Cassation for sentence below statutory minimum without retained mitigating circumstances in abuse of office for illegal land title issuance

Decizia nr. 404/RC/2015

Deliberând asupra recursului în casaţie, în baza lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 144 din data de 25 iunie 2013, Tribunalul Vaslui, printre altele a achitat pe inculpatul A., pentru fiecare din cele două infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. şi ped. de art. 132 din Legea nr. 78 rap. la art. 248 C. pen., cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată, în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpatul A. au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul nr. x/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA întocmit la data de 24 iunie 2011 s-a pus în mişcare acţiunea penală şi au fost trimişi în judecată inculpaţii:

- B. pentru săvârşirea a două infracţiuni luare de mită, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., a doua infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, daca funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 C. pen., a doua infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 246 C. pen. şi a infracţiunii instigare la fals intelectual, săvârşită în realizarea scopului urmărit prin comiterea unei infracţiuni de corupţie, prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) şi la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000;

- C. pentru săvârşirea infracţiunilor abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 C. pen. şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 246 C. pen.:

- A. pentru săvârşirea infracţiunii abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen.

În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că inculpatul B., profitând de posibilităţile concrete conferite de funcţiile pe care le îndeplinea - subprefect al judeţului Vaslui şi membru al Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Vaslui şi abuzând de autoritatea şi influenţa sa la nivelul judeţului Vaslui, fiind interesat de dobândirea unor suprafeţe de teren în condiţii avantajoase, prin influenţarea desfăşurării procedurilor de reconstituire a dreptului de proprietate în scopul satisfacerii intereselor personale, intenţionând să obţină singurele terenuri disponibile pentru retrocedare, situate pe raza Municipiului Huşi (localitate în care domiciliază), care nu erau afectate de investiţii, a planificat în detaliu o activitate infracţională vastă, în care au fost implicaţi şi inculpaţii C. şi A., caracterizată de numeroase operaţiunile ilicite, constând atât în încălcarea propriilor atribuţii de serviciu, cât şi în determinarea a numeroase persoane să-şi încalce astfel de atribuţii, activitate care a avut ca rezultat deposedarea ilicită a Agenţiei Domeniilor Statului de suprafaţa de 21 ha teren extravilan şi vătămarea intereselor legale ale unor persoane.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a reţinut cu privire la inculpatul A. că la începutul anului 2008, în primele zile, D. a fost contactat telefonic de către A., care i-a cerut să completeze din nou cele două pre-titluri de proprietate pe care să le trimită la O.C.P.I. Vaslui, spunându-i că celelalte s-au pierdut. Inculpatul B. i-a cerut inculpatului A. să se ocupe de scrierea titlurilor de proprietate şi să i le înmâneze, lucruri pe care acesta le-a făcut, deşi, din punct de vedere legal, acest lucru nu era posibil, neexistând punerea în posesie, consemnată în proces-verbal.

Inculpatul A. a cerut angajaţilor O.C.P.I. (nu s-a reuşit identificarea acestora) să completeze titlurile nr. AA din 08 ianuarie 2008 pentru E., respectiv nr. BB din 08 ianuarie 2008 pentru F. Inculpatul, in calitate de director al O.C.P.I. Vaslui şi membru al Comisiei judeţene de fond funciar, a semnat acele titluri, ştiind că nu puteau fi emise în mod legal. După semnare, le-a înmânat inculpatului B. Cu această ocazie, A. i-a înmânat nu doar titlurile de proprietate, ci şi celelalte înscrisuri, inclusiv pre-titlurile, pentru ca subprefectul să se ocupe de semnarea lor, aşa cum promisese.

Ulterior, cu toate solicitările directorului O.C.P.I., inculpatul B. nu a mai restituit înscrisurile ce au stat la baza emiterii titlurilor de proprietate, astfel că, după o perioada de timp, A. i-a cerut lui D. să completeze din nou pre-titlurile de proprietate, care au rămas în arhiva O.C.P.I. Vaslui, nefiind semnate nici de către membrii comisiei locale de fond funciar, nici de către proprietari.

Instanţa a reţinut că nu au fost respectate, aşadar dispoziţiile legale privind punerea în posesie şi emiterea titlurilor de proprietate, aşa cum au fost reglementate de H.G. nr. 890/2005. De asemenea, nici nu ar fi putut fi posibilă, în nici un caz, punerea în posesie a numitului E., având în vedere că acesta decedase încă din ziua de 18 noiembrie 2007.

