Distinction between bribery and undue benefits in customs fraud; rejection of selective application of favorable penal laws in time concurrency.

Decizia nr. 384/A/2015

Asupra apelurilor penale de faţă constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 236 din data de 26 mai 2014, pronunţată în Dosarul nr. x/2/2011 (x/2011), Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, a respins, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice a uneia dintre faptele penale, formulată de inculpatul A.

În temeiul art. 254 alin. (1) şi alin. (2) vechiul C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, nemodificată, art. 7 alin. (1) din aceeaşi lege specială şi art. 8 din aceeaşi lege specială, art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., art. 74 alin. (2) vechiul C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) vechiul C. pen., art. 80 alin. (2) vechiul C. pen. şi art. 5 alin. (1) noul C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată.

În temeiul art. 65 alin. (2) vechiul C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (de a ocupa funcţia de director vamal) vechiul C. pen., pe o perioadă de 5 ani.

În temeiul art. 25 vechiul C. pen., raportat la art. 289 alin. (1) vechiul C. pen., cu aplicarea art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., art. 74 alin. (2) vechiul C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. e) vechiul C. pen., art. 80 alin. (2) vechiul C. pen. şi art. 5 alin. (1) noul C. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru instigare la comiterea infracţiunii de fals intelectual, în formă continuată.

În temeiul art. 396 alin. (5) noul C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) noul C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul A. pentru infracţiunea de conflict de interese, prevăzută de art. 2531 alin. (1) vechiul C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) vechiul C. pen., raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) vechiul C. pen., a contopit pedepsele de 3 ani închisoare şi de 1 an închisoare, astfel că inculpatul va executa pedeapsa închisorii cea mai grea, şi anume pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 71-art. 64 alin. (1) lit. a), teza a Il-a, lit. b) şi lit. c) vechiul C. pen.

În temeiul art. 35 alin. (1) vechiul C. pen., a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a Il-a, lit. b) şi lit. c) (de a ocupa funcţia de director vamal) vechiul C. pen., pe durata de 5 ani.

În temeiul art. 861 alin. (1) şi alin. (2) vechiul C. pen., precum şi al art. 71 alin. (5) vechiul C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor principală şi accesorie, pe durata termenului de încercare de 6 ani, potrivit art. 862 alin. (1) vechiul C. pen.

În temeiul art. 863 alin. (1) vechiul C. pen., pe durata termenului de încercare, a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, în ultima săptămână din ultima lună a fiecărui trimestru, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă, orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

În temeiul art. 863 alin. (4) vechiul C. pen., a încredinţat supravegherea inculpatului către Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

A pus în vedere inculpatului disp. art. 864 vechiul C. pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere.

A dispus ca pedeapsa complementară să se execute de la data rămânerii definitive a acestei sentinţe penale.

A constatat că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv pe durata 24 februarie 2011-30 iunie 2011, inclusiv.

În temeiul art. 399 alin. (1) noul C. proc. pen., a dispus menţinerea măsurii preventive a controlului judiciar, luată faţă de inculpat prin încheierea de şedinţă din data de 26 noiembrie 2014.

În temeiul art. 254 alin. (3) vechiul C. pen., a luat măsura de siguranţă a confiscării speciale de la inculpat a sumei de 90.000 RON, primită cu titlu de mită.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) noul C. proc. pen., a menţinut măsura sechestrului asigurător asupra imobilului din Bucureşti, nr. 325, sectorul 3, dispusă prin ordonanţa din data de 23 mai 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie, din Dosarul nr. x/P/2010, pusă în aplicare prin procesul-verbal din data de 23 mai 2011, întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie, în Dosarul nr. x/P/2010, până la concurenţa sumei de 90.000 RON.

În temeiul art. 255 alin. (2) noul C. proc. pen., a dispus restituirea către inculpat a telefoanelor mobile marca X, şi marca Y, ridicate în baza procesului-verbal din data de 24 februarie 2011, întocmit de Direcţia Naţională Anticorupţie — Serviciul Tehnic, cu obligarea inculpatului de a le păstra până la rămânerea definitivă a acestei sentinţe penale.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. f) noul C. proc. pen., a dispus restituirea către martorul-denunţător B. a sumei de 10.000 RON, pusă la dispoziţie de acesta pentru realizarea flagrantului, consemnată la Banca C., cu recipisa de consemnare din data de 09 iunie 2011.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. i) noul C. proc. pen., a dispus anularea, în totalitate, a documentelor vamale din data de 08 septembrie 2010 cu nr. XX către SC D. SRL şi cu nr. YY către SC E. SRL, aflate, în original, în Dosarul nr. x/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Direcţia Naţională Anticorupţie — Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie.

În temeiul art. 272 alin. (1) noul C. proc. pen., l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 8.000 RON, cheltuieli judiciare către stat, iar, potrivit art. 275 alin. (6) noul C. proc. pen., onorariile interpreţilor şi traducătorilor de limbă turcă, astfel cum au fost stabilite prin încheierile de şedinţă, urmează a se suporta din fondului Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a arătat că prin rechizitoriul din data de 08 iunie 2011, din Dosarul nr. x/P/2010, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie, a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului A., pentru comiterea infracţiunilor de:

- luare de mită, în formă continuată, prev. de art. 254 alin. (1) şi alin. (2) vechiul C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, nemodificată, art. 7 alin. (1) din aceeaşi lege specială şi art. 8 din aceeaşi lege specială, cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen.,

- instigare la fals intelectual, în formă continuată, prev. de art. 25 vechiul C. pen., raportat la art. 289 alin. (1) vechiul C. pen., cu aplicarea art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, nemodificată, şi art. 41 alin. (2) vechiul C. pen.,

- conflict de interese, prev. de art. 2531 alin. (1) vechiul C. pen.,

toate cu aplicarea art. 33 lit. a) vechiul C. pen.

S-a reţinut, în mod sintetic, pe situaţia de fapt, că inculpatul, în calitate de director executiv al Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Prahova, în exercitarea atribuţiunilor sale de serviciu:

- a pretins, în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, diferite sume de bani de la martorul-denunţător B., de la care a primit, în perioada toamnă 2010 - ianuarie 2011, suma totală de aproximativ 40.000 - 50.000 euro, pentru ca T.I.R.-urile cu mărfuri importate de societăţile comerciale ale martorului-denunţător să nu fie prezentate la controlul fizic în vama Ploieşti sau pentru a-i fi eliberate documentele vamale de import, independent de corectitudinea întocmirii actelor sau a conformităţii mărfii, calitativ ori cantitativ, cu actele, iar pe data de 24 februarie 2011, a primit de la martorul-denunţător, prin intermediul martorului F., suma de 10.000 RON, fiind prins în flagrant;

- i-a instigat ca, pentru T.I.R.-urile aparţinând societăţilor comerciale ale aceluiaşi martor-denunţător, pe martorul G. fie să nu efectueze controlul fizic al acestora, fie să menţioneze că verificarea a fost efectuată, fără ca acestea să fie prezente fizic în vamă, şi că marfa corespunde, calitativ şi cantitativ, iar pe martorul H. să nu solicite garanţii vamale pentru toate importurile de mărfuri cu preţuri subevaluate şi nici documente justificative pentru preţul declarat al mărfii de la exportatori, acceptând, fără drept, preţurile minimale impuse de către importator;

- deşi, începând cu anul 2007, s-a aflat în relaţii de muncă cu martorul I., ambii fiind inspectori fiscali la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Departamentul de Luptă Antifraudă, după care martorul a devenit delegatul SC D. SRL, SC E. SRL şi SC J. SRL, care, în perioada septembrie 2010 - februarie 2011, au derulat operaţiuni de import declarate la Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Prahova, a aprobat cererile de rerutare de la un punct vamal la altul, obţinând, în mod indirect, atât pentru sine, cât şi pentru alţi lucrători vamali, diferite sume de bani de la reprezentanţii societăţilor comerciale respective, precum şi, în mod direct, foloase materiale pentru martorul cu care, în ultimii 5 ani, s-a aflat în raporturi de muncă.

În cursul urmăririi penale, au fost administrare probe cuprinse. într-un număr de 23 de volume de urmărire penală, dintre care volumele 10-23, inclusiv, conţin documente vamale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul instanţei de fond la data de 09 iunie 2011.

Prin adresa din data de 10 iunie 2011, Ministrul Public a comunicat la dosar recipisa de consemnare din data de 09 iunie 2011, emisă de Banca C., pentru suma de 10.000 RON, în original.

Prin încheierea de şedinţă din data de 27 iunie 2011, s-a dispus, în temeiul art. 300 alin. (1) şi alin. (2) vechiul C. proc. pen., privind verificarea regularităţii actului de sesizare, acordarea unui nou termen de judecată, pentru ca Ministerul Public să indice, în concret, cu privire la:

- infracţiunea de luare de mită, în formă continuată, numărul actelor materiale, data, modalitatea concretă de comitere, persoana mituitorului şi folosul material primit, precum şi mijloacele de probă cu privire la fiecare act material în parte,

- infracţiunea de instigare la fals intelectual, în formă continuată, numărul actelor materiale, data fiecărui act material, înscrisurile falsificate şi modalitatea concretă de falsificare, precum şi mijloacele de probă pentru fiecare act material,

- infracţiunea de conflict de interese, sumele de bani obţinute direct de la martorul I., atât pentru inculpat, cât şi pentru ceilalţi lucrători vamali, foloasele materiale procurate de inculpat, în mod direct, pentru martor, precum şi mijloacele de probă.

La acelaşi termen de judecată, a fost admisă cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpat, măsură rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2.645 din 30 iunie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, din Dosarul nr. x/1/2011.

Prin comunicarea din data de 01 august 2011, din Dosarul nr. x/P/2010, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie a precizat că în ceea ce priveşte:

- infracţiunea de luare de mită, în formă continuată, au fost reţinute 9 acte materiale, având ca obiect sumele de bani remise inculpatului de către martorul-denunţător B., direct sau prin intermediul martorului K., iar pe data de 24 februarie 2011, prin intermediul martorului F., probele constând în declaraţiile din data de 24 februarie 2011 ale martorului G., prin care arată că a primit de la inculpat, în perioada de 5 luni, suma de câte 3.000 RON, pe care o împărţea cu martorii H., L. şi M., revenindu-i, în total, suma de 10.700 RON, convorbirile telefonice purtate de inculpat şi de martorii B. şi K. din datele de 14 octombrie 2010, 18 octombrie 2010, 26 octombrie 2010, 27 octombrie 2010, 29 octombrie 2010, 2 noiembrie 2010, 12 noiembrie 2010, 14 decembrie 2010, 06 ianuarie 2011 şi 17 ianuarie 2011, interceptarea S.M.S. din data de 27 decembrie 2010 trimisă de inculpat către martorul K., interceptarea din mediul ambiental din data de 29 decembrie 2010, de la staţia pentru alimentare cu combustibil N., când martorul K. i-a predat inculpatului un plic conţinând suma de 10.000-15.000 RON, declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului din data de 24 februarie 2011, prin care a arătat că, timp de 5 luni, la intervale de o săptămână sau de două săptămâni, primea sume de câte 5.000-10.000 RON, astfel că a primit, în total, suma de 90.000 RON, ceea ce înseamnă că au existat 9 acte materiale până la data de 24 februarie 2011, când a fost prins în flagrant primind suma de 10.000 RON; a mai primit produse alimentare, respectiv un grapefruit şi o portocală, potrivit convorbirilor telefonice purtate de inculpat cu martorul K. pe datele de 01 noiembrie 2010 şi 27 ianuarie 2011;

- infracţiunea de instigare la fals intelectual, în formă continuată, documentele vamale au fost falsificate de către martorul G., care a atestat, în fals, că, pe data de 9 septembrie 2010, au fost controlate fizic T.I.R.-urile cu marfă importată de către SC D. SRL şi SC E. SRL, deşi acestea nu se mai aflau efectiv în vama Ploieşti, fiind întocmite documentele vamale de import XX şi YY; astfel, martorul G. a aplicat ştampila, care-i aparţinea, pe declaraţiile vamale emise atât pentru SC D. SRL, deşi taxele vamale şi T.V.A.-ul au fost plătite ulterior, pe datele de 16 septembrie 2010 şi 18 septembrie 2010, cât şi pentru SC E. SRL, consemnând că plata taxelor vamale şi a T.V.A.-ului a fost făcută, electronic, pe data de 08 septembrie 2010, însă plata a fost făcută, prin ordine de plată, abia pe data de 16 septembrie 2010, acelaşi martor semnând, în ambele cazuri, pe voletul carnetului T.I.R., cu precizarea că, în situaţia efectuării primului import pentru cele două societăţi comerciale se instituie consemn pentru suspiciunea că există mărfuri contrafăcute şi se solicită control fizic total, astfel că T.I.R.-urile nu se aflau în vamă;

- infracţiunea de conflict de interese, a arătat că inculpatul a solicitat şi obţinut diferite sume de bani atât pentru sine, cât şi pentru martorul G., cu titlu de mită, şi pentru martorii H. şi M., cu titlu de foloase necuvenite, şi, de asemenea, a obţinut pentru martorul I. foloase materiale, constând în mărfurile importate, fiind depuse copia cărţii de muncă a inculpatului, cererile de rerutare întocmite de martor şi aprobate de inculpat, împuternicire pentru vămuire semnată de către administratorul SC E. SRL pentru martor, cartea de identitate a martorului, declaraţiile martorului I., precum şi convorbirile telefonice din data de 16 septembrie 2010 şi 28 septembrie 2010 dintre inculpat şi martorul K.

