Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 350/RC/2015 AI generated

Reclassification and supervised 3-year sentence for psychoactive-substance dealer upheld; extraordinary cassation rejected as unfounded.

Case Number Decizia nr. 350/RC/2015
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Criminal Section) rejected as unfounded the defendant's extraordinary appeal in cassation, thereby confirming the final Appellate Court decision of 28 January 2015, which had upheld his conviction for organized crime (art. 8 of Law 39/2003, reclassified under art. 367 Penal Code) and for operations with products known to be likely to have psychoactive effects (art. 16(1) of Law 194/2011). The Court ordered the defendant to pay 265 lei in judicial expenses; the operative sentence, as reduced and re-individualized on appeal, remains a principal sentence of 3 years' imprisonment for forming an unstructured criminal group, combined with 2 years' imprisonment for the psychoactive-substance offense, merged into a resulting 3-year sentence, which the appellate court suspended under supervision for a 5-year probation term (with 2 years' complementary disqualification), after deducting pretrial detention from 11 April 2013 to 19 December 2013. The underlying case involved a criminal prosecution for selling psychoactive substances ("ethnobotanicals") through a network of dealers across two Romanian cities; evidence included undercover buys, phone interceptions, forensic reports identifying synthetic cannabinoids (UR-144, AKB-48, AM-2201, and similar), and testimony on the substances' effects. On the merits, the High Court held that the cassation ground of a fact not being provided for by criminal law does not permit re-evaluation of the evidence or facts as finally established; it rejected the defendant's claims of poor law predictability, citing prior constitutional court rulings that Law 194/2011 is clear, and, as global assessment was required, the appeal court had correctly applied the old Penal Code's more favorable provisions regarding the concurrent offense regime because the new Code would have required an additional one-third sentence.

Legislator headnote

AI generated

art. 8 din Legea nr. 39/2003, art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, art. 41 alin. (2) C. pen, art. 35 C. pen, art. 71 C. pen, art. 350 alin. (1) C. proc. pen; Reclassification and supervised 3-year sentence for psychoactive-substance dealer upheld; extraordinary cassation rejected as unfounded: 8 of Law 39/2003, reclassified under art. 367 Penal Code) and for operations with products known to be likely to have psychoactive effects (art. 16(1) of Law 194/2011). The Court ordered the defendant to pay 265 lei in judicial expenses; the operative sentence, as reduced and re-individualized on appeal, remains a principal sentence of 3 years' imprisonment for forming an unstructured criminal group, combined with 2 years' imprisonment for the psychoactive-substance offense, merged into a resulting 3-year sentence, which the appellate court suspended under supervision for a 5-year probation term (with 2 years' complementary disqualification), after deducting pretrial detention from 11 April 2013 to 19 December 2013. The underlying case involved a criminal prosecution for selling psychoactive substances ("ethnobotanicals") through a network of dealers across two Romanian cities; evidence included undercover buys, phone interceptions, forensic reports identifying synthetic cannabinoids (UR-144, AKB-48, AM-2201, and similar), and testimony on the substances' effects. On the merits, the High Court held that the cassation ground of a fact not being provided for by criminal law does not permit re-evaluation of the evidence or facts as finally established; it rejected the defendant's claims of poor law predictability, citing prior constitutional court rulings that Law 194/2011 is clear, and, as global assessment was required, the appeal court had correctly applied the old Penal Code's more favorable provisions regarding the concurrent offense regime because the new Code would have required an additional one-third sentence.

Keywords

AI generated
criminal sentence grounds for cassation organized crime cannabis narcotics act offenses qualified drug trafficking substances subject to restriction

Cited Legislation

AI generated
art. 8 din Legea nr. 39/2003
de art. 8 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate,
art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011
de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art.
art. 41 alin. (2) C. pen
194/2011, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
art. 35 C. pen
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. din 1969, au fost contopite pedepsele de mai sus şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969.
art. 71 C. pen
S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 în condiţiile prev. de art. 71 C. pen. din 1969.
art. 350 alin. (1) C. proc. pen
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen.
art. 88 C. pen
şi în baza art. 88 C. pen.
art. 118 lit. f) C. pen
În baza art. 118 lit. f) C. pen.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Main ground for the verdict: the appeal in cassation was based on this provision, which was rejected as unfounded.

Art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.

Procedural rule applied in the dispositive: it was used to order the rejection of the appeal in cassation.

Art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Costs provision: it was used to oblige the applicant to pay the judicial expenses to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 350/RC/2015

Deliberând asupra recursului în casaţie, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 179 din 26 septembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. x/97/2013 a fost condamnat inculpatul A., arestat preventiv în cauză şi deţinut în B., la:

- 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate,

- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pentru comiterea infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive prev. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. din 1969, au fost contopite pedepsele de mai sus şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969.

S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 în condiţiile prev. de art. 71 C. pen. din 1969.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. din 1968, a fost menţinută starea de arest preventiv a inculpatului A. şi în baza art. 88 C. pen. din 1969 a fost dedusă din pedeapsa aplicată acestuia, durata reţinerii şi arestării preventive de la 11 aprilie 2013 până la 26 septembrie 2013.

În baza art. 118 lit. f) C. pen. din 1969 s-a dispus confiscarea şi distrugerea următoarelor cantităţi de substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive rămase în urma analizării probelor de laborator, de la inculpatul A.:

- 1965,6 grame fragmente vegetale (proba nr. 9); 497,3 grame fragmente vegetale (proba nr. 10); 3.52 grame pulbere (proba nr. 11); 0.77 grame pulbere (proba nr. 12); 4,1 grame fragmente vegetale (proba nr. 23); 994,6 grame fragmente vegetale (proba nr. 25); 502,8 grame pulbere (proba nr. 26); 6,36 grame pulbere (proba nr. 27): 6,83 grame pulbere (proba nr. 31); 0,23 grame pulbere (proba nr. 33); 1,41 grame pulbere (proba nr. 36): 1,18 grame pulbere (proba nr. 37); 2,07 grame pulbere (proba nr. 38): 27,57 grame pulbere (proba nr. 39-1); 11,15 grame pulbere (proba nr. 39-2); 781,7 grame fragmente vegetale mărunţite (proba nr. 48); 39,6 grame fragmente vegetale mărunţite (proba nr. 49): 891,5 grame fragmente mărunţite (proba nr. 50): 202,0 grame fragmente vegetale mărunţite (proba nr. 51): 142,8 grame fragmente vegetale mărunţite (proba nr. 52); 160,2 grame fragmente vegetale (boboci de trandafir) (proba nr. 53); 941,6 grame fragmente vegetale mărunţite (proba nr. 54); 273,4 grame fragmente vegetale mărunţite (proba nr. 55); 21,5 grame substanţă solidă maro (proba nr. 56); 22,4 grame fragmente vegetale mărunţite (proba nr. 57); 19,2 grame fragmente vegetale mărunţite (proba nr. 58); 3.965,5 grame fragmente vegetale mărunţite (proba nr. 61); 243,6 grame fragmente vegetale (proba nr. 62): 1.993,2 grame substanţe vegetale (proba nr. 63); 494,4 grame fragmente vegetale mărunţite (proba nr. 64); 190,7 grame fragmente vegetale mărunţite (proba nr. 65); 97,1 grame fragmente vegetale mărunţite (proba nr. 68); 1.226,2 grame fragmente vegetale mărunţite (proba nr. 69).

