Final sentences upheld; retrial ordered for one inmate with new warrant and credit for time served.

Decizia nr. 886/2015

Deliberând asupra recursurilor din prezenta cauză, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 415/F din 20 iunie 2012, pronunţată în Dosarul nr. x/3/2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală a hotărât următoarele:

I. În temeiul art. 2 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000, art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 8 ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 65 C. pen., i-a interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale a închisorii, ca pedeapsă complementară,

A constatat că inculpatul se află în stare de recidivă postcondamnatorie, în raport cu pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1.019 din 29 martie 2004 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, din Dosarul nr. y/2003, contopită prin Sentinţa penală nr. 2.514/2007 a Judecătoriei Piteşti, rezultând o pedeapsă de 9 ani închisoare, executată în perioada 31 august 2002 - 20 noiembrie 2007, când a fost liberat condiţionat, conform Sentinţei penale nr. 273/2007 a Judecătoriei Piteşti.

În temeiul art. 61 C. pen., a dispus revocarea liberării condiţionate din executarea pedepsei de 9 ani închisoare şi a contopit restul de 224 zile închisoare rămas neexecutat cu pedeapsa aplicată în cauză, conform art. 33 - art. 34 lit. b) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa finală de 8 ani închisoare,

A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 65 C. pen., i-a interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale a închisorii, ca pedeapsă complementară.

În temeiul art. 88 C. pen., a computat prevenţia pe durata 6 decembrie 2006 - 4 ianuarie 2007, inclusiv, şi 31 august 2002 - 20 noiembrie 2007.

A constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.

II. În temeiul art. 2 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000 şi art. 37 lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de 10 ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 65 C. pen., i-a interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale a închisorii, ca pedeapsă complementară.

În temeiul art. 61 C. pen., a dispus revocarea liberării condiţionate din executarea pedepsei de 5 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 515 din 7 aprilie 2005 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 425 din 6 iunie 2005 a Curţi de Apel Bucureşti şi a contopit, conform art. 33 - art. 34 lit. b) C. pen., restul de 670 de zile închisoare rămas neexecutat cu pedeapsa aplicată în această cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa finală de 10 ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 65 C. pen., i-a interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale a închisorii, ca pedeapsă complementară.

În temeiul art. 88 C. pen., a computat prevenţia pe duratele 19 noiembrie 2004 - 13 iunie 2007, inclusiv, şi 6 noiembrie 2006 - 4 ianuarie 2007.

A constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.

III. A respins cererea de schimbare a încadrării juridice, formulată de inculpatul C.

În temeiul art. 2 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000, art. 37 lit. a) C. pen., art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi art. 3201 C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul C. la pedeapsa de 5 ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b), C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 65 C. pen., i-a interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară.

În temeiul art. 61 C. pen., a dispus revocarea liberării condiţionate din executarea pedepsei de 8 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 857 din 24 iunie 2005 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 7.337 din 19 decembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a contopit, conform art. 33 - art. 34 lit. b) C. pen., restul de 999 de zile închisoare rămas neexecutat cu pedeapsa aplicată în această cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa finală de 5 ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 65 C. pen., i-a interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale a închisorii, ca pedeapsă complementară.

În temeiul art. 88 C. pen., a computat prevenţia pe duratele 6 decembrie 2006 - 4 ianuarie 2007, inclusiv, şi 8 ianuarie 2004 - 13 aprilie 2011.

A constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.

IV. În temeiul art. 2 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000, art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul D. la pedeapsa de 8 ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 65 C. pen., i-a interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară.

În temeiul art. 61 C. pen. a dispus revocarea liberării condiţionate din executarea pedepsei de 3 ani şi 2 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1.107 din 17 mai 2006 a Judecătoriei Sectorului 3, Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 637 din 28 iunie 2006 a Tribunalului Bucureşti şi a contopit, conform art. 33 - art. 34 lit. b) C. pen., restul de 342 de zile închisoare rămas neexecutat cu pedeapsa aplicată în această cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa finală de 8 ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 65 C. pen., i-a interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale a închisorii, ca pedeapsă complementară.

În temeiul art. 88 C. pen., a computat prevenţia pe duratele 6 decembrie 2006 - 4 ianuarie 2007, inclusiv, şi 7 februarie 2006 - 29 aprilie 2007.

A respins, ca nefondată, cererea de contopire, formulată de inculpat.

În temeiul art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, a confiscat de la inculpatul A. sumele de 150 RON şi de 50 euro, de la inculpatul D. suma de 50 euro, de la inculpatul B. sumele de 50 euro şi de 50 RON, iar de la inculpatul C. suma de 150 RON.

A obligat pe fiecare inculpat la plata sumei de câte 6.000 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpaţii B. şi D., în cuantum de câte 200 RON, s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

Împotriva Sentinţei penale nr. 415/F din 20 iunie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. x/3/2011, au declarat apel, în termenul legal, Ministerul Public, pentru nelegalitate şi netemeinicie, inculpaţii A., B., C. şi D., pentru netemeinicie.

În motivarea în scris, astfel cum a fost precizată oral, Ministerul Public a susţinut că sentinţa penală este atât nelegală, prin:

1. Omisiunea reţinerii inclusiv a stării de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen., cu privire la inculpatul B.;

2. Omisiunea reţinerii formei continuate a infracţiunii de trafic de droguri, reglementată de art. 41 alin. (2) C. pen., în sarcina inculpatului D.;

3. Greşita aplicare a regimului sancţionator al recidivei cu privire la toţi inculpaţii, respectiv:

- pentru inculpatul A. primul termen al recidivei mari postcondamnatorii îl reprezintă pedeapsa închisorii aplicată prin Sentinţa penală nr. 3.420 din 28 octombrie 2005 a Judecătoriei Sectorului 4, Bucureşti, rămasă definitivă pe data de 29 noiembrie 2005, astfel că, în temeiul art. 39, alin. (2), C. pen., a solicitat contopirea pedepsei închisorii din această cauză cu restul de 1 an, 7 luni şi 18 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 9 ani închisoare, urmând să se aplice pedeapsa rezultantă a închisorii, din care să fie dedusă prevenţia pe durata 13 noiembrie 2006 - 20 noiembrie 2007, inclusiv, cu menţinerea, în temeiul art. 35 C. pen., a măsurii de siguranţă a confiscării speciale, luată prin Sentinţa penală nr. 3.420 din 28 octombrie 2005 a Judecătoriei Sectorului 4, Bucureşti;

- pentru inculpatul B. primul termen al recidivei mari postcondamnatorii îl reprezintă pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 516 din 7 aprilie 2005 a Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 425 din 6 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, aşa încât a solicitat ca, în temeiul art. 39 alin. (2) C. pen., să se dispună contopirea pedepsei închisorii din această cauză cu restul de 3 ani şi 10 zile închisoare rămas neexecutat, urmând să se aplice pedeapsa rezultantă a închisorii, din care să fie dedusă prevenţia pe durata 8 noiembrie 2006 - 13 iunie 2007, inclusiv, cu menţinerea, în temeiul art. 35 C. pen., a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani;

- pentru inculpatul D., care a săvârşit primul act material la data de 13 noiembrie 2006, primul termen al recidivei mari postcondamnatorii îl constituie pedeapsa închisorii aplicată prin Sentinţa penală nr. 1.107 din 17 mai 2006 a Judecătoriei Sectorului 3, Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 637 din 28 mai 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia I-a penală, astfel încât a solicitat, în temeiul art. 39 alin. (2) C. pen., contopirea pedepsei din această cauză cu restul de 2 ani, 4 luni şi 13 zile închisoare rămas neexecutat, stabilindu-se pedeapsa rezultantă a închisorii, cu deducerea prevenţiei de la data de 23 noiembrie 2006 la data de 29 aprilie 2008, inclusiv, după care, în temeiul art. 36 alin. (1) C. pen., să se dispună contopirea pedepsei rezultante din această cauză cu pedepsele aplicate prin Sentinţa penală nr. 456 din 21 decembrie 2010 a Tribunalului Giurgiu, definitivă prin Decizia penală 3.672 din 19 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, urmând să se stabilească o pedeapsă rezultantă a închisorii, din care, în temeiul art. 36 alin. (3) C. pen., să se deducă prevenţia de la data de 12 ianuarie 2010 la zi, cu menţinerea, în temeiul art. 35 C. pen., a pedepsei complementare constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani; iar, în ceea ce-i priveşte pe toţi cei trei inculpaţi A., B. şi D., să se dispună anularea mandatelor de executare a pedepsei închisorii şi emiterea unor noi mandate de executare a pedepsei închisorii;

- pentru inculpatul C., având în vedere faptul că actele materiale a fost comise în perioada 23 noiembrie 2006 - 6 decembrie 2006, primul termen al recidivei mari postcondamnatorii îl reprezintă pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1.249 din 23 iulie 2001 a Judecătoriei Sectorului 3, Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 2.466 din 11 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, astfel încât a solicitat, în temeiul art. 39 alin. (2) C. pen., contopirea restului de 2 ani, 8 luni şi 3 zile închisoare rămas neexecutat cu pedeapsa închisorii aplicată în această cauză, apoi, în temeiul art. 36 alin. (1) C. pen., pedeapsa rezultantă a închisorii care va fi stabilită să fie contopită cu pedepsele închisorii aplicate prin Sentinţa penală nr. 857 din 24 iunie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 7.337 din 19 decembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, urmând a fi aplicată pedeapsa închisorii cea mai grea, din care, în temeiul art. 36 alin. (3) C. pen., să fie dedusă prevenţia de la data de 6 decembrie 2006 la data de 13 aprilie 2011, inclusiv, cu menţinerea, în temeiul art. 35 C. pen., a pedepsei complementare a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 6 ani, precum şi a măsurii de siguranţă a confiscării speciale, aplicată, în temeiul art. 118 lit. b) şi lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, prin Sentinţa penală nr. 857 din 24 iunie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, dispunându-se anularea mandatelor de executare a pedepsei închisorii din 9 ianuarie 2003, emis de Judecătoria Sectorului 3, Bucureşti, şi din 28 decembrie 2006, emis de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală;

4. Omisiunea stabilirii duratei pedepsei complementare cu privire la inculpaţii C. şi D., mai precis instanţa de fond nu a stabilit durata pedepsei complementare atunci când a aplicat-o, ci numai după pedeapsa rezultantă a închisorii; cât şi netemeinică, prin:

- greşita individualizare a pedepsei închisorii aplicată fiecăruia dintre inculpaţi, în raport cu natura şi gravitatea infracţiunii de trafic de droguri săvârşită în penitenciar, precum şi cu circumstanţele personale ale inculpaţilor, care au dat dovadă de perseverenţă infracţională, respectiv inculpatul A. este cunoscut cu numeroase condamnări definitive anterioare, inculpatul B. a fost condamnat definitiv pentru comiterea infracţiunilor de trafic de droguri, de deţinere de droguri, în vederea consumului propriu, fără drept, şi de furt calificat, inculpatul C. a fost anterior condamnat definitiv pentru infracţiuni de furt calificat şi de trafic de droguri, iar inculpatul D. a mai fost condamnat definitiv pentru comiterea unor infracţiuni de furt calificat şi de trafic de droguri, astfel că, pentru atingerea scopurilor preventiv şi educativ, se impune aplicarea unor pedepse cu închisoarea într-un cuantum mai ridicat, cu aplicarea unui spor, care să sancţioneze întreaga activitate infracţională;

- cuantumul greşit al sumelor confiscate special, respectiv de la inculpatul A. a sumei de 50 euro, de la inculpatul B. a sumelor de 50 euro şi de 100 RON, de la inculpatul C. a sumelor de 75 RON, de 150 RON şi de 200 RON, iar de la inculpatul D. a sumelor de 50 euro şi de 75 RON, de care au beneficiat în urma activităţii infracţionale pe care au desfăşurat-o.