A fost ataşat un set de înscrisuri, în fotocopie.

De asemenea, a fost ataşat, în fotocopie, rechizitoriul din data de 14 iulie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie, din Dosarul nr. x/P/2011, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor G., pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată, prev. de art. 254 alin. (1) vechiul C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi la art. 7 alin. (1) din aceeaşi lege specială, nemodificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., constând în primirea, în perioada septembrie 2010 - ianuarie 2011, a sumei de 10.700 RON, cu titlu de mită (8 acte materiale), H., pentru săvârşirea infracţiunii de primire de foloase necuvenite, în formă continuată, prev. de art. 256 alin. (1) vechiul C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi la art. 7 alin. (1) şi alin. (3) din aceeaşi lege specială, nemodificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., constând în primirea, fără drept, a sumei totale de 3.200 RON (3 acte materiale), şi M., pentru comiterea infracţiunii de primire de foloase necuvenite, în formă continuată, prev. de art. 256 alin. (1) vechiul C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi la art. 7 alin. (1) şi alin. (3) din aceeaşi lege specială, nemodificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., constând în primirea, fără drept, a sumei totale de 1.500 RON (3 acte materiale); totodată, s-a mai dispus, printre altele, scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului G., pentru comiterea infracţiunii de fals intelectual, în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) vechiul C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, nemodificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., întrucât fapta penală nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii, fiind comisă fără vinovăţie, precum şi neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii H. şi M., fiecare pentru comiterea infracţiunii de fals intelectual, în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) vechiul C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, nemodificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., întrucât fapta penală nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii, fiind comisă fără vinovăţie.

Prin sentinţa penală nr. 348/F din 26 septembrie 2011, din Dosarul nr. x/2/2011 (x/2011), Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, în temeiul art. 300 alin. (2) vechiul C. proc. pen., a dispus restituirea cauzei la procuror, în vederea refacerii actului de sesizare, constatând, în temeiul art. 192 alin. (3) vechiul C. proc. pen., că rămân în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de acesta.

Prin decizia penală nr. 884 din 22 martie 2012, din Dosarul nr. x/2/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie, a casat sentinţa penală şi a trimis cauza la aceeaşi instanţă de judecată, pentru continuarea judecăţii, dispunând ca onorariul apărătorului din oficiu pentru intimatul-inculpat, în sumă de 200 RON, să se plătească din fondul Ministerului Justiţiei.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, la data de 17 octombrie 2012.

Prin încheierea de şedinţă secretă din data de 18 octombrie 2012, a fost admisă cererea de abţinere, formulată de judecătorul O., care a invocat cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 47 alin. (2) vechiul C. proc. pen., întrucât, în motivarea soluţiei sale de restituire a cauzei la procuror, în vederea refacerii actului de sesizare, a făcut aprecieri pe fond.

Prin încheierea de şedinţă din data de 14 noiembrie 2012, în temeiul art. 300 vechiul C. proc. pen. şi avându-se în vedere decizia penală a instanţei supreme de casare, cu trimitere, spre continuarea judecăţii, a fost constatată regularitatea actului de sesizare.

La acelaşi termen de judecată, Curtea a procedat la ascultarea inculpatului, a cărui declaraţie a fost consemnată şi ataşată la dosar, luând, totodată, act că acesta nu a formulat probe.

Curtea a procedat la readministrarea probelor de la urmărirea penală. Astfel, au fost audiaţi martorii de la urmărirea penală F. şi I. la termenul de judecată din data de 23 ianuarie 2013, P. şi Q. la termenul de judecată din data de 20 martie 2013, R., S., T., U., V. şi W. la termenul de judecată din data de 17 aprilie 2013, Z., AA., M., BB., CC., DD., EE., FF. şi GG. la termenul de judecată din data de 15 mai 2013, HH., II. şi JJ. la termenul de judecată din data de 12 iunie 2013, KK., LL., MM., NN. şi OO. la termenul de judecată din data de 09 octombrie 2013, PP., QQ. şi RR. la termenul de judecată din data de 06 noiembrie 2013, SS. la termenul de judecată din data de 04 decembrie 2013.

La termenul de judecată din data de 15 mai 2013, după emiterea mai multor mandate de aducere, inclusiv cu însoţitor, s-a prezentat martorul de la urmărire penală-denunţător B., personal, care a arătat că, deşi cunoaşte limba română, solicită audierea sa în prezenţa unui interpret de limbă turcă, după care nu s-a mai prezentat, fiindu-i aplicată, prin încheierea de şedinţă din data de 12 iunie 2013, în temeiul art. 198 alin. (2) vechiul C. proc. pen., amendă judiciară în sumă de 3.000 RON, pentru lipsa nejustificată. În continuare, Curtea a depus diligente pentru readucerea în faţa sa a acestui martor-denunţător, prin emiterea de mandate de aducere atât la adresa indicată de acesta la termenul de judecată la care s-a prezentat, din Judeţul Ilfov, cât şi la alte adrese cunoscute, precum şi prin solicitarea adresată autorităţilor turce, prin intermediul Ministerului Justiţiei, de a comunica adresa acestuia din Republica Turcia, fiind comunicat răspunsul din data de 16 decembrie 2013.

Potrivit proceselor-verbale de îndeplinire a mandatelor de aducere a martorului de la urmărirea penală K., la imobilul din Judeţul Ilfov, comuna Dobroeşti, a fost găsită TT., bunica acestuia, care a arătat că nepotul său este plecat din ţară, de aproximativ doi ani, să muncească în străinătate, fără să cunoască momentul întoarcerii.

Din oficiu, Curtea a dispus audierea martorilor G., ascultat la termenul de judecată din data de 20 martie 2013, şi H., ascultat la termenul de judecată din data de 17 aprilie 2013.

Prin încheierea de şedinţă din data de 26 noiembrie 2014, Curtea a constatat încetate efectele măsurii liberării provizorii sub control judiciar, dispusă prin încheierea de şedinţă din data de 27 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, din Dosarul nr. x/2/2011 (x/2011), faţă de inculpat, prin intrarea în vigoare a noului C. proc. pen., dispunând, în temeiul art. 214 alin. (1) noul C. proc. pen., luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpat, cu stabilirea de obligaţii.

Analizând actele şi lucrările dosarelor, Curtea a reţinut că inculpatul, în calitatea sa de director executiv al Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Prahova:

- în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada octombrie 2010 - ianuarie 2011, a pretins şi a primit de la martorul-denunţător B., prin intermediul martorului K., şoferul martorului-denunţătbr, atât suma de 80.000 RON, cât şi două lăzi cu citrice, iar pe data de 24 februarie 2011, prin intermediul martorului F., suma de 10.000 RON, fiind prins în flagrant, pentru ca T.I.R.-urile cu mărfuri importate de societăţile comerciale ale martorului-denunţător B. să nu fie prezentate la controlul fizic în vama Ploieşti sau pentru a-i fi eliberate documentele vamale de import, independent de corectitudinea întocmiri actelor sau a conformităţii mărfii, calitativ ori cantitativ, cu actele;

- pe data de 08 septembrie 2010, l-a instigat pe martorul G., să nu efectueze controlul fizic obligatoriu al T.I.R.-urilor aparţinând SC D. SRL şi SC E. SRL, care, de altfel, nici nu se aflau în Vama Ploieşti, astfel că martorul a completat cu menţiunea nereală a efectuării controlului fizic documentele vamale din data de 08 septembrie 2010 cu nr. XX către SC D. SRL şi cu YY către SC E. SRL.

Ca privire la rechizitoriu, Curtea a constatat că soluţia iniţială a instanţei de judecată, de restituire a cauzei la procuror, pentru ca acesta să refacă actul de sesizare, a fost casată de către instanţa supremă, care a trimis cauza, pentru continuarea judecăţii, urmând ca elementele esenţiale lipsă din rechizitoriu să fie conturate pe parcursul cercetării judecătoreşti. Insă, multe dintre neajunsurile rechizitoriului nu au putut fi completate în cursul cercetării judecătoreşti, pe parcursul căreia nu numai că au fost readministrate mare parte dintre probele de la urmărirea penală, dar s-a dispus, din oficiu, audierea martorilor pe situaţia de fapt G. şi H., cel puţin pentru conturarea şi lămurirea acuzaţiei privind instigarea la fals intelectual, în formă continuată, aceştia fiind autorii, care, în mod surprinzător, a apreciat instanţa de fond, nu au fost propuşi ca martori de la urmărirea penală. Ca atare, chiar şi după finalizarea cercetării judecătoreşti, actul de sesizare şi-a păstrat aceeaşi natură deficitară, prin ambiguitatea unora dintre acuzaţii şi prin aproximările prezentate cu titlu de realităţi certe. Or, acuzaţiile trebuie să aibă un caracter ferm şi să fie sprijinite de probe neechivoce.

Ca trăsătură generală a probatoriului administrat în faza urmăririi penale, Curtea a constatat inutilitatea declaraţiilor multora dintre martori, în special cetăţenii turci, administratori de societăţi comerciale, dar care au fost trecuţi ca martori în. acuzare, doar pentru a spori, în mod artificial, lista testimonială a acuzării. Cu toate că declaraţiile acestora au fost, de la bun început, nerelevante, Curtea a procedat la reaudierea acestora, însă declaraţiile au rămas la fel de inutile.

Analizând fiecare acuzaţie în parte, s-a reţinut:

I. În ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită, în formă continuată, Curtea a constatat că, prin denunţul înregistrat pe data de 22 noiembrie 2011, martorul-denunţător B., proprietarul imobilului din Judeţul Ilfov, cu destinaţia de spaţiu depozitare mărfuri, închiriat mai multor societăţi comerciale, a susţinut, că în perioada toamnă 2010 - ianuarie 2011, inclusiv, i-a remis inculpatului, prin intermediul martorului K., angajatul său, suma de aproximativ 40.000-50.000 euro, cu titlu de mită, pentru camioanele care nu ajungeau fizic în Vama Ploieşti, prin urmare fără să fie incluse taxele vamale, care erau plătite prin ordin de plată, precizând, în acelaşi timp, că sumele de bani respective erau date atât de către acesta, cât şi de către o parte dintre prietenii săi, cetăţeni turci, administratori de societăţi comerciale, care erau interesaţi de cumpărarea mărfurilor pe care le importa.