În baza art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. din 1969 s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 100.000 lei, reprezentând beneficiul obţinut din vânzarea substanţelor susceptibile de a avea efecte psihoactive.

A fost menţinut sechestrul asigurător instituit asupra sumei de 8.889 lei aparţinând inculpatului A. prin ordonanţa din data de 16 mai 2013.

S-a constatat calitatea de mijloace de probă a bunurilor abandonate de inculpat la ghena de gunoi (conform proceselor-verbale şi planşelor foto aflate la dosar): cutie carton în care se află o folie din plastic cu factura C., 1 ambalaj din plastic, mănuşi chirurgicale, 1 mască de culoare verde, 1 mască pentru gură din plastic cu filtru, 1 pereche ochelari, 1 cântar electronic marca D., 1 cântar electronic de mare precizie marca E., diverse etichete cu inscripţiile expeditor SC F. SRL, diferite înscrisuri (cutia nr. 2 - mijloace de probă, sigilată cu sigiliul D.I.I.C.O.T. - B.T. Hunedoara), 1 geamantan tip troliu ce conţine: 1 prosop, 1 sită din plasă metalică, pixuri, 1 foarfecă, 62 cutii din carton noi de culoare maro (sigilată cu sigiliul D.I.I.C.O.T. - B.T. Hunedoara nr. 20620); cutiile nr. 3 (conţinând 2 linguri şi 2 recipiente) şi nr. 4 (conţinând 2 blendere), obiecte înregistrate în Registrul de corpuri delicte al Tribunalului Hunedoara.

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. să plătească suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Hunedoara a reţinut următoarele:

În fapt, inculpatul G. procura substanţele etnobotanice vrac din municipiul Cluj-Napoca, după care le aducea în municipiul Petroşani, unde le porţiona şi ambala pentru ca ulterior să le comercializeze, sprijinit de mai mulţi tineri, către consumatori din zonă la preţul de 20 lei/plic.

La data de 8 februarie s-a dispus autorizarea unui investigator sub acoperire cu nume de cod "H.", precum şi a colaboratorului investigatorului sub acoperire cu nume de cod "I." (autorizaţia nr. 4/A/2013), pentru descoperirea faptelor, identificarea tuturor autorilor şi obţinerea mijloacelor de probă.

Din investigaţiile efectuate în cauză a rezultat faptul că, începând cu sfârşitul lunii ianuarie 2013, inculpatul J. a cumpărat substanţe etnobotanice de la inculpatul G., iar apoi, împreună cu prietena sa, inculpata K., au desfăşurat o activitate intensă de vânzare de substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv pe raza municipiilor Petroşani şi Petrila.

În urma supravegherii ambientale, precum şi din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice din această perioadă, a rezultat faptul că inculpaţii J. şi K. au comercializat către diferiţi consumatori de pe raza municipiilor Petroşani şi Petrila mai multe cantităţi de substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactiv ambalate în plicuri de tip zip-lock.

Astfel, în datele de 13 şi 18 februarie 2013 s-au efectuat supravegheri ambientale ale inculpaţilor J. şi K., în baza ordonanţei provizorii emise de procuror şi confirmată ulterior de Judecătoria Deva. Din procesele-verbale de redare rezumativă a rezultat faptul că, în aceeaşi zi, cei doi au efectuat mai multe tranzacţii de substanţe etnobotanice. Tranzacţiile aveau loc în apropierea şcolilor din Petroşani şi Petrila, precum şi în apropierea căminelor studenţeşti ale Universităţii din Petroşani, în perioada monitorizată aceştia efectuând în jur de 200 tranzacţii cu astfel de substanţe, cu o medie de 20 - 25 vânzări/zi. Întrucât cantităţile de substanţe comercializate erau foarte mari şi în număr foarte mare, s-a apreciat că aceste substanţe le sunt livrate celor doi. cu aceeaşi frecvenţă.

La data de 10 februarie 2013. colaboratorul investigatorului sub acoperire cu nume de cod "I." a cumpărat de la o persoană, neidentificată la acel moment, ulterior identificată ca fiind inculpatul J. din municipiul Petroşani, un pliculeţ de tip zip-lock în care se afla o substanţă de culoare verde-oliv cu suma de 20 lei, despre care vânzătorul a afirmat că este substanţă etnobotanică de fumat.

Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 26 februarie 2013 al Laboratorului de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. Timiş a rezultat că proba este constituită din 0,09 grame fragmente vegetale mărunţite verzi în care s-au pus în evidenţă UR-144, AKB-48 şi AM-2201, substanţe care fac parte din clasa cannabinoizilor sintetici. În raportul anual EUROPOL 2011 privind implementarea aceleiaşi decizii a Consiliului UE la anexa 1 este prezent AM-2201, ca făcând parte din cele 49 de noi substanţe psihoactive raportate pentru prima dată în anul 2011.

La data de 11 februarie 2013, colaboratorul investigatorului sub acoperire cu nume de cod "I." a cumpărat de la inculpatul J., care era însoţit de inculpata K., un pliculeţ de tip zip-lock în care se afla o substanţă de culoare verde-oliv cu suma de 20 lei, despre care vânzătorul a afirmat că este substanţă etnobotanică de fumat. Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 25 februarie 2013 al Laboratorului de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. - Timiş a rezultat că proba este constituită din 0,08 grame fragmente vegetale mărunţite verzi în care s-au pus în evidenţă UR-144, AKB-48 şi AM-2201, substanţe care fac parte din clasa cannabinoizilor sintetici. În raportul anual EUROPOL 2011 privind implementarea aceleiaşi decizii a Consiliului UE la anexa 1 este prezent AM-2201 la poziţia 4, ca făcând parte din cele 49 de noi substanţe psihoactive raportate pentru prima dată în anul 2011.

La data de 13 februarie 2013, colaboratorul investigatorului sub acoperire cu nume de cod "I." a cumpărat de la inculpatul J., care era însoţit de inculpata K., ambalată într-o bucată de hârtie, o substanţă de culoare verde-oliv cu suma de 20 lei, despre care vânzătorul a afirmat că este substanţă etnobotanică de fumat.

Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 25 februarie 2013 al Laboratorului de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. - Timiş a rezultat că proba este constituită din masa brută 0,69 grame fragmente vegetale mărunţite verzi în care s-au pus în evidenţă UR-144, AKB-48 şi AM-2201, substanţe care fac parte din clasa cannabinoizilor sintetici. În raportul anual EUROPOL 2011 privind implementarea aceleiaşi decizii a Consiliului UE la anexa 1 este prezent AM2201 la poziţia 4, ca făcând parte din cele 49 de noi substanţe psihoactive raportate pentru prima dată în anul 2011.