Cele două titluri de proprietate, semnate doare de către A., au fost prezentate la mapa prefectului G. şi a lui H., care le-au semnat (acesta din urmă a semnat la rubrica destinată subprefectului I., care nu se afla în ziua respectivă la sediul instituţiei).

Nu s-a putut stabili faptul că aceştia ar fi cunoscut scopul urmărit de către inculpatul B. şi caracterul ilicit al modului de desfăşurare a procedurilor de reconstituire a dreptului de proprietate, semnând astfel în cunoştinţă de cauză respectivele titluri (fostul prefect G., numit în luna septembrie 2007, a declarat, cu ocazia audierii, ca punerea in posesie trebuie sa aibă loc ulterior emiterii titlurilor de proprietate).

Prin emiterea titlurilor de proprietate, cele două suprafeţe de teren agricol, cu o valoare mult superioară celor ce au reprezentat vechile amplasamente şi cu o locaţie dorită de inculpatul B., au ieşit din patrimoniul statului, dreptul de proprietate fiind transferat, în mod nelegal, în patrimoniul noilor proprietari (dintre care unul era deja decedat, nemaiavând capacitate civilă de folosinţă - aptitudinea de a dobândi drepturi şi obligaţii, în sensul legii civile).

Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi, inculpaţii B., C., părţile civile J., K. şi Agenţia Domeniilor Statului.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi a criticat hotărârea pentru nelegalitatea soluţiei de achitare a inculpaţilor sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, dar şi sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpaţilor B., C. şi a modalităţii de executare a acestora, raportat la ansamblul infracţional dedus judecăţii, la circumstanţele şi modul săvârşirii faptelor, la calitatea de funcţionari publici deţinută de inculpaţi în momentul săvârşirii faptelor şi la consecinţele grave ale infracţiunilor comise, precum şi la împrejurarea ca anterior inculpaţii B. şi C. au mai fost condamnaţi pentru fapte similare.

Prin apelul declarat, partea civilă J. a criticat soluţia în latură civilă, arătând, în esenţă, că deşi a solicitat primei instanţe, în calitate de succesor a lui J., decedat la data de 18 decembrie 2012, daune civile în cuantum de 63.000 RON, reprezentând valoarea producţiei agricole nerealizate în ultimii 3 ani şi contravaloarea cramei din via nobilă de pe suprafaţa de 0,6054 ha de la punctul „P." din municipiul Huşi, ce a fost evaluată de expertul în construcţii L. la valoarea de 8.270 euro, prima instanţă nu a acordat aceste daune; că la judecata în primă instanţă nu au fost respectate dispoziţiile privind introducerea în cauză a părţii responsabile civilmente până la citirea actului de sesizare. A mai arătat că prima instanţă nu s-a pronunţat cu privire la cererile formulate de J. de extindere a procesului penal pentru alte fapte în cazul inculpaţilor B. şi C., pentru care nici nu a solicitat cazierele juridice, deşi aceştia au fost condamnaţi anterior pentru fapte similar.

Apelul declarat de partea civilă K. nu a fost motivat.

Agenţia Domeniilor Statului a criticat respingerea acţiunii civile promovate de aceasta şi obligarea sa, în calitate de parte responsabilă civilmente, în solidar cu inculpatul C., la plata daunelor morale şi a cheltuielilor judiciare.

Inculpaţii B. şi C., au criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, în principal în privinţa greşitei condamnări, iar în subsidiar, în ceea ce priveşte greşita individualizare a pedepselor.

Prin decizia penală nr. 36 din 28 ianuarie 2015 Curtea de Apel Iaşi, cu majoritate, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de părţile civile J. şi K., precum şi apelurile declarate de inculpaţii B. şi C. împotriva sentinţei penale nr. 144 din 25 iunie 2013 pronunţate de Tribunalul Vaslui.

Au fost admise apelurile declarate de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi şi partea civilă Administraţia Domeniilor Statului împotriva sentinţei penale nr. 144 din 25 iunie 2013 pronunţate de Tribunalul Vaslui, care a fost desfiinţată, în parte, în latură penală şi în latură civilă. Au fost extinse efectele apelului declarat de Administraţia Domeniilor Statului şi cu privire la partea responsabilă civilmente Prefectura Vaslui.