În motivarea în scris a apelului, astfel cum a fost precizată oral, apelantul-intimat-inculpat A. a susţinut că pedeapsa închisorii este mult prea aspră, în raport cu atitudinea sa procesuală sinceră şi cu împrejurarea că, în prezent, are un loc de muncă, astfel că a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea, în parte, a sentinţei penale şi, rejudecând în fond, reindividualizarea pedepsei închisorii, prin reţinerea circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74, alin. (1) lit. b) şi lit. c) C. pen., cu efectul coborârii sub limita minimă specială.

În vederea reţinerii disp. art. 19 din Legea nr. 682/2002, după cum, iniţial, a solicitat, apelantul-intimat-inculpat a formulat, fiindu-i încuviinţată, efectuarea unei adrese către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, pentru a comunica relaţii cu privire la denunţul formulat în Dosarul nr. z/D/P/2009, iar, prin Adresa nr. 4150/2012 din 28 noiembrie 2012, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală a comunicat faptul că apelantul-intimat-inculpat nu a formulat denunţ în dosarul respectiv, însă a fost înaintat, prin Adresa nr. S/4884 din 28 noiembrie 2012, ca document clasificat, un înscris cu caracter „secret de serviciu", studiat de membrii completului de apel, care au mai solicitat o precizare, comunicată prin Adresa nr. S/1016 din 21 martie 2013, ca document clasificat, după cum rezultă din Adresa nr. 226/BIC din 21 martie 2013, trimisă la dosarul de apel.

În motivarea orală a apelului, apelantul-intimat-inculpat B. a susţinut că pedeapsa închisorii aplicată de instanţa de fond este mult prea aspră, faţă de buna sa conduită anterioară, întrucât este căsătorit, are un minor în întreţinere şi un loc de muncă, astfel că a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea, în parte, a sentinţei penale şi, rejudecând în fond, reindividualizarea pedepsei închisorii, prin reţinerea circumstanţei atenuante judiciare prevăzută de art. 74 alin. (2) C. pen.

În motivarea orală a apelului, apelantul-intimat-inculpat C. a susţinut că a manifestat o conduită procesuală sinceră, astfel că a solicitat reindividualizarea pedepsei închisorii, prin reţinerea circumstanţei atenuante judiciare prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. în motivarea orală a apelului, apelantul-intimat-inculpat E. a susţinut că pedeapsa închisorii care i-a fost aplicată este în cuantum mult prea ridicat, astfel că a solicitat reindividualizarea pedepsei închisorii, prin reţinerea circumstanţei atenuante judiciare prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., referitoare la atitudinea procesuală sinceră. La solicitarea instanţei de apel, au fost comunicate:

- cu privire la inculpatul A.,

- Sentinţa penală nr. 1.019 din 29 martie 2004 a Judecătoriei Sectorului 4, Bucureşti, din Dosarul nr. y/2003, cu minuta Deciziei penale nr. 817 din 13 iulie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală,

- Sentinţa penală nr. 2.489 din 21 septembrie 2004 a Judecătoriei Sectorului 4, Bucureşti, din Dosarul nr. p/2003,

- Sentinţa penală nr. 3.420 din 28 octombrie 2005 a Judecătoriei Sectorului 4, Bucureşti, din Dosarul nr. r/2005, cu Sentinţa penală nr. 2.731 din 13 noiembrie 2007 a Judecătoriei Piteşti, secţia penală, din Dosarul nr. s/280/2007,

- Sentinţa penală nr. 3.497 din 6 decembrie 2006 a Judecătoriei Sectorului IV, Bucureşti, din Dosarul nr. t/4/2005,

- Sentinţa penală nr. 2.514 din 15 octombrie 2007 a Judecătoriei Piteşti, secţia penală, din Dosarul nr. u/280/2007,

- Sentinţa penală nr. 2.109 din 27 noiembrie 2008 a Judecătoriei Sectorului 4, Bucureşti -Secţia penală, din Dosarul nr. v/4/2008, cu încheierea de şedinţă din data de 3 aprilie 2009, de îndreptare a erorii materiale,

- Sentinţa penală nr. 813 din 22 decembrie 2009 a Judecătoriei Sectorului II, Bucureşti, din Dosarul nr. w/300/2009,

- Adresa nr. 448391 din 6 august 2013 a Penitenciarului Mărgineni, conform căreia inculpatul a fost liberat condiţionat pe data de 6 august 2013;

- cu privire la inculpatul B.,

- Sentinţa penală nr. 1.092 din 21 noiembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, din Dosarul nr. q/2002, cu minutele Deciziei penale nr. 858/A din 20 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, din Dosarul nr. c/2002, şi Deciziei penale nr. 1.960 din 16 aprilie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, din Dosarul nr. d/2003,

- Sentinţa penală nr. 516 din 7 aprilie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, din Dosarul nr. e/2005, cu Decizia penală nr. 425 din 6 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, din Dosarul nr. f/2005,

- Sentinţa penală nr. 2.285 din 6 noiembrie 2006 a Judecătoriei Sectorului II, Bucureşti, din Dosarul nr. nr. g/300/2006, cu minuta Deciziei penale nr. 152 din 9 martie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, din Dosarul nr. nr. g/300/2006;

- cu privire la inculpatul C.,

- Sentinţa penală nr. 1.249 din 23 iulie 2001 a Judecătoriei Sectorului III, Bucureşti, din Dosarul nr. h/2000,

- Sentinţa penală nr. 857/F din 24 iunie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, din Dosarul nr. i/2004, cu minuta Deciziei penale nr. 1.050/A din 23 decembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a I penală, din Dosarul nr. nr. j/2005, şi cu minuta Deciziei penale nr. 7.337 din 19 decembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, din Dosarul nr. k/2/2005;

- cu privire la inculpatul D.,

- Sentinţa penală nr. 1.107 din 17 mai 2006 a Judecătoriei Sectorului III, Bucureşti, din Dosarul nr. l/301/2006,

- Sentinţa penală nr. 456 din 21 decembrie 2010 a Tribunalului Giurgiu, secţia penală -cauze generale, din Dosarul nr. m/122/2010.

Prin Decizia penală nr. 320 din 18 decembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de apelanţii-intimaţi-inculpaţi A. şi C. împotriva Sentinţei penale nr. 415/F din 20 iunie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. n/3/2011.

A desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi, în fond, rejudecând:

I. A descontopit pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare stabilită pentru inculpatul A., repunând, în individualitatea lor, pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată în această cauză şi restul de 224 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare, stabilită prin Sentinţa penală nr. 2.514 din 15 octombrie 2007 a Judecătoriei Piteşti, secţia penală, din Dosarul nr. u/280/2007.

În temeiul art. 2 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 14 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 143/2000, art. 37 lit.

a) C. pen. şi art. 3201 alin. (1) şi alin. (7) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 9 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc. În temeiul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit.

a) teza a II-a şi lit.

b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani. în temeiul art. 39 alin. (2) C. pen., a contopit pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată în această cauză cu restul de 1 an, 7 luni şi 18 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare, stabilită prin Sentinţa penală nr. 3.420 din 28 octombrie 2005 a Judecătoriei Sectorului 4, Bucureşti, din Dosarul nr. r/2005, rămasă definitivă, prin neapelare, la data de 29 noiembrie 2005, astfel că inculpatul s-a hotărât că va executa pedeapsa închisorii cea mai grea, şi anume pedeapsa de 9 ani închisoare. În temeiul art. 71 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit.

a) teza a II-a şi lit.

b) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 35 alin. (1) C. pen., a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit.

a) teza a II-a şi lit.

b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii, potrivit art. 66 C. pen. În temeiul art. 36 alin. (3) C. pen., a scăzut perioada executată de la data de 13 noiembrie 2006 la data de 23 noiembrie 2007, inclusiv, când a fost liberat condiţionat prin Sentinţa penală nr. 2.731 din 13 noiembrie 2007 a Judecătoriei Piteşti, secţia penală, din Dosarul nr. o/280/2007, rămasă definitivă, prin nerecurare, la data de 20 noiembrie 2007, constatând că în perioada scăzută se includ reţinerea şi arestarea preventivă din această cauză, pe durata 7 decembrie 2006 - 4 ianuarie 2007, inclusiv.

În temeiul art. 35 alin. (4) C. pen., a menţinut măsura de siguranţă a confiscării speciale de la inculpat a sumelor de 550.000 ROL (55 RON), de 150.000 ROL (15 RON) şi de 24.469.469 ROL (2.446,95 RON), care a fost menţinută prin Sentinţa penală nr. 3.420 din 28 octombrie 2005 a Judecătoriei Sectorului 4, Bucureşti, din Dosarul nr. r/2005. A anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 7.830/2005 din 29 noiembrie 2005, emis de Judecătoria Sectorului 4, Bucureşti, în Dosarul nr. r/2005, şi a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, în baza acestei hotărâri judecătoreşti.

