Appeal partially allowed: scheme leader acquitted of abuse of office and association, co-defendants' fraud convictions upheld with added office bans

Decizia penală nr. 70/A/2015

Deliberând asupra apelurilor penale de faţă:

Constată că, prin sentinţa penală nr. 612/F din 17 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-au dispus următoarele:

1. În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248-2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen. condamnă pe inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani şi 8 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen. condamnă pe inculpat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. dispune ca inculpatul A. să execute pedeapsa de 4 ani şi 8 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

2. În baza art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. a) C. pen. condamnă pe inculpatul B. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. e) C. pen. condamnă pe inculpat la pedeapsa de 5 luni închisoare.

În baza art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. e) C. pen. condamnă pe inculpat la pedeapsa de 2 luni închisoare.

În baza art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. e) C. pen. condamnă pe inculpat la pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. d) C. pen. condamnă pe inculpat la pedeapsa de 5 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. dispune ca inculpatul B. să execute pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

3. În baza art. 334 C. proc. pen. dispune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului C. prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. a) C. pen. condamnă pe inculpatul C. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. e) C. pen. condamnă pe inculpat la pedeapsa de 2 luni închisoare.

În baza art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. d) C. pen. condamnă pe inculpat la pedeapsa de 10 luni închisoare.

În baza art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. e) C. pen. condamnă pe inculpat la pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. dispune ca inculpatul C. să execute pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. interzice inculpaţilor A., B. şi C. exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

4. În baza art. 334 C. proc. pen. dispune schimbarea încadrării juridice a infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului D. din art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. a) C. pen. condamnă pe inculpatul D. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen. condamnă pe inculpat la pedeapsa de 2 luni închisoare.

În baza art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen. condamnă pe inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. d) C. pen. condamnă pe inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. dispune ca inculpatul D. să execute pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

5. În baza art. 334 C. proc. pen. dispune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului E. prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. a) C. pen. condamnă pe inculpatul E. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. d) C. pen. condamnă pe inculpat la pedeapsa de 2 luni închisoare.

În baza art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen. condamnă pe inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. dispune ca inculpatul E. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

6. În baza art. 334 C. proc. pen. dispune schimbarea încadrării juridice a infracţiunii reţinută în sarcina inculpatei F. din infr. prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. a) C. pen. condamnă pe inculpata F. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen. condamnă pe inculpată la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. d) C. pen. condamnă pe inculpată la pedeapsa de 2 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. dispune ca inculpata F. să execute pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

7. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. a) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice conform dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen. din infr. prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., condamnă pe inculpatul G. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

8. În baza art. 334 C. proc. pen. dispune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului H., prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., text de lege în baza căruia, prin aplicarea şi a disp. art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. a) C. pen. condamnă pe inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. d) C. pen. condamnă pe inculpat la 2 luni închisoare.

În baza art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen. condamnă pe inculpat la pedeapsa de un an închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. dispune ca inculpatul H. să execute pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

9. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. a) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice - conform art. 334 C. proc. pen. - din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., condamnă pe inculpatul I. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen. condamnă pe inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. dispune ca inculpatul I. să execute pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. interzice inculpaţilor D., E., F., G., H. şi I. drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 861 C. pen. raportat la art. 862 C. pen. dispune suspendarea executării pedepselor de câte 3 ani închisoare aplicate inculpaţilor D., E., F., G., H. şi I., sus supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 5 ani pentru fiecare inculpat.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de încercare fiecare inculpat trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti (inculpatul D. la Tribunalul Ilfov) conform planului stabilit de acest serviciu;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea controlate mijloacele lor de existenţă.

Atrage atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. dispune suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpaţilor pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepselor închisorii.

În baza art. 88 C. pen. deduce prevenţia inculpaţilor B., D. şi C. de la 01 martie 2011 la 11 noiembrie 2011.

În baza art. 348 C. proc. pen. dispune anularea înscrisurilor falsificate: factura din 21 mai 2009; procesul-verbal de distribuire din data de 28 iulie 2009; dovada de comunicare către SC J. SA din data de 07 aprilie 2009; factura proformă din 15 mai 2009; dovada de comunicare către SC J. SA din 21 mai 2009; procesul-verbal de cheltuieli de executare de asistenţă juridică din 21 aprilie 2008; factura din 04 noiembrie 2009; contractul de asistenţă juridică din 30 octombrie 2008.

Obligă, în solidar, pe inculpaţii B., C., A. şi D. la plata sumei de 78.654.017,04 RON, plus dobânzile legale aferente, cu titlu de despăgubiri civile către SC J. SA, iar din suma totală, vor fi obligaţi în solidar şi inculpaţii E. şi F. doar până la concurenţa sumei de 6.476.324,30 RON.

Obligă pe inculpatul B. la plata sumei de 861.145,10 RON către partea civilă SC K. SA, plus dobânzile legale aferente.

Obligă în solidar pe inculpaţii B., C., G. şi I. la plata sumei de 8.189.285 RON către partea civilă SC L. SA, plus dobânzile legale aferente.

Obligă în solidar pe inculpaţii B., C. şi H. la plata sumei de 46.750 RON, plus dobânzile legale aferente către partea civilă SC Asigurarea Românească – M. SA.

Menţine măsurile asigurătorii dispuse prin procesul-verbal din data de 22 martie 2011 pe bunurile inculpaţilor B., C. şi A.

Menţine măsura obligării de a nu părăsi ţara faţă de inculpaţii B., C. şi D., dispusă prin încheierea din data de 07 noiembrie 2011.

Obligă fiecare inculpat la câte 6.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:

1. La data de 14 august 2007 SC L. SA a formulat cerere de chemare în judecată a SC J. SA pentru ca aceasta să fie obligată la plata unui debit (preţ energie electrică şi penalităţi aferente) la suma precizată de 89.251.681,11 RON, acţiune ce a format obiectul Dosarului nr. x/3/2007 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, cauză civilă în care reclamanta a fost reprezentantă de către consilierii săi juridici la primele 7 termene de judecată.

În această perioadă de timp, inculpatul A., în calitate de director general al reclamantei şi inculpatul C., avocat în cadrul Baroului Bucureşti, au iniţiat o asociere în vedere prejudicierii pârâtei, SC J. SA cu o sumă deosebit de mare, sens în care inculpatul C. a formulat o ofertă de contract de cesiune a dreptului litigios de creanţă, adresată SC L. SA cu motivarea recuperării creanţei de la SC J. SA mai uşor şi în timp mai scurt de un an.

Conform înţelegerii dintre cei doi inculpaţi, în calitatea deţinută inculpatul A. a impus oficiului juridic şi intermedierea unei note favorabile ofertei înaintată de inculpatul C. şi a determinat, contrar notei din 15 martie 2008 care a motivat şi concluzionat că propunerea cesionarului nu este favorabilă societăţii, Consiliul de Administraţie al SC L. SA adoptarea Hotărârii nr. 3 din 29 martie 2008 prin care s-a aprobat încheierea unui contract de cesiune de creanţă cu Cabinetul de avocat C. privind litigiul comercial dintre cele două societăţi comerciale al căror capital social este deţinut în întregime de Statul Român.

În baza aceste hotărâri, la data de 01 aprilie 2008 cei doi inculpaţi au încheiat şi legalizat (încheierea din 1 aprilie 2008) contractul de cesiune de drept litigios de creanţă, în numele celor două societăţi pe care le administra, în mod nelegal, întrucât, dreptul litigios nu putea fi dobândit de inculpatul C. datorită calităţii acestuia de avocat, situaţie în care Curtea de Apel Alba Iulia (decizia nr. 17 din 18 februarie 2011) a constatat nulitatea acestui contract de cesiune de drept litigios de creanţă, iar Consiliul Baroului Bucureşti a sesizat comisia de disciplină a acestui barou cu privire la care această activitate a inculpatului-avocat.

După data la care cei doi inculpaţi au încheiat şi legalizat acest contract, conform înţelegerii prealabile dintre ei, la data de 21 septembrie 2008 aceeaşi inculpaţi, în baza funcţiilor deţinute, au semnat şi contractul de asistenţă juridică, prin care Cabinetul de avocat C. urma să reprezinte reclamanta la judecarea dosarului comercial aflat în continuare pe rolul Tribunalului Bucureşti (x/3/2007).

Încheierea acestui contract de asistenţă juridică, prin data la care s-a perfectat şi conţinutul său, dovedeşte încă o dată înţelegerea cu caracter ilegal intervenită între cei doi inculpaţi în scopul vădit de a prejudicia pârâta, SC J. SA, deoarece după data de 01 aprilie 2008 (data perfectării contractului de cesiune de drept litigios) în dosarul comercial aflat pe rolul instanţei de judecată, titular al dreptului a devenit inculpatul C., prin cabinetul său de avocatură, situaţie în care în mod evident şi de necontestat, acesta nu putea să mai încheie acest contract de asistenţă juridică, el devenind titularul dreptului nu avea cum să asigure asistenţă juridică a fostului titular cu această calitate de reclamant, începând cu data de 01 aprilie 2008.

În realizarea rezoluţiei infracţionale iniţiale luată de cei doi inculpaţi, la data de 14 mai 2008 (la 43 de zile şi respectiv 13 zile după încheierea celor două contracte mai sus expuse) reclamanta (deşi nu mai avea această calitate procesuală din data de 21 aprilie 2008) prin inculpatul A. a redactat împreună cu Cabinetul de avocat C., notificare, prin care aducea la cunoştinţa debitoarei SC J. SA cesionarea dreptului litigios de creanţă în valoare de 89.251.681,11 RON, notificare efectuată a doua zi, prin afişare (ora 18:00) la sediul acesteia, menţionându-se că nu a fost găsită nicio persoană şi nu s-a putut stabili data când destinatarul poate fi găsit.

În continuarea soluţionării dosarului comercial la termenele de judecată din 17 decembrie 2008 şi 19 ianuarie 2009 inculpatul C. a participat la judecată în calitate de apărător al reclamantului (?!) şi nu în calitate de titular al dreptului, pentru ca la termenul de judecată din data de 16 februarie 2009, instanţa de judecată a dispus scoaterea din cauză a reclamantei SC L. SA ca urmare a depunerii cererii de către inculpat de legitimare procesuală activă a biroului său de avocatură, bazată şi dovedită prin contractul legalizat la data de 01 aprilie 2008.

În această cauză civilă prin sentinţa comercială nr. 5079 din 30 martie 2009 Tribunalul Bucureşti a obligat pârâta SC J. SA să plătească Cabinetului de avocat C. sumele de 4.425.096 RON cu titlu de preţ, energie electrică; 26.218.425 RON cu titlu de penalităţi de întârziere şi 913.708 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (total 31.557.229 RON).

Pentru întreg debitul de 31.557.229 RON, a doua zi după pronunţarea dată de instanţa de judecată care, evident nu era şi redactată, la data de 01 aprilie 2009 inculpatul C. a formulat cerere de executare silită la Biroul Executorului Judecătoresc B., cu menţiunea că a depus în original şi titlu executoriu, deşi aceasta nu era motivată.

Deşi a promovat această acţiune de executare civilă, acelaşi inculpat şi la aceeaşi dată, 01 aprilie 2009 a încheiat contractul de cesiune de creanţă (autentificat de Cabinetul de avocat N.) între Cabinetul de avocat C. (în calitate de cedent) şi SC O. SRL (în calitate de cesionar) reprezentată de avocatul stagiar, inculpatul D. (asociat unic) pentru creanţa de 31.557.229,06 RON stabilită prin decizia comercială din 03 martie 2009.

Din actele dosarului se reţine că această ultimă societate comercială a fost înfiinţată de inculpatul C. care a redactat actul de constituire al acestei societăţi comerciale şi a formulat şi cerere de autorizare la Oficiul Registrului Comerţului, iar ca asociat unic a fost trecut avocatul stagiar, inculpatul D., iar sediul social a fost stabilit, prin contract de comodat, într-un apartament ce fusese adjudecat anterior de acest ultim inculpat într-un dosar de executare al Biroului Executorului Judecătoresc B.

La actul constitutiv al acestei societăţi comerciale era menţionat că inculpatul D. era asociat unic şi totodată administrator al acestei societăţi, deşi această ultimă calitate era incompatibilă cu poziţia sa de avocat [art. 30 lit. d) din Statutul acestei profesii] şi nici nu putea efectua operaţiuni financiare, ca acte de comerţ [art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000].

Contrar acestor norme legale imperative, inculpatul D., în perioada 02 martie 2009 – 0 aprilie 2009 a îndeplinit funcţia de administrator unic şi a indicat acte ale societăţii, inclusiv cesiunea de creanţă din data de 01 aprilie 2009.

La data de 07 aprilie 2009, în dosarul de executare nr. x/2009 al Biroului Executorului Judecătoresc B. a fost întocmită o dovadă de comunicare către debitoarea SC J. SA a notificării şi trimiterii noului contract de cesiune de creanţă încheiat la data de 01 aprilie 2009 (cesionar SC O. SRL) comunicare care a fost afişată la ora 17:35 la sediul debitoarei cu menţiunea că nicio persoană nu a fost găsită şi nu s-a putut stabili când destinatarul poate fi găsit.

În acelaşi dosar de executare, nr. x/2009 la data de 20 aprilie 2009 s-a indicat un contract de asistenţă juridică între avocata N. şi SC O. SRL, contract în baza căruia, la data de 30 aprilie 2009 avocata a solicitat inculpatului B. executarea titlului la suma de 31.539.229,06 RON plus penalităţi de întârziere care să se calculeze printr-un raport de expertiză împrejurare în care, la data de 10 mai 2009 a fost indicat contractul de prestării servicii între expert contabil P. şi SC Q. SRL Otopeni. Obiectul contractului a fost întocmirea unui raport de expertiză contabilă extrajudiciară pentru SC O. SRL, necesar în dosarul de executare nr. x/2009 al Biroului Executorului Judecătoresc B.

La data de 15 mai 2009, SC Q. SRL a emis factura proforma către SC O. SRL pentru plata sumei de 6.476.324,30 RON echivalentul a 1.541.981 euro, reprezentând preţ prestări servicii expertiză contabilă.

La data de 18 mai 2009, expertul contabil P. a întocmit raportul de expertiză, cerut de SC Q. SRL pentru SC O. SRL şi a concluzionat că SC J. SA datorează 54.422.893,39 RON, cu 23.779.372,33 RON mai mult decât a fost stabilit prin sentinţa comercială nr. 5079 din 30 martie 2009 a Tribunalului Bucureşti.

La data de 21 mai 2009, inculpata av. N. a emis factură, către SC O. SRL, pentru suma de 16.200.000 RON, reprezentând onorariu de asistenţă juridică în dosarul de executare, aferent contractului din 20 aprilie 2009.

La aceeaşi dată, inculpatul executor judecătoresc B., a încheiat procesul verbal de cheltuieli de executare, în valoare totală de 23.335.415,65 RON, din care 658.291,35 RON onorariu executor, 16.200.000 RON onorariu asistenţă juridică, 6.476.324,30 RON onorariu de expertiză contabilă şi 800 RON taxe judiciare de timbru, timbre judiciare şi timbre poştale.

În ziua respectivă, executorul judecătoresc a întocmit dovada de comunicare a procesului verbal de cheltuieli de executare, cât şi a raportului de expertiză extrajudiciară. Această comunicare s-a făcut prin afişare (ora 17,50) întrucât nicio persoană nu a fost găsită la sediul SC J. SA şi nu s-a putut stabili data când destinatarul poate fi găsit. Este de menţionat că SC J. SA are posturi permanente de pază şi serviciu.

La data de 28 mai 2009, executorul judecătoresc a formulat cerere de încuviinţare a executării silite împotriva debitoarei SC J. SA, pentru suma de 55.318.601,39 RON plus cheltuielile de executare precizate mai sus. S-a menţionat că la solicitarea creditoarei, la suma stabilită prin sentinţa comercială nr. 5679 din 30 martie 2009, au fost calculate penalităţi din data de 01 mai 2007 până la 15 mai 2009, deşi până la data dării hotărârii au fost calculate penalităţi de întârziere, reţinute ca atare în această hotărâre judecătorească.

SC J. SA, la data de 29 mai 2009, cu O.P. a virat prin transfer bancar suma de 1.557.229,06 RON în contul SC L. SA, comun cu al Cabinetului de avocat C., deschis la Banca R., precizat prin notificarea din 16 februarie 2009. Plata reprezenta executarea provizorie a sentinţei comerciale nr. 5079 din 30 martie 2009 a Tribunalului Bucureşti.

La data de 11 iunie 2009, inculpatul executor judecătoresc B., a trimis prin poştă adrese de poprire la Banca S. şi Banca T., pentru înfiinţarea popririi conturilor SC J. SA până la concurenţa sumei de 78.654.017,04 RON.

La data de 16 iunie 2009, SC J. SA, cu O.P. a virat în contul bancar comun al SC L. SA şi Cabinetul de avocat C., suma de 29.982.000 RON reprezentând obligaţii rezultate din sentinţa comercială nr. 5079 din 30 martie 2009 a Tribunalului Bucureşti.

La 22 iunie 2009, inculpatul executor judecătoresc B., a formulat adrese de poprire a conturilor bancare ale SC J. SA la Banca U., Banca V., Banca W., Banca Y., Banca Z., Banca AA., Banca BB., Banca CC., Banca DD., Banca EE., Banca FF. Şi Banca GG., iar la 25 iunie 2009 către Banca HH., Banca II., Banca JJ., Banca KK., Banca LL., Banca MM. şi Banca NN.

La data de 29 iunie 2009, Banca S., cu adresă, a comunicat inculpatului executor judecătoresc B., că a efectuat poprirea pe conturile SC J. SA până la concurenţa sumei de 78.654.057,04 RON şi că s-a virat în contul de consemnare 5.137.520 RON.

La data de 02 iulie 2009, inculpatul executor judecătoresc B., a solicitat Băncii U. să vireze suma de 5.137.520 RON (poprită de Banca S.) în contul indicat la Banca LL. - Sucursala XX.

La 09 iulie 2009, acelaşi executor judecătoresc a depus la Banca MM. o adresă de restrângere a valorii sumei urmărite la 73.516.497,01 RON şi a indicat noul cont de consemnare de la Banca LL. - Sucursala XX., dat fiind aceea că întreaga sumă deţinută în cont bancar de SC J. SA, ce a rămas de urmărit se află la această bancă. A cerut, ca întreaga sumă să fie virată în contul de consemnare atunci, fără trecerea a 15 zile.

