Inapplicability of exclusive territorial competence for judges acting as intervenors in succession partition actions

Conflict de competență. Intervenție în interes propriu. Calitatea de judecător a părții interveniente. Inaplicabilitatea dispozițiilor art. 127 din Codul de procedură civilă.

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Competența teritorială.

Index alfabetic : conflict negativ

partaj succesoral

hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare

intervenție în interes propriu

NCPC, art. 52, art. 65, art. 123, art. 127, art. 118

Întrucât sintagma ”calitatea de reclamant” a judecătorului, folosită de legiuitor în cuprinsul alin. (1) al art. 127 C.pr.civ., nu poate fi interpretată în sens larg, de parte în dosar, ci are înţelesul strict de reclamant în cererea de chemare în judecată, acest text nu este incident în situația în care judecătorul are calitatea de intervenient în interes propriu.

Secția I civilă, decizia nr. 1198 din 26 mai 2016

Prin cererea înregistrată la data de 25.10.2013 pe rolul Judecătoriei Dorohoi, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii B. şi C., solicitând instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună sistarea stării de indiviziune asupra masei succesorale compusă dintr-o casă, un grajd şi suprafaţa de 16.900 mp teren situat în județul Botoşani.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că autorul ei, D., a decedat la data de 29.10.1994, având ultimul domiciliu în județul Botoşani.

A susţinut că moştenitori cu vocaţie succesorală sunt reclamanta şi pârâţii B. şi C., în calitate de copii, iar masa succesorală rămasă de pe urma defunctului se compune din casa de locuit, compusă din două camere şi o sală, acoperită cu tablă, un grajd din chirpici, acoperit cu azbest şi suprafaţa de 16.900 mp teren arabil.

La data de 06.02.2014 numitul E., având funcţia de judecător la Judecătoria Dorohoi, a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, prin care a solicitat pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare cu privire la suprafaţa de 3680 m.p., parte din masa succesorală.

Prin încheierea de şedinţă din 27.03.2014, Judecătoria Dorohoi a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea dosarului către Tribunalul Botoşani, în vederea soluţionării cererii de abţinere a domnului judecător F., întrucât fuseseră admise cererile de abţinere formulate de restul judecătorilor instanţei.

Prin încheierea de şedinţă din 10.04.2014, pronunţată de Tribunalul Botoşani, s-a admis cererea de abţinere a domnului judecător F. şi s-a dispus trimiterea cauzei spre soluţionare Judecătoriei Săveni.

La data 22.04.2014 dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Săveni.

Prin sentinţa nr. 278 din 27.02.2015, Judecătoria Săveni a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Hârlău.

În motivare, instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 127 alin. (1) C.pr.civ. au caracter imperativ, fiind edictate pentru protejarea unui interes public.

Instanţa a constatat că intervenientul a cumpărat, printr-un act sub semnătură privată, de la numita G., autoarea părţilor din prezentul dosar, suprafaţa de 3.680 mp teren arabil, vii şi fâneţe intravilan, înscris în titlul de proprietate nr. x/1998, învecinat la N- H.; E-I.; S- J.; V-K., preţul vânzării fiind 3.000 lei, preţ care este derizoriu în raport de grila notarială minimă pentru zona respectivă.

Astfel, faţă de caracterul absolut al competenţei teritoriale reglementate în materie succesorală în raport de dispoziţiile art. 127 alin. (1) C.pr.civ., instanţa a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei

Hârlău.

Învestită prin declinare, Judecătoria Hârlău a pronunţat sentinţa civilă nr. 361 din 13.04.2016, prin care a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu, a declinat cauza spre competentă soluţionare Judecătoriei Săveni, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înalte Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În motivare, instanţa a reţinut că potrivit art. 118 alin. (1) C.pr.civ., „în materie de moştenire, până la ieşirea din indiviziune, sunt de competenţa exclusivă a instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului: 1. cererile privitoare la validitatea sau executarea dispoziţiilor testamentare; 2. cererile privitoare la moştenire şi la sarcinile acesteia, precum şi cele privitoare la pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva altuia; 3. cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moştenitori sau împotriva executorului testamentar”.

Or, în cauză, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., efectuarea partajului succesoral după autorul comun D., decedat la data de 29.10.1994 cu ultimul domiciliu în județul Botoşani (conform copiei certificatului de deces depusă la dosar).

