Decriminalization of unexecuted instigation to perjury under new Penal Code triggering partial acquittal and recalculation of suspended sentence

Decizia nr. 403/RC/2015

Deliberând asupra recursului în casaţie, în baza lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 13 din 27 ianuarie 2015 pronunţată de Judecătoria Carei, în baza art. 335 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, la 6 luni închisoare.

În baza art. 335 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat A. pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, la 6 luni închisoare.

În baza 25 C. pen. şi art. 5 C. pen. cu aplic. art. 273 alin. (1) C. pen., rap. la art. 47 C. pen, a fost condamnat acelaşi inculpat A. pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă la 6 luni închisoare.

În baza art. 38 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare, la care a fost adăugat un spor de 4 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa finală de 10 luni închisoare.

În baza art. 67 alin. (1) coroborat cu art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen. i s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 2 doi ani de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat).

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 91 C. pen. a fost dispusă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi a fost stabilit un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. inculpatul a fost obligat ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Satu Mare, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen. i s-a impus condamnatului să execute următoarea obligaţie: să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a decis ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Cămin, cu sediul în comuna Cămin, judeţ Satu Mare sau în cadrul Asociaţiei B. Carei, judeţ Satu Mare, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen. i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.

S-a constatat că inculpatul a fost cercetat şi judecat în stare de libertate.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei din 31 iulie 2014 în Dosar nr. x/P/2013 a fost trimis în judecată inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prevăzută de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic. art. 5 C. pen., cu aplic. art. 335 alin. (2) C. pen., conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prevăzută de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic. art. 5 C. pen., cu aplic. art. 335 alin. (2) C. pen., instigare la mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 C. pen., rap. la art. 25 C. pen. şi art. 5 C. pen. cu aplic. art. 273 alin. (1) C. pen., rap. la art. 47 C. pen., toate cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen.

Din probatoriul administrat în cauză instanţa a reţinut în fapt următoarele:

La data de 30 iunie 2013, în jurul orei 0230, inculpatul a condus fără drept autoturismul marca C., în mun. Carei, refuzând să se oprească la semnalele regulamentare ale organelor de poliţie.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că inculpatul A. deţine permis de conducere, dar dreptul de a conduce i-a fost suspendat la data de 19 septembrie 2012 pentru abateri similare, în momentul identificării în trafic, inculpatul atlându-se sub incidenţa suspendării.

În dosarul penal nr. x/P/2013 s-au reţinut următoarele:

La data de 10 septembrie 2013, în jurul orei 0230, inculpatul a condus fără drept autoturismul marca F., în mun. Carei, oprindu-se iniţial la semnalele regulamentare ale organelor de poliţie, după care demarând de la faţa locului.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că inculpatul A. deţine permis de conducere, dar dreptul de a conduce i-a fost suspendat la data de 19 septembrie 2012 pentru abateri similare. În momentul identificării în trafic, inculpatul aflându-se sub incidenţa suspendării, avându-i ca pasageri pe numiţii C. şi D.

În dosarul penal nr. xP/2013 s-au reţinut următoarele:

La data de 10 septembrie 2013, în jurul orei 18, numitul A. a condus fără drept autoturismul marca F., în mun. Carei, oprindu-se iniţial la semnalele regulamentare ale organelor de poliţie.

Procedând la identificarea conducătorului auto şi a celor 2 pasageri, s-a stabilit faptul că inculpatul A. este conducătorul auto şi că pasagerii se numesc C. şi D., moment în care inculpatul a refuzat să prezinte documentele, demarând de la faţa locului, deşi în faţa autoturismului se atla Ag. şef adj E. din cadrul BPR Carei.

Cu ocazia audierii martorului C. acesta a prezentat organelor de cercetare penală telefonul mobil în care se aflau, mesaje text şi apeluri provenite de la inculpat în care îi solicita acestuia să nu declare adevărul şi să nu dea nicio declaraţie, aspecte reţinute printr-un proces-verbal.