La 13 iulie 2009, inculpatul av. D. a cerut inculpatului executor judecătoresc B., să vireze sumele poprite pe calea executării silite în contul Băncii LL. - Sucursala XX., în scopul distribuirii preţului pentru SC O. SRL.

La data respectivă, inculpatul executor judecătoresc B., a convocat SC O. SRL pentru 14 iulie 2009 în vederea, distribuirii sumelor poprite.

La 14 iulie 2009, inculpatul executor judecătoresc B., a solicitat Băncii U. să vireze suma de 73.516.497,04 RON prin poprire de la Banca MM. în noul cont bancar de la Banca LL. - Sucursala XX.

În aceeaşi zi, inculpatul executor judecătoresc B., a încheiat procesul verbal de distribuire, în numele SC O. SRL, a sumei de 5.137.520 RON.

Deşi a fost făcută contestaţie la executare, de către debitoare, la Judecătoria sector 1 Bucureşti, inculpatul executor judecătoresc B., nu a suspendat distribuirea sumelor poprite şi a emis O.P. de transfer a sumei arătate mai sus în contul indicat de creditoare.

La 27 iulie 2009, inculpatul executor judecătoresc B., a făcut convocarea de distribuire a celei de a doua tranşe din suma executată silit, anume 73.516.497,04 RON pentru data de 27 iulie 2009, ora 9,30.

La 28 iulie 2009, inculpatul executor judecătoresc B., a sesizat greşeala referitor la dată şi a modificat cifrele: 27 (dactilografiată) prin cifra 28 scrisă de mână. SC J. SA nu a fost convocată.

În aceeaşi zi, inculpatul executor judecătoresc B., a făcut lista părţilor cu data, însă, de 27 iulie 2009, orele 9,30-9,40, dar a rectificat data, ca mai sus, cu data de 28 iulie 2009. Suma de 73.516.497,04 RON distribuită era compusă din 55.318.601,39 RON creanţă recuperată şi 18.197.895,65 RON cheltuieli de executare diferenţă. Inculpatul executor judecătoresc B. a transmis prin fax la SC J. SA convocarea la distribuire şi procesul verbal de distribuire în forma nemodificată, adică data de 27 iulie 2009. Inc. B. a virat sumele în contul bancar al inc. D.

La data de 29 iulie 2009, prin încheierea dată în Dosarul nr. x/301, Judecătoria sector 3 Bucureşti a dispus suspendarea provizorie a executării silite în Dosarul nr. x/2009 al Biroului Executorului Judecătoresc B., până a soluţionarea Dosarului nr. x/301/2009 al aceleiaşi judecătorii ce avea obiect contestaţie la executare. Dat fiind modul de acţiune al executorului judecătoresc, hotărârea instanţei a rămas fără obiect, deoarece preţul a fost distribuit efectiv la 14 iulie 2009 şi 28 iulie 2009 şi virat.

La 19 august 2009, între SC L. SA şi Cabinetul de avocat C. s-a încheiat convenţia prin care părţile constată încetarea efectelor contractului de cesiune încheiat la 01 aprilie 2008, îndeplinirea obligaţiilor asumate de inculpatul av. C. şi renunţarea acestuia la contul bancar comun deschis la Banca R. Acest fapt reprezenta aceea că inc. C. nu mai avea nicio pretenţie viitoare legat de acest litigiu.

La data de 19 august 2009, SC L. SA a preluat sumele plătite de SC J. SA în contul Băncii R., la datele de 29 mai 2009 şi 16 iunie 2009 în sumă totală de 31.539.229,06 RON, exact ce s-a dispus prin sentinţa comercială nr. 5079 din 30 martie 2009 şi astfel şi-a satisfăcut integral pretenţiile.

Pe cale de consecinţă suma de 78.654.057,04 RON (18.621.381 euro) executată silit de Biroul Executorului Judecătoresc B. de la SC J. SA., aşa cum s-a arătat mai sus, a rămas în totalitate pentru SC O. SRL şi Cabinetul de avocat C.

Ilegalitatea executării silite efectuată în condiţiile de mai sus a fost constatată şi prin sentinţa civilă nr. 3187 din 23 martie 2010 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, care a admis contestaţia la executare, formulată în mod legal şi a anulat procesul-verbal de eliberare distribuire a sumelor rezultate din executarea silită încheiată de BEJ B. la data de 28 iulie 2009 în dosarul de executare silită nr. x/2009.

Instanţa civilă a reţinut că potrivit art. 569 alin. (1) C. proc. civ. eliberarea sau distribuirea sumelor rezultate din executare se poate face numai după trecerea unui termen de 15 zile de la data depunerii sumei, când executorul va proceda, după caz, la eliberare sau distribuirea acestora cu citarea părţilor şi a creditorilor care şi-au depus litiu, iar potrivit art. 101 C. proc. civ., termenele se înţeleg pe zile libere întrucât este termen de procedură (nu intră în calcul ziua când a început şi nici ziua când s-a sfârşit termenul).

Având în vedere că suma de 73.516.497,04 RON a fost depusă la data de 13 iulie 2009, termenul de 15 zile s-a împlinit la data de 29 iulie 2009, aşa încât eliberarea/distribuirea efectuată la 28 iulie 2009 a fost efectuată nelegal, cu încălcarea dispoziţiilor art. 569 ale C. proc. civ., întrucât putea fi efectuată numai după trecerea termenului de 15 zile, iar prin această nelegalitate s-a cauzat contestatoarei o vătămare, constând că la data de 29 iulie 2009 s-a dispus suspendarea provizorie a executării, deci dacă s-ar fi respectat acest termen, fiind suspendată executarea, eliberarea/distribuirea nu s-ar mai fi putut efectua, iar suma ar fi rămas la dispoziţia executorului, până la soluţionarea cererii de suspendare, eventual până la soluţionarea contestaţiei la executare, tocmai pentru evitarea riscului ieşirii sumei de sub controlul justiţiei şi al pierderii acesteia sau îngreunării recuperării în cazul admiterii contestaţiei.

Toate acestea au relevat - în opinia primei instanţe - reaua-credinţă a inculpaţilor C., D. şi B., accentuată şi prin aceea că inculpatul N., deşi a renunţat la asistenţa juridică în dosarul de executare silită şi la onorariul de apărător de 16.200.000 RON, această sumă a fost inclusă în cheltuieli de executare, reţinută şi distribuită.

Încălcarea flagrantă a dispoziţiilor legale referitor la executarea silită, s-a evidenţiat şi prin expertiza financiar-contabilă extrajudiciară, prin care creanţa stabilită prin hotărâre judecătorească a fost mărită de la 31.557.229,06 RON la 54.422.813,39 RON, dar nu în folosul SC L. SA, ce a fost satisfăcută voluntar, ci în folosul celor 3 inculpaţi.

S-a menţionat că la dosarul de executare silită nr. x/2009 aflat în original nu există cerere de actualizare a creanţei formulată de creditor pe tot parcursul executării silite.

În atare condiţii nu exista posibilitatea efectuării vreunei expertize judiciare, cu atât mai mult a luării în considerare a unei expertize extrajudiciare .

Pe cale de consecinţă s-a reţinut că inc. B. a încălcat dispoziţiile art. 3712 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. care prevăd expres: „Dacă titlul executoriu conţine suficiente criterii în funcţie de care organul de executare poate actualiza valoarea obligaţiilor stabilite în bani, indiferent de natura ei se va proceda şi la actualizarea ei. În cazul în care titlul executoriu nu conţine nici un criteriu, organul de executare va proceda la actualizare în funcţie de cursul monedei în care se face plata, determinat la data plăţii efective a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu".

Aşadar, nu era posibil luarea în considerare a unei expertize extrajudiciare. Instanţa de judecată stabilise creanţa la 4.425.096 RON şi penalităţi în cuantum de 26.218.425 RON (total 31.557.229,06 RON). Organul de executare, era în măsură doar, să actualizeze valoarea acestei creanţe de la data hotărârii fondului (30 aprilie 2009) la data de 18 mai 2009 când s-a depus expertiza.

Conform dispoziţiilor art. 371 C. proc. civ. existau criterii suficiente, în funcţie de care organul de executare putea singur să actualizeze valoarea obligaţiei stabilite în bani de instanţa de judecată.

Alte penalităţi ori pretenţii ale creditorului, anterioare pronunţării hotărârii, puteau fi stabilite numai de către instanţele de judecată, urmare unor noi cereri în pretenţii cu dovedirea lor concretă, funcţie de raporturile juridice ce existaseră anterior.

Expertiza extrajudiciară întocmită de expertul inculpata P. pentru SC Q. SRL a fost plătită cu suma de 800 RON, conform contractului din 10 mai 2009.

Deşi valoarea expertizei a fost apreciată la suma de 800 RON SC Q. SRL a facturat expertiza către SC O. SRL la valoarea exagerat de mare de 6.476.324,30 RON pe care inc. B. a inclus-o la această câtime în cheltuielile de executare. Este vădit scopul inculpaţilor şi al inculpaţilor E. şi F. de a lua ilegal din bani publici sume necuvenite.

Prin declaraţia dată, inculpata F. a precizat că preţul facturat pentru expertiza extrajudiciară a fost sugerat de inc. D., însă nu s-a făcut nicio plată efectivă de către creditor. Cu toate acestea, inc. B. a inclus-o în cheltuielile de executare ca efectivă şi executată silit prin procesul-verb al de distribuire din 28 iulie 2009.

Inculpaţii E. şi F. sunt acţionari la SC Q. SRL primul fiind numit director general şi administrator, iar secunda este director. Factura din 15 mai 2009 pentru preţul expertizei de 6,476.324,30 RON a fost întocmită de inculpata F. şi semnată ca atare.

S-a menţionat şi faptul că factura de mai sus a fost emisă înainte de predarea raportului de expertiză de către inculpata P. la data de 18 mai 2009.

În sinteza celor menţionate mai sus referitor la SC J. SA, se relevă aceea că la 01 aprilie 2009 a fost declanşată executarea silită prin BEJ B., dosar de executare nr. x/2009 de către inculpatul C., fără să existe titlu.

În aceeaşi zi, după formularea cererii de executare silită de către inc. C., titularul creanţei, acesta a cesionat creanţa respectivă către SC O. SRL, asociatului unic şi administrator inc. D.

De altfel, cesiunea creanţei litigioase în numele inc. C., era făcută pe un termen de un an (s-a încheiat la 01 aprilie 2008), iar obligaţia de recuperare a creanţei nu fusese îndeplinită, motiv de reziliere de drept a contractului.

Pentru a nu fi supus acestei situaţii de reziliere inc. C. cedat creanţa inc. D. cu naşterea altor obligaţii care nu mai priveau pe SC L. SA.

Efectuarea expertizei extrajudiciară prin SC Q. SRL şi acceptarea acesteia de către inc. B., urmare convenienţei dintre C., D., inculpaţii E. şi F., este neconformă legii, pe lângă cele menţionate mai sus şi prin aceea că SC Q. SRL nu avea în obiectul de activitate efectuarea de expertize financiar-contabile.

SC Q. SRL avea şi are în obiectul de activitate de consultanţă pentru afaceri şi management CAEN 7022.

Prin executarea de bună voie, SC J. SA a plătit către SC L. SA, suma totală prevăzută în titlul executoriu de 31.557.229,06 RON. Alte obligaţii nu mai există.

S-a concluzionat aşadar că SC J. SA, prin mijloace frauduloase concepute de inculpaţi, iniţial C. cu A., ulterior şi de B., D., la care s-a adăugat prin asociere activitatea inculpaţilor E. şi F., SC J. SA a fost deposedată de o sumă totală de 78.650.017,04 RON.

2. În continuarea activităţii infracţionale, împreună cu inculpatul C. şi inculpatul B., prin atragerea la această asociere şi a inculpatului G. şi inculpatului I. au reuşit în cadrul unei executări silite (Dosar nr. x/2009) să prejudicieze şi pe reclamanta SC L. SA, în următoarele condiţii:

Contractul de asistenţă juridică ce a fost încheiat de inculpatul C. (titular al dreptului de creanţă litigioasă dobândit prin contractul din 01 aprilie 2008) şi inculpatul A., fără a se menţiona cuantumul onorariului, rubrica onorariu fiind barată, iar ulterior inculpatul avocat a trecut suma de 5.000.000 RON.

La data de 07 ianuarie 2009 inculpatul C. a cesionat acest contract de asistenţă juridică, dar la suma de 5.950.000 RON, inculpatul G. care s-a adresat în cererea de executare la Biroul Executorului Judecătoresc B. unde s-a înregistrat sub nr. x/2009 şi în procedura executării silite a executat partea civilă SC L. SA cu suma totală de 7.812.650 RON reprezentând 1.862.650 RON cheltuieli, 77.350 RON onorariu de executare silită, 300 RON taxe judiciare de timbru şi 1.785.000 RON onorariu de asistenţă juridică, această ultimă sumă a fost facturată de inculpatul I. în calitate de avocat în acest dosar de executare silită, nr. x/2009, onorariu ce a fost stabilit în mod abuziv şi nereal în condiţiile în care şi creanţa era în totalitate nereală şi stabilită în mod nelegal.

Din mijloacele de probă administrate în cauză s-a reţinut că inculpatul C., specialist în executări şi recuperări de creanţă, a înaintat o adresă, fără număr şi fără dată, către OO. din Bucureşti în care a susţinut că a asigurat asistenţă juridică pentru SC L. SA în cauza comercială de pe rolul Tribunalului Bucureşti (Dosar nr. x/3/2007) conform contractului de asistenţă juridică din anul 2008 pentru un onorariu stabilit în cuantum de 1000 RON, dar nu a fost facturat.

3. Inculpaţii C. şi B. şi-au continuat activitatea infracţională, în aceleaşi condiţii, dar de data aceasta şi prin atragerea şi cu ajutorul dat de inculpaţii H. şi D., într-un alt dosar de executare silită, au prejudiciat şi partea civilă SC Asigurarea Românească – M. SA în următoarele condiţii:

Reclamanta SC PP. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC Asigurarea Românească M. SA, SC QQ. SA, pentru plata sumei de 4.512.384,3 RON, reprezentând despăgubiri cuvenite în baza unui contract de asigurare.

Iniţial, acţiunea reclamantei a fost respinsă, în fond, iar Curtea de Apel Bucureşti a respins apelul.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 1028/2008 a admis recursul cu trimitere spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti, care prin decizia comercială nr. 418 din 25 septembrie 2008 a admis apelul reclamantei şi a obligat pârâta la plata sumei de 4.512.384,3 RON indemnizaţie de asigurare, la 939.935,64 RON dobânzi pentru perioada iunie 2004 - decembrie 2005 şi 37.896,5 RON cheltuieli de judecată.

Contestaţia în anulare a pârâtei formulată împotriva deciziei nr. 1028/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost admisă de Curte şi hotărârea a fost anulată, cu fixarea unui termen de judecată la 07 mai 2009 pentru a decide asupra recursului.

Anularea deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1028/2008 a fost pronunţată la 11 decembrie 2008, însă cu toate acestea reclamanta a cerut executarea silită a Biroului Executorului Judecătoresc B. (dosar executare nr. x/2008).

Împotriva executării silite s-a formulat contestaţie, iar Judecătoria Alexandria a admis-o iniţial suspendând executarea, iar ulterior a anulat toate formele de executare.

În cadrul procedurii de executare reclamanta, prin inculpatul av. C., cu ajutorul inculpatului executor judecătoresc B. şi martora - expert contabil – RR. creanţa a fost dublată la suma de 9.938.320,98 RON, faţă de hotărârea instanţei (4.512.384,3 RON despăgubiri, 939.935,64 RON dobânzi şi 37.896,5 RON cheltuieli de judecată).

La acest fapt s-a ajuns prin reactualizarea creanţei stabilite judecătoreşte, fără să existe autoritate de lucru judecat la suma de 7.357.556,11 RON prin expertul RR. care a întocmit factura din 04 noiembrie 2009 referitor la onorariul de expert (3 pagini) în cuantum de 735.755,62 RON echivalentul a 175.179 euro şi inculpatul av. C. ce a întocmit factura din 31 octombrie 2008 referitor la onorariu apărător în cadrul executării silite în sumă de 1.751.098 RON. Aceste sume, ce nu erau exigibile, certe şi lichide, au fost incluse în cheltuielile de executare de către inculpatul executor judecătoresc B., în dosarul de executare nr. x/2008.

De altfel ilegalitatea urmărită în executarea silită, se relevă şi prin aceea că inculpatul av. C. a încheiat contract de asistenţă juridică 30 octombrie 2008, cu menţiunea de reprezentare în dosarul de executare nr. x/2008 în condiţiile în care acest dosar a fost înregistrat la 31 octombrie 2008 la Biroul Executorului Judecătoresc B., care de asemenea a inclus în cheltuielile de executare suma de 93.861,25 RON reprezentând onorariul său.

Procedeul utilizat în celelalte cazuri, referitor la SC J. SA şi SC L. SA au fost acelaşi şi în cazul SC Asigurarea Românească M. SA, în sensul că avocatul ce asigura asistenţa juridică în dosarul de executare silită, a stabilit un onorariu extrem de mare 1.751.098 RON.

Pe de altă parte şi în acest caz s-a folosit instituţia cesiunii de creanţă, dreptul respectiv fiind dobândit de SC SS. SRL, - administrată de către inculpatul H. şi la care inc. D. era acţionar.

În cadrul executării silite acesta a validat toate facturile proforma privind expertiza şi onorariul de apărător şi cu toate că nu a plătit nimic, a pretins aceste costuri ca deja suportate.

La data de 04 februarie 2009 când Judecătoria Alexandria a admis contestaţia la executare, inc. C. a cerut restituirea titlului executoriu din dosarul de executare silită nr. x/2008 al BEJ B., act ce normal trebuia să rămână la dosar.

La 05 februarie 2009, folosind acelaşi titlu executoriu, inc. C. a cerut inc. B., prin biroul său, o nouă executare silită. Inc. B. a întocmit dosarul de executare nr. x/2009, dar în cele din urmă şi această executare silită a fost suspendată.

În cadrul executării silite efectuată de inc. B., acesta a cerut şi a poprit conturile debitoarei în cuantum de 9.761.290,00 RON.

