Irrevocability of prisoner's consent to international transfer of sentenced person

Deliberând asupra recursului declarat de condamnatul - persoană transferabilă A. împotriva Sentinţei penale nr. 52/F din 8 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, constată următoarele;

Prin Sentinţa penală nr. 52/F din 8 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Au fost recunoscute Sentinţele penale de condamnare a numitului A., în prezent deţinut în Penitenciarul din Torino - Republica Italia, după cum urmează:

- nr. 1108/2008 din 29 octombrie 2008, pronunţată de Tribunalul Pisa, secţia penală, rămasă definitivă la 13 mai 2009, de condamnare la pedeapsa de 8 ani şi 6 luni închisoare şi la pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) (dreptul de a fi administrator al unei persoane juridice) şi lit. e) C. pen. (dreptul de a fi tutore sau curator);

- nr. 1388/2010 din 9 februarie 2012, pronunţată de Judecătorul Unic din Florenţa, secţia a doua, rămasă definitivă la 30 septembrie 2010, de condamnare la pedeapsa de 3 luni închisoare;

- nr. 1163/2011 din 30 noiembrie 2011 emisă de Judecătorul unic din Pesaro, rămasă definitivă la 29 decembrie 2011, de condamnare la pedeapsa de 4 luni închisoare.

S-a dispus transferarea condamnatului A. într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei totale de 9 ani şi 1 (una) lună închisoare şi a pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) (dreptul de a fi administrator al unei persoane juridice) şi lit. e) C. pen. (dreptul de a fi tutore sau curator), aplicate prin sentinţele penale mai sus-menţionate.

S-a constatat că sus-numitul a executat din pedeapsă perioada de la 16 noiembrie 2007 la zi.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 320 RON, să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti în data de 18 ianuarie 2013, în conformitate cu dispoziţiile art. 162 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a solicitat recunoaşterea Sentinţelor penale nr. 1108/2008 din 29 octombrie 2008, pronunţată de Tribunalul Pisa, rămasă definitivă la 13 mai 2009; nr. 1388/2010 din 9 februarie 2012, pronunţată de Judecătorul Unic din Florenţa, secţia a doua, rămasă definitivă la 30 septembrie 2010; nr. 1163/2011 din 30 noiembrie 2011 emisă de Judecătorul unic din Pesaro, rămasă definitivă la 29 decembrie 2011, privind pe persoana condamnată A. şi transferarea acestuia într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei.

Au fost ataşate la dosar: Adresa Ministerului Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Tratate prin care se solicită efectuarea procedurii prevăzute de art. 162 din Legea nr. 302/2004, copia certificată pentru conformitate de pe hotărârile de condamnare, de pe dispoziţiile legale aplicabile, fişa de executare cu indicarea duratei condamnării deja executate, declaraţia prin care persoana condamnată îşi exprimă consimţământul pentru transfer într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei.

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 1108/2008 din 29 octombrie 2008 dată de Tribunalul din Pisa, rămasă definitivă la 13 mai 2009 la Curtea de Apel Florenţa, a fost condamnat numitul A. la pedeapsa de 8 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea perpetuă a dreptului de a exercita funcţii publice, interzicerea dreptului de a deţine bunuri şi de a administra bunuri pe durata executării pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 609 bis alin. (1), 609 alin. (1), nr. 2, 582, 585, 576, 612 C. pen. italian.

Prin Sentinţa penală nr. 1388/2010 din data de 9 februarie 2010 pronunţată de Judecătorul unic din Florenţa, secţia a doua, rămasă definitivă la 30 septembrie 2010, a fost condamnat numitul A. la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 337, 582, 585, 576, 612 C. pen. italian.

Prin Sentinţa penală nr. 1163/2011 din 30 noiembrie 2011 emisă de Judecătorul unic din Pesaro, rămasă definitivă la 29 decembrie 2011 a condamnat pe numitul A. la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 336 alin. (1) C. pen. italian.

Prin Ordonanţa nr. 18/2012 din 23 ianuarie 2012 Parchetul de pe lângă Tribunalul Pesaro - Biroul Executări Penale, a stabilit cumularea pedepselor aplicate numitului A., rezultând o pedeapsă de 9 ani şi o lună închisoare.

S-a reţinut că numitul A. a început executarea pedepsei la data de 16 noiembrie 2007.

În fapt, prin Sentinţa penală nr. 1108/2008 din 29 octombrie 2008 a Tribunalului Pisa, s-a reţinut că numitul A. a comis infracţiunile de viol şi vătămare corporală asupra numitei B. în vârstă de 21 ani.

Prin Sentinţa penală nr. 1388/2010 din data de 9 februarie 2010 pronunţată de Judecătorul unic din Florenţa, secţia a doua, s-a reţinut că numitul A. a agresat cu ajutorul unei furculiţe un agent din cadrul poliţiei penitenciarului.

