Personal Injury Damages Appeal Annulled for Failure to State Statutory Grounds of Illegality

Decizia nr. 594/2016

Asupra cererii de faţă, constată următoarele:

Reclamantul A. a chemat în judecată la data de 16 mai 2012 pe pârâţii B. şi SC C. SA pentru repararea prejudiciului ce i-a fost cauzat ca urmare a faptului că a fost victima unui accident rutier.

Învestită iniţial cu soluţionarea cauzei, Judecătoria Caransebeş a declinat competenţa de soluţionare a cauzei Tribunalului Caraş-Severin, care prin sentinţa civilă nr. 420 din 24 martie 2015, pronunţată în Dosarul nr. x/208/2012*, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii B., SC D. SRL Caransebeş şi SC C. SA; a obligat pârâţii să plătească reclamantului, cu titlul de daune materiale, sumele de 2.797,49 lei, 22.215 Huf şi 6507,51 euro; respins restul pretenţiilor reclamantului şi a obligat pârâţii să plătească reclamantului suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, în urma accidentului auto din data de 27 septembrie 2007, de producerea căruia se face vinovat pârâtul B., reclamantul A. a suferit o vătămare corporală şi, prin sentinţa penală nr. 155/2009 a Judecătoriei Timişoara, reclamantul, în calitate de parte civilă, a fost despăgubit pentru prejudiciul suferit. Prin Decizia penală nr. 1284/R din 14 decembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara a fost majorat cuantumul daunelor morale cuvenite părţii civile A. la suma de 150.000 euro daune morale şi 70.570,49 euro daune materiale. Astfel, cum a rezultat din considerentele acestei decizii, la stabilirea şi calcularea cuantumului daunelor, instanţa de recurs a avut în vedere actele medicale depuse la dosarul cauzei, ultimul dintre acestea fiind raportul medico-legal din 08 noiembrie 2010, astfel că nu este îngrădit dreptul părţii vătămate de a solicita despăgubiri pentru îngrijirile medicale ce ar putea surveni ulterior acestei date.

Referitor la suma solicitată cu titlu de rentă viageră, datorată ca urmare a incapacităţii fizice şi mentale cu care a rămas din cauza accidentului, prima instanţă a reţinut că, aşa cum reiese din rapoartele de expertiză efectuate în cauză de Institutul de Medicină Legală Timişoara şi Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, reclamantul nu are infirmitate fizică permanentă şi are păstrată capacitatea de muncă. În consecinţă, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea acestuia privind renta viageră.

În ceea ce priveşte cererea având ca obiect suma reprezentând contravaloarea lipsei salariului în perioada pierdută până la angajare, prima instanţă a reţinut că acesta este un prejudiciu eventual, lipsit de certitudine, faţă de faptul că reclamantul nu era încadrat în muncă la data vătămării, că nu există probe certe că urma să se angajeze şi că întârzierea angajării s-ar datora faptei ilicite.

Referitor la susţinerile tatălui reclamantului A. senior, referitoare la pierderile suferite de acesta ca urmare a accidentului suferit de fiul său, instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la acestea, faţă de faptul că persoana respectivă nu are calitatea de parte în prezentul dosar.

Instanţa a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada unor alte daune morale, faţă de cele avute în vedere de instanţa penală la acordarea sumei de 150.000 euro,ulterioare pronunţării Deciziei nr. 1284/R din 14 decembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara şi a respins, ca neîntemeiat, acest capăt de cerere.

În ceea ce priveşte cheltuielile materiale solicitate de reclamant, instanţa a reţinut cuantumul total al acestor cheltuieli ca fiind de 2.797,49 lei, 22.215 Huf şi 6.507,51 euro, ca fiind dovedite şi a respins restul pretenţiilor reclamantului.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantul A. şi pârâţii B., SC C. SA.