II. A descontopit pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare stabilită pentru inculpatul B., repunând, în individualitatea lor, pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată în această cauză şi restul de 670 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 516 din 7 aprilie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, din Dosarul nr. e/2005. În temeiul art. 334, C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei penale din infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 14 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 143/2000 şi art. 37 lit.

a) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 14 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 143/2000 şi art. 37 lit. a) şi lit.

b) C. pen. În temeiul art. 2 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 14 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 143/2000 şi art. 37 lit. a) şi lit.

b) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul B., la pedeapsa de 11 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc. În temeiul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit.

a) teza a II-a şi lit.

b) C. pen., pe o perioadă de 7 ani. În temeiul art. 39 alin. (2) C. pen., a contopit pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată în această cauză cu restul de 3 ani şi 10 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 516 din 7 aprilie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, din Dosarul nr. e/2005, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 425 din 6 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, astfel că inculpatul s-a hotărât că va executa pedeapsa închisorii cea mai grea, şi anume pedeapsa de 11 ani închisoare. În temeiul art. 71 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit.

a) teza a II-a şi lit.

b) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen., a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit.

b) C. pen., pe o perioadă de 7 ani, după executarea pedepsei închisorii, potrivit art. 66 C. pen. În temeiul art. 36 alin. (3) C. pen., a scăzut perioada executată de la data de 8 noiembrie 2006 la data de 13 iulie 2007, inclusiv, când a fost liberat condiţionat prin Decizia penală nr. 1.467/R/3/2007 a Tribunalului Bucureşti, constatând că în perioada scăzută se includ reţinerea şi arestarea preventivă din această cauză, pe durata 6 noiembrie 2006 - 4 ianuarie 2007, inclusiv. A anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 605 din 9 iunie 2005, emis de Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. e/2005, şi a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, în baza acestei hotărâri judecătoreşti.

III. A descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare stabilită pentru inculpatul C., repunând, în individualitatea lor, pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată în această cauză şi restul de 999 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 8 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 857/F/24 iunie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a I penală, din Dosarul nr. i/2004. În temeiul art. 2 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000, art. 37 lit. a) C. pen., art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi art. 3201 alin. (1) şi alin. (7) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul C., la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată. În temeiul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani.

În temeiul art. 39 alin. (2) C. pen., a contopit pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată în această cauză cu restul de 2 ani, 7 luni şi 17 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare, stabilită prin Sentinţa penală nr. 1.249 din 23 iulie 2001 a Judecătoriei Sectorului 3, Bucureşti, din Dosarul nr. h/2000, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2.466 din 11 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II-a penală, astfel că inculpatul s-a hotărât că va executa pedeapsa închisorii cea mai grea, şi anume pedeapsa de 6 ani închisoare.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare, stabilită prin Sentinţa penală nr. 857/F din 24 iunie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a I-a penală, din Dosarul nr. i/2004, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 7.337 din 19 decembrie 2006 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, din Dosarul nr. k/2/2005, repunând, în individualitatea lor, pedepsele unice şi indivizibile de 8 ani închisoare, de 8 ani închisoare, de 5 ani, 6 luni şi 3 zile închisoare, precum şi sporul de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen., raportat la art. 34 alin. (1) lit. b), C. pen., a contopit pedeapsa unică şi indivizibilă de 6 ani închisoare aplicată în această cauză cu pedepsele unice şi indivizibile de 8 ani închisoare, de 8 ani închisoare, de 5 ani, 6 luni şi 3 zile închisoare, aplicate prin Sentinţa penală nr. 857/F din 24 iunie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a I penală, din Dosarul nr. i/2004, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 7.337 din 19 decembrie 2006 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, din Dosarul nr. k/2/2005, astfel că inculpatul s-a hotărât că va executa pedeapsa închisorii cea mai grea, şi anume pedeapsa de 8 ani închisoare, la care adaugă sporul de 2 ani închisoare, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare.

În temeiul art. 71 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen., a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi lit. b), C. pen., pe o perioadă de 6 ani, după executarea pedepsei închisorii, potrivit art. 66 C. pen.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. şi al art. 36 alin. (3) C. pen., a dedus prevenţia şi a scăzut perioada executată în Dosarul nr. i/2004 al Tribunalului Bucureşti, secţia a I penală, de la data de 7 ianuarie 2004 la data de 13 aprilie 2011, inclusiv, când a fost liberat condiţionat, prin Sentinţa penală nr. 1.069 din 8 aprilie 2011 a Judecătoriei Arad, constatând că în această perioadă se includ reţinerea şi arestarea preventivă în această cauză, de la data de 6 decembrie 2006 la data de 14 ianuarie 2007, inclusiv.

În temeiul art. 35 alin. (4) C. pen., a menţinut măsurile de siguranţă ale confiscării speciale de la inculpat, în temeiul art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 118 alin. (1) lit. d) C. pen., a bijuteriilor şi a 7 ceasuri, enumerate în procesul-verbal de percheziţie domiciliară, precum şi a sumelor de 12.675 dolari SUA, de 100 euro şi de 14.310.000 ROL, iar, în temeiul art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., a telefonului mobil şi a cartelei SIM, depuse la Camera de corpuri delicte a I.G.P.R.- D.C.J.E.O., în baza dovezii ........., precum şi a cartelelor SIM, depuse la Camera de corpuri delicte a I.G.P.R. - D.C.J.E.O., în baza dovezii .........., ambele dispuse prin Sentinţa penală nr. 857/F din 24 iunie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a I penală, din dosarul nr. i/2004.

A constatat că pedeapsa închisorii se consideră executată, în baza M.E.P.l. nr. 1.327 din 28 decembrie 2006, emis de Tribunalului Bucureşti, secţia a I penală, în Dosarul nr. i/2004, constatând că inculpatul a fost liberat condiţionat pe data de 13 aprilie 2011, prin Sentinţa penală nr. 1.069 din 8 aprilie 2011 a Judecătoriei Arad.

IV. A descontopit pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare stabilită pentru inculpatul D., repunând, în individualitatea lor, pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată în această cauză şi restul de 342 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani şi 2 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1.107 din 17 mai 2006 a Judecătoriei Sectorului 3, Bucureşti, din Dosarul nr. l/301/2006.

În temeiul art. 2 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000, art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 3201 alin. (1) şi alin. (7) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul D., la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată.

În temeiul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 6 ani.

În temeiul art. 39 alin. (2) C. pen., a contopit pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată în această cauză cu restul de 2 ani, 4 luni şi 13 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 2 luni închisoare, stabilită prin Sentinţa penală nr. 1.107 din 17 mai 2006 a Judecătoriei Sectorului 3, Bucureşti, din Dosarul nr. l/301/2006, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 637 din 28 mai 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia I-a penală, astfel că inculpatul s-a hotărât că va executa pedeapsa închisorii cea mai grea, şi anume pedeapsa de 10 ani închisoare.

În temeiul art. 71 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 35 alin. (1) C. pen., a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 6 ani, după executarea pedepsei închisorii, potrivit art. 66 C. pen.

În temeiul art. 36 alin. (3) C. pen., a scăzut perioada executată de la data de 23 noiembrie 2006 la data de 29 aprilie 2008, inclusiv, când a fost liberat condiţionat prin Sentinţa penală nr. 1.473/2008 a Judecătoriei Târgu Jiu, constatând că în perioada scăzută se includ reţinerea şi arestarea preventivă din această cauză, pe durata 6 decembrie 2006 - 4 ianuarie 2007, inclusiv.

A anulat Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 2.965/2006 din 30 iunie 2006, emis de Judecătoria Sectorului 3, Bucureşti, în Dosarul nr. l/301/2006, şi a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, în baza acestei hotărâri judecătoreşti.

V. În temeiul art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, a luat măsura de siguranţă a confiscării speciale de la inculpatul A. a sumei de 50 euro, de la inculpatul B. a sumelor de 50 euro şi de 100 RON, de la inculpatul C. a sumei de 425 lei, iar de la inculpatul D. a sumelor de 50 Euro şi de 75 RON.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.

În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanţii-intimaţi-inculpaţi B. şi D. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

A constatat că apelantul-intimat-inculpat D. este arestat în altă cauză.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile de procedură pentru judecarea apelurilor declarate de Ministerul Public şi de apelanţii-intimaţi-inculpaţi A. şi C. au rămas în sarcina statului, iar onorariile apărătorilor din oficiu pentru fiecare dintre aceşti apelanţi-intimaţi-inculpaţi, în sumă de câte 400 RON, s-au suportat din fondul Ministerului Justiţiei.

În temeiul art. 192 alin. (2) şi alin. (4) C. proc. pen., a obligat pe fiecare dintre apelanţii-intimaţi-inculpaţi B. şi D. la plata sumei de câte 1.000 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 400 RON fiecare, onorariile apărătorilor din oficiu, s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a arătat că, analizând actele şi lucrările dosarelor, precum şi sentinţa penală apelată, atât din punct de vedere al motivelor de nelegalitate şi de netemeinicie invocate, cât şi din oficiu, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a apreciat că apelurile formulate de Ministerul Public şi de apelanţii - intimaţi - inculpaţi A. şi C. sunt fondate, în timp ce apelurile declarate de apelanţii-intimaţi-inculpaţi B. şi D. sunt nefondate.

A arătat că instanţa de fond nu a reţinut, în mod propriu, situaţia de fapt, limitându-se să copieze partea din rechizitoriu privind încadrarea în drept a faptei penale reţinută în sarcina fiecăruia dintre inculpaţi.

Procedând în aceeaşi manieră, instanţa de fond nu şi-a motivat soluţia, ci doar a redat actul de sesizare, pe care, de altfel, a arătat instanţa de apel, se pot constata diverse însemnări, pentru ca grefierul-dactilograf să preia pasaje întregi, în ordinea indicată, şi să le reaşeze într-o construcţie care nu poate constitui, nicidecum, o motivare, cel puţin satisfăcătoare.

A reţinut că inculpaţii A., C. şi D. au solicitat aplicarea procedurii simplificate, prevăzută de art. 3201 C. proc. pen. şi că instanţa de fond nu a făcut nicio referire la modalitatea de individualizare a pedepsei închisorii aplicată fiecăruia dintre inculpaţi.

Instanţa de apel a constatat că instanţa de fond nu numai că a omis să-şi motiveze soluţia, cum s-a arătat mai sus, livrând un produs lipsit de conţinut şi de originalitate, dar, în acelaşi timp, a comis o serie de nelegalităţi, astfel încât a considerat că doar câteva dispoziţii mai pot fi păstrate, în urma unei reformări atât de extinse. În aceste condiţii, neexistând temei de drept pentru desfiinţarea, în întregime, a unei asemenea hotărâri judecătoreşti, cu trimiterea, spre rejudecare, pentru realizarea unei cercetări judecătoreşti efective a fondului, Curtea de Apel a considerat că are obligaţia de a se substitui primei instanţei şi de a acoperi toate neajunsurile sentinţei penale, prin reţinerea situaţiei de fapt, prin analizarea probatoriului şi a situaţiei juridice a fiecăruia dintre cei patru inculpaţi, precum şi prin indicarea criteriilor generale de individualizare a pedepsei închisorii faţă de fiecare inculpat în parte. Ca atare, a arătat că devoluţia priveşte nu doar dispozitivul, ci şi întregul conţinut al considerentelor.