Prin Sentinţa penală nr. 1163/2011 din 30 noiembrie 2011 emisă de Judecătorul Unic din Pesaro, rămasă definitivă la 29 decembrie 2011, s-a reţinut că numitul A., fiind deţinut în Penitenciarul din Pesaro a folosit prin violenţă şi ameninţare faţă de funcţionarul public C., în calitate de asistent şef în cadrul Corpului de Poliţie a penitenciarului.

Faţă de cele reţinute, instanţa de fond a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 cu referire la art. 155, 156 şi 162 din Legea nr. 302/2004, privind admiterea sesizării.

Astfel, este îndeplinită condiţia dublei incriminări, deoarece faptele pentru care numitul A. a fost condamnat în Republica Italia, au corespondent în legislaţia penală română, fiind vorba despre infracţiunile de ultraj prev. de art. 239 alin. (1), (2) C. pen. - două fapte; două fapte de viol prev. de art. 197 alin. (1) C. pen.; vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen. român.

De asemenea, s-a constatat că numitul A. este cetăţean român cu domiciliul în România, şi-a exprimat acordul în vederea transferării, hotărârea de condamnare este definitivă, iar la data primirii cererii de transferare, condamnatul avea de executat o perioadă mai mare de 6 luni din durata pedepsei ce i-a fost aplicată.

Pe de altă parte, s-a constatat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 165 din Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 224/2006 şi republicată în M. Of. nr. 377/31.05.2011, privind refuzul opţional al transferării.

Drept urmare, în temeiul art. 162 din Legea nr. 302/2004, prima instanţă a admis sesizarea, a recunoscut hotărârile de condamnare şi a dispus transferarea condamnatului A. în vederea continuării executării pedepsei de 9 ani şi 1 (una) lună închisoare.

De asemenea, a dispus să execute şi pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) (dreptul de a fi administrator al unei persoane juridice) şi lit. e) C. pen. (dreptul de a fi tutore sau curator), aplicate prin sentinţele penale mai sus-menţionate, adaptată conform dispoziţiilor C. pen. român.

S-a dedus din pedeapsă perioada de la 16 noiembrie 2007 la zi.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs persoana transferabilă A. solicitând admiterea căii de atac exercitate, casarea hotărârii atacate şi rejudecând, respingerea sesizării formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, privind transferarea sa în vederea continuării executării pedepsei într-un penitenciar din România, întrucât doreşte să-şi execute pedeapsa într-un loc de detenţie din Italia, întrucât familia sa se află în această ţară.

Înalta Curte, analizând hotărârea din perspectiva motivelor invocate şi, din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., apreciază recursul ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Prima instanţă în mod riguros a apreciat ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 143 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 224/2006, potrivit cărora, "transferarea unei persoane condamnate în vederea executării pedepsei poate avea loc numai în următoarele condiţii: a) condamnatul este resortisant al statului de executare; b) hotărârea este definitivă; c) la data primirii cererii de transferare, condamnatul mai are de executat cel puţin 6 luni din durata pedepsei. În cazuri excepţionale, în baza acordului între statele implicate, transferarea poate avea loc chiar dacă partea de pedeapsă neexecutată este mai mică de 6 luni; d) transferul este consimţit de către persoana condamnată sau dacă, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a acesteia, unul dintre cele două state consideră necesar, de către reprezentantul persoanei. Consimţământul nu se cere în cazul evadatului care se refugiază în statul de executare al cărui resortisant este; e) faptele care au atras condamnarea constituie infracţiuni, potrivit legii statului de executare; f) statul de condamnare şi statul de executare trebuie să se pună de acord asupra acestei transferări, în caz contrar, transferarea nu poate avea loc".

Legat de condiţiile prevăzute de art. 143 din Legea 302/2004, republicată, din documentele transmise de autorităţile statului de condamnare precum şi din actele efectuate la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti au rezultat următoarele:

1. Condiţia prevăzută de art 143 lit. a) din Legea 302/2004, republicată:

Conform art. 2 lit. p) din Legea nr. 302/2004, republicată, în cazul României, prin expresia "resortisant al statului de executare" se înţelege cetăţeanul român - condamnatul A. este cetăţean român conform relaţiilor comunicate prin adresa din 21 noiembrie 2012, de Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia pentru Evidenţă a Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date.

Din datele comunicate de Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia pentru Evidenţă a Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor s-a stabilit că A. este cetăţean român.

2. Condiţia prevăzută de art 143 lit. b) din Legea 302/2004, republicată:

Potrivit datelor comunicate prin adresa din 26 august 2012 emisă de Ministerul Justiţiei al Republicii Italiene rezultă următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 1108/2008 din 29 octombrie 2008 dată de Tribunalul din Pisa, rămasă definitivă la 13 mai 2009 la Curtea de Apel Florenţa, a fost condamnat numitul A. la pedeapsa de 8 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea perpetuă a dreptului de a exercita funcţii publice, interzicerea dreptului de a deţine bunuri şi de a administra bunuri pe durata executării pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 609 bis alin. (1), 609 alin. (1), nr. 2, 582, 585, 576, 612 C. pen. italian.