S-a arătat că acest denunţ nu se coroborează cu declaraţiile martorilor de la urmărire penală OO., administratorul SC UU. SRL, HH., administratorul SC VV. SRL, II., angajat, ca şef depozit, la SC VV. SRL, NN., administratorul SC WW. SRL, KK., administratorul SC ZZ. SRL, JJ., administratorul SC AAA. SRL, QQ., administratorul SC BBB. SRL, LL., agent de vânzări la SC UU. SRL, PP., administrator la SC CCC. SRL, SS., şef de depozit la SC CCC. SRL, MM., asociat unic la SC DDD. SRL, RR., administratorul SC EEE. SRL, care au arătat, în mod constant, atât la urmărirea penală, cât şi în faţa instanţei de fond, că nici martorul-denunţător, nici vreun angajat al acestuia nu le-a solicitat sume de bani suplimentare, că nu cunoşteau ce anume se întâmplă în vamă, că T.I.R.-urile cu marfă veneau la sediul societăţii comerciale, cu factură fiscală, şi că plăteau marfa prin ordin de plată sau prin bilet la ordin. Curtea nu a exclus argumentul plauzibil, potrivit căruia aceşti martori de la urmărirea penală nu şi-au declarat contribuţia la colectarea mitei pentru a nu avea probleme de natură penală, însă, chiar în situaţia acestei recunoaşteri, unicul aspect care putea fi dovedit prin declaraţiile tuturor acestor martori constă în cuantumul mitei, care, însă, nu necesita un probatoriu atât de vast.

Oricum, denunţul cu privire la o mită atât de mare, de aproximativ 40.000-50.000 euro primită de inculpat în perioada de aproximativ 6 luni de activitate a acestuia în funcţia publică pe care a ocupat-o, nu se coroborează cu declaraţia de la urmărire penală a martorului K., care a arătat, că, din luna noiembrie a anului 2010, a început să se deplaseze cu acte la Vama Ploieşti, efectuând una sau două curse pe săptămână, moment în care ducea, pentru funcţionarii vamali, pentru a nu fi efectuat controlul fizic al unor T.I.R.-uri, sume de bani în numerar, pe care, după ora 17,00, când nu mai era personalul vamal în clădire, le depunea într-un fişet metalic dintr-un birou de la etaj, pe care-l găsea cu uşile deschise şi care-i era indicat de către un bărbat care-l aştepta, iar inculpatului, personal, i-a înmânat o sumă de bani, într-un plic sigilat, înainte de Crăciunul anului 2010, în autoturismul acestuia, marca xxx, de culoare albastru, apoi, în perioada dintre Crăciun şi Revelion a anului 2010, în staţia de alimentare cu combustibil N., judeţul Ilfov, i-a mai remis suma de 10.000-15.000 RON, după care, în cursul lunii ianuarie a anului 2011, la solicitarea acestuia, fiind condus de martorul G., i-a dus două lăzi cu portocale şi cu grapefruit, pe care i le-a înmânat în parcarea unui hotel din municipiul Ploieşti. Pe data de 03 mai 2011, a fost efectuată o confruntare între inculpat şi martorul K., care a indicat aceleaşi locaţii certe ale predării mitei, în biroul de la Vama Ploieşti, după programul de lucru, la cafeneaua de la recepţia Hotelului FFF. din municipiul Ploieşti, la GGG. şi la staţia de alimentare cu combustibil N., judeţul Ilfov, în perioada de dinaintea Crăciunului anului 2010 şi până la Revelionul anului 2010, iar inculpatul deţinea controlul întregii Vămi Ploieşti, martorul G., controlor vamal, spunându-i că este teamă de acesta. Au mai fost depuse planşele fotografice cu imaginile interceptate de camerele de supraveghere de la staţia pentru alimentare cu combustibil N., pe data de 29 decembrie 2010, care atestă împrejurarea că martorul K. a coborât din autoturismul pe care-l conducea şi a urcat în autoturismul marca xxx, de culoare albastru, aparţinând inculpatului.

Martorul G., controlor vamal asistent, a confirmat, la urmărirea penală, că inculpatul solicita şi primea, în biroul său de la Vama Ploieşti ori la întâlnirile care aveau loc fie în municipiul Bucureşti, mai precis în parcarea de la GGG., fie în municipiul Ploieşti, la Hotel FFF., de la reprezentantul SC D. SRL şi SC E. SRL, anumite sume de bani, al căror cuantum nu-l cunoaşte, iar, la rândul său, în perioada toamnă 2010 - ianuarie 2011, pentru a efectua vămuirea camioanelor care veneau spre sfârşitul programului de lucru, a primit, în total, suma de 10.700 RON.

În ceea ce priveşte interceptările autorizate ale convorbirilor telefonice purtate de martorul K., care, de regulă, comunica cu martorul G., controlor vamal asistent, Curtea a reţinut convorbirea telefonică din data de 22 decembrie 2010, când se vorbeşte despre Băneasa şi despre suma de 150.000 RON, care trebuie înmânată chiar pe data respectivă, astfel cum rezultă din procesul-verbal de redare din data de 28 martie 2011. A mai constatat că martorul K. se deplasa la Vama Ploieşti şi se afla în relaţii situate în afara cadrului instituţional îndeosebi cu martorul G., aflat în subordinea inculpatului, după cum atestă comunicările telefonice ori prin S.M.S.-uri purtate de martorul K. pe datele de 16 septembrie 2010, 24 septembrie 2010, 25 septembrie 2010, 27 septembrie 2010, 28 septembrie 2010, 29 septembrie 2010, 01 octombrie 2010, 07 octombrie 2010, 08 octombrie 2010, 09 octombrie 2010, redate prin procesul-verbal din data de 15 martie 2011, pe datele de 10 octombrie 2010, 12 octombrie 2010, 13 octombrie 2010, 14 octombrie 2010, 15 octombrie 2010, 16 octombrie 2010, 18 octombrie 2010, 19 octombrie 2010, redate prin procesul-verbal din data de 17 martie 2011, pe datele de 01 noiembrie 2010 şi 02 noiembrie 2010, redate prin procesul-verbal din data de 15 martie 2011, pe datele de 03 noiembrie 2010, 04 noiembrie 2010, 05 noiembrie 2010, 07 noiembrie 2010, 08 noiembrie 2010, redate prin procesul-verbal din data de 29 martie 2011, pe datele de 09 noiembrie 2010, 10 noiembrie 2010, 11 noiembrie 2010, 12 noiembrie 2010, 29 noiembrie 2010, redate prin procesul-verbal din data de 22 martie 2011, pe datele de 12 noiembrie 2010, 19 noiembrie 2010, 24 noiembrie 2011, 25 noiembrie 2010, 28 noiembrie 2010, 29 noiembrie 2010, redate prin procesul-verbal din data de 28 martie 2011, pe datele de 28 decembrie 2010, 29 decembrie 2010, 30 decembrie 2010, 5 ianuarie 2011, redate prin procesul-verbal din data de 29 martie 2010, precum şi pe datele de 06 ianuarie 2011, 07 ianuarie 2011, 12 ianuarie 2011, 14 ianuarie 2011, 17 ianuarie 2011, redate prin procesul-verbal din data de 30 martie 2011. Prin procesul-verbal din data de 15 martie 2011, au fost redate interceptări ale unor discuţii telefonice şi ale unor mesaje de tip S.M.S., din perioada 21 octombrie 2010-29 octombrie 2010, purtate de martorul K. cu inculpatul ori cu martorul G., în care se fac referiri la întâlniri şi la sume de bani.

După denunţul formulat de martorul-denunţător B., pe data de 24 februarie 2011 s-a realizat prinderea în flagrant a inculpatului. Potrivit procesului-verbal din data de 24 februarie 2011, cu planşe fotografice, au fost înseriate bancnotele componente ale sumei de 15.000 RON, pusă la dispoziţia organelor judiciare de către martorul-denunţător B., prin martorul F., angajatul acestuia, ca şofer, apoi martorul F. a intrat în biroul inculpatului şi, la indicaţia acestuia, i-a lăsat suma de 10.000 RON în dulap, după cum dovedeşte procesul-verbal din data de 24 februarie 2011, de redare a interceptării discuţiilor din mediul ambiental purtate între inculpat şi martorul F. În continuare, conform procesului-verbal din data de 24 februarie 2011, cu planşe fotografice şi cu declaraţiile martorilor-asistenţi FF., T., inspector vamal şi Q., în dulapul din biroul inculpatului, din clădirea Biroului Vamal Ploieşti, în incinta Parcului Industrial Ploieşti, după ce inculpatul a declarat că nu a primit nici o sumă de bani, a fost găsită suma de 10.000 RON, pe care, anterior, i-o adusese martorul F. Martorul F., angajat, ca şofer, al martorului-denunţător B., a declarat că, anterior flagrantului, nu a mai dus niciodată bani inculpatului, ci doar a dus ordinele de plată primite de la martorul K., însă ştia că angajatorului său i se solicitau sume de bani nejustificate pentru vămuire.

În declaraţiile iniţiale de la urmărirea penală, din data de 24 februarie 2011, inculpatul a recunoscut faptul că martorul K., şoferul martorului-denunţător, îi aducea, la interval de o săptămână sau de două săptămâni, sume de bani cuprinse între 5.000 RON şi 10.000 RON, astfel că, în perioada octombrie 2010 - ianuarie 2011, a primit, în total, suma de aproximativ 90.000 RON, din care şi-a oprit suma de aproximativ 30.000 RON, suma de aproximativ 2.500 RON s-a îndreptat către lucrătorii vamali, în timp ce suma de 3.500 RON a fost destinată martorului HHH., preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, prin intermediul martorului U., şeful său ierarhic. În declaraţia sa din faţa Curţii, inculpatul, văzând probele culese la urmărirea penală, a mai renunţat la unele dintre actele materiale şi, prin urmare, a mai diminuat din cuantumul total al mitei, arătând că în luna septembrie a anului 2010, în timp ce se afla în afara programului de lucru, la cumpărături, a primit un apel telefonic de la martorul K., şoferul martorului-denunţător B., care i-a solicitat să coboare în parcarea magazinului, unde i-a înmânat suma de 5.000 RON, ca mulţumire pentru modul în care a decurs vămuirea T.I.R.-urilor, apoi s-a mai întâlnit de trei ori cu acelaşi martor K., la staţia pentru alimentare cu combustibil N., judeţul Ilfov, la Hotelul FFF. din Ploieşti şi în mun. Bucureşti, ultima dată în luna decembrie a anului 2010, primind, de fiecare dată, suma de aproximativ 5.000 RON, ceea ce înseamnă, în total, suma de 15.000 RON, tot pentru faptul că T.I.R.-urile erau vămuite imediat, deşi ajungeau în vamă spre sfârşitul programului, astfel că vameşii depăşeau programul de lucru.

Au fost interceptate, în mod autorizat, convorbirile telefonice şi mesajele tip S.M.S. ale inculpatului din datele de 01 noiembrie 2010, 02 noiembrie 2010, 23 noiembrie 2010, 24 noiembrie 2010, 29 noiembrie 2010, redate prin procesul-verbal din data de 31 martie 2011, precum şi din data de 27 decembrie 2010, redată prin procesul-verbal din data de 17 martie 2011, care mai mult dovedesc prudenţa inculpatului în comunicările sale prin telefonul mobil. Doar în convorbirea telefonică din data de 27 ianuarie 2011 dintre martorul K. şi inculpat, autorizată şi redată prin procesul-verbal din data de 18 februarie 2011, se face referire directă la împrejurarea că inculpatul s-a întâlnit cu martorul să-i aducă fructe, tocmai avându-se în vedere obiectul material derizoriu al luării de mită.

