Effect of subsequent revocation of corporate legal representatives on validity of contracts concluded prior to revocation

Revocarea din funcţie a administratorului societăţii. Efecte asupra actelor încheiate de acesta în numele societăţii, anterior revocării

Cuprins pe materii : Drept comercial. Funcţionarea societăţilor

Index alfabetic : acţiune în constatare

nulitate absolută

consimţământ

reprezentant legal

Legea nr. 31/1990, art. 72, art. 73, art. 1442, art. 155, art. 1551

C. civ. din 1864, art. 948

Faptul că, ulterior încheierii unor contracte, reprezentanţii legali ai societăţii semnatare au fost revocaţi din funcţie, în urma unor hotărâri judecătoreşti, nu poate conduce la concluzia vicierii consimţământului societăţii, exprimat anterior, la data încheierii contractelor.

Prin urmare, această situaţie nu poate justifica constatarea nulităţii absolute a acestor contracte pentru lipsa consimţământului, ci dă doar dreptul la o eventuală acţiune în răspundere contra administratorilor, în condiţiile art. 155, respectiv art. 1551 din Legea nr. 31/1990.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 1463 din 22 septembrie 2016

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Braşov, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/62/2012, reclamanta Asociaţia A., în contradictoriu cu pârâtele SC B. SA, SC C. SA şi SC D. SA (fostă SC E. SA) a solicitat să se dispună constatarea nulităţii absolute a:

- Contractului de împrumut nr. 5404 din 25 iulie 2007 şi a actului adiţional nr. 1 din 3 ianuarie 2011 la Contractul de împrumut nr. 5404 din 25 iulie 2007 încheiate între pârâtele SC C. SA şi SC B. SA;

- Contractului de împrumut nr. 10391 din 15 decembrie 2008 încheiat între pârâtele SC D. SA (fostă SC E. SA) şi SC B. SA;

- Contractului de împrumut nr. 10390 din 15 decembrie 2008 încheiat între pârâtele SC C. SA şi SC D. SA (fostă SC E. SA);

- Contractului de antrepriză nr. 3153/A din 27 martie 2004 şi a actului adiţional nr. 1 din 10 mai 2004 la Contractul de antrepriză nr. 3153/A din 27 martie 2004 încheiate între pârâtele SC D. SA (fostă SC E. SA) şi SC B. SA;

- Protocolului din 16 aprilie 2004 încheiat între pârâtele SC D. SA (fostă SC E. SA) şi SC F. SA;

- Contractului de cesiune de creanţă nr. 3762 din 4 septembrie 2009 încheiat între pârâtele SC C. SA, în calitate de cesionar, SC D. SA (fostă SC E. SA), în calitate de cedent, şi SC B. SA, în calitate de debitor cedat;

- Contractului de garanţie reală nr. 5472 din 27 iulie 2007 încheiat între pârâtele SC C. SA şi SC B. SA.

Prin sentinţa civilă nr. 477/C din 6 octombrie 2014 Tribunalul Braşov a respins excepţia lipsei de interes invocată de pârâta SC C. SA.

A admis cererea formulată şi precizată de reclamanta Asociaţia A., în contradictoriu cu pârâtele SC B. SA, SC C. SA şi SC D. SA (fostă SC E. SA).

A constatat nulitatea absolută a:

- Contractului de împrumut nr. 5404 din 25 iulie 2007 şi a actului adiţional nr. 1 din 3 ianuarie 2011 la Contractul de împrumut nr. 5404 din 25 iulie 2007 încheiate între pârâtele SC C. SA şi SC B. SA;

- Contractului de împrumut nr. 10391 din 15 decembrie 2008 încheiat între pârâtele SC D. SA (fostă SC E. SA) şi SC B. SA;

- Contractului de împrumut nr. 10390 din 15 decembrie 2008 încheiat între pârâtele SC C. SA şi SC D. SA (fostă SC E. SA);

- Contractului de antrepriză nr. 3153/A din 27 martie 2004 şi a actului adiţional nr. 1 din 10 mai 2004 la Contractul de antrepriză nr. 3153/A din 27 martie 2004 încheiate între pârâtele SC D. SA (fostă SC E. SA) şi SC B. SA;

- Protocolului din 16 aprilie 2004 încheiat între pârâtele SC D. SA (fostă SC E. SA) şi SC F. SA;

- Contractului de cesiune de creanţă nr. 3762 din 4 septembrie 2009 încheiat între pârâtele SC C. SA, în calitate de cesionar, SC D. SA (fostă SC E. SA), în calitate de cedent, şi SC B. SA, în calitate de debitor cedat;

- Contractului de garanţie reală nr. 5472 din 27 iulie 2007 încheiat între pârâtele SC C. SA şi SC B. SA;

A obligat pârâtele să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă totală de 100.653,14 lei reprezentând: 74.803,14 lei taxă judiciară de timbru, 3.100 lei onorariu avocaţial şi 22.750 lei onorariu expert.

A obligat pârâtele să plătească la bugetul local al UAT Municipiul Braşov suma de 74.793,14 lei, facilitate acordată de instanţă reclamantei cu privire la plata taxei judiciare de timbru.

A obligat reclamanta să plătească la Biroul Local de Expertize Tehnice de pe lângă Tribunalul Braşov, în contul expertei G., suma de 21.750 lei cu titlu de onorariu expert pentru întocmirea Raportului de expertiză tehnică contabilă nr. 692048 din 20 ianuarie 2014.

A respins cererea reclamantei de reducere a onorariului de expert.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:

Între pârâtele SC B. SA, SC C. SA şi SC D. SA (fostă SC E. SA) s-au încheiat actele în litigiu, respectiv: Contractul de împrumut nr. 5404 din 25 iulie 2007 şi actul adiţional nr. 1 din 3 ianuarie 2011 la Contractul de împrumut nr. 5404 din 25 iulie 2007 încheiate între pârâtele SC C. SA şi SC B. SA; Contractul de împrumut nr. 10391 din 15 decembrie 2008 încheiat între pârâtele SC D. SA (fostă SC E. SA) şi SC B. SA; Contractul de împrumut nr. 10390 din 15 decembrie 2008 încheiat între pârâtele SC C. SA şi SC D. SA (fostă SC E. SA); Contractul de antrepriză nr. 3153/A din 27 martie 2004 şi actul adiţional nr. 1 din 10 mai 2004 la Contractul de antrepriză nr. 3153/A din 27 martie 2004 încheiate între pârâtele SC D. SA (fostă SC E. SA) şi SC B. SA; Protocolul din 16 aprilie 2004 încheiat între pârâtele SC D. SA (fostă SC E. SA) şi SC F. SA; Contractul de cesiune de creanţă nr. 3762 din 4 septembrie 2009 încheiat între pârâtele SC C. SA, în calitate de cesionar, SC D. SA (fostă SC E. SA), în calitate de cedent, şi SC B. SA, în calitate de debitor cedat şi Contractul de garanţie reală nr. 5472 din 27 iulie 2007 încheiat între pârâtele SC C. SA şi SC B. SA.

