Revision for annulled supporting judgments admitted; prior ruling quashed and original revision dismissed as unfounded

Cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 teza finală din Codul de procedură civilă a unei hotărâri prin care fusese admisă o altă revizuire pentru contrarietate de hotărâri. Admisibilitatea cererii. Evocarea fondului. Desființarea hotărârii judecătorești care a stat la baza admiterii cererii de revizuire formulate în baza dispozițiilor art. 322 pct. 7 din Codul de procedură civilă.

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Căi extraordinare de atac. Revizuirea.

Index alfabetic : contrarietate de hotărâri

- admisibilitate

C.proc.civ. din 1865, art. 322 pct. 5, pct. 7, art. 327

1. În măsura în care hotărârea asupra revizuirii este una de fond sau care evocă fondul, fie că a fost pronunţată în primă instanţă sau în căile de atac, este, la rândul său, atacabilă pe calea revizuirii. În mod evident, doar hotărârea prin care a fost admisă revizuirea se încadrează în aceste categorii, deoarece, în aplicarea art. 327 alin. (1) C.proc.civ., hotărârea revizuită este schimbată în tot sau în parte şi este posibilă cercetarea fondului dreptului dedus judecăţii.

În cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C.proc.civ., instanţa, dacă admite cererea, anulează cea din urmă hotărâre, soluţia fiind justificată de pronunţarea unei a doua hotărâri, contrare unei hotărâri pronunţate anterior în acelaşi litigiu şi care încalcă, astfel, puterea de lucru judecat a primeia.

Prin urmare, din perspectiva condiţiilor desprinse din cuprinsul art. 322 C.proc.civ., este admisibilă cererea de revizuire a deciziei prin care a fost admisă revizuirea având ca temei dispozițiile art. 322 pct. 7, câtă vreme din considerentele hotărârii rezultă că a avut loc o soluţionare în fond a cererilor deduse judecăţii, ca urmare a anulării atât a deciziei de recurs – în acest caz, instanța de revizuire comportându-se ca o instanță de recurs care a evocat fondul, soluționând fondul cererilor formulate în cauză – cât și a hotărârii de primă instanţă, nemaiexistând astfel o altă hotărâre de fond sau care evocă fondul în ceea ce priveşte raporturile juridice dintre părţi, susceptibilă de a fi atacată pe calea revizuirii.

2. În conformitate cu dispoziţiile art. 322 pct. 5 teza finală C.proc.civ., revizuirea poate fi cerută în cazul desfiinţării sau a modificării hotărârii unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea supusă revizuirii.

Astfel fiind, ipoteza de revizuire prevăzută de norma sus menționată este întrunită în cazul în care prin decizia a cărei revizuire se cere a fost admisă o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C.proc.civ., fiind anulate două hotărâri judecătorești apreciate a fi contrare altor două hotărâri, acestea din urmă fiind însă, ulterior, desființate prin hotărâri irevocabile, conducând, prin urmare la lipsirea de suport a deciziei de admitere a cererii în aplicarea art. 322 pct. 7 C.proc.civ.

Secția I civilă, decizia nr. 298 din 5 februarie 2016

Prin cererea înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 22.07.2014, revizuentul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii B., C., D., Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi Primăria sectorului 1 Bucureşti, revizuirea deciziei civile nr.790 din 3.02.2005 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe temeiul art. 322 alin. (1) pct. 5 teza a II-a C.proc.civ., pentru ipoteza desfiinţării sau a modificării hotărârii unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea supusă revizuirii.

În motivarea cererii, s-au arătat următoarele:

Decizia civilă nr. 790 din 3.02.2005 a Înaltei Curţi a fost pronunţată într-o cale de atac de retractare, întemeiată pe art. 322 pct. 7 C.proc.civ. şi a fost motivată pe împrejurarea existenţei unei contrarietăţi între decizia nr. 76/R/2004 a Curţii de Apel Piteşti şi deciziile civile nr. 748/R/2002 a Curţii de Apel Piteşti şi nr. 1813/2003 a Tribunalului Prahova, considerându-se că există autoritate de lucru judecat la momentul pronunţării deciziei nr. 76/R/2004.

