Expropriation compensation valuation date: application of constitutional ruling favoring transfer date over expert report date.

Decizia nr. 612/2016

Deliberând, asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:

1. Hotărârea instanţei de apel

Prin Decizia civilă nr. 564/A/2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul declarat de apelantul reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1505 din 28 octombrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

A schimbat sentinţa şi a admis în parte acţiunea. A modificat în parte Hotărârea nr. 1927 din 30 aprilie 2009 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din com. Moara Vlăsiei, Judeţ Ilfov, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului A. pentru terenul expropriat de 2.034 mp. situat în com. Moara Vlăsiei, Judeţ Ilfov, tarla 12, parcela A 38, la suma de 27.459 euro, care va fi plătită în lei, la cursul Băncii Naționale a Romîniei de la data plăţii.

A respins celelalte pretenţii ale reclamantului, ca neîntemeiate.

A obligat-o pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 1.451,70 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu experţi.

A admis cererea de reexaminare formulata de experţii B., C., şi D., împotriva încheierii din 27 februarie 2012 şi a înlăturat sancţiunea amenzii în sumă de 500 lei stabilită prin această încheiere în sarcina fiecărui expert.

A dispus reţinerea de către experţii G., H. și I., din onorariul total de 3.000 lei achitat cu chitanţa din 06 iunie 2015 eliberată de SC D. SA Unitatea Lipscani, drept onorariu cuvenit pentru activitatea depusă de ei, suma de 350 lei pentru fiecare expert şi a dispusefectuarea unei adrese către Biroul Local de Expertize Tehnice Bucureşti în sensul plăţii către aceşti trei experţi a acestei sume.

A dispus restituirea către deponentul F. a sumei de 1.950 lei achitată drept onorariu pentru Comisia de experţi cu chitanţa din 06 iunie 2015 eliberată de SC D. SA Unitatea Lipscani.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că potrivit art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994, „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa, vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarilor sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia".

Totodată, prin Decizia Curții Constituționale nr. 12/2015 s-a tranșat că sintagma ”la data întocmirii raportului de expertiză” este neconstituțională și că valoarea despăgubirilor trebuie stabilită la data transferului dreptului de proprietate.

În cauză, transferul dreptului de proprietate a avut loc în aprilie 2009, prin urmare aceasta trebuie să fie data care să fie luată în calcul pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamantului pentru terenul expropriat.

Curtea a constatat că Decizia Curții Constituționale nr. 12/2015 este ulterioară Deciziei de casare nr. 2786/2013 și, prin urmare, lasă fără efecte dezlegarea dată prin această decizie de casare, în sensul că valoarea ce trebuie luată în considerare este cea de la data efectuării raportului de expertiză.

Aşadar, Curtea, în soluţionarea apelului, în acord cu decizia Curţii Constituţionale, a avut în considerare valoarea terenului expropriat la data transferului dreptului de proprietate, aprilie 2009.

Sub aspectul modului de stabilire a acestei valori, Curtea a constatat că prin raportul de expertiză refăcut, întocmit de experții B., C. și D. în apel, în primul ciclu procesual, a fost evaluat terenul expropriat la nivelul lunii aprilie 2009 la valoarea de 13,5 euro/mp, rezultând o valoare totală pentru suprafața expropriată de 2.034 mp de 27.459 euro.

Curtea a constatat că această evaluare a fost făcută de experți prin raportare la alte trei contracte de vânzare-cumpărare pentru terenuri similare extravilane situate în aceeași localitate, contracte încheiate în februarie, martie și, respectiv mai 2008, experții aplicând indici de corecție în raport de situațiile particulare ale fiecărui teren și aplicând un indice de corecție inclusiv pentru evoluția pieței imobiliare de la data încheierii acestor contracte de vânzare-cumpărare care au servit drept comparabile până la data transferului dreptului de proprietate, aprilie 2009.

Evaluarea astfel făcută respectă condiția instituită de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, de a ține cont de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel, în aceeași unitate administrativ-teritorială.

Curtea a constatat că nu s-au făcut obiecțiuni de către nici una dintre părți la acest raport de expertiză nici la momentul depunerii lui, în apelul judecat în primul ciclu procesual, şi nici în rejudecarea apelului.