Aceste sume de bani indisponibilizate o perioadă de timp, executarea silită nu s-a finalizat datorită suspendării ei, au fost recuperate de către debitoare, însă pe timpul popririi aceasta a fost privată de dreptul său de folosinţă a banilor.

Pe cale de consecinţă, debitoarea a suferit prejudiciu prin infracţiune care a fost însă recuperat prin ridicarea popririi, factor extern voinţei inc. C., B. şi înv. H.

Se mai reţine, din probatoriul administrat în cauză că inculpatul B. şi-a încălcat atribuţiile de serviciu şi în alt dosar de executare silită, în următoarele împrejurări.

4. În anul 2006, K. SA a solicitat prin executorul judecătoresc TT. executarea silită a debitorului său UU., pentru o valoare a creanţei de 861.145,1 RON.

Deoarece, debitorul UU. avea un singur imobil situat în Bucureşti, sector 1, executarea silită a purtat asupra acestui imobil, în Cartea funciară fiind înscrisă somaţia de executare.

Prin folosirea unui extras de carte funciară neactualizată, UU. şi fosta sa soţie VV. au reuşit să facă o tranzacţie în Dosarul nr. x/303/2006 al Judecătoriei sector 6 privind divorţul acestora, în sensul că soţia a primit în proprietate exclusivă imobilul din sector 1.

Această tranzacţie a fost desfiinţată de instanţă, urmare acţiunii pauliene introdusă de SC K. SA. Revocarea contractului de tranzacţie dintre foştii soţi a fost notată în cartea funciară referitor la imobil.

Deşi existentă, această stare de fapt şi de drept, cu încălcarea dispoziţiilor legale, inculpatul executor judecătoresc B., a executat silit imobilul din sector 1, în favoarea altui creditor, WW., fără a se face comunicările necesare către SC K. SA care avea notat în Cartea Funciară pretenţiile sale, în scopul satisfacerii sale alături de WW.

Prin aceasta petenta a fost pusă în imposibilitate de a-şi realiza creanţa sa şi ca atare a fost păgubită cu suma menţionată în plângere, sumă ce nu a fost recuperată.

Starea de fapt arătată a fost reţinută pe baza probelor administrate în cauză, atât la urmărirea penală cât şi în cursul cercetării judecătoreşti.

În ceea ce priveşte poziţia inculpaţilor s-a arătat că aceştia au negat orice vinovăţie în comiterea faptelor pentru care au fost trimişi în judecată.

Instanţa de fond a apreciat însă că atât faptele în materialitatea lor cât şi vinovăţia inculpaţilor a fost dovedită cu înscrisurile existente la dosar, care au fost întocmite şi semnate de către unii dintre aceştia, acte care au produs efecte juridice, care au condus în mod direct sau indirect la prejudicierea unor societăţi comerciale cu sume importante de bani.

Totodată s-a arătat că, contractul de cesiune de drept litigios din 01 aprilie 2008, oferta de contract de cesiune de drept litigios de creanţă formulată de inculpatul C., contractul de asistenţă juridică, notificarea comună, împuternicirea avocaţială din 21 aprilie 2009, Convenţia din 19 august 2009, acte care au fost întocmite ca urmare a înţelegerii intervenită între inculpatul A. şi C. şi care au fost semnate de aceşti doi inculpaţi, mai puţin împuternicirea din anul 2009, şi oferta de drept litigios de cesiune de drept litigios, dovedesc, fără echivoc, asocierea acestor inculpaţi în vedere prejudicierii părţii civile SC J. SA.

S-a constatat că asocierea dintre aceşti doi inculpaţi şi realizarea scopului mai sus arătat, este dovedită pe deplin în cauză şi prin sprijinirea acesteia de către inculpatul B. care, în calitate de executor judecătoresc, prin modul în care a efectuat executarea silită a SC J. SA, dosar de executare nr. x/2009, ataşat integral, a contribuit şi el în mod direct la prejudicierea acestei părţi civile, pentru ca ulterior, prin încălcarea vădită a atribuţiilor sale a ajutat şi la prejudicierea părţii civile SC L. SA, conform dosarului de executare nr. x/2009.

S-a mai reţinut că, la prejudicierea SC J. SA a contribuit şi inculpatul D., avocat stagiar, care a fost atras şi determinat în mod direct şi nemijlocit de inculpatul C. la această asociere, fapt dovedit în cauză şi prin actele aflate în dosarul de constituire a SC O. SRL.

În cursul efectuării executării silite în cele două dosare, nr. x/2009 şi nr. x/2009, inculpatul B. pentru a reuşi prejudicierea celor două societăţi comerciale cu capital integral de stat şi a da o aparenţă legală a acestor executări, a întocmit în fals şi alte acte de executare silită printre care şi cele două dovezi de comunicare către SC J. SA în care a efectuat menţiunile că nicio persoană nu a fost găsită la sediul acestei societăţi şi nu s-a putut stabili data când destinatarul poate fi găsit.

Instanţa de fond a arătat că este de notorietate publică şi era vădit cunoscut şi de inculpat, în calitate de executor judecătoresc, că această societate comercială cu capital integral de stat are o importanţă naţională de necontestat şi nu se poate susţine, fapt dovedit în cauză şi prin depoziţii de martori, că, după terminarea programului normal de lucru la sediul acestei societăţi nu mai poate fi găsită vreo persoană din colectivul societăţii sau din personalul de pază.

În scopul prejudicierii acestor două societăţi comerciale s-au înlocuit în fals şi alte înscrisuri oficiale sau sub semnătură privată: factura din 21 mai 2009; procesul-verbal de distribuire din 28 iulie 2009; factura proformă din 15 mai 2009; procesul-verbal de cheltuieli de executare de asistenţă juridică din 21 aprilie 2008; factura din 4 noiembrie 2009; contractul de asistenţă juridică din 30 octombrie 2008; înscrisuri a căror conţinut nu s-a dovedit ca fiind real prin administrarea unor mijloace de probă ştiinţifice.

Aceeaşi situaţie, a înscrisurilor din dosar, s-a constatat şi cu privire la factura întocmită de inculpatul I. privind suma de 1.785.000 RON, adresa fără număr şi fără dată trimisă de inculpatul C. către OO., raportul întocmit de expertul contabil RR., facturile privind preţul nereal al expertizelor extrajudiciare prin care s-a facilitat executarea silită a SC J. SA şi SC Asigurarea Românească – M. SA cu sume mari de bani, facturi emise de inculpaţii E. şi F. pe numele SC Q. SRL.

În drept, s-a reţinut că:

- Faptele executorului judecătoresc B., de a fi întocmit dosarul de executare nr. x/2009 fără să fi existat titlu executoriu în acel moment, ulterior de a fi încheiat acte procedurale de executare (comunicări, etc.) în fals (prin afişare) în condiţiile în care la SC J. SA are 3 posturi de pază şi dispecerat propriu, pentru a înlătura posibilitatea acesteia de a se apăra şi interveni eficient pentru protejarea patrimoniului său, de a fi întocmit în mod cu totul nereal procesul-verbal al cheltuielilor de executare sub aspectul onorariului propriu, al apărătorului ce acorda asistenţă juridică în dosar şi al costului expertizei, de modificare a datei procesului verbal de distribuire din 27 iulie 2009 cu data de 28 iulie 2009, de a fi virat de îndată sumele poprite, deci cu nerespectarea celor 3 zile prevăzute de lege pentru contestaţie, cu efect al înlăturării încheierii judecătoreşti ce suspendă provizoriu executarea, de a fi comunicat actele nereale referitor la cheltuieli de executare şi noi obligaţii băneşti peste hotărârea fondului, la instituţii bancare pentru poprirea sumelor din conturile SC J. SA, cu poprirea acestor sume de către bănci, care nu au cunoscut adevărul despre ce se datora în mod real de către SC J. SA şi distribuirea de îndată a sumelor poprite, de a fi executat pe SC L. SA pe baza unui titlu nereal şi pe baza unor cheltuieli de executare mult supraevaluate cât şi sub aspectul onorariului propriu, cu poprirea sumelor, în baza acestor acte nereale şi de a fi executat silit pe SC Asigurarea Românească – M. SA, fără existenţa titlului executoriu şi prin stabilirea unor cheltuieli de executare supraevaluate cu poprirea sumelor la unităţile bancare în aceleaşi condiţii, de a fi început o nouă executare silită faţă de SC J. SA în aceeaşi modalitate ca în primul caz, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5), art. 289 şi art. 291 C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) şi art. 33 lit. a) C. pen.

Fapta inculpatului B., care în calitatea de executor judecătoresc a executat silit imobilul din Bucureşti, sector 1, cu încălcarea drepturilor de creanţă a părţii vătămate SC K. SA, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen.

Fapta aceluiaşi inculpat de a fi aderat la asocierea iniţiată de inculpaţii C. şi A. ce a avut de urmare executarea silită în totalitate ilegală a SC J. SA, SC L. SA şi SC Asigurarea Românească – M. SA, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 323 C. pen.,

- faptele inculpatului C., care prin manopere viclene (cesionar, apărător ales) a participat la procesul comercial dintre SC J. SA şi SC L. SA şi a obţinut pretenţiile în nume propriu, urmare cesiunii făcută cu nerespectarea legii (cumpărare de bun litigios prevăzută sub sancţiunea nulităţii absolute) de a fi executat silit pe SC J. SA, SC L. SA şi SC Asigurarea Românească – M. SA, prin eludarea legii referitor la executarea silită, stabilirea onorariilor supradimensionate în executare şi a expertizelor, fără existenţa titlului de executat, întocmirea actelor necesare executării, de a fi pornit o altă executare silită faţă de SC J. SA, asemănătoare cu prima, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5), art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

Fapta aceluiaşi inculpat de a fi iniţiat şi de a se fi asociat cu inculpaţii menţionaţi, cu săvârşirea de infracţiuni în baza rezoluţiei infracţionale luate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 323 C. pen.

Fapta aceluiaşi inculpat de a fi cumpărat un drept litigios de creanţă contrar dispoziţiilor art. 1309 C. civ. din 1864 şi de a fi făcut fapte personale de comerţ (2 cesiuni în cazul SC J. SA şi una în cazul SC L. SA) deşi era incompatibil, conform art. 30 lit. a) din Statutul profesiei de avocat, publicat în M. Of. nr. 45/15.01.2005, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

- Fapta inculpatului D. de a dobândi, prin cesiune, creanţa litigioasă dintre SC J. SA şi SC L. SA, înstrăinată de către inculpatul av. C., de a fi cerut, susţinut şi îndeplinit executarea silită a SC J. SA fără respectarea condiţiilor legale prevăzute de C. proc. civ. referitor la executarea silită, de a fi dobândit integral sumele distribuite de executor, cu facturarea nereală a costurilor executării sub aspectul onorariului de avocat, a onorariului de expertiză, de a fi executat silit, tot armare unei cesiuni de creanţă pe SC Asigurarea Românească – M. SA, în aceleaşi modalităţi ca în cazul SC J. SA, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., deoarece prin activitatea sa infracţională, cu intenţie, a ajutat la prejudicierea celor două societăţi comerciale. Ca atare s-a dispus schimbarea încadrării juridice, conform dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen. din infracţiunea reţinută în rechizitoriu în complicitate la în complicitate la înşelăciune prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a reţinut că inculpatul D. a fost atras şi ajutat de inculpatul C. să adere la asocierea iniţiată de acest inculpat şi de inculpatul A. şi la care a aderat şi inculpatul B., faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 323 C. pen.

Faptele aceluiaşi inculpat de a fi declarat nereal că este compatibil cu funcţia de administrator al SC O. SRL cu prilejul autorizării societăţii respective şi de a fi exercitat această funcţie cât şi de a fi făcut fapte personale de comerţ (2 cesiuni de creanţă în cazul SC J. SA şi SC Asigurarea Românească – M. SA), întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 292 C. pen. şi art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

- Faptele inculpatului A., care în calitate de director general al SC L. SA a cesionat creanţa litigioasă pe care o avea faţă de SC J. SA şi în acelaşi timp a încheiat şi contract de asistenţă juridică în litigiul respectiv, ceea ce a creat posibilitatea inculpatului av. C. de a se folosi de aceste calităţi în funcţie de interesele personale precum şi de asociere a sa împreună cu inculpaţii av. C. şi D. şi inculpatul executor judecătoresc B., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 - art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

- faptele inculpaţilor E. şi F. de a sprijini asocierea iniţială dintre inculpaţii C., B. şi la care a aderat ulterior şi inculpatul D., prin intermedierea frauduloasă a efectuării expertizelor extrajudiciare cu facturarea fictivă a preţului, prejudiciind astfel două societăţi comerciale, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., ceea ce va determina schimbarea încadrării juridice, conform art. 334 C. proc. pen. din infr. prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. şi infracţiunea prev. de art. 290 C. pen.

- Fapta inculpatului G. de a fi ajutat la executarea silită, pe baza unui titlu executoriu nereal, în mod ilegal prin acte frauduloase de mărire a cheltuielilor de executare silită, privind un onorariu de avocat fictiv, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., considerente faţă de care se va dispune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen.

- faptele inculpatului H., care în calitate de administrator al SC SS. SRL, cu intenţie, a înlesnit executarea silită ilegală a două societăţi comerciale cu validarea onorariilor frauduloase de avocat şi de expertiză, sprijinind astfel asocierea făcută de inculpaţii C. şi B., la care a aderat şi inculpatul D., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Având în vedere faptul că încadrarea juridică dată de rechizitoriu este alta, s-a dispus schimbarea încadrării în sensul celor arătate.

- fapta inculpatului I. de a fi depus în dosarul de executare silită nr. x/2009 o factură referitor la onorariu de avocat, nereal, de 1.785.000 RON, ca urmare a asocierii cu inculpaţii C., B., sumă achitată de debitor dar la care inculpatul a renunţat dat fiind faptul că organele de urmărire penală s-au sesizat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. - în acest sens dispunându-se schimbarea încadrării juridice - şi a infracţiunii prev. de art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Cu privire la infracţiunea prev. de art. 323 C. pen., s-a reţinut că a fost săvârşită şi de inculpaţii E., F. şi I. chiar dacă inculpaţii au motivat că nu se cunosc între ei şi nici nu s-au întâlnit personal.

În acest sens s-a menţionat că modalităţile normative sub care se realizează infracţiunea prev. de art. 323 C. pen. sunt asocierea, iniţierea, aderarea sau sprijinirea unei grupări infracţionale, modalităţi prevăzute în mod alternativ, iar infracţiunea se poate săvârşi în oricare dintre acestea.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor, prima instanţă a arătat că are în vedere criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen., contribuţia fiecărui inculpat dar va reţine şi circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. care se impune datorită faptului că inculpaţii se află la prima încălcare a normelor penale.

Totodată, cu privire la inculpaţii I., B., C. s-a apreciat că se impune ca pedepsele aplicate să fie executate în regim de detenţie, în timp ce, în cazul celorlalţi inculpaţi s-a apreciat că scopul preventiv educativ al pedepsei se poate realiza prin aplicarea unor pedepse fără privare de libertate.

Latura civilă. În conformitate cu dispoziţiile art. 14 C. proc. pen. şi art. 346 C. proc. pen. s-au admis cererile societăţilor comerciale prejudiciate şi s-a dispus obligarea inculpaţilor astfel: în solidar, pe inculpaţii B., C., A. şi D. la plata sumei de 78.654.017,04 RON, plus dobânzile legale aferente, cu titlu de despăgubiri civile către SC J. SA, iar din suma totală, vor fi obligaţi în solidar şi inculpaţii E. şi F. doar până la concurenţa sumei de 6.476.324,30 RON.

A fost obligat inculpatul B. la plata sumei de 861.145,10 RON către partea civilă SC K. SA, plus dobânzile legale aferente.

Au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii B., C., G. şi I. la plata sumei de 8.189.285 RON către partea civilă SC L. SA, plus dobânzile legale aferente.

Au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii B., C. şi H. la plata sumei de 46.750 RON, plus dobânzile legale aferente către partea civilă SC Asigurarea Românească – M. SA.

În baza art. 357 C. proc. pen. s-au menţinut măsurile asigurătorii dispuse prin procesul-verbal din data de 22 martie 2011 pe bunurile inculpaţilor B., C. şi A.

Totodată s-a menţinut măsura obligării de a nu părăsi ţara faţă de inculpaţii B., C. şi D., dispusă prin încheierea din data de 07 noiembrie 2011.

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpaţii A., B., C., D., F., G., H., I., E., precum şi numiţii YY. şi ZZ., în calitate de persoane interesate.

Ca urmare a faptului că la data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare un nou C. proc. pen., prin încheierea din 6 iunie 2014 Înalta Curte, în temeiul art. 9 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 a recalificat calea de atac exercitată ca fiind apel.

De altfel, de la data înregistrării dosarului pe rolul Înaltei Curţi, respectiv 12 februarie 2014 şi până la primul termen de judecată din 06 iunie 2014 persoanele arătate au depus la dosar „motive de apel".

1. Ministerul Public, în motivarea apelului formulat a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie invocând, în esenţă, următoarele aspecte:

a) Incidenţa principiului constituţional al aplicării legii penale mai favorabile.

În acest sens, în primul rând, s-a arătat că reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de C. pen. în vigoare la data comiterii faptelor, este incompatibilă cu încadrarea faptelor conform noului C. pen., întrucât se ajunge la o lex terţia. Totodată, circumstanţele atenuante reţinute de prima instanţă nu mai sunt prevăzute ca atare în noul C. pen.

Totodată Ministerul Public a detaliat aplicarea legii penale mai favorabile, sub aspectul încadrărilor juridice, pentru fiecare inculpat în parte, aspect asupra căruia a revenit ulterior, cu ocazia dezbaterilor.

Astfel, cu ocazia dezbaterilor, privind acest motiv de apel s-a solicitat, în esenţă, aplicarea legii penale mai favorabile în raport de principiul aplicării globale, conform Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale cu precizarea că, din acest punct de vedere, doar pentru inculpatul G. legea nouă este mai favorabilă, pentru ceilalţi inculpaţi mai favorabilă fiind legea veche.