Din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice a rezultat faptul că cel care livra substanţele etnobotanice inculpaţilor J. şi K. era inculpatul G. între aceştia având loc numeroase discuţii telefonice din care rezultă activitatea infracţională a celor trei.

Astfel, desfacerea stradală a acestor substanţe era făcută de inculpaţii J. şi K. fie cu maşina celui dintâi, fie cu maşina inculpatei K., care era prezentă de fiecare dată la tranzacţiile făcute de inculpatul J. şi care totodată şi răspundea la telefonul pe care consumatorii sunau pentru a lansa comenzi. De asemenea, inculpata K. a fost şi cu autoturismul proprietatea ei împreună cu inculpatul G. de două ori la Cluj-Napoca, pentru a se aproviziona cu substanţe etnobotanice de la inculpatul K.

Totodată, a mai rezultat faptul că inculpatul L. a intermediat vânzarea de astfel de substanţe dintre J. şi mai mulţi consumatori.

La data de 14 februarie s-a dispus autorizarea unui investigator sub acoperire cu nume de cod "M.", precum şi a colaboratorului investigatorului sub acoperire cu nume de cod "N." (autorizaţia nr. 5/A/2013), pentru descoperirea faptelor, identificarea tuturor autorilor şi obţinerea mijloacelor de probă, dată la care a şi fost făcută cumpărarea autorizată de către colaboratorul investigatorului sub acoperire.

Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 21 februarie 2013 al Laboratorului de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. Timişoara a rezultat că proba este constituită din 0,97 grame cannabis care face parte din Tabelul anexă nr. III la Legea nr. 143/2000.

Din declaraţia colaboratorului investigatorului sub acoperire cu nume de cod "N." a rezultat faptul că inculpatul L. se ocupa de mai mult timp cu vânzarea de droguri în zona Văii Jiului, precum şi de substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Acesta a mai declarat că inculpatul L., în luna ianuarie 2013, a vândut cannabis către mai mulţi consumatori din Petroşani, precum şi substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Din cercetări a rezultat că acesta comercializa cannabis, pe care îl procura de la inculpatul O.. Datorită acestor aspecte, la data de 5 martie 2013, Dosarul nr. x/P/2013 a fost conexat la Dosarul cu nr. y/P/2013, pentru o mai bună înfăptuire a justiţiei.

Din declaraţiile învinuitului P. a rezultat faptul că a cumpărat, în patru rânduri, câte un plic de substanţe etnobotanice de la inculpatul L., acesta spunându-i că le avea de la un băiat (inculpatul G.). De asemenea, atât din declaraţiile inculpaţilor J., cât şi din cele ale lui L. a reieşit că acesta din urmă a intermediat, în mai multe rânduri, vânzarea de substanţe etnobotanice de la inculpatul J. către alţi consumatori.

Din investigaţiile efectuate, precum şi din procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice, a rezultat faptul că inculpatul G. cumpăra aceste substanţe de la inculpatul K., care la rândul lui le cumpăra de la inculpatul A., ambii din Cluj-Napoca. De asemenea, a mai reieşit şi faptul că inculpatul K., din substanţele astfel cumpărate de la inculpatul A., le revindea apoi inculpatului R., tot din Cluj-Napoca, care la rândul său le revindea consumatorilor din Cluj-Napoca pe bază de comandă telefonică, acesta din urmă desfăşurând o activitate intensă în cursul lunii februarie 2013, când vindea astfel de substanţe în timpul nopţii, mai ales studenţilor, care îl chemau în zona barurilor şi cluburilor din oraş.

În baza ordonanţei provizorii emise de procuror şi confirmată ulterior de Judecătoria Deva s-a efectuat o supraveghere ambientală a inculpaţilor K., A. şi G., din care a rezultat că în data de 22 februarie 2013, în jurul orelor 13:21, pe raza municipiului Cluj-Napoca, în faţa imobilului deţinut fără forme legale de K., inculpatul Ţ. s-a întâlnit cu K.

În acea locaţie, K. a coborât din apartament şi s-a urcat în maşina marca S. condusă de inculpatul Ş., căruia i-a dat mai multe bancnote, după care acesta din urmă a coborât din maşină şi a urcat într-un autoturism marca T.. situat în apropiere, unde s-a întâlnit cu inculpatul A. de la care a primit o pungă de plastic transparentă, apoi s-a reîntors la autoturismul condus de Ţ. şi pe geamul maşinii i-a înmânat punga pe care a primit-o de la A. În baza aceleiaşi autorizaţii audio-video în mediu ambiental s-a efectuat o supraveghere a celor doi. În data de 18 februarie 2013, rezultând faptul că aceştia au comercializat pe raza oraşului Petrila cantităţi de substanţe etnobotanice mai multor consumatori, respectiv 22 de tranzacţii.

Din declaraţiile inculpatului K. a reieşit că, începând cu luna noiembrie 2012, a început să cumpere substanţe etnobotanice, în mai multe rânduri, în vederea comercializării, de la inculpatul A., pe care le-a vândut, ulterior, unor consumatori din Cluj-Napoca, iar începând cu luna ianuarie 2013, a început să vândă en-gros astfel de substanţe primite de la inculpatului A., inculpatului G. care. la rândul său, le vindea inculpaţilor J. şi K.

Inculpaţii A. şi K. şi-au desfăşurat activitatea de comercializare de substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv în condiţiile unui grup infracţional nestructurat în perioada noiembrie 2012 - martie 2013, iar inculpaţii G., U., J., K. au desfăşurat, în aceleaşi condiţii, activităţile infracţionale descrise în perioada ianuarie - martie 2013.

Din cercetări a rezultat faptul că inculpatul V. a efectuat operaţiuni cu produse, în condiţiile unui grup infracţional nestructurat, ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive în perioada decembrie 2012 - aprilie 2013, cumpărând astfel de substanţe atât de pe internet, cât şi de la inculpatul A. şi le-a vândut consumatorilor din Cluj-Napoca şi inculpatului Ş. Astfel, în această perioadă, inculpatul a vândut pe raza municipiului Cluj-Napoca, către mai mulţi consumatori, aproximativ 1,5 kg de substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv, iar în jurul datei de 10 aprilie 2013 i-a vândut inculpatului G. câteva zeci de grame de astfel de substanţe.