Reclamanta a invocat două motive de nulitate absolută a actelor juridice civile în litigiu: lipsa calităţii de reprezentant la încheiere şi cauza ilicită pe care se fondează aceste acte.

Cu privire la primul motiv de nulitate absolută, instanţa a reţinut că, potrivit hotărârilor judecătoreşti depuse de către reclamantă la dosar, între reclamantă, pe de o parte, şi numitul H., pe de altă parte, au existat o serie de litigii, care au avut ca obiect contestarea de către reclamantă a calităţii de acţionar majoritar în SC B. SA a numitului H. şi stabilirea acestei calităţi în favoarea Asociaţiei A., respectiv acţionar majoritar în cadrul SC B. SA, cu o cotă de 80%.

Stabilirea acestor chestiuni era importantă deoarece SC B. SA are calitatea de acţionar majoritar al SC F. SA - 91,86% din capitalul social, astfel cum rezultă din certificatul constatator depus la dosar, iar SC F. SA are calitatea de administrator în cadrul filialelor de pe platforma B.

Astfel, prin H.G. nr. 24 din 15 ianuarie 2004 a fost constituită SC B. SA Braşov, având un capital social de 4.125.200.000 lei ROL, respectiv 412.520 lei RON, prin denominare şi modificarea structurii acţionariatului, cu cotele de participare la capitalul social astfel: Asociaţia A. - 80%, I. (SDM) BHD. UGIR -10%, Universitatea J. - 2%, Uniunea Generală K. - 3% şi Camera de Comerţ şi Industrie Braşov - 5%.

Ulterior, prin încheierea nr. 26969 din 3 mai 2004 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov, a fost admisă cererea de înscriere în registrul comerţului a dispoziţiilor contractului de împrumut şi garanţie reală imobiliară încheiat anterior între numitul H. şi Asociaţia A., ca acţionar nou al SC B. SA cu un procent de 80% din capitalul social, fiind menţionat în registrul comerţului că intră în societate numitul H., fiind menţionată ieşirea din societate a Asociaţiei A. ce deţinea respectivul procent de 80% din capitalul social.

Împotriva acestei încheieri a judecătorului delegat, Asociaţia A. a promovat recurs, iar la data de 5 iulie 2004 a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul H., şi anularea contractului de împrumut de mai sus, a declaraţiei de înscriere a pârâtului în registrul comerţului ca acţionar al SC B. SA şi radierea acestuia din registrul acţionarilor şi registrul comerţului, formându-se dosarul nr. x/2004 al Tribunalului Braşov, strămutat la Tribunalul Alba sub nr. de dosar x/57/2006, care a fost soluţionat prin sentinţa nr. 753/CA/2007, prin care a fost admisă, în parte, acţiunea Asociaţiei A., fiind anulată declaraţia lui H. din registrul acţionarilor SC F. SA privind transferul dreptului de proprietate de la A. asupra unui pachet de 33.002 acţiuni şi s-a dispus radierea calităţii sale de acţionar la SC B. SA din registrul comerţului, sentinţă executorie, ce a fost menţinută şi în căile de atac exercitate (decizia nr. 3290 din 6 noiembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ).

Anterior litigiului sus-indicat, prin decizia nr. 415/R din 12 octombrie 2004 a Curţii de Apel Braşov, dosar nr.x/R/2004, a fost admis recursul Asociaţiei A., dispunându-se, în mod irevocabil, respingerea cererii de înscriere de menţiuni nr. 26969 din 3 mai 2004 formulată de H. şi radierea înscrierii din registrul comerţului efectuată în baza acestei încheieri, această decizie fiind menţionată în registrul comerţului prin încheierea nr. 9230 din 5 aprilie 2005, în urma cererii nr. 13149 din 31 martie 2005.

Apoi, prin sentinţele civile nr. 17/CC din 15 decembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. x/2004, nr. 4/CC din 18 ianuarie 2005 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. x/2004, nr. 14/CC din 2 martie 2005 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. x/2004, nr. 52/C din 30 noiembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. x/2005, nr. 23/CC din 10 mai 2006 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. x/2006 au fost anulate mai multe hotărâri AGEA ale SC B. SA, prin care H. era desemnat în Consiliul de Administraţie al SC B. SA, adunările fiind convocate la cererea lui H., reţinându-se că la adoptarea acestei hotărâri AGEA a participat doar H. fără ca acesta să fie acţionar al societăţii pârâte, cele 80% din acţiunile pretinse a fi obţinute de H. nefiind dobândite cu respectarea dispoziţiilor art. 98 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 republicată, neexistând o declaraţie în registrul acţionarilor semnată de cedent şi cesionar pentru a se putea dobândi în mod valabil acţiunile.

Deşi existau hotărârile judecătoreşti sus-indicate, numitul H., la data de 18 mai 2006, prin cererea cu nr. 20014 a solicitat înscrierea în registrul comerţului a următoarei structuri a acţionariatului SC B. SA: H. - 80% în capitalul social, I. - 10% din capitalul social, Camera de Comerţ şi Industrie Braşov - 5% din capitalul social, Uniunea Generală K. - 3% şi Universitatea J. - 2% din capitalul social, cerere ce a fost admisă prin încheierea judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov nr. 6975 din 5 iunie 2006, menţionându-se modificarea structurii acţionariatului în sensul că în societate intra H., cu un numar de 33.0002 acţiuni şi 80% din capitalul social şi iese din soeietate Asociaţia A. ce deţinea acelaşi număr de acţiuni, reprezentând aceeaşi cotă din capitalul social, restul acţionariatului rămânând neschimbat.