Decizia nr. 748/R/2002, care a constituit suportul probator logico-juridic determinant în pronunţarea şi motivarea deciziei civile nr. 790/2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost desfiinţată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.

Astfel, prin decizia civilă nr. 1130 din 24.06.2014, Curtea de Apel Piteşti a admis cererea de revizuire, a desfiinţat decizia nr. 748 din 11.04.2002 a Curţii de Apel Piteşti şi a respins cererea de revizuire a deciziei civile nr. 265 din 10.02.1998, pe care a menţinut-o.

Această soluţie s-a bazat pe mai multe hotărâri judecătoreşti civile şi penale intrate în puterea lucrului judecat prin care s-a stabilit caracterul fals al înscrisurilor avute în vedere la pronunţarea deciziei nr. 748/2002, respectiv s-a dispus nulitatea lor. Este vorba despre sentinţa penală nr. 980/1998 a Judecătoriei Sectorului 1; decizia penală nr. 873/1999 pronunţată de Tribunalul Bucureşti; sentinţele civile nr. 23082/2011 şi nr. 9349/2012 pronunţate de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti; decizia civilă nr. 342/2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.

Revizuentul a susţinut că, întrucât decizia civilă nr. 748/R/2002 nu mai există, nici decizia nr.

790/2005 a Înaltei Curţi nu mai produce efecte juridice, nemaifiind întrunită cerinţa contrarietăţii între hotărâri pronunţate în una şi aceeaşi pricină (a cărei existenţă fusese reţinută prin decizie).

Folosirea unor înscrisuri false, ca şi a altor mijloace străine de lege folosite ca practici curente de grupul de interese care i-a preluat/furat imobilul în litigiu printr-un lanţ de acte ilegale, au alterat în mod grav procesul de stabilire a adevărului de către instanţele de judecată. Din anul 1992, revizuentul se află în permanenţă în litigii pentru recunoaşterea dreptului său, legal obţinut, cu privire la un imobil aflat în perimetrul clădirii Guvernului.

În condiţiile în care prin decizia civilă nr. 790/2005 revizuentul a fost grav prejudiciat în plan material şi moral, iar menţinerea efectelor sale juridice, întemeiate pe elemente neadevărate/fapte penale etc., echivalează cu menţinerea în circuitul juridic civil a consecinţelor grave ale acestor nelegalităţi şi abuzuri, această situaţie nu poate fi remediată decât prin retractarea/revizuirea sa.

În ceea ce priveşte temeiul juridic al cererii de revizuire, s-a arătat că art. 322 alin. (1) teza a II-a C.proc.civ. contravine prevederilor art. 21, 16, 53 şi 124 din Constituţie, în măsura în care limitează posibilitatea folosirii căii de atac a revizuirii numai împotriva hotărârilor care evocă fondul.

În acest sens, este aplicabilă Decizia nr. 233/2011 a Curţii Constituţionale, prin care s-a constatat că „dispoziţiile art. 322 pct. 9 Cod procedură civilă sunt neconstituţionale în măsura în care nu permit revizuirea unei hotărâri judecătoreşti prin care, fără a se evoca fondul, s-au adus încălcări ale unor drepturi şi libertăţi fundamentale, încălcări constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului”.

Deşi prin decizie se constată neconstituţionalitatea art. 322 pct. 9 C.proc.civ., practic întregul art. 322 pct. 1 - 10 a fost declarat neconstituţional, în partea care limitează posibilitatea exercitării căii de atac a revizuirii doar împotriva acelor hotărâri care „evocă fondul", deoarece art. 322 alin. (1), care include condiţia de admisibilitate a evocării fondului, este parte integrantă a tuturor motivelor de revizuire.

În situaţia în care înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va aprecia că Decizia nr. 233/2011 s-ar aplica numai pentru cazul de revizuire prevăzut la pct. 9, revizuentul înţelege să invoce excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 alin. (1) pct. 5 teza a II - a C.proc.civ.

S-a mai arătat că aceste dispoziţii legale contravin flagrant şi art. 6 paragraf 1 (dreptul la un proces echitabil) şi art. 14 (interzicerea discriminării) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi art. 14 paragraf 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile si politice.