Inculpatul cu ocazia audierii în calitate de suspect a recunoscut comiterea infracţiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice deşi avea exercitarea dreptului de a conduce suspendată şi sfidarea organelor judiciare, faptă neincriminată de noul C. pen., nerecunoscând comiterea faptei de instigare la mărturie mincinoasă.

Întrucât dosarele sus-menţionate au acelaşi autor, pentru o mai bună înfăptuire a justiţiei s-a dispus prin ordonanţa din data de 13 septembrie 2013, conexarea dosarelor penale cu nr. x/P/2013 şi y/P/2013 la dosarul penal nr. z/P/2013, urmând a fi soluţionate sub nr. dosar z/P/2013.

În probaţiune a fost înaintat dosarul de urmărire penală cuprinzând toate probele administrate în faza de urmărire respectiv: - proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante,- 2 procese-verbale de sesizare din oficiu,- proces-verbal de consemnare a convorbirilor telefonice,- raport Asa E., - raport Asa F., - declaraţie învinuit A.,- declaraţie martor G.,- declaraţie martor H., - declaraţie martor C., -declaraţie martor I., - declaraţie martor J., - declaraţie martor K.,- proces-verbal de căutare, - cazier auto inculpat, - cazier judiciar al inculpatului, - referat de terminare a urmăririi penale.

În drept, fapta inculpatului de a conduce autoturismul în data de 30 iunie 2013 şi în data de 10 septembrie 2013 în mun. Carei, deşi avea dreptul de a conduce suspendat, constituie infracţiunile de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prevăzută de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 rep., cu aplic. art. 5 C. pen. rap. la art. 335 alin. (2) C. pen. (fapte descrise în pct. 1 şi 2 ale rechizitoriului).

Fapta inculpatului de a încerca să-l determine pe martorul C. să ascundă ceea ce ştie şi să nu declare adevărul în faţa organelor de cercetare penală, constituie infracţiunea de instigare la mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 C. pen„ rap. la art. 25 C. pen. şi art. 5 C. pen. cu aplic. art. 273 alin. (1) C. pen., rap. la art. 47 C. pen. (faptă descrisă în pct. 3 al rechizitoriului).

În şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2014 a fost audiat inculpatul a cărei declaraţie este consemnată la dosarul cauzei.

În şedinţa publică din data de 02 decembrie 2014 a fost audiat martorul C. a cărei declaraţie este consemnată la dosarul cauzei.

Din probele administrate în cauză, respectiv dovezile existente în dosarul de urmărire penală, instanţa analizând latura obiectivă a infracţiunilor, a reţinut că elementul material constă în acţiunea de a conduce autoturismul deşi avea dreptul de a conduce suspendat şi de a încerca să-l determine pe martorul C. să ascundă ceea ce ştie şi să nu declare adevărul în faţa organelor de cercetare penală, urmarea imediată fiind reprezentată de starea de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite de dispoziţiile care stabilesc regimul circulaţiei pe drumurile publice.

Legătura de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată rezultă din însăşi săvârşirea faptei, aceasta fiind o infracţiune de pericol, pentru a cărei existenţă nu este necesară producerea unui rezultat concret privit în materialitatea sa, fiind suficientă crearea unei stări de pericol pentru siguranţa circulaţiei pe drumurile publice şi a participanţilor la trafic.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu vinovăţie în modalitatea intenţiei directe, conform dispoziţiilor art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. pen., întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale şi deşi nu l-a urmărit a acceptat posibilitatea producerii lui.

La individualizarea pedepsei ce a fost stabilită în sarcina inculpatului, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare, respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal şi nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială, faptul că inculpatul a mai fost condamnat pentru fapte similare, potrivit sentinţei penale nr. 379/2014 dată în Dosar nr. x/296/2013 a Judecătoriei Satu Mare, cu amenda penală de 2000 RON.

Susţinerile reprezentantei legale a inculpatului, în ceea ce priveşte achitarea acestuia privind săvârşirea infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă, deoarece nu ar fi îndeplinit elementele constitutive ale infracţiunii lipsind latura subiectivă, nu au fost primite deoarece inculpatul prin fapta sa a dorit ca în faţa organelor de poliţie, martorul audiat să nu declare adevărul, prin urmare se face vinovat de săvârşirea acestei infracţiuni.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul A., solicitând admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii apelate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond deoarece a pronunţat o hotărâre de condamnare a inculpatului la 10 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere şi nu i s-a solicitat acordul inculpatului de a presta o muncă în folosul comunităţii.