Instanţa a mai reţinut că prin sentinţa nr. 31 din 6 aprilie 2011 a Tribunalului Braşov s-a reţinut că în urma anulării operaţiunii frauduloase prin care numitul H. s-a înscris ca acţionar în registrul acţionarilor SC B. SA, anulare dispusă prin sentinţa civilă nr. 753/CA din 30 mai 2007 a Tribunalului Alba, menţinută irevocabil prin decizia nr.1106 din 17 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi a radierii din registrul acţionarilor şi din registrul comerţului a calităţii de acţionar a lui H. la SC B. SA, radiere dispusă prin aceleaşi hotărâri judecătoreşti, a fost confirmată, cu efect declarativ, şi nu constitutiv, calitatea de acţionar a Asociaţiei A. la SC B. SA.

Totodată, s-a mai reţinut că radierea din registrul acţionarilor SC B. SA a aşa-zisului transfer de acţiuni era revenirea la situaţia anterioară, respectiv la structura acţionariatului consacrată de H.G. nr. 24/2004, sentinţa sus-indicată a intrat în puterea lucrului judecat, devenind irevocabilă prin decizia nr. 2252 din 19 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, prin care a fost respins recursul SC B. SA.

În aceste condiţii, sunt nule absolut hotărârile adoptate de SC B. SA, prin adunarea generală ori consiliul de administraţie, fiind luate cu votul majoritar al unei persoane, d-l H. ce nu este acţionar al SC B. SA şi cu neparticiparea reprezentanţilor acţionariatului majoritar Asociaţia A., al cărui consimţământ a lipsit. Inclusiv în decizia nr. 2252 din 19 decembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova s-a reţinut că radierea menţiunii privind calitatea de acţionar a numitului H. din registrul comerţului şi registrul acţionarilor, radiere dispusă prin hotărâre definitivă şi irevocabilă, a condus la revenirea societăţii la structura acţionariatului consacrată de H.G. nr. 24/2004.

Situaţia litigioasă dintre Asociaţia A. şi H. nu-i era străină nici pârâtelor SC B. SA, SC C. SA şi SC D. SA (fostă SC E. SA), acestea fiind societăţi deţinute de acelaşi H.

Astfel, motivul de nulitate absolută ce vizează lipsa calităţii de reprezentant influenţează consimţământul pârâtei SC B. SA la încheierea contractelor şi a protocolului supus analizei instanţei (fără Contractul de împrumut nr. 10390 din 15 decembrie 2008 încheiat pentru pârâtele SC C. SA şi SC D. SA).

Voinţa juridică reprezintă o componentă esenţială a oricărui act juridic de dispoziţie. Ea are un caracter complex, deoarece reuneşte două elemente: consimţâmântul şi cauza (scopul).

Potrivit art. 948 C. civ., consimţământul este o condiţie de fond a actului juridic care constă în exteriorizarea voinţei unei persoane de a încheia un act juridic. Deoarece contractul se încheie prin acordul de voinţă dintre părţi, existenţa consimţământului este indispensabilă pentru perfectarea vânzării.

În cazul de faţă, fiind confirmată cu efect declarativ calitatea de acţionar a Asociaţiei A. la SC B. SA, pârâta SC B. SA şi-a exprimat consimţământul prin H., L., M. sau N., care, însă, nu aveau nici calitatea de acţionar majoritar al SC B. SA (în cazul d-lui H.) şi nici pe aceea de preşedinţi ai Consiliului de Administraţie. În aceste condiţii, voinţa pârâtei SC B. SA a lipsit la încheierea actelor în litigiu, iar lipsa totală a consimţământului determină nulitatea absolută a actelor în litigiu (fără Contractul de împrumut nr. 10390 din 15 decembrie 2008 încheiat între pârâtele SC C. SA şi SC D. SA).

În privinţa motivului de nulitate absolută care priveşte cauza ilicită, instanţa a reţinut ca întemeiat şi acest motiv.

Astfel, la art. 966 şi art. 958 C. civ. vechi (act normativ aplicabil în cauză la data naşterii raporturilor juridice civile în litigiu), obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau nelicită nu poate avea nici un efect, iar cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri şi ordinii publice.

Prin cauză sau scop se înţelege acel element al actului juridic care constă în obiectivul urmărit la încheierea unui asemenea act, respectiv acel element de natură psihologică care răspunde la întrebarea pentru care s-a încheiat actul juridic. Împreună cu consimţământul, cauza formează voinţa juridică, aceasta din urmă cuprinzând şi scopul urmărit de parte atunci când şi-a dat consimţământul la încheierea actului juridic, obligaţia pe care şi-a asumat-o nereprezentând altceva decât mijlocul prin care se ajunge la realizarea scopului respectiv.

Ca structură, cauza actului juridic cuprinde: scopul imediat şi scopul mediat (motivul determinant al încheierii actului juridic).

Reclamanta, prin invocarea caracterului ilicit al cauzei, are în vedere scopul imediat al convenţiilor, care nu era de a primi preţul/împrumutul/creanţa, ci de a scoate din societatea B. SA o parte din patrimoniul acesteia.

Împotriva sentinţei a declarat apel pârâta SC C. SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând schimbarea în tot a acesteia, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată de reclamanta Asociaţia A., cu cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivelor de apel, apelanta-pârâtă SC C. SA a criticat luarea în considerare de prima instanţă şi menţionarea în cuprinsul considerentelor sentinţei a litigiilor derulate între părţi, respectiv între persoane fizice şi juridice referitoare la patrimoniul SC B. SA, apreciind că hotărârile irevocabile pronunţate în aceste litigii nu ar avea nicio relevanţă cu privire la cauza dedusă judecăţii.

Prin decizia nr. 834/R din 25 iunie 2015 a Curţii de Apel Braşov, Secţia civilă a fost respins apelul declarat de apelanta-pârâtă SC C. SA Braşov împotriva sentinţei civile nr. 477/C/6 octombrie 2014 pronunţată de Tribunalul Braşov, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care a păstrat-o.