În urma percheziţiei domiciliare din data de 11 aprilie 2013 efectuate la inculpatul V. au fost ridicate mai multe plicuri conţinând diverse substanţe, din care, în urma raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 7 mai 2013 efectuat de către Laboratorul de Analize şi Profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. - Cluj-Napoca a rezultat faptul că aceste substanţe conţin JWH-122, JWH-210, 4-MEC substanţe care sunt clasificate în raportul anual EUROPOL 2010 privind implementarea aceleiaşi decizii a Consiliului UE la anexa 2 la poziţiile 17, 28 şi 15, ca făcând parte din cele 41 de noi substanţe psihoactive raportate pentru prima dată în anul 2010. AM-2201 şi alfa-PVP sunt clasificate în raportul anual EUROPOL 2011 privind implementarea aceleiaşi decizii a Consiliului UE la anexa 1 la poziţiile 4 şi 12 ca făcând parte din cele 49 de noi substanţe psihoactive raportate pentru prima dată în anul 2011. JWH-122, JWH-210, 4-MEC, AM-2201 şi alfa-PVP s-au regăsit în substanţele ridicate de la inculpatul V. în cantitate de 2.664,5 grame, iar UR-144, UR-144-ccyclopropil produs de rearanjare. AKB-48. 5F-AKB-48 s-au regăsit în cantitate de 1.891,1 grame.

În cursul cercetărilor, s-a stabilit că inculpatul A. a avut şi o altă metodă de distribuţie şi comercializare a substanţelor susceptibile de a avea efect psihoactiv.

Astfel, dintr-o supraveghere ambientală autorizată, care a avut loc în data de 7 martie 2013 şi care l-a avut ca ţintă pe inculpatul A. a rezultat faptul că în jurul orelor 13:47 acesta a intrat în incinta sediului KK. Cluj-Napoca de unde, după câteva minute, a ieşit cu un pachet pe care era inscripţionat cu galben - KK.. Acesta s-a deplasat la un imobil. După un timp, în jurul orelor 14:10, a coborât din imobil, s-a îndreptat spre ghena de gunoi, unde a aruncat ambalajul acelui colet. În aceeaşi zi, în jurul orelor 21:00 inculpatul A. a mai fost văzut ieşind de la acea adresă cu mai multe cutii pe care le-a aruncat la aceiaşi ghenă. S-a reîntors în imobil, iar la scurt timp, A. a coborât, având asupra sa două cutii de carton şi o plasă şi a plecat de la acest imobil cu un taxi, cutiile şi plasa ducându-le la domiciliul său din Cluj. În jurul orelor 01:05 A. s-a reîntors la apartament, unde în intervalul 01:15 - 01:47 a fost observat ieşind de trei ori de la acea adresă şi aruncând la ghenă mai multe cutii de carton şi o geantă de dimensiuni mari de culoare neagră.

Ambalajele, cutiile şi geanta au fost recuperate, iar în urma analizelor de laborator efectuate de către Laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. - Timiş din 3 aprilie 2013 a rezultat faptul că probele înaintate spre analiză au fost examinate în lumină naturală şi artificială, cu ochiul liber şi la stereomicroscop. Acestea sunt constituite din următoarele:

- proba nr. 1 un recipient din material plastic, de culoare albă şi capacitate 1 litru, prevăzut cu inscripţia "A." pe dop, în care se observă urme materie;

- proba nr. 2: douăzeci mănuşi chirurgicale, de culoare albă, care prezintă urme de utilizare;

- proba nr. 3: 1,8 grame fragmente vegetale mărunţite de culoare verde, introduse într-un sac din rafie de culoare albă;

- proba nr. 4-1: cinci pungi tip zipp-lock din material plastic transparent, în care se observă urme materie de culoare albă;

- proba nr. 4-2: o pungă tip zipp-lock din material plastic transparent, notată "180 x 250", în care se observă urme materie de culoare maro;

- proba nr. 5: o pungă tip zipp-lock din material plastic transparent, în care se observă urme materie de culoare verde;

- proba nr. 6: o pungă tip zipp-lock cu eticheta de culoare albă, în care se observă urme materie de culoare verde;

- proba nr. 7: o pungă tip zipp-lock din material plastic transparent, în care se observă urme materie de culoare verde;

- proba nr. 8: o pungă tip zipp-lock din material plastic transparent, cu eticheta de culoare albă în care se observă urme materie de culoare verde;

- proba nr. 9: 1971,1 grame fragmente vegetale mărunţite de culoare verde, introduse în două pungi tip zipp-lock din material plastic transparent;

- proba nr. 10: 490,0 grame fragmente vegetale mărunţite de culoare verde, introduse într-o pungă tip zipp-lock din material plastic transparent;

- proba nr. 11: 3,9 grame substanţă cristalină de culoare albă, introdusă într-o pungă tip zipp-lock din material plastic transparent;

- proba nr. 12: 0,9 grame substanţă cristalină de culoare alb-roz, ambalată într-o pungă tip zipp-lock din material plastic transparent;

- proba nr. 13: douăsprezece mănuşi chirurgicale, de culoare albă, care prezintă urme de utilizare, ambalate într-o pungă albă din material plastic;

- proba nr. 14: şapte pungi tip zipp-lock din material plastic argintiu, în care se observă urme materie;

- proba nr. 15: douăzeci şi unu pungi tip zipp-lock din material plastic argintiu, în care se observă urme materie;

- proba nr. 16: o pungă tip zipp-lock din material plastic argintiu, în care nu se observă urme materie;

- proba nr. 17: o pungă tip zipp-lock din material plastic argintiu, în care nu se observă urme materie;

- proba nr. 18: o pungă tip zipp-lock din material plastic argintiu, în care nu se observă urme materie;

- proba nr. 19: o pungă tip zipp-lock din material plastic argintiu, în care nu se observă urme materie;

- proba nr. 20: o pungă tip zipp-lock din material plastic argintiu, în care nu se observă urme materie;

- proba nr. 21: o pungă tip zipp-lock din material plastic argintiu, în care nu se observă urme materie;

- proba nr. 22: o lingură din metal (lungime 36 cm) pe care se observă urme materie de culoare maro;

- proba nr. 23: 10,2 grame fragmente vegetale mărunţite de culoare verde, introduse în şase pungi tip zipp-lock din material plastic transparent;

- proba nr. 24: o pungă tip zipp-lock din material plastic transparent, în care se observă urme materie de culoare maro deschis;

- proba nr. 25: 1002,9 grame fragmente vegetale mărunţite de culoare verde, introduse în patru pungi tip zipp-lock din material plastic argintiu;

- proba nr. 26: 503,4 grame substanţă cristalină de culoare albă, ambalată într-o pungă tip zipp-lock din material plastic transparent;

- proba nr. 27: 6,64 grame substanţă pulverulentă de culoare albă, ambalată într-o pungă tip zipp-lock din material plastic transparent;

- proba nr. 28: 7,13 grame substanţă pulverulentă de culoare albă, ambalată într-o pungă tip zipp-lock din material plastic transparent;

- proba nr. 29: 5,4 grame substanţă cristalină de culoare albă, ambalată într-o pungă tip zipp-lock din material plastic transparent;

- proba nr. 30: 3,91 grame substanţă pulverulentă de culoare albă, ambalată într-o pungă tip zipp-lock din material plastic transparent;

- proba nr. 31: 0,94 grame substanţă cristalină de culoare albă, ambalată într-o punguţă tip zipp-lock din material plastic transparent;

- proba nr. 32: 0,05 grame substanţă pulverulentă de culoare albă, ambalată într-o punguţă tip zipp-lock din material plastic transparent;