De asemenea, cu ocazia dezbaterilor, reprezentantul Ministerului Public a arătat că, în ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, aplicarea sancţiunilor de către prima instanţă s-a făcut pe un temei juridic greşit, sens în care a apreciat că trebuia să se aibă în vedere art. 76 alin. (2) C. pen. anterior şi nu art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., întrucât fapta a fost reţinută ca având consecinţe deosebit de grave. În acest context, a învederat că pedepsele de 3 ani închisoare aplicate inculpaţilor sub aspectul comiterii infracţiunilor de înşelăciune sunt nelegale, solicitând sub acest aspect pronunţarea unei pedepse în limite legale. De asemenea, a considerat că însăşi circumstanţa atenuantă este discutabil reţinută în cauză, având în vedere că în posturile deţinute de inculpaţi şi în profesia pe care o exercitau la momentul comiterii faptelor, era necesară o conduită bună.

b) Netemeinicia sentinţei penale sub aspectul omisiunii aplicării de către instanţa de fond a pedepsei accesorii şi complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen. din 1968 [respectiv art. 65, art. 66 lit. g) din Legea nr. 286/2009].

În acest sens s-a arătat că inculpaţii au săvârşit infracţiunile pentru care sunt judecaţi folosindu-se în mod abuziv de calităţile şi funcţiile deţinute astfel că se impunea şi interzicerea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-au folosit în comiterea infracţiunilor.

În plus s-a subliniat faptul că C., D. şi I. au săvârşit infracţiunile pentru care au fost condamnaţi în exercitarea abuzivă şi nelegală a profesiei de avocat astfel că, potrivit legii, sunt nedemni pentru a o exercita în continuare.

c) Netemeinicia pedepselor aplicate inculpaţilor. Greşita reţinere a circumstanţelor atenuante pentru toţi inculpaţii. Netemeinicia modalităţii de executare a pedepselor aplicate în cazul inculpaţilor D., F., G., H., I. şi E.

S-a arătat că lipsa antecedentelor penale nu poate constitui o circumstanţă atenuantă pentru inculpaţi întrucât prevederile legale privitoare la funcţiile pe care le aveau la data comiterii faptelor presupuneau inexistenţa antecedentelor penale.

De asemenea, existenţa măsurilor asigurătorii nu poate constitui o circumstanţă atenuantă fiind o măsură procesuală dispusă de procuror ca o consecinţă a activităţii infracţionale a inculpaţilor.

În fine, participarea inculpaţilor la procedurile judiciare sau situaţia personală, familială a fiecăruia dintre ei, nu pot reprezenta circumstanţe atenuante ci constituie, eventuale, aspecte de natură a demonstra caracterul conştient şi responsabil în care aceştia au comis infracţiunile.

2. Inculpatul I. a criticat sentinţa atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie arătând, în esenţă, că în mod greşit s-a dispus condamnarea sa pentru ambele infracţiuni.

a) S-a invocat lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii de complicitate la înşelăciune, astfel:

- Lipsa elementului material - SC L. SA nu a fost indusă în eroare întrucât putea formula contestaţie la executare ori să ceară suspendarea executării silite, precum şi alte demersuri pe care aceasta nu le-a întreprins.

- lipsa cerinţei esenţiale privitoare la obţinerea pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust. Astfel, în esenţă, s-a susţinut că executarea silită s-a bazat pe un titlu executoriu, cheltuielile de executare au fost stabilite fără încălcarea vreunei norme juridice, dacă debitoarea ar fi executat de bună voie obligaţia nu s-ar fi ajuns la executare silită iar contractul de asistenţă juridică ce a stat la baza executării silite a fost investit cu formulă executorie de către o instanţă judecătorească

b) De asemenea, a arătat că nu există niciun element în ceea ce priveşte infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni reţinută în sarcina inculpatului, aspect în raport de care a apreciat că se impune achitarea acestuia.

c) În ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile s-a apreciat că aceasta este legea nouă, atât pentru infracţiunea de complicitate la înşelăciune cât şi pentru cea de asociere în vederea comiterii de infracţiuni care, în opinia inculpatului, este dezincriminată de noua reglementare.

3. Inculpatul G. a criticat sentinţa atacată invocând următoarele omisiunea primei instanţe de a analiza unele mijloace de probă existente la dosar şi ignorarea altor probe esenţiale.

În acest sens inculpatul a arătat că nu are nici un fel de legătură cu majoritatea celorlalţi inculpaţi din cauză şi, totuşi, a fost înglobat „la pachet" cu aceştia.

Inculpatul G. are legătură doar cu inculpatul C. de la care a primit prin cesionare contractul pe care acesta din urmă îl încheiase cu SC L. SA. Totodată acesta, în aceiaşi zi în care a preluat creanţa, a încheiat un contract de asistenţă şi reprezentare cu av. I., iar în aceste operaţiuni nu poate fi identificată nici o acţiune de inducere în eroare a L. sau de ajutare a inculpatului B. - executorul judecătoresc - de a induce în eroare partea civilă.

Titlul executoriu ce a stat la baza executării silite a fost investit de către o instanţă de judecată iar sentinţa primei instanţe ignoră acest lucru după cum ignoră şi raportul de expertiză criminalistică întocmit de către expertul criminalist AAA. care confirmă că ştampila aflată pe contractul de asistenţă juridică încheiat între C. şi L. este autentică.

De asemeni se invocă faptul că nu s-a avut în vedere declaraţia secretarei directorului general care a arătat că ştampila se afla fie la dânsa fie la directorul general şi deci este exclus să fi fost aplicată pe acel contract de persoane neautorizate.

A arătat că nu există nici o dovadă că acel contract de asistenţă juridică ar fi fost fictiv şi că executarea lui a fost legală.

4. Inculpatul H. a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie susţinând, în esenţă, următoarele:

Omisiunea instanţei de fond de a da relevanţă probei expertizei contabile judiciare.

Astfel, în ceea ce priveşte că executarea silită a societăţii M. aceasta nu a fost finalizată, iar singurele acte de executare efectuate în cauză au fost acelea prin care suma de numai 178.000 RON a fost poprită timp de câteva zile, după care executorul judecătoresc a dispus restituirea acesteia către societatea debitoare M. Prin urmare, nu se poate discuta nici măcar despre un eventual prejudiciu.

A susţinut, în esenţă, că punerea în executare a titlul executoriu al societăţii SC SS. SRL, al cărei administrator era, respectiv decizia nr. 418/2008 s-a realizat în mod legal, iar debitoarea nu a făcut nicio dovadă că acel titlu executor nu ar mai fi fost valabil.

Referitor la onorariul de avocat a menţionat că legea nu prevede limite maxime, iar la momentul respectiv s-au avut în vedere activitatea ca urma să fie derulată de avocat în cazul în care debitoarea ar fi uzat de toate mijloacele legale pentru a bloca sau întârzia executarea.

A arătat că s-a aflat în relaţii exclusiv contractuale cu C., D., E. şi F. şi lipsesc orice elemente care să denote o eventuală înţelegere infracţională.

A susţinut că lipseşte elementul material al infracţiunii de înşelăciune deoarece nu a existat o inducere în eroare, executarea reflecta titlul executoriu şi cheltuielile de executare şi că lipseşte finalitatea - obţinerea unui folos material pentru sine sau pentru altul.

Referitor la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, a susţinut că rechizitoriul nu arată în ce anume constau elementele acestei infracţiuni.

5., 6. Inculpaţii E. şi F. au formulat motive de apel identice susţinând că sentinţa atacată este nelegală şi netemeinicia datorită mai multor aspecte care, coroborate, conduc la ideea greşitei condamnări a inculpaţilor.

Astfel, după expunerea situaţiei de fapt, ca aspect preliminare, s-a luat în discuţie intervenirea unei noi legi penale.

În acest sens, în motivele scrise de apel s-a susţinut că infracţiunea prev. de art. 323 C. pen. anterior a fost dezincriminată prin noile dispoziţii întrucât legiuitorul a definit mai exact grupul infracţional.

În dezvoltarea orală a motivelor de apel s-a apreciat că, în conformitate cu interpretarea dată prin decizia Curţii Constituţionale, legea penală mai favorabilă trebuie aplicată global, situaţie în care legea penală mai favorabilă este legea veche.

În ceea ce priveşte fondul cauzei s-a susţinut că rechizitoriul nu a prezentat care sunt faptele materiale, concrete, săvârşite de fiecare dintre cei doi inculpaţi în raport de învinuirile care li se aduc. S-a concluzionat că nici nu există vreo astfel de acţiune materială iar faptei concrete de a se emite o factură pro-formă i s-au dat alte valenţe.

Astfel, expertul contabil BBB. a arătat că emiterea acestei facturi s-a făcut în mod legal iar, pe de altă parte, suma înscrisă în factura respectivă nu reflecta valoarea propriu-zisă a expertizei contabile efectuate de numita P. ci valoarea serviciilor de consultanţă care se taxează la valoarea sumei de recuperat.

De asemeni s-a arătat că în mod greşit s-a reţinut că factura pro-formă a fost emisă mai înainte de a exista raportul de expertiză contabilă întocmit de P. deoarece expertiza efectuată de ing. CCC. a relevat faptul că, în computerul societăţii SC Q. SRL exista, la data de 15 februarie 2009, un document intitulat „raport de expertiză" şi nu fusese creat pe acest computer.

Totodată s-a susţinut inexistenţa oricărei înţelegeri a celor doi inculpaţi apelanţi cu ceilalţi inculpaţi din prezenta cauză şi lipsa oricărei implicări în procedura de executare silită a SC J. SA.

Cu privire la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată s-a arătat că, atât vechea cât şi noua legislaţie prevede că falsificarea înscrisului sub semnătură privată se poate face doar prin contrafacerea scrierii sau subscrierii ori alterarea conţinutului acestuia însă, în speţă, nu este indicată nici o acţiune a celor doi inculpaţi care să reprezinte actele materiale ale acestei infracţiuni.

În concluzie, s-a solicitat achitarea celor doi inculpaţi.

7. Inculpatul C. a criticat sentinţa atacată tot pentru motive de netemeinicie şi nelegalitate şi, ca şi ceilalţi inculpaţi, a invocat, în esenţă, următoarele:

a) Omisiunea primei instanţe de a analiza unele mijloace de probă şi ignorarea altora, cum ar fi:

- expertiza contabilă judiciară. Expertul a stabilit că nu există şi nu au fost încălcate dispoziţiile legale ce reglementează executarea silită.

- ignorarea răspunsului primit de la OO. Inculpatul a arătat că el a negat trimiterea acelei adrese, iar SC L. SA a precizat că nu se află în posesia originalului acelei adrese recomandând emiterea unei adrese către OO., lucru care nu s-a făcut.

Astfel, prima instanţă a preluat necritic o stare de fapt din rechizitoriu şi i-a adus o vătămare a dreptului la un proces echitabil.

- omisiunea analizării concluziilor raportului de expertiză grafoscopică şi nelegala respingere a cererii de completare a acestui raport.

Dintre obiectivele fixate, expertul criminalist a răspuns ferm în sensul că ştampila aplicată pe contractul de asistenţă juridică este originală iar în ceea ce priveşte celelalte obiective a arătat că nu poate răspunde întrucât nu este prezentat originalul.

Inculpatul, bazându-se pe opinia expertului asistent, a arătat că şi contractul de asistenţă juridică din 21 aprilie 2008 poate face obiectul unei expertize criminalistice, întrucât contractul de asistenţă juridică este imprimat pe o hârtie specială, autocopiativă şi, pentru ca pe exemplarul al doilea să fie imprimat ceva, este necesar ca peste el să fie primul exemplar întrucât, dacă ar fi hârtie obişnuită scrierea nu s-ar imprima.

Inculpatul a arătat că prima instanţă a ignorat aceste concluzii, nu a solicitat expertului criminalist să verifice acest aspect şi nu a interpretat în favoarea sa dubiul existent.

b) Greşita sa condamnare.

- referitor la infracţiunea de înşelăciune în dauna SC J. SA/SC L. SA s-a susţinut că, în realitate, este vorba de activităţi civile şi comerciale şi nu de fapte de natură penală.

S-a susţinut că „persoana juridică" nu poate fi indusă în eroare decât prin inducerea în eroare a persoanei fizice care o reprezintă iar rechizitoriul nu a menţionat în ce ar fi constat „manoperele viclene" ale inculpatului C.

De asemeni, SC J. SA este, de plano, exclusă de la inducerea în eroare atâta vreme cât nici unul din inculpaţi nu i-a prezentat o faptă adevărată ca mincinoasă sau o faptă mincinoasă ca adevărată. Între această societate şi C. nu a existat nici un alt raport juridic decât cel stabilit de instanţă cu ocazia judecării cauzei comerciale ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/3/2007 al Tribunalului Bucureşti, iar orice influenţare a magistratului care a pronunţat hotărârea, din partea inculpatului C., a fost exclusă chiar de organul de urmărire penală.

Totodată, nici SC L. SA nu a fost indusă în eroare, prin convenţia autentificată din 19 august 2009 noua conducere a societăţii declarând expres că nu mai există nici o pretenţie trecută şi nu are nici o pretenţie viitoare faţă de inculpatul C.

- privitor la SC Asigurarea Românească M. SA s-a arătat că executarea silită privind această societate nu a fost finalizată, sumele poprite de executor fiind restituite integral astfel că nu există un prejudiciu şi, deci, pe cale de consecinţă, nici infracţiune.

S-a menţionat, cu referire la ambele situaţii, că atâta timp cât executările silite demarate au avut la bază titluri executorii valabile şi care nu au fost desfiinţate, nu se poate vorbi de obţinerea unui folos material injust.

- privitor la infracţiunea de asociere în vederea comiterii de infracţiuni s-a arătat că rechizitoriul nu a relevat nici una din condiţiile de existenţă ale acestei infracţiuni şi că, pur şi simplu, organul de urmărire penală a făcut doar speculaţii.

- cu referire la infracţiunea prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 s-a arătat că acest text se referă doar la operaţiunile de bancă şi schimb şi nu orice operaţiuni comerciale. În acest sens s-a făcut trimitere şi la înţelesul noţiunii de „instrumente financiare" astfel cum sunt prevăzute de art. 7 pct. 141 din O.U.G. nr. 99/2006.

Totodată s-a invocat şi faptul că avocaţii nu pot fi subiect activ al acestei infracţiuni întrucât nu exercită o funcţie, atribuţie sau însărcinare ci o profesie liberală.

- în ceea ce priveşte infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată s-a arătat că ştampila existentă pe exemplarul de contract, încheiat cu SC L. SA, unde se menţiona onorariul de 5.000.000 RON, este autentică.

„Bara" pe care se bazează acuzaţia organelor de urmărire penală nu reprezenta altceva decât linia de separare a cuantumului onorariului de menţiunea faptului că acesta va fi plătit prin ordin de plată; menţiunea modalităţii de plată este obligatorie conform Statutului profesiei de avocat.

8. Inculpatul D. a invocat aceleaşi motive de apel ca şi inculpatul C., respectiv:

- omisiunea primei instanţe de a analiza unele mijloace de probă şi de a ignora alte probe esenţiale

- omisiunea primei instanţe de a da relevanţă probei expertizei contabile judiciare, dispusă chiar de instanţă

- greşita sa condamnare.

a) În argumentarea acestor motive de apel inculpatul A. a susţinut, în esenţă, că în actul de trimitere în judecată şi în sentinţa primei instanţe nu se arată în ce constă, în concret, implicarea acestui inculpat în desfăşurarea unor „manopere viclene" de inducere în eroare a părţilor civile, fiind făcute doar afirmaţii globale, fără trimiteri la probe concrete.

A menţionat că nu a existat o activitate de inducere în eroare din moment ce executările silite s-au realizat în baza unor titluri executorii şi existau documente care justificau cheltuielile de executare.

A susţinut că SC J. SA nu poate avea postura unei persoane induse în eroare întrucât inculpatul D. nu a avut nici un contact cu această societate iar în ceea ce priveşte SC Asigurarea Românească M. SA executarea silită nu a fost finalizată.

A arătat că înfiinţarea SC O. SRL a fost legală, nu a fost făcută în scopul inducerii în eroare a vreunei societăţi şi că, în calitate de reprezentant al acestei societăţi şi nu în calitate de avocat, a încheiat un contract de cesiune de creanţe cu C. Creanţa respectivă avea la bază un titlu executoriu şi era o creanţă certă şi lichidă.

Inculpatul a susţinut că, la momentul înfiinţării acestei societăţi a dat o declaraţie pe proprie răspundere în care arăta că îndeplineşte condiţiile pentru a fi asociat unic şi administrator dar nu a fost administratorul unic al acestei societăţi întrucât legea privind organizarea profesiei de avocat îi interzicea acest lucru, motiv pentru care l-a numit administrator pe DDD.

În perioada 02 martie 2009 (data înfiinţării societăţii) şi 30 martie 2009 (data numirii lui DDD.) nu a desfăşurat nici un fel de operaţiuni financiare sau de altă natură, ca acte de comerţ, în calitate de administrator.

În ceea ce priveşte creanţa pe care a primit-o prin cesiune de la C., a semnat acel contract în calitate de asociat unic şi nu de administrator şi, în mod eronat s-a reţinut că ar fi vorba de un drept litigios de creanţă, în realitate creanţa fiind una certă, lichidă şi exigibilă.

În legătură cu faptul că ar fi cerut, ar fi susţinut şi îndeplinit executarea silită ca element material al laturii obiective a infracţiunii de înşelăciune a precizat că, în calitate de reprezentant al societăţii de recuperare, nu a cerut executarea silită, această procedură fusese deja declanşată de Cabinetul de avocat C. mai înainte, constituindu-se Dosarul nr. x/2009. Ca atare, cesionarul, respectiv societatea comercială O. SRL, s-a subrogat în toate drepturile cedentului şi a continuat executarea silită din momentul în care a cumpărat creanţa, când deja era constituit dosarul sus amintit.

Prin urmare, în acest context, nu se poate vorbi despre o activitate infracţională a inculpatului sau despre o înţelegere a acestuia cu executorul judecătoresc, cu care a venit în contact după ce a cumpărat creanţa, când dosarul de executare silită era deja constituit.

Pentru conturarea laturii obiective a acestei infracţiuni, a arătat că instanţa trebuie să ţină cont de faptul că fiind un avocat stagiar, a apelat la serviciile unui avocat de specialitate, numita N., cu care a încheiat un contract de asistenţă juridică. Din acel moment, toate actele s-au derulat sub egida avocatului de specialitate şi ca atare, reprezentantul societăţii O. SRL, respectiv, inculpatul D., a aprobat actele efectuate de avocat.

