Rural Development Funding: Legality of Superior Authority's Re-Verification Reversing Initial Eligibility Determination
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal's decision to reject the claimant's action, which left the initial administrative denial of the funding request in force. The dispute concerned a challenge to an administrative decision declaring the claimant's project for the "Development and Modernization of Agricultural Holdings" ineligible for rural development funding, specifically alleging that the initial eligibility determination and minimum score of 20 points were illegally revoked by the superior authority after re-verification. The court determined that the superior agency was legally empowered to re-verify the status and scoring of eligible projects pursuant to Article 6(7) of Order No. 28/2011, and that the claimant failed to satisfy the specific legal requirements for cooperative membership status and adherence to the statutory bylaws under Article 16(2) of Law No. 566/2004, as the documentation required to substantiate the score was not initially presented in accordance with the applicant's guide.
Legislator headnote
AI generatedart. 3 din O.U.G. nr. 66/2011, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 379 C. proc. civ, art. 305 C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Rural Development Funding: Legality of Superior Authority's Re-Verification Reversing Initial Eligibility Determination: Recurenta-reclamantă a depus înscrisuri în conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ. în dovedirea motivelor de recurs.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Decizia nr. 1811/2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Obiectul cauzei
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bistriţa Năsăud, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Bistriţa Năsăud şi Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, a solicitat anularea notificării cererii de finanţare înregistrată în 14 martie 2012, prin care se declara neeligibil proiectul „Creşterea şi modernizarea exploataţiilor agricole” M112, solicitând să se constate ca fiind eligibil şi întrunind punctajul minim de 20 puncte, conform notificării din 03 februarie 2012; să se constate nelegalitatea răspunsului dat la contestaţia iniţială prin care aceasta a fost respinsă şi obligarea pârâtelor să convoace din nou reclamanta la sediul lor în vederea semnării contractului de finanţare, în caz contrar sentinţa pronunţată ţinând loc de angajare a răspunderii pârâţilor.
În motivarea cererii, reclamanta a susţinut că a solicitat finanţări prin măsura 112 proiectul „Creşterea şi modernizarea exploataţiilor agricole”, fiind selectat ca eligibil şi propus spre finanţare şi semnare contract, obţinând un punctaj peste minim, respectiv 20 puncte.
După notificarea cererii de finanţare eligibile, fără nici o motivare, a fost respins proiectul prin notificarea nr. 5298/2012, încălcându-se prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 66/2011.
S-a formulat contestaţie la comisia specială care a fost respinsă motivat de faptul că nu a fost întocmit corect proiectul, în sensul că CS4 nu are acte doveditoare, iar punctul 12.1 din capitolul 4.1 din Ghidul solicitantului trebuia altfel interpretat, deşi erau incidente prevederile Legii nr. 566/2004, care completa dispoziţia generală.
Pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei competenţei materiale a Tribunalului Bistriţa Năsăud şi excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Bistriţa Năsăud.
Prin sentinţa civilă nr. 2505 din 02 octombrie 2012 pronunţată în Dosarul nr. x/112/2012 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi s-a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a apreciat că, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, sunt incidente prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) coroborat cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fiind vorba despre un act administrativ al unei instituţii publice centrale.
Soluţia pronunţată de instanţa de fond.
Prin sentinţa nr. 848 din 08 noiembrie 2012, Curtea de Apel Cluj, secţia a II- a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă şi a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Bistriţa Năsăud şi Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, în ceea ce priveşte excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtului Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Bistriţa Năsăud, în materia contenciosului administrativ, capacitatea de folosinţă se circumscrie capacităţii de drept administrativ, aceasta din urmă nefiind altceva decât aptitudinea subiectului de drept administrativ de a avea drepturi şi obligaţii, precum şi de a întocmi ori emite acte administrative, ori asimilate acestora sau a emite acte pregătitoare ori operaţiuni administrative prealabile care sunt supuse contenciosului administrativ [art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004].
Din această perspectivă, Curtea de apel a reţinut că o structură teritorială a unei autorităţi publice centrale poate sta în judecată în contenciosul administrativ dacă actele acesteia sunt supuse analizei de legalitate pe calea procedurii contenciosului administrativ.
