Police officer's complaint over rejected medical property sale lacks bribery nexus to ongoing investigations

Decizia nr. 69/2015

Prin sentinţa penală nr. 94/PI/2013 din 26 iunie 2013, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 a dispus condamnarea inculpatului A., la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În baza art. 861 şi art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 6 ani, calculat potrivit art. 862 C. pen., stabilindu-se ca pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi art. 865 C. pen. privind anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen. cu referire la art. 19 din Legea nr. 78/2000 s-a dispus confiscarea cabinetului medical situat în Satu Mare, str. C.V., înscris în CF nr. AA. Satu Mare, nr. cadastral BB., în cotă de 1/2 proprietatea inculpatului A. şi a soţiei B.

În baza art. 163 alin. (1) C. proc. pen. a fost instituită măsura sechestrului asigurător asupra cabinetului medical supus confiscării.

În baza art. 191 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 5000 RON, cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, analizând şi coroborând ansamblul probatoriu administrat în timpul urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoreşti, instanţa a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Oradea, întocmit în Dosar nr. x/P/2010, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută şi pedepsită de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În data de 16 noiembrie 2009, Direcţia Generală Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Satu Mare, a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, Biroul Satu Mare cu privire la săvârşirea infracţiunii de luare de mită, de către inculpatul A. - comisar în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare şi dare de mită de către învinuitul C. - fost preşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare.

Inculpatul A. este încadrat la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Satu Mare - Serviciul de Investigare a Fraudelor, făcând parte din structura poliţiei judiciare conform Ordinului nr. 4140 din 11 aprilie 2005 şi avizul procurorului nr. x/C/2005.

Martorul C. a îndeplinit în perioada 2004 - 2007 funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare, fiind ales pe listele Uniunii Democrate a Maghiarilor din România.

În cursul lunii iulie 2005 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 110/2005 privind vânzarea spaţiilor proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, cu destinaţia de cabinete medicale, precum şi a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi conexe actului medical. Conform acrului normativ, consiliile judeţene au fost desemnate să gestioneze problema vânzării acestor spaţii medicale. În temeiul O.U.G. nr. 110/2005, Consiliul Judeţean Satu Mare a adoptat Hotărârea nr. 121/2005 privind aprobarea listei spaţiilor proprietate privată a judeţului, cu destinaţia de cabinete medicale care urmau să fie vândute.

Inculpatului A. în cursul anului 2007, i s-au repartizat spre cercetare, dosarele penale x/P/2007 şi x/P/2007, ambele privindu-l pe C. - preşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare la aceea dată, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, delapidare, fals intelectual, uz de fals, respectiv infracţiunea prev. de art. 36 din Legea nr. 115/1996.

În aceste condiţii, cu toate că inculpatul A. avea de îndeplinit acte de cercetare penală faţă de martorul C. în cele două dosare penale, în această perioadă, acesta s-a deplasat la sediul Consiliului Judeţean Satu Mare, unde i-a pretins martorului C., dreptul de a cumpăra un spaţiu medical aflat pe lista aprobată de Consiliul Judeţean Satu Mare prin Hotărârea nr. 121/2005. Deşi acest drept a fost pretins în nume personal, martorul C. a aflat că cel îndreptăţit conform O.U.G. nr. 110/2005 să achiziţioneze respectivul spaţiul medical era martorul D. - medic stomatolog, a cărui asistentă medicală era numita B. - soţia inculpatului A.

În realitate, dreptul de cumpărare a spaţiul medical pretins de către inculpatul A. de la martorul C. era pentru soţia lui, numita B., însă cum aceasta nu avea calitatea să emită pretenţii la achiziţionarea spaţiului (interdicţie stabilită prin O.U.G. nr. 110/2005), în baza unor acte false, a fost interpus numitul D. - medic stomatolog.

Pentru înţelegerea motivelor pentru care inculpatul A. a ajuns să pretindă acest spaţiu medical pentru soţia sa, prin interpunerea numitului D., pretindere care era în legătură directă cu atribuţiile sale de serviciu, instanţa de fond a prezentat un scurt istoric al acestui spaţiu.

Astfel, conform listei spaţiilor medicale propuse spre vânzare de către Consiliul Judeţean Satu Mare prin Hotărârea nr. 121/2005, s-au aflat şi două spaţii medicale situate în Satu Mare, str. C.V., nr. 6, unul în suprafaţă de 14 m2 (cabinet 24) şi închiriat numitului D. - medic stomatolog şi unul în suprafaţă de 15 m2 (cabinet 23) închiriat numitului E. - medic stomatolog. Cele două spaţii medicale au funcţionat până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 110/2005, ca două cabinete medicale distincte, cabinetul nr. 23 şi cabinetul nr. 24 cu intrări separate din holul clădirii. Cabinetul nr. 23 a fost atribuit de către Spitalul Judeţean Satu Mare prin contract doctorilor stomatologi F. şi G., iar cabinetul nr. 24 numitului D. Urmarea decesului numitului G., a intervenit un litigiu între văduva acestuia şi numitul F., privind proprietatea aparaturii şi instrumentarului, motiv pentru care instanţa a dispus sigilarea cabinetului. Ulterior, acest spaţiu (cabinetul nr. 23) a fost închiriat de către Spitalul Judeţean Satu Mare, doctorului stomatolog E. conform contractului din 2 august 2004.

În cursul anului 2005 Spitalul Judeţean Satu Mare a încheiat şi cu numitul D., un contract de închiriere (din anul 2005) pentru cabinetul nr. 24, însă în cazul acestui doctor, s-au realizat două acte adiţionale de prelungire a acestui contract, acte adiţionale care au fost întocmite în fals. Aceste acte adiţionale, purtând acelaşi din 22 august 2005 consemnau în fals că „camerele 23 şi 24 fac parte integrantă a contractului de închiriere din anul 2005" şi, cu toate că aveau acelaşi număr de înregistrare şi aceeaşi dată, se prevedea prelungirea contractului de închiriere amintit, cu 1 an, dar şi cu 10 ani. Falsul acestor acte, care au fost depuse la Consiliul Judeţean Satu Mare în vederea cumpărării spaţiului medical, este observabil cu uşurinţă, având în vedere faptul că prin două acte adiţionale cu acelaşi număr de înregistrare s-a atribuit pe perioade diferite de timp (1 an şi 10 ani) două cabinete medicale (23 şi 24) deşi pentru cabinetul medical 23, la data de 29 iulie 2005 exista deja un act adiţional din 29 iulie 2005 de prelungire a contractului de închiriere din 2 august 2004, deţinut de numitul E. Prin consemnarea în fals că cele două cabinete, 23 şi 24 fac parte integrantă din acelaşi cabinet stomatologic s-a anulat practic în mod abuziv, dreptul numitului E. asupra cabinetului 23, punându-l pe acesta în imposibilitate de a mai dobândi dreptul de cumpărare de la Consiliul Judeţean Satu Mare, în baza O.U.G. nr. 110/2005 a cabinetului pe care în mod legal îl avea în chirie.

Funcţia de consilier juridic al Spitalului Judeţean Satu Mare era deţinută de martorul H., prieten apropiat al inculpatului A. Împotriva acestuia, directorul general al Spitalului Judeţean Satu Mare de la aceea dată a depus la I.P.J. Satu Mare o sesizare în care se reclama faptul că de la sediul Spitalului Judeţean Satu Mare s-a sustras de către făptuitor actul adiţional din 22 august 2005, de prelungire pe un an al contractului de închiriere din 2 august 2004 încheiat cu numitul D., act pe care nu l-a mai returnat. I.P.J. Satu Mare nu a dat deloc curs solicitării Spitalului Judeţean Satu Mare. S-a precizat că la percheziţia domiciliară efectuată la domiciliul inculpatului A. au fost găsite copii ale actului adiţional din 22 august 2005 la contract, precum şi copii ale sesizării penale depuse de Spitalul Judeţean Satu Mare la I.P.J Satu Mare.

Începând cu anul 2005, după înfiinţarea la nivelul Consiliului Judeţean Satu Mare a Comisiei pentru vânzarea spaţiilor medicale, numita B. - soţia inculpatului A., a început să depună la Consiliul Judeţean Satu Mare numeroase cereri şi notificări, însoţite inclusiv de acte adiţionale falsificate, despre care s-a făcut vorbire, prin care s-a solicitat în numele doctorului D., cumpărarea cabinetelor medicale 23 şi 24. În cererea adresată Consiliului Judeţean Satu Mare înregistrată din 9 noiembrie 2005, făptuitoarea B. face următoarea precizare în numele doctorului D.: „Suprafaţa de 14 m aferentă iniţial cabinetului 24 şi 15,6 mp aferentă 23-ului nu sunt suprafeţe de sine stătătoare ci formează un cabinet CMI dr. D. Această afirmaţie are la bază solicitarea scrisă în prealabil întocmirii contractului cât şi a actului adiţional încheiat în cauză. Având în vedere cele ce preced solicit Comisiei completarea pe listă a întregii suprafeţe a CMI D., respectiv 29,6 mp”. Uzând de actele false întocmite de H., B. le-a depus la Consiliul Judeţean Satu Mare solicitând, contrar unei realităţi evidente, ca vânzarea de către Comisie să vizeze atât cabinetul 23 cât şi cabinetul 24, în detrimentul şi cu vătămarea intereselor numitului E. - doctor stomatolog.