S-a solicitat suspendarea judecării cererii de revizuire, pe temeiul art. 244 pct. 1 C.proc.civ., pentru ca, în prealabil, Curtea Constituţională să se pronunţe asupra acestei excepţii, de a cărei soluţionare depinde pronunţarea unei hotărâri legale în cauza de faţă.

La data de 11.11.2014, a fost ataşată la dosar cererea formulată la data de 7.11.2014 de către revizuentul A., în contradictoriu cu intimaţii B., C., D., Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi Primăria sectorului 1 Bucureşti.

Prin această cerere, s-a solicitat revizuirea deciziei civile nr.790 din 3.02.2005 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe temeiul art. 322 alin. (1) pct. 5 teza a II-a C.proc.civ., pentru ipoteza desfiinţării sau a modificării hotărârii unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea supusă revizuirii.

Revizuentul a arătat că şi cea de-a doua hotărâre pe care s-a fundamentat decizia nr. 790/2005 a Înaltei Curţi, respectiv decizia nr. 1813/2003 pronunţată de Tribunalul Prahova a fost desfiinţată.

Astfel, prin decizia civilă nr. 848/2014, Tribunalul Prahova a admis cererea de revizuire, a schimbat în parte decizia nr. 1813/2003 şi a respins apelul împotriva sentinţei civile nr. 5283/2003 a Judecătoriei Ploieşti, menţinând, astfel, soluţia de respingere a cererii de revizuire a sentinţei civile nr. 14678/1999 pronunţate de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

În susţinerea cererii, revizuentul a formulat motive de fapt şi de drept identice cu cele inserate în cererea de revizuire înregistrată la data de 22.07.2014.

La termenul de judecată din 14.11.2014, Înalta Curte a respins solicitarea revizuentului de înregistrare separată a cererii de revizuire de la 11.11.2014, deoarece cele două cereri au acelaşi obiect şi acelaşi temei juridic.

În cursul judecării cererii de revizuire, Înalta Curte a pus în discuţie admisibilitatea cererii sub cele două aspecte presupuse de art. 322 C.proc.civ., anume ca hotărârea supusă revizuirii să fi fost pronunţată de o instanţă de recurs, respectiv ca hotărârea să evoce fondul.

La termenul de judecată din 13.11.2015, revizuentul a precizat că înţelege să invoce excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 322 alin. (1) prin raportare la pct. 5 teza a II-a C.proc.civ., precum şi a prevederilor art. 328 alin. 1 C.proc.civ., pentru motivele arătate în scris prin cererea depusă la dosar la data de 10.11.2015, prin care s-a susţinut că aceste norme, interpretate în sensul că este inadmisibilă revizuirea împotriva unei hotărâri pronunţate în calea de atac a revizuirii, contravin

art. 16 alin. (1), art. 13, art. 21 alin. (1) – (3), art. 53 şi art. 124 din Constituţia României.

Înalta Curte a reţinut cauza spre rejudecare asupra tuturor aspectelor dezbătute în contradictoriu, anume: admisibilitatea cererii de revizuire; cererea revizuentului de sesizare a Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 322 alin. (1) prin raportare la pct. 5 teza a II-a C.proc.civ. în privinţa cerinţelor ca hotărârea supusă revizuirii să fi fost pronunţată de o instanţă de recurs, respectiv ca hotărârea să evoce fondul; cererea revizuentului de suspendare a judecăţii pe temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate de către Curtea Constituţională; încadrarea cererii de revizuire în ipoteza prevăzută de art. 322 pct. 5 teza finală C.proc.civ.

În ceea ce priveşte cererile revizuentului de sesizare a Curţii Constituţionale şi de suspendare a judecăţii până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, se constată că au fost formulate pentru ipoteza în care Înalta Curte va aprecia că nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire. Faţă de finalitatea urmărită prin formularea lor, urmează a se verifica, în prealabil, admisibilitatea cererii de revizuire, întrucât cererile nu ar mai avea obiect, în cazul unei aprecieri favorabile pe acest aspect.

Analizând admisibilitatea cererii de revizuire, Înalta Curte constată următoarele:

În conformitate cu art. 326 alin. (3) C.proc.civ., „dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază".

Revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac, astfel încât poate fi exercitată numai împotriva anumitor hotărâri judecătoreşti şi doar în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege.