- proba nr. 33: 0,48 grame substanţă cristalină de culoare bej (maro deschis), introdusă într-o punguţă tip zipp-lock din material plastic transparent;

- proba nr. 34: 0,55 grame fragmente vegetale mărunţite de culoare verde închis şi bej, introduse într-o punguţă tip zipp-lock din material plastic transparent;

- proba nr. 35: 0,25 grame fragmente vegetale mărunţite de culoare verde, ambalate într-o punguţă tip zipp-lock din material plastic transparent;

- proba nr. 36: 2,18 grame substanţă cristalină de culoare albă. ambalată într-un pliculeţ tip zipp-lock din material plastic argintiu;

- proba nr. 37: 1,37 grame substanţă pulverulentă de culoare albă, ambalată într-un pliculeţ tip zipp-lock din material plastic argintiu;

- proba nr. 38: 2,21 grame substanţă pulverulentă de culoare alb-gri, ambalată într-un pliculeţ tip zipp-lock din material plastic argintiu;

- proba nr. 39-1: 27,85 grame substanţă pulverulentă de culoare albă, ambalată într-o pungă tip zipp-lock din material plastic transparent;

- proba nr. 39-2: 11,49 grame substanţă pulverulentă de culoare alb-gălbui, ambalată într-o pungă tip zipp-lock din material plastic transparent;

- probele nr. 39-1 şi nr. 39-2 au fost introduse într-o pungă tip zipp-lock din material plastic argintiu.

- proba nr. 40: o pungă tip zipp-lock din material plastic argintiu, în care se observă urme materie de culoare maro;

- proba nr. 41: un pahar din material plastic transparent, care prezintă urme materie de culoare albă;

- proba nr. 42: un borcan din sticlă, prevăzut cu capac metalic auriu, de capacitate 3 litri, în care se observă urme materie de culoare verde;

- proba nr. 43: un borcan din sticlă, prevăzut cu capac metalic alb de capacitate 3 litri, spart, în care se observă urme materie de culoare verde;

- proba nr. 44: un borcan din sticlă, prevăzut cu capac din material plastic albastru, în care se observă urme materie de culoare verde;

- proba nr. 45: o halbă de bere din sticlă, spartă, pe care se observă urme materie;

- proba nr. 46: trei pahare de sticlă transparentă, prevăzute cu o etichetă inscripţionată cu o săgeată, pe care se observă urme materie;

- proba nr. 47: o lingură din metal (lungime 20,5 cm), pe care se observă urme materie de culoare maro;

- proba nr. 48: 783,6 grame fragmente vegetale mărunţite de culoare verde, ambalate în cinci pungi tip zipp-lock din material plastic transparent;

- proba nr. 49: 39,3 grame fragmente vegetale mărunţite de culoare verde, ambalate în două pungi tip zipp-lock din material plastic transparent;

- proba nr. 50: 892,9 grame fragmente vegetale mărunţite de culoare verde, ambalate într-o pungă tip zipp-lock din material plastic transparent;

- proba nr. 51: 202,8 grame fragmente vegetale mărunţite de culoare verde, ambalată într-o pungă tip zipp-lock din material plastic transparent;

- proba nr. 52: 143,5 grame fragmente vegetale mărunţite de culoare verde, ambalată într-o pungă tip zipp-lock din material plastic transparent;

- proba nr. 53: 160,8 grame fragmente vegetale (boboci de trandafir) de culoare roz-mov, ambalate într-o pungă tip zipp-lock din material plastic transparent;

- proba nr. 54: 944,7 grame fragmente vegetale mărunţite de culoare verde, ambalate în cinci pungi tip zipp-lock din material plastic transparent, de diferite mărimi;

- proba nr. 55: 274,5 grame fragmente vegetale mărunţite de culoare verde, ambalate într-o pungă tip zipp-lock din material plastic transparent şi albastru;

- proba nr. 56: 26,3 grame substanţă solidă, cu aspect de rezină, de culoare maro, ambalată într-o pungă tip zipp-lock din material plastic transparent;

- proba nr. 57: 23,3 grame fragmente vegetale mărunţi te de culoare verde, ambalate într-o pungă tip zipp-lock din material plastic transparent;

- proba nr. 58: 20,2 grame fragmente vegetale mărunţite de culoare maro, ambalate într-o pungă tip zipp-lock din material plastic transparent;

- proba nr. 59: 1,7 grame fragmente vegetale mărunţite de culoare verde, ambalate într-o pungă tip zipp-lock din material plastic transparent;

- proba nr. 60: o pungă tip zipp-lock din material plastic transparent, în care se observă urme materie de culoare roşie;

- proba nr. 61: 3.968,6 grame fragmente vegetale mărunţite de culoare verde;

- proba nr. 62: 247,2 grame fragmente vegetale mărunţite de culoare verde, ambalate într-o pungă tip zipp-lock din material plastic transparent;

- proba nr. 63: 1995,3 grame fragmente vegetale mărunţite de culoare verde, ambalate într-o pungă tip zipp-lock din material plastic transparent;

- proba nr. 64: 495,9 grame fragmente vegetale mărunţite de culoare verde, ambalate într-o pungă tip zipp-lock din material plastic transparent;

- proba nr. 65: 192,5 grame fragmente vegetale mărunţite de culoare verde, ambalate într-o pungă tip zipp-lock din material plastic transparent;

- proba nr. 66: un recipient transport hrană din inox (capacitate 10,5 litri, diametru 24 cm), prevăzută cu capac, în care se observă urme materie de culoare verde;

- proba nr. 67: trei pungi tip zipp-lock din material plastic transparent, în care nu se observă urme materie de culoare verde;

- proba nr. 68: 98,3 grame fragmente vegetale mărunţite de culoare verde, ambalate într-o pungă tip zipp-lock din material plastic transparent;

- proba nr. 69: 1.227,3 grame fragmente vegetale mărunţite de culoare verde, ambalate într-un sac albastru din rafie;

- proba nr. 70: o pungă tip zipp-lock din material plastic transparent, în care se observă urme materie de culoare verde;

- proba nr. 71: un blender din material plastic gri şi transparent, în care se observă urme materie de culoare verde;

- proba nr. 72: un blender din material plastic negru şi transparent, în care se observă urme materie de culoare verde;

- proba nr. 73: un recipient de mărunţire, din material plastic transparent, prevăzut cu capac alb şi cuţit din inox, în care se observă urme materie de culoare verde.

În urma examinării şi analizării au reieşit următoarele:

În probele nr. 1, 2, 3, 4-1, 4-2, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38, 39-1, 39-2, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 58, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 66, 67, 68, 69, 70, 71, 72 şi 73, înaintate în cauza privind pe inculpatul A., nu s-au pus în evidenţă substanţe stupefiante sau psihotrope supuse controlului conform Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

În urma acestor analize, laboratorul de analiză a făcut următoarele observaţii şi interpretări:

În proba nr. 4-1 s-au pus în evidenţă compuşi cu spectru de masă asemănător cu "UR-144 ", "UR-144 cidopropil - produs de rearanjare" şi "AM-2201".