La percheziţia efectuată la domiciliul inculpatului A. au fost identificate un număr de 3 dosare, conţinând toate actele legate de cabinetul medical 23, corespondenţa cu diferite instituţii (Consiliul Judeţean, Spitalul Judeţean Satu Mare, Prefectura Satu Mare) precum şi sesizări ale instanţei sau intervenţii în cauze civile care au avut ca obiect procesul intentat de doctorul E. Fără nicio excepţie, toată corespondenţa a fost purtată de către B., în numele doctorului D., fapt ce denotă interesul ei a priori în achiziţionarea cabinetului medical 23, cabinet care de drept, putea fi cumpărat doar de numitul E.

De altfel, această situaţie a fost sesizată şi de către Consiliul Judeţean Satu Mare care, prin martorul C. i-a comunicat numitului D. (adresa din 24 ianuarie 2006) că „situaţia juridică a spaţiilor pe care le deţineţi nu este clarificată". Evidenţa corectă a acelor două cabinete medicale, 23 şi 24, a fost avută în vedere de către Consiliul Judeţean Satu Mare şi la momentul întocmirii listelor (Hotărârea nr. 121/2005, Anexa 2), unde cele două cabinete sunt individualizate separat, avându-i ca titulari ai contractelor de închiriere pe numiţii D. (cabinetul 24) şi E. (cabinetul 23).

Dacă până la momentul la care inculpatului A. i-au fost repartizate cele două dosare penale care-l vizau pe martorul C., atitudinea Consiliului Judeţean Satu Mare a fost constantă, de refuzare a întocmirii contractului de vânzare cumpărare pentru, cabinetele 23 şi 24 ca un bun imobil unitar, după acest moment, ca urmare a poziţiei inculpatului A. - de ofiţer anchetator, asupra martorului C. - persoană cercetată, s-a putut observa o schimbare de atitudine în recepţionarea pretenţiilor formulate de inculpatul A. şi soţia lui B.

Până la momentul sus amintit, numita B. s-a limitat să depună la registratura Consiliului Judeţean Satu Mare cereri şi memorii în numele doctorului D., cereri prin care solicita achiziţionarea cabinetelor 23 şi 24 însă după repartizarea către inculpatul A., a dosarelor penale care-l vizau pe învinuitul C., demersul pretinderii cabinetelor medicale 23 şi 24, a fost preluat, de pe o altă poziţie, de către soţul ei.

De ordin practic, în perioada în care-l cerceta penal pe învinuitul C. — fost preşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare, inculpatul A. s-a prezentat împreună cu soţia lui, la cabinetul acestuia, şi i-a pretins să-i acorde dreptul numitului D. să achiziţioneze cabinetele medicale 23 şi 24 în modalitatea reclamată, adică contrar realităţii, ca un cabinet unic. Legat de momentul pretinderii acestui drept, învinuitul C. a declarat: „Este adevărat că, în aceeaşi perioadă, inculpatul A. — ofiţer de poliţie la I.P.J. Satu Mare, mă cerceta în două dosare penale, şi tot în aceeaşi perioadă am fost citat de către învinuit în calitate de făptuitor în dosarele penale pe care le instrumenta. Declar că la momentul la care inculpatul A. a venit cu soţia sa, şi a pretins un presupus drept la cumpărarea spaţiului medical, eu ştiam că el este ofiţerul de politie care mă cercetează în cele două dosare penale.

De altfel, ulterior acestui moment (n.n. pretinderea cabinetului medical), într-o zi după ce am fost audiat la sediul I.P.J. Satu Mare de către inculpatul A., la ieşirea din biroul lui, m-am dus la şeful I.P.J. Satu Mare, numitul I., şi i-am spus acestuia că nu mi se pare firesc ca inculpatul A. să mă cerceteze în două dosare penale şi tot el să vină şi să pretindă un presupus drept la cumpărarea unui spaţiu medical. Pentru acest motiv i-am cerut şefului I.P.J. Satu Mare să ia în calcul posibilitatea redistribuirii dosarelor la un alt poliţist".

Poziţia lui C., este susţinută şi de numita J. - secretar al Consiliului Judeţean Satu Mare la aceea dată, martora afirmând: „Legat de inculpatul A., ofiţer de poliţie în cadrul I.P.J. Satu Mare, arăt că în perioada premergătoare vânzării cabinetului medical, C. —preşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare la aceea dată, mi-a spus nu o dată, că acest ofiţer de politie, face presiuni nenumărate asupra lui, pentru a i se vinde cabinetul medical în cauză, doctorului D. Supărarea preşedintelui Consiliului Judeţean Satu Mare, C., venea din faptul că acest ofiţer de poliţie, inculpatul A., îl ameninţa cu un dosar penal care-l privea pe C. şi care se afla în instrumentarea lui în aceea perioada”.

Prima instanţă a considerat că rezultă fără echivoc, că inculpatul A. - comisar de poliţie în cadrul I.P.J. Satu Mare - Serviciul de Investigare a Fraudelor, fiind desemnat să efectueze cercetarea penală în două dosare penale faţă de martorul C. - preşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare la aceea dată, a pretins de la acesta, ca instituţia pe care o conducea - Consiliul Judeţean Satu Mare, să-i vândă numitului D. un cabinet medical (în realitate două cabinete medicale), având reprezentarea că ulterior un cabinet medical va ajunge la soţia lui, B., pretinderea având legătură directă cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu în cele două dosare penale.

Curtea de apel a preluat în hotărâre şi considerentele din rechizitoriu pentru care nu a fost reţinută săvârşirea infracţiunii de dare de mită în sarcina martorului C. Astfel, s-a arătat că deşi acesta a recunoscut că i s-a pretins de către inculpatul A. dreptul de cumpărare a două cabinete medicale, probele existente la dosar nu au conturat vinovăţia, martorul C. susţinând în mod constant că a refuzat să fie de acord cu vânzarea celor două cabinete (transformate prin actele false indicate într-un singur cabinet), cerându-le angajaţilor Consiliului Judeţean Satu Mare să respecte legea.

Mai mult, nu a rezultat că C. s-ar fi implicat în vreun fel sau altul în vânzarea celor două cabinete către numitul D., cu toate că i s-a pretins acest lucru de către inculpatul A.

Cu toate acestea, în data de 23 octombrie 2007 s-a încheiat contractul de vânzare - cumpărare între Consiliul Judeţean Satu Mare reprezentat de numitul K. - consilier judeţean U.D.M.R., preşedinte al Comisiei de vânzare a spaţiilor medicale, pe de-o parte şi numitul D. pe de altă parte, contractul având ca obiect vânzarea fostelor cabinete 23 şi 24, transformate cu ajutorai actelor false obţinute de martora B. de la martorul H. - consilier juridic la Spitalului Judeţean Satu Mare şi prieten al inculpatului A., întru-un singur cabinet, preţul de vânzare fiind de 2423 euro.

Curtea a arătat că aceasta nu este singura încălcare a legii întrucât vânzarea cabinetelor s-a făcut la o dată la care O.U.G. nr. 105/2005 a fost declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 871 din 9 octombrie 2007, astfel încât vânzarea acestor spaţii medicale fusese declarată neconstituţională.

Mai mult, vânzarea s-a făcut la două zile după ce martorul C. şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare astfel încât nu s-a putut reţine că acesta i-ar fi dispus numitului K. vânzarea cabinetelor medicale numitului D. Pentru vânzarea cabinetelor medicale cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, K. este cercetat în Dosarul nr. x/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, la data de 14 iunie 2011 întocmindu-se referatul cu propunere de trimitere în judecată a sus-numitului pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

La scurt timp, după ce numitul D. a achiziţionat cu încălcarea legii cele două cabinete, 23 şi 24, în data de 21 decembrie 2007 a vândut suprafaţa corespunzătoare cabinetului 23, martorei B., demonstrându-se încă o dată că inculpatul A. a avut în momentele pretinderilor de la martorul C. a vânzării celor două cabinete în modalitatea frauduloasă descrisă, reprezentarea că soţia sa, martora B. este cumpărătorul real al cabinetului 23.

Deşi inculpatul A. i-a pretins martorului C. dreptul de cumpărare a două cabinete medicale de către numitul D. având reprezentarea că un cabinet îi va reveni soţiei lui, şi cu toate că aceste cabinete au fost vândute cu încălcarea legii, nu s-a putut demonstra că acest lucru s-a realizat ca urmare a dispoziţiei date de către martorul C.

Instanţa a reţinut că mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale se coroborează, cele mai relevante sub aspectul gravităţii infracţiunii cercetate fiind declaraţiile martorilor dar şi înscrisurile găsite cu ocazia percheziţiei domiciliare.

Inculpatul A., audiat şi în cursul urmăririi penale şi la ultimul termen de judecată, nu a recunoscut învinuirea care i s-a adus, prima instanţă apreciind că probele administrate în cauză demonstrează săvârşirea faptei în modalitatea pretinderii unui folos care nu i se cuvine, în scopul de a-şi îndeplini îndatoririle sale de serviciu. Curtea de apel a constatat că apărarea inculpatului A., pornind de la negarea efectivă a infracţiunii până la aspecte colaterale, nu oferă decât o serie de neadevăruri, în flagrantă contradicţie cu probele administrate în cauză.