A fost obligată apelanta-pârâtă SC C. SA Braşov la plata către intimata-reclamantă Asociaţia A. a sumei de 4.960 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Cheltuielile de judecată în apel în cuantum de 896.369 lei şi de 2.270.647,2 lei în primă instanţă, reprezentând reducere taxă judiciară de timbru, s-a dispus să rămână în sarcina Statului.

A fost obligată apelanta-pârâtă SC C. SA Braşov la plata către intimata-reclamantă Asociaţia A. a sumei de 567.661 lei, reprezentând diferenţă taxă judiciară de timbru în primă instanţă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:

S-au făcut precizări cu privire la limitele devoluţiunii în apel.

Pârâta SC C. SA a fost chemată în judecată pentru constatarea nulităţii absolute a contractelor în care a avut calitatea de parte contractantă (1. contractul de împrumut nr. 5404 din 25 iulie 2007 şi actul adiţional nr. 1 din 3 ianuarie 2011, încheiate cu pârâta SC B. SA; 2. contractul de împrumut nr. 10391 din 15 decembrie 2008 încheiat cu pârâta SC D. SA, fostă SC E. SA; 3. contractul de cesiune de creanţă nr. 3762 din 4 septembrie 2009 încheiat cu pârâta SC D. SA, fostă SC E. SA, în calitate de cedent, şi pârâta SC B. SA, în calitate de debitor cedat; 4. contractul de garanţie reală nr. 5472 din 27 iulie 2007 încheiat cu pârâta SC B. SA) în cadrul unei acţiuni cu un obiect complex, care include constatarea nulităţii absolute şi a altor contracte încheiate de alte societăţi comerciale, pârâte în prezenta cauză.

Fiecare pârâtă a fost chemată în judecată pentru constatarea nulităţii absolute a contractelor la încheierea cărora a participat, fără a exista un raport de solidaritate, respectiv o coparticipare procesuală pasivă.

Ca urmare, motivele de apel formulate de pârâta SC C. SA pot privi doar soluţia primei instanţe cu privire la contractele la încheierea cărora a participat.

Hotărârea primei instanțe privind constatarea nulităţii absolute a celorlalte contracte (contractul de împrumut nr. 10391 din 15 decembrie 2008 încheiat între pârâtele SC D. SA, fostă SC E. SA și SC B. SA, contractul de antrepriză nr. 3153/A din 27 martie 2004 cu actul adițional nr. 1 din 10 mai 2004 încheiate între pârâtele SC D. SA și SC B. SA și Protocolul din data de 16 aprilie 2004 încheiat între pârâtele SC D. SA și SC F. SA), indicate în cererea de chemare în judecată, în care apelanta-pârâtă SC C. SA nu a avut calitatea de parte, nu a fost atacată de părţile care le-au încheiat, pârâte în cauză, astfel că hotărârea primei instanţe cu privire la aceste contracte a trecut în puterea lucrului judecat, iar instanţa de apel nu a putut modifica aceste aspecte în apelul altei pârâte, SC C. SA.

Motivele de nulitate absolută a actelor juridice civile invocate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată sunt: lipsa totală a consimțământului pârâtei SC B. SA în angajarea societății la încheierea contractelor și cauza ilicită.

Cu privire la primul motiv de nulitate absolută instanța de apel a reținut că voința juridică care stă la baza oricărui act juridic de dispoziție reunește în structura sa două elemente: consimțământul și cauza (scopul).

Art. 948 C. civ. reglementează consimțământul ca o condiție de fond, esenţială şi generală a actului juridic, care reprezintă voinţa exteriorizată a părţilor actului juridic bilateral sau multilateral.

Esențial în stabilirea voinței juridice a SC B. SA la încheierea contractelor mai sus menționate este existența consimțământului societății exprimat prin persoanele legal mandatate în acest sens şi indicarea acționariatului societății la data încheierii lor.

Structura acționariatului SC B. SA a fost stabilită prin H.G. nr. 24 din 15 ianuarie 2004 prin care a fost constituită această societate, respectiv: Asociația A. - 80%, I. - 10%, Universitatea J. - 2%, Uniunea Generală K. - 3% și Camera de Comerț și Industrie Brașov - 5%.

Înscrierea în registrul comerțului prin încheierea nr. 26969 din 3 mai 2004 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov a dispozițiilor contractului de împrumut și garanție imobiliară încheiat între H. și Asociația A., ca acționar nou la SC B. SA cu un procent de 80% din capitalul social a determinat numeroase litigii cu privire la structura acționariatului SC B. SA și calitatea de reprezentant a acestei societăți. Astfel, au fost pronunțate numeroase hotărâri irevocabile, aflate la dosarul de fond, care se bucură de prezumţia puterii de lucru judecat.

Prin sentinţa civilă nr. 753/CA/2007 pronunţată de Tribunalul Alba în dosarul nr. x/2004 al Tribunalului Braşov, strămutat la Tribunalul Alba sub nr. de dosar x/57/2006, a fost admisă în parte acțiunea Asociației A., fiind anulată declarația lui H. din registrul acționarilor SC F. SA privind transferul dreptului de proprietate de la A. asupra unui pachet de 33.002 acțiuni și s-a dispus radierea calității sale de acționar la SC B. SA din registrul comerțului, sentință executorie ce a fost menţinută și în căile de atac exercitate (decizia nr. 3290 din 6 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Prin decizia nr. 415/R din 12 octombrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. x/R/C2004 a fost admis recursul Asociaţiei A., dispunându-se în mod irevocabil respingerea cererii de înscriere de menţiuni nr. 26969 din 3 mai 2004 formulată de H. şi radierea înscrierii din registrul comerţului efectuată în baza acestei încheieri, această decizie fiind menționată în registrul comerțului prin încheierea nr. 9230 din 5 aprilie 2005, în urma cererii nr. 13149 din 31 martie 2005.

Apoi, prin sentințele civile nr. 17/CC din 15 decembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2004, nr. 4/CC din 18 ianuarie 2005 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2004, nr. 14/CC din 2 martie 2005 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2004, nr. 52/C din 30 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2005, nr. 23/CC din 10 mai 2006 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2006 au fost anulate mai multe hotărâri AGEA ale SC B. SA prin care H. era desemnat în Consiliul de Administrație al SC B. SA, adunările fiind convocate la cererea lui H., reținându-se că la adoptarea acestei hotărâri AGEA a participat doar H. fără ca acesta să fie acționar al societății pârâte, cele 80% din acțiunile pretinse a fi obținute de H. nefiind dobândite cu respectarea dispozițiilor art. 98 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, neexistând o declarație în registrul acționarilor semnată de cedent și cesionar pentru a se putea dobândi în mod valabil acțiunile.