Ca atare, Curtea a constatat că primele declaraţii de la urmărirea penală ale inculpatului, prin care a recunoscut că a primit, în total, cu titlu de mită, suma de 90.000 RON, se coroborează atât cu declaraţiile martorului de la urmărirea penală K., care nu numai că i-a remis inculpatului, personal, plicuri conţinând bani, dar i-a lăsat într-un fişet, de mai multe ori, sume de bani, după ce personalul vamal pleca, la terminarea programului de lucru, cât şi cu declaraţiile de la urmărirea penală ale martorului G., controlor vamal asistent, aflat în subordinea inculpatului, care a confirmat împrejurarea că inculpatul solicita şi primea, atât în biroul său de la Vama Ploieşti, cât şi prin alte locaţii, anumite sume de bani, iar, la rândul său, în perioada toamnă 2010 - ianuarie 2011, a primit, în total, suma de 10.700 RON, ceea ce înseamnă că inculpatul nu putea primi, în aceeaşi perioadă de timp, doar suma de 15.000 RON, după cum acesta a revenit asupra declaraţiilor iniţiale în faţa instanţei de fond, atâta timp cât împărţea sumele de bani către trei destinatari, şi anume o parte îi revenea, o altă parte era destinată lucrătorilor vamali, iar o a treia parte se cuvenea preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, potrivit regulilor nescrise din instituţie. împrejurarea că banii din mită erau împărţiţi rezultă inclusiv din convorbirea telefonică din data 16 februarie 2011, autorizată şi redată prin procesul-verbal din data de 22 februarie 2011, dintre martorii G. şi H., cu toate că martorul H. afirmă că inculpatul nu i-a mai dat partea sa care i se cuvenea.

Este evident, în opinia Curţii, faptul că martorii de la urmărirea penală AA., inspector vamal asistent la Direcţia Judeţeană de Accize şi Operaţiuni Vamale Prahova şi BB., inspector vamal în cadrul Biroului Control Fizic la Direcţia Judeţeană de Accize şi Operaţiuni Vamale Prahova, nu puteau să declare decât că nu au primit niciodată bani de la vreo persoană, prin urmare nici sume de bani împărţite de inculpat. De asemenea, martorul de la urmărire penală V., inspector vamal la Biroul „Control Fizic şi Documentar", a arătat, la procuror, că inculpatul nu i-a solicitat niciodată să nu efectueze controlul fizic al camioanelor şi că nu a auzit să se primească mită, însă, la cercetarea judecătorească, a precizat că martorul H., care repartiza dosarele pentru realizarea controlului fizic al mărfurilor, l-a protejat într-un fel, în sensul că nu i-a repartizat dosarele cu probleme, cunoscând că există T.I.R.-uri care nu erau prezente fizic pentru verificare.

Tot un angajat al Vămii Ploieşti, martorul de la urmărirea penală P., inspector vamal principal în cadrul Biroului „Autorizări" de la Direcţia Judeţeană de Accize şi Operaţiuni Vamale Prahova, a susţinut că a purtat cu inculpatul doar discuţii profesionale şi că nu avea cunoştinţă ca acesta să fi solicitat sume de bani. La fel de prudent a fost martorul de la urmărire penală GG., angajat la Direcţia Judeţeană de Accize şi Operaţiuni Vamale Prahova, Biroul „Supraveghere şi Control Produse Accizate", care, deşi nu se afla într-o relaţie bună cu inculpatul, deoarece, fiind pârât că l-a numit „maimuţoi", inculpatul nu i-a mai acordat stimulentele legale, a afirmat că nu avea cunoştinţă despre întâlnirile inculpatului în birou cu persoane din afara instituţiei.

Martorul de la urmărirea penală S., director executiv adjunct la Direcţia Judeţeană de Accize şi Operaţiuni Vamale Prahova, a arătat că a auzit că au fost efectuate importuri de măsline subevaluate, pentru care nu au fost instituite garanţii suplimentare, şi că nu a auzit ca inculpatul să primească sume de bani. Martorul de la urmărirea penală Z., director executiv adjunct al Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti, a declarat că a purtat cu inculpatul discuţii profesionale, constatând că acesta nu se pricepea pe segmentul de vamă, şi că nu a auzit ca inculpatul să ia mită.

S-a apreciat ca lipsite de relevanţă declaraţiile martorilor de la urmărirea penală CC., fost coleg al inculpatului la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în prezent comisar la Garda Financiară - Secţia Ilfov, şi DD., fost coleg al inculpatului la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în prezent comisar la Garda Financiară - Comisariatul General.

II. Referitor la infracţiunea de instigare la fals intelectual, în formă continuată, faţă de martorii G. şi H., Curtea, având în vedere probele administrate, a reţinut doar două acte materiale de instigare a martorului G., fiecare în raport cu documentele vamale din data de 08 septembrie 2010 privind importul realizat de către SC D. SRL şi importul realizat de către SC E. SRL.

Curtea a avut în vedere declaraţia de la urmărirea penală din data de 24 februarie 2011 a martorului G., care a arătat că, în luna septembrie a anului 2010, în timp ce îl înlocuia pe un coleg de-al său aflat în concediu, inculpatul i-a solicitat să efectueze controlul fizic asupra a trei camioane aparţinând SC E. SRL, care nu mai erau prezente fizic în vamă, ci doar documentele îi fuseseră lăsate de biroul său, fără ordine de plată, apoi inculpatul a venit în biroul său şi i-a spus să dea drumul la documente, deoarece camioanele plecaseră cu o zi înainte, întrucât transportau marfă perisabilă, iar, după acest episod s-au mai prezentat camioane ale aceloraşi societăţi comerciale, pentru care martorul K. aducea anumite sume de bani, pentru a accepta documentele acestora, care veneau destul de târziu pentru a mai fi efectuată vămuirea la data sosirii acestora. Audiat, din oficiu, la cercetarea judecătorească, într-o referire la fel de detaliată şi uşor contradictorie, martorul G., care realiza controlul fizic al camioanelor, a precizat că, în luna septembrie a anului 2010, inculpatul a intrat în oficiul poştal unde se afla şi l-a trimis la serviciu să efectueze controlul vamal a trei camioane, întrucât îl înlocuia pe martorul M., colegul său, iar, când a ajuns în vamă, la sfârşitul programului de lucru, a constatat că un singur T.I.R. era trecut pe culoarul roşu, ceea ce înseamnă obligativitatea efectuării controlului fizic, cu toate că, fiind pentru prima dată în Vama Ploieşti, toate trei camioanele trebuiau trecute pe culoarul roşu, însă, în cele din urmă, a arătat că, deşi nici unul dintre aceste trei camioane nu se afla fizic în vamă, a înscris pentru camionul trecut pe culoarul roşu menţiunea efectuării controlului fizic, întrucât i-a solicitat inculpatul, care se afla în biroul său împreună cu martorul I.

De asemenea, a avut în vedere declaraţia din data de 11 februarie 2011, de la urmărirea penală, a martorului H., care a arătat că, în perioada respectivă, a lucrat la Controlul Documentar din cadrul Vămii Ploieşti, iar administratorii societăţilor comerciale care efectuau importurile de mărfuri, printre care SC D. SRL, SC E. SRL, SC J. SRL şi SC III. SRL, plăteau anumite sume de bani, pentru că T.I.R.-urile nu se prezentau fizic la Vama Ploieşti şi pentru că actele nu erau în regulă, că martorul G., care efectua controlul fizic, negocia direct cu inculpatul, că banii erau aduşi de martorul K. şi împărţiţi, uneori incorect, că pe data de 18 noiembrie 2010 Autoritatea Naţională a Vămilor le-a solicitat efectuarea unui raport intern, prin care să justifice acceptarea preţului scăzut la importurile de măsline în saramură în perioada septembrie - octombrie 2010, iar acceptarea preţului declarat de către societatea comercială trebuia însoţită de documente justificative, care nu existau, astfel că i-a solicitat inculpatului să nu mai permită vămuirea până nu sunt prezentate documentele restante, însă acesta i-a solicitat să întocmească raportul intern respectiv, în care să menţioneze că există toate documentele justificative la aceste importuri şi, întrucât l-a refuzat, la începutul lunii decembrie a anului 2010 a fost mutat la Serviciul de Inspecţie Fiscală şi Control Ulterior. Din oficiu, Curtea a dispus audierea la cercetarea judecătorească a acestui martor, care a arătat că a fost nemulţumit de situaţia creată la Vama Ploieşti pe timpul cât inculpatul a ocupat funcţia de director executiv, deoarece erau câteva societăţi comerciale care nu prezentau camioanele în vamă şi cu privire la care existau nereguli, astfel că martorul G., colegul său, i-a solicitat să nu-i mai repartizeze lucrările privind aceste societăţi comerciale, pentru a efectua controlul fizic, întrucât nu ştia cum să procedeze.

Martorul de la urmărirea penală M., inspector vamal Direcţia Judeţeană de Accize şi Operaţiuni Vamale Prahova, precizând că exista obligativitatea controlului fizic în cazul lucrărilor de pe culoarul roşu, nu şi pe culoarele portocaliu şi verde, a arătat că, în perioada septembrie 2010 - ianuarie 2011, nu au fost prezente fizic în Vama Ploieşti doar două T.I.R.-uri, cu privire la care inculpatul i-a spus să le dea drumul, fără a mai face alte precizări.

Martorul de la urmărirea penală EE., declarant vamal, cu punct de lucru în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Prahova, ale cărui constatări în momentul realizării flagrantului pentru un act material de luare de mită nu au o relevanţă deosebită, a arătat că nu era posibil ca directorul executiv al Vămii Ploieşti să solicite restanţele pentru declaranţii vamal, după cum s-a apărat inculpatul, că martorul G. se ocupa, cu o mai mare frecvenţă, de controlul fizic al SC D. SRL, SC E. SRL şi SC J. SRL şi că martorii G. şi H. i-au spus că sunt supuşi la presiuni de către inculpat, care îi determina să-şi îndeplinească în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu.

Din toată această probă testimonială, doar declaraţiile martorului G., care se referă la o dată certă, situată în luna septembrie a anului 2010, se coroborează cu înscrisurile depuse la dosar, mai precis cu documentele vamale din data de 08 septembrie 2010 cu nr. XX către SC D. SRL şi cu nr. YY către SC E. SRL.

Curtea a constatat că inculpatul l-a determinat pe martorul G. să nu mai efectueze controlul fizic obligatoriu al mărfurilor importate de cele două societăţi comerciale, astfel că acesta a menţionat, în mod nereal, că a executat controlul fizic al camioanelor, semnând inclusiv în carnetele T.I.R.

Restul actelor materiale la care ceilalţi martori de la urmărirea penală au făcut referiri generale, de ansamblu, nu au fost avute în vedere, întrucât nu sunt determinate prin coordonatele timp şi spaţiu, cu atât mai mult cu cât nu se completează cu proba cu înscrisuri. De altfel, restul actelor materiale nu au fost niciodată indicate de către Ministerul Public, în rechizitoriu sau în comunicarea sa suplimentară, întrucât nu au nici identitate şi nici suport probator.

III. Referitor la infracţiunea de conflict de interese, Curtea a avut în vedere declaraţiile martorului I., care a arătat că a avut calitatea de delegat al SC D. SRL, SC E. SRL şi SC J. SRL, însă niciodată nu i-a procurat vreun serviciu sau vreun folos inculpatului, al cărui unic ajutor a constat în recomandarea comisionarului vamal, care nu reprezintă, nicidecum, un folos material, aşa cum prevede norma materială.

Curtea a constatat că nu există nici o probă care să susţină că inculpatul i-a procurat martorului I. vreun folos material, aşa cum condiţionează legea penală. Există doar speculaţia teoretică şi irelevantă a Ministerului Public, potrivit căreia inculpatul i-ar fi asigurat martorului I. beneficiul unei vămuiri inexistente ori sumare a mărfurilor importate de societăţile comerciale la care acesta avea calitatea de delegat. Însă, legea penală condiţionează infracţiunea de conflict de interese de furnizarea de către funcţionarul public a unui folos material obţinut de persoana cu care s-a aflat în raporturi de muncă în ultimii 5 ani. Ori, omisiunea vămuirii sau vămuirea sumară a mărfurilor nu poate sa constituie un folos patrimonial, ci doar un serviciu nelegal, al cărui beneficiar nu poate fi decât funcţionarul public. Totodată, a mai constatat că nu există nici o dovadă că inculpatul ar fi beneficiat de un folos de orice natură de la martorul I., variantă pe care, de altfel, Ministerul Public nu a avut-o în vedere.

