Execution challenge over Turkish sentence reduction rejected as unfounded; appellant ordered to pay costs.

Decizia nr. 649/2015

Deliberând asupra cauzei penale de faţă,

În baza lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 28 din 10 martie 2015 Curtea de Apel Bacău, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. a respins ca nefondată contestaţia la executare formulată de petentul A., împotriva sentinţei penale nr. 16 din 11 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în Dosar nr. x/32/2013, definitivă prin decizia penală nr. 64 din 25 martie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că prin sentinţa penală nr. 16/2014 pronunţată de Curtea de Apel Bacău a fost admisă cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău în numele Parchetului General din Turcia privind recunoaşterea deciziei penale nr. 2003/8322 pronunţate de Tribunalul Penal Special Secţia 4 Bakirkoy - Turcia la data de 22 octombrie 2003 în Dosarul nr. x/278, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 2004/8070 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie camera 6, secţia penală, în Dosarul nr. x/5718, cu referire la inculpaţii A. şi B.

În temeiul art. 135 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus recunoaşterea deciziei penale mai sus menţionate şi executarea pedepselor de câte 6 ani, 4 luni şi 14 zile închisoare aplicate inculpaţilor A., şi B.

Prin decizia penală nr. 64/A/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva sentinţei penale nr. 16 din 11 februarie 2014 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cuze minori şi familie, a fost desfiinţată sentinţa atacată şi rejudecând, în baza art. 132 alin. (4) şi (6) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus recunoaşterea deciziei penale nr. 2003/322 din 20 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Special Secţia 4 - Bakirkoy, astfel cum a rămas definitivă prin decizia penală nr. 2012/4752 din 14 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, - Turcia şi s-a substituit pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată condamnaţilor persoane transferabile A. şi B. pentru săvârşirea infracţiunilor de „tâlhărie" şi „lovire", o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru infracţiunea de „tâlhărie" prevăzută de art. 233-234 alin. (1) lit. d) şi f).

A fost dedusă din durata pedepsei pentru fiecare persoană transferabilă perioadele executate în Turcia, respectiv 2 zile supraveghere, de la 24 aprilie 2001 la 25 aprilie 2001, şi 1334 zile închisoare, de la 30 aprilie 2001 la 24 decembrie 2004.

S-a substituit pedeapsa complementară şi accesorie, aplicate prin decizia penală mai sus arătată, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani de la executarea pedepsei principale şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. (cauză de micşorare a pedepsei) vizează situaţiile în care se iveşte o cauză de stingere a pedepsei, cum ar fi amnistia, prescripţia sau graţierea.

Astfel, din adresa emisă de Ambasada Republicii Turcia a rezultat că A. a fost condamnat în Turcia la 10 ani închisoare şi că nu există graţiere sau o hotărâre de eliberare condiţionată.

Totodată, instanţa a observat faptul că nemulţumirile petentului sunt legate de aspecte care ţin de situaţia de fapt reţinută de instanţa care a soluţionat cauza în fond şi de probatoriul administrat. Or, pe calea contestaţiei la executare nu pot fi analizate aceste aspecte, care au dobândit autoritate de lucru judecat prin rămânerea definitivă a sentinţei penale nr. 16 din 11 februarie 2014 a Curţii de Apel Bacău prin decizia penală nr. 64 din 25 martie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Împotriva acestei sentinţe a formulat contestaţie condamnatul A. solicitând admiterea contestaţiei la executare, recunoaşterea hotărârii pronunţate în Turcia şi executarea pedepsei în Turcia. Totodată a arătat că a fost arestat preventiv în Turcia, dus la centrul de expulzări unde i s-a dat un document de călătorie şi a fost trimis în România, însă nu ştie pentru ce este condamnat, întrucât dosarul a fost judecat în absenţa sa.

Examinând contestaţia prin prisma dispoziţiilor legale Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

Prin decizia penală nr. 64/A/2014 din 25 martie 2014 pronunţată în Dosarul nr. x/32/2013, Înalta Curte a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva sentinţei penale nr. 16 din 11 februarie 2014 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, a desfiinţat sentinţa atacată şi, în rejudecare, în baza art. 132 alin. (4) şi (6) din Legea nr. 302/2004 a dispus recunoaşterea deciziei penale nr. 2003/322 din 20 octombrie 2003 pronunţată de Tribunalul Special Secţia 4 - Bakirkoy, astfel cum a rămas definitivă prin decizia penală nr. 2012/4752 din 14 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală 6, - Turcia şi a substituit pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată condamnaţilor persoane transferabile A. şi B. pentru săvârşirea infracţiunilor de „tâlhărie" şi „lovire", o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru infracţiunea de „tâlhărie" prevăzută de art. 233-234 alin. (1) lit. d) şi f).

