Decriminalization claim for undue benefits barred by res judicata despite new Penal Code recodification

Decizia nr. 775/2015

Deliberând, asupra contestaţiei formulate, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 30/PI din 16 aprilie 2015 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 595 C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea privind aplicarea legii penale mai favorabile, formulată de petentul A., cu domiciliul în Reşiţa şi s-a constatat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 4 C. pen.

Pentru a se pronunţa această soluţie, s-au reţinut următoarele:

Prin cererea înaintată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea la data de 13 februarie 2015 şi înregistrată la Curtea de Apel Oradea la data de 16 februarie 2015, petentul A. a solicitat, în temeiul art. 595 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., raportat la art. 4 C. pen., aplicarea legii penale mai favorabile prin constatarea dezincriminării faptei penale reţinute în sarcina sa.

În motivarea scrisă depusă la dosarul cauzei, petentul a arătat că a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare în condiţiile art. 81 C. pen. anterior, pentru săvârşirea infracţiunii de primire de foloase necuvenite şi, având în vedere că noul Cod nu mai incriminează fapta de foloase necuvenite prevăzută de art. 256 C. pen. anterior, a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 4 C. pen. în vigoare.

A mai arătat că, ulterior intrării în vigoare a noului C. pen., s-a adresat Curţii de Apel Oradea cu o cerere privind constatarea dezincriminării, motivând că infracţiunea de primire de foloase necuvenite reţinută în sarcina sa şi pedepsită de art. 256 C. pen. anterior nu mai este incriminată în noul C. pen. Această instanţă s-a pronunţat prin Sentinţa penală nr. 52/PI/2014, hotărâre pe care o consideră neîntemeiată pentru că s-a reţinut în mod greşit că fapta menţionată se regăseşte în prevederile art. 289 din noul C. pen., care reglementează şi sancţionează luarea de mită. Cu privire la acest aspect, a menţionat că o faptă cu un pericol social redus, cum este cea de primire de foloase necuvenite, şi care beneficiază de graţiere, nu se poate regăsi, sub nicio modalitate, în cea de luare de mită, aceasta fiind o faptă cu un grad ridicat de pericol social.

Analizând cererea petentului prin prisma actelor de la dosar, Curtea de Apel Oradea a reţinut următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 1 din 18 decembrie 1997 a Curţii de Apel Oradea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior, s-a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 256 C. pen. anterior.

Prin Decizia penală nr. 1246 din 12 mai 1998, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, a casat sentinţa primei instanţe şi, în baza art. 256 C. pen. anterior, a condamnat inculpatul la o pedeapsă de 2 ani închisoare în condiţiile art. 81 C. pen. anterior.

Prin Sentinţa penală nr. 52/PI din 3 aprilie 2014 a Curţii de Apel Oradea, rămasă definitivă prin respingerea contestaţiei, în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 116/2013, raportat la art. 595 C. proc. pen., s-a respins, ca neîntemeiată, cererea privind aplicarea legii penale mai favorabile, formulată de petentul A., cu domiciliul în Reşiţa şi s-a constatat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 4 C. pen.

În motivare, s-a reţinut că, potrivit art. 4 C. pen., legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest sens, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.

Aşadar, potrivit textului de lege menţionat, chiar dacă o faptă era prevăzută de legea penală la data când a fost săvârşită, dacă ea nu mai este prevăzută de legea nouă, nu mai poate atrage aplicarea unei sancţiuni penale, iar dacă acestea au fost deja aplicate, executarea lor încetează.

Dacă în Codul penal anterior infracţiunea de foloase necuvenite incriminată în art. 256 din C. pen. era reglementată distinct de infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen., în noul C. pen. legiuitorul a încorporat infracţiunea de primire de foloase necuvenite în infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 289, astfel încât acest articol conţine atât reglementarea prevăzută în art. 254 (luarea de mită), cât şi cea regăsită în art. 256 C. pen. anterior (primirea de foloase necuvenite).

Aşadar, s-a constatat că fapta de primire de foloase necuvenite, reglementată de art. 256 C. pen. anterior, nu a fost dezincriminată, ci aceasta este incriminată la art. 289 C. pen., care defineşte luarea de mită ca fiind „fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri".

S-a precizat că se poate vorbi de dezincriminare doar atunci când fapta prevăzută de legea veche nu se mai regăseşte sub nicio formă în legea nouă. În speţă, aşa cum s-a arătat, fapta continuă a fi incriminată, dar printr-un alt text de lege.

Pe de altă parte, în ipoteza în care fapta ar fi dezincriminată, având în vedere că a intervenit reabilitarea de drept cu toate efectele pe care aceasta le produce, art. 4 C. pen. nu ar fi aplicabil, întrucât nu poate înceta ceva ce nu mai există.

Examinând actele dosarului, Curtea de Apel Oradea a constatat că nu există elemente de deosebire între dosarul soluţionat prin Sentinţa penală nr. 52/PI din 3 aprilie 2014 a Curţii de Apel Oradea şi cauza cu care a fost învestită, astfel că în speţă se aplică principiul autorităţii de lucru judecat.

Drept urmare, prin Sentinţa penală nr. 30/PI din 16 aprilie 2015, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori a respins, ca inadmisibilă, cererea privind aplicarea legii penale mai favorabile, formulată de petentul A., şi a constatat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 4 C. pen.

Împotriva acestei sentinţe penale a declarat contestaţie petentul A., motivele acesteia fiind expuse în partea introductivă a hotărârii.

Înalta Curte, examinând contestaţia formulată, constată că aceasta este nefondată, întrucât prima instanţă a apreciat în mod corect faptul că în cauză se aplică principiul autorităţii de lucru judecat.

Astfel, Înalta Curte constată că solicitarea contestatorului, de aplicare a legii penale mai favorabile, prin constatarea dezincriminării faptei penale reţinute în sarcina sa, a fost supusă deja judecăţii unei instanţe într-o cauză anterioară, fiind pronunţată Sentinţa penală nr. 52/PI din 3 aprilie 2014 a Curţii de Apel Oradea, hotărâre care a rămas definitivă prin respingerea contestaţiei.

Prin urmare, se constată că obiectul prezentei cauze îl constituie aceeaşi cerere, care a fost soluţionată printr-o hotărâre penală definitivă, intrată în puterea de lucru judecat, astfel încât efectuarea unei noi judecăţi asupra aceleiaşi chestiuni de drept nu este admisibilă într-o procedură similară ulterioară, deoarece principiul securităţii juridice se opune repunerii în discuţie a unei cauze soluţionate definitiv, în absenţa unei justificări obiective.

Cât priveşte critica adusă de către contestatorul A., că judecarea cauzei la prima instanţă a fost realizată în lipsa sa, astfel încât hotărârea pronunţată este nulă, Înalta Curte constată că, aşa cum rezultă din lecturarea actelor şi lucrărilor dosarului, judecarea cauzei s-a făcut cu procedura de citare legal îndeplinită, iar, în condiţiile în care contestatorul se afla în stare de libertate, prezenţa acestuia la judecată nu era obligatorie; prin urmare, prima instanţă a procedat în mod corect judecând cauza în lipsa acestuia, iar hotărârea pronunţată este una legală şi din acest punct de vedere.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 30/PI din 16 aprilie 2015 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 30/PI din 16 aprilie 2015 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 4 iunie 2015.

Procesat de GGC - LM