Prin urmare, Curtea a constatat că nu există obiectul material al laturii obiective, respectiv folosul material procurat de funcţionarul public persoanei cu care s-a aflat în raport de muncă în ultimii 5 ani, astfel că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de conflict de interese.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor închisorii pentru infracţiunile de luare de mită, în formă continuată, şi instigare la fals intelectual, în formă continuată, Curtea a avut în vedere declaraţiile iniţiale ale inculpatului din data de 24 februarie 2011, de la urmărirea penală, potrivit cărora martorul HHH., preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală l-a chemat în biroul său, unde a mers, însoţit de martorul W., avocat în cadrul Baroului Bucureşti, căruia îi dăduse bani pentru a ocupa o funcţie publică, pentru a discuta despre vacantarea postului de director executiv al Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Prahova, pe care inculpatul fusese detaşat începând cu luna august a anului 2010, iar martorul HHH. i-a propus să intre în afacerile ilegale cu produse petroliere, deoarece era o zonă petrolieră, însă l-a refuzat, apoi, după un timp, l-a rechemat în biroul său, propunându-i să efectueze operaţiuni vamale cu legume şi fructe importate de societăţile comerciale ale martorului-denunţător B., dar l-a refuzat din nou, astfel că martorul HHH. i-a solicitat să efectueze operaţiuni vamale cu dulciuri, măsline şi produse de bazar, îndrumându-l ca, „pentru tot ceea ce trebuie plătit", să ia legătura cu martorul U., căruia inculpatul îi era subordonat şi căruia, la sfârşitul fiecărei luni, trebuia să-i dea socoteală şi să-i înmâneze sumele de bani ilegale pe care era obligat să le colecteze din activitatea vamală şi care, în cele din urmă, trebuiau să ajungă la martorul HHH., preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

A mai arătat, în aceleaşi declaraţii de început, că martorul-denunţător B. plătea un tarif ilegal pentru flecare camion, astfel că martorul K., şoferul martorului-denunţător, îi aducea, la interval de o săptămână sau de două săptămâni, sume de bani cuprinse între 5.000 RON şi 10.000 RON, din care îşi oprea o parte pentru sine, o parte o dădea lucrătorilor vamali, prin intermediul martorului G., iar o altă parte o înmâna martorului U., iar, în total, în perioada octombrie 2010 - ianuarie 2011, a primit suma de aproximativ 90.000 RON, din care şi-a oprit suma de aproximativ 30.000 RON, suma de aproximativ 2.500 RON s-a îndreptat către lucrătorii vamali, în timp ce suma de 3.500 RON a fost destinată martorului HHH.

A mai menţionat că, după aproximativ o lună de la începerea operaţiunilor vamale pentru societăţile comerciale controlate de martorul-denunţător B., Vama Ploieşti a fost suspusă unui control, din dispoziţia martorului JJJ., fără să se întocmească vreun act de control, astfel că a luat legătura cu martorul U., care i-a spus că martorul HHH. a spus că trebuie să-i da ceva şi martorului JJJ.

În mod evident, martorul de la urmărirea penală W., avocat în cadrul Baroului Bucureşti, nu a confirmat că ar fi primit bani de la inculpat, pentru a-l ajuta să ocupe o funcţie publică, arătând că îl cunoaşte pe martorul HHH., cu care are o relaţie strict profesională, întrucât este acţionar la o societate comercială autorizată de către Ministerul Comunicaţiilor, care se ocupă cu semnătura electronică. Aceeaşi atitudine de negare a avut-o martorul de la urmărirea penală U., director executiv al Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti, care a declarat că inculpatul era subordonatul său, că nu cunoaşte persoana care l-a propus în funcţia de director executiv la Direcţia Judeţeană de Accize şi Operaţiuni Vamale Prahova şi că nu a primit nici o sumă de bani de la acesta. La fel de necunoscător este martorul de la urmărire penală JJJ., vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Martorul de la urmărirea penală HHH., preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a arătat că propunerea de numire a inculpatului în funcţia de director executiv al Direcţiei Judeţene de Accize şi Operaţiuni Vamale Prahova a venit din partea prefecturii Prahova.

Curtea a apreciat că aceste prime relatări ale inculpatului, pe care instanţa de fond le-a avut în vedere în ansamblul probatoriului, sunt sincere şi credibile, întrucât inculpatul a declarat imediat momentului flagrantului, când, luat prin surprindere, nu a mai avut timpul necesar să dezvolte o relatare atât de amănunţită şi de coerentă, în succesiunea sa. De altfel, corupţia ierarhizată din sistemul naţional de administrare fiscală este susţinută, cu mai mult sau mai puţin curaj, inclusiv de alţi angajaţi ai instituţiei, printre care martorul G. Însă, martorul de la urmărirea penală R., inspector principal la Biroul „Supraveghere produse accizabile", a depus una dintre cele mai elocvente mărturii cu privire la fenomenul corupţiei, organizată şi profundă, din cadrul acestei instituţii de stat, arătând că pe data de 01 septembrie 2010 inculpatul i-a solicitat să-i recomande soluţii profesionale pentru îmbunătăţirea activităţii profesionale şi comunicării, astfel că, la propunerea acestuia, a numit în funcţii de conducere anumiţi colegi consacraţi prin probitatea profesională, însă, începând cu lua octombrie a anului 2010, a constatat că inculpatul şi-a schimbat atitudinea, în sensul că a devenit izolat şi confuz. În faţa Curţii, acelaşi martor a mai adăugat că atât inculpatul, cât şi lucrătorii vamali sunt oameni de sistem, executanţi ai ordinelor conducerii, fără personalitate, sub presiunea regulilor nescrise după care funcţionează vămile, altele decât normele legale, organizate într-o reţea infracţională, creată şi susţinută de conducerea de vârf de la Bucureşti, care a ales societăţile comerciale ce urmau să realizeze vămuirea la Vama Ploieşti şi care a creat societăţile de comisionariat vamal în Vama Ploieşti, cu aprobarea Autorităţii Naţionale a Vămilor.

Curtea s-a referit, pe larg, la toate aceste împrejurări reale, întrucât nu a putut face abstracţie de sistemul infracţional din care inculpatul a acceptat să facă parte, cu atribuţiile specifice rolului său, de culegător, colector şi, mai apoi, distribuitor de bani ilegali, obţinuţi din vama pe care a fost numit să o conducă în acest mod. Toate aceste împrejurări constituie un argument juridic atât sub aspectul încadrării juridice a unei dintre faptele penale, ca infracţiune de luare de mită, în formă continuată, şi nu de primire de foloase necuvenite, în formă continuată, după cum a susţinut inculpatul, cât şi din punctul de vedere al individualizării judiciare a pedepselor închisorii pentru cele două infracţiuni, întrucât inculpatul nu poate fi extras din contextul infracţional şi privit ca fenomen unic şi izolat, ci, dimpotrivă, trebuie plasat în întregul acestui sistem corupt, în ierarhia sa. Ca atare, limitarea cercetărilor penale desfăşurate de Ministerul Public doar faţă de unii funcţionari publici ierarhic inferiori, fără să fi fost atins nivelul înalt al corupţiei din sistemul finanţelor publice, devenit martor în acest proces penal, nu poate să aibă efectul unei pedepsiri exemplare a inculpatului, scos din ansamblul infracţionalul în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (2) vechiul C. pen.

În ceea ce priveşte concursul de legi penale în timp, Curtea a constatat modalitatea inadmisibilă în care Ministerul Public a solicitat reîncadrarea juridică a faptelor penale reţinute în sarcina inculpatului, prin combinarea dispoziţiilor celor mai favorabile culese din ambele legi penale succesive în timp, cu efectul obţinerii unei lex tertia. Această manieră aleasă de Ministerul Public înseamnă, de fapt, crearea unei situaţii juridice mult prea favorabilă inculpatului, care beneficiază de tot ceea ce este mai blând în ambele legi penale. Curtea, în aplicarea legii penale mai favorabile, a înţeles să aleagă doar una dintre cele două legi penale, în integralitatea sa, şi nu pe anumite fragmente.

Prin urmare, Curtea a avut în vedere sancţiunile prevăzute de fiecare dintre cele două legi penale, cu trimiterile la legea penală specială, pentru fiecare dintre cele trei infracţiuni concurente reţinute în sarcina inculpatului, fără sporul facultativ pentru forma continuată.

Pentru pedeapsa principală a infracţiunii de luare de mită, limitele speciale de la art. 254 alin. (1) şi alin. (2) vechiul C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, nemodificată, art. 7 alin. (1) din aceeaşi lege specială şi art. 8 din aceeaşi lege specială, sunt cuprinse între 3 ani închisoare şi 15 ani închisoare, fără a avea în vedere, teoretic, circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (2) vechiul C. pen., întrucât, în concurs cu starea de agravare a răspunderii penale a formei continuate, coborârea sub limita minimă specială nu mai este obligatorie, în timp ce pentru art. 289 alin. (1) şi alin. (2) noul C. pen., cu aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, modificată prin Legea nr. 187/20102, privind punerea în aplicare a C. pen., sunt cuprinse între 4 ani închisoare şi 13 ani şi 4 luni închisoare.

Pentru pedeapsa principală a infracţiunii de instigare la fals intelectual, limitele speciale de la art. 25 vechiul C. pen., raportat la art. 289 alin. (1) vechiul C. pen., cu aplicarea art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 sunt cuprinse între 6 luni închisoare şi 5 ani închisoare, iar pentru art. 47 noul C. pen., raportat la art. 321 alin. (1) noul C. pen. sunt cuprinse între 1 an închisoare şi 5 ani închisoare.

Deşi nu a constatat vinovăţia cu privire la infracţiunea de conflict de interese, a reţinut că limitele speciale de la art. 2531 alin. (1) vechiul C. pen. sunt cuprinse între 6 luni închisoare şi 5 ani închisoare, în timp ce pentru art. 301 alin. (1) noul C. pen. sunt cuprinse între 1 an închisoare şi 5 ani închisoare.

Prin urmare, legea penală veche este mai favorabilă inculpatului nu numai din punctul de vedere al minimului special prevăzut de C. pen. anterior pentru infracţiunile de instigare la fals intelectual şi conflict de interese, cât, mai ales, în raport cu regulile concursului de infracţiuni, care, potrivit art. 33 alin. (1) lit. a) vechiul C. pen., raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) vechiul C. pen., presupun aplicarea pedepsei închisorii cea mai grea, în vreme ce, conform art. 38 alin. (1) noul C. pen., raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) noul C. pen., se aplică pedeapsa închisorii cea mai grea, la care se adaugă sporul obligatoriu de o treime din suma celorlalte pedepse ale închisorii.

Referitor la atribuţiile de constatare ori de control a contravenţiilor, care, oricum, sporesc limitele speciale ale pedepsei închisorii doar în cazul reţinerii noii legi penale, Curtea a constatat că, potrivit Ordinului nr. 2.362 din 16 august 2010, emis de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Autoritatea Naţională a Vămilor, semnat de martorul HHH., inculpatul a fost promovat, temporar, până la revenirea titularului, în funcţia publică de conducere de director executiv la Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Prahova, iar atribuţiile şi sarcinile acestuia sunt prevăzute în fişa postului, în care este trecută competenţa sa de control asupra activităţii birourilor şi compartimentelor, consemnând rezultatul controalelor în registrul de control. Ca atare, nu este exclus ca inculpatul să poată constata o contravenţie comisă de angajaţii unităţii, pe care să o treacă în registrul de control, şi nu, neapărat, să aplice o sancţiune, atâta timp cât atât art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, nemodificată, cât şi art. 7 lit. c) din aceeaşi lege specială, însă modificată prin Legea nr. 187/2012, se referă la constatarea ori sancţionarea contravenţiilor, ca operaţiuni separate, şi nu cumulative.