În rejudecare, instanţa a decis, printre altele, condamnarea inculpatului A., la pedepsele:

- 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. din 1968 cu aplic. art. 5 C. pen.;

- 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. din 1968 cu aplic. art. 5 C. pen.

În temeiul disp. art. 33 lit. a) şi art. 34 C. pen. din 1968 cu aplic. art. 5 C. pen. au fost contopite pedepsele stabilite inculpatului A. în pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare.

Pe durata executării pedepsei au fost interzise inculpatului A. exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1968, în condiţiile art. 71 C. pen. din 1968.

În baza art. 81 şi art. 82 C. pen. din 1968 cu aplic. art. 5 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. din 1968, a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.

S-a atras atenţia inculpatului A. asupra disp. art. 83, 84 C. pen. din 1968.

Inculpatul A. a fost obligat în solidar cu inculpaţii B. şi C. să plătească părţii civile Agenţia Domeniilor Statului despăgubiri civile în sumă de 31.690 RON.

A fost menţinută măsura sechestrului asigurător dispusă prin încheierea din 13 ianuarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. x/89/2011* asupra tuturor bunurilor imobile aflate în proprietatea inculpatului B. până la concurenţa sumei de 36.844 RON plus echivalentul în RON la data plăţii a sumei de 18000 euro, asupra bunurilor imobile aflate în proprietatea inculpatului C. până la concurenţa sumei de 37244 RON plus echivalentul în RON la data plăţii a sumei de 18000 euro, asupra bunurilor imobile aflate în proprietatea inculpatului A. până la concurenţa sumei de 35.923 RON.

A fost înlăturată dispoziţia privind rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare privind pe inculpatul A. şi care includ şi onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 300 RON, iar inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Pentru a decide astfel, curtea a reţinut că prealabil verificării temeiniciei susţinerilor apelanţilor, se impune stabilirea în cauză a legii penale mai favorabile, conform prevederilor art. 5 C. pen., în funcţie de aceasta urmând a fi analizate toate criticile invocate cu privire la existenţa faptelor şi întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor ce formează obiectul acuzaţiei penale, precum şi la individualizarea sancţiunilor penale aplicate inculpaţilor.

Ca urmare, având în vedere Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 372/20.05.2014, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, şi realizând o comparare a prevederilor din ambele Coduri şi, respectiv din legea specială, în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiţii de incriminare, de tragere la răspundere penală şi de sancţionare) şi cu privire la fiecare instituţie incidenţă în speţa dedusă judecăţii şi, în plus, evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai blândă, în ansamblul dispoziţiilor sale, instanţa de apel a constatat că legea penală mai favorabilă este, în cauză, cea anterioară, aceasta conducând, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpaţi.

Astfel, curtea a reţinut că inculpaţii B., C. şi A. au fost trimişi în judecată pentru comiterea a două infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 C. pen. din 1968 sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 15 de ani, ce îşi găseşte corespondent în noua reglementare în dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., fiind pedepsită cu închisoarea de la 2 ani şi 8 luni la 9 ani şi 4 luni. S-a observat că spre deosebire de prevederile anterioare, infracţiunea prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificată prin art. 79 pct. 9 şi art. 247 din Legea nr. 187/2012, introduce cerinţa ca folosul obţinut pentru sine sau pentru altul de funcţionarul public să aibă caracter necuvenit, în timp ce art. 297 alin. (1) C. pen. instituie condiţii de incriminare mai puţin restrictive, atât cu privire la subiectul pasiv al infracţiunii (o persoană juridică de drept privat sau de drept public, în timp ce, în vechea reglementare, subiectul pasiv al infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice trebuia să fie o persoană juridică de drept public sau de interes public), cât şi sub aspectul urmării imediate [care, potrivit art. 297 alin. (1) C. pen., constă în cauzarea unei pagube sau a unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane juridice, spre deosebire de C. pen. anterior, care prevedea, alternativ cu producerea unei pagube, cauzarea unei tulburări însemnate bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145].

În ce priveşte infracţiunea de instigare la fals intelectual sancţionată de disp. art. 25 C. pen. rap. la art. 289 C. pen. din 1968, rap. la art. 17 lit. c) şi la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu închisoarea de la 6 luni la 7 ani, chiar dacă dispoziţiile art. 17 şi 18 din Legea nr. 78/2000 nu se mai regăsesc în legea nouă specială, fiind abrogate prin art. 79 pct. 10 din Legea nr. 187/2012, Curtea a apreciat că nu sunt incidente în acest caz disp. art. 4 C. pen. şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, conţinutul acestei norme fiind acoperit de incriminarea generală din art. 321 C. pen., care prevede o pedeapsă cu închisoarea de la lan la 5 ani.