Intimata pârâtă a apreciat că se impune refacerea expertizei, însă motivul invocat pentru această solicitare a fost acela că instanta de recurs a casat hotărârea instanţei de apel tocmai pentru refacerea expertizei. Curtea a constatat însă ca acest punct de vedere nu ține cont de faptul că întreagasoluţie a instanței supreme în cadrul deciziei de casare a avut drept fundament esenţial contestarea luării în considerare de către instanta de apel în primul ciclu procesual a valorii de la data exproprierii, în condiţiile în care la acel moment dispozitiile legale prevedeau că trebuie luata in calcul valoarea de la data expertizei.

Aşadar, motivul esenţial al soluţiei de casare a fost exclusiv acela că valoarea ce trebuia luată în considerare era cea de la data raportului de expertiză. Instanta de casare nu a luat spre analiza nici un moment modalitatea de evaluare a terenului la nivelul aprilie 2009, nu a făcut vreo apreciere critică referitor la aceasta modalitate de evaluare la data exproprierii - aprilie 2009, ci a înlăturat-o de plano, fara vreo analiză concreta a ei, doar pentru motivul ca nu poate fi luata in considerare acel moment temporal.

Această evaluare la nivelul lunii aprilie 2009 nu a făcut obiectul analizei instanței de recurs și nu s-a stabilit de către instanța de recurs că modalitatea concretă de evaluare la nivelul lunii aprilie 2009 nu ar fi corectă pentru vreun motiv sau altul.

Chiar și penultimul alineat al considerentelor deciziei de casare vizează tot evaluarea făcută la data raportului de expertiză, cu privire la aceasta dezvoltându-se de către instanța de recurs în sensul că au fost folosite drept comparabile trei contracte de vânzare-cumpărare încheiate în anul 2008, deci ”cu mult timp înainte de data efectuării raportului de expertiză”, care era aprilie 2012, și că nu s-au aplicat corecții pentru această durată scursă din 2008 până în 2012.

Mai departe, Curtea a constatat că intimatul pârât nu a solicitat nici în prezentul apel vreo contraprobă față de această expertiză efectuată în primul ciclu procesul și nu a criticat această expertiză sub raportul modalității de evaluare la nivelul lunii aprilie 2009.

În ce privește solicitarea reprezentantului Parchetului de a se reface evaluarea la nivelul lunii aprilie 2009 prin luarea în considerare a unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate pentru perioada ulterioara, deci din 2009 - până în prezent Curtea a constatat că deja excede și dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, dar și logicii, atât juridică, cât și comună, pentru că, în logică juridică, evaluarea pe baza unor comparabile nu poate fi făcută decât pe baza unor tranzacții anterioare momentului evaluării, iar în logică comună, o astfel de evaluare ar conduce la prelungirea perpetuă a duratei procesului, pentru ca odată cu trecerea timpului să se mai facă încă o evaluare, pe baza unor contracte nou încheiate.

Evident că un asemenea punct de vedere este inacceptabil, în condițiile în care părțile au dreptul la judecata într-un termen rezonabil a pricinilor, cu atât mai mult raportat la specificul cauzei în care se pune în discuție pierderea de către reclamant a proprietății, fără a-și vedea acoperită paguba printr-o despăgubire.

Procesul prezent trenează pe rolul instanțelor de judecată din anul 2009, iar prelungirea duratei acestui proces nu poate fi legal asumată decât prin existența unor cauze care să aibă un fundament legal. In acest context este absolut inacceptabilă și, de altfel, total neîntemeiată legal solicitarea reprezentantului Parchetului, de a fi făcută o nouă evaluare pe baza unor contracte ulterioare momentului transferului dreptului de proprietate.

Și de data aceasta, nici reprezentantul Parchetului nu a fost în măsură să critice în mod fundamentat evaluarea propriu-zisă făcută în primul ciclu procesual.