Cât priveşte schimbarea încadrării juridice a uneia dintre faptele penale din infracţiunea de luare de mită, în formă continuată, în infracţiunea de primire de foloase necuvenite, în formă continuată, solicitată de inculpat, Curtea, având în vedere ansamblul probatoriului analizat, a constatat că inculpatul a realizat elementul material al laturii obiective a infracţiunii de luare de mită nu numai prin primirea, ci şi prin pretinderea de sume de bani, ca modalitate normativă, iar pretinderea şi primirea acestor beneficii materiale a avut ca scop neîndeplinirea ori îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiunilor de serviciu, şi nu îndeplinirea unui act corespunzător, în virtutea funcţiei publice, cum este în cazul infracţiunii de primire de foloase necuvenite.

După toate aceste precizări, revenind la individualizarea judiciară a pedepselor închisorii, Curtea a avut în vedere dispoziţiile art. 72 alin. (1) vechiul C. pen., şi anume limitele speciale ale pedepselor închisorii pentru infracţiunile de luarea de mită şi de instigare la fals intelectual, astfel cum au fost menţionate, împrejurarea că inculpatul a constituit o parte integrantă şi funcţională a unui sistem de stat corupt, primind, într-o perioadă de aproximativ 6 luni, suma totală de 90.000 RON, cu titlu de mită, persoana inculpatului, în vârstă de 33 de ani la data comiterii faptelor penale, are studii superioare, a afirmat, nedovedit, că este căsătorit şi că are doi minori în întreţinere, nu este cunoscut cu antecedente penale, a manifestat o atitudine procesuală parţial sinceră, formele de agravare a răspunderii penale ale infracţiunii continuate şi concursului de infracţiuni.

Stabilind pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, Curtea a apreciat că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 861 alin. (1) lit. b), c) şi alin. (2) vechiul C. pen., privind suspendarea sub supraveghere. A mai apreciat că toate elementele personale ale inculpatului justifică un asemenea beneficiu sub aspectul executării, astfel că, pe viitor, va evita să urmărească şi să accepte soluţiile de compromis, prin adoptarea unui comportament infracţional, pentru a obţine, în acest mod, la vârsta sa tânără, o funcţie importantă şi beneficii materiale nemuncite. Pentru a-i corecta comportamentul, a dispus supravegherea sa pe o perioadă mai mare de timp, până când va dispărea orice tentaţie infracţională.

Curtea a constatat că, potrivit procesului-verbal din data de 24 februarie 2011, întocmit de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Tehnic, de la inculpat au fost ridicate telefoanele mobile marca x, şi marca y, care nu au legătură cu activitatea infracţională dovedită prin probe, astfel ca va dispune restituirea acestor bunuri către inculpat, dar cu obligarea acestuia de a le păstra până la rămânerea definitivă a acestei sentinţe penale, pentru situaţia unui eventual probatoriu în apel.

Totodată, întrucât prin rechizitoriul din data de 14 iulie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie, din Dosarul nr. x/P/2011, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului G., pentru comiterea infracţiunii de fals intelectual, în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) vechiul C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, nemodificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., întrucât fapta penală nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii, fiind comisă fără vinovăţie, precum şi neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorul H., pentru comiterea infracţiunii de fals intelectual, în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) vechiul C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, nemodificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., întrucât fapta penală nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii, fiind comisă fără vinovăţie, şi pentru că instanţa de fond a stabilit vinovăţia inculpatului în comiterea infracţiunii de instigare la fals intelectual, în formă continuată, a dispus anularea, în totalitate, a documentelor vamale din data de 08 septembrie 2010 cu nr. XX către SC D. SRL şi cu nr. YY către SC E. SRL, aflate, în original, în Dosarul nr. x/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie, disjuns.

Împotriva sentinţei penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpatul A.

Parchetul a criticat soluţia de achitare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese şi modalitatea de individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, solicitând majorarea cuantumului pedepsei şi executarea în regim de detenţie.

Inculpatul a criticat sentinţa penală pentru greşita respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de luare de mită în infracţiunea de primire de foloase necuvenite, pentru greşita condamnare pentru instigare la infracţiunea de fals intelectual, apreciind că se impune achitarea în temeiul art. 16 lit. c) C. proc. pen., pentru greşita luare a măsurii confiscării, apreciind că se impune confiscarea specială numai a sumei de 20.000 RON şi pentru greşita individualizare a pedepsei, solicitând reducerea acesteia şi aplicarea suspendării condiţionate a executării.

Analizând apelurile declarate prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că sunt neîntemeiate şi urmează a le respinge pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

Cu privire la reţinerea infracţiunii de luare de mită, s-au formulat critici de către apelantul inculpat, sub aspectul încadrării juridice şi al cuantumul sumei ce a fost confiscată de la acesta.

Referitor la primul motiv de apel, se constată că inculpatul a criticat încadrarea juridică a faptei, apreciind că faptele comise nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, ci de primire de foloase necuvenite.

Analizând cererea apelantului, Înalta Curte apreciază că este neîntemeiată în raport de probele administrate în cauză.

Potrivit art. 254 C. pen. anterior, constituie infracţiunea de luare de mită fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.

Potrivit art. 256 C. pen. anterior, constituie infracţiunea de primire de foloase necuvenite primirea de către un funcţionar, direct sau indirect, de bani ori de alte foloase, după ce a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acesteia.

Diferenţierea dintre cele două infracţiuni priveşte elementul material al laturii obiective, precum şi cerinţa esenţială ataşată laturii obiective.

În cazul infracţiunii de luare de mită, elementul material este alcătuit din modalităţi normative alternative - pretinderea, primirea, acceptarea sau nerespingerea unor promisiuni, toate privitoare la foloase injuste.

Pe când, în cazul infracţiunii de primire de foloase necuvenite, fapta se comite prin acţiunea de primire a foloaselor necuvenite de către autor.

De asemenea, elementul material al faptei de luare de mită se săvârşeşte totdeauna înaintea efectuării sau neefectuării actului de serviciu, ori a realizării lui necorespunzătoare.

În schimb, pentru existenţa infracţiunii de primire de foloase necuvenite, o condiţie esenţială este aceea ca bunurile să fie primite de funcţionar după ce a îndeplinit actul care intră în competenţa sa. Infracţiunea nu subzistă dacă, ulterior realizării actului de serviciu, funcţionarul acceptă promisiunea unor foloase injuste sau chiar le pretinde. Nu sunt incidente dispoziţiile art. 256 C. pen. anterior atunci când primirea banilor, după efectuarea actului de serviciu, a fost precedată de o înţelegere în acest sens care, la rândul ei, se situează înaintea îndeplinirii actului respectiv. În acest caz, fapta este o luare de mită. Actul înfăptuit de funcţionar şi pentru care primeşte folosul necuvenit este totdeauna executat în conformitate cu legea.

Analizând probele administrate în cauză, în acord cu instanţa de fond, instanţa de apel apreciază că în mod corect s-a stabilit vinovăţia inculpatului pentru comiterea infracţiunii de luare de mită.

Astfel, în denunţul formulat la data de 22 februarie 2011, martorul B. a arătat că a discutat, în prealabil, cu inculpatul în vara anului 2010 preţul tranzitării unui container, ce varia între 200 şi 500 euro în funcţie de valoarea mărfii şi conţinutul acestuia; aceste sume de bani erau achitate directorului vămii drept comision pentru a permite încheierea importului în condiţiile în care tirurile nu ajungeau toate în vamă pentru verificarea fizică.

În declaraţiile din cursul urmăririi penale, martorul K. a arătat că, începând cu luna noiembrie 2010, a început să se deplaseze cu acte de vamă la Ploieşti, la cererea denunţătorului B. Martorul efectua una sau două curse pe săptămână, timp în care ducea şi sume de bani în numerar ce reprezentau comisionul vamal, cât şi sume de bani pentru funcţionarii vamali. La indicaţiile unui persoane, lăsa sumele de bani într-un fişet metalic, după orele 17 când personalul vamal nu mai era la serviciu. Fişetul respectiv se află lângă biroul inculpatului. Martorul primea dispoziţie de la cetăţenii turci pentru a nu duce anumite tiruri în vama Ploieşti şi pentru acestea nu se făcea controlul fizic. Banii erau pentru tirurile necontrolate fizic. Martorul a declarat că, din câte ştie, comisionul la vama Ploieşti era de 100 euro pentru a nu se face controlul fizic. Personal i-a dat inculpatului în două rânduri sume de bani în numerar, în plic, înainte de Crăciun şi ulterior, până de revelion o sumă de bani cuprinsă între 10.000 şi 15.000 RON. De obicei, inculpatul îl contacta telefonic întrebându-l când ajunge, fără a discuta despre sumele de bani, martorul presupunând că aceste chestiuni erau discutate deja cu cetăţenii turci. Personal, inculpatul l-a condiţionat de două ori să aducă banii, în caz contrar nu vroia să dea drumul tirurilor, deşi martorul prezentase actele necesare la vamă. Deşi şi-a nuanţat afirmaţiile în declaraţia din data de 3 mai 2011, martorul şi-a menţinut afirmaţiile anterioare, arătând, în plus, că l-a văzut în două rânduri pe inculpat la sediul din Ilfov aparţinând martorului B. - aspect care se coroborează cu conţinutul convorbirii telefonice din data de 29 octombrie 2010 transcrisă, că acesta l-a trimis pentru a da o parte din banii primiţi şi lucrătorului vamal G., întărind concluzia că sumele de bani erau destinate inculpatului, condiţionat de neefectuarea controlului fizic al tirurilor.

Din declaraţia martorului G. rezultă că în luna septembrie 2010, la solicitarea inculpatului, după ce acesta a discutat cu martorul I. şi un cetăţean turc pe nume B., i-a solicitat să elibereze documentele a trei autocamioane, deşi acestea nu se aflau fizic în vamă. Totodată martorul a declarat că avea cunoştinţă de faptul că inculpatul solicita şi primea sume de bani, prin intermediul martorului K., atât la sediul vămii, cât şi în alte locaţii din Bucureşti şi Ploieşti, sume din care inculpatul le dădea, fie personal, fie prin intermediul martorului K. mai multor lucrători vamali, respectiv lui, H., L. şi lui M. Martorul a precizat că suma primită de el a fost de 10.000 RON, în toamna şi iarna anului 2010, respectiv 700 RON, în 2011. Condiţionarea primirii sumelor de bani de către inculpatul A. anterior efectuării formalităţilor vamale rezultă, astfel, şi din declaraţia martorului G. Martorul şi-a menţinut declaraţiile şi în faţa instanţei de judecată, cu unele nuanţări, în sensul că avea bănuiala şi nu certitudinea că inculpatul primeşte sume de bani, iar sumele primite de el şi ceilalţi lucrători vamali priveau plata orelor suplimentare. Cu privire la acest din urmă aspect, instanţa de apel constată că explicaţia martorului este puerilă şi nu poate fi primită, modalitatea în care martorul primea sumele de bani, fără îndeplinirea formalităţilor necesare plăţii orelor suplimentare denotă caracterul ilegal şi nejustificat al acestora. De altfel, modalitatea de primire a unor sume suplimentare este prezentată de martorul GG., respectiv prin intermediul serviciului contabilitate, sub semnătură, fiind incluse în salariu.

Primirea unor sume de bani, prin intermediul martorului G., este confirmată şi de martora H. care a declarat că banii erau daţi pentru tirurile care nu se prezentau fizic la Vama Ploieşti, aparţinând mai multor societăţi comerciale, respectiv SC D. SRL, SC E. SRL, SC J. SRL şi SC III. SRL. Această situaţia a fost creată la vamă în timpul cât inculpatul a ocupat funcţia de director.

