Scope of jurisdictional bar for judge-plaintiffs under Art. 127 CPC: specific instance of activity vs. appellate court circumscription

Decizia nr. 535/2016

Asupra cau/.ei de faţă, constata următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12 decembrie 2014 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIIl-a civilă, conflicte de muncă si asigurări sociale, sub nr. unic x/3/2014, A., B., C., D., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti au solicitai obligarea acestora la plata de daune - interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariate personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi art. 2 din O.U.G. nr. 7172009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariate personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările şi completările ulterioare. respectiv a următoarelor titluri;

1. Sentinţa civilă nr. 4929, pronunţată la data de 16 iunie 2008 de Tribunalul Bucureşti, secţia a VlII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2007, astfel cum a fost modificată în parte prin Decizia civilă nr. 3941/R din 29 mai 2009, pronunţată de Curtea de Ape! Bucureşti, secţia VlII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. x/2/2009, irevocabilă.

2. Sentinţa civilă nr. 561, pronunţată la data de 22 ianuarie 2010 de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2009, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2209/R din 13 mai 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia VIIl-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2009.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1084, 1088 C. civ. 1864. respectiv art. 1531 şi art. 1535 N.C.C., O.G. nr. 9/2000, respectiv O.G. nr. 13/2011, Decizia Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul leali, în Dosarul nr. x/2013.

Prin sentinţa civilă nr. 9502 din 9 octombrie 2015 a Tribunalului Bucureşti, secţia a Vlll-a civilă conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei în soluţionarea cauzei, invocată din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, reţinând, în esenţă, că reclamanţii au calitatea de judecători fa Curtea de Apel Bucureşti, iar în temeiul art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. aveau obligaţia de a alege între instanţele competente (tribunalul) din aria curţilor de apel limitrofe Municipiului Bucureşti, Tribunalul Bucureşti ne fiind instanţa judecătoreasca competentă teritorial.

Prin sentinţa civilă nr. 78 din 14 ianuarie 2016, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe invocată din oficiu, a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti şi, eonstatându-se ivit un conflict negativ de competenţă, a înaintat dosarul instanţei supreme în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a soluţiona astfel, s-a reţinut, în raport de dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. incidente cauzei, că niciunul dintre reclamanţi nu este salariatul Tribunalului Bucureşti, ci exercită funcţia de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, iar norma invocată se referă strict la ipoteza în care actul de sesizare este înregistrat la instanţa la care îşi desfăşoară activitatea reclamantul, ipoteză ce nu se regăseşte în cauza dedusă judecăţii, considerent pentru care Tribunalul Dâmboviţa, nu este competent teritorial în soluţionarea cauzei, întrucât competenţa aparţine instanţei iniţial investite, motiv pentru care a sesizat Înalta Curte de Casaţie şt Justiţie pentru stabilirea competenţei teritoriale.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Art. 127 C. proc. civ. reglementează un caz de competenţă facultativă pentru ipoteza in care judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul are calitatea de reclamant, norma interzicând sesizarea instanţei competente, dacă este aceea la care acesta îşi desfăşoară activitatea.

Sintagma folosită de legiuitor în art. 127 C. proc. civ. „competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" nu poate fi interpretată în sens larg, de curte de apel în a cărui circumscripţie îşi desfăşoară activitatea judecătorul reclamant, ci are înţelesul de instanţa judecătorească ia care acesta funcţionează efectiv.

În speţă, având în vedere că reclamanţii îşi desflşoară activitatea la Curtea de Apel Bucureşti şi nu la Tribunalul Bucureşti nu sunt întrunite cerinţele art. 127 C. proc. civ., astfel încât soluţionarea cererii este de competenţa Tribunalului Bucureşti, ca instanţă în a cărei circumscripţie teritorială îşi au domiciliul procesual ales şi locul de muncă reclamanţii.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere dispoziţiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei în primă instanţă în favoarea Tribunalului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 10 martie 2016.