Probele nr. 11, 12 şi 31 conţin un compus cu spectru de masa asemănător cu "4-MEC".

În proba nr. 22 s-au pus în evidenţă compuşi cu spectru de masă asemănător cu "UR-144", "UR-144 cidopropil - produs de rearanjare", "AKB-48", "5-Fluoro-AKB-48" şi "AM-2201".

Proba nr. 26 conţine compuşi cu spectru de masă asemănător cu "UR-144" şi "UR-144 cidopropil - produs de rearanjare".

Proba nr. 27 conţine un compus cu spectru de masă asemănător cu "5-Fluoro-AKB-48".

Proba nr. 28 conţine un compus cu spectru de masă asemănător cu "AM-2201".

Proba nr. 30 conţine un compus cu spectru de masă asemănător cu "MAM-2201".

Proba nr. 32 conţine un compus cu spectru de masă asemănător cu "4-Metilbufedrona".

În proba nr. 34 s-au pus în evidenţă compuşi cu spectru de masă asemănător cu "UR-144", "UR-144 cidopropil - produs de rearanjare" şi "AKB-48".

În proba nr. 35 s-au pus în evidenţă compuşi cu spectru de masă asemănător cu "UR-144", "UR-144 cidopropil - produs de rearanjare" şi "AKB-48".

Proba nr. 39-1 conţine un compus cu spectru de masă asemănător cu "AM-2201".

Proba nr. 39-2 conţine un compus cu spectru de masă asemănător cu "AKB-48".

În proba nr. 41 s-au pus în evidenţă compuşi cu spectru de masă asemănător cu "UR-144 cidopropil - produs de rearanjare", "5-Fluoro-AKB-48" şi "AM-2201".

În proba nr. 42 s-au pus în evidenţă compuşi cu spectru de masă asemănător cu "UR-144", "UR-144 cidopropil - produs de rearanjare", "AKB-48", "5-Fluoro-AKB-48", "AM-2201" şi "JWH-210".

În proba nr. 43 s-au pus în evidenţă compuşi cu spectru de masă asemănător cu "UR-144 cidopropil - produs de rearanjare", "5-Fluor o-AKB-48 " şi "JWH-210".

În proba nr. 44 s-au pus în evidenţă compuşi cu spectru de masă asemănător cu "UR-144 cidopropil - produs de rearanjare", "5-Fluoro-AKB-48" şi "AM-2201".

În proba nr. 45 s-au pus în evidenţă compuşi cu spectru de masă asemănător cu "UR-144", "UR-144 cidopropil - produs de rearanjare", "5-Fluoro-AKB-48" şi "AM-2201".

În proba nr. 46 s-au pus în evidenţă compuşi cu spectru de masă asemănător cu "UR-144", "UR-144 cidopropil - produs de rearanjare", "AKB-48", "5-Fluoro-AKB-48", "AM-2201" şi "MAM-2201".

În proba nr. 47 s-au pus în evidenţă compuşi cu spectru de masă asemănător cu "UR-144", "UR-144 cidopropil - produs de rearanjare", "AKB-48" şi "5-Fluor o-AKB-48".

În proba nr. 54 s-au pus în evidenţă compuşi cu spectru de masă asemănător cu "UR-144 cidopropil - produs de rearanjare", "AKB-48" şi "5-Fluor o-AKB-48".

În proba nr. 55 s-au pus în evidenţă compuşi cu spectru de masă asemănător cu "AM-2201 şi JWH-210".

În proba nr. 66 s-au pus în evidenţă compuşi cu spectru de masă asemănător cu "UR-144", "UR-144 cidopropil - produs de rearanjare", "5-Fluoro-AKB-48" şi "AM-2201".

În proba nr. 73 s-au pus în evidenţă compuşi cu spectru de masă asemănător cu "UR-144", "UR-144 cidopropil - produs de rearanjare", "AKB-48" şi "MAM-2201".

Compuşii "UR-144", "UR-144 cidopropil - produs de rearanjare", "AKB-48", "5-Fluoro-AKB-48", "AM-2201", "MAM-2201" şi "JWH-210" fac parte din Clasa cannabinoizilor sintetici, au fost identificaţi în baza datelor din literatura de specialitate, dar nu au fost confirmaţi, din lipsa unui material de referinţă certificat.

Compuşii "4-MEC" (4-Metiletcatinona) şi "4-Metilbufedrona", fac parte din Clasa catinonelor. Compuşii au fost identificaţi în baza datelor din literatura de specialitate, dar nu au fost confirmaţi, din lipsa unui material de referinţă certificat. În literatura de specialitate sunt incluşi în categoria "designer drugs".

În raportul anual EUROPOL 2010 privind implementarea Deciziei 2005/387/JHA a Consiliului UE - anexa 2 apar ca substanţe psihoactive raportate pentru prima dată în anul 2010, 4MEC la poziţia 15 şi JWH-210 la poziţia 28 ca făcând parte din cele 49 de noi substanţe psihoactive raportate pentru prima dată în anul 2010.

În raportul anual EUROPOL 2011 privind implementarea aceleiaşi decizii a Consiliului UE, la anexa 1, este prezentă AM2201 la poziţia 4, MAM-2201, JWH-122 la poziţia 21 şi 4-Metilbufedronă la poziţia 30 ca făcând parte din cele 49 de noi substanţe psihoactive raportate pentru prima dată în anul 2011.

Concluziile finale ale raportului de constatare tehnico-ştiinţifică au arătat că, privind în ansamblu, existenţa pe echipamentele de bucătărie obişnuite a amestecurilor de compuşi arătaţi poate demonstra că au fost amestecaţi în diferite moduri, toate aceste probe putând fi folosite într-un laborator clandestin, deoarece prezintă multe din caracteristicile laboratoarelor de acest fel (echipamente, chimicale).

Având în vedere datele din care reiese că inculpatul A. a fost destinatarul unui colet prin reţeaua KK. şi existând indicii că acesta primea substanţele etnobotanice, atât în nume propriu, cât şi sub paravanul unei firme - SC X. Cluj-Napoca, s-a efectuat corespondenţă, iar din răspunsul acestora a reieşit faptul că în perioada octombrie 2012 - 7 martie 2013 inculpatul A. a primit un număr de 9 colete de la Y. şi Z. din Spania, în greutate de 12,8 kg. Totodată, din indiciile existente la dosarul cauzei a rezultat faptul că inculpatul A. a expediat astfel de substanţe către diferiţi subdealeri sau consumatori din ţară sub paravanul SC F. SRL Cluj-Napoca, prin intermediul firmei de curierat C.