Prin apelul formulat, pârâtul B.a solicitat schimbarea, în tot, a hotărârii apelate, respectiv respingerea acţiunii civile formulate de către reclamant, arătând că în Dosarul nr. x/325/2008, Curtea de Apel Timişoara a soluţionat latura civilă a procesului penal, acordând reclamantului despăgubiri civile în sumă de 15 000 euro - daune morale, 70.570 euro, daune materiale, reparând, astfel, integral pagubele suferite şi produse prin săvârşirea infracţiunii. Reclamantul nu a făcut în niciun fel dovada faptului că, după pronunţarea acestei decizii penale, i s-ar fi produs alte prejudicii materiale sau morale, iar din conţinutul sentinţei apelate nu rezultă în niciun fel acest aspect. Mai mult, nu există nicio probă la dosarul cauzei, prin care să se dovedească faptul că starea de sănătate a reclamantului s-a înrăutăţit ulterior procesului penal, situaţie care să producă noi pagube, materiale sau morale, care s-ar impune a fi reparate pe calea unei acţiuni civile, după soluţionarea laturii civile a procesului penal. De asemenea, apelantul B. a susţinut că nu se pot pronunţa două hotărâri - una penală şi una civilă - cu privire la acelaşi fapt generator de prejudicii şi aceiaşi persoană.

Apelanta SC C. SA a solicitat admiterea apelului şi casarea, în totalitate, a sentinţei apelate, susţinând că sumele acordate la fond reprezintă cheltuielile efectuate de către reclamant după finalizarea procesului penal şi achitarea de către SC C. SA a despăgubirii care a reprezentat repararea integrală a prejudiciului. De asemenea, a precizat că nu s-a depus la dosar de către A. nicio dovadă că starea sa de sănătate s-ar fi agravat şi i-ar fi produs noi pagube, ulterior finalizării procesului penal. Simpla nemulţumire a acestuia cu privire la despăgubirea primită în dosarul penal menţionat nu reprezintă un temei legal de acordare a sumelor solicitate.

Având în vedere că prejudiciul cauzat reclamantului a fost acoperit integral de către societatea de asigurări SC C. SA, fiind achitată o despăgubire care îi poate acoperi toate deplasările şi tratamentele pe care acesta le-a făcut în străinătate, apelanta-pârâtă a considerat că acţiunea introdusă împotriva sa este nelegală, abuzivă şi constituie o îmbogăţire fără justă cauză.

Apelantul-reclamant A.a solicitatadmiterea apelului, modificarea sentinţei şi admitere a acţiunii, aşa cum a fost precizată, arătând că a dovedit pretenţiile deduse judecăţii, a depus la dosar situaţii centralizatoare, cu explicaţii pentru fiecare cheltuială, însă prima instanţă a ţinut seama de acestea parţial, în mod nejustificat.

Aceste cheltuieli au fost cerute de către reclamant ca o consecinţă a daunelor apărute după pronunţarea Deciziei civile nr. 1284 din 14 decembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara.

Apelantul-reclamant a precizat că a făcut noi cheltuieli cu operaţia, a pierdut salariul, nu s-a angajat, în urma operaţiei efectuată în străinătate piciorul operat este mai scurt, pe o porţiune a scalpului nu îi mai creşte păr, toate aceste situaţii fiind constatate după anul 2010 şi nevalorificate corect de către instanţa de fond.

Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, prin Decizia nr. 1000 din 9 noiembrie 2015 a respins apelurile declarate de reclamant şi pârâţi.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că în privinţa apelurilor declarate de pârâţii B. şi societatea de asigurări nu sunt formulate efectiv critici privind legalitatea sentinţei pronunţate la fond, aceştia apreciind, global, că reclamantul este doar nemulţumit de sumele anterior acordate şi că, în fapt, a fost despăgubit integral pentru prejudiciul suferit în accident.

Criticile formulate de reclamant au fost găsite nefondate.

Curtea a reţinut că sunt solicitate sume de bani care reprezintă prejudiciu suferit de tatăl victimei accidentului, însă, din înscrisurile depuse în cauză, nu rezultă că acesta a formulat vreo cerere în nume propriu. De asemenea, nu se desprinde nicio dovadă că tatăl reclamantului l-ar fi împuternicit pe reclamant să acţioneze în numele şi pentru el, astfel încât, aceste sume exced analizei apelului.