Prin Sentinţa penală nr. 1388/2010 din data de 9 februarie 2010 pronunţată de Judecătorul unic din Florenţa, secţia a doua, rămasă definitivă la 30 septembrie 2010, a fost condamnat numitul A. la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 337, 582, 585, 576, 612 C. pen. italian.

Prin Sentinţa penală nr. 1163/2011 din 30 noiembrie 2011 emisă de Judecătorul unic din Pesaro, rămasă definitivă la 29 decembrie 2011 a condamnat pe numitul A. la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 336 alin. (1) C. pen. italian.

Prin Ordonanţa nr. 18/2012 din 23 ianuarie 2012 Parchetul de pe lângă Tribunalul Pesaro - Biroul Executări Penale, a stabilit cumularea pedepselor aplicate numitului A., rezultând o pedeapsă de 9 ani şi o lună închisoare.

Sentinţele penale menţionate mai sus sunt definitive.

3. Condiţia prevăzută de art. 143 lit. c) din Legea 302/2004, republicată:

Sub acest aspect, din datele consemnate în documentele comunicate autorităţile statului de condamnare, a rezultat că numitul A. a început executarea pedepsei la data de 16 noiembrie 2007, iar sfârşitul pedepsei este la data de 31 octombrie 2016, ţinând cont de 45 de zile de eliberare anticipată acordate prin Ordonanţa din 28 septembrie 2009 de Biroul de supraveghere Ancona.

În consecinţă, este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 lit. c) din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg şi art. 143 lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată.

4. Condiţia prevăzută de art. 143 lit. d) din Legea 302/2004, republicată:

Sub acest aspect, din datele consemnate în documentele comunicate autorităţile statului de condamnare, a rezultat că numitul A. şi-a exprimat consimţământul în vederea transferării într-un penitenciar din România, declaraţia sa fiind ataşată la dosar.

5. Condiţia prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea 302/2004, republicată:

Sub acest aspect, în cauză, corect s-a reţinut că este îndeplinită condiţia dublei incriminări prev. de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg, faptele pentru care numitul A. a fost condamnat în Republica Italia, îşi au corespondent în legislaţia penală română, fiind vorba despre infracţiunile de ultraj prevăzută de art. 239 alin. (1), (2) C. pen. român - două fapte; două fapte de viol prevăzute de art. 197 alin. (1) C. pen. român; vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen. român.

6. Condiţia prevăzută de art. 143 lit. f) din Legea 302/2004, republicată:

Îndeplinirea acestei condiţii a rezultat din împrejurarea că cererea de transfer a fost formulată de autoritatea centrală competentă din statul de condamnare şi din faptul că Ministerul Justiţiei din România, în calitate de autoritate centrală a statului de executare, a solicitat demararea procedurii reglementată de titlul VI din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată.

Cu privire la solicitarea recurentului persoană condamnată de respingere a sesizării formulată de parchet pentru transferarea lui în vederea executării pedepsei, într-un penitenciar din România, înţelegând să revină asupra consimţământului dat, nemaifiind de acord cu desfăşurarea acestei proceduri, deoarece doreşte să-şi execute pedeapsa într-un penitenciar din Italia, se constată că nu poate fi primită.

Din examinarea actelor dosarului se constată că în cauză, consimţământul condamnatului A. a fost luat în conformitate cu prevederile art. 148 din Legea nr. 302/2004, "exprimat în mod liber şi în deplină cunoştinţă de cauză asupra consecinţelor juridice care decurg din transferarea condamnatului în România", fiind de natură, dacă sunt întrunite şi celelalte cerinţe legale, să declanşeze procedurile în cadrul cooperării judiciare internaţionale în materia penală, de recunoaştere a hotărârii penale şi de transferare a persoanei condamnate în vederea executării pedepsei.

Consimţământul persoanei condamnate, exprimat în mod liber şi în deplină cunoştinţă de cauză asupra consecinţelor juridice care decurg din transferarea persoanei condamnate în România, conform art. 148 din Legea nr. 302/2004, este irevocabil, având în vedere că atât actul normativ menţionat, cât şi dispoziţiile de drept procesual penal nu prevăd posibilitatea retragerii declaraţiei de consimţământ.

Drept urmare, în temeiul art. 162 din Legea nr. 302/2004, se apreciază că în raport de situaţia socială şi familială a persoanei condamnate, continuarea executării pedepsei în România va favoriza reinserţia socială a acestuia, astfel că, se constată că în mod legal a fost admisă sesizarea, formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Ca urmare, constatând ca fiind întrunite exigenţele art. 143, 157, 158, 162 şi 152 din Legea nr. 302/2004, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă A. împotriva Sentinţei penale nr. 52/F din 8 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Va obliga recurentul condamnat persoană transferabilă la plata sumei de 520 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul - persoană transferabilă A. împotriva Sentinţei penale nr. 52/F din 8 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă recurentul-condamnat persoană transferabilă la plata sumei de 520 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 decembrie 2013.

Procesat de GGC - MI