În concluzie, Curtea a constatat că nici intimatul pârât și nici reprezentantul Parchetului nu au combătut propriu-zis modalitatea de evaluare făcută în primul ciclu procesual, ci s-au mulțumit a solicita refacerea acelei evaluări, cerere de refacere motivata pe argumente care nu sunt întemeiate si care nu privesc, sub nici un aspect, o contestație împotriva concluziilor sau aprecierilor tehnice ale experţilor.

Curtea, analizând ea însăși această evaluare, a constatat că experții au aplicat indici de corecție corespunzător elementelor particulare care individualizează terenurile, referitoare la suprafața acestora, data contractelor și evoluția pieței imobiliare, localizarea terenurilor, iar acești indici nu au fost combătuți în cauză și nici Curtea, la rândul ei, nu poate aprecia că folosirea acestora ar fi în vreun fel nejustificată.

Curtea a constatat că s-au făcut demersuri în acest al doilea ciclu procesual să se identifice alte tranzacții pentru terenuri comparabile cu cel obiect al prezentei cauze, respectiv extravilan, care să fi fost încheiate mai aproape de data transferului dreptului de proprietate, în anul 2009, iar aceste demersuri au relevat că nu există evidențiate astfel de tranzacții care să poată servi drept comparabile. In acest sens, adresele de răspuns de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară și Primăria Moara Vlăsiei depuse la filele 121-122 sunt în sensul că nu s-au încheiat astfel de contracte în anul 2009.

Curtea a observat şi că datele comunicate anterior în cauză au fost referitoare la terenuri intravilane, terenuri care nu erau similare celui obiect al prezentei cauze, care este extravilan, acesta fiind si motivul pentru care Curtea, la termenul din data de 12 noiembrie 2015 a revenit asupra expertizei dispusa anterior, constatând că nu exista date care sa justifice efectuarea unei noi expertize fata de cea deja efectuata in primul ciclu procesual, singurele comparabile pentru terenuri similare care au fost identificate fiind cele trei contracte avute în vedere de experți la data judecării apelului în primul ciclu procesual.

Curtea a avut în vedere evaluareafăcută prin raportul de expertizărefăcutîntocmit în apel in primul ciclu procesual şi a constatat că valoarea reieșită din acest raport de expertiză este superioară celei stabilită de expropriator prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 192/2009.

În raport de această valoare şi de puterea probatorie a acestei expertize, necombătuta în niciun fel de vreo probă contrară, Curtea a constatat că, în acord cu art. 26 din Legea nr. 33/1994, argumentele primei instanţe pentru respingerea cererii reclamantului nu subzistă, in cauza făcând-se proba ca valoarea stabilita de expropriator pentru terenul expropriat nu este cea reala. Toate argumentele dezvoltate in acest sens de către tribunal prin sentinţa apelată sunt simple aprecieri ale judecătorului, nesusținute de probe, dimpotrivă, sunt infirmate de expertiza menţionată, care reprezintă o proba științifica cu valoare probatorie ca atare.

În baza art. 296 C. proc. civ. Curtea a admis apelul și a schimbat sentința apelată, în sensul admiterii în parte a acţiunii reclamantului și stabilirii cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantului A. pentru terenul expropriat de 2.034 mp, situat în com. Moara Vlăsiei, Judeţ Ilfov, tarla 12, parcela A 38, la suma de 27.459 euro, care va fi plătită în lei, la cursul Băncii Naționale a României de la data plăţii.

Curtea a constatat că reclamantul a mai solicitat prin cererea formulată și despăgubiri pentru pierderea de valoare a restului suprafeței rămasă neexpropriată de 900 mp. Prin sentința tribunalului a fost respinsă și această pretenție, la fel prin decizia pronunțată în apel, în primul ciclu procesual, iar împotriva acestei soluții au formulat recurs doar Ministerul Public și pârâta, iar aceste recursuri au vizat doar capătul de cerere privind cuantumul despăgubirilor acordate pentru terenul expropriat, astfel că această soluție dată cererii de acordare de despăgubiri și pentru suprafața de teren rămasă neexpropriată a rămas irevocabilă, Curtea urmând să reia această dispoziţie pentru soluționarea unitară a cauzei.

