Guvernului, cu rang de secretar de stat, conform Deciziei Primului Ministru nr. 148 din 10 mai 2012, decizie publicată în M. Of. nr. 314/10.05.2012, Partea I.

Potrivit dispoziţiilor art. 117 din Legea nr. 31/1990, adunarea generală a asociaţilor unei societăţi comerciale nu poate fi convocată în mai puţin de 30 de zile de la data solicitării acestei convocări.

La data de 08 iunie 2012, Adunarea Generală Asociaţilor SC B. SRL s-a întrunit, cu respectarea termenului minim prevăzut de lege, a luat act de solicitarea sa, a dispus revocarea din funcţia de administrator al societăţii şi numirea unui alt administrator, modificare ce a fost ulterior înregistrată şi la Registrul Comerţului.

Deşi prima instanţă a observat, în mod corect, faptul că cererea sa de revocare din funcţia de administrator nu are dată certă conform dispoziţiilor legale, totuşi în mod greşit nu a luat în considerare această probă ca un început de dovada scrisă ce se coroborează cu probatoriul administrat în cauză.

Legea nr. 161/2003 nu prevede expres, pentru membrii Guvernului şi alte funcţii publice de autoritate din administraţia publică centrală şi locală, un termen în care aceştia să aibă posibilitatea să înlăture starea de incompatibilitate în care s-ar putea afla la un moment dat.

Este de observat că aceeaşi lege prevede pentru celelalte categorii de demnitari, termenele în care aceştia pot reglementa starea de incompatibilitate în care se găsesc la un moment dat [ex. art. 83 alin. (1), art. 91 alin. (3), art. 99 din Legea nr. 161/2003].

În cazul de faţă se pot aplica, prin analogie, dispoziţiile legale referitoare la termenul de 60 de zile, prevăzut de art. 83 alin. (1) pentru parlamentari, conform principiului „ubi eadem ratio, eadem lex esse debet”.

De la momentul la care a solicitat asociaţilor SC B. SRL revocarea din calitatea de administrator, nu a mai desfăşurat niciun fel de activitate în această calitate.

Astfel cum a reţinut şi prima instanţă, după data de 10 mai 2012, SC B. SRL nu a mai desfăşurat niciun fel de activitate economică dovada, chiar indirectă, a faptului că acesta nu mai exercita, faptic, vreo activitate în calitate de administrator.

Toate aceste probe indirecte vin să confirme faptul că la data de 09 mai 2012 solicitase asociaţilor SC B. SRL revocarea sa din calitatea de administrator al societăţii.

În concluzie, pentru motivele arătate, recurentul a solicitat admiterea recursului şi, în principal, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., modificarea în tot a sentinţei atacate, în sensul admiterii contestaţiei şi anulării Raportului de evaluare din 09 noiembrie 2012 emis de Agenţia Naţională de Integritate, iar în subsidiar, în măsura în care se va aprecia necesară administrarea de probe noi, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

4. Apărările formulate de intimata Agenţia Naţională de Integritate

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata a solicitat respingerea recursului declarat de reclamant, cu consecinţa menţinerii ca legală şi temeinică a sentinţei recurate, apreciind că prima instanţă, în mod corect, a reţinut, în raport de materialul probator existent la dosar, că recurentul-reclamant nu a făcut dovada depunerii cererii de renunţare la funcţia de administrator al SC B. SRL, anterior datei numirii în funcţia publică de secretar general adjunct al Guvernului.

În aceste condiţii, intimata a susţinut că a evaluat în mod corect existenţa stării de incompatibilitate, raportat la dispoziţiile art. 84 alin. (2) art. 84 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

5. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

La cererea recurentului-reclamant s-a administrat proba cu înscrisuri noi, conform art. 305 C. proc. civ. şi s-a depus jurisprudenţă pe linia celor susţinute în dovedirea nelegalităţii actului administrativ contestat.

De asemenea, ambele părţi au formulat concluzii scrise în cauză.

În şedinţa publică din data de 27 martie 2014, recurentul A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 86 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, care stabilesc următoarele:

„(1) Persoana care exercită una dintre funcţiile publice de autoritate prevăzute la art. 84 şi 85 este obligată, la data depunerii jurământului sau, după caz, la data numirii în funcţie, să declare că nu se află în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege”.