Inculpatul A. a negat că în perioada în care efectua cercetarea penală în cele două dosare penale care-l vizau pe martorul C. - fost preşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare, s-ar fi deplasat la biroul acestuia pentru a-i pretinde în numele lui D. dreptul de achiziţionare a două cabinete medicale. Instanţa a constatat însă că declaraţia inculpatului A. este contrazisă de declaraţia martorului C., care a şi reclamat acest aspect numitului I. - fost şef al I.PJ. Satu Mare.

Deşi în instanţă martorul C. a menţionat că nu mai menţine declaraţiile în care îl indică ca autor al infracţiunii de luare de mită pe inculpat, arătând că soţia inculpatului a intervenit pentru clarificarea situaţiei de vânzare a cabinetului medical, această declaraţie nu a fost luată în considerare, martorul revenind în condiţii nejustificate, în timp ce în declaraţia din timpul urmăririi penale arată în mod cert că „în cursul anului 2007 s-au prezentat la cabinetul meu în audientă inculpatul A. însoţit de soţia lui, numita B. Cei doi au venit să reclame şi să revendice un pretins drept asupra unui spaţiu medical aflat pe lista de vânzare a Comisiei pentru vânzarea spaţiilor proprietate privată a judeţului Satu Mare. Am aflat de la cei doi că deşi pretindeau şi revendicau dreptul asupra acestui spaţiu medical, cel îndreptăţit să solicite un drept asupra spaţiului era numitul D.-medic stomatolog. (...) Este adevărat că în aceeaşi perioadă inculpatul A. —ofiţer de poliţie la IPJ Satu Mare mă cerceta în două dosare penale aflate în instrumentarea IPJ Satu Mare şi tot în aceeaşi perioadă am fost citat de către inculpat în calitate de făptuitor în dosarele penale pe care le instrumenta. Declar că la momentul la care inculpatul A. a venit cu soţia sa şi a pretins un presupus drept la cumpărarea spaţiului medical, eu ştiam că el este ofiţerul de poliţie care mă cercetează în cele două dosare penale. De altfel, ulterior acestui moment, într-o zi după ce am fost audiat la sediul I.P.J. Satu Mare de către inculpatul A. la ieşirea din biroul lui m-am dus la şeful I.P.J. Satu Mare, numitul I. şi i-am spus acestuia că nu mi se pare firesc ca inculpatul A. să mă cerceteze în două dosare penale şi tot el să vină şi să pretindă un presupus drept la cumpărarea unui spaţiu medical. Pentru acest motiv am cerut şefului I.P.J. Satu Mare de la acea dată să ia în calcul posibilitatea redistribuirii dosarelor la un alt poliţist. În aceeaşi perioadă eram cercetat şi într-un dosar penal de către DNA - Biroul Satu Mare, iar cu ocazia unei audieri în acel dosar i-am spus procurorului de caz de faptul că acelaşi ofiţer de poliţie-inculpatul A. care mă cercetează pretinde un drept la cumpărarea unui spaţiu medical, fiind asigurat că ancheta va fi imparţială".

Instanţa a constatat că declaraţia martorului C. se coroborează cu declaraţiile martorilor J., L. şi K., ultimii doi martori susţinând că inculpatul A. s-a interesat personal de stadiul procesului de vânzare a cabinetelor, de mai multe ori, ameninţându-i chiar pe cei doi martori că, dacă nu urgentează vânzarea, le va întocmi dosare penale. Celor doi martori, inculpatul A. şi soţia lui B. li s-au prezentat ca fiind persoanele care reprezintă interesele numitului D. În realitate, aşa cum s-a arătat, prin acte false, inculpatul A. împreună cu soţia lui, martora B. au urmărit, prin interpunerea numitului D., achiziţionarea cabinetului medical 23, pe care în final l-au şi obţinut.

Apărările inculpatului A. au fost apreciate ca fiind contradictorii şi mincinoase, nu doar cu privire la esenţa infracţiunii care a fost reţinută în sarcina lui, ci şi cu privire la unele aspecte colaterale acestei infracţiuni; instanţa a reţinut că declaraţiile sale precum şi toate înscrisurile depuse în cursul cercetării judecătoreşti nu înlătură probele care îl indică ca fiind vinovat de săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa.

Din declaraţia martorului M. - avocat în cadrul Baroului Satu Mare a rezultat că a fost angajat de familia A. şi B. pentru a reprezenta interesele numitului D. în litigiu aflat pe rolul instanţelor, cu numitul E., litigiu care avea ca obiect stabilirea încălcării legii, prin atribuirea a două cabinete numitului D.

Deşi martorul M. a susţinut în mod adevărat că onorariul i-a fost achitat de familia A. şi B. şi că nu l-a cunoscut pe numitul D., inculpatul A. a negat acest lucru, arătând că nu a avut nicio legătură cu litigiul civil aflat pe rolul instanţelor.

S-a constatat însă că susţinerile inculpatului sunt contrazise de înscrisurile ridicate în copie de la dosarele instanţelor, înscrisuri care au fost redactate şi semnate de martora B. în numele lui D., chiar la o dată la care nu mai era asistenta acestuia. De altfel, cu ocazia percheziţiei domiciliare, au fost identificate o serie de înscrisuri, toate redactate de martora B., în numele lui D., o parte din ele nefiind însuşite de către acesta.

Curtea de apel a apreciat că este greu de acceptat că martora B. a fost mandatată să conducă toată corespondenţa şi să se ocupe de toate demersurile legate de obţinerea celor două cabinete medicale, iar numitul D. doar să semneze contractul de cumpărare a cabinetelor 23 şi 24, iar, la scurt timp, cel de vânzare a cabinetului 23 către B. S-a arătat că toate probele de la dosar indică o preocupare activă a soţilor A. şi B. în cumpărarea, cu încălcarea vădită a dispoziţiilor legale, de către numitul D., a cabinetelor 23 şi 24, în scopul obţinerii în final de către aceştia, a cabinetului 23.

În demersul lor, cei doi s-au folosit nu doar de acte false, ci şi de funcţia inculpatului A., aceea de ofiţer de poliţie, „oportunitatea" ivindu-se atunci când două dosare care-l priveau pe martorul C. — conducătorul instituţiei desemnată prin lege să vândă cabinetele medicale, i-au fost repartizate spre cercetare, inculpatul A. folosindu-se de aceste dosare penale pentru a pretinde cumpărarea de la Consiliul Judeţean Satu Mare cu încălcarea legii, a celor două cabinete, de către numitul D.

Curtea a apreciat că probele directe şi indirecte administrate în cauză, se coroborează şi dovedesc pe deplin fapta de luare de mită, săvârşită în modalitatea pretinderii şi primirii de către inculpatul A.

Din declaraţia martorei L., secretară a comisiei de atribuire a spaţiilor medicale a rezultat că „a existat o cerere din partea medicului D. de atribuire a unui spaţiu medical şi a venit doamna B. care s-a interesat de dosar şi a dorit să schimbe actele între ele. Eu i-am spus să-l trimită pe domnul D. sau să aducă o procură notarială. În legătură cu inculpatul arat că m-a oprit pe holul instituţiei şi mi-a spus să fiu mai cooperantă că altfel voi avea de dat socoteală. Ulterior am aflat că spaţiul respectiv era în litigiu. Nu mi s-apărut la locul lui ca un organ de poliţie cum era inculpatul să vină să mă atenţioneze. La începutul lunii octombrie 2007 inculpatul a fost primit la preşedintele C., eu am fost chemată cu dosarul şi am prezentat acea sentinţă din care rezulta că medicul D. şi medicul E. sunt în litigiu, preşedintele Consiliului Judeţean a spus că atâta vreme cât spaţiul se află în litigiu nu se poate vorbi de atribuirea acestuia. În biroul preşedintelui C. erau inculpatul, domnul K. şi eu. Nici secretara Consiliului J. cu care s-a luat legătura telefonic nu a fost de acord cu atribuirea spaţiului până la soluţionarea litigiului. Soţia inculpatului nu a fost prezentă ci numai inculpatul A. Eu am adus sentinţa prin care s-a rezolvat litigiul dintre cei doi medici şi am prezentat-o celor prezenţi. Domnul C. l-a întrebat: ce mai vrei? Inculpatul şi soţia acestuia veneau zilnic pe scările instituţiilor şi apreciez că nu veneau degeaba dar nu mi-a cerut să fac nimic ilegal, decât acea ameninţare. După ce am ieşit din biroul preşedintelui Consiliului Judeţean eu nu ştiu, ce s-a întâmplat cu acel spaţiu, după aproximativ 3-4 zile am primit contractul de vânzare autentificat la notariat pe care l-am arhivat cu celelalte contracte. Întâlnirea din biroul preşedintelui C. cu inculpatul a fost în jurul datei de 1 octombrie 2007. Din întreaga atitudine a inculpatului am dedus că era interesat atât el cât şi soţia sa în achiziţionarea acelui spaţiu la preţul de 48 euro/mp situat în centrul oraşului. În data de 11 noiembrie 2010 când am fost audiată de poliţist în acest dosar la I.P.J. Satu Mare de două ori inculpatul şi-a băgat capul pe uşa biroului, ceea ce nu mi se pare firesc".

