Criminal falsification of private documents: scope of "forgery" under old Penal Code and retroactivity of new code's explicit definition of fabrication

Decizia nr. 359/RC/2015

Asupra recursului în casaţie de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 62 din data de 27 mai 2014, pronunţată în Dosarul nr. x/90/2011, Tribunalul Teleorman, secţia penală, printre altele, în baza art. 255 C. pen. din 1969 raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 290 C. pen. din 1969 în legătură directă cu infracţiunea prevăzută de art. 255 C. pen. din 1969 raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. din 1969 a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare.

A interzis inculpatului drepturile prev.de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a Il-a şi lit. b) C. pen. din 1969, în condiţiile art. 71 C. pen. din 1969.

În baza art. 861 C. pen. din 1969 a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate şi a fixat termen de încercare de 4 ani conform art. 862 C. pen. din 1969.

A obligat inculpatul ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la serviciul de probaţiune desemnat cu supravegherea; b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă, locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.

A atras atenţia inculpatului asupra condiţiilor ce decurg din aplicarea art. 864 C. pen. din 1969.

A aplicat faţă de inculpat dispoziţiile art. 71 alin. (5) C. pen.

A respins cererea formulată de inculpatul A. prin avocat de constatare a nelegalităţii mijloacelor de probă administrate în Dosarul nr. x/2008 al D.N.A. - ST Piteşti, ca nefondată.

În baza art. 398 rap. la art. 274 C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 7000 RON.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direc[ia Naţională Anticorupţie şi inculpaţii A. şi B.

Prin decizia penală nr. 254/A din data de 16 februarie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia l-a penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 62 din data de 27 mai 2014, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia penală.

A desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată numai cu privire la omisiunea aplicării pedepsei accesorii şi complementare şi modalitatea de executare a pedepselor principale şi rejudecând în fond cu privire la inculpatul A. a dispus următoarele:

A descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A. şi a repus în individualitatea lor pedepsele componente.

În baza art. 255 C. pen. din 1969 raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. din 1969 a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a Il-a şi lit. b) şi c) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 290 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969 a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi e) C. pen. din 1969.

A interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. din 1969, în condiţiile art. 71 C. pen. din 1969.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii B. şi A. împotriva aceleiaşi sentinţe.

În esenţă, sub aspectul situaţiei de fapt s-a reţinut că în perioada anilor 2006 - 2010, inculpatul A. administrator al SC C. SRL Rm. Vâlcea şi administrator în fapt al SC D. SRL Rm. Vâlcea, a oferit şi dat efectiv foloase materiale necuvenite inculpatului B., în cuantum total de 393.743,90 RON, din care 392.664 RON constând în construcţia (materiale şi manoperă) în anul 2008 a unui imobil cu două nivele în comuna Boişoara, judeţul Vâlcea, pe terenul proprietatea inculpatului, în aceeaşi curte cu vechea sa casă şi o combină frigorifică marca A. în valoare de 1.079,90 RON, pentru ca inculpatul B., în calitate de primar al comunei Boişoara, judeţul Vâlcea, în îndeplinirea actelor privitoare la îndatoririle sale de serviciu şi în scopul de a face acte contrare acestor îndatoriri, să atribuie şi să încheie cu firmele controlate de către învinuit mai multe contracte de achiziţie publică (de furnizare produse şi de lucrări), cu încălcarea normelor ce reglementează achiziţiile publice, în valoare totală de 4.887.872,87 RON.

Totodată, pentru a-şi ascunde infracţiunea de dare de mită anterior menţionată, a redactat şi semnat împreună cu inculpatul B. contractul datat 01 septembrie 2008. încheiat între SC D. SRL şi B., înscris falsificat în scopul mai sus arătat, în condiţiile în care acest document nu se regăseşte în evidenţa contabilă a agentului economic în cauză şi nici nu există situaţii de lucrări, facturi fiscale, respectiv chitanţe de plată referitoare la acesta.

Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs în casaţie inculpatul A., cererea inculpatului fiind admisă în principiu prin încheierea nr. 306/RC din 29 septembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/90/2011.

Prin cererea de recurs în casaţie inculpatul A., în esenţă, a susţinut că instanţa de apel l-a condamnat pentru infracţiunea de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, comisă într-o modalitate care nu era prevăzută de legea penală la momentul comiterii sale şi a solicitat achitarea sa pentru această faptă.