Potrivit art. 322 C.proc.civ., „revizuirea unei hotărâri rămase definitive la instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: (...)".

În cauză, cererea de revizuire a fost formulată împotriva deciziei nr. 790/2005 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost admisă cererea de revizuire formulată de revizuenţii C., D. şi B., în contradictoriu cu intimaţii A., Primăria sectorului 1 Bucureşti şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, împotriva deciziei civile nr. 76/2004 a Curţii de Apel Piteşti, Secţia civilă. Drept urmare, au fost anulate decizia civilă nr. 76/2004, dar şi sentinţa civilă nr. 432/2002 a Judecătoriei Piteşti.

Cererea de revizuire admisă prin decizia nr. 790/2005 a Înaltei Curţi a fost formulată pe baza dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C.proc.civ., iar Înalta Curte, constatând că cererea este întemeiată, dată fiind contrarietatea cu alte două hotărâri judecătoreşti, a făcut aplicarea prevederilor art. 327 alin. (1) C.proc.civ. şi a anulat cea din urmă hotărâre. A constatat că este contrarie cu hotărârile anterioare şi hotărârea primei instanţe care a fost confirmată în recurs, astfel încât a dispus şi anularea acesteia.

Hotărârile pronunţate în calea de atac a revizuirii nu sunt menţionate în mod expres în categoria hotărârilor susceptibile de revizuire enumerate în art. 322 C.proc.civ.

Cu toate acestea, nu se poate reţine că nu ar fi deschisă calea extraordinară de retractare şi împotriva unor asemenea hotărâri.

Această constatare se întemeiază pe faptul că revizuirea are drept scop remedierea unei erori în stabilirea situaţiei de fapt, motiv pentru care această cale de atac se formulează împotriva hotărârilor de fond sau prin care s-a evocat fondul cauzei.

Cu toate că cerinţa evocării fondului este prevăzută explicit în text doar în cazul unei hotărâri date de o instanţă de recurs, este de necontestat că atare cerinţă este implicită în cazul hotărârilor pronunţate de prima instanţă sau de instanţa de apel. Aşadar, indiferent de instanţa care pronunţă hotărârea supusă revizuirii, este suficient să fie vorba despre o hotărâre de fond sau care evocă fondul, pentru ca revizuirea să fie admisibilă din perspectiva obiectului, respectiv a felului hotărârii susceptibile de o asemenea cale de atac.

În măsura în care hotărârea asupra revizuirii este una de fond sau care evocă fondul, fie că a fost pronunţată în primă instanţă sau în căile de atac, este, la rândul său, atacabilă pe calea revizuirii. În mod evident, doar hotărârea prin care a fost admisă revizuirea se încadrează în aceste categorii, deoarece, în aplicarea art. 327 alin. (1) C.proc.civ., hotărârea revizuită este schimbată în tot sau în parte şi este posibilă cercetarea fondului dreptului dedus judecăţii. Hotărârea prin care a fost respinsă cererea de revizuire este incompatibilă cu cerinţa cercetării în fond a raportului juridic dintre părţi.

În contextul celor expuse, se constată că admisibilitatea revizuirii din perspectiva etapei procesuale în care a fost pronunţată hotărârea prin care s-a admis cererea de revizuire nu poate fi analizată distinct de cerinţa evocării fondului, cât timp aceasta reprezintă, în realitate, singura condiţie veritabilă de admisibilitate a căii de atac (ca regulă, întrucât există şi cazuri de excepţie, precum cazul de revizuire reglementat de art. 322 pct. 9 C.proc.civ., care nu interesează, însă, în speţă).

De altfel, se observă că în actuala reglementare, Codul de procedură civilă nu mai enumera hotărârile supuse revizuirii în funcţie de instanţa care le-a pronunţat, ci prevede doar că poate fi cerută revizuirea „unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul" (art. 509). Prin interpretarea sistematico - teleologică a normelor referitoare la obiectul revizuirii, este, astfel, confirmată intenţia legiuitorului la edictarea art. 322, astfel cum a fost expusă anterior.

Revizuirea prevăzută de art. 322 pct. 7 C.proc.civ. pentru ipoteza existenţei unor hotărâri contradictorii, implică, însă, o nuanţare a raţionamentului expus anterior.