Instanţa a reţinut şi declaraţia martorei J. care a arătat că a fost secretar în cadrul Comisiei pentru vânzarea spaţiilor: „Eu nu îl cunosc personal pe domnul A. însă ştiu de la L. şi de la domnul c. că a venit de nenumărate ori pentru a se vinde spaţiul domnului D. Eu eram în delegaţie la Tulcea când am fost contactată telefonic de către L. care mi-a spus că insistă d-na B. să se vândă integral spaţiul. Eu i-am replicat că este hotărât de comisie că nu se vinde spaţiul în litigiu, respectiv extensia pe care a făcut-o domnul D. Domnul C. după ce şi-a dat demisia mi-a spus că este cercetat de poliţistul A. care îl presează cu un anumit dosar penal cu scopul de a i se vinde acel spaţiu. C. mi-a spus că era stresat şi tensionat de ce tot îl cheamă inculpatul A. pentru un dosar care este clar şi că ar fi făcut mai bine dacă îl dădea afară din birou când insista pentru vânzarea spaţiului".

De asemenea a fost reţinută şi declaraţia martorului K. care a susţinut că „inculpatul A. i-a spus că reprezintă interesele lui D., soţia fiind asistentă. Este adevărat că se interesa de vânzarea spaţiului, nu menţin că în mod frecvent cum am arătat. Menţin că mi-a spus că dacă nu urgentez vânzarea spaţiului numitul D. va face plângere penală", precum şi a martorului E. care a arătat că îşi menţine declaraţiile date la D.N.A. susţinând următoarele: „În urma unui concurs mi s-a repartizat cabinetul medical nr. 23 din incinta Policlinicii Satu Mare am înţeles de la medicul din tura inversă că mijloacele din cabinet erau în litigiu. Am aflat ulterior că domnul D. s-a extins şi în cabinetul nr. 23. Ca să pot intra în spaţiu am iniţiat mai multe demersuri pentru a anula actele pe care le avea doctorul D. pe spaţiul meu. Este adevărat că am depus cerere pentru cumpărarea cabinetului al cărui chiriaş eram şi menţionez că printr-o hotărâre s-a anulat actul adiţional al contractului pe care îl avea doctorul D. însă Consiliul Judeţean a vândut către acesta întreg spaţiul, respectiv atât cabinetul nr. 23 cât şi nr. 24. Am depus cerere la Inspectoratul de stat în Construcţii pentru a se înlătura neregulile prin spargerea peretelui despărţitor care a fost spart de doctorul D. Ulterior m-am întâlnit cu directoarea Inspectoratului care era revoltată de situaţie şi de atitudinea doamnei B., care la rândul ei a fost la Inspectoratul în Construcţii. Nu îl cunosc pe inculpat. Acum un an de zile d-na B. mi-a spus să-mi iau gândul de la atribuirea cabinetului 23 (...).

Relevantă a fost apreciată şi depoziţia martorului M. care a arătat că „este adevărat că am fost căutat la cabinet de către domnul A. care mi-a prezentat speţa şi a dorit să mă angajeze să îl reprezint pe doctorul D. într-o cauză civilă la Judecătoria Satu Mare. Menţionez că am fost angajat în două cauze, una s-a judecat la Judecătoria Satu Mare şi una la Curtea de Apel Oradea în reprezentarea doctorului D. Menţionez că eu am întocmit contractul de asistenţă juridică l-am semnat. Am emis factură şi chitanţă pentru cabinetul medical dr. D. Banii au fost aduşi la cabinet din câte îmi amintesc de inculpatul A."; instanţa a reţinut că cel interesat în achiziţionarea spaţiului a fost inculpatul A. care l-a angajat pe martorul M. ca avocat în cauze în numele dr. D.

În ce priveşte declaraţia martorului H. şi B. - soţia inculpatului Curtea de apel a constatat că aceştia au susţinut că inculpatul nu a pretins un drept asupra cabinetului medical de la preşedintele Consiliului Judeţean, aspect care nu este în măsură să înlăture faptul pozitiv contrar dovedit acela al pretinderii şi primirii de mită de către inculpat, astfel că ele au fost înlăturate, neexprimând adevărul.

Referitor la declaraţia inculpatului, prima instanţă a apreciat-o ca nesinceră, dată doar în încercarea de a se sustrage de la răspundere penală. Acesta a arătat că martorii audiaţi de acuzare au fost cercetaţi în Dosar nr. x/P/2008 în care se efectuau cercetări fată de Comisia de vânzare a spaţiilor, „fiind direct interesaţi în denaturarea adevărului în declaraţiile date în prezentul dosar", însă, deşi rezultă că toată comisia a fost cercetată, nu s-a dispus o soluţie de trimitere în judecată, astfel cum a rezultat din declaraţia martorei J., secretara comisiei şi, ca atare, această apărare a fost considerată ca lipsită de fundament nerezultând vreun interes în denaturarea adevărului în cauză cum arată inculpatul.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului A., comisar de poliţie; care în cursul anului 2007 a pretins de la martorul C., ce îndeplinea la acea dată funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare, dreptul de cumpărare de la Consiliul Judeţean Satu Mare de către numitul D. a două cabinete medicale, având reprezentarea că ulterior un cabinet medical va ajunge la soţia lui B., în scopul de a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu în două dosare penale în care îl cerceta pe martorul C. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută şi pedepsită de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce priveşte susţinerea apărării, în sensul că în sarcina inculpatului s-ar putea reţine, eventual, în raport de starea de fapt descrisă în rechizitoriu, infracţiunea de şantaj, Curtea a apreciat că aceasta nu este întemeiată, în cauză nefiind în prezenţa unei constrângeri prin violenţă sau ameninţare.

Astfel, încă din declaraţiile date în faza de urmărire penală, martorul C. a arătat că prezenţa inculpatului, împreună cu soţia, în birou său, nu a fost de natură să creeze presiune asupra voinţei sale şi nici temere. C. l-a sesizat verbal pe şeful I.P.J. Satu Mare cu privire la o posibilă incompatibilitate a inculpatului care îl cerceta în două dosare penale, în raport de împrejurarea că acesta solicita atribuirea unui spaţiu medical.

În niciuna din declaraţiile date martorul C. nu a susţinut că a fost ameninţat de către inculpat or, latura obiectivă a infracţiunii de şantaj se realizează sub aspectul elementului material printr-o acţiune de violenţă sau de ameninţare prin care inculpatul constrânge o persoană să dea, să facă sau să nu facă sau să sufere ceva.

Constatând vinovăţia inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită prevăzută şi pedepsită de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, instanţa l-a condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu aplicarea art. 861 C. pen.

La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, pericolul social concret, persoana inculpatului, fără antecedente penale, tânăr, căsătorit, cu un copil minor, funcţia deţinută de comisar de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare - Serviciul de Investigare a Fraudelor în exercitarea căreia a comis fapta, că nu a recunoscut fapta şi a mai fost cercetat pentru acelaşi gen de infracţiune. Faţă de circumstanţele personale ale inculpatului, Curtea a apreciat că, pentru realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen., nu este absolut necesară executarea pedepsei. Astfel, inculpatul a deţinut funcţia de comisar de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Satu Mare, condiţii în care, în mod evident, procesul penal în sine a constituit pentru acesta un avertisment mai mult decât serios, iar împrejurarea că în sarcina acestuia s-au instituit măsurile de supraveghere şi obligaţiile prevăzute de art. 863 C. pen., a fost apreciată în măsură să ducă la atingerea scopului pedepsei, inclusiv a prevenţiei speciale. S-a arătat că, în raport de funcţia pe care a deţinut-o, inculpatul poate conştientiza gravitatea şi consecinţele faptei sale, iar supravegherea pe o durată de 6 ani poate avea un impact mult mai mare decât executarea unei fracţii dintr-o eventuală pedeapsă cu executare.

Mai mult de atât, în mod evident, inculpatul îşi va pierde funcţia deţinută, iar impactul acestei pierderi, care va avea repercusiuni atât asupra poziţiei sociale a inculpatului, dar şi a familiei sale, poate concura, la rândul său, la atingerea scopului pedepsei.

În ceea ce priveşte cabinetul medical, în prezent proprietatea inculpatului şi a soţiei sale, Curtea a apreciat că este necesară confiscarea acestuia, în raport de împrejurarea că acesta a fost obţinut ca urmare a comiterii de către inculpat a infracţiunii de luare de mită, starea de pericol subzistând atâta vreme cât acesta se va afla în patrimoniul inculpatului.

Câtă vreme cabinetul medical a făcut obiectul unei fapte penale şi cum soţia inculpatului, care este coproprietară, a avut cunoştinţă despre condiţiile în care cabinetul a ajuns în proprietatea lor, neputându-se pune în discuţie în aceste condiţii buna sa credinţă, instanţa a considerat că se impune confiscarea acestuia, şi, totodată instituirea sechestrului asigurător în vederea executării măsurii.

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea şi inculpatul A.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 10 iulie 2013, având primul termen de judecată fixat pentru data de 21 ianuarie 2014.

După intrarea în vigoare a noului C. proc. pen., în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., potrivit cărora „recursurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen. declarate împotriva hotărârilor pentru care legea veghe nu prevedea calea de atac a apelului, se soluţionează de către aceeaşi instanţă, conform dispoziţiilor din legea nouă privitoare la apel", prin încheierea de şedinţă din 04 martie 2014 Înalta Curte a calificat căile de atac declarate în cauză ca fiind apeluri.