În plus, inculpatul B. a fost trimis în judecată şi pentru comiterea a două infracţiuni de luare de mită prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1968, sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 3 ani la 15 ani, în noua reglementare, respectiv art. art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap la art. 289 alin. (1) C. pen., limitele pedepsei fiind stabilite între 3 ani închisoare şi 10 ani închisoare.

Având în vedere succesiunea de legi, curtea a constatat că noile dispoziţii penale apar ca fiind mai blânde atât sub aspectul condiţiilor de incriminare, cât şi al regimului sancţionator, însă, evaluând aceste prevederi, legea penală anterioară este legea care conduce, în concret, la un rezultat mai blând pentru inculpaţi este legea penală anterioară care, în ansamblul dispoziţiilor sale, raportat la condiţiile de incriminare şi de sancţionare a faptelor ce formează obiectul acuzaţiei penale, precum şi la instituţiile incidente în cauză şi care influenţează răspunderea penală a inculpaţilor, creează acestora o situaţie mai avantajoasă.

Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea numiţilor E. şi F. asupra suprafeţelor de 9 ha teren agricol şi, respectiv 12 ha teren agricol situate în Municipiul Huşi, proprietatea privată a statului, exercitată prin Agenţia Domeniilor Statului, aflate în administrarea SC M. SA Huşi nu a putut avea loc decât în condiţiile îndeplinirii, contrar legii, a atribuţiilor de serviciu de către inculpaţii B., C. şi A.

Astfel, după ce a pretins anterior de la martorii N. şi F., de la aceasta din urmă prin intermediul martorului O., vânzarea suprafeţelor de 9 ha teren agricol şi, respectiv de 12 ha teren agricol, asupra cărora numitului E. (tatăl lui N.) şi, respectiv numitei F. urma să li se reconstituie dreptul de proprietate, în schimbul facilitării şi urgentării procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate, inculpatul B., în calitate de subprefect al Judeţului Vaslui şi membru al Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Vaslui:

- a votat pentru validarea propunerilor comisiilor locale Negreşti şi Alexandru Vlahuţă, de radiere din anexa despăgubiri şi înscriere în anexa 30 a numiţilor E. şi F., în şedinţele Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată ce s-au desfăşurat în zilele de 16 noiembrie 2007 şi 30 noiembrie 2007 şi a semnat procesele verbale ale acestor şedinţe, urmărind să obţină reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea numiţilor E. şi F. asupra unor terenuri din Municipiul Huşi;

- Ie-a determinat, prin intermediul inculpatului C., pe numitele Q. şi R., cu privire la activitatea cărora avea atribuţii de control, să insereze în cuprinsul hotărârilor nr. 664 din 16 noiembrie 2007 şi nr. 669 din 30 noiembrie 2007 ale Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Vaslui, menţiunile privind acordarea terenurilor „de la SC M. SA Huşi" deşi cunoştea faptul că respectiva suprafaţă de teren era destinată reconstituirii dreptului de proprietate altor persoane, potrivit hotărârii nr. 307/2007 a Comisiei judeţene şi procesului verbal de delimitare întocmit pentru executarea acesteia şi deşi cunoştea faptul că în cadrul şedinţelor comisiei nu se discutase nimic referitor la acordarea terenurilor de la SC M. SA Huşi.

Cunoscând nelegalitatea hotărârilor respective, l-a determinat pe C. să se ocupe de întocmirea documentaţiei necesare preluării terenurilor de la Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti - procesele-verbale de delimitare şi schiţele privind amplasarea terenurilor. Urmărind finalizarea cât mai rapidă a procedurilor de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor, a discutat cu S. şi T., angajaţi ai O.C.P.I. Vaslui, cărora le-a cerut să-i solicite lui D., angajat al O.C.P.I. Vaslui, să completeze de urgenţă pre-titlurile de proprietate (procesele verbale de punere în posesie). După întocmirea acestor acte, în realizarea hotărârii sale infracţionale, deşi nu avusese loc punerea în posesie a viitorilor proprietari, l-a determinat pe A., director al O.C.P.I. Vaslui, să dispună scrierea şi să semneze titlurile de proprietate nr. AA din 08 ianuarie 2008 pentru E., respectiv nr. BB din 08 ianuarie 2008 pentru F., pe care B. le-a ridicat apoi personal de la O.C.P.I. Vaslui şi le-a depus la Instituţia Prefectului judeţului Vaslui, pentru a fi semnate de către prefectul G. şi de subprefectul I. Titlurile de proprietate au fost astfel emise, fără să fi avut loc în prealabil punerea în posesie.