Recurentul a considerat că dispoziţiile art. 29 şi urm. din Legea nr. 47/1992 sunt întrunite în cauză, întrucât fondul litigiului depinde fără echivoc de norma a cărei neconstituţionalitate o invocă, iar până în prezent nu a fost declarată neconstituţionalitatea acesteia.

Având a aprecia asupra admisibilităţii sesizării Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată că nu se impune investirea instanţei de contencios constituţional, nefiind întrunite cerinţele art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

Potrivit acestui text de lege, excepţia de neconstituţionalitate are ca obiect o lege sau o ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Pentru ca mecanismul excepţiei de neconstituţionalitate să nu fie deturnat de la scopul pentru care a fost creat, sintagma „să aibă legătură cu soluţionarea cauzei” sau, altfel spus, relevanţa excepţiei de neconstituţionalitate trebuie evaluată în raport de circumstanţele cauzei, prin prisma interesului procesual concret pe care îl prezintă declanşarea controlului de neconstituţionalitate, ţinând seama de chestiunile litigioase supuse dezbaterii şi de stadiul în care se află litigiul.

În speţa supusă judecăţii, condiţia „legăturii cu soluţionarea cauzei” nu este îndeplinită, întrucât judecata recursului nu poate fi determinată în niciun fel de modul în care este interpretată şi aplicată norma vizată de excepţia de neconstituţionalitate. Astfel, în primă instanţă a fost soluţionată chestiunea litigioasă legată de nedepunerea declaraţiei cu privire la inexistenţa stării de incompatibilitate, prevăzută de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, iar cele statuate în această privinţă în considerentele hotărârii recurate au intrat în puterea lucrului judecat, atât timp cât autoritatea pârâtă nu a înţeles să declare recurs în cauză.

În condiţiile în care controlul judiciar este limitat la motivele de recurs formulate de reclamant, iar susţinerile acestuia legate de aplicarea art. 86 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 au fost reţinute ca fiind întemeiate prin hotărârea primei instanţe, invocarea în recurs a excepţiei de neconstituţionalitate privind această normă legală este lipsită de finalitate practică.

Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel că Înalta Curte va dispune respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86 alin. (1) din legea nr. 161/2003.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentinţa recurată, în raport de criticile formulate, de probele administrate în cauză, precum şi de dispoziţiile legale aplicabile, inclusiv cele prevăzute de art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Argumentele de fapt şi de drept relevante

Recurentul A. a supus controlului de legalitate, potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, Raportul de evaluare din 09 noiembrie 2012 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate.

Prin acest Raport de evaluare s-a constatat că, în perioada exercitării funcţiei de secretar general adjunct al Guvernului, cu rang de secretar de stat, acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât în perioada 10 mai 2012 (data numirii în funcţia publică) – 08 iunie 2012 (data revocării din funcţia de administrator al SC B. SRL) a exercitat simultan o funcţie publică de autoritate şi funcţia de administrator la o societate comercială, încălcând astfel dispoziţiile art. 84 alin. (2), art. 84 alin. (1) lit. c) şi art. 86 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

Susţinerile reclamantului privind nelegalitatea Raportului de evaluare se fundamentează atât pe dispoziţiile legale incidente pricinii, cât şi pe probatoriul administrat în cauză, în primă instanţă şi în recurs, potrivit art. 305 C. proc. civ.

Astfel, mandatul de administrator reglementat de Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990 este asimilat expres, potrivit art. 72 din acest act normativ, mandatului reglementat de C. civ.

Dispoziţiile art. 1326 noul C. civ. prevăd că:

„(1) Actul unilateral este supus comunicării atunci când constituie, modifică sau stinge un drept al destinatarului şi ori de câte ori informarea destinatarului este necesară potrivit naturii actului.

(2) Dacă prin lege nu se prevede altfel, comunicarea se poate face în orice modalitate adecvată, după împrejurări.

(3) Actul unilateral produce efecte din momentul în care comunicarea ajunge la destinatar, chiar dacă acesta nu a luat cunoştinţă de aceasta din motive care nu îi sunt imputabile”.

De asemenea, potrivit art. 2034 alin. (1) noul C. civ.

„(1) Mandatarul poate renunţa oricând la mandat, notificând mandantului renunţarea sa”.

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că renunţarea la mandat este un act juridic unilateral supus comunicării, singura condiţie impusă de lege pentru existenţa sa valabilă fiind aceea a notificării mandantului.