În subsidiar, s-a solicitat achitarea inculpatului pentru infracţiunea de instigare la mărturie mincinoasă, în baza art. 396 alin. (5) cu raportare la art. 16 lit. a) C. proc. pen. deoarece fapta nu există.

Cu privire la infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autoturism în perioada în care dreptul de a conduce era suspendat, s-a solicitat a i se aplica inculpatului o amendă penală.

Prin decizia penală nr. 304/A din 21 aprilie 2015 Curtea de Apel Oradea, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul penal declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 13 din 27 ianuarie 2015 pronunţată de Judecătoria Carei pe care desfiinţat-o şi a reţinut ca legea penală mai favorabilă aplicabilă în cauză dispoziţiile art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 şi art. 25 C. pen. raportat la art. 260 C. pen., pe cele ale art. 33-34 C. pen. 1969 precum şi dispoziţiile art. 71 C. pen. 1969 şi 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. 1969.

A înlăturat dispoziţiile privind aplicarea art. 91 C. pen., art. 92 C. pen. şi art. 93 C. pen.

În baza art. 81 C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 10 luni închisoare şi a pedepselor accesorii aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 10 luni stabilit conform art. 82 C. pen.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. care atrag revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Pentru a decide astfel, Curtea a constatat că instanţa de fond a administrat un probatoriu complet pe care l-a interpretat just în lumina dispoziţiilor art. 103 C. proc. pen. şi pe baza acestuia a reţinut situaţia de fapt. Faţă de situaţia de fapt reţinută corect de instanţa de fond, Curtea a constatat că încadrarea juridică dată faptei săvârşite de inculpat este corespunzătoare, că vinovăţia acestuia a fost pe deplin dovedită. Totodată a apreciat că legea penală mai favorabilă aplicabilă în cauză o constituie dispoziţiile art. 86 alin. (2) din OU.G. nr. 195/2002 şi art. 25 C. pen. raportat la art. 260 C. pen., pe cele ale art. 33-34 C. pen. 1969, precum şi dispoziţiile art. 71 C. pen. 1969 şi 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. 1969.

Analizând cauza din perspectiva dispoziţiilor cuprinse în art. 4 C. proc. pen., instanţa de fond în mod corect a constatat că ansamblul probator administrat este în măsură să răstoarne prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază inculpata. Dată fiind vinovăţia dovedită a inculpatului, instanţa a procedat la verificarea temeiniciei pedepsei aplicate de instanţa de fond, pe care Ie-a apreciat că fiind corect individualizate de către instanţa de fond.

Cu toate acestea Curtea a procedat la o individualizare a pedepsei aplicată inculpatului atât sub aspectul naturii şi al cuantumului acesteia, cât şi ca modalitate de executare cu respectarea criteriilor generale prevăzute de art. 72 din vechiul C. pen., apreciind că o pedeapsă de 10 luni închisoare în condiţiile art. 81 C. pen. este necesară pentru realizarea scopului acesteia - de reeducare a inculpatului şi de prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs în casaţie inculpatul A., admis în principiu prin încheierea nr. 370/RC din data de 3 noiembrie 2015 pronunţată de Înalta Curte, secţia penală, în Dosarul nr. x/218/2014.

Examinând recursul în casaţie prin prisma dispoziţiilor legale Înalta Curte constată că este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 438 pct. 7 C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă ce nu este prevăzută de legea penală. Acest caz de casare se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

Inculpatul A. a criticat decizia instanţei de apei întrucât a fost condamnat pentru o infracţiune care a fost dezincriminată odată cu intrarea în vigoare a noilor coduri.