A fost dedusă din durata pedepsei pentru fiecare persoană transferabilă perioadele executate în Turcia, respectiv 2 zile supraveghere, de la 24 aprilie 2001 la 25 aprilie 2001, şi 1334 zile închisoare, de la 30 aprilie 2001 la 24 decembrie 2004.

Contestatorul A: a considerat că există o cauză de împiedicare executării pedepsei de 10 ani închisoare întrucât a fost liberat condiţionat în Turcia ca urmare a intervenirii unei legi de graţiere de care ar fi beneficiat şi el. În acest sens, contestatorul a depus un înscris reprezentând o hotărâre a Tribunalului Bakirkoy - Turcia, respectiv decizia nr. 602/2004, în limba română.

Legea nr. 302/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 300/2013 prin art. 150 consacră regula că hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţele altor state membre ale Uniunii Europene se recunosc şi se execută pe teritoriul României în baza principiului încrederii reciproce şi în conformitate cu dispoziţiile capitolului II din lege, dacă sunt de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române şi nu contravin ordinii publice a Statului Român.

Recunoaşterea hotărârii străine impune asimilarea în ordinea juridică a unui stat a acelei hotărâri în aceeaşi manieră ca o hotărâre pronunţată de autorităţile judiciare ale statului respectiv şi acceptarea efectelor juridice ale acesteia, în egală măsură cu ale hotărârii judecătoreşti interne, în ciuda diferenţelor existente între cele două ordine de drept, precum şi executarea sa.

Înalta Curte constată că prezenta contestaţie este introdusă împotriva sentinţei penale nr. 28 din 10 martie 2015 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/180/2014, hotărâre prin care a fost recunoscută decizia străină de condamnare, această din urmă decizie bucurându-se deja de autoritate de lucru judecat.

Contestaţia la executare este procedeul jurisdicţional prin care se rezolvă incidentele ivite pe parcursul executării unei hotărâri penale, nefiind permis ca pe această cale să se revină asupra unor dispoziţii care au autoritate de lucru judecat.

Astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, dispoziţiile art. 589 lit. d) C. proc. pen. vizează situaţiile în care se iveşte o cauză de stingere a pedepsei, cum ar fi amnistia, prescripţia sau graţierea.

Dacă petentul contestator ar fi beneficiat de graţiere din partea autorităţilor judiciare turce, instanţa naţională ar fi trebuit să recunoască, odată cu recunoaşterea hotărârii străine de condamnare, şi efectele actului de clemenţă.

Aşa cum rezultă din adresa emisă de Ambasada Republicii Turcia, A. a fost condamnat în Turcia la 10 ani închisoare şi nu a beneficiat de graţiere sau de o hotărâre de eliberare condiţionată.

Este adevărat că beneficiile obţinute cu ocazia executării pedepsei în statul de condamnare trebuie valorificate după transferarea în România, însă această chestiune nu se încadrează în niciunul din cazurile de contestaţie la executare, ci vizează modul de executare a pedepsei, problema necesitând rezolvare numai cu ocazia unei eventuale cereri de liberare condiţionată formulate conform art. 100 C. pen. şi Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

În ce priveşte înscrisul depus de contestator la dosarul instanţei de fond, ce se doreşte a fi o hotărâre a Tribunalului Bakirkoy - Turcia, tradusă în limba română, nu poate fi valorificat de instanţa de apel, întrucât, pe de o parte, nu este însoţit de original, iar pe de altă parte, nu are ştampila unui traducător autorizat.

În ce priveşte împrejurarea că dosarul a fost judecat în lipsa sa în Turcia şi faptul că nu este de acord să execute pedeapsa în România, acestea sunt chestiuni care au fost avute în vedere la soluţionarea Dosarului nr. x/32/2013 când s-a dispus recunoaşterea hotărârii străine de condamnare, statuându-se asupra lor în mod definitiv, astfel că instanţa este oprită a interveni în autoritatea de lucru judecat de care se bucură respectiva hotărâre.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 28 din 10 martie 2015 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/180/2014.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 28 din 10 martie 2015 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/180/2014.

Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 mai 2015.