Ministerul Public a criticat soluţia primei instanţe sub aspectul individualizării pedepsei atât în ceea ce priveşte cuantumul acesteia cât şi modul de executare. în acest sens s-a arătat că, în cauză, calitatea deţinută de inculpat, aceea de poliţist constituie prin ea însăşi un element de natură să imprime faptei un grad de pericol social ridicat, nejustificându-se aplicarea unei pedepse egală cu minimul prevăzut de lege; s-a făcut referire şi la atitudinea constantă de negare a săvârşirii infracţiunii şi la faptul că inculpatul nu a manifestat nici măcar formal o urmă de regret, condiţii în care nu se justifică concluzia că o pedeapsă în regim suspensiv de executare este de natură să conducă la atingerea scopului prevăzut de lege.

Inculpatul A. a solicitat în principal achitarea sa în baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., în subsidiar fiind invocate dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

În susţinerea criticilor formulate s-a arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită atât din punct de vedere al laturii obiective cât şi din punct de vedere al laturii subiective, fapta nefiind săvârşită în scopul îndeplinirii sau neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu acestea.

În esenţă s-a invocat o greşită apreciere a materialului probator, arătând-se că inculpatul nu a purtat discuţii despre vânzarea spaţiului înainte de încheierea contractului dintre Consiliul Judeţean Satu Mare şi D., astfel că nu a pretins atribuirea spaţiului niciunei persoane; că soţia sa B. a devenit cumpărătorul spatului după ce mai multe persoane au refuzat să îl achiziţioneze; că discuţiile avute ulterior cumpărării spaţiului de către D. nu au avut nicio legătură cu atribuţiile de serviciu ale inculpatului sau cu dosarele privindu-l pe C. care i-au fost acestuia repartizate pentru efectuarea de cercetări; că C. nici nu putea să îi atribuie vreun spaţiu, întrucât acest lucru nu intra în atribuţiile sale de serviciu, iar consilierii din cadrul Consiliului Judeţean Satu Mare, membrii ai Comisiei de atribuire a spaţiilor cu destinaţie de cabinete medicale nu se aflau în relaţii de subordonare cu C.; că înscrisurile privind litigiul civil referitor la spaţiul menţionat, găsite cu ocazia percheziţiei domiciliare au fost înmânate martorei B. de către D., ulterior cumpărării de către acesta şi înaintea vânzării către B. a cabinetului medical, pentru a verifica situaţia juridică a imobilului aflat în litigiu; că discuţiile cu avocatul M. au avut loc după cumpărarea spaţiului de către D., astfel cum rezultă din contractul de asistenţă juridică încheiat la 27 august 2008; că „audienţa" acordată inculpatului de către C. nu a avut loc şi nici nu putea avea loc, astfel cum a declarat martora L., după vânzarea tuturor spaţiilor de către medici, cu excepţia lui D., întrucât C. s-a aflat în concediu medical începând cu 05 octombrie 2007; de asemenea s-a invocat faptul că instanţa de fond a dispus confiscarea specială a cabinetului medical, deşi a reţinut că fapta ar fi fost comisă în varianta pretinderii.

În cadrul cercetării judecătoreşti în apel, Înalta Curte a procedat la ascultarea inculpatului A., încuviinţând administrarea probei cu înscrisuri (încheierea din 4 martie 2014) precum şi cea testimonială, în cadrul căreia au fost audiaţi martorii C., K., B., N., O., I., P., L., J., Q.

Analizând sentinţa apelată, din perspectiva criticilor formulate dar şi sub toate aspectule de fapt şi de drept ale cauzei, conform dispoziţiilor art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte reţine următoarele:

În raport de criticile formulate în calea de atac, vor fi verificate prioritar motivele de apel ale inculpatului prin care se tinde la pronunţarea unei soluţii de achitare şi care, în cazul în care sunt găsite întemeiate, lasă fără obiect apelul parchetului ce vizează individualizarea pedepsei.

În ceea ce priveşte apelul inculpatului A., Înalta Curte constată că, în esenţă, în sarcina acestuia s-a reţinut prin actul de sesizare şi de către instanţa de fond, că, în calitate de comisar de poliţie în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Satu Mare, Serviciul de Investigare a Fraudelor, i-a pretins numitului C., preşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare, dreptul de cumpărare de la Consiliul Judeţean Satu Mare de către martorul D. a unui spaţiu compus din două cabinete medicale, având reprezentarea că ulterior un cabinet medical va ajunge la soţia lui, B., în scopul de a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu în două dosare în care îl cerceta de C.

Această solicitare a intervenit în contextul în care, comisia pentru vânzarea cabinetelor medicale amânase luarea unei decizii privind cererea formulată de către medicul stomatolog D. (a cărui asistentă era soţia inculpatului, martora B.) de cumpărare a spaţiului în care îşi desfăşura activitatea, compus din două încăperi (care figurau ca un cabinet unic), pe motiv că, pentru unul dintre acestea se formulase o cerere similară şi de către alt medic, martorul E. şi exista un litigiu în instanţă având acest obiect.

Apelantul contestă această situaţie de fapt, arătând că nu a fost în audienţă la martorul C. şi că martorii descriu un eveniment ce a avut loc ulterior aprobării comisiei şi achitării preţului, când preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare era în concediu medical şi nici nu mai exista vreun interes. De asemenea, se invocă adresa Consiliului Judeţean Satu Mare din 25 martie 2013, din care ar rezulta că nu a fost înscris în audienţele susţinute de conducerea Consiliului Judeţean Satu Mare în perioada 2007-2013. Totodată s-a învederat existenţa unei relaţii de duşmănie între martoră şi soţia inculpatului, determinată de faptul că aceasta ar fi formulat propunerea de excludere a lui L. din cadrul Partidului Democrat Liberal, împrejurare confirmată şi de martora P.

Referitor la acest din urmă aspect, Înalta Curte reţine că martora L. neagă un conflict anterior cu B., arătând că şi-a dat demisia din partid din motive personale şi că nu cunoaşte faptul că aceasta ar fi formulat o asemenea cerere. De asemenea, instanţa de apel, evaluând declaraţia martorei în ansamblul întregului material probator nu constată contradicţii care să evidenţieze un eventual interes sau o atitudine subiectivă, care să determine înlăturarea depoziţiilor.

Dimpotrivă, se constată că declaraţia martorei L. se coroborează cu cele ale martorilor C. şi J., toate aceste probe demonstrând, dincolo de orice îndoială, prezenţa inculpatului A. în audienţă la preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare.

Astfel, martorul C. arată: „în anul 2007, nu reţin exact data am primit în audienţă pe d-nul A. şi soţia sa B. care reclamau că comisia formată pentru atribuirea acestor spaţii nu dă curs cererii de cumpărare a doctorului D., la care am înţeles că doamna B. era asistentă. I-am ascultat, le-am spus că mă edific, înţelegând că pentru acest spaţiu s-a depus încă o cerere de către un alt doctor"; „În cursul anului 2007, nu reţin exact data, s-a prezentat la cabinetul meu, în audienţă, învinuitul A., însoţit de soţia lui, numita B. Cei doi au venit să reclame şi să revendice un pretins drept asupra unui spaţiu medical aflat pe lisat de vânzare a comisiei susmenţionate. Am aflat de la cei doi că, deşi pretindeau şi revendicau dreptul asupra aceştia spaţiu medical, cel îndreptăţit să solicite un drept asupra spaţiului era numitul D. - medic stomatolog. Am înţeles din discuţii că numita B. era asistenta medicală a aceştia doctor. Nu i-am întrebat pe cei doi de ce nu vine numitul D. să-şi revendice spaţiul, însă am chemat un membru al comisiei pentru a mă edifica asupra spaţiului. Am aflat că spaţiul era în litigiu, mai mult era depusă o cerere de revendicare de către un alt doctor (...), persoana care mi-a adus la cunoştinţă detaliile legate de vânzarea spaţiului medical în cauză a fost numita L., secretara comisiei de vânzare a spaţiilor medicale. Arăt că prezenţa învinuitului A. la mine în birou, alături de soţia sa, precum şi pretinderea unui presupus drept la cumpărarea unui spaţiu medical aflat pe lista de vânzare nu a fost de natură să creeze presiune asupra voinţei şi deciziei mele şi nici temere".

În faţa instanţei, martorul şi-a nuanţat declaraţia, susţinând că, deşi în audienţă s-au prezenta atât inculpatul A. cât şi soţia acestuia, numai B. a fost cea care a intervenit, arătând următoarele: „menţionez că eu nu am înţeles atunci nuanţa că este vorba de el ca persoană fizică sau este vorba e şotia acestuia. Menţionez că intervenţia a fost făcută de soţia acestuia, inculpatul nu a scos nici un cuvânt. Doamna B. a venit şi s-a interesat de acest dosar. Intervenţia doamnei B. nu a fost nelegală. A venit domnişoara juristă care mi-a prezentat dosarul şi mi-a spus că este un litigiu între două persoane care solicită acelaşi spaţiu şi eu am spus că aşa va fi cum va hotărî instanţa şi vor primi spaţiul dacă vor avea un drept legal. Discuţia a durat 2-3 minute, după care au plecat. în afară de această întâlnire nu am mai discutat nici cu doamna şi nici cu domnul A. problema spaţiului".