Inculpatul A., în calitate de director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Vaslui, la solicitarea expresă a inculpatului B., a dispus scrierea titlurilor de proprietate nr. AA din 08 ianuarie 2008 pentru E., respectiv nr. BB din 08 ianuarie 2008 pentru F., deşi acest lucru nu era legal deoarece nu avusese loc punerea în posesie a proprietarilor.

Această activitate a avut ca rezultate scoaterea ilegală din proprietatea privată a Statului Român, exercitată prin Agenţia Domeniilor Statului, a suprafeţelor de 9 ha teren agricol şi, respectiv 12 ha teren agricol situate în Municipiul Huşi şi aflate în administrarea SC M. SA Huşi; vătămarea intereselor legale ale persoanelor cu privire la care, prin hotărârea nr. 307/2007 a Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Vaslui se hotărâse validarea propunerii Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Huşi, privind înscrierea acestora în anexa 30 prevăzută de H.G. nr. 890/2005, cu acordarea terenului din rezerva Agenţiei Domeniilor Statului Vaslui; dobândirea de către numiţii N. (moştenitor al numitului E., care decedase între timp, la data de 18 noiembrie 2007) şi F. a unui avantaj patrimonial - dreptul de proprietate asupra acelor suprafeţe de teren, situate în extravilanul Municipiului Huşi, asupra cărora nu puteau deveni proprietari dacă ar fi fost respectată procedura de reconstituire prevăzută de lege, suprafeţe de teren cu privire la care existau deja înţelegeri verbale de vânzare, la preţuri deja stabilite, în urma vânzării terenurilor, aceştia obţinând sumele de 15.300 RON (N.) şi 19.200 RON (F.).

Întrucât în cazul persoanelor E. şi F. se dorea acordarea de teren de la Agenţia Domeniilor Statului, însă nu pe raza comunei la a cărei comisie locală se formulase cererea şi în raza căreia se afla vechiul amplasament al terenului, deoarece nu mai era teren disponibil, comisiile locale Negreşti şi Alexandru Vlahuţă trebuia ca după parcurgerea etapelor prev. de art. 10 din H.G. nr. 890/2005 să propună transferul de pe anexele 30 ale localităţilor Negreşti şi Alexandru Vlahuţă pe anexa 30 a localităţii Huşi.

Deşi instanţa nu a negat faptul că E. şi F. aveau dreptul la reconstituire, s-a constatat că procedura de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea numiţilor E. şi F. s-a desfăşurat fără ca niciuna dintre comisiile locale Negreşti şi Alexandru Vlahuţă să se adreseze Agenţiei Domeniilor Statului ori altei comisii locale şi fără ca să propună transferul de anexe de la o localitate la alta, deci cu încălcarea procedurii legale.

În ce-l priveşte pe inculpatul A., instanţa de apel a observat că acesta a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, recunoscând săvârşirea infracţiunilor ce i se impută, în modalitatea descrisă prin actul de sesizare.

Instanţa a reţinut că inculpatul A. avea cunoştinţă că pentru eliberarea titlurilor de proprietate era necesară semnarea pre-titlurilor, sens în care a şi discutat cu subprefectul B., a dispus scrierea titlurilor de proprietate pentru numiţii E. şi F. fără parcurgerea proceduri punerii în posesie, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, fapt ce a contribuit la cauzarea unui prejudiciu în patrimoniul privat al statului, rezultat păgubitor pe care, chiar dacă nu l-a urmărit, cel puţin l-a acceptat. În mod firesc, odată ce a remarcat caracterul vădit ilegal al solicitărilor subprefectului (după cum însuşi recunoaşte), instanţa a precizat că inculpatul A. trebuia să se abţină de la o conduită contrară normelor legale aplicabile, asigurarea pe care inculpatul B. i-a dat-o în legătură cu semnarea ulterioară a pre-titlurilor de proprietate nefiind o motivaţie de natură să-l exonereze de răspunderea penală.