A precizat că, iniţial, urmărirea penală a început împotriva avocatei N., după care, Direcţia Naţională Anticorupţie a dispus scoaterea de sub urmărire penală a acesteia, soluţie care, în opinia apărării, ar fi trebuit să îl vizeze şi pe inculpatul D., întrucât avocata a fost cea care a desfăşurat toate activităţile.

A susţinut că instanţa de fond nu a ţinut cont, ignorând aproape în totalitate de expertiza dispusă de către Curtea de Apel Bucureşti, care a stabilit foarte clar că documentele financiar fiscale eliberate pentru plata onorariului de către avocat respectă legislaţia în vigoare, în contextul în care, s-a pus problema că onorariul avocatului ar fi încărcat nota de plată.

A reiterat ideea că nimeni nu poate interveni asupra onorariului avocatului, decât instanţa de judecată, singura aptă să facă corecţiile necesare.

De asemenea, a învederat că instanţa nu a ţinut cont de expertiza efectuată în dosar, unde expertul BBB. a consemnat că documentele fiscale prezentate de N. nu prezintă elemente de natură a crea suspiciunea unei posibile fraudări a patrimoniului societăţii debitoare.

A susţinut că SC J. SA la data de 29 mai 2009 şi la data de 16 iunie 2009 a făcut aşa zise plăţi voluntare, după începerea executării silite, deşi ani de zile nu efectuase plăţile. Societatea nu ar fi trebuit să plătească de două ori, odată suma aceasta şi odată în cadrul executării silite.

În esenţă a concluzionat că nu sunt întrunite elementele constitutive nici ale infracţiunii de înşelăciune şi nici de asociere în vederea comiterii de infracţiuni.

b) Cu referire la infracţiunea prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 a susţinut că nu poate avea calitatea de subiect activ deoarece numai calitatea de administrator unic îl făcea incompatibil şi nu aceea de simplu administrator ori el nu a îndeplinit niciodată vreun act în calitate de administrator unic.

A menţionat că a avut această calitate, de administrator, doar pentru a înfiinţa societatea întrucât tatăl său, DDD., era bolnav şi nu se putea deplasa la Registrul Comerţului.

A mai arătat că nu s-a folosit de calitatea de avocat pentru înfiinţarea acestei societăţi şi că, oricum avocaţii nu pot fi subiectul activ al infracţiunii întrucât nu exercită o funcţie ci o profesie liberală iar actul de cesiune nu poate fi considerat „incompatibil cu atribuţia sau însărcinarea".

Ca şi inculpatul C. a susţinut şi că activităţile respective nu se înscriu în sintagma „operaţiuni financiare" şi că nu s-a urmărit obţinerea pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase.

c) Cu privire la infracţiunea de fals în declaraţii, determinată de faptul că, cu prilejul autorizării SC O. SRL, a declarat că este compatibil cu funcţia de administrator, a arătat că incompatibilitatea cu calitatea de avocat era dată doar de exercitarea calităţii de administrator unic şi nu doar de simplu administrator.

Ca atare inculpatul a concluzionat că nu sunt întrunite elementele constitutive nici ale acestei infracţiuni.

d) În ceea ce priveşte infracţiunea de asociere în vederea comiterii de infracţiuni

9. Inculpatul A. a criticat sentinţa pentru netemeinicie susţinând greşita sa condamnare în condiţiile lipsei laturii subiective.

Astfel, făcându-se o largă referire la probele administrate în cauză, s-a menţionat că, în cazul primului act material menţionat de rechizitoriu, inculpatul A. nu a făcut altceva decât să înainteze consiliului de administraţie al SC L. SA propunerea privind încheierea contractului de cesiune de creanţă. Propunerea a fost aprobată de consiliul de administraţie care îi cuprindea şi pe juriştii societăţii.

Prin urmare, actul care a produs consecinţe este hotărârea consiliului de administraţie şi nu nota cu propunerea înaintată de inculpatul A.

S-a apreciat că obiecţiile făcute de şefa serviciului juridic, EEE., nu au nici o relevanţă din moment ce membrii consiliului de administraţie au votat în unanimitate această propunere.

Totodată s-a menţionat că această cesiune de creanţă nu a fost singulară în activitatea SC L. SA.

Cu privire la încheierea contractului de asistenţă juridică, după încheierea contractului de cesiune de creanţă, inculpatul a susţinut că C. s-a prezentat la el cu un contract în alb şi o împuternicire avocaţială dar nu a semnat decât împuternicirea. Pe acest contract, în faţa sa, inculpatul C. a tras linie la rubrica privind onorariul.

Ca dovadă a faptului că el nu a semnat acest contract inculpatul A. a arătat că nu putea încheia nici un fel de convenţii fără aprobarea consiliului de administraţie iar contractul respectiv nu este înregistrat la nici un compartiment al L.

Inculpatul A. s-a referit la declaraţiile martorilor FFF., GGG., EEE., HHH., în comparaţie cu declaraţiile inculpatului C., precum şi la concluziile raportului de expertiză criminalistică şi a concluzionat că există un dubiu puternic cu privire la încheierea acelui contract de asistenţă juridică, dubiu care trebuie interpretat în favoarea sa.

Cu privire la infracţiunea de asociere în vederea comiterii de infracţiuni s-a arătat că inculpatul A. nu l-a cunoscut decât pe inculpatul C. Inexistenţa unei înţelegeri dintre cei doi inculpaţi este dovedită, printre altele, de contradicţia evidentă între aceştia, întrucât inculpatul C. susţine în continuare că acel contract de asistenţă juridică a fost semnat şi de inculpatul A., iar inculpatul A. susţine contrariul, aceasta fiind cea mai simplă dovadă în sensul că nu a existat constituire de grup infracţional organizat.

În privinţa modului în care a fost executată SC J. SA a subliniat faptul că nu a avut nici o legătură cu activitatea celorlalţi inculpaţi şi, prin urmare, este greşită obligarea sa în solidar cu ceilalţi inculpaţi la plata prejudiciului.

10. Inculpatul B. a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie susţinând, în esenţă, următoarele:

a) Nulitatea sentinţei pentru lipsa motivării în drept, în ceea ce-l priveşte, inclusiv pentru nemotivarea laturii civile.

S-a invocat faptul că nu s-au indicat faptele reţinute în sarcina sa, din ce rezultă acestea şi cum s-a făcut încadrarea lor juridică. Instanţa de fond nu a răspuns la criticile şi apărările sale şi nu a motivat latura civilă, încălcându-i-se astfel dreptul la un proces echitabil.

b) Încălcarea dreptului la apărare şi a principiului adevărului prin respingerea sistematică a probelor solicitate.

Inculpatul a susţinut că organele de urmărire penală şi prima instanţă erau obligate să administreze probe din care să rezulte, dincolo de orice dubiu rezonabil, existenţa elementelor constitutive ale infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

A arătat că, iniţial, a solicitat o serie de probe - martori, înscrisuri şi 10 obiective pentru expertiza contabilă - probe admise în parte însă, în urma administrării acestora a rezultat necesitatea administrării şi unor alte probe motiv pentru care a formulat noi cereri de probă. Aceste cereri i-au fost respinse, în mod repetat, cu motivarea că nu le-a solicitat la primul termen, respingere pe care o consideră nelegală.

În ceea ce priveşte probele noi a căror administrare a solicitat-o inculpatul arată că a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză contabilă şi a solicitat efectuarea unor adrese pentru a fi depuse unele înscrisuri deţinute de terţi, înscrisuri ce erau esenţiale pentru apărarea sa.

c) Omisiunea de a se analiza unele din probele administrate.

În acest sens inculpatul B. a arătat că prima instanţă nu s-a raportat deloc la expertiza contabilă judiciară, nici dacă o valorifică şi nici dacă o înlătură iar această expertiză stabileşte clar că nu există prejudiciu.

S-a invocat faptul că, constatările specialiştilor DNA nu au puterea şi caracterul expertizelor tehnice judiciare şi, în plus, acestea (constatările) nu erau nici legale şi nici temeinice.

În ceea ce priveşte M. a arătat că se discuta de o posibilă pagubă dar că, în final, s-a dovedit că nu există un prejudiciu iar în ceea ce priveşte K., această societate nu era parte în dosarul de executare, nu avea nicio calitate şi, ca atare, nu era îndreptăţită la nicio sumă.

d) Greşita sa condamnare, instanţa fondului comiţând o gravă eroare de fapt şi făcând o greşită aplicare a legii de drept substanţial.

A susţinut că încadrările juridice au fost făcute în bloc, atât pentru dosarul cu J. cât şi pentru L. şi M., fără a se descrie în mod efectiv în ce constau faptele şi căror infracţiuni se circumscriu.

Referitor la infracţiunea de înşelăciune a arătat că în rechizitoriu se menţionează ca persoane înşelate băncile, în calitatea lor de terţi popriţi, dar acestea nu figurează în dosar nici ca părţi vătămate şi nici ca părţi civile.

În ceea ce priveşte infracţiunea de asociere în vederea comiterii unor infracţiuni susţine că nici rechizitoriul şi nici prima instanţă nu au stabilit scopul în care s-ar fi făcut o astfel de asociere, că nu există dovezi în sensul manifestării de către inculpaţi a unui consens de a acţiona şi a unui plan bine definit, cu determinarea rolului fiecărui inculpat.

În aceste condiţii inculpatul a susţinut că trebuie făcută diferenţiere între asocierea în vederea comiterii unor infracţiuni şi participarea ocazională, întâmplătoare.

A arătat că nu se cunoştea cu ceilalţi inculpaţi, cu excepţia lui C. cu care a avut relaţii strict profesionale şi cu excepţia lui D. pe care l-a văzut, anterior, o singură dată.

Referitor la dosarul de executare al SC J. SA a arătat că, în mod greşit rechizitoriul a menţionat că s-ar fi făcut o dublă executare. În realitate a avut loc o dublă plată: una efectuată corect, în urma executării silite de către BEJ B. şi o alta nejustificată, făcută incorect şi cu rea-credinţă de către SC J. SA către SC L. SA. În acest sens a mai arătat că SC J. SA a cunoscut despre indisponibilizarea conturilor sale ca urmare a faptului că poseda un contract de internet-banking dar şi a faptului că făcea plăţi zilnice prin băncile la care avea conturile. Prin urmare a cunoscut faptul că se pornise executare silită din partea SC O. SRL.

A menţionat şi faptul că executarea silită în acest dosar nu a fost niciodată suspendată de vreo instanţă judecătorească, pe tot parcursul executării silite, deşi s-a încercat acest lucru.

Referitor la susţinerile acuzării privind lipsa temeiului de drept pentru care, în acelaşi Dosar nr. x/2009, s-a continuat executarea silită în considerarea SC O. SRL, a învederat că cesiunea de creanţă survenită la data de 01 aprilie 2009

Între Cabinetul de Avocat C., în calitate de creditor cedent, fiind persoana care a obţinut sentinţa comercială nr. 5079 din 30 martie 2009 a Tribunalului Bucureşti, ce reprezenta titlul executoriu şi SC O. SRL în calitate de creditor cesionar, este un act juridic legal, astfel că, de la acel moment, calitatea de creditor în dosarul de executare silită, o avea SC O. SRL, prin urmare, numai faţă de acest creditor se puteau face plăţi în mod valabil.

Cu privire la susţinerea din rechizitoriu în sensul că s-a solicitat încuviinţarea executării silite în numele societăţii SC O. SRL în lipsa unei cereri de executare silită a acesteia, a susţinut că nu era necesară depunerea unei noi cereri de executare silită de către creditorul cesionar, având în vedere că prin efectul cesiunii, acesta preia toate drepturile creditorului cedent.

În acest sens s-a făcut referire la Hotărârea nr. 09 din 17 septembrie 2010 emisă de Comisia Superioară de Disciplină din cadrul UNEJR şi la Hotărârea nr. 36 din 11 mai 2010 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti Bucureşti.

Totodată a arătat că, în dosarul de executare, nu avea dreptul să cenzureze onorariile percepute de avocaţi sau de către firmele de consultanţă iar în ceea ce priveşte propriul onorariu acesta a fost calculat în conformitate cu normele adoptate prin ordinul ministrului justiţiei.

De asemenea, s-a reţinut în rechizitoriu că s-ar fi întocmit proces-verbal de distribuţie cu nerespectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 569 alin. (1) C. proc. civ. şi nu s-ar fi respectat nici termenul de 3 zile, prevăzut de art. 570 alin. (2) C. proc. civ. În acest sens, a arătat că trebuie distins între situaţia în care există un singur creditor într-un dosar de executare silită, când operează numai instituţia eliberării sumei de bani realizată prin executarea silită şi situaţia în care există o pluralitate de creditori, când preţul final obţinut din executarea silită trebuie să se distribuie între aceştia, caz în care intervine instituţia distribuţiei.

Sub acest aspect, a arătat că dispoziţiile legale privind termenul de 15 zile şi termenul de 3 zile mai sus menţionate, nu privesc debitorul, întrucât acesta poate formula contestaţie la executare până la momentul la care terţul poprit a consemnat suma în contul de consemnaţiuni al Biroului executorului judecătoresc, iar de la acel moment, operaţiunea de distribuire fiind doar o chestiune între creditori, numai creditorii sunt cei care ar putea avea interesul să conteste distribuirea sumelor, prin urmare aceste norme legale nu erau aplicabile în cauză.

De asemenea, a susţinut că este falsă teza parchetului potrivit căreia nu ar fi fost făcute în realitate procedurile de afişare a unor comunicări către SC J. SA, solicitând să se observe că actul de procedură întocmit de executor face dovada până la înscrierea în fals şi până la dovada efectivă a falsului, iar nu a prezumţiei de fals. În aceeaşi ordine de idei, a arătat că procedura de citare prin afişare constituie o modalitate legală de realizare a actului de procedură, prevăzută expres de art. 921 C. proc. civ. Totodată, a învederat că din depoziţiile paznicilor de la SC J. SA, audiaţi în calitate de martori de prima instanţă, rezultă că după ora 16,00 programul la SC J. SA se încheia, la Serviciul Registratură nemaifiind nici o persoană, iar ei aveau obligaţia de serviciu de a inspecta 50 de încăperi, în condiţiile în care era un singur paznic în tura respectivă.

Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 188/2001 privind executorii judecătoreşti, executorul judecătoresc poate face actele de comunicare şi în afara programului de lucru. Astfel că, nefiind găsită nicio persoană la SC J. SA s-a procedat la afişarea actului de procedură, potrivit legii, pe stâlpul sau uşa principală a clădirii. Prin urmare, a considerat că această teză a parchetului nu este probată, dimpotrivă, probele dosarului întăresc prezumţia legală a autenticităţii actului întocmit de organul învestit cu putere de stat.

Cât priveşte susţinerea parchetului potrivit căreia s-ar fi modificat data procesului verbal de distribuire din 27 iulie 2009 cu data de 28 iulie 2009, a susţinut că din actele şi declaraţiile de la dosarul cauzei rezultă faptul că a fost vorba despre o simplă eroare materială, aceasta îndreptându-se chiar în prezenţa avocatului III., ce reprezenta debitoarea SC J. SA şi că, de altfel, distribuţia s-a făcut în data de 28 iulie 2009.

Concluzionând, a considerat că faptele reţinute în sarcina sa nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă, motiv pentru care a solicitat achitarea acestuia, în temeiul dispoziţiilor art. 16 lit. a) C. proc. pen.

11. Apelanţii YY. şi ZZ. au formulat apel împotriva sentinţei solicitând ridicarea sechestrului instituit asupra imobilului situat în Bucureşti, sector 3.

În motivarea apelului au arătat că prin ordonanţa nr. x/P/2009 din 11 martie 2011 a PÎCCJ — Direcţia Naţională Anticorupţie, s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri mobile şi imobile aparţinând inculpatului C., printre care şi imobilul de la adresa de mai sus, deşi acesta era proprietatea lor.

Au arătat că au formulat cerere de ridicarea a sechestrului, în calitate de părţi interesate, la data de 20 noiembrie 2012, în dosarul instanţei de fond, cerere care a fost amânată de la discuţii, dar prin sentinţă s-a menţinut integral măsura asigurătorie.

Au susţinut că nu au fost citaţi la nici un termen de judecată, nu au fost prezenţi la pronunţare şi au luat cunoştinţă de soluţie de pe portalul instanţelor de judecată.

Au menţionat că bunul respectiv nu-i aparţine inculpatului C. ci lor - şi sunt terţi faţă de învinuirea care i se aduce acestuia.

Pe parcursul judecării apelurilor au fost audiaţi inculpaţii: B., C., D., A., F., G., H. şi E.

Inculpatul I. a primit termen în cunoştinţă la data de 14 noiembrie 2014, fiind prezent în instanţă, însă nu s-a mai prezentat la termenele ulterioare pentru a fi audiat.

Odată cu motivele de apel inculpaţii E., F., B. şi C. au solicitat administrarea de probe. Prin încheierea din 3 octombrie 2014 instanţa de apel s-a pronunţat asupra cererilor de probatorii, fiind încuviinţată doar audierea ca martor a numitului JJJ., declaraţia acestuia fiind ataşată la dosar.

Analizând apelurile formulate, în raport de probele administrate în cauză, Înalta Curte constată că fiind fondat, în parte, apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi în totalitate apelul inculpatului A. şi nefondate apelurile declarate de ceilalţi inculpaţi şi de YY. şi ZZ., pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

I. Astfel, un prim aspect ce se impune a fi reţinut este acela că inculpaţii, în general, nu neagă faptele în materialitatea lor ci doar legătura de cauzalitate cu rezultatul produs şi intenţia de a se produce acel rezultat.

Ceea ce se neagă în materialitatea existenţei sale este doar falsificarea, de către inculpatul C. a contractului de asistenţă juridică încheiat cu SC L. SA - şi în baza căruia această din urmă societate a fost executată silit (fapta descrisă la pct. 2) - precum şi asocierea în vederea comiterii de infracţiuni.

Cu privire la contractul de asistenţă juridică la care s-a făcut referire anterior, vom reveni pe parcursul prezentei decizii.

Referitor la asocierea în vederea comiterii de infracţiuni, un element comun în apelurile inculpaţilor îl constituie faptul că nu ar fi îndeplinite elementele constitutive ale acestei infracţiuni întrucât am fi în prezenţa unor asocieri întâmplătoare, motivat şi de faptul că nu se cunoşteau între ei decât parţial.