Spre deosebire de celelalte cazuri de revizuire în cadrul cărora instanţa, atunci când admite cererea, procedează la schimbarea, în tot sau în parte, a hotărârii revizuite, în cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C.proc.civ., instanţa, dacă admite cererea, anulează cea din urmă hotărâre. Soluţia este justificată de pronunţarea unei a doua hotărâri, contrare unei hotărâri pronunţate anterior în acelaşi litigiu şi care încalcă, astfel, puterea de lucru judecat a primeia.

Nu este necesar a se discuta, de principiu, dacă o asemenea soluţie poate releva o hotărâre dată de o instanţă de recurs, atunci când este admisă revizuirea unei hotărâri de recurs, fără ca recursul să fie rejudecat. De asemenea, nu se va tranşa dacă, de regulă, anularea ar trebui urmată de o dispoziţie asupra înseşi cererii de chemare în judecată, în sensul respingerii sale pentru autoritate de lucru judecat, dată fiind tripla identitate de părţi, obiect şi cauză şi nici măcar dacă acea dispoziţie este implicită din anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece ar trebui, oricum, analizat în continuare dacă respingerea unei cereri pentru autoritate de lucru judecat evocă sau fondul cauzei.

Este suficient a se observa că, în speţă, nu era întrunită tripla identitate prevăzută de art. 1201 C.civ. (părţi, obiect, cauză), ceea ce indică o situaţie particulară a ipotezei existenţei unor hotărâri contradictorii, reglementată de art. 322 pct. 7 C.proc.civ.

Rămâne, deci, de analizat dacă decizia nr. 790/2005 a Înaltei Curţi, prin care s-a admis cererea de revizuire pe temeiul art. 322 pct. 7, este sau nu susceptibilă de a fi atacată, la rândul său, pe aceeaşi cale.

După cum rezultă din considerentele deciziei nr. 790/2005, Înalta Curte a constatat că decizia nr. 76/2004, a cărei revizuire s-a solicitat, pe temeiul art. 322 pct. 7 C.proc.civ., este contrară deciziei nr. 748/2002 a Curţii de Apel Piteşti şi deciziei nr. 1813/2003 a Tribunalului Prahova, încălcând puterea de lucru judecat a acestora.

S-a apreciat că, deşi obiectul cererilor de chemare în judecată în cele trei litigii nu este identic, operează puterea de lucru judecat a hotărârilor anterioare, deoarece acest efect se produce şi atunci când raportul juridic din nou dedus în judecată este explicit sau implicit cuprins în cel anterior, fiind suficient ca din cuprinsul lor să rezulte că scopul urmărit de parte este acelaşi în ambele acţiuni.

Astfel, s-a considerat că este întrunită cerinţa din art. 322 pct. 7 C.proc.civ. ca hotărârile potrivnice să fie pronunţate „în una şi aceeaşi pricină", atât din punct de vedere material, cât şi juridic, pricina referindu-se la valabilitatea ordinelor de repartiţie emise succesiv în anul 1991 de Primăria sector 1 Bucureşti pe numele lui A. şi al lui B. pentru acelaşi apartament.

Se observă că prin decizia nr. 790/2005 nu s-a reţinut identitatea de obiect juridic (toate litigiile au vizat acelaşi imobil) şi acest lucru nici nu ar fi fost posibil, după cum urmează:

Litigiul finalizat prin decizia nr. 76/2004, a cărei revizuire s-a solicitat, a avut ca obiect cererea reclamantului A. de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare - cumpărare încheiat între B., în calitate de vânzător, şi C., în calitate de cumpărător, precum şi a contractului de vânzare - cumpărare subsecvent, încheiat între C., în calitate de vânzător, şi D., în calitate de cumpărător. De asemenea, pârâtul C. a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare - cumpărare încheiat între A. şi CGMB.

Litigiul finalizat prin decizia nr. 748/2002 a Curţii de Apel Piteşti a avut ca obiect cererea reclamantului A. de anulare a ordinului de repartiţie emis în anul 1991 pe numele lui B. şi constatarea valabilităţii ordinului de repartiţie emis în anul 1991 pe numele lui A. Acest litigiu a început în anul 1992.