Încălcarea atribuţiilor de serviciu de către cei trei inculpaţi în realizarea rezoluţiei infracţionale a avut drept consecinţă, nu doar favorizarea numiţilor N. (moştenitor al numitului E., care decedase între timp, la data de 18 noiembrie 2007) şi F., care au obţinut un avantaj patrimonial prin obţinerea ilegală a dreptului de proprietate asupra suprafeţelor de teren situate în Municipiul Huşi şi aflate în administrarea SC M. SA Huşi, respectiv vătămarea intereselor legale ale persoanelor cu privire la care, prin hotărârea nr. 307/2007 a Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Vaslui se hotărâse validarea propunerii Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Huşi, privind înscrierea acestora în anexa 30 prevăzută de H.G. nr. 890/2005, cu acordarea terenului din rezerva Agenţiei Domeniilor Statului Vaslui, ci şi scoaterea ilegală din proprietatea privată a Statului Român, exercitată prin Agenţia Domeniilor Statului, a suprafeţelor de 9 ha teren agricol şi, respectiv 12 ha teren agricol situate în Municipiul Huşi şi aflate în administrarea SC M. SA Huşi.

Aşa cum rezultă din raportul de expertiză tehnică întocmit în cursul procedurii judiciare din primă instanţă de către expertul tehnic judiciar în specialitatea evaluarea proprietăţii imobiliare, U., ale cărui concluzii au fost însuşite de instanţa de apel, valoarea de circulaţie a terenurilor de 9 ha şi 12 ha aflate în extravilanul municipiului Huşi, asupra cărora s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru E. şi F., era la nivelul anilor 2007-2008 de 31.690 RON.

Prin urmare, Curtea a reţinut că sunt întrunite în cauză şi elementele constitutive ale infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. din 1968, pentru care va atrage răspunderea penală a celor trei inculpaţi.

Procedând la propriul demers analitic din perspectiva individualizării pedepselor aplicate inculpaţilor prin sentinţă (ce a făcut obiectul criticilor în apelul declarat de procuror) şi a pedepselor ce urmează a fi aplicate de instanţa de apel, prin raportare la ansamblul criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. din 1968, Curtea a constatat că inculpatul A. a avut o atitudine sinceră, nu are antecedente penale, faţă de care a stabilit o pedeapsă a cărei executare a fost suspendată condiţionat.

Reţinând faptele ilicite desfăşurate de inculpaţii B., C. şi A., prejudiciul produs în patrimoniul Statului Român, administrat de Agenţia Domeniilor Statului şi legătura de cauzalitate dintre acestea, Curtea a admis acţiunea civilă şi a obligat în solidar pe cei trei inculpaţi la repararea pagubei.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, admis în principiu prin încheierea nr. 280/RC din data de 22 septembrie 2015 pronunţată de Înalta Curte, secţia penală în Dosar nr. x/89/2011*.

Examinând recursul în casaţie, Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, dacă „S-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, este corespondentul fostului art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. anterior, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013. Drept urmare, jurisprudenţa referitoare la acest caz de casare poate fi valorificată pentru a stabili incidenţa cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. Din această perspectivă, se constată că pot fi încadrate în dispoziţiile legale menţionate, erorile care se produc în legătură cu aplicarea pedepsei de către instanţa de fond prin stabilirea unei pedepse neprevăzută de lege sau prin depăşirea limitelor legale.

În cauză, inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, faptă prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. (două fapte), iar prin decizia penală nr. 36 din 28 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Iaşi, ca urmare a admiterii apelului declarat de Ministerul Public, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 2 ani pentru fiecare infracţiune de care a fost găsit vinovat.

În temeiul dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art. 34 C. pen. din 1968 cu aplic. art. 5 C. pen. au fost contopite pedepsele stabilite inculpatului A. în pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare, care a fost suspendată condiţionat.

Dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 sancţionează cu închisoarea de la 3 la 5 ani infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.

Prin urmare, observând că pentru fiecare infracţiune de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. inculpatului i s-a aplicat câte o pedeapsă de 2 ani închisoare, Înalta Curte constată că instanţa de apel a stabilit pedepse nelegale, în condiţiile în care acestea puteau fi coborâte sub minimul special, conform art. 76 C. pen. anterior, doar în ipoteza reţinerii circumstanţelor atenuante.