Referitor la sumele solicitate cu titlu de daune suportate de reclamant, provenind din accidentul a cărui victimă a fost, dar ulterior soluţionării laturii civile din cadrul dosarului penal la care se face trimitere în cauza de faţă, instanţa de fond corect a analizat aspectele privitoare la absenţa probatoriului ori a legăturii de cauzalitate între sume şi consecinţele accidentului. Astfel, unele dintre cheltuieli au fost suportate de martori, altele nu au fost acordate datorită admiterii acţiunii doar în parte şi nu s-a făcut dovada suportării lor de către reclamant ori a legăturii de cauzalitate între prejudiciu şi faptă. Totodată, s-au solicitat de două ori sume ce ar compensa diferenţa dintre veniturile realizate şi, în acelaşi scop, acordarea unei rente viagere, ce nu au fost justificate, nici ca raportare la venitul mediu pe economie, dar nici ca fiind rezultatul accidentului, independent de sumele acordate anterior prin hotărârile penale.

Pornind de la suma de 150.000 euro stabilită prin Decizia penală nr. 1284/R din 14 decembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, reclamantul nu a putut demonstra că, în urma consecinţelor accidentului, diferit şi ulterior momentului la care această sumă a fost stabilită, trebuie avute în vedere alte aspecte ale suferinţelor morale şi psihice, afective şi fizice rezultate din acelaşi fapt vătămător, dar neavute în vedere de instanţa anterioară.

Curtea a apreciat că nu se poate nega faptul că suferinţele produse reclamantului sunt urmare a accidentului, că acestea sunt importante atât ca durată cât şi ca intensitate şi că afectează şi întreaga sa familie. Cu toate acestea, cuantumul acordat trebuie să fie de o asemenea manieră apreciat încât, pe de o parte, să încerce compensarea acestor suferinţe, iar, pe de altă parte, să nici nu conducă la o disproporţie vădită cu acestea.

Totodată, consecinţele care derivă din accident, pentru a putea fi compensate de instanţă, prin echivalent valoric, în încercarea de a atenua efectele negative manifestate asupra vieţii reclamantului, trebuie încadrate în condiţiile impuse de lege pentru a dovedi îndeplinirea acestora, în contextul răspunderii civile delictuale, pe tărâmul căreia se situează litigiul.

Cum, astfel de probe nu au fost administrate în cauză, fără a nega dreptul reclamantului la a solicita o astfel de despăgubire, în prezentul context procesual, Curtea a constatat că apelul nu este fondat.

Împotriva deciziei instanţei de apel a formulat recurs reclamantul A. susţinând că hotărârea este lipsită de temei legal, întrucât din probe rezultă o altă situaţie de fapt. Nu a fost indicat motivul de casare.

În motivarea căii de atac, a arătat că prezentul demers judiciar provine din soluţionarea laturii civile a unei cauze penale, fiind scutită de taxa de timbru.

A solicitat daunele apărute ulterior celor acordate prin Decizia penală nr. 1284 din 14 decembrie 2010, când s-au acordat despăgubiri, însă din actul medical depus la acea dată se reţine că pe parcurs se vor face noi investigaţii privind evoluţia stării sale de sănătate. Deşi la dosar a depus o sumedenie de acte din care a rezultat că este în continuare în tratament şi a avut o serie de cheltuieli nici prima instanţă şi nici instanţa de apel nu a dorit să analizeze probele ample depuse la dosarul cauzei.

A arătat că s-a constatat că pe o porţiune mare de cap nu îi mai creşte părul, a fost din nou la operaţie în Austria şi este în continuare în tratament de adaptare. Din actul medical de la institutul de analiză a capacităţii de muncă reiese că nu are capacitatea de muncă pierdută, dar are afecţiuni ale creierului, stări anxioase, o decelare a masei cerebrale şi o greutate în adaptare la muncă.

Tatăl său, din cauza necesităţii de a-l îngriji, a primit în continuare un salariu mai mic. A depus la ambele instanţe acte de calcul şi s-au audiat martori.

Din cauza accidentului, aşa cum a arătat s-a angajat mai târziu şi are un salariu mai mic decât ceilalţi colegi.

Martorii audiaţi au arătat câte cheltuieli făcut cu operaţia la Viena, şi în prezent piciorul nu este vindecat existând o scurtare de os.