Prin urmare, dat fiind faptul că o parte a procedurii de finanţare contestată de reclamantă s-a derulat la pârâtul Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Bistriţa Năsăud şi faţă de acesta s-a derulat procedura administrativ prealabilă, acesta din urmă are capacitate de folosinţă şi exerciţiu a drepturilor procesuale independent de pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.
Pe fondul cererii, instanţa de fond a constatat că, deşi într-o primă analiză a cererii de finanţare a proiectului înregistrată de reclamantă la pârâtul Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Bistriţa Năsăud, cererea a fost declarată eligibilă şi pe considerentul că solicitantul face parte dintr-o formă asociativă, recunoscută conform legislaţiei în vigoare, în urma reverificării de către autoritatea ierarhic superioară a pârâtei, anume Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, prin notificarea din 14 martie 2012 s-a decis că cererea de finanţare nu este eligibilă, deoarece la indicatorul CS4 nu s-au mai menţinut cele 20 de puncte obţinute anterior criteriul, nefiind îndeplinit pe considerentul că nu sunt prezentate cererea de aderare avizată de consiliul de administraţie şi aprobată de adunarea generală şi nici declararea expresă a recunoaşterii actului constitutiv.
Actul a fost emis în urma exercitării atribuţiilor legale a pârâtei de reverificare a proiectelor declarate eligibile, mai ales sub unghiul criteriului de selecţie S4, reieşind că reclamanta nu a demonstrat îndeplinirea cerinţelor legale circumscrise acestui criteriu, pe baza Ghidului solicitantului şi ale Legii nr. 566/2004.
S-a constatat, de asemenea, că reverificarea proiectului s-a realizat pe baza documentelor depuse iniţial odată cu cererea de finanţare, nefiind relevantă completarea documentaţiei în calea contestaţiei administrative.
Judecătorul fondului a reţinut că, urmând principiul legalităţii activităţii administraţiei publice, fie aceasta, fie organul ierarhic superior are dreptul şi obligaţia să urmărească respectarea legii, iar dacă actele administrative emise în condiţii de nelegalitate sunt susceptibile de revocabilitate, se impune intervenţia acestora în vederea restabilirii legalităţii încălcate.
Astfel, a apreciat ca fiind corectă conduita pârâtei care, în calitate de organ administrativ ierarhic superior autorităţii emitente a actului, a dispus în urma reverificării revocarea actului, neavând nicio relevanţă invocarea de către reclamantă a dispoziţiilor art. 379 C. proc. civ.
Recursul
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, reclamanta a arătat în esenţă următoarele:
- Se arată că interesul reclamantei este grav încălcat prin această atitudine nejustificată a pârâtelor, este cauzat atât un prejudiciu material prin întocmirea proiectului, cât şi prin imposibilitatea de a-l finaliza.
Paguba este una reală, iminentă, consumată pe de o parte, deoarece în lipsa cerinţelor acestui proiect petenta nu ar fi depus diligenţe de a obţine autorizarea pe persoană fizică şi nu ar fi cheltuit sume de bani pentru întocmirea şi îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.
- Consideră recurenta că sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate a cererii formulate, existenta actelor a cărei greşită interpretare a dus la comunicarea respingerii proiectului, precum şi încălcarea atât a ghidului solicitantului, cât a textelor legale aplicabile.
- A fost greşit interpretat textul legal în baza căreia s-a întocmit proiectul de finanţare, instanţa de fond nu a observat criticile aduse răspunsurilor şi nici nu a lecturat ghidul solicitantului cu varianta depusă la iniţierea proiectelor şi nu cea rectificată după închiderea sesiunii, astfel cum a fost comunicat de pârâtă.
Analiza actului administrativ sub aspectul legalităţii lui, fără a observa că starea de fapt a fost contestată în prezenta cauză, se consideră că este un minus petita din partea instanţei de fond şi astfel nu s-a pronunţat asupra întregii cereri cu care a fost învestită, lăsând nesoluţionat capătul unu de cerere sub aspectul netemeiniciei.