Ca şi considerente generale înalta Curte reţine însă că infracţiunea prevăzută de art. 323 C. pen. din 1968 va exista ori de câte ori se face dovada că minim 2 persoane au acţionat în mod coordonat la comiterea mai multor infracţiuni, urmând un anumit „modus operandi", la mai multe intervale de timp, chiar dacă, în concret sarcinile s-au modificat de la caz la caz. Aceste aspecte trebuie deduse întotdeauna din aspectele de fapt ale activităţii membrilor grupului respectiv.

Privind lucrurile din această perspectivă, raportat la starea de fapt, instanţa de apel, spre deosebire de instanţa de fond, constată că asocierea este centrată pe nucleul C. – B. cărora li se adaugă: D. (faptele descrise la pct. 1 şi 3), E., F. (fapta de la pct. 1), H. (fapta de la pct. 3), respectiv G. şi I. (fapta de la pct. 2).

Nu se poate reţine iniţierea asocierii în vederea comiterii de infracţiuni numai de către inc. A. şi C. (cum susţine rechizitoriul şi cum a preluat prima instanţă) întrucât nu există elemente de fapt care să dovedească această intenţie de asociere din partea inculpatului A.

Inculpatul A., aşa cum se va arăta ulterior, apare - în opinia organului de urmărire penală şi a primei instanţe - ca participant doar la prima faptă descrisă şi numai în legătură cu cesionarea creanţei pe care SC L. o avea faţă de SC J., nefiind implicat cu nimic în procedura ulterioară de executare.

Revenind la infracţiunea de asociere în vederea comiterii de infracţiuni, instanţa de apel constată că nu prezintă importanţă din punct de vedere al reţinerii elementelor constitutive a acestei infracţiuni împrejurarea că inculpaţii nu se cunoşteau, personal, cu toţii, între ei.

Este suficient ca inculpaţii să fi conştientizat că participă la comiterea unei infracţiuni şi, fiecare în parte, să-şi fi adus aportul în acest sens.

Ori, dacă avem în vedere faptele descrise la pct. 1, 2 şi 3 vom constata că, în toate cele trei situaţii s-a realizat o cesiune a creanţelor - în care este implicat, în principal

inculpatul C. - iar acestea au fost puse în executare de inculpatul B. Ceilalţi inculpaţi au intervenit pe acest „lanţ cauzal" ca parteneri în cesiunea de creanţă sau prin „reactualizarea" frauduloasă a acestora, adăugând fiecare „partea sa" iar activitatea unuia nu era posibilă fără implicarea celorlalţi.

Cu alte cuvinte, fraudarea celor trei societăţi comerciale nu era aşadar posibilă decât printr-o conlucrare a inculpaţilor, aspect ce relevă aşadar asocierea în vederea comiterii de infracţiuni iar asocierea acestora nu este întâmplătoare.

Revenind la starea de fapt şi la infracţiunile reţinute în cauză, instanţa de apel, făcând o analiză critică a probelor administrate, constată următoarele:

1. Apelul inculpatului A. este fondat întrucât nu există probe din care să rezulte participarea sa la comiterea unei infracţiuni.

Desigur, există probe în sensul săvârşirii unor fapte materiale dar aceste fapte nu au conotaţie infracţională.

Astfel, inculpatul A. este acuzat că, împreună cu C., a iniţiat o asociere în vederea comiterii de infracţiuni respectiv fraudării SC J. SA.

Referitor la infracţiunea de abuz în serviciu pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, aceasta este cea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 care, din punct de vedere al condiţiilor de existenţă, trimite la forma de bază a abuzului în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen. din 1968, adică la „Fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia".

Din cele două modalităţi alternative de comitere a acestei infracţiuni organul de urmărire penală şi prima instanţă au avut în vedere producerea unei pagube, iar prin raportarea la art. 13 din Legea nr. 78/2000, ţinând cont de datele speţei, faptul că ar fi fost comisă în vederea obţinerii de foloase patrimoniale pentru altul.

Ceea ce lipseşte însă este legătura cauzală directă dintre fapta materială, în sine (cesiunea de creanţă) şi paguba produsă SC J. SA.

Această legătură de cauzalitate nu este una directă, imediată ci una cu totul şi cu totul indirectă, întreruptă în lanţul cauzal de acţiunea altor persoane cu care inculpatul A. nu are nicio legătură.

Astfel, în speţă, nu este vorba de o cesiune de creanţă propriu-zisă ci de cesiunea unui drept litigios întrucât, la data la care s-a încheiat contractul dintre SC L. SA şi C. – 01 aprilie 2008 - litigiul dintre L. SA şi SC J. SA era pe rolul instanţei civile.

Litigiul respectiv s-a finalizat prin sentinţa comercială nr. 5079 din 30 martie 2009 a Tribunalului Bucureşti, pronunţată în contradictoriu direct cu cesionarul C., în condiţiile în care SC L. SA fusese scoasă din cauză, iar SC J. SA ştia exact cu cine se judecă şi cunoştea de existenţa contractului de cesiune de creanţă.

Împrejurarea că cesiunea de creanţă a fost ulterior constatată ca fiind nulă (prin decizia comercială nr. 17 din 18 februarie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia), nu-i conferă acesteia caracterul fraudulos, apriori, faţă de SC J. SA.

De altfel, contractul respectiv a fost declarat nul nu datorită unei pretinse intenţii dolosive a celor două părţi în sensul fraudării terţului cedat ci datorită nerespectării dispoziţiilor legale exprese (art. 1309 vechiul C. civ.) care interziceau inculpatului C., avocat, să dobândească drepturi litigioase care sunt de competenţa instanţei în raza cărora îşi desfăşoară activitatea, sub sancţiunea nulităţii absolute.

În această ordine de idei, nu are nicio relevanţă penală, în raport de SC J. SA, împrejurarea că oficiul juridic al SC L. SA s-a opus cesiunii dreptului litigios (declaraţiile martorelor EEE. şi HHH. şi nota din 15 martie 2008) sau faptul că acel contract nu conţinea garanţii pentru SC L. SA ori că cesionarul nu îşi asuma nicio obligaţie.

Toate aceste aspecte puteau contura, eventual, un abuz în serviciu din partea inculpatului A. împotriva propriei societăţi, SC L. SA dacă această societate ar fi avut un prejudiciu.

Tot lipsite de relevanţă penală în raport cu SC J. SA sunt şi aspectele relevate de rechizitoriu în sensul că, deşi încheiase un contract de cesiune de creanţă, SC L. SA, prin inculpatul A. a încheiat şi un contract de asistenţă juridică cu inculpatul C., iar acesta s-a prezentat la următoarele termene ale procesului în numele societăţii pe care o reprezenta şi nu în nume propriu.

Acest contract de asistenţă juridică nu a avut niciun efect în ceea ce priveşte SC J. SA. El a constituit doar o modalitate ingenioasă, găsită de C., de a „stoarce" bani şi de la SC L. SA (fapta descrisă la pct. 2).

Concluzionând, instanţa de apel constată că fapta inculpatului A., de a încheia un contract de cesiune de creanţă cu inculpatul C. nu poate constitui infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 - 2481 C. pen. din 1968, chiar dacă părţii vătămate SC J. SA i s-a produs o pagubă.

Paguba SC J. SA se datorează acţiunilor corelate şi ulterioare, desfăşurate de ceilalţi inculpaţi din cauză, respectiv C., B., D., E. şi F.

De altfel, instanţa de apel constată că în sarcina acestora s-a reţinut, în raport cu SC J. SA, infracţiunea de înşelăciune, astfel cum era şi normal.

Faptele inculpatului A. nu pot întruni nici elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la înşelăciunea realizată de C. şi ceilalţi, întrucât acesta nu a fost implicat în executarea ulterioară.

De altfel, inculpatul A. nu mai avea calitatea de director general la SC J. SA nici măcar la data pronunţării sentinţei prin care SC J. SA a fost obligată s-i plătească SC L. SA suma de 31.557.229 RON.

În lipsa infracţiunii de abuz în serviciu (sau a oricărei alte infracţiuni în dauna SC J. SA), din partea inculpatului A., nu se poate vorbi nici de o asociere a acestuia, împreună cu ceilalţi inculpaţi, în scopul comiterii de infracţiuni.

Astfel, pe de o parte, inculpatul A. nu a fost cu nimic implicat în procesul de executare silită a SC J. SA şi nu rezultă că a avut cunoştinţă de manoperele dolosive depuse de acesta şi de ceilalţi inculpaţi, iar pe de altă parte este absurd a se considera că inculpatul A. s-ar fi asociat cu ceilalţi inculpaţi fără a urmări obţinerea vreunui folos material.

Ori, nici rechizitoriul şi nici prima instanţă nu reţin că acest inculpat a avut vreun beneficiu de urma executării frauduloase a creanţei împotriva SC J. SA.

Ca atare, Înalta Curte ca instanţă de apel, constată că se impune achitarea inculpatului A. în temeiul art. 16 lit. c) C. proc. pen.

II. În ceea ce priveşte apelurile celorlalţi inculpaţi, dată fiind „gruparea" lor, rezultată din materialitatea faptei şi criticile în mare măsură comune, acestea urmează a fi analizate tot „grupat" pe fapte.

III. Astfel, în ceea ce priveşte apelurile inculpaţilor C., B., D., E. şi F., vizând fapta descrisă la pct. 1, instanţa constată că sunt nefondate.

Aşa cum s-a arătat mai sus, inculpaţii menţionaţi nu neagă faptele în materialitatea lor ci doar legătura de cauzalitate cu rezultatul produs şi intenţia de a se produce acel rezultat.

Astfel, starea de fapt reţinută de prima instanţă este corectă şi se bazează pe probele administrate în cauză.

Potrivit acestor probe este cert faptul că inculpatul C. a primit prin cesionare, de la SC L. SA, un drept litigios iar prin sentinţa comercială nr. 5079 din 30 martie 2009 Tribunalul Bucureşti a obligat pârâta SC J. SA să plătească Cabinetului de avocat C. sumele de 4.425.096 RON cu titlu de preţ, energie electrică; 26.218.425 RON cu titlu de penalităţi de întârziere şi 913.708 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (total 31.557.229 RON).

Deşi în aparenţă este vorba despre un simplu contract civil, inculpatul C., în calitatea sa de avocat, deci de profesionist al dreptului, ştia că cesiunea respectivă este lovită de nulitate absolută (art. 1309 C. civ. din 1864, respectiv art. 1653 noul C. civ.). Aceasta este o prima manoperă dolosivă la care a recurs inculpatul C.

Totodată, inculpatul C., a doua zi după pronunţarea sentinţei, deşi aceasta nu era încă redactată, a formulat cerere de executare silită la cabinetul executorului judecătoresc B., şi, în acelaşi timp, a „cesionat" creanţa către SC O. SRL, societate reprezentată de inculpatul D., avocat şi asociat unic.

Având în vedere faptul că SC O. SRL fusese înfiinţată la data de 02 martie 2009, deci cu circa o lună înainte de data pronunţării sentinţei comerciale prin care SC J. SA a fost obligată la plata sumei de bani respective către cab. av. C., faptul că inculpatul C. este cel care a redactat actul de constituire al acestei societăţi comerciale şi a formulat şi cerere de autorizare la Oficiul Registrului Comerţului dar şi faptul că inculpatul B. a acceptat spre executare o cerere care nu era însoţită de titlul executoriu, instanţa de apel consideră că se conturează pe deplin imaginea unei asocieri C. – B. – D. în vederea prejudicierii SC J. SA.

La toate aceste aspecte se adaugă şi altele - rezultate din probele administrate - care conturează pe deplin manoperele dolosive desfăşurate de inculpaţi.

Astfel, după cum s-a arătat şi de către prima instanţă, inculpatul D. „a angajat" ca avocat pe numita N. care, la data de 30 aprilie 2009 a solicitat executorului judecătoresc B. executarea sumei 31.539.229,06 RON la care se mai adăugau 16.200.000 RON onorariu asistenţă juridică plus penalităţi de întârziere care să se calculeze printr-un raport de expertiză.

Inculpatul B., a acceptat solicitarea efectuării unei expertize de reactualizare deşi aceasta nu se justifica atâta timp cât în dispozitivul titlului executoriu se menţiona clar faptul că penalităţile de întârziere erau deja acordate. Suma de 31.539.229,06 RON era formată din 4.425.096 RON c/val energie electrică, 26.218.425 RON penalităţi de întârziere calculate din 2007 la zi şi 913.708 RON cheltuieli de judecată.

Cu toate acestea inculpatul B. a apelat la SC Q. SRL, în vederea reactualizării creanţei, deşi această societate nu avea în obiectul de activitate efectuarea de expertize contabile ci numai de consultanţă pentru afaceri şi management.

Ca dovadă a faptului că SC Q. SRL nu avea în obiectul de activitate expertize contabile este şi faptul că această societate a încheiat un contract de prestări servicii cu expert contabil P., pentru suma de 800 RON.

Cu toate acestea, cei doi asociaţi ai SC Q. SRL, inculpaţii E. şi F., au facturat expertiza la o valoare exagerată de 6.476.324,30 RON, respectiv la valoarea ce urma să fie executată.

Trebuie subliniat faptul că nici una din sumele adăugate de av. N. şi de SC Q. SRL nu fuseseră încă plătite şi, cu toate acestea, au fost acceptate la executare de inculpatul B., contrar dispoziţiilor art. 3717 alin. (3) C. proc. pen. în vigoare la data respectivă, care prevedea că sumele ce urmează să fie plătite ca şi cheltuieli de executare se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin proces-verbal „(...) pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condiţiile legii".

Inculpatul B. nu numai că a acceptat reactualizarea frauduloasă a creanţei dar a inclus în cheltuielile de executare sume pentru care nu exista dovada că ar reprezenta cu adevărat cheltuieli de executare şi care se adăugaseră pur şi simplu ca procent din valoarea ce urma să fie executată. A făcut acest lucru pentru că şi propriul onorariu se calcula tot ca procent la valoarea ce urma să fie executată şi avea astfel tot interesul ca valoarea respectivă să fie cât m ai mare.

Mai mult, deşi avocat N. a anunţat că renunţă la onorariul exorbitant de 16.200.000 RON (pentru care nu făcuse nimic altceva decât că solicitase, în numele SC O. SRL, executare silită), inculpatul B. nu a ţinut cont de această renunţare şi a executat şi a executat întreaga sumă.

La aceasta se adaugă şi faptul că toate actele de procedură, privind executarea silită pornită împotriva SC J. SA, apar realizate de către inculpatul B., prin afişare şi după orele 17,00 - 18,00 ceea ce ridică serioase semne de întrebare asupra realităţii celor consemnate de executorul judecătoresc.

Deşi, aparent, au fost respectate normele legale privind executarea silită, instanţa de apel constată că, de fapt, dispoziţiile art. 385-388 C. proc. civ., în vigoare la data respectivă, au fost interpretate cu vădită rea credinţă şi manevrate în scop ilicit.

Astfel, inculpatul B. nu oferă nicio explicaţie plauzibilă privind îndeplinirea tuturor actelor de procedură numai după programul normal de lucru al debitorului - în condiţiile în care este vorba de o companie naţională de notorietate, cu activitate amplă, cu serviciu juridic, cu secretariat şi cu posturi de pază permanente, cărora oricând li se puteau înmânau actele de procedură respective.

După cum s-a arătat în rechizitoriu şi a fost reţinut şi de instanţa de fond, SC J. SA a virat, prin transfer bancar, la datele de 29 mai 2009 şi respective 16 iunie 2009, în contul comun al SC L. SA şi al Cabinetului de avocat C. (cont escrow) suma de 31.539.229,06 RON la care fusese obligată prin sentinţa comercială nr. 5079 din 30 martie 2009 a Tribunalului Bucureşti.

Din acest cont, conform declaraţiilor martorului JJJ., SC L. SA şi-a recuperat suma (deşi avea un contract de cesiune drepturi litigioase) astfel că această unitate nu a suferit nicio pagubă.

Acesta este motivul pentru care, faţă de inculpatul A. nu se poate reţine comiterea niciunei infracţiuni, nici măcar în dauna propriei societăţi pe care o reprezenta.

Inculpatul B. a continuat executarea silită, iar la data de 22 iunie 2009 a reuşit ca de la Banca S. să obţină confirmarea de poprire pentru suma de 5.137.520 RON şi de la Banca MM. să obţină confirmări ale popririlor, până la concurenţa sumei de 73.516.497,04 RON.

Sumele de bani menţionate au fost efectiv distribuite către SC O. SRL la datele de 14 iulie 2009 şi respectiv 28 iulie 2009.

Cu referire la ultima distribuire, este de reţinut faptul că inculpatul B. a făcut convocarea de distribuire la data de 27 iulie 2009, a rectificat a doua zi această dată în 28 iulie 2009 încă comunicarea făcută prin fax către SC J. SA a rămas făcută tot pentru data de 27 iulie 2009.

Cu alte cuvinte, SC J. SA a fost convocată la o dată anterioară distribuirii efective a preţului procedura fiind astfel viciată.

Instanţa de apel reţine faptul că SC J. SA formulase contestaţie la executare - Dosar nr. x/301/2009 al Judecătoriei sector 3 Bucureşti, ce avea prim termen la data de 16 iulie 2009, amânat pentru 30 iulie 2009 - şi, totodată, solicitase suspendarea provizorie a executării - Dosarele x/301/2009 (cerere respinsă la 26 iunie 2009, întrucât nu se făcuse dovada că în dosarul ce viza fondul contestaţiei s-a solicitat suspendarea executării) şi respectiv nr. x/301/2009, ambele ale Judecătoriei sector 3 Bucureşti.

În ultimul din aceste dosare - respectiv nr. x/301/2009 - instanţa respectivă a şi dispus, la data de 29 iulie 2009, suspendarea provizorie a executării însă acest demers s-a dovedit a fi tardiv întrucât distribuţia preţului fusese realizată cu o zi mai înainte, prin încălcarea dispoziţiilor legale în materie.

Astfel, instanţa de apel constată că, potrivit dispoziţiilor art. 458 C. proc. civ. în vigoare la data respectivă, executorul judecătoresc eliberează şi distribuie sumele de bani consemnate numai după trecerea unui termen de 15 zile de la primirea dovezii de consemnare a sumelor poprite.

Ori, în speţă, executorul judecătoresc B. a primit dovada de consemnare a primei sume poprite de către Banca S. , de respectiv 5.137.520 RON, Ia data de 02 iulie 2009 şi a făcut distribuţia la data de 14 iulie 2009 , iar a celei de-a doua sume, respectiv suma de 73.516.497,01 RON, poprită de Banca MM., la data de 14 iulie 2009 şi a făcut distribuţia la data de 28 iulie 2009 (deci cu o zi mai înainte de acest termen).