Litigiul finalizat prin decizia nr. 1813/2003 a Tribunalului Prahova a avut drept obiect cererea reclamantului A. de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare - cumpărare încheiat între CGMB, în calitate de vânzător, şi B., în calitate de cumpărător, precum şi de obligare a CGMB la

încheierea unui contract de vânzare-cumpărare cu A.

Este de precizat că atât decizia nr. 748/2002 a Curţii de Apel Piteşti, cât şi decizia nr. 1813/2003 a Tribunalului Prahova, au fost pronunţate în calea de atac a revizuirii, schimbându-se hotărâri favorabile reclamantului A. - prima, din anul 1998 (decizia nr. 265/1998 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă pronunţată, de altfel, tot în cadrul unei revizuiri), iar cea de-a doua, din anul 1999 (sentinţa civilă nr. 14678/1999 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti). Decizia nr. 748/2002 a Curţii de Apel Piteşti a fost avută în vedere la pronunţarea deciziei nr. 1813/2003 a Tribunalului Prahova.

Înalta Curte constată că, în condiţiile în care obiectul cererii de chemare în judecată era diferit în cele trei litigii, reţinerea puterii lucrului judecat a hotărârilor anterioare s-a făcut în considerarea efectului pozitiv, şi nu a celui negativ al puterii lucrului judecat.

Distincţia dintre cele două efecte este esenţială pentru stabilirea consecinţelor în plan procesual ale valorificării fiecăreia dintre cele două funcţii ale instituţiei în discuţie.

În reglementarea anterioară noilor coduri, puterea de lucru judecat nu a fost concepută drept un efect al hotărârii judecătoreşti, ci ca o prezumţie legală absolută şi irefragabilă (art. 1200 pct. 4 şi art. 1202 alin. 2 C.civ.), precum şi ca o excepţie de fond, absolută şi peremptorie (art. 166 C.proc.civ.).

Prezumţia de lucru judecat presupune că ceea ce s-a tranşat într-un proces anterior cu privire la raporturile juridice dintre aceleaşi părţi nu poate fi reapreciat într-un proces ulterior, chiar dacă acesta nu are acelaşi obiect cu cel din precedentul litigiu, dar obiectul juridic are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluţionat.

În acest caz, nu este admisibilă nici măcar dovada contrară, între aceleaşi părţi, dezlegările instanţei anterioare impunându-se în litigiul ulterior fără a putea fi contrazise.

Prezumţia lucrului judecat reflectă efectul pozitiv al puterii lucrului judecat şi implică însuşirea dezlegărilor instanţei anterioare, ca o premisă de analiză care nu poate fi reapreciată de către instanţa din procesul ulterior.

Aşadar, acest efect se produce chiar atunci când litigiul ulterior nu are acelaşi obiect, dar vizează un aspect de fapt sau de drept deja dezlegat.

În schimb, puterea de lucru judecat ca excepţie procesuală presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză şi paralizează cea de-a doua acţiune formulată în mod identic. În acest caz, excepţia de lucru judecat reflectă efectul negativ al puterii lucrului judecat, în sensul că nu este posibilă rejudecarea aceleiaşi acţiuni.

În toate cazurile, atunci când operează puterea de lucru judecat, hotărârea judecătorească ce beneficiază de acest efect reprezintă un mijloc de probă în litigiul ulterior.

Ca excepţie procesuală, puterea de lucru judecat presupune verificarea triplei identităţi de elemente (părţi, obiect, cauză) şi, în măsura în care aceasta este întrunită, conduce la respingerea celei de-a doua acţiuni pentru autoritate de lucru judecat.

Ca prezumţie absolută, însă, puterea de lucru judecat se poate valorifica numai prin intermediul unei apărări de fond şi conduce la soluţionarea în fond a cererii de chemare în judecată, tranşându-se raportul juridic dintre părţi, considerentele de fapt şi de drept în sprijinul soluţiei adoptate integrând dezlegările hotărârii anterioare.