A mai reţinut instanţa că prin cererea de intervenţie depusă de numitul E. la data de 06.02.2014 (judecător în cadrul Judecătoriei Dorohoi) s-a solicitat ca, în contradictoriu cu reclamanta şi pârâţii din prezenta cauză, să se constate că la data de 07.11.2010 intervenientul a cumpărat de la G., autoarea părţilor, suprafaţa de 3.680 mp teren cuprins în parcela 439 din titlul de proprietate nr. x/1998, preţul vânzării fiind de 3.000 lei iar, pe cale de consecinţă, masa succesorală se reduce cu această suprafaţă de teren. De asemenea, a solicitat ca hotărârea ce se va pronunţa să ţină loc de act de vânzare-cumpărare.

Cu toate acestea, potrivit dispozițiilor art. 123 alin. (1) C.pr.civ., „cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia cererilor prevăzute la art. 120”.

Într-adevăr, la art. 127 alin. (1) C.pr.civ. se arată că „dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea” dar, în cazul de faţă, textul de lege nu poate fi incident de vreme ce face referire expresă la situaţia în care judecătorul care are calitatea de reclamant; în ipoteza în care judecătorul are calitatea de intervenient, textul de lege nu îşi găseşte aplicarea deoarece cererea

de intervenţie nu poate fi depusă decât la instanţa care soluţionează cererea principală, introductivă de instanţă.

S-a considerat că în mod corect magistraţii Judecătoriei Dorohoi au recurs la procedura abţinerii de la soluţionarea dosarului şi, de asemenea, în mod corect Tribunalul Botoşani a admis inclusiv ultima cerere de abţinere, dispunând trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Judecătoriei Săveni, având în vedere dispoziţiile art. 52 alin. (1) C.pr.civ. conform căruia „instanţa superioară învestită cu judecarea abţinerii sau recuzării în situaţia prevăzută la art. 50 alin. (2) va dispune, în caz de admitere a cererii, trimiterea pricinii la o altă instanţă de acelaşi grad din circumscripţia sa” şi că în momentul în care Tribunalul Botoşani a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 52 alin. (1) C.pr.civ. a trimis cauza unei instanţe competente material şi teritorial să soluţioneze litigiul, iar Judecătoria Săveni în mod greşit a admis excepţia necompetenţei teritoriale în raport de dispoziţiile art. 127 alin. (1) C.pr.civ. de vreme ce intervenientul E. nici măcar nu are calitatea de judecător în cadrul Judecătoriei Săveni.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C.pr.civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 127 alin. (1) C.pr.civ. „Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea”.

Sintagma folosită de legiuitor în art. 127 C.pr.civ. „Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea” nu poate fi interpretată în sens larg, de parte în dosar, ci are înţelesul strict de reclamant în cererea de chemare în judecată care este înregistrată la instanţa de judecată.

Pentru a putea invoca dispoziţiile legale anterior citate și pentru a sesiza o altă instanţă este suficient ca la data promovării cererii, reclamanţii să fie judecători, procurori, asistenţi judiciari sau grefieri care îşi desfăşoară activitatea în raza teritorială a instanţei competente să soluţioneze cauza.

Or, în cauză, Înalta Curte constată că în acţiunea înregistrată pe rolul instanţelor de judecată la data de 25.10.2013, calitatea de reclamanta o are A., iar cea de pârâţii o au B. şi C.

Ulterior, la data de 6.02.2014, numitul E. a formulat cerere de intervenție în interes propriu, care a fost admisă, în principiu, la data de 21.11.2014.

Conform art. 65 C.pr.civ., după admiterea în principiu a cererii, intervenientul devine parte în proces şi preia procedura în starea în care se află la momentul admiterii intervenției.

Înalta Curte constată că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 127 C.pr.civ., întrucât în cauza cu care a fost învestită instanţa de judecată, numitul E. nu are calitatea reclamant, ci de intervenient, iar textul de lege mai sus citat este de strictă interpretare.

În consecinţă, instanţa competentă să soluţioneze cererea reclamantei A. este Judecătoria Săveni, aşa cum s-a stabilit prin încheierea de şedinţă din 10.04.2014 pronunţată de Tribunalul Botoşani, prin care a fost admisă cererea de abţinere formulată de judecător F.