Mai întâi, cu privire la inculpaţii A., C. şi D., care au optat pentru procedura simplificată prevăzută de art. 3201, alin. (1) şi alin. (7) C. proc. pen., instanţa de apel a reţinut că, prin Rechizitoriul din data de 4 iulie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bucureşti, din Dosarul nr. p/D/P/2009, s-a reţinut, pe situaţia de fapt, că, aflându-se în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Bucureşti - Jilava:

- pe data de 13 noiembrie 2006, inculpaţii A. şi D. depuşi la secţia a II-a, camera 207, i-au vândut colaboratorului sub acoperire E., cu suma de 100 euro, un număr de 15 pliculeţe, conţinând cantitatea de 0,03 grame de heroină, consumată în procesul analizelor de laborator;

- pe data de 23 noiembrie 2006, inculpaţii C. şi D. depuşi la secţia a II-a, camera 207, i-au vândut colaboratorului sub acoperire E., cu suma de 150 RON, un număr de 5 pliculeţe, conţinând cantitatea de 0,01 grame de heroină, consumată în procesul analizelor de laborator;

- pe data de 29 noiembrie 2006, tot în aceeaşi locaţie, inculpatul C. i-a vândut aceluiaşi colaborator sub acoperire, cu suma de 150 RON, un număr de 3 pliculeţe care conţineau cantitatea de 0,02 grame de heroină, consumată în procesul analizelor de laborator;

- pe data de 6 decembrie 2006, aflat în aceeaşi locaţie, inculpatul C. i-a vândut aceluiaşi colaborator sub acoperire, cu suma de 200 RON, un număr de 3 pliculeţe, care conţineau cantitatea de 0,02 grame de heroină, consumată în procesul analizelor de laborator.

Ca atare, au fost reţinute în sarcina:

- inculpatului A. un act material, pe data de 13 noiembrie 2006;

- inculpatului C. trei acte materiale, din datele de 23 noiembrie 2006, 29 noiembrie 2006 şi 6 decembrie 2006;

- inculpatului D. două acte materiale, din datele de 13 noiembrie 2006 şi 23 noiembrie 2006. Ca atare, cu toate că în rechizitoriu a fost reţinută forma continuată a infracţiunii, prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen., instanţa de fond, fără să fi pus în discuţie schimbarea încadrării juridice a faptei penale, a omis să o mai reţină, astfel că instanţa de apel a arătat că nu va dispune schimbarea încadrării juridice, urmând să reţină forma continuată, aşa cum, de altfel, este corect.

Instanţa de apel a constatat că, în ceea ce-i priveşte pe aceşti trei inculpaţi, în cursul urmăririi penale, au fost administrate probe clare de vinovăţie, şi anume:

- procesul-verbal de sesizare din oficiu din data de 3 octombrie 2006, întocmit de B.C.C.O. Bucureşti;

- procesul-verbal din data de 18 octombrie 2006, privind audierea de către procuror a colaboratorului cu identitate atribuită E., conform căruia, fiind consumator de heroină de aproximativ 2 ani, a cumpărat, de mai multe ori, de la o serie de deţinuţi, printre care inculpatul D. între 15 şi 20 pliculeţe cu heroină, pentru care a plătit sume cuprinse între 100 şi 150 euro, în echivalentul în RON, procedând la cumpărarea drogurilor în momentul în care distribuia mâncarea la camere, prin vizetă;

- procesul-verbal din data de 10 noiembrie 2006, întocmit de B.C.C.O. Bucureşti, de consemnare a rezultatului unor investigaţii;

- pentru data de 13 noiembrie 2006, au fost depuse procesul-verbal din data de 14 noiembrie 2006, de redare de către procuror a procesului-verbal din data de 13 noiembrie 2006, întocmit de investigatorul sub acoperire F., procesul-verbal din data de 17 noiembrie 2006, privind audierea de către procuror a colaboratorului cu identitate atribuită F., care a arătat că, pe data de 12 noiembrie 2006, inculpatul D., i-a spus că primise „marfă", astfel că a doua zi, pe data de 13 noiembrie 2006, prin vizetă, i-a dat suma de 100 euro inculpatului A., care, spunându-i că-i va da un număr de 25 pliculeţe cu droguri, a adus, de undeva de lângă patul său, un număr de doar 15 pliculeţe cu droguri, introduse într-o ţiplă pentru pachetele cu ţigări, pe care i-a înmânat-o inculpatului D., care, la rândul său, i-a remis-o, introducând-o, imediat, în cavitatea bucală, procesul-verbal din data de 13 noiembrie 2006, privind redarea interceptării discuţiilor din mediul ambiental şi planşe fotografice, Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 447180/2 din 14 noiembrie 2006, întocmit de Laboratorul Central de Analiză şi Profil ale Drogurilor, Precursori, prin care se atestă că cele 15 pliculeţe conţineau cantitatea de 0,03 grame de heroină, consumată în procesul analizelor de laborator;

- pentru data de 23 noiembrie 2006, au fost depuse procesul-verbal din data de 24 noiembrie 2006, de redare de către procuror a procesului-verbal din data de 23 noiembrie 2006, întocmit de investigatorul sub acoperire F., procesul-verbal din data de 30 noiembrie 2006, privind audierea de către procuror a colaboratorului cu identitate atribuită E., care a arătat că, pe data de 23 noiembrie 2006, dimineaţa, aflându-se, la curăţenie, pe holul secţiei a II-a, a aflat că inculpatul C., are heroină, astfel că, în jurul prânzului, prin vizetă, i-a dat acestuia suma de 150 RON şi, în timp ce inculpatul C., îi pregătea cele 5 pliculeţe cu heroină, a stat de vorbă cu inculpatul D., care, la un moment dat, a scos din cavitatea sa bucală cele 5 pliculeţe pe care le primise de la coinculpatul C., colegul său de cameră, introducându-i-le, rapid, în cavitatea sa bucală, procesul-verbal din data de 23 noiembrie 2006, privind redarea interceptării discuţiilor din mediul ambiental şi planşe fotografice, Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 447180/4 din 27 noiembrie 2006, întocmit de Laboratorul Central de Analiză şi Profil ale Drogurilor, Precursori, conform căruia cele 5 pliculeţe conţineau cantitatea de 0,01 grame de heroină, consumată în procesul analizelor de laborator;

- pentru data de 29 noiembrie 2006, au fost depuse la dosar procesul-verbal din data de 30 noiembrie 2006, de redare de către procuror a procesului-verbal din data de 29 noiembrie 2006, întocmit de investigatorul sub acoperire F., procesul-verbal din data de 30 noiembrie 2006, privind audierea de către procuror a colaboratorului cu identitate atribuită E., care a arătat că, pe data de 29 noiembrie 2006, la prânz, când distribuia mâncarea la camere, inculpatul C., i-a spus că are „marfa" şi să vină mai târziu, astfel că, ulterior, i-a da acestuia, pin vizetă, suma de 150 RON, iar inculpatul C., tot prin vizetă, i-a introdus în cavitatea bucală trei pliculeţe cu heroină, procesul-verbal din data de 29 noiembrie 2006, privind redarea interceptării discuţiilor din mediul ambiental şi planşe fotografice, Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 447180/6 din 30 noiembrie 2006, întocmit de Laboratorul Central de Analiză şi Profil ale Drogurilor, Precursori, prin care se arată că cele 3 pliculeţe conţineau cantitatea de 0,02 grame de heroină, consumată în procesul analizelor de laborator;

- pentru data de 6 decembrie 2006, au fost depuse la dosar procesul-verbal din data de 6 decembrie 2006, de înseriere a bancnotelor componente ale sumei de 200 RON, înmânată colaboratorului cu identitate atribuită E., după cum atestă procesul-verbal din data de 6 decembrie 2006 şi declaraţia martorului-asistent G., procesul-verbal din data de 6 decembrie 2006, privind audierea de către procuror a colaboratorului cu identitate atribuită E., care a arătat că, pe data de 6 decembrie 2006, în jurul orei 11:00, în timp ce distribuia, la camere, masa de prânz, inculpatul B., de la camera 207, i-a spus că are heroină şi să vină mai târziu, astfel că, după ce investigatorul sub acoperire i-a înmânat suma de 200 RON, a mers din nou la camera 207, unde prin vizetă, l-a strigat pe inculpatul B., însă, din interiorul camerei, a apărut inculpatul C., care, după ce a primit suma de 200 RON, i-a introdus în cavitatea bucală o ţiplă care conţinea trei pliculeţe cu heroină, procesul-verbal din data de 6 decembrie 2006, întocmit de investigatorul sub acoperire F., procesul-verbal din data de 6 decembrie 2006, de redare de către procuror a procesului-verbal din data de 6 decembrie 2006, întocmit de investigatorul sub acoperire F., procesul-verbal din data de 7 decembrie 2006, privind redarea interceptării discuţiilor din mediul ambiental şi planşe fotografice, Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 447259 din 7 decembrie 2006, întocmit de Laboratorul Central de Analiză şi Profil ale Drogurilor, Precursori, conform căruia cele 3 pliculeţe conţineau cantitatea de 0,02 grame de heroină, consumată în procesul analizelor de laborator, procesul-verbal din data de 6 decembrie 2006, de constatare a infracţiunii flagrante, în urma efectuării unei percheziţii în camera 207, coroborat cu declaraţiile martorului-asistent G.:

- inculpatul A., la data de 13 noiembrie 2006, se afla în executarea pedepsei rezultante de 9 ani închisoare, stabilită prin Sentinţa penală nr. 3.420 din 28 octombrie 2005 a Judecătoriei Sectorului 4, Bucureşti, din Dosarul nr. r/2005, rămasă definitivă, prin neapelare, la data de 29 noiembrie 2005, prin care s-a mai dispus menţinerea măsurilor de siguranţă ale confiscării speciale a sumelor de 550.000 ROL (55 RON), de 150.000 ROL (15 RON) şi de 24.469.469 ROL (2.446,95 RON), în baza căreia a fost emis M.E.P.I. nr. 7.830/2005 din 29 noiembrie 2005, cu executarea în perioadele 23 august 1995 - 23 octombrie 1995, 14 mai 1999 - 17 noiembrie 1999, 11 februarie 2000 - 3 august 2002 şi de la data de 31 august 2002, urmând ca termenul să se împlinească la data de 1 iulie 2008, însă a fost liberat condiţionat efectiv pe data de 23 noiembrie 2007, prin Sentinţa penală nr. 2.731 din 13 noiembrie 207 a Judecătoriei Piteşti, secţia penală, din Dosarul nr. o/280/2007;

- inculpatul C., în perioada comiterii actelor materiale, 23 noiembrie 2006 - 6 decembrie 2006, se afla în executarea pedepsei rezultante de 6 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1.249 din 23 decembrie 2001 a Judecătoriei Sectorului 3, Bucureşti, din Dosarul nr. h/2000, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2.466 din 11 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II-a penală, cu deducerea perioadelor de reţinere şi arestare preventivă, iar executarea a început pe data de 8 ianuarie 2004, urmând să se împlinească pe data de 1 august 2009.