Curtea a constatat, totodată, că în apel, în primul ciclu procesual, prin Decizia civilă nr. 366/A/2012 a fost completat dispozitivul Deciziei civile nr. 277/2012, în sensul admiterii cererii de reexaminare formulată de experți cu privire la sancțiunea amenzii aplicată lor prin încheierea din 27 februarie 2012, însă, atâta timp cât această decizie era dată în completarea unei decizii care a fost casată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, și această decizie de completare trebuie casată, rămânând practic fara suport.

Pe de alta parte, sub aspectul soluţiei propriu-zise dată cererii de reexaminare formulata de experţi prin aceasta decizie de completare, Curtea a apreciat cămăsura de admitere a cererii de reexaminare a rămas şi ea irevocabila, aşa cum prevede 1085 alin. (3) C. proc. civ., impunând-se numai reluarea formală a acestei dispoziţii în cuprinsul deciziei care urmează a fi pronunţată la acest moment, pentru soluţionarea unitara şi completa a cauzei.

2. Recursul;

2.1. Motive;

Pârâtul a declarat recurs prin care a formulat următoarele critici:

Instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, întrucât prin Decizia nr. 2786/2013 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a casat Decizia nr. 277A/2012 a Curţii de Apel Bucureşti şi a trimis cauza spre rejudecare.

Prin această decizie Înalta Curte a constatat nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii pronunţate de curtea de apel, iar prin rejudecare implicit nulitatea raportului de expertiză efectuat în cauză.

Curtea de Apel Bucureşti a dispus refacerea probatoriului prin efectuarea unui nou raport de expertiză.

Faptul că pe parcursul rejudecării a fost pronunţată Decizia nr. 12/2015 a Curţii Constituţionale nu este de natură a interpreta soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie într-un sens sau altul, în condiţiile în care Înalta Curte nu ştia şi nu avea posibilitatea să cunoască conţinutul unei decizii de neconstituţionalitate viitoare.

Curtea de apel a procedat greşit în momentul în care a reactivat un raport de evaluare nul, fiind lipsit de relevanţă faptul că potrivit noului raport de expertiză valoarea despăgubirilor ar fi fost aceeaşi. În concret, instanţa trebuia să solicite efectuarea raportului de către noua comisie de experţi.

2.2. Analiza recursului

Recursul nu este întemeiat şi va fi respins pentru următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 2786 din 22 mai 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a casat Decizia nr. 277/A din 29 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi a trimis cauza spre rejudecare.

În considerentele deciziei de casare s-a reţinut că instanţa de apel a interpretat greşit prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,întrucât nu a ţinut cont de preţul cu care se vindeau imobilele la data întocmirii raportului de expertiză, ci a validat un raport de expertiză care stabilise cuantumul despăgubirilor în funcţie de preţul terenurilor de la nivelul anului 2009.

De asemenea, s-a arătat că experţii nu au luat în considerare contracte de vânzare-cumpărare de la data întocmirii raportului, ci contracte de vânzare-cumpărare încheiate în anul 2008, cu mult înaintea efectuării expertizei.

După trimiterea spre rejudecare, la 4 noiembrie 2013 instanţa de a apel a încuviinţat efectuarea unui raport de expertiză având ca obiectiv evaluarea imobilului expropriat la data întocmirii raportului de expertiză, cu luarea în considerare a preţului real de tranzacţionare de la data exproprierii, în raport de contractele de vânzare-cumpărare ale unor imobile aflate în aceeaşi unitate administrativ-teritorială, contracte de dată actuală.

Pe parcursul judecării după casarea cu trimitere, Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015 prin care a constatat că prevederile art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică sunt neconstituţionale.