Înalta Curte constată că în sarcina inculpatului A. se reţine, astfel cum, au stabilit instanţele de fond şi apel, că la data de 10 septembrie 2013, în jurul orei 1800, acesta a condus fără drept autoturismul marca F., în mun. Carei, oprindu-se iniţial la semnalele regulamentare ale organelor de poliţie. În maşină se mai aflau doi pasageri, martorii C. şi D., iar când i s-au cerut documentele inculpatul a refuzat să le prezinte şi a demarat de la faţa locului, deşi în faţa autoturismului se afla Ag. şef adj E. din cadrul BPR Carei.

Cu ocazia audierii martorului C., acesta a prezentat organelor de cercetare penală telefonul mobil în care se aflau mesaje text şi apeluri provenite de la inculpat în care îi solicita acestuia să nu declare adevărul şi să nu dea nieio declaraţie, aspecte reţinute printr-un proces-verbal.

Cu ocazia audierii în calitate de suspect, inculpatul A. a recunoscut comiterea infracţiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice deşi avea exercitarea dreptului de a conduce suspendată şi sfidarea organelor judiciare, faptă neincriminată de noul C. pen., nerecunoscând comiterea faptei de instigare la mărturie mincinoasă.

Instanţa de fond a constatat că fapta inculpatului de a încerca să-l determine pe martorul C. să ascundă ceea ce ştie şi să nu declare adevărul în faţa organelor de cercetare penală, constituie infracţiunea de instigare la mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 C. pen., rap. la art. 25 C. pen. şi art. 5 C. pen. cu aplic. art. 273 alin. (1) C. pen., rap. Ia art. 47 C. pen. (faptă descrisă în pct. 3 al rechizitoriului).

Pornind de la dispoziţiile art. 4 C. pen., care preved că „Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă" şi de la cele prevăzute de art. 3 din Legea nr. 187/2012 potrivit cărora „dispoziţiile art. 4 C. pen. privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementeior constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii" se constată că modalitatea de săvârşire a infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă, reţinută în sarcina inculpatului A., nu mai este prevăzută de legea penală.

Astfel, potrivit situaţiei de fapt, stabilită de instanţa de apel, inculpatul A. a solicitat prin SMS martorului C. să nu declare nimic organelor de poliţie. Martorul însă nu a dat curs acestei solicitări, declaraţia acestuia fiind sinceră, astfel cum au reţinut şi instanţele anterioare.

În această situaţie suntem în prezenţa unei instigări la infracţiunea de mărturie mincinoasă neurmată de executare.

Însă odată cu intrarea în vigoare a noului C. pen., la data de 1 februarie 2014, această formă de participaţie a fost dezincriminată.

Nu în ultimul rând, se constată că modalitatea în care inculpatul A. i-a cerut martorului să nu declare adevărul nu întruneşte elementele unei alte infracţiuni prevăzute de C. pen., întrucât încercarea de determinare a mărturiei mincinoase nu s-a efectuat prin modalităţile prevăzute de art. 272 C. pen.

În ce priveşte infracţiunea de sfidare a organelor judiciare se constată că în conţinutul său constitutiv intră acţiunile de întrebuinţare de cuvinte insultătoare ori gesturi obscene sau ameninţătoare în mod nemijlocit la adresa integrităţii fizice a unui judecător, a unui procuror sau a unui organ de cercetare penală de către o persoană care participă sau asistă la o procedură care se desfăşoară în faţa instanţei sau a organului de urmărire penală şi respectiv întrebuinţare de cuvinte insultătoare ori gesturi obscene sau ameninţătoare în mod nemijlocit la adresa integrităţii fizice a unui judecător, a unui procuror sau a unui organ de cercetare penală, poliţist sau jandarm, pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiei. Infracţiunea a fost preluată în noul C. pen. în cuprinsul art. 278 C. pen. (cu denumirea marginală de "încălcarea solemnităţii şedinţei") care are însă o altă formă şi alte elemente constitutive.

Potrivit art. 278 C. pen., constituie infracţiune întrebuinţarea de cuvinte ori gesturi jignitoare sau obscene, de natură să perturbe activitatea instanţei, de către o persoană care participă sau asistă Ia o procedură care se desfăşoară în faţa instanţei.