Faţă de cele expuse, se constată, în ceea ce priveşte decizia nr. 790/2005, că valorificarea efectului pozitiv al puterii lucrului judecat de care beneficiau decizia nr. 748/2002 a Curţii de Apel Piteşti şi decizia nr. 1813/2003 a Tribunalului Prahova a echivalat cu soluţionarea în fond a cererilor deduse judecăţii, prin prisma dezlegărilor anterioare (atât a cererii reclamantului A. având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare - cumpărare din 26.08.1996 şi din 18.03.1999, precum şi a cererii reconvenţionale având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare - cumpărare din 24.02.2000).

Înalta Curte nu poate cerceta legalitatea deciziei nr. 790/2005 în sensul dacă este admisibilă o cerere de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 7 C.proc.civ., atunci când nu este întrunită tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, întrucât atare verificare excedează cadrul învestirii sale, nefiind o

instanţă de control judiciar.

Din acest motiv, nu poate cenzura aplicarea soluţiei de anulare a celei de-a doua hotărâri, prevăzută de art. 327 alin. (1) C.proc.civ. pentru ipoteza existenţei unor hotărâri contradictorii, şi în cazul în care valorificarea efectului pozitiv al puterii lucrului judecat presupunea tranşarea pe fond a raporturilor juridice deduse judecăţii.

Este compatibilă, însă, cu cadrul învestirii acestei instanţe evaluarea efectelor produse de hotărârea judecătorească supusă revizuirii, din moment ce admisibilitatea revizuirii este legată de obiectul unei asemenea cereri.

Din această perspectivă, este suficient să se observe din considerentele deciziei nr. 790/2005 că a avut loc o soluţionare în fond a cererilor deduse judecăţii, ca urmare a anulării atât a deciziei de recurs, cât şi a hotărârii primei instanţe. Considerentele oricărei hotărâri judecătoreşti, făcând corp comun cu dispozitivul, în sensul că explicitează soluţia adoptată, intră în puterea lucrului judecat odată cu dispozitivul şi nu pot fi ignorate în evaluarea efectelor respectivei hotărâri judecătoreşti.

Reţinând şi faptul că decizia nr. 76/2004 a Curţii de Apel Piteşti, anulată prin decizia nr. 790/2005, era pronunţată în recurs, Înalta Curte constată că, prin pronunţarea deciziei nr. 790/2005, instanţa a comportat ca o instanţă de recurs care a evocat fondul, soluţionând fondul cererilor formulate în cauză.

Nu în ultimul rând, este de precizat faptul că, în condiţiile în care prin decizia nr. 790/2005 a fost anulată şi hotărârea primei instanţe (sentinţa civilă nr. 432/2002 a Judecătoriei Piteşti), nu mai există o altă hotărâre de fond sau care evocă fondul în ceea ce priveşte raporturile juridice dintre părţi (valabilitatea contractelor de vânzare - cumpărare încheiate de toate părţile), susceptibilă de a fi atacată pe calea revizuirii.

In acest context, nu se poate considera că partea nu are deschisă această cale extraordinară de atac împotriva singurei hotărâri care produce efecte juridice şi prin care a fost evocat fondul.

Urmează a se avea în vedere, pe acest aspect, şi argumente referitoare la încălcarea dreptului de proprietate al revizuentului, garantat de art. 1 Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în cazul respingerii cererii de revizuire ca inadmisibilă.

Astfel, nu s-ar putea considera că o atare soluţie încalcă însuşi dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţie, întrucât Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat în mod constant că această normă nu garantează dreptul la redeschiderea unei proceduri şi nu se aplică unei proceduri de examinare a unei cereri de revizuire a unui proces civil, dacă această cerere este declarată inadmisibilă (a se vedea, de exemplu, hotărârea pronunţată în cauza Ostace c. României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 601, din 12 august 2014, şi jurisprudenţa acolo citată).

Cu toate acestea, Curtea a constatat că soluţia de respingere a unei cereri de revizuire ca inadmisibilă aduce atingere înseşi substanţei dreptului subiectiv (dreptului protejat de art. 8 din Convenţie, în hotărârea Curţii menţionată anterior).

