Inadmissibility of appeal against second-instance ruling on plea in nullity
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by the convicted defendant against the Court of Appeal’s decision rejecting his plea in nullity, upholding the prior conviction for computer fraud and the civil liability of 168,599.58 euros. The dispute concerned the admissibility of an appeal against a ruling that had already adjudicated an extraordinary appeal (plea in nullity), where the defendant had attempted to substitute a non-existence of act defense with an argument for desistance. The decisive legal basis was Article 408 of the Code of Criminal Procedure, which limits appeals to judgments from first instance, and Article 370(1), which defines "sentences" as first-instance judgments; consequently, the Court applied the principle that a first-instance sentence is the only target for an ordinary appeal, rendering the defendant’s challenge against a second-instance decision on an extraordinary appeal legally impermissible.
Legislator headnote
AI generatedart. 275 alin. (2) C. proc. pen, art. 249 C. pen, art. 35 alin. (1) C. pen, art. 5 C. pen, art. 16 alin. (1) C. proc. pen, art. 426 lit. b) C. proc. pen; Inadmissibility of appeal against second-instance ruling on plea in nullity: The dispute concerned the admissibility of an appeal against a ruling that had already adjudicated an extraordinary appeal (plea in nullity), where the defendant had attempted to substitute a non-existence of act defense with an argument for desistance. The decisive legal basis was Article 408 of the Code of Criminal Procedure, which limits appeals to judgments from first instance, and Article 370(1), which defines "sentences" as first-instance judgments; consequently, the Court applied the principle that a first-instance sentence is the only target for an ordinary appeal, rendering the defendant’s challenge against a second-instance decision on an extraordinary appeal legally impermissible.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for obliging the appellant to pay the amount of 100 RON as judicial costs to the state.
Full text
Decizia nr. 467/A/2015
Asupra apelului de faţă;
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 932/A/2015 din 08 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. x/57/2015, Curtea de Apel Alba lulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 93/A din 03 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Alba - lulia în dosar penal nr. x/221/2012.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a obligat contestatorul să plătească statului suma de 265 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 65 RON reprezentând onorariul apărătorului din oficiu.
În deliberare a constatat că, prin decizia penală nr. 93/A din data de 03 februarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Alba lulia, secţia penală, în Dosarul nr. x/221/2012 a fost admis în parte apelul declarat de către inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 683 din data de 10 martie 2014, pronunţată de Judecătoria Deva, în Dosarul nr. x/221/2012, aceasta fiind desfiinţată numai sub aspectul laturii civile a cauzei, în ce priveşte cuantumul despăgubirilor civile stabilite de către instanţa de fond şi care au fost reduse de la suma de 197.712,05 euro sau echivalentul în RON, la data plăţii efective, la suma de 168.599,58 euro, echivalentul în RON la data efectuării plăţii, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
S-a reţinut că prin sentinţa penală nr. 683 din data de 10 martie 2014 pronunţată de Judecătoria Deva în Dosarul nr. x/221/2012, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fraudă informatică prevăzută şi pedepsită de art. 249 C. pen., în condiţiile art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., pedeapsă suspendată sub supraveghere, iar inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile SC B. SA suma de 197.712,05 euro sau echivalentul în RON, la data plăţii efective.
În continuare, s-a arătat că împotriva deciziei mai sus indicate a formulat contestaţie în anulare inculpatul A. solicitând, prin memoriul depus la dosar, desfiinţarea acesteia, iar cu ocazia rejudecării apelului, pronunţarea unei soluţii de achitare în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de fraudă informatică în formă continuată şi respingerea acţiunii civile formulată de SC B. SRL.
Motivele contestaţiei au fost suplimentate cu ocazia punerii în discuţie a admisibilităţii în principiu, inculpatul arătând că demersul său procesual se sprijină pe dispoziţiile art. 426 lit. b) C. proc. pen., invocând cazul de încetare a procesului penal prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., constând în existenţa unei cauze de nepedepsire prevăzută de lege şi anume desistarea reglementată de art. 34 C. pen.
S-a reţinut, că, în expunerea scrisă a motivelor contestaţiei, inculpatul prin apărător ales a relevat, în esenţă, că instanţa de apel nu a analizat apărările formulate de către inculpat pe tot parcursul procedurilor, că rechizitoriul parchetului era lacunar şi imprecis în ce priveşte presupusa activitate infracţională a inculpatului, că inculpatul a procedat potrivit practicilor existente şi a politicii firmei în domeniul vânzării telefoanelor.
A mai invocat că data de la care inculpatul a luat cunoştinţă, în scris, despre modalitatea concretă în care trebuia să recruteze clienţii şi să introducă acele date în sistem, aprilie 2011, putea fi interpretată şi reţinută ca data de la care acesta a procedat legal, echivalând cu o desistare, iar infracţiunii îi lipsea trăsătura esenţială a laturii subiective şi anume intenţia, deoarece inculpatul nu a acţionat cu intenţia directă de a obţine un beneficiu material pentru sine sau pentru altul. De asemenea, că actele dosarului atestau că acesta a avut o manieră de lucru similară cu a colegului dânsului şi nu a avut nici un beneficiu din activitatea desfăşurată, ci dimpotrivă, a adus profit societăţii, prin mărirea portofoliului clienţilor.