Curtea Constituţională a arătat că legea specială, respectiv Legea nr. 198/2004, cuprinde o dispoziţie derogatorie faţă de cea generală - Legea nr. 33/1994 - în materia exproprierii pentru lucrări de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, în privinţa momentului realizării transferului de proprietate. Astfel, spre deosebire de legea generală - Legea nr. 33/1994 - unde transferul dreptului de proprietate se realizează la momentul plăţii despăgubirii impuse prin hotărârea judecătorească de expropriere, cu consecinţa stabilirii cuantumului despăgubirii prin raportare la un moment temporal cât mai apropiat de realizarea transferului, legea specială prevede că transferul dreptului de proprietate operează fie la momentul plăţii despăgubirii stabilite pe cale administrativă, ceea ce echivalează cu recunoaşterea faptului că stabilirea cuantumului acestei despăgubiri se raportează la momentul transferului dreptului, fie la momentul consemnării despăgubirii menţionate, ipoteză în care stabilirea cuantumului despăgubirii pe cale judiciară nu se mai raportează la momentul transferului dreptului, ci la un moment ulterior, respectiv cel al pronunţării hotărârii judecătoreşti prin care se stabileşte întinderea despăgubirii, şi nu la cel al transferului dreptului de proprietate. Având în vedere soluţia normativă a legii speciale în privinţa momentului de la care operează transferului dreptului de proprietate, aspect asupra căruia legiuitorul este liber să aprecieze, beneficiind de o anumită marjă de apreciere în considerarea obiectului propriu de reglementare a Legii nr. 198/2004, respectiv construcţia de autostrăzi şi drumuri naţionale, Curtea a constatat că o atare măsură trebuie corelată, în mod logic, cu stabilirea despăgubirilor la valoarea imobilului de la data exproprierii. Aşadar, stabilirea cuantumului despăgubirii este o măsură conexă şi indisolubil legată de momentul transferului dreptului de proprietate, întrucât acest moment este cel determinant în raportul juridic ce se naşte între expropriat şi expropriator, iar nu de vreun alt moment ulterior stabilit aleatoriu.

Cum de la data de 3 martie 2015, când a fost publicată în M. Of. al României, decizia a devenit obligatorie pentru instanţe, în mod corect instanţa superioară de fond a făcut aplicarea acesteia.

Pe de altă parte, nu se poate reproşa instanţei de apel că a luat în considerare valoarea stabilită prin raportul de expertiză întocmit în apel în primul ciclu procesual, în condiţiile în care după casarea cu trimitere nu s-au putut obţine contracte de vânzare-cumpărare încheiate în anul 2009 pentru terenuri extravilane.

Apoi, din considerentele deciziei de casare se reţine că motivul pentru care au fost admise recursurile l-a constituit faptul că s-a acordat valoarea stabilită de experţi la momentul transferului dreptului de proprietate, în loc de valoarea de la data expertizei. Alte neregularităţi ale raportului de expertiză, privitoare, eventual, la criteriile folosite de experţi pentru determinarea acestor valori, nu au fost evidenţiate şi, de altfel, nici nu au făcut obiect de cercetare în recurs. În consecinţă, instanţa de recurs nu a stabilit că raportul de expertiză ar fi nul cât priveşte valoarea terenului stabilită la momentul transferului dreptului de proprietate.

Prin urmare, faţă de tot parcursul procesului după casarea cu trimitere spre rejudecare, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a respectat cerinţele art. 315 C. proc. civ., atât prin dispunerea unui nou raport de expertiză cu obiectivele impuse prin decizia de casare, cât şi, ulterior, prin revenirea asupra măsurii dispuse anteriorşi acordarea valorii terenului de la momentul transferului dreptului de proprietate, astfel cum a fost stabilită prin raportul de expertiză efectuat înainte de casare.

În aceste condiţii, instanţa de recurs nu a împărtăşit opinia recurentului în sensul că „nici nu contează dacă valoarea despăgubirilor ar fi fost aceeaşi”, ci raportul de expertiză trebuia refăcut oricum. Faţă de dispoziţiile art. 129 alin. (1) teza finală C. proc. civ., pârâtul avea obligaţia să-şi probeze pretenţiile, respectiv să depună toate diligenţele necesare pentru a prezenta contracte de vânzare-cumpărare care să îndeplinească cerinţele art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, ceea ce nu s-a întâmplat. Drept consecinţă, se poate face aplicarea art. 129 alin. (5)1 C. proc. civ.

Având în vedere cele mai sus arătate, instanţa de recurs a apreciat că motivele de recurs nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 5 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin CN J. SA împotriva Deciziei civile nr. 564/A din 19 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 martie 2016.