- Instanţa de fond a schimbat vădit înţelesul actelor deduse judecaţii şi în motivarea sentinţei face o scurtă analiză a lor şi se rezuma a motiva decizia pronunţata pe nişte principii de drept administrativ.
În drept, recursul se întemeiază pe prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ.
Procedura în faţa instanţei de recurs
Recurenta-reclamantă a depus înscrisuri în conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ. în dovedirea motivelor de recurs.
Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele incidente în cauză se reţine că este nefondată pentru următoarele considerente:
- Înalta Curte apreciază că nu sunt fondate susţinerile reclamantei-recurente privind schimbarea regulilor în timpul jocului.
A arătat recurenta-reclamantă că a întrunit punctajul minim de 20 puncte şi conform notificării din 03 februarie 2012 a fost invitată să semneze contractul de finanţare.
Potrivit Legii nr. 566/2004 a cooperativei agricole, art. 16 alin. (2): „Calitatea de membru cooperator se dobândeşte prin semnarea actului constitutiv, pentru membrii fondatori, sau pe baza unei cereri de aderare şi cu declararea expresă a recunoaşterii actului constitutiv, avizată de consiliul de administraţie şi aprobată de adunarea generală, pentru solicitanţii de după înfiinţarea cooperativei agricole”.
Potrivit art. 6 „Primirea şi evaluarea proiectelor pentru măsurile P.N.D.R. din Ordinul nr. 28 din 31 ianuarie 2011, alin. (3): „Evaluarea proiectelor se realizează de către experţii evaluatori din cadrul A.P.D.R.P. şi D.G.D.R.-A.M. P.N.D.R., în baza procedurilor de evaluare cuprinse în manualele de proceduri aprobate prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale”.
Alin. (4) al aceluiaşi articol dispune că: „După finalizarea evaluării proiectelor depuse într-o sesiune de depunere a proiectelor, A.P.D.R.P. şi respectiv D.S.P.P.D.R. din cadrul D.G.D.R.-A.M. P.N.D.R. întocmesc Raportul de evaluare a proiectelor conform prevederilor şi modelului Formularului 1 din anexa nr. 1 la prezentul regulament”.
Totodată, alin. (7) al aceluiaşi articol stabileşte că: „Dacă în urma verificării la nivelul D.G.D.R.-A.M. P.N.D.R. prin secretariatul Comitetului de selecţie a raportului de evaluare şi a analizei situaţiei centralizatoare a rezultatelor verificării prin eşantion la nivel central A.P.D.R.P. sau D.S.P.P.D.R. se constată erori, neconcordanţe sau aspecte care necesită clarificări sau reverificări privind statutul, punctajul sau alte elemente relevante privind proiectele incluse în Raportul de evaluare, la solicitarea directorului general al A.M. P.N.D.R., A.P.D.R.P./D.S.P.P.D.R. va comunica în scris, după caz, clarificările, corecţiile sau rezultatele reverificărilor care se impun precum şi documentele justificative aferente”.
Faţă de dispoziţiile art. 6 alin. (7) din Ordinul nr. 28/2011 emis de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Înalta Curte constată că Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit avea atribuţia reverificării cererilor de finanţare selectate ca eligibile în vederea încheierii contractului de finanţare.
În ceea ce priveşte faptul că proiectul recurentei a fost iniţial selectat şi declarat eligibil cu întrunirea punctajului minim de 20 puncte, se observă că aceasta a completat documentaţia cu actele necesare, respectiv cererea de adeziune vizată de membrii Consiliului de Administraţie şi de Preşedinte, la data soluţionării contestaţiei formulate, ceea ce nu o îndreptăţeşte la obţinerea punctajului iniţial.
În mod corect pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a reverificat punctajul pentru criteriile de selecţie şi a constatat că nu sunt conforme verificării iniţiale.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Faţă de cele arătate mai sus, constatând că nu există motive de modificare sau casare a sentinţei recurate, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 848 din 08 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 08 aprilie 2014.