Şi martorul M. a confirmat primirea unor sume de bani prin intermediul martorului G.

Martora V. a arătat că existau tiruri care nu erau prezente în materialitatea lor, pentru verificare. Deşi personal nu a avut astfel de situaţii, acest fapt a fost determinat de împrejurarea că martora H., care repartiza dosarele pentru controlul fizic al mărfurilor, a protejat-o, în sensul că nu i-a repartizat dosarele cu probleme.

Totodată, martora BB. confirmă cele arătate de martora V., în sensul că de cele trei societăţi comerciale SC D. SRL, SC E. SRL şi SC J. SRL se ocupa mai mult martorul G., care era la controlul fizic şi martora H. care era la controlul documentar.

Din probele prezentate anterior rezultă existenţa unei înţelegeri prealabile dintre denunţător şi inculpat, aspect reliefat nu numai de denunţul martorului B., dar şi de declaraţiile martorilor K. şi G. De altfel, inculpatul şi denunţătorul se cunoşteau, îşi făceau vizite reciproce, inculpatul fiind văzut la sediul firmei martorului B., iar acesta din urmă în biroul inculpatului, cu care purta mai multe discuţii, după cum rezultă din declaraţiile martorilor K. şi G.

Inclusiv convorbirea ambientală purtată de inculpat cu martorul F. interceptată cu ocazia flagrantului din data de 24 februarie 2011 denotă conivenţa infracţională a inculpatului cu denunţătorul B., pretinderea unor sume suplimentare de bani decât cele ce au făcut obiectul flagrantului, cât şi faptul că această practică era una uzuală pentru inculpat. Totodată, rezultă explicit şi condiţionarea efectuării formalităţilor vamale de plata unor sume de bani.

Pretinderea mai multor sume de bani anterior efectuării operaţiunilor vamale, respectiv condiţionarea de către inculpat a acestora rezultă şi din convorbirile telefonice transcrise, purtate la datele de 21 octombrie 2010, 12 noiembrie 2010, 25 noiembrie 2010, comunicarea telefonică tip SMS din data de 27 octombrie 2010 dintre inculpat şi martorul K. (azi te aştept, dacă nu de mâine vor fi consecinţe) transcrisă, convorbirile telefonice transcrise purtate la data de 28 octombrie 2010, convorbirea telefonică din data de 06 noiembrie 2010 dintre K. şi B. [vezi ca a zis A. că luni nu pleacă nimic (…) de ce? vrea 15 ce? Vrea 15 mii. Ce vrea? 15.000 pe săptămâna asta vrea deja].

De asemenea, convorbirea telefonică purtată la data de 22 decembrie 2010, denotă modalitatea de lucru a persoanelor implicate în prezenta cauză şi faptul că plata unor sume de bani pentru întocmirea formalităţilor vamale prin ocolirea dispoziţiilor legale era un lucru obişnuit pentru aceştia.

Formulele de adresare familiare dintre inculpat şi martorul K. şi conţinutul discuţiilor denotă relaţiile apropiate dintre cei doi, ceea ce face plauzibile declaraţiile martorilor prezentate anterior.

Referitor la cuantumul sumelor de bani, sunt relevante convorbirile telefonice purtate la data de 27 octombrie 2010, de ordinul zecilor de mii [mâine o sută cincizeci şipoimâine o sută cincizeci (..) să fie îia trei sute ştii care au rămas] şi 28 decembrie 2010 (mâine trebuie să-i duci iar cinşpe), precum şi comunicările de tip SMS din 29 octombrie 2010 (astăzi aduc 15.000 euro), 29 octombrie 2010 (te rog rezolvă tu 12.000 RON), 11 ianuarie 2011 (trebuie 200 mil pentru ploieşti; 200 mil te rog sau măcar 150 mil).

Totodată, inculpatul s-a întâlnit în nenumărate rânduri cu martorul K. astfel cum rezultă din convorbirile telefonice purtate la datele de 24, 29 septembrie 2010; 8, 14, 22, 27 octombrie 2010; 1, 2, 3 noiembrie 2010; 27 decembrie 2010; 17 ianuarie 2011, precum şi din comunicările tip SMS din datele de 19, 28 şi 29 octombrie 2010. Alte întâlniri dintre cei doi au avut loc la datele de 8 octombrie 2010, respectiv 23 şi 29 noiembrie 2010.

Relevanţă prezintă şi comunicarea de tip SMS a inculpatului din data de 19 octombrie 2010 (ai vorbit ceva cu acela bătrân, că eu nu mai înţeleg nimic? Nici eu nu mai înţeleg, săpt asta dacă nu se rez ptr acum 2 sapt şi ptr sapt trecută luni nu mai pleacă nimic) transcrisă.

Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată, ca şi curtea de apel, că primele declaraţii date de inculpat la urmărirea penală în care a recunoscut că a primit suma de 90.000 RON cu titlu de mită exprimă adevărul, fiind în concordanţă cu probele relevate anterior.

Instanţa de control judiciar apreciază că susţinerea apelantului inculpat în sensul că suma de bani obţinută din activitatea infracţională este de doar 30.000 RON este în contradicţie cu probele administrate în cauză.

Astfel, apelantul inculpat critică sentinţa penală arătând că instanţa de fond nu a analizat în mod unitar declaraţiile martorilor, ci a selectat, în mod arbitrar părţi din acestea. Mai mult, apărarea arată că instanţa de fond ar fi trebuit să aibă în vedere, în principal, mijloacele de probă administrate în cursul cercetării judecătoreşti.

Înalta Curte apreciază că susţinerile apelantului inculpat nu pot fi primite, în condiţiile în care din analiza mijloacelor de probă administrate pe tot parcursul procesului penal rezultă că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică fiind fundamentată în mod judicios pe declaraţiile care exprimă adevărul în prezenta cauză. De altfel, criticile apărării care induc teza arbitrariului în pronunţarea soluţiei atacate sunt simple afirmaţii, soluţia instanţei de fond fiind bazată pe analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în cauză.

Raportat la criticile apărării, Înalta Curte constată că declaraţiile martorului F. au caracterul unor probe directe în ceea ce priveşte flagrantul realizat la data de 24 februarie 2011 şi suma de bani ce a făcut obiectul activităţii infracţionale de la momentul respectiv. Declaraţiile martorului prezintă relevanţă, în special, cu privire la actul material de la data precitată şi nu privire la celelalte acte materiale ale infracţiunii de luare de mită la care martorul nu a participat în mod direct, sumele de bani fiind aduse inculpatului de către martorul K.

Totodată, se constată că apărarea nu face nicio referire la conţinutul dialogului purtat la data de 24 februarie 2011 de inculpat cu martorul F. în incinta Biroului Vamal Ploieşti, din care rezultă faptul că primirea unor sume de bani de către inculpat era o practică obişnuită pentru acesta, după cum s-a arătat şi anterior în considerentele prezentei decizii. De asemenea, suma de bani primită nu era singulară, ci reprezenta o parte din banii pretinşi de către inculpat [(..) Cât are să vă dea? Mi-a dat o sută acuma, să-l rezolvaţi cu astea (..) Nu (..) Are mult mai mult (..) Cât, cinci? Şase. Şase sute (..). Aici sunt cinci sute? Cât mi-ai dat? Păi, ăştia mi i-a dat (..) O sută, şeful. Măcar puteţi se ne rezolvaţi sefu? Păi, să rezolve şi el].

Faptul că martorii G. şi H., persoane implicate în activitatea infracţionlă reţinută în sarcina inculpatului A. şi-au nuanţat declaraţiile date în cursul cercetării judecătoreşti nu poate conduce, în mod automat, la înlăturarea declaraţiilor date în cursul urmăririi penale, în condiţiile în care aceştia nu şi-au justificat în mod temeinic şi obiectiv revenirea asupra declaraţiilor anterioare.

Mai mult, interceptările convorbirilor telefonice şi a comunicărilor de tip SMS transcrise în dosarul de urmărire penală confirmă declaraţiile iniţiale ale inculpatului şi ale celor doi martori menţionaţi privind frecvenţa plăţilor mai multor sume de bani.

În acest context, împrejurarea că martorul G. ar putea beneficia în cauza disjunsă de dispoziţiile art. 19 din O.U.G. nr. 43/2000 nu poate conduce, în mod singular, la înlăturarea declaraţiilor sale din cursul urmăririi penale, răspunderea penală a apelantului inculpat fiind stabilită şi pe baza altor mijloace de probă, analizate în cuprinsul prezentei decizii penale.

Totodată, declaraţiile martorilor enumeraţi în motivele scrise de apel ale inculpatului, M., BB. şi AA., care ar limita, în opinia apărării, răspunderea penală a inculpatului A. la primirea sumei de doar 30.000 RON nu prezintă relevanţă pe acest aspect, în condiţiile în care aceştia au declarat că de cele trei societăţi ale denunţătorului — SC D. SRL, SC E. SRL şi SC J. SRL se ocupau, în special, martorii G. şi H., aspeet care nu este negat nici de către apărare.

Nici declaraţiile martorilor R., S., V., W., U. şi Z. nu sunt relevante pentru stabilirea situaţiei de fapt, din declaraţiile acestora nerezultând că au luat cunoştinţă de vreo împrejurare legată de acuzaţiile aduse inculpatului.

Înalta Curte nu poate primi susţinerile apărării legate de pretinsa nelegalitate a atribuirii calităţii de martor numitului K., dat fiind soluţia de neîncepere a urmăririi penale cuprinsă în dispozitivul rechizitoriului [ca urmare a incidenţei cauzei de înlăturare a caracterului penal al faptei prev. de art. 255 alin. (2) C. pen. anterior] şi aprecierii declaraţiilor acestuia prin prisma calităţii de făptuitor a martorului.

Astfel, potrivit art. 114 alin. (1) C. proc. pen., martorul poate fi orice persoană care are cunoştinţă despre fapte sau împrejurări de fapt ale cauzei, condiţie care este îndeplinită în prezentul dosar penal. Faptul că s-a dispus o soluţie de netrimitere în judecată, justificată de prevederile precitate, nu poate conduce la concluzia că K. nu poate avea calitatea de martor în prezenta cauză.

Referitor la declaraţiile martorilor - cetăţeni turci - reprezentanţi ai societăţilor comerciale care efectuau operaţiuni vamale la Vama Ploieşti care au declarat că nu îl cunosc pe inculpatul A. şi nu au remis sume de bani acestuia, Înalta Curte apreciază că aceste declaraţii nu pot exclude, dar nici reduce răspunderea penală a inculpatului, achiesând la considerentele expuse de instanţa de fond în hotărârea atacată.

Înalta Curte nu poate primi nici solicitarea apelantului inculpat de înlăturare a împrejurărilor relatate în denunţul martorului B. pe considerentul că denunţul nu constituie mijloc de probă, iar o parte a susţinerilor martorului sunt infirmate de reprezentanţii societăţilor comerciale, martorii HH., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS.

Fără a nega susţinerile apărării legate de caracterul denunţului formulat de martorul B. ca mod de sesizare a organelor de urmărire penală, instanţa de apel apreciază că această împrejurare nu echivalează cu neluarea în considerare, la stabilirea situaţiei de fapt, a aspectelor aduse la cunoştinţă autorităţilor de către denunţător.

De altfel, se constată că instanţa de fond a cenzurat afirmaţiile denunţătorului, luând în considerare doar susţinerile care s-au coroborat şi cu alte mijloace de probă administrate în cauză.

Neconcordanţa aspectelor reiate de către denunţător şi conţinutul celorlalte mijloace de probă nu este sancţionată cu „neluarea în considerare a denunţului", cum susţine apărarea. Cele declarate de către denunţător sunt avute în vedere la soluţionarea cauzei în măsura în care se coroborează şi cu celelalte probe administrate în cursul procesului penal, după cum, corect, a apreciat şi curtea de apel.