În acelaşi sens este şi depoziţia martorului din faţa instanţei de apel, acesta susţinând că în audienţă au fost soţii A. şi B., iar doamna B. „a întrebat de ce nu se semnează contracţia sau de ce nu se primeşte spaţiul. A întrebat deoarece comisia era a consiliului judeţean. Nu am ştiut răspunsul şi am chemat jurista care a spus că sunt în litigiu, iar până când nu se termină, comisia nu face nimic. Atunci am spus că dacă se termină litigiul rămâne să facem ce spune instanţa de judecată". Fiind solicitat să explice diferenţele faţă de cele declarate în cursul urmăririi penale, martorul a arătat că: „în declaraţia de la DNA am spus că au fost împreună şi s-au interesat. Doamna judecător de la tribunalul Oradea m-a întrebat dacă domnul sau doamna şi atunci am răspuns la singular. Domnul nu s-a interesat şi nu a scos nicio vorbă, iar doamna a întrebat de spaţiu".

De asemenea, martora J. a arătat că C. i-a relatat faptul că inculpatul a fost în audienţă în legătură cu vânzarea cabinetului medical către doctorul D. şi că a fost contactată telefonic de către martora L. imediat după această întâlnire.

Prezenţa inculpatului este confirmată şi de martora L., secretara comisiei, care descrie aceleaşi evenimente, susţinând că, la începutul lunii octombrie 2007, inculpatul A. a fost primit de către preşedintele consiliului judeţean, „eu am fost chemată cu dosarul şi am prezentat acea sentinţă din care rezulta că medicul D. şi medicul E. sunt în litigiu, preşedintele consiliului a spus că, atâta vreme cât spaţiul se află în litigiu, nu se poate vorbi de atribuirea lui".

Deşi martora L. arată că la această audienţă ar fi participat doar inculpatul A. şi martorul K., nu şi soţia acestuia B., în raport de restul materialului probator administrat, respectiv declaraţia martorului C. (care face referire la ambii soţi A. şi B. şi relatează aspectele învederate de martora B.), a martorului K. (care neagă că ar fi fost de faţă, aspect confirmat de C., care arată că „la acea audienţă, în afară de juristă şi soţii A. şi B. nu au mai fost alte persoane"), dar şi declaraţia martorei J. (care a relatat că în aceeaşi zi a fost contactată telefonic de către martora L. care a susţinut că „insistă doamna B. să se vândă integral spaţiul"), Înalta Curte reţine prezenţa ambilor soţi, nu însă şi a martorului K.

Ca atare, faţă de probatoriul expus anterior, simpla împrejurare că inculpatul şi soţia acestuia nu au fost menţionaţi în registrul pentru audienţe devine fără relevanţă şi nu poate conduce la concluzia că aceasta nu ar fi avut loc, astfel cum susţine apărarea.

În ceea ce priveşte obiectul discuţiei, martorul C., în cele patru declaraţii date pe parcursul procesului susţine că soţii A. şi B. „reclamau că, comisia formată pentru atribuirea acestor spaţii nu dă curs cererii de cumpărare a doctorului D." (declaraţie din 12 octombrie 2010); „au venit să reclame şi să revendice un pretins drept asupra unui spaţiu medical aflat pe lisat de vânzare a comisiei susmenţionate" (declaraţie din 20 decembrie 2011); „doamna B. a venit şi s-a interesat de acest dosar. Intervenţia doamnei B. nu a fost nelegală"; „a întrebat de ce nu se semnează contractul sau de ce nu se primeşte spaţiul. A întrebat deoarece comisia era a consiliului judeţean. Nu am ştiut răspunsul şi am chemat jurista care a spus că sunt în litigiu".

Deşi instanţa de fond reţine că inculpatul i-a pretins martorului C. să-i acorde lui D. dreptul să achiziţioneze ambele cabinete medicale, Înalta Curte constată că, din declaraţiile acestui martor rezultă că, în fapt, se reclama refuzul comisiei de a aproba vânzarea spaţiului, martora L. prezentând, la solicitarea preşedintelui Consiliului judeţean, situaţia dosarului.

Instanţa de apel reţine că inculpatul sau soţia acestuia nici nu puteau să pretindă de la preşedintele consiliului judeţean aprobarea vânzării cabinetului medical (sau dreptul de a achiziţiona cabinetele medicale), singura atribuţie a acestuia fiind limitată la dispoziţia de constituire a comisiei pentru vânzarea spatiilor medicale, în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 110/2005 (respectiv de la 22 iulie 2005), competenţa exclusivă de a dispune aprobarea sau nu a vânzării aparţinând acestei comisii, compusă majoritar din persoane din cadrul altor instituţii publice, care nu se aflau în relaţii de subordonare cu preşedintele consiliului judeţean.

Astfel, potrivit art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 110/2005 privind vânzarea spaţiilor proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, cu destinaţia de cabinete medicale, precum şi a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi conexe acrului medical, comisia pentru vânzarea spaţiilor medicale era constituită prin dispoziţia primarului, respectiv a preşedintelui consiliului judeţean, şi era formată din următorii membri:

a) 2 reprezentanţi ai consiliului local sau, după caz, ai consiliului judeţean în a cărui proprietate, respectiv administrare, se află spaţiul medical;

b) un reprezentant al direcţiei de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti;

c) un reprezentant al organizaţiilor profesionale corespunzătoare;

d) un reprezentant al direcţiei generale a finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti, desemnat de directorul general.

De asemenea, conform art. 7 din acelaşi act normativ, comisia avea următoarele atribuţii:

a) desemnarea la prima şedinţă preşedintele, vicepreşedintele şi secretarul comisiei;

b) ţinerea evidenţei spaţiilor care cad sub incidenţa prezentei ordonanţe de urgenţă;

c) aprobarea preţul minim de vânzare al spaţiilor medicale;

d) aprobarea vânzării spaţiilor medicale în condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă;

e) în cazul vânzării prin negociere directă, negocierea preţului de vânzare cu cumpărătorul, pornind de la preţul din raportul de evaluare;

f) organizarea de licitaţii publice cu strigare, dacă este cazul.

Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, hotărârile comisiei se luau cu majoritatea voturilor membrilor acesteia.

Totodată, atât C. cât şi martorele L. şi J. au sublimat faptul că preşedintele consiliului judeţean nu avea nicio atribuţie în cadrul comisiei, nici în drept, dar nici în fapt, iar „singurul lucru pe care mi l-a solicitat a fost să-i prezint situaţia dosarului" (declaraţie martoră L.).

În ceea ce priveşte interesul inculpatului şi al soţiei acestuia în soluţionarea cererii de către comisie, apărarea a încercat să demonstreze faptul că acesta nu a existat şi nu poate fi demonstrat doar de vânzarea ulterioară a unui cabinet către martora B., întrucât această decizie a intervenit ulterior cumpărării, iar medicul D. a formulat oferte şi către alte persoane, nu numai faţă de B. De asemenea, s-au explicat motivele pentru care la percheziţia domiciliară au fost găsite o serie de acte şi contractul de asistenţă juridică încheiat cu avocatul M., care îl reprezenta pe D. în litigiul cu E.

Este adevărat că, în cursul cercetării judecătoreşti, în faţa primei instanţe şi în apel, au fost administrate probe din care rezultă că martorul D. a oferit spre vânzare spaţiul cabinetului medical nu numai martorei B., ci şi altor persoane (martorilor R., S., T.). Totodată, se constată că încheierea contractul de asistenţă juridică încheiat cu avocatul M., la care face trimitere prima instanţă, a avut loc la 11 aprilie 2008, deci după cumpărarea spaţiului de către D. (23 octombrie 2007) şi după revânzarea acestuia către B. (ce a avut loc la data de 21 decembrie 2007).

Înalta Curte reţine însă că, deşi decizia de revânzare a spaţiului a fost ulterioară achiziţionării, probatoriul confirmă existenţa unui interes al soţiei inculpatului A., martora B., de cumpărare de către D. a celor două cabinete medicale, interes manifestat chiar în perioada în care dosarul se afla pe rolul comisiei, şi care, de altfel, justifică prezenţa sa şi a inculpatului în audienţă la preşedintele consiliului judeţean.

B. era studentă la facultatea de stomatologie şi asistentă a doctorului D. şi urma să îşi desfăşoare activitatea de viitor medic într-unui dintre aceste cabinete, alături de acesta, conform înţelegerii dintre cei doi.

În acest sens este declaraţia martorului D. din cursul urmăririi penale, menţinută integral în instanţă, în care arată: „pentru că d-na B. era asistenta mea, şi mai mult era studentă în anii terminali la facultatea de stomatologie din Oradea, consideram că era deja stagiara mea, fapt pentru care la dispoziţia mea aceasta a făcut mai multe drumuri la Consiliul Judeţean pentru a verifica procedura de vânzare a spaţiului. Precizez că toate actele depuse de aceasta s-au făcut la cererea şi cu ştiinţa mea. Din discuţiile purtate cu d-na B. am hotărât ca să facem un serviciu stomatologic complet care să funcţioneze cu două puncte de lucru, la unul dintre ele urmând să lucreze viitorul medic B. Condiţia era ca medicul B. care avea calitatea de stagiar să contribuie financiar la dotarea spaţiului. Intenţia noastră nu s-a mai concretizat din cauza unor dificultăţi de ordin financiar, astfel că după ce am cumpărat spaţiul întreg al CMI dr. D., am vândut la cererea doamnei B. spaţiul cu numărul 23, cabinet medical. Declar că despre această intenţie cunoştea şi soţul doamnei B., ofiţerul de poliţie A.".

Referitor la data audienţei acordată de preşedintele Consiliului judeţean Satu Mare, martora L. a plasat-o fie la începutul lunii octombrie, în jurul datei de 1 octombrie, fie în perioada octombrie noiembrie, cu câteva zile înainte de încheierea contractului de vânzare cumpărare la notariat, însă cu certitudine după ce celelalte contracte de vânzare cumpărare încheiate cu ceilalţi medici fuseseră finalizate, fie înainte de plecarea martorului C. în concediu medical.