Se constată aşadar că, în cazul în care ar fi respectat termenul de 15 zile, inculpatul B. ar fi primit, în timp util suspendarea provizorie a executării dispuse de Judecătoria sector 3 Bucureşti în data de 29 iulie 2009.

Inculpatul B. a acţionat astfel la solicitarea şi îndemnul inculpatului D., scopul acestora fiind evident - acela de a-şi însuşi sumele de bani respective mai înainte ca instanţa civilă să descopere nelegalitatea executării.

Manopere dolosive descrise anterior, desfăşurate de persoanele implicate, în special de inculpaţii C., D. şi B., devin evidente dacă se au în vedere şi acţiunile întreprinse de aceşti inculpaţi şi în celelalte acte infracţionale descrise în prezenta cauză.

În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii E. şi F., apărările acestora în sensul că efectuarea expertizei contabile era posibilă, întrucât obiectul de activitate al SC Q. SRL, că nu s-a încălcat acest obiect, ca era acela de consultanţă pentru afaceri şi management, iar în contractul încheiat cu SC O. SRL s-a prevăzut posibilitatea efectuării unei expertize prin angajarea unui expert autorizat şi că preţul înscris în factura pro-formă nu era nicidecum doar preţul acelei expertize ci al întregului contract de consultanţă, sunt pur formale, făcute în scopul de a-i disculpa.

Contractul de consultanţă invocat nu se justifică în raport de unica activitate pe care urma să o desfăşoare SC O. SRL - executarea unei creanţe - mai ales şi prin prisma faptului că asociatul acestei societăţi, inculpatul D., era el însuşi un profesionist al dreptului (chiar dacă era doar stagiar la momentul respectiv) şi, în plus, apelase deja la serviciile de consultanţă ale unui alt avocat (definitiv), numita N.

Contractul cu SC Q. SRL nu a fost altceva decât o modalitate ingenioasă prin care inculpaţii C., D. şi B. au urmărit „reactualizarea" frauduloasă a creanţei, iar inculpaţii E. şi F. le-au dat tot concursul necesar, deşi erau conştienţi că „expertiza" nu costase decât 800 RON.

În sprijinul celor afirmate anterior instanţa de apel reţine şi faptul că, în cazul în care s-ar fi impus, cu adevărat, reactualizarea creanţei, inculpatul B. ar fi trebuit să apeleze direct, în virtutea competenţelor sale, la serviciile unui expert contabil, conform disp. dispoziţiilor art. 3712 alin. (2) şi (3) C. proc. civ.

Instanţa de apel este de acord cu opinia organului de urmărire penală şi a primei instanţe în sensul că nu era posibilă luarea în considerare a unei expertize extrajudiciare, iar organul de executare era în măsură, doar să actualizeze valoarea acestei creanţe, de la data hotărârii fondului (30 aprilie 2009) la data de 18 mai 2009 când s-a depus expertiza. Alte penalităţi ori pretenţii ale creditorului, anterioare pronunţării hotărârii, puteau fi stabilite numai de către instanţele de judecată, urmare unor noi cereri în pretenţii cu dovedirea lor concretă, funcţie de raporturile juridice ce existaseră anterior.

De menţionat şi faptul că, potrivit contractului de prestări servicii din 10 mai 2009, inculpaţii E. şi F., în calitate de director general şi respectiv director economic al SC Q. SRL sunt cei care i-au cerut numitei P. să calculeze dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru suma pe care SC J. SA fusese obligată să o plătească cabinetului de avocatură C. şi care fusese cesionată SC O. SRL, de la data de 01 aprilie 2007 la 15 mai 2009 deşi sentinţa comercială nr. 5079 din 30 martie 2009 Tribunalul Bucureşti indusese deja penalităţile până la data pronunţării ei, respectiv 30 martie 2009.

Nimic nu-i îndreptăţea pe inculpaţii E. şi F. să facă această solicitare.

Solicitarea respectivă devine explicabilă doar prin prisma faptului că şi onorariul lor urmau să-l stabilească la valoarea totală a creanţei ce urma să se stabilească şi prin conivenţa infracţională cu D.

IL2. Apelurile inculpaţilor C., B., G. şi I., vizând fapta descrisă la pct. 2, sunt nefondate.

Astfel, instanţa de apel constată ca fiind pe deplin dovedit faptul că în contractul de asistenţă juridică ce apare ca fiind încheiat între SC L. SA şi Cabinet avocat C., a fost înscrisă în mod fals, la rubrica onorariu, suma de 5.000.000 RON, aşa cum a arătat pe larg prima instanţă.

În sprijinul acestei concluzii vine faptul că originalul acestui contract (exemplarul nr. 1) al formularului autocopiativ, nu a fost înregistrat la SC L. SA deşi firesc era ca acest exemplar să rămână la client.

În al doilea rând, chiar şi la exemplarul al doilea se observă că, la rubrica onorariului, are trasă o bară, iar suma de 5 milioane RON este adăugată după această linie.

Apărarea inculpatului C. în sensul că ar fi fost vorba de un onorariu de succes nu poate fi primită întrucât un astfel de onorariu se trece distinct în cuprinsul unui contract de asistenţă juridică iar plata lui nu putea fi decisă la SC L. SA de un singur om, directorul general A., fiind necesară aprobarea consiliului de administraţie.

Pe de altă parte, aşa cum a menţionat şi organul de urmărire penală şi cum a reţinut şi prima instanţă, în solicitarea făcută către societatea de consultanţă OO., inculpatul C. a indicat un onorariul mult, mult mai mic, de doar 1.000 RON.

La data de 07 ianuarie 2009 inculpatul C. a cesionat contractul de asistenţă juridică inculpatului G., cu suma de 5.950.000 RON — deşi nu s-a făcut nicio dovadă că banii au fost plătiţi efectiv.

Inculpatul G. a încheiat un contract de asistenţă juridică cu inculpatul I. pentru suma de 1.785.000 RON - deşi nici această sumă nu a fost efectiv plătită şi era calculată doar ca procent la suma din cesiunea de creanţă (exact 30%).

Cererea de executare silită a fost formulată de inculpatul G., iar executorul judecătoresc B. a acceptat creanţa în vederea executării deşi, cel puţin în ceea ce priveşte „onorariul" inculpatului I. nu existau dovezi certe în sensul realităţii cheltuielilor de executare respectivă.

La cele două sume s-a mai adăugat 77.350 RON onorariul executorului şi 300 RON taxe judiciare de timbru astfel că SC L. SA a fost executată silit până la concurenţa sumei de 7.812.650 RON.

Faptul că nu există dispoziţii legale care să reglementeze cuantumul onorariului unui avocat nu înseamnă o exonerare de răspundere a inculpaţilor faţă de fapta menţionată mai sus.

Din moment ce inculpatul I. nu urma să efectueze nici un fel de activitate în legătură cu executarea silită (şi nici nu a efectuat) nu denotă altceva decât intenţia tuturor celor implicaţi în „lanţul cauzal" de a obţine cât mai mulţi bani de la partea civilă.

Inculpatului C. îi este imputabilă fictivitatea onorariului pus în executare, iar inculpaţilor G. şi I. fictivitatea sumelor de bani care s-ar fi plătit în cadrul cesiunii sau pentru asistenţa juridică.

Nu mai prezintă importanţă dacă ştampila aplicată pe contractul respectiv este sau nu autentică sau faptul că nu a putut fi expertizată autenticitatea semnăturii inculpatului A., întrucât nu s-a prezentat originalul contractului, deoarece ceea ce s-a pus în discuţie este realitatea menţionării onorariului. Ori, este cert că, pe formularul de contract, la rubrica onorariului este trasă o linie (bară) orizontală, linie care nu are nicio justificare decât dacă nu s-ar fi prevăzut onorariu.

După cum a arătat şi inculpatul A. în declaraţiile sale, inculpatul C. a venit la el cu mai multe documente, cerându-i să le semneze, printre care şi împuternicirea în baza căreia s-a prezentat în calitate de avocat al SC L. SA.

Deşi inculpatul A. neagă faptul că ar fi semnat şi formularul de contract ori că l-ar fi ştampilat, întrucât deja s-a stabilit că ştampila este autentică iar în privinţa semnăturii nu poate fi expertizată deoarece nu există originalul contractului, cel mai probabil inculpatul A. a semnat şi ştampilat acel contract dar fără a se menţiona vreun onorariu.

În aceste condiţii, apărarea inculpatului C. în sensul că, în mod nelegal s-a respins cererea de completare a raportului de expertiză grafoscopică, pe baza celor afirmate de expertul asistent (care a susţinut că se poate efectua expertiză şi pe formularul copie al contractului de asistenţă juridică) este rămasă fără obiect.

Instanţa de apel admite faptul că acel contract este ştampilat cu ştampila SC L. SA şi că, cel mai probabil, este şi semnat de inculpatul A., dar ceea ce este fictiv este onorariul ce a fost adăugat ulterior. Iar cum singurul ce avea interes în adăugarea acestui onorariu este doar inculpatul C. (şi care şi a şi beneficiat de pe urma lui) concluzia la care a ajuns instanţa de fond în sensul existenţei infracţiunilor este legală şi temeinică.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul B. acestuia îi este imputabil faptul că a pus în executare cheltuieli asupra cărora nu se prezentau dovezi. Activitatea inculpatului B. nu poate fi privită însă doar singular, raportat la acest unic act şi unde, poate, s-ar fi putut invoca lipsa oricărei culpe, ci în contextul comiterii unor acte similare, respectiv al punerii în executare, fraudulos, a unor cesiuni de creanţă provenite tot de la inculpatul C.

II.3. Apelurile inculpaţilor C., B. şi H., vizând fapta descrisă la pct. 3, sunt nefondate.

Privitor la această faptă sunt necesare unele clarificări şi completări cu privire la starea de fapt.

Astfel, este cert faptul că, SC PP. SRL a chemat în judecată SC QQ. SA solicitând plata unei sume de 4.512.384,3 RON despăgubiri cuvenite în urma unui contract de asigurare.

Iniţial - după cum au arătat şi organul de urmărire penală şi instanţa de fond - acţiunea reclamantei a fost respinsă, iar Curtea de Apel Bucureşti a respins apelul.

Prin decizia nr. 1028/2008 a ÎCCJ s-a admis recurs declarat de reclamant şi s-a trimis cauza pentru rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.

În rejudecare, prin decizia comercială nr. 418 din 25 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, SC QQ. SA a fost obligată la plata sumei de 4.512.384,9 RON cu titlul de indemnizaţie de asigurare, 939.935,64 RON cu titlul de dobândă corespunzătoare perioadei iunie 2004 - decembrie 2005 şi 37.896,5 RON cheltuieli de judecată, în favoarea SC PP. SRL.

Anterior însă, în timp ce procesul se afla pe rolul instanţelor, între SC PP. SRL şi SC KKK. SRL a intervenit o convenţie de subrogare în drepturi, prin care această din urmă societate în compensarea unei datorii pe care SC PP. SRL o avea dintr-un alt proces, s-a subrogat în drepturile acesteia în procesul cu QQ.

La data de 29 octombrie 2008, inculpatul H., în calitate de administrator al SC SS. SRL (societate la care era asociat şi inculpatul D.) a încheiat un contract de cesiune de creanţă cu SC KKK. SRL. Acest contract este redactat şi certificat de inculpatul C., în calitatea sa de avocat.

A doua zi, respectiv pe data de 30 octombrie 2008, SC SS. SRL reprezentată de H. a încheiat contractul de asistenţă juridică, cu inculpatul C., cu obiectul generic de asistenţă juridică şi reprezentare în dosar de executare nr. x/2008 deschis la BEJ B. Cum însă acest dosar de executare nu era deschis la data respectivă, fiind înregistrat abia la data de 31 octombrie 2008, rezultă fictivitatea contractului respectiv.

Prin acest contract de asistenţă juridică inculpatul C. stabilea un onorariu 1.471.511 RON fără TVA, sumă care, desigur, nu fusese şi nu a fost niciodată plătită (şi care reprezenta aprox. 27% din creanţă).

Ulterior, la data de 01 noiembrie 2008, inculpatul H. a încheiat un contract de prestări servicii cu SC LLL. SRL reprezentată prin inculpata F. (şi nu RR. aşa cum a reţinut rechizitoriul şi instanţa de fond), în vederea actualizării creanţei.

Din nou s-a pus aşadar problema actualizării unei creanţe, reactualizare care nu se justifica în raport cu ceea ce dispusese instanţa.

A fost întocmit raportul de expertiză contabilă din 04 noiembrie 2008 (reprezentant din partea SC LLL. fiind inculpata F.), raport prin care creanţa era actualizată de la 7.593.120 RON.

La această sumă inculpatul B. a adăugat onorariul său de 93.861,25 RON.

Instanţa de apel reţine că la data formării dosarului de executare respectiv (nr. x/2008) decizia comercială nr. 418 din 25 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti nu era irevocabilă şi a fost pusă în executare fără a fi investită cu formulă executorie.

De altfel, aceiaşi constatare a fost făcută şi de Judecătoria Alexandria în cadrul Dosarului nr. x/740/2008, având ca obiect contestaţie la executare. În plus, instanţa de contestaţie la executare a mai reţinut şi faptul că, prin decizia nr. 3751 din 11 decembrie 2008 a ÎCCJ, secţia a II-a civilă, a fost admisă contestaţia în anulare formulată de SC QQ. SA împotriva deciziei nr. 1028/2008 a ÎCCJ (cea care dusese la rejudecarea cauzei de către CA. Bucureşti) şi se fixase un nou termen pentru judecarea recursului la 7 mai 2009.

Ca atare, Judecătoria Alexandria, prin sentinţa comercială nr. 58 din 4 februarie 2009 a anulat toate formele de executare emise în Dosarul nr. x/2008 al BEJ B.

Imediat după anularea formelor de executare, inculpatul C. a solicitat BEJ B. restituirea titlului executoriu reprezentat de decizia comercială nr. 418/2008 a CA. Bucureşti, iar la data de 05 februarie 2009 a formulat o nouă cerere de executare silită la acelaşi birou de executor, cerere înregistrată sub nr. x/2009.

Totodată s-a încheiat un nou contract de asistenţă juridică între SC SS. SRL reprezentată de H. şi avocatul C., respectiv contractul din 05 februarie 2009, în care s-a consemnat din nou că onorariul avocatului va fi de 1.471.511 RON fără TVA.

Totodată s-a semnat un nou contract de reactualizare cu SC LLL. SRL.

În cadrul executării silite efectuate de inc. B. acesta a solicitat şi a obţinut poprirea conturilor debitoarei.

Executarea nu a mai fost finalizată datorită suspendării ei iar suma poprită a fost recuperată de debitoare.

Faptele prezentate, în materialitatea lor, denotă intenţia tuturor celor direct implicaţi, respectiv C., H., B. şi F. de fraudare a SC QQ. SA.

Întrucât însă nici rechizitoriul şi nici prima instanţă nu au avut în vedere activitatea inculpatei F., pe acest palier, iar instanţa de apel nu este investită cu o critică în acest sens din partea Ministerului Public, în cele ce urmează se va face referire doar la inculpaţii C., H., B.

Reaua-credinţă a celor menţionaţi, în procesul de executare silită al SC QQ. SA, rezultă şi din faptul că erau pe deplin conştienţi că aceleaşi lipsuri ce duseseră la anularea executării, dispuse la data de 04 februarie 2009 de Judecătorie Alexandria, subzistau şi la data de 05 februarie 2009 când s-a început noua executare, în baza aceluiaşi titlu executoriu.

Astfel, decizia ce constituia (în opinia celor menţionaţi) titlul executoriu, nu era investită cu formulă executorie. În plus aceasta nu era nici definitivă.

De menţionat că, ulterior, la data de 07 mai 2009, prin decizia nr. 1344/2009, ÎCCJ, secţia a II-a civilă, a respins recursul reclamantului SC PP. SRL şi a admis recursul pârâtei QQ. SA, obligând totodată pe reprezentantul reclamantei la plata unor cheltuieli de judecată.

II.3 Apelul inculpatului B. vizând fapta descrisă la pct. 4, este nefondat.

Starea de fapt descrisă de rechizitoriu şi însuşită de prima instanţă, privind modul în care s-a desfăşurat executarea silită asupra imobilului aparţinând debitorului UU. este corect reţinută şi rezultă din probele administrate.

Art. 500 alin. (3) C. proc. civ. în vigoare la data respectivă prevede că executorul judecătoresc este obligat să-i ceară biroului de carte funciară să-i comunice ce alte drepturi reale sau sarcini grevează imobilul urmărit iar titularii acestor drepturi vor fi înştiinţaţi despre executare şi vor fi citaţi la termenele fixate pentru vânzarea imobilului iar inculpatul B. nu şi-a îndeplinit această obligaţie.

Împrejurarea că acţiunea pauliană exercitată de K. în contradictoriu cu UU. şi VV. s-a dovedit a fi, până la urmă, neîntemeiată, aşa cum s-a statuat prin decizia civilă nr. 235A din 28 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia nr. 3829 din 03 decembrie 2014 a ÎCCJ, secţia a II-a civilă, nu îl exonerează de răspundere penală pe inculpat.

Inculpatul B. avea, conform C. proc. civ., obligaţia de a cita toţi terţii înscrişi cu drepturi în cartea funciară (chiar şi litigioase), indiferent dacă dosarul de executare era pornit de biroul său ori era preluat de la alt executor judecătoresc, obligaţie pe care nu şi-a respectat-o.

De altfel, instanţa de apel constată faptul că la data la care s-a realizat executarea silită, respectiv 17 decembrie 2008, exista o hotărâre judecătorească, nedefinitivă, respectiv sentinţa civilă nr. 1056 din 11 septembrie 2008 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. x/299/2006, prin care se anulase tranzacţia dintre UU. şi fosta sa soţie VV. astfel că, cu atât mai mult, se impunea citarea terţului K. în procesul de executare silită.

Neprocedând în acest fel, inculpatul B. a cauzat o vătămare a intereselor legale ale acestei părţi.

III. Având în vederea materialitatea faptelor, astfel cum au fost prezentate şi de către instanţa de apel, rezultă că susţinerile apelanţilor inculpaţi în sensul că nu a ar fi existat o inducere în eroare a părţilor civile asupra cărora se realiza executarea silită sunt nefondate.