De asemenea, a reţinut că, prin Sentinţa penală nr. 857/F din 24 iunie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, din Dosarul nr. i/2004, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 1.050/A din 23 decembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a I penală, din Dosarul nr. nr. j/2005, şi astfel cum a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 7. 337 din 19 decembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, din Dosarul nr. k/2/2005, în baza căreia a fost emis M.E.P.Î. nr. 1.327 din 28 decembrie 2006, a fost condamnat, pentru o activitate infracţională desfăşurată în perioada august 2003 - 7 ianuarie 2004, în stare de recidivă postcondamnatorie, în raport cu aceeaşi pedeapsă de 6 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1.249/23 iulie 2001 a Judecătoriei Sectorului 3, Bucureşti, din Dosarul nr. h/2000, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2.466 din 11 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II-a penală, la pedepsele de 8 ani închisoare, pentru infracţiunea de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat, de 8 ani închisoare, pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, şi de 5 ani, 6 luni şi 3 zile închisoare, pentru infracţiunea de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, care au fost contopite, stabilindu-se pedeapsa închisorii cea mai grea, şi anume pedeapsa de 8 ani închisoare, la care a fost adăugat sporul de 2 ani închisoare, ceea ce înseamnă pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare, cu pedeapsa complementară a interziceri drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1), lit. a) şi b), C. pen., pe o perioadă de 6 ani, din care a fost dedusă prevenţia de la data de 7 ianuarie 2004 la zi, fiind luate măsurile de siguranţă ale confiscării speciale de la inculpat, în temeiul art. 17, alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 118, alin. (1), lit. d), C. pen., a bijuteriilor şi a 7 ceasuri, enumerate în procesul-verbal de percheziţie domiciliară, precum şi a sumelor de 12.675 dolari SUA, de 100 euro şi de 14.310.000 ROL, iar, în temeiul art. 118, alin. (1), lit. b), C. pen., a telefonului mobil şi a cartelei S1M, depuse la Camera de corpuri delicte a I.G.P.R. - D.C.J.E.O., în baza dovezii ......, precum şi a cartelelor SIM, depuse la Camera de corpuri delicte a I.G.P.R. - D.C.J.E.O., în baza dovezii ......, ambele dispuse prin Sentinţa penală nr. 857/F din 24 iunie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a I penală, din Dosarul nr. i/2004.

Totodată, a reţinut că, din executarea pedepsei rezultante de 10 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 857/F din 24 iunie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, din Dosarul nr. i/2004, a fost liberat condiţionat la data de 13 aprilie 2011, prin Sentinţa penală nr. 1.069 din 8 aprilie 2011 a Judecătoriei Arad.

Prin urmare, instanţa de apel a constatat că infracţiunea din această cauză a fost comisă anterior rămânerii definitive a Sentinţei penale nr. 857/F din 24 iunie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, din Dosarul nr. i/2004, ceea ce înseamnă că infracţiunile se află în concurs real;

- inculpatul D., care a comis actele materiale în datele de 13 noiembrie 2006 şi 23 noiembrie 2006, se afla în executarea pedepsei rezultante de 3 ani şi 2 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1.107 din 17 mai 2006 a Judecătoriei Sectorului 3, Bucureşti, din Dosarul nr. l/301/2006, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 637 din 28 mai 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, în baza căreia a fost emis M.E.P.I. nr. 2.965/2006 din 30 iunie 2006, executată cu începere de la data de 7 februarie 2006, urmând să se împlinească la data de 6 aprilie 2009, însă a fost liberat condiţionat la data de 29 iunie 2008, prin Sentinţa penală nr. 1.473/2008 a Judecătoriei Târgu Jiu. În ceea ce priveşte solicitarea Ministerului Public, de a se dispune contopirea cu pedeapsa închisorii aplicată prin Sentinţa penală nr. 456 din 21 decembrie 2010 a Tribunalului Giurgiu, secţia penală cauze generale, din Dosarul nr. m/122/2010, rămasă definitivă la data de 19 octombrie 2011, prin Decizia penală nr. 3672 din 19 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza căreia a fost emis M.E.P.Î. nr. 531 din 20 octombrie 2011, instanţa de apel a constatat că pedeapsa de 5 ani închisoare i-a fost aplicată pentru comiterea, pe datele de 12 ianuarie 2010 şi 29 ianuarie 2010, a infracţiunii de instigare la trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, comisă tot în detenţie, în stare de recidivă postcondamnatorie, în timpul executării pedepsei de 5 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 2.109 din 27 noiembrie 2008 a Judecătoriei Sectorului 4, Bucureşti, din Dosarul nr. v/4/2008, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 344 din 9 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, din Dosarul nr. v/4/2008, astfel că infracţiunile nu sunt concurente.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul B., instanţa de apel a reţinut, pe situaţia de fapt, că, pe data de 8 noiembrie 2006, fiind depus la Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Bucureşti - Jilava, secţia a III-a, camera 302, în executarea pedepsei principale de 5 ani închisoare, cu pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a) şi b), C. pen., pe o perioadă de 2 ani, aplicate, tot pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, în stare de recidivă postexecutorie, prin Sentinţa penală nr. 516 din 7 aprilie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, din Dosarul nr. e/2005, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 425 din 6 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, din Dosarul nr. f/2005, în baza căreia a fost emis M.E.P.I. nr. 605 din 9 iunie 2005, executată în perioada 19 noiembrie 2004 - 13 iunie 2007, când a fost liberat condiţionat, prin Decizia penală nr. 1.467/R/3/2007 a Tribunalului Bucureşti, i-a vândut colaboratorului sub acoperire E., cu sumele de 50 de euro şi de 100 RON, un număr de 10 pliculeţe conţinând cantitatea de 0,04 grame de heroină, în amestec cu Cofeină şi cu Paracetamol, consumată în procesul analizelor de laborator.

Instanţa de apel a mai reţinut că, prin Sentinţa penală nr. 1.092 din 21 noiembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, din Dosarul nr. q/2002, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 858/A din 20 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, din Dosarul nr. c/2002, şi astfel cum a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 1.960 din 16 aprilie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, din Dosarul nr. d/2003, i-a fost aplicată, pentru comiterea infracţiunii de deţinere de droguri, în vederea consumului propriu, fără drept, tot în stare de recidivă postexecutorie, pedeapsa de 2 ani închisoare, executată în perioada 30 martie 2002 - 26 august 2003, când a fost liberat condiţionat, prin Sentinţa penală nr. 2.162/2003 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, însă executarea pedepsei închisorii s-a împlinit pe data de 29 martie 2004, prin urmare, înainte de data de 19 noiembrie 2004, când a comis infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 5 ani închisoare, în a cărei executare se afla la data comiterii infracţiunii din această cauză. Aşadar, în mod nelegal, instanţa de fond, a omis să reţină în sarcina acestui inculpat, pe lângă starea de recidivă postcondamnatorie, în raport cu pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 516 din 7 aprilie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, din Dosarul nr. e/2005, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 425 din 6 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, din Dosarul nr. f/2005, starea de recidivă după executare, al cărei prim termen îl constituie pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1.092 din 21 noiembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, din Dosarul nr. q/2002, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 858/A din 20 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, din Dosarul nr. c/2002, şi astfel cum a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 1.960 din 16 aprilie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, din Dosarul nr. d/2003.

Cu privire la inculpatul B., instanţa de apel a apreciat că există probe clare de vinovăţie, a căror lipsă de temeinicie nu a putut fi dovedită de către inculpat, potrivit art. 66 alin. (2) C. pen., şi anume:

- procesul-verbal de sesizare din oficiu din data de 3 octombrie 2006, întocmit de B.C.C.O. Bucureşti;

- procesul-verbal din data de 18 octombrie 2006, privind audierea de către procuror a colaboratorului cu identitate atribuită E., conform căruia, fiind consumator de heroină de aproximativ 2 ani, a cumpărat, de mai multe ori, de la o serie de deţinuţi, printre care inculpatul B., de la camera 302 din secţia a III-a, între 15 şi 20 pliculeţe cu heroină, pentru care a plătit sume cuprinse între 100 şi 150 euro, în echivalentul în RON, procedând la cumpărarea drogurilor în momentul în care distribuia mâncarea la camere, prin vizetă;

- pentru data de 8 noiembrie 2006, au fost depuse procesul-verbal din data de 17 noiembrie 2006, de audiere de către procuror a colaboratorului cu identitate atribuită E., care a arătat că pe data de 8 noiembrie 2006, în jurul orei 7:30, aflându-se pe holul secţiei a III-a, la curăţenie, la solicitarea sa, inculpatul B., i-a spus, prin vizetă, că are „marfă" şi să vină la ora 11:00, când, tot prin vizetă, înmânându-i sumele de 50 de euro şi de 100 RON, a primit de la inculpatul B. un număr de 10 pliculeţe cu heroină, într-o ţiplă pentru pachetele cu ţigări, pe care le-a introdus în cavitatea bucală, coroborat atât cu procesul-verbal din data de 9 noiembrie 2006, de redare de către procuror a procesului-verbal din data de 8 noiembrie 2006, întocmit de investigatorul sub acoperire F., cât şi cu cele două procese-verbale din data de 8 noiembrie 2006, privind transcrierea interceptărilor convorbirilor din mediul ambiental, în cele două episoade, din data de 8 noiembrie 2006, cu planşe fotografice, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 447180 din 9 noiembrie 2006, întocmit de Laboratorul Central de Analiză şi Profil ale Drogurilor, Precursori, conform căruia cele 10 pliculeţe conţineau cantitatea de 0,04 grame de heroină, în amestec cu Cofeină şi cu Paracetamol, consumată în procesul analizelor de laborator.