Apărarea a speculat aceste contradicţii din declaraţia martorei, ca argument suplimentar în sensul că întâlnirea dintre inculpat şi preşedintele consiliului judeţean nu a avut loc, perioada menţionată de către martoră fiind ulterioară înaintării actelor la notar şi achitării preţului de către doctorul D.

Este de notorietate că, ascultarea martorilor la un interval îndelungat de la săvârşirea faptelor, cum este situaţia şi în speţă, determină inevitabil ca, unele amănunte, spre exemplu data sau perioada exactă în care un eveniment a avut loc, să nu mai poată fi redate cu fidelitate. Aceste inadvertenţe nu pot conduce la concluzia nesincerităţii şi la înlăturarea declaraţiei martorului, în condiţiile în care, celelalte probe administrate, analizate coroborat, permit lămurirea respectivelor împrejurări.

În cauză, pornind de la conţinutul discuţiei dintre soţii A. şi B. şi martorul C. (nemulţumirea acestora faţă de refuzul comisiei de a aproba vânzarea), având în vedere şi datele ce rezultă din înscrisurile existente la dosar, Înalta Curte constată că data la care aceştia s-au prezentat în audienţă se situează în cursul lunii septembrie, fără a fi însă posibilă stabilirea exactă a acesteia (fiind exclusă doar perioada de la începutul lunii, când inculpatul s-a aflat împreună cu restul familiei sale, în concediu, în afara teritoriului ţării).

Astfel, potrivit adresei din 22 decembrie 2008, Comisia Judeţeană pentru vânzarea spaţiilor proprietate privată a judeţului, reprezentată de către K., în calitate de preşedinte, a depus documentaţia necesară încheierii contractului de vânzare cumpărare (cererea din 2 noiembrie 2004; contractul de comodat din 11 ianuarie 1999 între Spitalul Municipal Dr. U. şi dr. D.; contractul de închiriere din 02 august 2004 între Spitalul Municipal Satu Mare şi dr. D.; act de avizare acreditare din 02 decembrie 2003 încheiat între Colegiul Medicilor Satu Mare şi dr. D.; autorizaţia de funcţionare din 29 august 2003) la Biroul Notarial Public V. în luna septembrie 2007.

Prin chitanţa din 02 octombrie 2007 preţul cabinetului a fost achitat de către doctorul D., martora L. confirmând faptul că înscrisul depus la dosarul instanţei de fond, în care este consemnat numărul contului Consiliului Judeţean Satu Mare (în care trebuia achitată suma reprezentând contravaloarea cabinetului medical), codul fiscal, codul IBAN, precum şi menţiunea că „se achită în euro" la cursul zilei, i l-a înmânat personal doctorului D.

Contractul de vânzare cumpărare a prin dr. D. a dobândit cabinetul medical de către a fost încheiat la notariat la data de 23 octombrie 2007.

De asemenea, Înalta Curte reţine că în perioada 05 octombrie 2007 – 25 octombrie 2007 martorul C. s-a aflat în concediu medical (adresa din 30 iulie 2013), prin dispoziţia din 05 octombrie 2007 atribuţiile Preşedintelui Consiliului Judeţean fiind preluate de către Vicepreşedintele W. în perioada 05 octombrie 2007 – 31 octombrie 2007, iar la data de 22 octombrie 2007 martorul şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare, demisie înregistrată din aceeaşi dată (22 octombrie 2007).

Ca atare, de vreme ce încă din cursul lunii septembrie documentaţia fusese trimisă notarului public în vederea încheierii contractului, iar preţul a fost achitat la data de 2 octombrie 2007, în mod evident nu mai exista niciun interes al inculpatului şi al soţiei acestuia de a reclama, în luna octombrie, refuzul comisiei de a aproba vânzarea. Dată fiind existenţa probelor care nu lasă loc vreunei îndoieli că această audienţă a avut loc, concluzia logică este că acesta nu putea fi decât anterioară datei la care actele au fost înaintate Biroul Notarial Public V.

Problema ce se ridică în continuare este aceea dacă această faptă a inculpatului A., de a se prezenta în audienţă la martorul C. pentru a reclama refuzul comisiei de a aproba vânzarea cabinetului medical („nu se dă curs cererii de cumpărare a doctorului D."), în perioada în care avea spre soluţionare cel puţin un dosar penal în care martorul era cercetat, se circumscrie sau nu ilicitului penal.

Dispoziţiile art. 254 C. pen., în forma în vigoare la data săvârşirii pretinsei activităţi infracţionale, sancţionau fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.

Noul C. pen., intrat în vigoare pe parcursul procesului (la 1 februarie 2014), a adus modificări conţinutului infracţiunii de luare de mită, prin eliminarea scopului special în baza căruia funcţionarul acţiona şi prin instituirea unei noi condiţii de realizare a elementului material, aceea ca acţiunea să fie în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu. Astfel, art. 289 C. pen. incriminează fapta funcţionarului public care, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase ce nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri

Având în vedere extinderea condiţiilor de incriminare din legea nouă, Înalta Curte constată că legea în vigoare la momentul săvârşirii presupusei activităţi infracţionale constituie legea penală mai favorabilă, astfel că va analiza în ce măsură fapta inculpatului întruneşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunii prevăzută de art. 254 C. pen. anterior.

După cum s-a arătat în mod constant în doctrină, dar şi în practica judiciară, în cazul infracţiunii de luare de mită, una dintre cerinţele esenţiale este ca foloasele pretinse, primite, „să aibă caracter de retribuţie, adică să constituie plata, sau răsplata, în vederea efectuării unui act determinat, un act arătat în mod explicit. Cu alte cuvinte, pretinderea sau primirea foloaselor de către un funcţionar (sau un alt salariat), acceptarea ori nerespingerea de către acesta a promisiunii de foloase, trebuie să constituie un contra-echivalent al conduitei lipsite de probitate a funcţionarului, care s-a angajat să îndeplinească ori să nu îndeplinească sau să întârzie îndeplinirea unui anumit act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau să facă un act contrar acestor îndatoriri" (V. Dongoroz, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, Ed. II, voi. IV, pag. 116).

Ca atare, pentru a se realiza elementele constitutive ale infracţiunii, acţiunea de pretindere trebuie să fie neechivocă şi să manifeste intenţia funcţionarului de a condiţiona de ea îndeplinirea unui act privitor Ia îndatoririle sale de serviciu sau a unui act contrar acestor atribuţii şi să ajungă la cunoştinţa celui căreia îi este destinată. Această condiţionare trebuie să rezulte din acte de conduită ale persoanei acuzate, nefiind suficientă doar simpla percepţie subiectivă a celui căruia i se pretinde un folos necuvenit; vinovăţia există chiar şi dacă acesta din urmă nu a înţeles că solicitarea are un caracter de retribuţie, însă numai dacă alte probe permit stabilirea exactă a acestui scop urmărit.

Înalta Curte constată că, acest aspect, de esenţă pentru reţinerea infracţiunii de luare de mită, nu este analizat în nici un fel nici în rechizitoriu şi nici în hotărârea de condamnare a primei instanţe, susţinându-se doar faptul că pretinderea ar fi fost făcută în scop de a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu în două dosare în care inculpatul îl cerceta de C., acuzaţie oarecum ilogică, întrucât, contraprestaţia oferită într-un asemenea caz ar fi presupus, dimpotrivă, neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, respectiv favorizarea persoanei cercetate.

Din verificarea probatoriului administrat rezultă că niciunul dintre martori, nici măcar C. nu face referire la faptul că inculpatul ar fi condiţionat în vreun fel, sau măcar ar fi dat de înţeles faptul că doreşte să condiţioneze modalitatea de soluţionare a dosarului/sau a celor două dosare pe care le avea spre instrumentare, de aprobarea vânzării cabinetului medical către doctorul D. Practic nu a existat nicio discuţie şi nici vreo aluzie cu privire la acest subiect, audienţa rezumându-se, astfel cum rezultă din declaraţiile martorilor oculari C. şi L., şi cum s-a arătat şi anterior, la un dialog de câteva minute în cadrul căruia s-a reclamat faptul că un cabinet medical nu obţinuse aprobarea comisiei pentru vânzarea către doctorul D. şi s-au prezentat, de către secretara comisiei, martora L., motivele ce au stat la baza acestei decizii, constând în existenţa unui litigiu cu privire la acelaşi spaţiu, existând o cerere de cumpărare formulată de un alt medic.

Înalta Curte apreciază că nici măcar depoziţia lui C. din cursul urmăririi penale, dată în calitate de învinuit, prin care învedera faptul că ar fi sesizat şefului I.P.J. Satu Mare, respectiv martorului I., „că nu mi se pare firesc ca inculpatul A. să mă cerceteze în două dosare penale şi tot el să vină şi să pretindă un presupus drept la cumpărarea unui spaţiu medical" şi că i-ar fi cerat „să ia în calcul posibilitatea redistribuirii dosarelor la un alt poliţist" şi care au fost reţinute de către instanţa de fond (deşi a fost infirmată de probele administrate ulterior), nu conducea la concluzia că inculpatul ar fi condiţionat sau măcar ar fi lăsat să se înţeleagă că solicitarea sa ar avea legătură cu dosarele pe care le instrumenta, martorul reclamând lipsa unei deontologii profesionale a inculpatului, şi susţinând, aşa cum a arătat şi în faţa instanţei de apel, că i s-a părut „nelalocul lui ca eu să am două dosare la domnul A., iar domnul A. să aibă un dosar la mine".