Astfel părţile civile au fost induse în eroare cu privire la cuantumul sumelor ce urmau să fie sau au fost executate, acestea fiind artificial crescute, prin manoperele dolosive menţionate.

IV. Apelurile inculpaţilor C. şi D. prin care critică reţinerea în sarcina lor a infracţiunii prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 sunt nefondate.

Conform dispoziţiilor art. 12 lit. a) Teza I din Legea nr. 78/2000, constituie infracţiune, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, însărcinarea sau atribuţia pe care o îndeplineşte o persoană.

Sintagma „operaţiuni financiare" folosită de legea penală nu este identică cu cea folosită de Codul comercial aşa cum susţin apelanţii.

În sensul legii penale „operaţiuni financiare" înseamnă realizarea de tranzacţii referitoare la bani şi credite.

Ori, în sarcina celor doi inculpaţi s-a reţinut tocmai realizarea unor cesiuni de creanţă dobândite în urma unor litigii care sunt de competenţa instanţelor în care îşi desfăşoară activitatea ca avocaţi şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 30 lit. a) din Statutul profesiei de avocat în vigoare la data comiterii faptelor [actualmente art. 29 lit. a)].

Cesiunile respective au fost comise ca fapte de comerţ şi, în acest sens, instanţa de apel are în vedere caracterul repetat al acestora în ceea ce îl priveşte pe inculpatul C., iar în ceea ce îl priveşte pe inculpatul D., tocmai faptul că este asociatul unic al unei societăţi ce are ca obiect de activitate recuperări creanţe (SC O. SRL) şi asociat împreună cu H. la o altă societate comercială cu obiect similar (SC SS. SRL).

V. Susţinerile inculpatului D. în sensul că nu s-ar face vinovat de infracţiunea de fals în declaraţii sunt nefondate.

La data înfiinţării SC O. SRL inculpatul a declarat în fals că îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a fi asociat unic şi administrator deşi art. 30 lit. d) din Statutul profesiei de avocat [în vigoare la data respectivă - actualmente art. 29 lit. d)] îi interzicea acest lucru.

Inculpatul a avut calitatea de administrator unic între data înfiinţării societăţii - respectiv 02 martie 2009 - şi data numirii noului administrator – 09 aprilie 2009.

În această perioadă - respectiv la data de 01 aprilie 2009, în calitate de administrator al SC O. SRL - a încheiat actul de cesiune de creanţă cu inculpatul C.

Ca atare, în raport de cele arătate mai sus, instanţa de apel constată existenţa faptelor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată şi vinovăţia acestora, apelurile fiind nefondate.

Singurul aspect ce urmează a mai pus în discuţie este aplicarea legii penale mai favorabile.

VI . În ceea ce priveşte apelul Parchetului, instanţa de apel constată că este fondat doar sub un singur aspect: netemeinicia sentinţei sub aspectul omisiunii aplicării pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a ocupa o funcţie, de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru comiterea infracţiunii.

În speţă inculpaţii C., D. şi I. s-au folosit de calitatea de avocat, comiterea infracţiunilor, în modalitatea arătată, nefiind posibilă în lipsa acesteia.

Tot astfel, inculpatul B. s-a folosit de calitatea de executor judecătoresc iar inculpatul H. de cea de administrator al unei societăţi comerciale.

Prin urmare instanţa de apel consideră că se impunea ca inculpaţilor respectivi să li se aplice şi această pedeapsă complementară.

În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii E. şi F., întrucât au o contribuţie infracţională mai scăzută, instanţa apreciază că nu se impune şi interzicerea acestui drept, ca pedeapsă complementară.

Referitor la inculpatul G. se constată că acesta nu s-a folosit de nicio calitate şi a preluat creanţa respectivă (de la inculpatul C.) ca şi persoană fizică.

Privitor la celelalte două motive de apel ale Parchetului - respectiv aplicarea legii penale mai favorabile şi netemeinicia pedepselor aplicate inculpaţilor - acestea urmează să fie analizate împreună întrucât pedepsele aplicate efectiv inculpaţilor şi modalitatea de executare vor fi apreciate în raport de limitele prevăzute de legea ce va fi considerată mai favorabilă.

Este de precizat totuşi că, circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen. din 1968 este corect reţinută dacă se are în vedere încadrarea stabilită de legea veche întrucât, totuşi, inculpaţii nu au antecedente penale iar gravitatea faptelor comise este sancţionată prin cuantumul pedepsei şi modalitatea de executare, pentru fiecare în parte.

VII. Aplicarea legii penale mai favorabile.

În ceea ce priveşte stabilirea legii penale mai favorabile se va avea în vedere Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale conform căreia, dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.

Ca atare, în analiza aplicării legii penale mai favorabile se va avea în vedere principiul aplicării integrale a vechii sau noii legi, după caz.

Totodată se va avea în vedere şi Decizia nr. 12/2014 pronunţată în cauza nr. x/l/2014/HP/P a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind rezolvarea de principiu a unei chestiuni de drept, decizie conform căreia faptele prevăzute de art. 323 C. pen. anterior şi art. 8 din Legea nr. 39/2003, în reglementarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., se regăsesc în incriminarea din art. 367 C. pen., nefiind dezincriminate.

Ca atare, raportat la fiecare inculpat în parte şi la infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, instanţa de apel constată următoarele:

1. Inculpatul B. a fost condamnat de prima instanţă pentru infracţiunile de:

- înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 (3 acte materiale), pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 10 la 20 ani

- fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 289 C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968, pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

- uz de fals în formă continuată, prev. de art. 291 C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968, pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 3 luni la 3 ani şi

- asociere în vederea comiterii de infracţiuni, prev. de art. 323 C. pen. din 1968, pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 3 la 15 ani fără a se putea depăşi însă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea ce intră în scopul asocierii.

- abuz în serviciu contra intereselor persoanei, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. din 1968, pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 3 la 15 ani.

Pentru toate aceste infracţiuni, aflate în concurs, prima instanţă a reţinut circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen. din 1968, consecinţa fiind aplicarea, în general, a unor pedepse situate imediat sub minim, cu excepţia pedepsei pentru înşelăciune care a fost fixată la jumătatea minimului şi a pedepsei pentru abuz în serviciu care a fost redusă aproape de limita minimă posibilă prin aplicarea circumstanţei respective.

În urma contopii efectuate conform regulilor cumulului juridic, prev. de art. 33, 34 C. pen. din 1968, s-a fixat o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1968.

În prezent

Infracţiunea de înşelăciune prin folosirea de mijloace frauduloase este prevăzută de art. 244 alin. (2) C. pen. cu o pedeapsă de la 1 la 5 ani închisoare. Fiind vorba de trei părţi vătămate distincte, în conformitate cu disp. art. 35 alin. (1) C. pen. nu se mai poate reţine forma continuată ci ar trebui reţinute trei astfel de infracţiuni.

Infracţiunea de fals intelectual este prevăzută de art. 321 C. pen. fiind pedepsită de lege cu închisoarea de la 1 la 5 ani, limita minimă de pedeapsă fiind aşadar mai ridicată decât în vechea reglementare. Totodată, corespunzător fiecăruia din cele trei acte materiale de înşelăciune ar trebui să se reţină trei infracţiuni distincte de fals intelectual.

Infracţiunea de uz de fals este prevăzută de art. 323 C. pen. tot cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani însă, conform celor arătate mai sus, s-ar impune reţinerea a trei astfel de infracţiuni, în concurs.

Infracţiunea de abuz în serviciu ar urma să primească încadrarea de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 C. pen. pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 2 şi 8 luni la 9 ani şi 4 luni (limitele de la 2 la 7 ani închisoare fiind majorate cu o treime, conform art. 132 din Legea nr. 78/2000 în forma aflată în vigoare în prezent).

Infracţiunea de asociere în vederea de infracţiuni se regăseşte în prezent în cea de grup infracţional organizat, prev. de art. 367 C. pen., pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 1 la 5 ani.

Totodată se constată că, în noua lege, conduita bună a infractorului înainte de comiterea infracţiunilor pentru care este judecat nu mai este prevăzută ca şi circumstanţă atenuantă.

Prin urmare, dispoziţiile noii legii penale sunt doar aparent mai favorabile inculpatului întrucât, prin înlăturarea circumstanţei atenuante, chiar dacă reindividualizarea pedepselor s-ar face la minimul arătat pentru fiecare în parte, urmată de efectuarea concursului de infracţiuni conform regulilor instituite de art. 39 C. pen. tot s-ar ajunge la o pedeapsă rezultantă de 5 ani şi 3 luni închisoare (2 ani şi 8 luni pedeapsa cea mai grea - care ar fi cea pentru infracţiunea de abuz în serviciu - la care s-ar adăuga un spor obligatoriu de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, adică 2 ani şi 7 luni. De menţionat că totalul celorlalte pedepse, socotite la minim, ar fi de 7 ani şi 9 luni închisoare compus din: 3 pedepse de câte 1 an fiecare pentru înşelăciune, 3 pedepse de câte 1 an fiecare pentru fals intelectual, 3 pedepse de câte 3 luni închisoare fiecare pentru uz de fals şi o pedeapsă de 1 an închisoare pentru asociere în vederea comiterii de infracţiuni), mai mare decât pedeapsa aplicată de prima instanţă.

Ca atare, pentru inculpatul B. mai favorabile, în ansamblul lor, sunt dispoziţiile legii penale vechi.

2. Inculpatul C. a fost condamnat de prima instanţă pentru infracţiunile prev. de:

- complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. din 1968 rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 (3 acte materiale), pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 10 la 20 ani

- fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda

- asociere în vederea comiterii de infracţiuni, prev. de art. 323 C. pen. din 1968, pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 3 la 15 ani fără a se putea depăşi însă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea ce intră în scopul asocierii.

- infracţiunea prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, prevăzută de lege cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani.

În prezent

Infracţiunea de complicitate la înşelăciune prin folosirea de mijloace frauduloase este prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 244 alin. (2) C. pen. cu o pedeapsă de la 1 la 5 ani închisoare. Fiind vorba de trei părţi vătămate distincte, în conformitate cu disp. art. 35 alin. (1) C. pen. nu se mai poate reţine forma continuată ci ar trebui reţinute trei astfel de infracţiuni.

Infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată este prevăzută de art. 322 C. pen. cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă. Corespunzător actelor de complicitate la înşelăciune ar trebui să se reţină 3 astfel de infracţiuni.

Infracţiunea de asociere în vederea de infracţiuni se regăseşte în prezent în cea de grup infracţional organizat, prev. de art. 367 C. pen., pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 1 la 5 ani.

Infracţiunea prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 este prevăzută de lege tot cu pedeapsa de la 1 an la 5 ani închisoare.

Aşa cum s-a arătat anterior, în noua lege, conduita bună a infractorului înainte de comiterea infracţiunilor pentru care este judecat, nu mai este prevăzută ca şi circumstanţă atenuantă.

Prin urmare şi în cazul inculpatului C. doar aparent dispoziţiile legii noi îi sunt mai favorabile întrucât prin înlăturarea circumstanţei atenuante şi reindividualizarea pedepselor pentru fiecare infracţiune în parte, urmată de efectuarea concursului de infracţiuni conform regulilor instituite de art. 39 C. pen. s-ar ajunge la o pedeapsă rezultantă mai mare decât cea aplicată de instanţa de fond.

3. În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii D., F., G., H., I. şi E., pe lângă aspectul arătat anterior, în sensul că noua lege nu mai prevede ca şi circumstanţă atenuantă comportamentul bun al infractorului, înainte de comiterea faptelor, se constată şi faptul că dispoziţiile C. pen. din 1968 care reglementau suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, sunt mai favorabile decât dispoziţiile noului C. pen. referitoare tot la suspendarea sub supraveghere a executării.

Astfel, noul C. pen. prevede, în mod obligatoriu, prestarea unei munci neremunerate în folosul colectivităţii, pe o durată cuprinsă între 60 şi 120 de zile - obligaţie inexistentă în vechiul C. pen. - şi nu mai prevăd intervenirea de drept a reabilitării la expirarea termenului pentru care s-a dispus suspendarea — aşa cum prevedea vechiul C. pen.

Înalta Curte reţine aşadar că şi în cazul acestor inculpaţi legea penală mai favorabilă, în ansamblul său, este legea veche.

4. Referitor la inculpatul G., trimis în judecată şi condamnat pentru o singură infracţiune - complicitate la înşelăciune art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. din 1968 - aparent, legea penală nouă îi este mai favorabilă dacă ne­am raporta doar la limitele de pedeapsă.

Cu toate acestea, întrucât instanţa trebuie să ia în considerare ansamblul dispoziţiilor legale, se constată că şi în cazul său, prin aplicarea concretă a dispoziţiilor legii vechi, aceasta îi este mai favorabilă decât legea nouă.

Astfel inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă mult redusă sub minimul special, la un cuantum de 3 ani închisoare, cu suspendare sub supraveghere pe o perioadă de 5 ani.

Aplicarea legii noi ar presupune, pe de o parte, înlăturarea circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen. din 1968 (care nu se mai regăseşte în legea nouă) iar pe de altă parte, dat fiind cuantumul ridicat al prejudiciului la producerea căruia a participat şi modalitatea concretă de comitere, instanţa de apel consideră că nu sunt întrunite condiţiile pentru renunţarea la aplicarea pedepsei, conform art. 80 C. pen. şi nici cele pentru amânarea aplicării pedepsei, prev. de art. 83 C. pen.

Prin urmare, singura modalitate de executare a pedepsei, potrivit legii noi, în cazul său, este tot o suspendare sub supraveghere a pedepsei. Aşa cum s-a arătat însă mai sus, dispoziţiile din legea veche privind suspendarea sub supraveghere sunt mai favorabile decât cele din legea nouă astfel că, şi pentru acest inculpat, este mai favorabilă tot legea veche.

VIII. Apelurile numiţilor YY. şi ZZ. sunt nefondate.

În mod repetat, pe parcursul judecării prezentei căi de atac, numiţii YY. şi ZZ., prin apărător, şi-au calificat calea de atac formulată ca fiind apel (iniţial recurs) motivând că sunt persoane interesate ale căror drepturi au fost vătămate prin sentinţa atacată.

Sus-numiţii, părinţi ai inculpatului C., au susţinut că au depus la instanţa de fond o cerere de ridicare a măsurii sechestrului asigurător cu privire la apartamentul situat în Bucureşti, cu motivarea că acest apartament este proprietatea lor şi nu a inculpatului.

Verificând actele dosarului instanţei de fond se constată că, la data de 20 noiembrie 2012 apare într-adevăr o cerere ca fiind depusă din partea celor două persoane menţionate, însoţită de acte care dovedesc că acel apartament este proprietatea lor.

Cererea respectivă nu este însă semnată de nici unul din cei doi iar în practicaua încheierii din 20 noiembrie 2012 se face referire la faptul că cererea de ridicare a măsurii sechestrului asigurător este formulată de inculpatul C., de către apărătorul acestuia, avocat MMM. (delegaţie apărător ales).

Cu alte cuvinte, nu rezultă că cele două persoane menţionate au formulat, într-adevăr, personal, cerere de ridicare a măsurii sechestrului asigurător, iar avocat MMM. este concertată ca fiind apărător ales doar pentru inculpatul C. nu şi pentru părinţii săi, neavând delegaţie de reprezentare a acestora.

Este adevărat că instanţa de fond, la termenul din 20 noiembrie 2012 a prorogat discuţia asupra cererii respective la termenul ulterior iar acest lucru nu s-a mai realizat însă instanţa de apel constată că această omisiune nu poate fi pusă în discuţie de persoane care nu au formulat nicio cerere în faţa instanţei respective.

Ca atare, orice critică adusă sentinţei primei instanţe privind aşa-zisa nepronunţare asupra unei cereri care de fapt nu a fost formulată, este nefondată.

Desigur, faţă de actele depuse la dosar, instanţa de apel nu neagă interesul numiţilor YY. şi ZZ. în ridicarea măsurii sechestrului asigurător însă dacă nu se poate considera că au depus o cerere valabilă în acest sens, nimic nu-i împiedică să se opună eventualei executări silite.

Având în vedere considerentele menţionate mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 421 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) lit. a) C. proc. pen. va respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii B., C., D., F., G., H., I., E. şi de apelanţii persoane ale căror drepturi legitime au fost vătămate YY. şi ZZ. urmând a se admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpatul A.

Se va desfiinţa în parte sentinţa penală nr. 612/F din 17 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, şi rejudecând:

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. şi art. 17 alin. (2) C. proc. pen. se va dispune achitarea inculpatului A. pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 - 2481 C. pen. din 1968 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 şi de asociere în vederea comiterii de infracţiuni prev. de art. 323 C. pen. din 1968.

Se va înlătura obligarea inculpatului A. la plata de despăgubiri civile către SC J. SA şi a cheltuielilor judiciare către stat.

Se va dispune ridicarea măsurii asigurătorii dispusă prin procesul verbal din 22 martie 2011 asupra bunurilor inculpatului A.

Se va reţine la pedeapsa complementară aplicată fiecăruia din inculpaţii B., C., D., I. şi H. şi disp. art. 64 lit. c) C. pen. din 1968.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 612/F din 17 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Desfiinţează în parte sentinţa şi rejudecând:

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. şi art. 17 alin. (2) C. proc. pen.;

Achită pe inculpatul A. pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 – 2481 C. pen. din 1968 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 şi de asociere în vederea comiterii de infracţiuni prev. de art. 323 C. pen. din 1968.

Înlătură obligarea inculpatului A. la plata de despăgubiri civile către SC J. SA şi a cheltuielilor judiciare către stat.

Ridică măsura asiguratorie dispusă prin procesul verbal din 22 martie 2011 asupra bunurilor inculpatului A.

Reţine la pedeapsa complementară aplicată fiecăruia din inculpaţii B., C., D., I. şi H. şi disp. art. 64 lit. c) C. pen. din 1968.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii B., C., D., F., G., H., I., E. şi de apelanţii persoane ale căror drepturi legitime au fost vătămate YY. şi ZZ. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Obligă apelanţii intimaţi inculpaţi B., C., D., F., G., H., I., E. la plata sumei de câte 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul intimat inculpat A., în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă apelanţii YY. şi ZZ. la plata sumei de câte 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelului declarat de parchet, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 februarie 2015.