După pronunțarea deciziei nr. 1106 din 17 martie 2010 de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care sentința civilă nr. 753/CA/2007 a Tribunalului Alba a rămas irevocabilă, s-a menționat radierea calității de acționar a lui H. și s-a înscris structura acționariatului și capitalului inițial al SC B. SA.

Inclusiv în decizia nr. 2252 din 19 decembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova s-a reţinut că radierea menţiunii privind calitatea de acţionar a numitului H. din registrul comerţului şi registrul acţionarilor, radiere dispusă prin hotărâre definitivă şi irevocabilă a condus la revenirea societăţii la structura acţionariatului consacrată de H.G. nr. 24/2004.

Cu privire la calitatea de reprezentanți ai societății a altor persoane decât numitul H., respectiv a numiților L., M., O. și N., instanţa de apel a reţinut următoarele:

Prin decizia nr. 71/R din 30 ianuarie 2014 pronunțată în dosarul nr. x/64/2012, Curtea de Apel Brașov a stabilit irevocabil cu privire la Actul adițional la contractul de împrumut nr. 5404/2007, care face şi obiectul prezentei cauze că „a fost încheiat de o persoană care nu avea legal calitatea de reprezentant al SC B. SA, dat fiind că decizia curţii de apel din 29 octombrie 2008, prin care această persoană a fost numită în funcția de Director General Executiv, a fost anulată irevocabil prin sentința civilă nr. 1542/2013 a Tribunalului Maramureș, hotărâre prin care s-a dispus și radierea mențiunilor corespunzătoare din registrul comerțului, or nulitatea absolută, astfel constatată judecătorește, produce efecte retroactive și, deci, pretinsa debitoare nu a putut fi angajată legal la perfectarea actului adițional. (…) Ca atare, actul adițional semnifică un abuz de drept.”

Sentința civilă nr. 54/C din 30 ianuarie 2012 pronunțată în dosarul nr. x/62/2011 de Tribunalul Brașov, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a stabilit, irevocabil, că „restabilirea legalităţii încălcate prin înscrierea declaraţiei numitului H. ca acţionar în registrul acţionarilor SC B. SA implică luarea în considerare tocmai a perioadei care începe cu acest moment al înregistrării, astfel încât se impune desfiinţarea tuturor actelor subsecvente acestei operaţiuni de înregistrare, pentru ca părţile să ajungă în situaţia în care s-ar fi aflat dacă respectivul act nu s-ar fi încheiat, fiind aplicabil principiul „resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis”, nemaifiind necesar ca printr-o hotărâre judecătorească să se constate că Asociaţia A. are calitatea de acţionar majoritar. (…) Este de principiu că nu poate fi admis a se perpetua o asemenea stare de nelegalitate prin faptul nerespectării hotărârilor irevocabile ale instanţelor judecătoreşti de către cei care au pierdut respectivele litigii ori de către interpuşii acestora, căci s-ar ajunge la un şir interminabil de procese care să vizeze anularea hotărârilor adoptate în mod repetat şi nelegal de către respectivele persoane, cu consecinţa refuzului de a se recunoaşte drepturile adevăratului acţionar, Asociaţia A., în condiţiile în care aceasta din urmă invocă înstrăinări importante de active ale SC B. SA către societăţile aparţinând numitului H. (…)

Sentința civilă nr. 54/C din 30 ianuarie 2012 pronunțată în dosarul nr. x/62/2011 de Tribunalul Brașov, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis lipsa calității de reprezentant al lui M. pentru SC B. SA Brașov, reținând că acesta nu poate avea calitatea de reprezentant al societății, deoarece mandatul i-a fost dat de persoane care nu au calitatea de acționari ai acestei societăți.

Cu privire la calitatea persoanelor numite de H. de a angaja în mod legal SC B. SA s-a dispus prin numeroase hotărâri judecătoreşti, respectiv: sentința civilă nr. 63/C din 1 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/62/2011, sentința civilă nr. 118/C din 29 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/62/2012, sentința civilă nr. 171/C din 2 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/62/2010, sentința civilă nr. 173/C din 2 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/62/2012, sentința civilă nr. 174/C din 2 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/62/2012, sentința civilă nr. 50/C din 13 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/62/2010 (privind pe O.).

În consecinţă, instanţa de apel a reţinut că nu a existat consimţământul SC B. SA la încheierea contractelor cu pârâta SC C. SA, mai sus menţionate, neexistând o exteriorizare a voinţei juridice a societăţii prin persoane mandatate în mod legal în acest sens.

În privinţa motivului de nulitate absolută care priveşte cauza ilicită, obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea niciun efect, iar cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrară bunelor moravuri şi ordinii publice (art. 966, art. 968 C. civ.).

În structura cauzei actului juridic civil intră două elemente: scopul imediat şi scopul mediat. Scopul imediat - cauza proxima - numit şi scopul obligaţiei, în cazul contractului de vânzare constă în prefigurarea de către vânzător a preţului bunului vândut, precum şi în prefigurarea de către cumpărător a obţinerii dreptului de proprietate asupra bunului ce formează obiectul contractului. Scopul mediat - cauza remota - numit şi scopul actului juridic, reprezintă acel element al cauzei care constă în motivul (mobilul) determinant al încheierii actului juridic, motiv care se referă, fie la însuşirile contraprestaţiei, fie la însuşirile celeilalte părţi şi care, spre deosebire de scopul imediat - care este abstract, obiectiv şi invariabil în cadrul aceleiaşi categorii de acte juridice, se caracterizează prin aceea că este un element (al cauzei) subiectiv şi variabil de la o categorie de acte la altă categorie şi, chiar în cadrul aceleiaşi categorii, de la un act la altul.