Din adresa din 20 martie 2013 a C. a reieşit faptul că, în perioada 18 septembrie 2012 - 18 martie 2013, inculpatul a făcut un număr de 521 expedieri de colete către un număr de 114 destinatari, totalul sumei plătită ramburs de către aceştia către expeditor fiind 470.861 lei. Totodată, analizând datele CD-ului trimis de aceştia, ce conţine confirmările de primire ale expediţiilor în cauză, s-a constatat că persoana care a ridicat plicurile în numele destinatarului SC W. SRL Cluj-Napoca a fost inculpatul A., care s-a legitimat, în cele mai multe cazuri, cu CI nr. x1, din verificări rezultând că acest număr de act de identitate aparţine numitei Q.. Totuşi, în unele situaţii apare la aceeaşi rubrică inculpatul A., iar ca act de identitate apare CI nr. x2, din verificări rezultând că acest act de identitate aparţine inculpatului A.. Pe aceste documente mai apare şi numele de AA. la care figurează acelaşi număr de act de identitate ca cel al numitei Q..

Din declaraţiile numiţilor BB. şi CC., lucrători în cadrul C. - Cluj-Napoca, a rezultat faptul că, în urma prezentării fotografiei inculpatului A.. aceştia au declarat că persoana din fotografie a trimis şi ridicat colete prin firma C. de circa doi ani, trimiţând coletele de pe firma SC F. şi primind colete pe numele A. sau AA..

Din declaraţiile martorului DD., persoană care apare pe tabelul întocmit de C. ca destinatar al coletelor expediate de inculpatul A., reiese că a comandat substanţele de pe internet de la o persoană care se ascundea în spatele ID de Messenger "EE.", de la care a cumpărat substanţă vegetală pentru fumat cu denumirea comercială "FF.". Substanţa de mai sus avea efecte psihoactive puternice de relaxare şi pierderi frecvente ale contactului cu realitatea. Acest Dosar nr. x/P/2013, a fost declinat de către D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timişoara, din care s-a reţinut faptul că, în data de 27 februarie 2013, DD. şi GG. au fost surprinşi la bordul unui autoturism având asupra lor un număr de 93 de pliculeţe care conţineau substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Din raportul de constatare din 14 martie 2013 al Laboratorului de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. - Timişoara a rezultat faptul că în pliculeţele respective s-au pus în evidenţă compuşi asemănători AM-2201 şi 4-MEC, care fac parte din rapoartele anuale Europol 2010 şi 2011.

Martorii HH., II., JJ. au confirmat aceleaşi lucruri susţinute şi de martorul DD., în plus, martorul JJ. a declarat că s-a întâlnit cu persoana care a furnizat substanţele etnobotanice, iar în urma prezentării planşei foto a recunoscut-o pe aceasta ca fiind A.

Activitatea inculpatului A. a încetat după data de 8 martie 2013, respectiv după ce a aruncat la ghena de gunoi bunurile arătate mai sus. Este posibil ca acesta să fi fost avertizat că este urmărit pentru activitatea infracţională pe care o desfăşura, avertizare posibilă după ce organele de urmărire penală au făcut corespondenţă cu firma de curierat KK. Cluj-Napoca.

Din actele dosarului, luând în calcul numărul coletelor expediate conform informaţiilor certe furnizate de C., a rezultat că inculpatul A. a comercializat, în perioada septembrie 2012 - martie 2013, minim 10 kg de substanţe etnobotanice, cu un câştig ilicit de minim 10 lei/gram, aşadar minim 100.000 lei.

Raportat la modul de desfăşurare a activităţii infracţionale de comercializare substanţe psihoactive, s-a impus concluzia că inculpaţii G., J., K., K., R., A., V. şi L. s-au asociat, constituind un grup nestructurat, în scopul săvârşirii infracţiunii de efectuarea de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Pentru existenţa grupului infracţional nestructurat, definit ca fiind o asociere de mai multe persoane în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni, dar care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului, nu este necesar ca membrii grupului să se cunoască.

Grupul infracţional nestructurat avea dealeri locali, care erau aprovizionaţi de inculpatul A. la intervale scurte de timp (2 - 3 zile până la o săptămână) cu astfel de substanţe, respectiv inculpaţii K. şi V. din Cluj-Napoca, care la rândul lor distribuiau aceste substanţe.

Cei care intrau în contact direct cu consumatorii erau subdealerii stradali - inculpaţii J., K., G. şi L. (pe raza municipiilor Petroşani şi Petrila) şi LL. şi V. (pe raza municipiului Cluj-Napoca).

Inculpaţii G. şi LL. cumpărau substanţele etnobotanice de la inculpatul K., care la rândul lui le cumpăra de la inculpatul A.. Tot de la A. cumpăra astfel de substanţe şi V.

Consumatorii erau în general tineri elevi şi studenţi de pe raza localităţilor Petroşani, Petrila şi Cluj-Napoca.

Cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate în data de 11 aprilie 2013 la o locaţie de-a inculpatului V. au fost găsite şi ridicate mai multe pungi din plastic cu masă vegetală uscată, pungi din material plastic cu mai multe pliculeţe inscripţionate şi alte plicuri neinscripţionate, un recipient din plastic, diverse etichete cu inscripţiile substanţelor arătate mai sus, cutii de carton cu pliculeţe neinscripţionate goale, precum şi suma de 14.355 lei, asupra căreia s-a dispus instituirea sechestrul asigurător, întrucât reprezintă câştiguri provenite din comercializarea de substanţe etnobotanice.

Astfel de produse au fost găsite şi în maşină, cu ocazia percheziţiei acesteia.

Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 7 mai 2013 efectuat de către Laboratorul de Analize şi Profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. - Cluj-Napoca a rezultat faptul că aceste substanţe conţin JWH-122, JWH-210, 4-MEC substanţe care sunt clasificate în raportul anual EUROPOL 2010 privind implementarea aceleiaşi decizii a Consiliului UE, la anexa 2, la poziţiile 17, 28 şi 15, ca făcând parte din cele 41 de noi substanţe psihoactive raportate pentru prima dată în anul 2010. AM-2201 şi alfa-PVP sunt clasificate în raportul anual EUROPOL 2011 privind implementarea aceleiaşi decizii a Consiliului UE la anexa 1, la poziţiile 4 şi 12, ca făcând parte din cele 49 de noi substanţe psihoactive raportate pentru prima dată în anul 2011, JWH-122, JWH-210, 4-MEC, AM-2201 şi alfa-PVP s-au regăsit în substanţele ridicate de la inculpatul V. în cantitate de 2.664,5 grame, iar UR-144, UR-144-ccyclopropil produs de rearanjare, AKB-48, 5F-AKB-48 s-au regăsit în cantitate de 1.891,1 grame.

Cu ocazia percheziţiei efectuate la inculpatul A. a fost găsită şi ridicată suma de 8.889 lei, asupra căreia s-a dispus instituirea sechestrul asigurător.

În ceea ce priveşte probaţiunea în faza de judecată, instanţa a arătat următoarele:

Inculpatul A. s-a prevalat de dreptul la tăcere reglementat de art. 70 C. proc. pen. din 1968.