În acest sens, prima instanţă a reţinut ca fiind întemeiată susţinerea reclamantului în sensul că, din perspectiva dispoziţiilor referitoare la incompatibilităţi, renunţarea la funcţia de administrator operează cu data manifestării unilaterale de voinţă, comunicată societăţii, potrivit dispoziţiilor art. 1326 C. civ.

În privinţa înregistrării actului de renunţare la Registrul comerţului, prima instanţă a apreciat că are o altă finalitate, respectiv opozabilitatea faţă de terţii cu care contractează societatea şi că momentul înregistrării menţiunii referitoare la încetarea mandatului de administrator nu este relevantă în aprecierea incidenţei art. 84 din Legea nr. 161/2003.

Referitor la forma de comunicare a renunţării la mandat, potrivit art. 1326 alin. (2) noul C. civ., comunicarea se poate face în orice modalitate adecvată, după împrejurări, dacă legea nu prevede altfel.

În acord cu dispoziţiile legale expuse, reclamantul A., acceptând propunerea de a fi numit într-o funcţie de demnitate publică, a înţeles să renunţe la data de 09 mai 2012 la mandatul acordat de asociaţii SC B. SRL, conform actului constitutiv al societăţii.

În acest sens, reclamantul a depus, la data de 09 mai 2012, anterior numirii în funcţia publică (10 mai 2012), la SC B. SRL, o cerere scrisă datată 09 mai 2012, adresată adunării generale a asociaţilor, prin care a solicitat revocarea din funcţia de administrator, începând cu data de 10 mai 2012, pe motiv că urmează a fi numit într-o funcţie publică.

La data de 08 iunie 2012, Adunarea Generală a Asociaţilor SC B. SRL s-a întrunit şi a adoptat Hotărârea nr. 1 din 08 iunie 2012, prin care a dispus revocarea reclamantului A. din funcţia de administrator şi numirea unui nou administrator în persoana doamnei E.

Potrivit art. 117 din Legea nr. 31/1990, termenul de întrunire a adunării generale a asociaţilor nu putea fi mai mic de 30 de zile de la data publicării convocării în Monitorul Oficial.

Nu există nicio dispoziţie legale care să instituie cerinţa înscrierii în conţinutului hotărârii adunării generale a asociaţilor a motivelor care au determinat adoptarea acesteia sau cerinţa prezentării la Registrul comerţului a cererii de revocare a mandatului de administrator odată cu depunerea cererii de înscriere a membrilor referitoare la modificarea actului constitutiv al societăţii.

Toate împrejurările expuse evidenţiază renunţarea legală a reclamantului la funcţia de administrator al SC B. SRL, anterior desemnării în funcţia publică de secretar general adjunct al Guvernului, fiind dovedite cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei atât în primă instanţă, cât şi în recurs, respectiv:

(i) cererea de revocare din funcţia de administrator;

(ii) adeverinţa din 18 martie 2013 eliberată de SC B. SRL prin care se adevereşte faptul că reclamantul a renunţat la funcţia de administrator al acestei societăţii în data de 09 mai 2012 şi că nu a mai exercitat în niciun fel calitatea de administrator al societăţii după această dată;

(iii) declaraţia SC B. SRL prin administrator E. din care rezultă că la data de 09 mai 2012 a fost înregistrată cererea prin care domnul A., administrator la acea dată, înţelege să renunţe la mandatul de administrator;

(iv) declaraţiile în formă autentică ale foştilor asociaţi, F. şi G., conform cărora, în data de 09 mai 2012 li s-a adus la cunoştinţă de către domnul A., administrator al SC B. SRL, că înţelege să renunţe începând cu acea dată la funcţia de administrator, renunţare pe care au acceptat-o şi au luat măsurile pentru desemnarea doamnei E. în vederea exercitării temporare a mandatului de administrator;

(v) declaraţia în formă autentică a actualului administrator al societăţii, E., conform căreia în data de 09 mai 2012 i s-a adus la cunoştinţă de către reclamant că înţelege să renunţe cu această dată la mandatul de administrator, renunţare pe care a acceptat-o, fiind desemnată să administreze temporar societatea.

Menţiunile care privesc declaraţiile consemnate în cuprinsul acestor înscrisuri fac dovada deplină până la proba contrarie a faptului că renunţarea la mandatul de administrator a fost comunicată de reclamant atât SC B. SRL, cât şi asociaţilor societăţii, la data de 09 mai 2012, anterior numirii în funcţia publică.