La individualizarea judiciară a pedepsei închisorii, faţă de fiecare inculpat în parte, instanţa de apel a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., şi anume limitele speciale ale pedepsei închisorii prevăzute de legea penală specială, cuprinse între 10 ani închisoare şi 20 ani închisoare, reduse cu o treime pentru inculpaţii A., C. şi D., prin urmare cuprinse între 6 ani şi 8 luni închisoare şi 13 ani şi 4 luni închisoare, gradul ridicat de pericol social al faptei penale, atât prin împrejurările de comitere, mai precis într-un loc de detenţie, cât şi prin numărul actelor materiale, respectiv un act material comis de fiecare dintre inculpaţii A. şi B., 3 acte materiale comise de inculpatul C. şi două acte materiale comise de inculpatul D., persoana inculpaţilor, respectiv:

- inculpatul A., în vârstă de 25 ani la data comiterii infracţiunii, a fost condamnat definitiv prin 8 sentinţe penale diferite, la pedepse cu închisoarea, pentru comiterea, în stare de minorat, a infracţiunilor de furt calificat, apoi, în majorat, agresivitatea sa a sporit, prin comiterea unor infracţiuni de tâlhărie şi de furt calificat, pentru care a fost condamnat definitiv la pedepse cu închisoarea, prin 3 sentinţe penale distincte, astfel că nu poate fi reţinută în favoarea sa circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) din C. pen. (atitudinea sa procesuală parţial sinceră), după cum este imposibilă reţinerea circumstanţei atenuante judiciare prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. b) din C. pen., referitoare la diligentele depuse de inculpat pentru acoperirea prejudiciului, întrucât, infracţiunea de trafic de droguri este o infracţiune de pericol, iar, referitor la reţinerea disp. art. 19 din Legea nr. 682/2002, solicitată, doar iniţial, nu şi în dezbateri, având în vedere precizarea comunicată prin adresa nr. S/1016 din 21 martie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

- Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, ca document clasificat, instanţa de apel a constatat că nu este îndeplinită decât una dintre cele două condiţii cumulative, respectiv doar contribuţia inculpatului la identificarea unei persoane, dar care, însă, nu a fost trasă la răspundere penală, astfel încât nu se poate face aplicarea acestei cauze de reducere a limitelor speciale de pedeapsă;

- inculpatul B., în vârstă de 28 de ani la data faptei penale, a dovedit perseverenţă infracţională în comiterea infracţiunilor de trafic de droguri şi de deţinere de droguri, în vederea consumului propriu, fără drept, pentru care a fost condamnat definitiv, prin trei sentinţe penale diferite, la pedepse cu închisoarea, fără niciun rezultat sub aspectul reeducării, a avut o conduită procesuală nesinceră, astfel că, în aceste condiţii, este exclusă reţinerea în favoarea sa a vreuneia dintre circumstanţele atenuante judiciare;

- inculpatul C., în vârstă de 32 de ani la data primului act material, a fost condamnat, prin două sentinţe penale diferite, pentru comiterea unui mozaic de infracţiuni, şi anume pentru infracţiunile de înşelăciune, de furt calificat şi pentru infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, la pedepse cu închisoarea, a manifestat o atitudine procesuală parţial sinceră, care exclude reţinerea în favoarea sa a circumstanţei atenuante judiciare prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., iar, la toate aceste date personale, instanţa de apel a constatat că se adaugă cauza de agravare a răspunderii penale a formei continuate a infracţiunii, compusă din trei acte materiale, în numărul cel mai mare faţă de ceilalţi coinculpaţi;

- inculpatul D., în vârstă de 22 de ani la data primului act material, era, de fapt, a arătat instanţa de apel, liderul acestei activităţi efervescente a traficului de droguri care se desfăşura pe un anumit segment din penitenciar şi a dovedit, de timpuriu, abilităţi infracţionale, fiind internat într-un centru de reeducare, pentru comiterea, în stare de minorat, a infracţiunii de tâlhărie, apoi, condamnat definitiv, prin 6 sentinţe penale diferite, la pedepse cu închisoarea, pentru săvârşirea, tot în minorat, a infracţiunilor de corupţie sexuală, de furt calificat şi pentru infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, după care, continuându-şi traseul infracţional, a fost condamnat definitiv, prin 5 sentinţe penale distincte, la pedepse cu închisoarea, pentru săvârşirea, în majorat, a infracţiunilor de furt calificat şi la regimul circulaţie rutiere, a avut o atitudine procesuală de nerecunoaştere în faza de urmărire penală, aşa încât este exclusă reţinerea în favoarea sa a circumstanţei atenuante judiciare prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., elemente personale la care se adaugă cauza de agravare a răspunderii penale a formei continuate a infracţiunii, compusă din două acte materiale.

Având în vedere toate aceste elemente de natură să caracterizeze atât fapta penală, de o gravitate sporită, prin împrejurarea că inculpaţii au vândut droguri în penitenciar, cât şi persoana inculpaţilor, pentru care nu mai există, practic, posibilitatea reeducării, instanţa de apel a apreciat că funcţia devine prioritară, pentru a putea împiedica, în acest mod, comiterea, pe viitor, de alte fapte penale, care, în acest moment, constituie modul de viaţă al fiecăruia dintre cei patru inculpaţi.

Cât priveşte tehnica juridică folosită de instanţa de fond, instanţa de apel a constatat că, în mod nelegal, cu privire la toţi cei patru inculpaţi, s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiţionate, cu toate că fapta penală comisă de fiecare dintre aceştia nu se plasează în timpul liberării condiţionate, ci în timpul executării pedepsei închisorii, în starea de recidivă postcondamnatorie, astfel că se aplică regula prevăzută de art. 39 alin. (2) C. pen., şi, nicidecum, dispoziţiile prevăzute de art. 61 alin. (1) C. pen., după cum a înţeles prima instanţă. Ca atare, potrivit art. 39 alin. (2) C. pen., în cazul recidivei prevăzută de art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., contopirea se face între restul de pedeapsă a închisorii care a mai rămas de executat şi pedeapsa închisorii aplicată pentru noua infracţiune. Aceasta înseamnă că, pentru fiecare inculpat în parte, instanţa de fond avea obligaţia să calculeze, începând cu data la care a fost comisă noua faptă penală şi până la împlinirea termenului de executare a pedepsei închisorii anterior aplicată, restul de pedeapsă cu închisoarea rămas neexecutat, pe care să-1 contopească, potrivit art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., cu pedeapsa închisorii aplicată pentru infracţiunea săvârşită din nou. În situaţia infracţiunii continuate, restul de pedeapsă cu închisoarea rămas neexecutat se socoteşte de la data ultimului act material, ca moment al epuizării, în funcţie de care se încadrează juridic fapta penală, criteriu unic şi valabil în aplicarea tuturor instituţiilor de drept material, printre care starea de recidivă. În mod firesc, tot de la data ultimului act material se scade din noua pedeapsă rezultantă a închisorii, perioada executată.

Cu privire la inculpatul C., instanţa de apel a constatat că, în urma contopirii tuturor pedepselor închisorii aplicate pentru infracţiunile concurente, pedeapsa rezultantă este în acelaşi cuantum, de 10 ani închisoare, evident cu menţinerea sporului de 2 ani închisoare, care a intrat în puterea de lucru judecat, aplicate prin Sentinţa penală nr. 857/F din 24 iunie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, din Dosarul nr. i/2004, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 1.050/A din 23 decembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a I penală, din Dosarul nr. j/2005, şi astfel cum a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 7.337 din 19 decembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, din Dosarul nr. k/2/2005, în baza căreia a fost emis M.E.P.I. nr. 1.327 din 28 decembrie 2006, executat începând cu data de 7 ianuarie 2004, când a fost arestat preventiv în cauza respectivă, şi până la data de 13 aprilie 2011, când a fost liberat condiţionat, prin Sentinţa penală nr. 1.069 din 8 aprilie 2011 a Judecătoriei Arad. Cu toate că această pedeapsă rezultantă este nouă, emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii reprezintă un formalism şi, totodată, o nelegalitate, prin încălcarea dreptului câştigat al inculpatului de a fi beneficiat de liberarea condiţionată. Prin urmare, rearestarea acestuia şi depunerea într-un loc de detenţie, în condiţiile în care pedeapsa rezultantă nouă este în acelaşi cuantum cu pedeapsa rezultantă anterioară, pe care a executat-o până la liberarea sa condiţionată, nu constituie decât o metodă excesiv de formalistă şi de inutilă, chiar abuzivă, întrucât inculpatul pierde, în acest mod bizar, dreptul său de a fi fost deja liberat condiţionat, pe care l-a câştigat, în mod definitiv, în faţa instanţelor de judecată. În aceste condiţii, instanţa de apel a constatat că pedeapsa închisorii se consideră a fi fost executată şi, din acest punct de vedere, a admis apelul declarat de apelantul-intimat-inculpat C.

Referitor la pedepsele complementare aplicate inculpaţilor C. şi D., instanţa de apel a constatat că, într-adevăr, instanţa de fond nu a stabilit durata acestora la aplicare, ci numai după pedeapsa rezultantă a închisorii.

A mai constatat că scăderea perioadei executate este total eronată, faţă de fiecare inculpat în parte, ca efect al greşitei stabiliri a pedepsei rezultante, astfel că instanţa de apel a dispus scăderea perioadei executate de la data comiterii faptei penale, însemnând data unicului ori a primului act material, şi până la data liberării condiţionate.

Totodată, a constatat că instanţa de fond a luat, faţă de fiecare inculpat în parte, măsura de siguranţă a confiscării speciale a unor sume de bani care nu se întemeiază pe actele dosarului, astfel că instanţa de apel, având în vedere situaţia de fapt pe care a reţinut-o în mod propriu, fundamentată pe probele din dosarul de urmărire penală, va dispune confiscarea specială de la inculpatul A. a sumei de 50 euro, jumătate din suma de 100 euro, întrucât cealaltă jumătate de 50 de euro i-a revenit inculpatului D., de la inculpatul B. a sumelor de 50 euro şi de 100 RON, de la inculpatul C. a sumelor de 75 RON, jumătate din suma de 150 RON, primită la data de 23 noiembrie 2006, întrucât cealaltă jumătate de 75 lei i-a revenit inculpatului D., de 150 RON, pe care a primit-o la data de 29 noiembrie 2006, şi de 200 RON, primită la data de 6 decembrie 2006, în total suma de 425 RON, iar de la inculpatul D. a sumelor de 50 euro şi de 75 RON.