Deși s-a încercat a se crea o aparență de legalitate a actelor juridice încheiate, prin invocarea Contractului de Privatizare nr. 33 din 26 septembrie 2003 a SC F. SA încheiat între Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiunilor Statului şi I., a Condiţiilor impuse prin Convenţia de Monitorizare a Programului de Restructurare a SC F. SA şi a raportului de expertiză întocmit la fond, scopul imediat al contractelor a fost de a scoate din SC B. SA o parte din patrimoniul acesteia, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză și din toate hotărârile judecătoreşti irevocabile pronunţate cu privire la patrimoniul acestei societăţi, aflate la dosarul de fond.

Luarea în considerare a tuturor acestor hotărâri judecătoreşti irevocabile şi menţionarea lor în cuprinsul considerentelor hotărârii este justificată de prezumţia puterii de lucru judecat, potrivit cu care soluţia cuprinsă în hotărâre este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre. Considerentele hotărârii dobândesc acelaşi efect, explicând dispozitivul şi reflectându-se în soluţia pronunţată.

Prima instanță nu a încălcat principiul disponibilității și nu a depășit limitele învestirii instanței, întrucât prin dispozitivul sentinței s-a pronunțat, exclusiv, asupra capetelor de cerere cu soluționarea cărora a fost învestită. Redarea în cuprinsul considerentelor a argumentelor reținute în considerentele hotărârilor judecătorești irevocabile pronunțate cu privire la calitatea de reprezentant al societății nu reprezintă o depășire a principiilor menționate, ci respectarea puterii de lucru judecat a hotărârilor anterioare.

Nu se reține existența unei confuzii a primei instanțe între calitatea de administrator și cea de acționar, astfel cum se critică prin motivele de apel, fiind evident că prima instanţă a reținut lipsa calității de reprezentant și nu numai pe aceea de acționar a numitului H. și a persoanelor numite de acesta în calitate de reprezentanți ai societății.

Prin motivele de apel s-a criticat administrarea probei cu expertiză tehnică în condițiile nevalorificării concluziilor acesteia. Prima instanță a încuviințat în mod legal probele propuse în apărare de părți și le-a apreciat prin raportare la ansamblul probatoriului administrat. Administrarea unei probe solicitate de parte nu reprezintă automat valorificarea acesteia, în condițiile în care nu se coroborează cu restul probatoriului.

Prima instanţă a realizat o verificare obiectivă a îndeplinirii condiţiilor nulităţii prin prisma motivelor invocate de reclamantă, reţinând în mod corect nulitatea absolută a contractelor încheiate de pârâta SC C. SA.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât recurenta-reclamantă Asociaţia A., cât şi recurenta-pârâtă SC C. SA.

I. Recurenta-reclamantă Asociaţia A. a declarat recurs atât împotriva deciziei nr. 834/R din 25 iunie 2015, cât şi a încheierii din data de 4 iunie 2016, precum şi a rezoluţiei din 5 mai 2015, formulând următoarele critici:

1. Recurenta-reclamantă a criticat atât decizia recurată, încheierea din Camera de Consiliu, cât şi rezoluţia, doar sub aspectul modului de stabilire a taxei judiciare de timbru.

S-a apreciat că doar prima instanţă a fost cea care a stabilit în mod corect cuantumul taxei judiciare de timbru, iar instanţa de apel a stabilit în mod greşit cuantumul acesteia la suma de 2.838.309 lei.

În opinia recurentei-reclamante, instanţa de apel a avut în vedere contractul de garanţie reală mobiliară nr. 5472 din 27 iulie 2007, însă acesta este un act juridic accesoriu şi subsecvent contractului de împrumut.

Chiar şi în situaţia în care acest contract ar fi fost apreciat ca unul independent, şi nu accesoriu, taxa judiciară de timbru ar fi trebuit stabilită prin raportare la valoarea certă şi exactă a împrumutului a cărui restituire s-a garantat.

II. În recursul său recurenta-pârâtă SC C. SA a adus următoarele critici deciziei recurate :

1. Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale cu privire la consimţământul societăţii B. SA, raportat la data încheierii contractelor.

Astfel, structura acţionariatului acestei societăţi la un moment dat nu poate influenţa voinţa juridică a persoanei juridice la momentul încheierii unui anumit contract, deoarece importantă este calitatea de reprezentant legal al acesteia la momentul semnării contractului, iar nu structura acţionariatului.

Potrivit art. 137 din Legea nr. 31/1990, societatea este reprezentată prin administrator, iar potrivit art. 35 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954, persoana juridică este reprezentată prin organele de conducere.

Conform art. 35 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, actele săvârşite de către persoana juridică prin reprezentaţii săi legali, sunt actele persoanei juridice însăşi, aceasta însemnând că actele juridice încheiate de reprezentanţii legali ai societăţii obligă însăşi societatea, indiferent de cine sunt acţionarii acesteia.

Eventualele acte ilicite săvârşite de administrator sau eventuala depăşire a mandatului pot atrage răspunderea organelor de conducere, fără a afecta valabilitatea actului juridic, astfel după cum prevăd dispoziţiile art. 35 alin. (4) din Decretul nr. 31/1954.

Sub acest aspect trebuia să se constate doar faptul că la data încheierii contractelor calitatea de reprezentanţi legali o aveau persoanele înscrise în Registrul Comerţului, iar faptul că, ulterior încheierii actelor juridice de către reprezentanţii legali aceştia şi-au pierdut această calitate prin hotărâri judecătoreşti, nu poate afecta valabilitatea contractelor sub aspectul consimţământului.

2. Hotărârea instanţei de apel este nelegală şi sub aspectul că s-a constatat faptul că nulitatea ar retroactiva în dreptul societar. Această constatare este contrară prevederilor art. 58 din Legea nr. 31/1990.

Recurenta-pârâta a invocat şi practica judiciară a Înaltei Curţi, indicând decizia nr. 1386/2014 pronunţată în dosarul nr. x/62/2011.

În speţa de faţă s-a reţinut că printr-o hotărâre judecătorească s-a anulat hotărârea AGA prin care au fost desemnaţi ca administratori semnatarii contractelor în litigiu, însă o astfel de hotărâre reprezintă un act modificator al actelor constitutive, prin urmare, o astfel de hotărâre AGA, de înlocuire a administratorilor, îşi va produce efectele sale depline de la data adoptării şi până la data anulării sale de către instanţa de judecată, hotărârea de anulare producând efecte doar pentru viitor, nu şi pentru trecut.