Examinând pe fond recursul în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării (...) dacă inculpatul a fast condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

Înalta Curte constată că inculpatul A. a fost condamnat, în fond, printre altele, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătura privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. anterior, infracţiune care în noul C. pen. a fost transpusă în textul art. 322.

Art. 290 alin. (1) C. pen. anterior incrimina falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat sau îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice".

În actuala reglementare, art. 322 alin. (1) C. pen. incriminează "falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile prevăzute în art. 320 sau art. 321, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat sau îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice".

Din analiza comparativă a textelor vechii şi noii reglementări a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, se constată similarităţi sub aspectul conduitei interzise de norma de incriminare, respectiv falsificarea unui înscris sub semnătură privată, cât şi a modalităţilor în care poate fi săvârşită o astfel de faptă, contrafacerea scrierii ori a subscrieri sau prin alterarea lui în orice mod.

Diferenţa faţă de incriminarea corespondentă din C. pen. anterior constă în aceea că, în noua reglementare, se precizează expres că falsificarea poate consta în atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzăioare adevărului ori omisiunea, cu ştiinţă, de a insera unele date sau împrejurări". Însă, aceasta nu înseamnă o lărgire a normei de incriminare, ci reprezintă, mai degrabă, o precizare suplimentară care vine să întărească soluţiile jurisprudenţiale.

Constant, atât în practica Instanţelor (ex. decizia penală nr. 2696 din 28 iunie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, decizia nr. 97/1968 a Trib. Jud. Hunedoara, etc.), cât şi în doctrină (ex. V. Dongoroz şi colaboratorii. Teodor Vasiliu, Gcorge Antoniu. Vasile Papadopol. Tudorel Toader, Nedelcu. A. Filipaş. V. Dobrinoiu, O. l.oghin. etc.), s-a reţinut că prin contrafacerea scrierii nu se înţelege o contrafacere prin imitarea scrisului, cu atât mai mult cu cât înscrisurile oficiale sunt de regulă, dactilografiate, ci înseamnă a reproduce conţinutul pe care îl are în mod obişnuit un asemenea înscris adevărat. Autorii menţionaţi au arătat că expresiei „contrafacerea scrierii" trebuie să i se acorde un înţeles mai larg şi anume, de alcătuire, de plăsmuire a înscrisului, iar nu numai de imitare a scrierii manuscrise a autorului său.

Aşadar, contrar celor susţinute de apărare, contrafacerea scrierii înseamnă şi plăsmuirea, respectiv confecţionarea unui înscris similar cu cel care trebuia să conţină menţiuni adevărate, deoarece o condiţie a existenţei infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen. anterior este ca înscrisul falsificat să fie susceptibil de a produce consecinţe juridice în cazul în care ar fi folosit, cerinţă care în speţă este îndeplinită, din moment ce înscrisul falsificat are doar aparent însuşirile şi conţinutul unui înscris adevărat, ce ar putea prin folosire, să producă aceleaşi efecte ca şi acesta din urmă.

Ar fi contrară voinţei legiuitorului şi ilogic ca falsificarea scrierii unui înscris sub semnătură privată (acest înscris având şi menţiuni reale, care nu au fost alterate) să constituie infracţiunea prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. anterior, dar plăsmuirea unui astfel de înscris, care presupune crearea, născocirea sa în întregime, cu toate elementele sale, să nu constituie infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

De altfel, noţiunea de „a contraface" este sinonimă cu noţiunea de „a plăsmui, a născoci în mod fraudulos” potrivit Dicţionarului Explicativ al Limbii Române.

Prin urmare, fapta inculpatului A. care pentru a-şi ascunde infracţiunea de dare de mită (pentru care a fost condamnat aceeaşi hotărâre), a redactat şi semnat împreună cu inculpatul B. contractul datat 01 septembrie 2008 încheiat între SC D. SRL şi B., înscris falsificat în scopul mai sus arătat, în condiţiile în care acest document nu se regăseşte în evidenţa contabilă a agentului economic în cauză şi nici nu există situaţii de lucrări, facturi fiscale, respectiv chitanţe de plată referitoare la acesta, se circumscrie elementelor constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. anterior.

Pentru aceste considerente, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 254/A din 16 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a I-a penală, pronunţată în Dosarul nr. x/90/2011 (x/2014}.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 254/A din 16 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a I-a penală, pronunţată în Dosarul nr. x/90/2011(x/2014).

Obligă recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţei publică, astăzi, 27 octombrie 2015.