Inadmissibility of extraordinary appeal against final execution suspension decision; legality of appeals and finality of appellate ruling on conditional release

Decizia nr. 478/2015

Asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1258 din 10 noiembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Iaşi, a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de către petentul A., privind întreruperea executării pedepsei aplicate prin sentinţa penală nr. 252 din 16 iulie 2003 a Tribunalului Vaslui, definitivă prin decizia penală nr. 6011 din 18 decembrie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie Bucureşti.

Pentru a se pronunţa astfel, în esenţă, tribunalul a constatat că niciuna din cele două condiţii prevăzute de art. 592 raportat la art. 589 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. nu este îndeplinită, întrucât concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. x/2014 au stabilit că afecţiunea de care suferă condamnatul nu se află într-un stadiu sever şi poate fi tratată în reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Pe de altă parte, s-a arătat că lăsarea în libertate a condamnatului, faţă de natura şi multitudinea faptelor pentru care s-a dispus condamnarea sa, respectiv infracţiunile de omor deosebit de grav, tentativă de omor deosebit de grav şi violare de domiciliu, în mod evident prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

În termen legal, hotărârea primei instanţe a fost contestată de către petentul condamnat A., acesta criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia penală nr. 8 din 30 ianuarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A., împotriva sentinţei penale nr. 1258/NCPP din 10 noiembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Iaşi.

Pentru a se pronunţa astfel, Curtea a reţinut că din raportul de expertiză medico-legală efectuat cu privire la stabilirea stării de sănătate a petentului, rezultă că acesta suferă de anumite afecţiuni, care necesită un tratament şi un regim specific, afecţiuni care, însă, nu pot fi apreciate ca fiind de o gravitate care să împiedice executarea în continuare a pedepsei de către condamnat, în regim de detenţie. De altfel, împrejurarea că afecţiunile de care suferă condamnatul pot fi tratate corespunzător în sistemul penitenciar a fost consemnată şi în raportul de expertiză, concluzionându-se că acestea nu se află într-un stadiu sever. Totodată, s-a apreciat că, faţă de natura şi multitudinea faptelor pentru care s-a dispus condamnarea sa, respectiv infracţiunile de omor deosebit de grav, tentativă de omor deosebit de grav şi violare de domiciliu, precum şi faţă de valorile sociale afectate prin activitatea infracţională, lăsarea în libertate a condamnatului potenţează şi la acest moment un pericol concret pentru ordinea publică.

Ca atare s-a apreciat că nu sunt întrunite cele două condiţii prevăzute imperativ de art. 589 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., motiv pentru care contestaţia formulată a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva acestei decizii, la data de 16 martie 2015, a formulat contestaţie condamnatul A., criticând-o pentru netemeinicie.

La termenul din 9 aprilie 2015, Înalta Curte a pus în discuţie admisibilitatea căii de atac formulată de condamnatul A.

Procedând la verificarea admisibilităţii căii de atac de faţă, Înalta Curte apreciază contestaţia promovată ca fiind inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Dând eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate de dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţie, precum şi exigenţelor determinate prin art. 3 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiţionată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele şi pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

Potrivit art. 593 alin. (3) C. proc. pen. şi art. 597 alin. (7) C. proc. pen., hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra cererii de întrerupere a executării pedepsei poate fi atacată cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară, în termen de trei zile de la comunicare, cel de-al doilea text de lege cuprinzând dispoziţii comune privind procedura în faţa instanţei de executare. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 597 alin. (8) C. proc. pen., decizia instanţei prin care se soluţionează contestaţia este definitivă.

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că, prin decizia nr. 8 din 30 ianuarie 2015, Curtea de Apel Iaşi a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de A. împotriva sentinţei penale nr. 1258/NCPP din 10 noiembrie 2014 a Tribunalului Iaşi, sentinţă pronunţată în temeiul art. 592 C. proc. pen., situaţie în care, faţă de dispoziţiile art. 597 alin. (8) C. proc. pen., hotărârea contestată este definitivă, nefiind supusă vreunei căi de atac.

Aşadar, condamnatul A. a declarat contestaţie împotriva unei hotărâri definitive, investind cu soluţionarea acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deşi calea de atac promovată nu întruneşte cerinţele textelor de lege menţionate mai sus şi, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun. Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept. Ca atare, excepţia inadmisibilităţii contestaţiei pusă în discuţie din oficiu de către instanţă este întemeiată.

Pentru motivele mai sus arătate, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza II-a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 8 din 30 ianuarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi, având în vedere că se află în culpă procesuală, art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe acesta la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 8 din 30 ianuarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 9 aprilie 2015.