Afirmaţia apărării privind pretinsul caracter vag şi confuz al declaraţiilor martorului K. din cursul urmăririi penale rezultând din folosirea verbului „presupun" o singură dată în cuprinsul declaraţiei date în 8 februarie 2011 este o interpretare pur speculativă şi o ignorare vădită declaraţiei, în ansamblu, dată de martor.

De asemenea, faptul că s-a dispus trimiterea în judecată în cauză disjunsă a martorilor H. şi M. pentru infracţiunea de primire de foloase necuvenite nu conduce, în mod automat, la reţinerea aceleiaşi infracţiuni şi în sarcina inculpatului A. Se constată că activitatea infracţională reţinută în sarcina martorilor este diferită de cea a inculpatului. Chiar apărarea arătă că în sarcina celor doi s-a reţinut primirea unor sume de bani ulterior efectuării controlului documentar al actelor, respectiv controlului fizic, necesare închiderii tranzitelor/importurilor. Totodată, apărarea ignoră faptul că, în cauza disjunsă, martorul G. a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de luare de mită.

Referitor la solicitarea apelantului inculpat de înlăturare a prevederilor art. 7 din Legea nr. 78/2000 întrucât, în opinia apărării, inculpatul nu avea atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor, Înalta Curte o apreciază ca nefondată, raportat la atribuţiile stabilite prin fişa postului la poziţiile e, f, g, h, j, k, p, w, y, ff, gg, atribuţii care prevăd posibilitatea inculpatului de a constata contravenţii, condiţia prevăzută de lege fiind astfel îndeplinită.

Faţă de cele arătate, cu privire la infracţiunea de luare de mită, Înalta Curte constată că instanţa de fond a stabilit în mod corect situaţia de fapt, vinovăţia inculpatului şi cuantumul sumei ce a făcut obiectul activităţii infracţionale a acestuia.

Cu privire la infracţiunea de fals intelectual, comisă de apelantul inculpat A. în forma instigării, s-a solicitat achitarea, în temeiul art. 16 lit. c) C. proc. pen., apreciindu-se că în prezenta cauză nu există mijloace de probă pe baza căror să se poată conchide că sunt îndeplinite condiţiile instigării. În acest sens, apelantul inculpat a arătat că nu a desfăşurat nicio activitate de determinare a martorului G. pentru a nu efectua controlul fizic obligatoriu al mărfurilor importate de SC D. SRL şi SC E. SRL, astfel că acesta din urmă a menţionat în mod nereal că a efectuat controlul fizic al camioanelor semnând inclusiv în carnetul T.I.R. (situaţie de fapt reţinută în considerentele sentinţei penale). În susţinerea motivului de apel, s-au invocat declaraţiile date în cursul cercetării judecătoreşti de către inculpat şi martorii P., H., GG. şi AA.

Înalta Curte apreciază, în acord cu instanţa de fond, că inculpatul A. se face vinovat de comiterea infracţiunii reţinute în sarcina sa, după cum rezultă din declaraţiile martorilor G., H., M., EE., coroborate cu înscrisurile aflate la dosar, respectiv documentele vamale din data de 08 septembrie 2010 cu nr. XX către SC D. SRL şi cu nr. YY către SC E. SRL.

Activitatea de determinare a constat în cereri exprese, insistente adresate de inculpatul A. martorului G., derulate în timp şi finalizate prin falsificarea documentelor vamale de către - acesta din urmă. De asemenea, solicitările au fost adresate de către inculpat care ocupa o funcţie de conducere - director executiv al vămii unui subordonat, martorul fiind controlor vamal, aşa încât activitatea de instigare a fost aptă să-l determine pe cel instigat să săvârşească fapta penală.

Împrejurarea că în cauza disjunsă s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a martorului G. sub aspectul infracţiunii de fals intelectual întrucât fapta acestuia nu întrunea elementele constitutive ale infracţiunii lipsind latura subiectivă nu prezintă relevanţă în prezenta cauză sub aspectul reţinerii vinovăţiei inculpatului A., pedepsirea instigatorului realizându-se, în speţă, independent de tragerea la răspundere penală a autorului infracţiunii.

Referitor la infracţiunea de conflict de interese, a formulat critici parchetul care a solicitat condamnarea inculpatului A., apreciind că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, relevante fiind următoarele mijloace de probă: copia cărţii de muncă a inculpatului, declaraţiile martorului I., cererile de rerutare întocmite de martor şi aprobate de inculpat, documentele de import, împuternicirea pentru vămuire semnată de către administratorul SC E. SRL pentru martorul I., convorbirile telefonice din 16 şi 28 septembrie 2010.

Înalta Curte constată că din înscrisurile menţionate de către apelantul parchet şi declaraţia martorului I. rezultă că cei doi s-au aflat în relaţii de muncă, ambii fiind inspectori fiscali la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Departamentul de Luptă Antifraudă, după care martorul a devenit delegatul SC D. SRL, SC E. SRL şi SC J. SRL, societăţi care, în perioada septembrie 2010 - februarie 2011, au derulat operaţiuni de import declarate la Direcţia ludeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Prahova, aspect care a fost reţinut şi de instanţa de fond.

Însă, curtea a dispus achitarea inculpatului întrucât în cauză nu există nici o probă din care să rezulte că inculpatul i-a procurat martorului I. vreun folos material, respectiv că inculpatul ar fi beneficiat de un folos de orice natură de la martorul I., împrejurări constatate şi de instanţa de control judiciar.

Se susţine în motivele scrise de apel că inculpatul a solicitat şi obţinut diferite sume de bani atât pentru sine, cât şi pentru lucrătorii vamali pentru a le permite firmelor efectuarea importurilor, condiţionând întocmirea documentelor vamale de primirea sumelor de bani.

Aceste împrejurări nu pot justifica condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de conflict de interese, atâta timp cât s-a reţinut că sumele de bani primite de acesta au făcut obiectul infracţiunii de luare de mită şi au fost remise inculpatului, prin intermediul martorilor K. şi F., de către denunţătorul B.

Totodată, se mai susţine că inculpatul a obţinut pentru martorul I. foloase materiale, respectiv mărfurile importate, acesta fiind direct interesat de finalitatea activităţii de import.

Cu ocazia dezbaterilor, procurorul şi-a limitat concluziile pe acest aspect arătând că în noţiunea de vamă sumară trebuie inclusă în noţiunea de folos patrimonial, având în vedere că în doctrină, în mod constant, s-a apreciat în sensul includerii şi prestaţiilor de serviciu în condiţii avantajoase, precum şi urgentării unor servicii, care generează pentru societatea comercială activităţi de comerţ aducătoare de profit.

Înalta Curte apreciază că împrejurările invocate de către apelantul parchet nu echivalează cu procurarea unui folos material martorului I., aşa cum condiţionează legea penală. Omisiunea vămuirii sau vămuirea sumară a mărfurilor nu poate să constituie un folos patrimonial asigurat martorului I.

Prin urmare, în mod corect curtea a constatat că nu există obiectul material al laturii obiective, respectiv folosul material procurat de funcţionarul public persoanei cu care s-a aflat în raport de muncă în ultimii 5 ani, astfel că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de conflict de interese.

Înalta Curte nu poate primi solicitarea formulată cu ocazia dezbaterilor a apelantului inculpat de achitare în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta inculpatului există, însă nu îndeplineşte condiţiile de tipicitate sub aspectul laturii obiective.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor aplicate de către instanţa de fond, s-a solicitat fie majorarea cuantumului acestora şi executarea pedepsei rezultante în regim de detenţie, de către apelantul parchet, fie reducerea pedepselor şi suspendarea condiţionată a pedepsei rezultante, de către apelantul inculpat.

Aşa cum s-a arătat şi în literatura de specialitate, pedeapsa aplicată infractorului are ca scop reeducarea sa şi prevenirea de noi infracţiuni, deci ea trebuie să fie adaptată, individualizată persoanei căreia îi este destinată. Aceeaşi pedeapsă, identică ca gen şi cuantum, nu produce aceleaşi efecte asupra tuturor infractorilor cărora le este aplicată. Din aceste motive, pedeapsa trebuie să fie adaptată faţă de fiecare infractor.

De asemenea, în opera de individualizare judiciară se urmăreşte ca pedeapsa să fie adecvată şi proporţională faţă de fiecare infractor, în raport cu trăsăturile sale specifice, cu periculozitatea sa pentru ordinea publică şi cu orice alte elemente de natură să caracterizeze personalitatea sa.

Ceea ce trebuie subliniat, este faptul că, cu cât adaptarea pedepsei este mai adecvată, cu atât sunt create condiţii corespunzătoare pentru a se realiza scopul pedepsei.

Or, pentru a acţiona ca un factor educativ, constrângerea penală trebuie să fie în măsură să forţeze procesele psihice mai profunde ale infractorului, să influenţeze raţiunea, sentimentul, voinţa acestuia, pentru a-l determina să-şi modifice în mod statornic comportamentul. Pedeapsa este în măsură să realizeze această finalitate, numai dacă prin felul şi măsura sa reflectă gravitatea faptei, gradul de vinovăţie şi periculozitatea infractorului, dacă este raţională, convingătoare, justă şi echitabilă.

Condiţia esenţială pentru stabilirea unei pedepse neprivative de libertate este aptitudinea subiectivă a infractorului de a se îndrepta prin autoeducare, adică prin eforturi constante făcute sub ameninţarea pedepsei la care a fost condamnat. îndeplinirea acestei condiţii se deduce dintr-un complex de date, situaţii şi însuşiri personale, care îndreptăţesc aprecierea că reeducarea poate fi realizată chiar fără executarea sancţiunii aplicate. Gravitatea faptei, conduita anterioară şi persoana infractorului sunt de aşa natură încât formează convingerea că pentru realizarea scopului pedepsei executarea efectivă a acesteia nu este necesară.

Aplicând în cauză consideraţiile teoretice expuse anterior, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a procedat la o justă individualizare a pedepselor, atât sub aspectul cuantumului, cât şi sub aspectul alegerii modalităţii de executare a pedepsei rezultante, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A.

Împrejurările invocate de către apelantul parchet au în vedere în special gravitatea abstractă a faptelor comise, dar nu au în vedere persoana inculpatului, care nu trebuie ignorată în procesul de individualizare a pedepselor.

Atitudinea procesuală adoptată de inculpat care, pe de o parte, la primele audieri a făcut declaraţii complete şi sincere cu privire la propria activitate infracţională, dar şi cu privire la alte persoane implicate aflate în vârful ierarhiei sistemului fiscal (aspecte ignorate de către organele de urmărire penală, dar care au fost susţinute şi de alte persoane audiate în cauză), iar, pe de altă parte, s-a prezentat la toate termenele fixate de organele judiciare denotă faptul că inculpatul a conştientizat gravitatea faptelor comise, scopul educativ şi preventiv al pedepsei urmând a fi atins şi fără executarea în regim de detenţie a acesteia.

De asemenea, scopul educativ şi preventiv al pedepsei este asigurat şi prin obligaţiile inerente suspendării sub supraveghere stabilite de instanţa de judecată conform art. 86 alin. (1) C. pen. anterior, pe un termen de încercare de 6 ani.

Faţă de cele arătate, Înalta Curte apreciază că solicitarea apelantului parchet este nefondată şi nu se justifică majorarea pedepselor şi executarea pedepsei rezultante în regim de detenţie în cazul inculpatului A.

Nici solicitarea apelantului inculpat de reducere a pedepselor şi aplicarea suspendării condiţionate nu poate fi primită, întrucât ar conduce la minimalizarea nejustificată a infracţiunilor de corupţie comise de către inculpat.

Faţă de cele arătate, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpatul A.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe apelantul intimat inculpat A. la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea apelului declarat de Parchet vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, şi de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 236 din 26 mai 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2/2011.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea apelului declarat de Parchet rămân în sarcina statului.

Obligă apelantul intimat inculpat A. la plata sumei de 265 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 65 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 octombrie 2015.