Apărarea a încercat să explice cuantumul mic al pedepselor prin aceea că în considerentele deciziei s-a făcut vorbire de atitudinea sinceră a inculpatului şi lipsa antecedentelor penale.

Înalta Curte reţine că într-adevăr în procesul de individualizare judiciară a pedepsei instanţa de apel a justificat alegerea modalităţii de executare a pedepsei, respectiv suspendarea condiţionată, tocmai prin prisma atitudinii procesuale avute pe parcursul procesului penal, precum şi a lipsei antecedentelor penale.

Dacă judecătorul ar fi avut intenţia de a reţine în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante, atunci, potrivit dispoziţiilor art. 79 C. pen. anterior, trebuiau să fie indicate în decizie împrejurările care constituie circumstanţe atenuante, motivarea reţinerii acestora prin referire la probe şi încadrarea fiecărei împrejurări care constituie circumstanţă atenuantă în prevederile art. 74 alin. (1) lit. a), b) sau c) ori ale art. 74 alin. (2) C. pen. sunt obligatorii.

Or, judecătorul s-a limitat a menţiona anumite împrejurări care doar justifică modalitatea de executare a sancţiunii şi nicidecum cuantumul pedepsei aplicate.

Întrucât instanţa de recurs nu poate proceda la o reindividualizare a pedepsei, faţă de scopul căii de atac a recursului în casaţie, respectiv judecarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, dar şi faţă de împrejurarea că instanţa de apel, în urma stabilirii situaţiei de fapt şi a vinovăţiei inculpatului s-a orientat către o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege, va dispune condamnarea inculpatului la o pedeapsă egală cu minimul special de 3 ani, pentru fiecare infracţiune de abuz în serviciu.

În ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, se reţine că dispoziţiile C. pen. anterior, lege penală mai favorabilă astfel cum a decis instanţa de control judiciar, nu permit suspendarea condiţionată a executării pedepsei în situaţia în care pedeapsa aplicată în caz de concurs de infracţiuni este de 3 ani închisoare [art. 81 alin. (2) C. pen.].

Ca atare, instanţa va modifica modalitatea de executare a pedepsei şi va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei în condiţiile art. 861 C. proc. pen.

Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen, Înalta Curte va admite recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei penale nr. 36 din 28 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/89/2011*, va casa în parte, decizia recurată, numai în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A., şi, în rejudecare va descontopi pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, astfel:

- 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. anterior cu aplic. art. 5 C. pen.;

- 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. anterior cu aplic. art. 5 C. pen.

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. anterior cu aplic. art. 5 C. pen. va condamna inculpatul A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice.

În baza art. 71 C. pen. anterior va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior.

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. anterior cu aplic. art. 5 C. pen. va condamna acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice.

În baza art. 71 C. pen. anterior va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 C. pen. anterior cu aplic. art. 5 C. pen. va contopi pedepsele aplicate inculpatului A., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare.

Pe durata executării pedepsei va interzice inculpatului A. exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, în condiţiile art. 71 C. pen. anterior.

În baza art. 861 C. pen. anterior va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

Va încredinţa supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vaslui.

În temeiul art. 863 C. pen. anterior, pe durata termenului de încercare inculpatul va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vaslui;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Va atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. şi art. 865 C. pen.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare se va suspenda executarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen.

Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale recurate.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat până la prezentarea apărătorului ales se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei penale nr. 36 din 28 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/89/2011*.

Casează, în parte, decizia recurată, numai în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A., şi, rejudecând:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, astfel:

- 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. anterior cu aplic. art. 5 C. pen.;

- 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. anterior cu aplic. art. 5 C. pen.

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. anterior cu aplic. art. 5 C. pen. condamnă inculpatul A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice.

În baza art. 71 C. pen. anterior aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior.

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. anterior cu aplic. art. 5 C. pen. condamnă acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice.

În baza art. 71 C. pen. anterior aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 C. pen. anterior cu aplic. art. 5 C. pen. contopeşte pedepsele aplicate inculpatului A., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare.

Pe durata executării pedepsei interzice inculpatului A. exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, în condiţiile art. 71 C. pen. anterior.

În baza art. 861 C. pen. anterior dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

Încredinţează supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vaslui.

În temeiul art. 863 C. pen. anterior, pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vaslui;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. şi art. 865 C. pen.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare se suspendă executarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale recurate.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie rămân în sarcina statului.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 65 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 15 decembrie 2015.