În sprijinul acestei susţineri a considerat a fi relevantă adresa emisă de către partea civilă SC B. SA, în care se certifică faptul că nu există niciun prejudiciu.
Examinând cererea în contestaţie, prin prisma motivelor, invocate de către incidpatul A. şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Curtea constată că aceasta este nefondată, apreciind că, raportat la motivul pe care se întemeiază cererea în contestaţie, existenţa unei cauze de încetare a procesului penal, apărările inculpatului se concentrau în jurul unor aspecte ce ar justifica, în situaţia în care s-ar dovedi reale, o soluţie de achitare.
S-a mai reţinut că apărările inculpatului se rezumau la a evidenţia lipsa intenţiei, ca o componentă esenţială a laturii subiective a infracţiunii, acesta susţinând în mod constant că fapta nu există şi că a acţionat fără forma de vinovăţie cerută de lege, deoarece nu a acţionat în vederea obţinerii unui beneficiu pentru sine sau pentru altul, iar în cauză nu a existat un prejudiciu cauzat societăţii SC B. SA, conform adresei depuse la dosarul cauzei.
În continuare, s-a arătat că, în procedura contestaţiei în anulare, inculpatul prin apărător ales a încearcat să substituie cauzei de încetare a procesului penal, prevăzută ca şi caz de contestaţie în anulare, cazul care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale şi care justifică adoptarea unei soluţii de achitare, întemeiate pe art. 16 lit. a) C. proc. pen., fapta nu există, vizând, în realitate, o soluţie de achitare şi nu una de încetare a procesului penal.
S-a reţinut că, raportat la conţinutul dispoziţiilor art. 34 C. pen., care reglementează desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului, în speţa dedusă judecăţii, nu sunt satisfăcute cerinţele textului de lege sus menţionat, actele dosarului relevând împrejurarea că fapta imputată inculpatului, în materialitatea sa, a fost dovedită cu mijloacele de probă regăsite în dosarul de urmărire penală şi în dosarul instanţei de fond.
S-a stabilit, în considerarea amplului material probator existent la dosarul cauzei, că inculpatul a acţionat repetat, în perioada 16 decembrie 2009 - 30 aprilie 2011, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, prin încălcarea procedurilor de lucru din cadrul companiei, introducând date informatice nereale în sistemul SC B. SA, care au atestat în mod nereal acordarea cu titlu gratuit a unor telefoane mobile către 15 clienţi, manopere prin care telefoanele mobile au fost nelegal scoase din patrimoniul părţii civile.
Curtea a constatat că atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au verificat apărările inculpatului, însă le-au considerat, în raport de ansamblul probator de la dosarul cauzei, ca vădit neîntemeiate, vinovăţia acestuia fiind stabilită mai presus de orice îndoială, susţinerea inculpatului, în sensul operării unei desistări, neputând fi reţinută.
Împotriva deciziei penale nr. 932/A/2015 din 08 octombrie 2015 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/57/2015 a formulat apel contestatorul A., în motivarea căii de atac susţinând că în cauză de încetare a procesului penal, invocând dispoziţiile referitoare la desistare.
A mai arătat că instanţa a refuzat să ia în considerare apărările sale, deşi probatoriul administrat în cauză a creat îndoieli cu privire la infracţiunile deduse judecăţii, iar sub aspectul laturii subiective a arătat că nu a obţinut niciun beneficiu, partea civilă specificând că nu s-a creat nici un prejudiciu.
Examinând apelul declarat de contestatorul el împotriva deciziei penale nr. 932/A din 08 octombrie 2015 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 408 C. proc. pen., pot fi atacate cu apel sentinţele, dacă legea nu prevede altfel, iar potrivit dispoziţiilor art. 370 alin. (1) C. proc. pen. prin sentinţe se înţelege acele hotărâri judecătoreşti prin care cauzele sunt soluţionate în primă instanţă.
Per a contrario, împotriva unei hotărâri pronunţate de instanţa de apel nu poate fi exercitată calea de atac ordinară a apelului, cu atât mai mult, împotriva unei hotărâri prin care instanţa de apel a soluţionat o cale de atac extraordinară de atac.
Înalta Curte reţine că, în speţă, contestaţia în anulare a fost soluţionată, pe fond, de o instanţă de apel, printr-o decizie, hotărâre împotriva căreia legiuitorul nu a prevăzut o cale ordinară de atac.
Potrivit dispoziţiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., doar hotărârile pronunţate în urma rejudecării procesului, ca urmare a admiterii contestaţiei în anulare, sunt supuse căilor de atac.
Faţă de cele expuse anterior, Înalta Curte constată că inculpatul A. a exercitat o cale de atac neprevăzută de legea procesual penală, urmând a respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de către apelantul contestator A. împotriva deciziei penale nr. 932/A/2015 din 08 octombrie 2015 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/57/2015.
În baza dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen. contestator A. urmează a fi obligat la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de către apelantul contestator A. împotriva deciziei penale nr. 932/A/2015 din 08 octombrie 2015 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/57/2015.
Obligă apelantul contestator A. la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 decembrie 2015.