Din această perspectivă, se constată că dreptul de proprietate al revizuentului asupra imobilului în legătură cu care s-au purtat toate litigiile avute în vedere la pronunţarea deciziei nr. 790/2005 ar fi atins în substanţa sa, dacă nu s-ar permite titularului să solicite reanalizarea cererii de revizuire, prin care a fost infirmat dreptul său de proprietate şi a fost consolidat dreptul de proprietate asupra aceluiaşi imobil în patrimoniul părţilor adverse, în măsura în care situaţia de fapt avută în vedere la pronunţarea hotărârii defavorabile s-a schimbat după pronunţarea acesteia şi există un temei juridic, cel invocat în cauză, care face posibilă reanalizarea cererii.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că cererea de revizuire este admisibilă, din perspectiva condiţiilor desprinse din art. 322 C.proc.civ., comune tuturor motivelor de revizuire.

În ceea ce priveşte cererile revizuentului de sesizare a Curţii Constituţionale şi de suspendare a prezentei judecăţi până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât au fost formulate pentru ipoteza în care Înalta Curte va aprecia că nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire, faţă de constatarea anterioară, în sensul că cererea de revizuire este admisibilă, se constată că cererile au rămas fără obiect şi vor fi respinse în consecinţă.

În ceea ce priveşte încadrarea cererii de revizuire în ipoteza descrisă în art. 322 pct. 5 teza finală C.proc.civ., Înalta Curte constată că sunt întrunite condiţiile de aplicare a acestei norme.

În conformitate cu dispoziţiile art. 322 pct. 5 teza finală C.proc.civ., revizuirea poate fi cerută în cazul desfiinţării sau a modificării hotărârii unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea supusă

revizuirii.

După cum s-a arătat, prin decizia nr. 790/2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost admisă cererea de revizuire formulată de revizuenţii B., C. şi D., au fost anulate decizia nr. 76/2004 a Curţii de Apel Piteşti şi sentinţa civilă nr. 432/2002 a Judecătoriei Piteşti.

S-a constatat că aceste hotărâri sunt contrare deciziilor nr. 748/2002 a Curţii de Apel Piteşti şi

nr. 1813/2003 a Tribunalului Prahova.

Aşadar, decizia nr. 790/2005 s-a întemeiat, din punct de vedere probator, pe cele două decizii menţionate anterior, întrucât, după cum s-a arătat deja, a valorificat efectul pozitiv al puterii de lucru judecat de care beneficiau hotărârile respective şi a adoptat soluţia în considerarea dezlegărilor instanţelor anterioare.

Or, cele două hotărâri avute în vedere la pronunţarea deciziei nr. 790/2005 nu mai produc efecte juridice, ca urmare a desfiinţării lor prin hotărâri judecătoreşti irevocabile.

Astfel, prin decizia civilă nr. 1130/2014, Curtea de Apel Piteşti a admis cererea de revizuire, a desfiinţat decizia nr. 748/2002 a Curţii de Apel Piteşti şi a respins cererea de revizuire a deciziei civile nr. 265/1998, pe care a menţinut-o.

De asemenea, prin decizia civilă nr. 848/2014, Tribunalul Prahova a admis cererea de revizuire, a schimbat în parte decizia nr. 1813/2003 şi a respins apelul împotriva sentinţei civile nr. 5283/2003 a Judecătoriei Ploieşti, menţinând, astfel, soluţia de respingere a cererii de revizuire a sentinţei civile nr. 14678/1999 pronunţate de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

În condiţiile în care hotărârile judecătoreşti pe care s-a întemeiat hotărârea supusă revizuirii au fost desfiinţate, se constată că este întrunită ipoteza de revizuire prevăzută de art. 322 pct. 5 teza finală C.proc.civ.

Întrucât respectivele hotărâri judecătoreşti au reprezentat, în raţionamentul juridic expus în decizia nr. 790/2005, singurele mijloace de probă pe baza cărora au fost anulate hotărârile contrare, desfiinţarea lor conduce la lipsirea de suport a deciziei de admitere a cererii în aplicarea art. 322 pct. 7 C.proc.civ., fără alte verificări interesând fondul dreptului dedus judecăţii.

Drept urmare, Înalta Curte a admis cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 790/2005 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală.

În aplicarea art. 327 alin. (1) C.proc.civ., a schimbat în tot decizia atacată, în sensul respingerii, ca nefondată, a cererii de revizuire formulate de revizuenţii B., C. şi D. împotriva deciziei civile nr. 76/R/2004 a Curţii de Apel Piteşti.