Pierderea de salariu a tatălui său nu a cerut-o iniţial separat, ci a adăugat-o la daunele morale, întrucât literatura juridică permite acordarea de daune morale pentru lezarea intereselor familiale.

Toate cheltuielile efectuate,probate cu numeroase înscrisuri, incluzând traduceri,nu au fost acordate. Susţine că soluţia este lipsită de temei legal, întrucât probatoriul demonstrează altceva decât cele reţinute de instanţă.

Analizând posibilitatea încadrării criticilor formulate în prevederile art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ. indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304. Per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.

În speţă, recurentul, în dezvoltarea motivelor de recurs, nu formulează critici de nelegalitate care să poată fi examinate din perspectiva vreunui caz de modificare ori casare dintre cele expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pentru exercitarea controlului judiciar în recurs şi, ca atare, nu pot face obiect de analiză în această cale extraordinară de atac.

Recurentul nu precizează în ce constă interpretarea şi aplicarea greşită a legii de către instanţa de apel.

Astfel, în prima parte a memoriului de recurs, recurentul reclamă faptul că instanţa de apel nu a analizat şi interpretat corect probele administrate, reţinând astfel, o altă situaţie de fapt. Or, aprecierea probelor este o chestiune ce ţine de temeinicia hotărârii, iar nu de legalitatea ei şi, de aceea, instanţa de recurs nu poate analiza criticile referitoare la acest aspect, întrucât nu se încadrează în niciun caz de nelegalitate reglementat expres şi limitativ prevăzut de art. 304 C. proc. civ., ca motive de recurs.Pe de altă parte, examinarea utilităţii şi a concludenţei unor probe în soluţionarea cauzei reprezintă atributul exclusiv al instanţei învestite cu cererea de probatoriu, iar măsurile dispuse de instanţă în legătură cu această cerere nu pot fi cenzurate de instanţa de recurs faţă de dispoziţiile ce reglementează recursul şi care permit cenzurarea hotărârii atacate doar pentru motive de nelegalitate.

Susţinerile referitoare la consecinţele faptei prejudiciabile au fost avute în vedere de către instanţele de fond la stabilirea cuantumului daunelor, iar în calea de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului. Această cale de atac poate fi exercitată doar pentru motive de nelegalitate, instanţa de recurs neputând repune în discuţie şi reanaliza probele administrate, cum urmăreşte în realitate recurentul.

Critica privind nepronunţarea instanţei de apel pe motivul de apel referitor la reevaluarea cuantumului daunelor cuvenite tatălui reclamantului, A. senior, ce a suferit pierderi de salariu ca urmare a accidentului suferit de fiul său nu are legătură cu argumentele reţinute de instanţa de apel.

Astfel, Curtea a reţinut că sunt solicitate sume de bani care reprezintă prejudiciu suferit de tatăl victimei accidentului, însă, din înscrisurile depuse în cauză, nu rezultă că acesta a formulat vreo cerere în nume propriu şi că l-ar fi împuternicit pe reclamant să acţioneze în numele şi pentru el, astfel încât, această critică nu a putut fi analizată în apel.

Or, în speţă, recurentul ignoră faptul că obiectul recursului îl constituie decizia pronunţată în apel, care a fost fundamentată pe anumite considerente în adoptarea soluţiei, şi nu combate în vreun fel argumentele instanţei de apel pe aspectul referitor la existenţa şi dovada prejudiciului suferit de tatăl său, neformulând, deci, critici susceptibile de cenzură în recurs şi nesocotind existenţa judecăţii anterioare.

Eventualele critici susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru care motive este eronat şi nelegal raţionamentul instanţei de apel, obiect al recursului constituindu-l decizia pronunţată în apel.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că susţinerile recurentului prezentate nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât reprezintă, pe de o parte, aspecte ce pun în discuţie temeinicia hotărârii atacate, care exced cazurilor de nelegalitate înscrise strict şi limitativ în art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, criticile aduse deciziei recurate nu se raportează la considerentele acesteia.

Aşa fiind, cum recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ., iar criticile formulate de recurent nu se circumscriu acestui cadru legal, Înalta Curte va constata nulitatea recursului conform art. 3021 alin. (1) lit. c) coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 1000/A din 9 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2016.