A mai constatat instanţa de apel că, instanţa de fond, cu privire la inculpatul A., a omis să menţină măsura de siguranţă a confiscării speciale de la inculpat a sumelor de 550.000 ROL (55 RON), de 150.000 ROL (15 RON) şi de 24.469.469 ROL (2.446, 95 RON), care a fost menţinută prin Sentinţa penală nr. 3.420 din 28 octombrie 2005 a Judecătoriei Sectorului 4, Bucureşti, din Dosarul nr. r/2005, prin care i-a fost stabilită pedeapsa de 9 ani închisoare, în executarea căreia se afla la data comiteri infracţiunii.

De asemenea, a constatat că instanţa de fond nu a anulat niciun mandat de executare a pedepsei închisorii şi, pe cale de consecinţă, nu a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisori, în baza noii pedepse rezultante stabilită prin sentinţa penală.

În consecinţă, instanţa de apel a pronunţat soluţia mai sus arătată.

Împotriva Deciziei penale nr. 320 din 18 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, au declarat recurs, în termenul legal, Parchetul de pe lângă Cartea de Apel Bucureşti şi inculpaţii A., D. şi B., motivele de recurs fiind expuse oral, cu ocazia dezbaterii recursurilor, şi consemnate în scris, în încheierea de amânare a pronunţării din data de 4 iunie 2015, care face parte integrantă din prezenta decizie, dar şi formulate în scris şi depuse la dosar de către inculpaţi, astfel încât, având în vedere faptul că vor fi reluate şi cu ocazia analizării lor, în considerente, devine inutilă o reluare a lor şi cu această ocazie.

Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpaţii A., D. şi B., Înalta Curte constată că este fondat doar recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, fiind nefondate recursurile declarate de inculpaţii A. şi D., iar recursul declarat de inculpatul B. este tardiv, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

În primul rând, prealabil verificării temeiniciei susţinerilor recurenţilor, Înalta Curte arată că, deşi la data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres Codul de procedură penală din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfăşurat judecarea prezentului recurs este cel reglementat de prevederile art. 385 - art. 3851 din legea de procedură penală anterioară, având în vedere, în acest sens, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte în alineatul 2 că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 3859 din acelaşi cod.

Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385 C. proc. pen.

I Cu privire la recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti

Reprezentantul Ministerul Public, în timpul dezbaterii recursurilor, făcând trimitere la motivele de recurs formulate în scris, a arătat că nu mai susţine critica adusă hotărârii recurate cu privire la deducerea perioadei de detenţie de la 7 ianuarie 2004 la 5 decembrie 2006, atât la aplicarea regimului sancţionator al recidivei, cât şi la cel al concursului de infracţiuni, apreciind că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale.

Astfel fiind, Parchetul a solicitat, în temeiul cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385 pct. 17 C. proc. pen., admiterea recursului formulat, criticând hotărârea recurată doar sub aspectul greşitei reţineri ca fiind executată pedeapsa aplicată inculpatului C.

Reprezentantul Ministerul Public a solicitat Înaltei Curţi anularea Mandatului de executare a pedepsei nr. 2693/2003, emis în baza sentinţei penale ce reprezintă primul termen al recidivei, precum şi a Mandatului de executare a pedepsei nr. 1327 din 28 decembrie 2006, emis în baza Sentinţei penale nr. 857/2005 a Tribunalului Bucureşti; a solicitat, totodată, emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei.

A mai arătat că, raportat la deducerea duratei arestării preventive, dar şi a perioadelor de executare a pedepsei, pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată inculpatului C. este considerată a fi executată la data de 6 ianuarie 2014, nu la data de 13 aprilie 2011, data liberării condiţionate a inculpatului, astfel cum greşit a reţinut instanţa de apel, încălcând dispoziţiile art. 61 C. pen. anterior, privind liberarea condiţionată.

Înalta Curte, examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti constată că acesta este întemeiat, întrucât, aşa cum în mod corect a susţinut Parchetul, instanţa de apel, în mod greşit a constatat că pedeapsa închisorii de 10 ani aplicată în prezenta cauză se consideră executată, în baza M.E.P.I. nr. 1.327 din 28 decembrie 2006, emis de Tribunalului Bucureşti, secţia a I penală, în Dosarul nr. i/2004, mandat din executarea căruia a constatat că inculpatul a fost liberat condiţionat pe data de 13 aprilie 2011, prin Sentinţa penală nr. 1.069 din 8 aprilie 2011 a Judecătoriei Arad.

Scăzând prevenţia şi perioada executată de la data de 7 ianuarie 2004 la data de 13 aprilie 2011, inclusiv, se constată că, într-adevăr, pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată acestui inculpat s-ar considera executată la data de 6 ianuarie 2014, iar nu la data de 13 aprilie 2011, data liberării condiţionate, cum în mod greşit a reţinut instanţa de apel, care ar fi putut considera că pedeapsa de 10 ani aplicată inculpatului în prezenta cauza a fost executată, în întregime, doar în cazul în care durata prevenţiei şi a perioadei executate, care a fost dedusă, ar fi fost mai mare sau cel puţin egală cu durata pedepsei de 10 ani închisoare.

Înalta Curte constată că, cu toate că instanţa de apel a criticat, în mod corect, de altfel, tehnica juridică folosită de instanţa de fond (constatând că această instanţă, în mod nelegal, cu privire la toţi cei patru inculpaţi, a dispus revocarea beneficiului liberării condiţionate, în condiţiile în care fapta penală comisă în prezenta cauză de fiecare dintre aceştia nu se plasează în timpul liberării condiţionate, ci în timpul executării pedepsei închisorii, în starea de recidivă postcondamnatorie, astfel că se aplică regula prevăzută de art. 39 alin. (2) C. pen., şi, nicidecum, dispoziţiile prevăzute de art. 61 alin. (1) C. pen.), într-un final, instanţa de apel a făcut aceeaşi greşeală ca şi instanţa de fond.

Apreciind că pedeapsa închisorii de 10 ani aplicată în prezenta cauză se consideră executată în baza M.E.P.Î. nr. 1.327 din 28 decembrie 2006, emis de Tribunalul Bucureşti, secţia a I penală, în Dosarul nr. i/2004, mandat din executarea căruia a constatat că inculpatul a fost liberat condiţionat pe data de 13 aprilie 2011, prin Sentinţa penală nr. 1.069 din 8 aprilie 2011 a Judecătoriei Arad, instanţa de apel a menţinut în fapt liberarea condiţionată de care a beneficiat inculpatul, încălcând aceleaşi dispoziţii pentru care criticase instanţa de fond, respectiv dispoziţiile art. 61 C. pen. anterior, deoarece menţinerea sau revocarea liberării condiţionate putea opera doar în situaţia în care fapta din prezenta cauză ar fi fost comisă în intervalul de timp de la liberare până la împlinirea duratei pedepsei; or, această faptă nu a fost comisă în timpul liberării condiţionate, ci în timpul executării pedepsei închisorii în baza Mandatului de arestare a pedepsei închisorii nr. 2693 din 9 ianuarie 2003, emis în baza Sentinţei penale nr. 1249 din 23 iulie 2001 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, adică în stare de recidivă postcondamnatorie.

Prin urmare, instanţa de apel era obligată să anuleze mandatele de executare a pedepsei închisorii, dispuse pe numele inculpatului C., respectiv nr. 2693 din 9 ianuarie 2003, emis în baza Sentinţei penale nr. 1249 din 23 iulie 2001 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, şi nr. 1327/28 decembrie 2006, emis în baza Sentinţei penale nr. 857/F din 24 iunie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, şi să dispună emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii în prezenta cauză, mandat care nu ar fi reprezentat şi nu reprezintă, nicidecum, un formalism şi o nelegalitate, aşa cum a susţinut instanţa de apel, ci doar aplicarea corectă a dispoziţiilor legale.

II. Cu privire la recursurile declarate de inculpaţii A. şi D.

Inculpatul A. a solicitat admiterea recursului, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 pct. 17 şi pct. 14 C. proc. pen. anterior, în temeiul cărora a solicitat reducerea pedepsei, care ar fi mult prea aspră, având în vedere că a săvârşit un singur act material, la data de 13 noiembrie 2006, comparativ cu ceilalţi inculpaţi, dar şi faptul că s-a prevalat de dispoziţiile art. 320 C. proc. pen. anterior, că a avut o atitudine sinceră, recunoscând fapta, pe care a regretat-o şi nu a fost liderul acestor activităţi infracţionale desfăşurate în penitenciare. A solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen., privind legea penală mai favorabilă şi orientarea pedepsei spre minimul special prevăzut de lege, în condiţiile în care legea nouă prevede limite de pedeapsă mai mici, cuprinse între 5 - 12 ani închisoare.

În motivele scrise de recurs, inculpatul a solicitat ca instanţa să ţină cont de circumstanţele sale personale, respectiv de faptul că este căsătorit, că are un copil minor, că soţia sa lucrează şi că este angajată cu contract de muncă.

Inculpatul D. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi aplicarea unei pedepse orientată spre minimul special prevăzut de lege, redus conform art. 320 alin. (1) şi (7) C. proc. pen. anterior. În susţinere, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 14 C. proc. pen. anterior, considerând că instanţa de apel a aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. A solicitat şi aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen., având în vedere că limitele de pedeapsă prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 au fost reduse prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, astfel că, faţă de reducerea limitelor de pedeapsă, instanţa ar trebui să aplice o pedeapsă cuprinsă între 3 ani şi 4 luni închisoare şi 9 ani închisoare, pedeapsa de 10 ani aplicată inculpatului depăşind maximul special prevăzut de legea nouă.

Cu privire la primul caz de casare invocat de ambii inculpaţi, respectiv cel prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. anterior, incident când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, Înalta Curte constată că pedepsele de 9 ani închisoare, în cazul inculpatului A., şi de 10 ani închisoare, în cazul inculpatului D., au fost aplicate de către instanţa de apel în limitele prevăzute de lege, având în vedere că la data pronunţării deciziei instanţei de apel aceste limite se încadrau între 10 şi 20 de ani închisoare, iar reduse cu o treime, întrucât ambii inculpaţi au beneficiat de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., aceste limite erau cuprinse între 6 ani şi 6 luni şi 13 ani şi 4 luni închisoare.

Recurentul inculpat A. a invocat şi cazul de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. anterior, incident când hotărârea contravine legii sau când prin aceasta s-a făcut o greşită aplicare a legii.