În privinţa susţinerilor ce vizează pretinsa obligaţie de înregistrare în evidenţele societăţii a cererii de renunţare la mandatul de administrator, Înalta Curte reţine că o astfel de cerinţă nu are suport legal, întrucât normele legale aplicabile, respectiv art. 1326 alin. (2) noul C. civ., stipulează că, dacă prin lege nu se prevede altfel, comunicarea se face în orice modalitate adecvată, după împrejurări.

Aşadar, comunicarea renunţării la mandatul de administrator poate, conform legii, să îmbrace orice formă, iar în speţa de faţă, aspectele consemnate în cuprinsul declaraţiei SC B. SRL evidenţiază faptul că cererea de renunţare la mandatul de administrator înregistrată de reclamant la societate la data de 09 mai 2012 nu a primit număr de înregistrare, întrucât această societate, neavând un volum mare de documente, nu a implementat niciodată un registru de evidenţiere a documentelor intrate sau emanate de societate.

Şi aceste împrejurări fac dovada deplină până la proba contrarie, probă care nu a fost făcută în cauză. În aceste condiţii, ele nu vor putea fi înlăturate de instanţă care, în lipsa reglementării a unei cerinţe de formă pentru renunţarea la mandat, va avea în vedere că renunţarea la mandat este un act juridic unilateral şi că singura cerinţă stipulată de lege pentru existenţa sa valabilă este comunicarea acesteia mandantului.

În acest sens este însăşi practica administrativă a Agenţiei Naţionale de Integritate care, prin Raportul de evaluare din 28 iulie 2011, a reţinut că:

„Pentru ca starea de incompatibilitate să nu fi existat, domnul S.M. avea obligaţia legală să renunţe la calitatea de administrator la SC H. SRL, înainte de numirea sa în funcţia publică”.

Cele două cauze sunt similare, astfel că impuneau identitate de tratament juridic încă din etapa administrativă a evaluării respectării regimului incompatibilităţilor derulată de Agenţia Naţională de Integritate.

Nu au relevanţă, sub aspectul legalităţii sentinţei recurate, apărările autorităţii pârâte reiterate în combaterea recursului declarat de reclamant, privitoare la nedepunerea declaraţiei prevăzute de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 şi la exercitarea de către reclamant a unor acte de administrare după data numirii în funcţia publică, conform declaraţiilor depuse la Casa Naţională de Asigurării de Sănătate. Aceasta deoarece, prin hotărârea pronunţată, prima instanţă a validat poziţia procesuală a reclamantului în privinţa acestor aspecte, apreciind ca fiind întemeiate susţinerile acestuia, iar dezlegarea oferită de instanţă se impune cu putere de lucru judecat, în condiţiile în care pârâta Agenţia Naţională de Integritate nu a declarat recurs împotriva acestei hotărâri.

În concluzie, în considerarea principiului legalităţii, principiu fundamental al statului de drept, consacrat în însăşi legea fundamentală [art. 1 alin. (6) şi art. 16 alin. (2) din Constituţie], a tuturor argumentelor de fapt şi de drept evidenţiate, Înalta Curte constată că situaţia de incompatibilitate reţinută în privinţa reclamantului A. nu există, astfel că în mod nelegal a fost întocmit de către Agenţia Naţională de Integritate Raportul de evaluare din 09 noiembrie 2012.

Prezenta decizie nu contrazice soluţia de unificare a practicii judiciare adoptată în data de 7 noiembrie 2013 de judecătorii secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, raportat la elementele de fapt şi de drept supuse dezbaterii, ce conturează limitele investirii instanţei.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte va dispune, cu majoritate, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3), art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, admiterea recursului declarat de reclamantul A., casarea sentinţei civile nr. 1093 din 22 martie 2013, în sensul admiterii cererii reclamantului şi anulării Raportului de evaluare din 09 noiembrie 2012 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate de voturi,

Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Admite recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 1093 din 22 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată.

Admite cererea formulată de reclamantul A.

Anulează Raportul de evaluare din 09 noiembrie 2012 întocmit de A.N.I.

Cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare, în privinţa soluţiei dată cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Irevocabilă în ceea ce priveşte celelalte dispoziţii ale Deciziei.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 aprilie 2014.

Cu opinie separată a domnului judecător I. în sensul respingerii recursului declarat de A. împotriva sentinţei nr. 1093 din 22 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.