Jurisdictional conflict in labor dispute: employee's right to elect forum between domicile and workplace under derogatory rules

Decizia nr. 507/2016

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la data de 25 mai 2015, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta Inspectoratul şcolar al Municipiului Bucureşti, solicitând plata actualizată a drepturilor saiariale datorate de pârâtă .

Prin sentinţa civila nr. 1719 din 16 septembrie 2015, Tribunalul Sibiu, secţia I-a civilă, a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamanta a indicat domiciliul său din Sibiu, dar a reieşit faptul că prestează activitate în cadrul unui minister, la Bucureşti, astfel că în termenii art. 284 C. muncii, competentă să soluţioneze contestaţia nu este această instanţă, ci este Tribunalul Bucureşti.

În motivare, s-a arătat că, noţiunea de domiciliu trebuie interpretată într-un sens mai larg, interesând atât locuinţa statornică şi principală a reclamantului, cât şi adresa unde locuieşte efectiv. Din punct de vedere procesual, dispoziţiile art. 284 alin. (2) C. muncii trebuie interpretate în sensul că prin domiciliu se înţelege aceia pe care o persoană şi I-a stabilit în fapt, în localitatea unde trăieşte şi munceşte, deoarece scopul dispoziţiilor legale referitoare la domiciliu, aşa cum rezultă din conţinutul art. 85 şi următoarele C. proc. civ., este acela ca părţile aflate în litigiu să poată fi înştiinţate de existenţa procesului, pentru a da eficienţă dreptului lor la apărare.

Ca urmare, în temeiul art. 107 şi următoarele C. proc. civ. şi art. 284 C. muncii, raportat la art. 129 şi următoarele C. proc. civ., a fost declinata competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 13252 din 14 decembrie 20JS, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a-l soluţiona.

S-a considerat că din punct de vedere teritorial, competenţa este stabilită imperativ de dispoziţiile art. 269 alin. (2) C. muncii, în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa, precum şi de dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, în favoarea tribunalului în a cărui circumscripţie se află locul de muncă al reclamantului.

Ambele prevederi sunt derogatorii de la regula generală instituită de art. 107 C. proc. civ., raţiunea legiuitorului fiind de a acorda un beneficiu salariatului şi de a-i facilita, astfel, accesul la justiţie.

Alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente aparţine reclamantului conform prevederilor art. 116 C. proc. civ., însă odată opţiunea exprimată prin învestirea unei instanţe din cele competente, reclamantul nu mai poate reveni.

Prin urmare, reclamanta alegând instanţa competentă de la domiciliul său, Tribunalul Sibiu, nu se poate răzgândi şi investi o alta instanţă.

În privinţa domiciliului, dispoziţiile art. 87 C. civ. arată că în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, domiciliul persoanei fizice este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală.

Faţă de faptul că reclamanta, atât în cererea de chemare în judecată, cât şi prin răspunsul la întâmpinare a declarat că domiciliul său este în Sibiu, în raport de dispoziţiile legale menţionate, a fost declinată competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Sibiu.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Reclamanta a învestit instanţa cu soluţionarea unui conflict de munca privitor la executarea necorespunzătoare a contractului individual de munca din perspectiva plăţii drepturilor salarlale.

Instanţa judecătorească competentă, potrivit art. 269 alin. (1) şi (2) din C. muncii este tribunalul în a cărui circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa, iar potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011 este tribunalul în a cărui circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau locul de muncă.

Din cuprinsul cererii de chemare în judecată reiese că reclamanta are domiciliul în municipiul Sibiu, fapt confirmat de copia cărţii de identitate depusă în dosarul Tribunalului Sibiu şi de contractul încheiat între cele două părţi (fila 16 din vol. I al dos. Tribunalului Sibiu).

Aşadar, reclamanta şi-a indicat domiciliul pe raza municipiului Sibiu, fiind atrasă competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, cu aplicarea art. 87 şi art. 91 alin. (1) C. civ. Art. 87 C. civ. prevede că domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală, iar art. 91 alin. (1) C. civ. arată că dovada domiciliului şi a reşedinţei se face cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate.

Mai mult, prin Legea dialogului social, reclamantul are drept de opţiune între două instanţe deopotrivă competente, iar alegerea făcută de reclamanta din prezenta cauză atrage incidenţa art. 116 C. proc. civ. şi competenţa în favoarea aceleiaşi instanţe.

Ca urmare, Înalta Curte, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, secţia I-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2016.