3. Prin hotărârea instanţei de apel a fost interpretat în mod greşit actul juridic dedus judecăţii făcându-se o confuzie între lipsa calităţii de reprezentant şi lipsa consimţământului.

Sub acest aspect s-a relevat faptul că însăşi reclamanta a invocat faptul că societatea B. SA a fost reprezentată, la momentul încheierii contractelor, de persoane care nu mai aveau calitatea de reprezentant legal al societăţii, dat fiind că hotărârea de desemnare a acestora a fost anulată cu efect retroactiv.

Lipsa calităţii de reprezentant nu poate constitui în nicio circumstanţă motiv de nulitate absolută, ci doar de nulitate relativă. Fiind vorba despre o nulitate relativă, aceasta nu putea atrage nulitatea contractelor, deoarece nu se poate dovedi existenţa unui prejudiciu, mai ales că toate contractele în discuţie au fost benefice pentru societate, care şi-a îndeplinit, în acest fel, obligaţiile asumate prin contractul de privatizare.

În plus, nulitatea relativă nu poate fi invocată decât în termenul de prescripţie de trei ani, termen care a fost cu mult depăşit.

Şi sub acest aspect a fost invocată jurisprudenţa Înaltei Curţi, indicându-se decizia nr. 3411/2014 pronunţată în dosarul nr. x/62/2011.

4. Hotărârile judecătoreşti invocate de către reclamantă şi reţinute de către instanţa de apel nu pot constitui temei legal pentru respingerea apelului.

Astfel, faptul că există hotărâri judecătoreşti în care s-a anulat calitatea de acţionar a lui H. nu poate conduce la concluzia că nu ar fi existat consimţământul societăţii B. SA la încheierea contractelor C. SA, pe motiv că nu ar fi existat o exteriorizare a voinţei juridice a societăţii prin persoanele mandatate în mod legal în acest sens.

5. Recurenta-pârâtă a criticat considerentele instanţei de apel cu privire la invocarea deciziei nr. 71/R din 30 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. x/64/2012, pe motiv că această din urmă hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor specifice dreptului societar referitoare la retroactivitatea efectelor nulităţii.

De altfel, decizia nr. 71/2014 se întemeiază pe sentinţa civilă nr. 1542/2013 a Tribunalului Maramureş, prin care a fost anulată hotărârea CA din 29 octombrie 2008, prin care a fost desemnat ca director general executiv semnatarul actului adiţional în discuţie, or, acest act adiţional a fost încheiat în anul 2011, adică anterior pronunţării respectivei sentinţe civile, aceasta însemnând că actul adiţional trebuie să-şi producă pe deplin efectele, deoarece reprezentantul legal ce a semnat acest act adiţional şi-a pierdut calitatea de reprezentant legal după semnarea acestuia, iar nu anterior semnării.

O astfel de ipoteză poate deschide calea unei acţiuni în daune formulată de societate, însă nu va putea afecta valabilitatea actelor juridice încheiate înainte de pronunţarea hotărârii prin care reprezentantul legal şi-a pierdut această calitate.

6. În ce priveşte sentinţa civilă nr. 54 din 30 ianuarie 2012 pronunţată în dosarul nr. x/62/2011, a fost criticată sub aspectul faptului că nu indică ce acte subsecvente urmează a fi anulate, încălcându-se regula consacrată în dreptul societar, precum şi jurisprudenţa instanţei supreme, iar în ce priveşte calitatea de reprezentant a lui M. pentru societatea B. SA instanţa s-a pronunţat fără a fi învestită cu o astfel de cerere.

7. Relativ la puterea lucrului judecat a acestor hotărâri judecătoreşti s-a susţinut că aceasta nu poate fi primită, deoarece calitatea de reprezentant s-a pus în discuţie doar sub forma unor excepţii profesionale, şi nu cu privire la aspectele de fond legate de dreptul de reprezentare, care trebuiau abordate şi analizate ca fiind elementele esenţiale ale litigiului. Mai mult, în speţa de faţă se pune problema lipsei totale a consimţământului, iar nu lipsa calităţii de reprezentant, acesta fiind temeiul invocat de reclamantă şi reţinut de instanţa de apel.

8. Hotărârea instanţei de apel este nelegală în ce priveşte caracterul ilicit al cauzelor juridice ale contractelor.

Astfel, instanţa de apel se referă la cauza proxima prin referire exclusivă la un contract de vânzare-cumpărare, or în prezentul dosar avem doar contracte de împrumut şi un contract de antrepriză.

Mai mult, instanţa de apel nu a motivat în nici un fel pe specificul celor două contracte ce fac obiectul prezentului dosar aspectele concrete legate de pretinsul caracter ilicit al cauzei.

De asemenea, referirea instanţei de apel la cauza remota este străină speţei de faţă, deoarece se pleacă de la definirea teoretică a acesteia fără o referire concretă la contractele ce au făcut obiectul litigiului de faţă, vorbindu-se despre scoaterea unei părţi din patrimoniul SC B. SA, fără a se observa că în speţa de faţă nu poate fi vorba de o astfel de situaţie.

Totodată, s-a mai susţinut că hotărârea instanţei de apel este nemotivată sub aspectul concluziei că ar fi fost dovedit caracterul ilicit al cauzei de probele administrate în cauză şi de hotărârile judecătoreşti pronunţate cu privire la patrimoniul acestei societăţi, fără să se precizeze în ce fel s-a ajuns la această concluzie, recurenta-pârâtă a învederat faptul că, în realitate, contractele de împrumut au fost încheiate cu scopul de a îndeplini condiţiile impuse în Contractul de Privatizare nr. 33 din 26 noiembrie 2013 încheiat între APAPS şi I. şi, respectiv, a condiţiilor impuse prin Convenţia de Monitorizare a Programului de Restructurare al SC F. SA.

S-a învederat faptul că neîndeplinirea obligaţiilor investiţionale ar fi fost extrem de gravă atât pentru SC B. SA, cât şi pentru întregul proces de privatizare al SC F. SA.

9. Instanţa de apel a încălcat normele legale cu privire la administrarea probei cu expertiza judiciară.

Aşa după cum rezultă din raportul întocmit de expertul G. toate împrumuturile au fost acordate prin transferuri bancare, iar toate lucrările executate în baza contractului de antrepriză au putut fi identificate.