De altfel, martorul a revenit asupra acestei declaraţii dată în calitate de învinuit, iar I., ascultat în calitate de martor de către instanţa de fond dar şi de Înalta Curte, a negat faptul că C. i-ar fi adus la cunoştinţă aceste împrejurări.

În fine, nici declaraţia martorei J., secretara consiliului judeţean, membră a comisiei pentru vânzarea spaţiilor medicale, supusă şi ea unei anchete penale legată de vânzarea spaţiului către dr. D., şi care relatează aspecte ce i-au fost aduse la cunoştinţă de C., nu este în sensul că inculpatul ar fi legat în vreun fel îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu de obţinerea spaţiului.

Mai mult, nu pot fi reţinute susţinerile martorei în care arăta că, în perioada premergătoare vânzării cabinetului medical, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare la aceea dată, martorul C., i-ar fi spus în mai multe rânduri că inculpatul, care îl cercetează penal, face presiuni nenumărate asupra lui, pentru a i se vinde cabinetul medical doctorului D. Această declaraţie este infirmată chiar de către C. care a arătat în mod constant că a avut o singură discuţie cu inculpatul şi soţia acestuia (cu ocazia audienţei acordată acestora), că le-a comunicat că, în condiţiile existenţei unui litigiu, decizia aparţine instanţei de judecată (împrejurare confirmată de martora oculară L.), dar şi că prezenţa inculpatului şi a soţiei acestuia „nu a fost de natură să creeze presiune asupra voinţei sau deciziei mele, şi nici temere". De asemenea, astfel cum s-a arătat şi anterior, în niciuna dintre declaraţiile date, martorul C. nu a făcut referire la că inculpatul, în mod direct sau prin intermediul soţiei sale, ar fi condiţionat îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu, de aprobarea vânzării sau măcar i-ar fi sugerat, i-ar fi dat de înţeles acest lucra.

De altfel, chiar martora J. a revenit asupra acestor susţineri, arătând, în faţa de fond şi în apel că, după ce şi-a dat demisia, martorul C. i-ar fi spus că este stresat şi tensionat pentru că este cercetat de inculpatul A., care face presiuni asupra sa, că „îl tot cheamă pentru un dosar care este clar" şi că „că ar fi făcut mai bine dacă în dădea afară din birou când insista pentru vânzarea spaţiului". "Atâta timp cât C. se afla în funcţie nu s-a plâns de nici un fel de presiune exercitată asupra sa".

Înalta Curte constată că această variantă este mai aproape de realitatea rezultată din actele dosarului, însă, din perspectiva acuzaţiei adusă inculpatului, ea confirmă doar prezenţa acestuia în audienţă la preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, celelalte aspecte relatate fiind ulterioare aprobării vânzării şi încheierii contractului de vânzare cumpărare de către medicul D.

Aşa cum s-a arătat anterior, din analiza cronologică a informaţiilor rezultate din adresele întocmite de către Consiliul Judeţean Satu Mare, a înscrisurilor cuprinzând data la care preţul a fost achitat, a celor privind data la care preşedintele consiliului judeţean a intrat în concediu medical şi şi-a delegat atribuţiile, rezultă că faptele s-au petrecut în cursul lunii septembrie 2007.

Având în vedere susţinerile constante ale martorului C., în sensul că, la momentul la care inculpatul s-a prezentat împreună cu soţia sa, cunoştea faptul că acesta este poliţistul care îl anchetează, faţă de stadiul procesual în care s-au desfăşurat cercetările în aceste dosare (faza actelor premergătoare), rezultă că, la data audienţei, C. fusese deja ascultat de către inculpatul A. în primul dosar.

Cel de-al doilea dosar, nr. x/P/2007, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, a fost înregistrat la data de 20 septembrie 2007, şi ulterior a fost repartizat Serviciului de Investigare a Fraudelor, respectiv inculpatului A. Probatoriul administrat în cauză nu a permis stabilirea datei exacte din cursul lunii septembrie la care audienţa a avut loc, aceasta putând fi atât anterioară repartizării dosarului către inculpat, cât şi ulterioară. Cert este faptul că, în acest dosar, C. a fost audiat de trei ori, în calitate de făptuitor, începând cu data de 31 octombrie 2007, deci după ce şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al consiliului judeţean (22 octombrie 2007), la peste o lună de la aprobarea vânzării şi după încheierea contractului de vânzare cumpărare la notariat.

Ca atare, situaţia tensionată şi audierile repetate într-un „dosar care este clar", de care s-ar fi plâns martorul C. şi la care face referire martora J., după cum precizează şi martora în faţa instanţei de fond şi apel şi după cum rezultă din înscrisurile existente la dosar, sunt ulterioare demisiei sale, dar şi vânzării spaţiului medical către medicul D.

De asemenea, Înalta Curte constată că C. era învinuit şi într-un dosar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, Biroul Teritorial Satu Mare (nr. x/P/2006), asupra acestuia fiind dispusă la data de 26 septembrie 2007 măsura obligării de a nu părăsi raza judeţului Satu Mare, acesta fiind contextul în care martorul a renunţat la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare, astfel că o anumită stare de tensiune a martorului, în acea perioadă, este pe deplin explicabilă.

Declaraţia martorei J. permite însă o comparare a conduitei inculpatului, anterioare şi ulterioare audienţei, din care rezultă că nu a existat nicio modificare a modului în care acesta a efectuat cercetările şi nici nu s-a dispus încetarea anchetei fată de martorul C., ca urmare a obţinerii spaţiului de către D.

Concluzionând în raport de cele anterior expuse, instanţa de apel reţine că ceea ce s-a demonstrat este doar fapta inculpatului A. de a se prezenta, alături de soţia sa, în audienţă la preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, martorul C., pentru a reclama şi a-şi exprima nemulţumirea faţă de decizia comisiei pentru vânzarea spaţiilor medicale, într-o perioadă în care avea de soluţionat cel puţin un dosar privindu-l pe acest martor, fără însă a condiţiona în vreun fel, direct sau indirect, explicit sau implicit, modalitatea de soluţionare a dosarului/dosarelor penale de rezolvarea favorabilă a cererii de vânzare.

În lipsa altor probe care să demonstreze acte de conduită ale inculpatului în legătură cu atribuţiilor sale de serviciu, doar această faptă, descrisă anterior, nu poate constitui în sine, un mijloc prin care acuzatul a lăsat să se înţeleagă că va orienta ancheta împotriva martorului C., într-o direcţie favorabilă acestuia dacă spaţiul solicitat va fi atribuit medicului D.

În cauză nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de luare de mită, acţiunea neputând fi caracterizată ca o activitate de pretindere în sensul art. 254 C. pen. anterior, nefiind îndeplinită nici cerinţa esenţială prevăzută de lege, aceea de fi săvârşită în scopul îndeplinirii/neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu; astfel, fapta inculpatului nu se circumscrie ilicitului penal, aceasta putând fi plasată doar în sfera unei eventuale abateri disciplinare sau încălcări a codului deontologic.

Rezultă aşadar că, sub acest aspect, criticile inculpatului sunt întemeiate, în cauză nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită.

Înalta Curte reţine că apelantul şi-a formulat şi alte apărări legate de împrejurări colaterale acuzaţiei concrete, cum ar fi cele privind momentul în care au avut loc discuţiile cu avocatul M. şi la care s-a încheiat contractul de asistenţă juridică; modul în care l-a cunoscut pe martorul K., etc.

În contextul concluziei la care s-a ajuns şi în condiţiile în care aceste apărări nu sunt de natură să conducă la pronunţarea unei soluţii de achitare întemeiată pe dispoziţii mai favorabile inculpatului [teza prevăzută de art. 16 lit. a) C. proc. pen. fiind exclusă], instanţa de control judiciar apreciază că nu se mai impune o analiză a acestora.

Ca atare, pentru motivele anterior expuse, Înalta Curte constată întemeiat apelul inculpatului, astfel că îl va admite, va desfiinţa în totalitate sentinţa penală apelară şi rejudecând, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., va dispune achitarea inculpatului A., fapta acestuia nefiind prevăzută de legea penală.

În ceea ce priveşte apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, faţă de soluţia pronunţată în calea de atac promovată de inculpat, urmează să fie respins ca nefondat.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 273 alin. (1) şi (5) C. proc. pen., va dispune restituirea cheltuielilor de deplasare a martorilor: J. - în sumă de 332,8 RON şi P. - în sumă de 1.228 RON, astfel cum acestea rezultă din înscrisurile ataşate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 94/PI/2013 din 26 iunie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Desfiinţează în totalitate sentinţa apelată şi, rejudecând:

În temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achită pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen. anterior rap. la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei în fond rămân în sarcina statului.

II. Respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea împotriva aceleiaşi sentinţe.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei în apel rămân în sarcina statului.

În temeiul art. 273 alin. (1) şi (5) C. proc. pen., dispune restituirea cheltuielilor de deplasare a martorilor: J. - în sumă de 332,8 RON şi P. - în sumă de 1228 RON.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat, în sumă de 50 RON se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 26 februarie 2015.