Ca atare, acţiunile de acelaşi gen îndreptate împotriva unui poliţist au fost scoase de legiuitor din sfera de cuprindere a infracţiunii de „încălcarea solemnităţii şedinţei".

De altfel, instanţa de apel a reţinut că infracţiunea de sfidare a organelor judiciare nu mai este incriminată în noul C. pen.

Chiar dacă anumite aspecte nu sunt reglementate ca şi motive de recurs în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate să nu observe maniera defectuoasă de redactare din punct de vedere al logicii juridice atât a considerentelor cât şi a dispozitivului.

Astfel se constată că deşi judecătorii instanţei de control judiciar apreciază că „pedeapsa aplicată inculpatului cât şi modalitatea de executare au fost corect individualizate de către instanţa de fond", în paragraful imediat următor aceeaşi magistraţi inserează următoarele: „Curtea va proceda la o individualizare a pedepsei aplicată inculpatului, atât sub aspectul naturii şi al cuantumului acesteia, cât şi ca modalitate de executare, cu respectarea criteriilor generale prevăzute de art. 72 din vechiul C. pen. Aşa fiind, Curtea va aprecia just că o pedeapsă de 10 luni închisoare (stabilită de prima instanţă) în condiţiile art. 81 C. pen. este necesară pentru realizarea scopului acesteia - de reeducare a inculpatului şi de prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.

În acelaşi registru al erorilor, astfel cum am precizat anterior, se înscrie folosirea în dispozitivul hotărârii, a expresiei „Reţine ca legea penală mai favorabilă aplicabilă în cauză dispoziţiile (....)". Or, doar în cadrul considerentelor unei hotărâri se expune raţionamentul juridic în baza căruia se stabileşte legea penală mai favorabilă cu privire la incriminare şi sancţiune.

În dispozitivul hotărârii, după admiterea căii de atac şi desfiinţarea sentinţei, instanţa trebuia să rejudece şi, constatând că legea penală mai favorabilă este legea veche, să aplice pedeapsa pentru fiecare dintre infracţiunile reţinute, ca şi pentru concursul de infracţiuni conform legii vechi, şi să stabilească modalitatea de executare a pedepsei potrivit aceleaşi legi, chiar dacă a menţinut în totalitate cuantumul sancţiunilor.

Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. va admite recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 304/A/2015 din 21 aprilie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/218/P/2014.

Va casa, în parte, decizia recurală, şi, rejudecând:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 10 luni închisoare în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, astfel:

- 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002;

- 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002;

- 6 luni închisoare pentru instigare la mărturie mincinoasă prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 260 C. pen. anterior;

- sporul de 4 luni închisoare.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. rap. la art. 4 C. pen. va dispune achitarea inculpatului A. pentru instigare la mărturie mincinoasă prev. de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 260 C. pen. anterior.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. anterior va contopi pedepsele aplicate inculpatului unnând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare, sporită cu 4 luni, în final pedeapsa de 10 luni închisoare.

Pe durata executării pedepsei va interzice inculpatului A. exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. anterior, în condiţiile art. 71 C. pen. anterior.

În baza art. 81 C. pen. va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 10 luni închisoare.

Va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare se va suspenda executarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale recurate.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 304/A/2015 din 21 aprilie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x218/P/2014.

Casează, în parte, decizia recurată, şi, rejudecând:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 10 luni închisoare în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, astfel:

- 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002;

- 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002;

- 6 luni închisoare pentru instigare la mărturie mincinoasă prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 260 C. pen. anterior;

- sporul de 4 luni închisoare.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. rap. la art. 4 C. pen. dispune achitarea inculpatului A. pentru instigare la mărturie mincinoasă prev. de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 260 C. pen. anterior.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. anterior contopeşte pedepsele aplicate inculpatului urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare sporită cu 4 luni, în final pedeapsa de 10 luni închisoare.

Pe durata executării pedepsei interzice inculpatului A. exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. anterior, în condiţiile art. 71 C. pen. anterior.

În baza art. 81 C. pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 10 luni închisoare.

Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare se suspendă executarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale recurate.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publica, azi, 15 decembrie 2015.