Instanţa de apel nu a cenzurat în nici un fel concluzia primei instanţe prin care aceasta a înlăturat din materialul probator respectiva expertiză.

În mod nelegal a fost avută în vedere opinia separată a expertului consilier al reclamantei, aceasta fiind depusă după ce instanţa a rămas în pronunţare, expertul asistent neparticipând la efectuarea expertizei alături de expertul judiciar, după cum chiar acesta a recunoscut.

Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat următoarele:

I. În ce priveşte recursul declarat de recurenta-reclamantă Asociaţia A., se constată că acesta este nefondat.

Astfel, potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de trei zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicării sumei datorate.

În acelaşi sens este şi decizia nr. 7/2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent cu soluţionarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2014.

Cum recurenta-reclamantă nu a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, recursul său nu este fondat, pe care, de altfel, nici nu l-a mai susţinut.

II. În ce priveşte recursul declarat de către recurenta-pârâtă Societatea C. SA Braşov, Înalta Curte constată că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:

1. Hotărârea instanţei de apel este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale cu referire la consimţământul societăţii B. SA, raportat la data încheierii contractelor.

Valabilitatea contractului nu are legătură cu structura acţionariatului de la un moment dat, ceea ce interesează este dacă la momentul semnării contractului societatea B. SA a fost legal reprezentată.

Potrivit art. 137 din Legea nr. 31/1990, societatea pe acţiuni este administrată de unul sau mai mulţi administratori (în acest ultim caz ei se constituie în Consiliu de administraţie), iar potrivit art. 35 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954, persoana juridică este reprezentată prin organele sale de conducere, iar conform art. 35 alin. (2) din acelaşi decret, actele săvârşite de către persoana juridică prin reprezentanţii săi legali sunt actele persoanei juridice însăşi.

Potrivit art. 1432 din Legea nr. 31/1990, Consiliul de Administraţie (sau administratorul unic) reprezintă societatea în raport cu terţii şi în justiţie.

Faptele ilicite săvârşite de administrator şi eventuala depăşire a mandatului pot atrage răspunderea acestuia, dar fără a afecta valabilitatea actului juridic, astfel după cum prevăd dispoziţiile art. 35 alin. (4) din Decretul nr. 31/1954.

De altfel, administratorii răspund în condiţiile art. 1442 raportat la art. 72 şi 73 din Legea nr. 31/1990, societatea având la îndemână o acţiune în răspundere contra administratorilor în măsura în care aceştia, prin activităţile desfăşurate în această calitate, au produs pagube societăţii.

Prin urmare, cât timp, la data încheierii contractelor ce fac obiectul litigiului de faţă, societatea B. SA a fost legal reprezentată, înseamnă că la acea dată a existat consimţământul valabil exprimat al acestei societăţi.

Faptul că ulterior încheierii acestor contracte reprezentanţii legali ai acestei societăţi au fost revocaţi din funcţie, în urma unor hotărâri judecătoreşti, nu poate conduce la concluzia vicierii consimţământului societăţii, anterior, la data încheierii contractelor, ci dă doar dreptul la o eventuală acţiune în răspundere contra administratorilor, în condiţiile art. 155 din Legea nr. 31/1990, respectiv art. 1551 din aceeaşi lege.

Aceasta este practica constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aşa după cum rezultă din mai multe decizii pronunţate, precum decizia nr. 1386/2014 - dosar nr. x/62/2011, decizia nr. 3411/2014 - dosar nr. x/62/2011, decizia nr. 610/2016 - dosar nr. x/62/2011*, unele decizii privind chiar părţile din acest dosar.

2. Susţinerea instanţei de apel cu privire la pretinsa putere de lucru judecat a unor hotărâri judecătoreşti nu poate fi reţinută, deoarece între părţi au existat numeroase litigii, iar prin hotărâri judecătoreşti irevocabile pronunţate, inclusiv de către Înalta Curte, s-a stabilit contrariul (inclusiv prin unele dintre hotărârile judecătoreşti arătate mai sus), respectiv, faptul că la data încheierii contractelor acestea au fost semnate de către reprezentantul legal al societăţii B. SA, neavând importanţă faptul că, ulterior acestor date, s-au pronunţat hotărâri judecătoreşti prin care au fost anulate actele de numire ale respectivelor persoane în funcţiile de reprezentare legală a societăţii, menţionându-se de fiecare dată că o astfel de revocare sau anulare a respectivelor acte dă doar dreptul societăţii B. SA la o acţiune în răspundere contra persoanelor vinovate de păgubirea societăţii, desigur doar în măsura în care sunt îndeplinite condiţiile legale pentru o astfel de acţiune.

3. Hotărârea instanţei de apel este, practic, nemotivată în ce priveşte caracterul ilicit al cauzelor juridice ale contractelor.

Chiar şi scurta motivare este străină de obiectul cauzei, deoarece contractele ce au făcut obiectul litigiului de faţă sunt contracte de împrumut, respectiv antrepriză, iar nu de vânzare-cumpărare.

De altfel, instanţa de apel, atunci când face analiza scopului mediat şi a celui imediat, porneşte de la definirea teoretică, fără să facă o referire concretă la contractele ce au făcut obiectul litigiului, vorbindu-se despre scoaterea unei părţi din patrimoniul societăţii B. SA, dar fără a arăta, în mod concret, cum s-a petrecut o astfel de faptă.

În altă ordine de idei, instanţa de apel nu a făcut nicio referire la scopul încheierii contractelor de împrumut şi, respectiv, de antrepriză, raportat la obligaţiile ce reveneau societăţii B. SA, legat de procesul de privatizare al societăţii F. SA.

4. De asemenea, instanţa de apel nu a răspuns decât foarte sumar criticilor formulate de către apelanta-pârâtă cu privire la înlăturarea concluziilor raportului de expertiză întocmit de expertul G.

Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte a constatat că instanţa de apel nu a lămurit pe deplin starea de fapt şi nu a aplicat corect dispoziţiile legale incidente la starea de fapt, astfel că, în baza art. 312 alin. (1), (3) şi (5) raportat la art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., a admis recursul declarat de către recurenta-pârâtă SC C. SA Braşov, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.