Înalta Curte constată că acest caz de casare a fost invocat în mod formal, întrucât el poate fi reţinut doar atunci când se constată încălcarea legii materiale sau procesuale, în trei variante, şi anume: neaplicarea de către instanţa de fond/apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată; aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată şi aplicarea greşită a dispoziţiei legale care trebuia aplicată.

În cazul de faţă, niciuna dintre aceste trei situaţii nu este incidenţă.

Înalta Curte constată că, prin criticile formulate, inculpatul contestă, de fapt, cuantumul pedepsei aplicate de către instanţa de apel, faţă de aspectul că a comis un singur act material, comparativ cu ceilalţi inculpaţi, care au comis două sau mai multe acte materiale, critică care nu poate fi, însă, circumscrisă, cazului de casare prevăzut de pct. 172 al art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. anterior (cazul de casare prevăzut de pct. 14 al articolului anterior menţionat, care permitea individualizarea pedepselor de către instanţa de recurs, a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, publicată în M. Of., Partea I nr. 89 din 12/02/2013).

Referitor la celelalte solicitări ale inculpatului A., respectiv de reţinere a circumstanţelor personale, a faptului că a avut o atitudine sinceră, recunoscând fapta, pe care a regretat-o, Înalta Curte constată că pentru niciuna dintre aceste solicitări nu este incident cazul de casare prevăzut de disp. art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior, şi, de altfel, niciun alt caz de casare existent.

Se constată că nu există nici cazuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, pentru niciunul dintre cei doi inculpaţi.

În concluzie, Înalta Curte constată că cele două recursuri nu pot fi admise în temeiul cazurilor de casare care au fost invocate sau care pot fi luate în considerare din oficiu.

III. Cu privire la recursul declarat de inculpatul B.

Înalta Curte constată că, la data de 23 septembrie 2014, inculpatul B. a formulat recurs împotriva încheierii de îndreptare eroare materială din data de 8 septembrie 2014, iar la data de 29 septembrie 2014, acesta a formulat recurs împotriva Deciziei penale nr. 320 din 18 decembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Înaintea începerii dezbaterilor din prezenta cauză, la solicitarea Înaltei Curţi de a preciza dacă înţelege să conteste atât decizia, cât şi încheierea de îndreptare eroare materială, recurentul inculpat B., prin apărător, a precizat că recursul său vizează doar decizia penală.

Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepţia tardivităţii recursului declarat de recurentul inculpat B., având în vedere că inculpatul a declarat recurs împotriva Deciziei penale nr. 320 din 18 decembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, la data de 29 septembrie 2014.

Inculpatul B., prin apărător ales, a susţinut că recursul a fost declarat în termen, minuta deciziei nefiindu-i comunicată de către instanţa de apel la Penitenciarul Jilava, unde se afla încarcerat la data pronunţării acesteia, fapt ce ar rezulta din fişa de cazier judiciar aflată la dosarul cauzei.

Examinând recursul declarat de către inculpatul B., prin prisma dispoziţiilor legale incidente, dar şi în urma analizării actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte va admite excepţia tardivităţii recursului declarat de către acest inculpat, având în vedere considerentele care vor fi expuse în cele ce urmează.

Potrivit art. 3853 alin. (1) C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel, iar conform art. 3853 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 363 alin. (3) C. proc. pen., pentru părţile care au lipsit, atât la dezbateri, cât şi la pronunţare, cum este şi cazul inculpatului B., dar şi pentru inculpatul deţinut, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv.

Totodată, potrivit art. 3853 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 365 alin. (1) C. proc. pen., partea care a lipsit atât la toate termenele de judecată, cât şi la pronunţare, poate declara recurs şi peste termen, dar nu mai târziu decât 10 zile de la data, după caz, a începerii executării pedepsei sau a începerii executării dispoziţiilor privind despăgubirile civile.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că decizia pronunţată în apel a fost comunicată inculpatului B. la adresa de domiciliu la data de 23 decembrie 2013 (după cum rezultă din dovada aflată în dosarul de apel).

Or, recursul a fost declarat de inculpat la data 29 septembrie 2014 deci la peste 9 luni de la data comunicării deciziei atacate, cu mult peste termenul de 10 zile prevăzut de legea procesual penală pentru această cale de atac.

Susţinerea inculpatului, conform căreia se afla încarcerat la Penitenciarul Jilava, la data pronunţării deciziei, este contrazisă de actele existente la dosar, din care rezultă că inculpatul a fost arestat abia la data de 25 iunie 2014, după cum reiese din fişa acestuia, tipărită din baza de date a A.N.P., aflată la dosar recurs; din fişa de cazier judiciar a acestuia, aflată la dosar recurs, rezultă că inculpatul nu era arestat nici în Franţa la data comunicării deciziei instanţei de apel.

Prin urmare, având în vedere că inculpatul nu era arestat la data comunicării hotărârii şi că nici nu a indicat o altă adresă, din România, sau din Franţa, la care să-i poată fi comunicate actele de procedură, Înalta Curte constată că, decizia atacată a fost comunicată la domiciliul acestuia în mod legal, iar termenul de 10 zile în care inculpatul avea dreptul să declare recurs se calculează de la data de 23 decembrie 2013.

Referitor la solicitarea inculpatului, de considerare a recursului peste termen, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 3853 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 365 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte constată că inculpatul a fost prezent la termenele de judecată din datele de 22 octombrie 2012 şi 19 noiembrie 2012, astfel încât nu sunt îndeplinite condiţiile pentru considerarea recursului ca fiind făcut peste termen, întrucât era necesar, pentru aceasta, ca inculpatul să fi lipsit, atât la toate termenele de judecată, cât şi la pronunţare.

Prin urmare, recursul declarat de către inculpatul B. este tardiv şi va fi respins ca atare.

În continuare, Înalta Curte va proceda la identificarea legii penale mai favorabilă inculpaţilor, având în vedere succesiunea de legi intervenită în cursul procesului şi ţinând cont de decizia definitivă şi general obligatorie nr. 265 din data de 6 mai 2014, pronunţată de Curtea Constituţională, conform căreia, dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.

Astfel, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 13 alin. (1) C. pen. din 1969, în cazul în care, de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă.

Conform art. 5 alin. (1) C. pen. în vigoare, în cazul în care, de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că textul alin. (1) al art. 5 reia dispoziţia art. 13 alin. (1) C. pen. din 1969, astfel că, în această materie, regimul aplicabil rămâne acelaşi.

Determinarea caracterului „mai favorabil" are în vedere o serie de elemente, cum ar fi: cuantumul sau conţinutul pedepselor, condiţiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură răspunderea penală, influenţa circumstanţelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă, concurs, suspendarea pedepsei etc.

Înalta Curte, examinând cauza, din perspectiva dispoziţiilor art. 5 din noul C. pen., având în vedere criteriile arătate mai sus şi cele statuate, cu caracter obligatoriu, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 372/20 mai 2014, constată că legea penală mai favorabilă este legea veche, având în vedere dispoziţiile care vizează recidiva şi forma continuată a infracţiunii, şi care, într-o aplicare globală a legii, au efecte mai favorabile în baza legii vechi şi atrag aplicarea acestei legi ca fiind legea penală mai favorabilă în cauză.

În cazul în care s-ar aplica legea nouă, având în vedere faptul că recurenţii inculpaţi au comis infracţiunile în stare de recidivă post-condamnatorie, conform dispoziţiilor art. 43 alin. (1) C. pen., pedepsele aplicate în prezenta cauză ar fi cumulate cu restul de pedeapsă rămas neexecutat din pedepsele primite anterior, care constituie primul termen al recidivei, astfel încât s-ar ajunge la pedepse mai mari decât pedepsele stabilite deja.

Aşadar, având în vedere că legea veche este mai favorabilă pentru ambii inculpaţi, Înalta Curte constată că recursurile inculpaţilor A. şi D. sunt neîntemeiate şi din punct de vedere al aplicării legii penale mai favorabile.

I. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 385 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. (1968), va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 320 din 18 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Va casa, în parte, decizia penală atacată şi Sentinţa penală nr. 415/F din 20 iunie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, numai cu privire la intimatul inculpat C., şi rejudecând:

Va dispune anularea Mandatelor de executare a pedepsei emise pe numele intimatului-inculpat C., respectiv nr. 2693 din 9 ianuarie 2003, emis în baza Sentinţei penale nr. 1249 din 23 iulie 2001 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti şi nr. 1327 din 28 decembrie 2006, emis în baza Sentinţei penale nr. 857/F din 24 iunie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală şi va dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform prezentei.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. (1969) şi art. 36 alin. (3) C. pen. (1969), va deduce din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului C. prevenţia şi perioada executată în Dosarul nr. i/2004 al Tribunalului Bucureşti, secţia a I penală, de la data de 7 ianuarie 2004 la data de 13 aprilie 2011.

Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

II. În baza art. 38513 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. (1968), va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii A. şi D. împotriva Deciziei penale nr. 320 din 18 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

III. În baza art. 385 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. (1968), va respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul B. împotriva aceleiaşi decizii penale.

În temeiul art. 192 alin. (2) şi 4 C. proc. pen. (1968), va obliga recurenţii inculpaţii A., D. şi B. la plata sumei de câte 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 RON, reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat C., în cuantum de 300 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 320 din 18 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Casează în parte decizia penală atacată şi Sentinţa penală nr. 415/F din 20 iunie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia II-a penală, numai cu privire la intimatul inculpat C., şi rejudecând:

Dispune anularea mandatelor de executare a pedepsei emise pe numele intimatului inculpat C., respectiv nr. 2693 din 9 ianuarie 2003, emis în baza Sentinţei penale nr. 1249 din 23 iulie 2001 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti şi nr. 1327 din 28 decembrie 2006, emis în baza Sentinţei penale nr. 857/F din 24 iunie 2005 a Tribunalului

Bucureşti, secţia I penală şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform prezentei.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. (1969) şi art. 36 alin. (3) C. pen. (1969), deduce din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A. prevenţia şi perioada executată în Dosarul nr. i/2004 al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, de la data de 7 ianuarie 2004 la data de 13 aprilie 2011.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

II. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii A. şi D. împotriva Deciziei penale nr. 320 din 18 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

III. Respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul B. împotriva aceleiaşi decizii penale.

Obligă inculpaţii A., D. şi B. la plata sumei de câte 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 RON, reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat A., în cuantum de 300 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 18 iunie 2015.

Procesat de GGC - LM