Apărarea sa a avut ca obiectiv contestarea modului de desfăşurare a urmăririi penale, a efectului psihoactiv al substanţelor comercializate, decredibilizarea martorilor JJ. şi DD., precum şi inducerea ideii că supravegherea în mediu ambiental şi ridicarea bunurilor aruncate la ghena de gunoi nu au avut loc cu respectarea dispoziţiilor legale, fiind astfel probe ilegal obţinute.

S-a arătat că vinovăţia inculpatului este pe deplin dovedită prin declaraţiile inculpaţilor G., K. şi V., procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică întocmite de Laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor Timiş, respectiv Cluj, adresa din 20 martie 2013 de la C., respectiv de la KK., declaraţiile martorilor BB., CC., HH., II., JJ. şi DD..

Martorii BB. şi CC., lucrători în cadrul C. Cluj-Napoca, în urma prezentării fotografiei inculpatului A., au declarat că persoana din fotografie a trimis şi ridicat colete prin firma C. de circa doi ani, trimiţând coletele de pe firma SC F. şi primind colete pe numele A. sau AA..

Martorul DD. persoană care apare pe tabelul întocmit de C. ca destinatar a coletelor expediate de inculpatul A., a declarat în cursul urmăririi penale, că a comandat substanţele de pe internet de la o persoană care se ascundea în spatele ID de Messenger "EE.", de la care a cumpărat substanţă vegetală pentru fumat cu denumirea comercială FF. Substanţa de mai sus avea efecte psihoactive puternice de relaxare şi pierderi frecvente ale contactului cu realitatea.

În declaraţia dată în instanţă, martorul DD., consumator de substanţe etnobotanice, a confirmat că a comandat on-line astfel de substanţe de la firma SC MM. SRL, respectiv 14 colete, primind coletele prin C.

Pentru fiecare colet plătea 1.500 - 2.000 lei, preţul unui gram de substanţă cu efect psihoactiv fiind 30 - 35 lei, astfel că la fiecare comandă primea în medie 500 - 600 grame, suma obţinută de inculpat de la acest martor este între 21.000 - 28.000 lei (14 x 1500 sau 2000).

Conform declaraţilor martorului, starea indusă de consumul prin inhalare sau prizare de substanţe etnobotanice este de euforie, care durează cam 30 de minute.

Martorul JJ. a declarat în cursul urmăririi penale că s-a întâlnit cu persoana care a furnizat substanţele etnobotanice, iar în urma prezentării planşei foto a recunoscut-o pe aceasta ca fiind A.

În declaraţia dată în instanţă, de asemenea l-a recunoscut pe inculpatul A. ca fiind cel cu care se întâlnea în Cluj-Napoca şi de la care a primit substanţele cu efect psihoactiv, comandate pe messenger de pe site-ul EE. A precizat martorul că efectul acestor substanţe era o stare de ameţeală, iar preţul unui gram era de 30 lei.

Cu privire la nulitatea absolută a înregistrărilor stocate pe cele două CD-uri vizionate, motivat de împrejurarea că au fost efectuate de un organ necompetent şi neautorizat, respectiv de angajaţi S.R.I., instanţa a arătat că trebuie realizată o distincţie între procurorul sau organul de urmărire penală, autorizaţi să efectueze interceptarea şi înregistrarea prin încheierea preşedintelui instanţei şi persoanele chemate să dea concurs tehnic la interceptări, în cazul de faţă angajaţi S.R.I.

Analizând susţinerea inculpatului şi prevederile art. 912 şi art. 197 alin. (2) C. proc. pen. din 1968, instanţa a considerat ca fiind legal administrată proba înregistrării audio-video în mediu ambiental din datele de 22 februarie 2013 şi 7 martie 2013, autorizată provizoriu de procuror şi confirmată ulterior de instanţă.

În cursul judecăţii, inculpatul a solicitat efectuarea unei expertize de laborator în vederea certificării dacă produsele comercializate au sau nu efect psihoactiv.

Efectul psihoactiv al unei substanţe este definit de art. 1 lit. e) din Legea nr. 194/2011 ca fiind unul dintre următoarele efecte pe care le poate avea un produs, atunci când este consumat de către o persoană: stimularea sau inhibarea sistemului nervos central al persoanei, având ca rezultat modificări ale funcţiilor şi proceselor psihice şi ale comportamentului ori crearea unei stări de dependenţă, fizică sau psihică. În acest context, instanţa a constatat că efectul psihoactiv poate fi stabilit şi pe baza declaraţiilor martorilor DD. şi JJ., care au confirmat că aceste substanţe aveau un efect de relaxare, de euforie şi că le consumau zilnic, ceea ce induce ideea unei dependenţe. Instanţa a subliniat că existenţa stării de dependenţa nu este determinantă pentru stabilirea efectului psihoactiv, acesta fiind doar unul din criterii.

De altfel, efectul psihoactiv al substanţelor JWH-122, JWH-210, 4-MEC AM-2201 şi alfa-PVP este prezumat şi reţinut în baza rapoartelor EUROPOL 2010 - 2012, care nu trebuie transpuse în legislaţia internă pentru a fi aplicabile.

Circumstanţele în care au fost săvârşite infracţiunile, modul de prezentare (în plic, modalitatea în care inculpatul a urmărit să scape de toate materialele folosite pentru porţionarea, ambalarea şi comercializarea substanţelor), cunoaşterea efectelor produse prin consum, au format instanţei convingerea că inculpatul A. care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, a efectuat operaţiuni cu produse ştiind ca acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, a săvârşit cu intenţie infracţiunea prev. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, astfel încât cererea sa de schimbare a încadrării juridice în art. 16 alin. (2) din lege. care sancţionează săvârşirea infracţiunii din culpă (trebuia sau putea să prevadă), nu este întemeiată.

S-a arătat că inculpatul susţine că infracţiunea prevăzută în art. 8 din Legea nr. 39/2003, în modalitatea constituirii unui grup nestructurat, implică o activitate de alcătuire, de înfiinţare a grupului, iar în modalitatea iniţierii implică acţiuni prin care se pun bazele acestui grup. toate acestea presupunând stabilirea componenţei. Sub aspect subiectiv, este necesar ca persoanele care urmăresc iniţierea şi constituirea unui astfel de grup să fie de acord să facă parte din structura acesteia, să achieseze la scopul urmărit de grup şi la modalităţile de aducere la împlinire şi în final, să contribuie la realizarea acestui scop.

De asemenea, s-a arătat că inculpatul susţine că nu se poate reţine că ar fi constituit împreună cu ceilalţi inculpaţi un grup în condiţiile în care nici măcar nu se cunoşteau între ei şi nici nu se poate stabili vreo conexiune între acţiunile ce li se impută. Mai exact probele dosarului au relevat că singurii care se cunoşteau între ei erau inculpatul K. şi inculpatul G.

Alte argumente expuse de inculpat se referă la inexistenţa unor relaţii apropiate între el şi ceilalţi inculpaţi, care este confirmată şi de transcrierile convorbirilor telefonice. neexistând vreo convorbire care să i se atribuie şi în care să fi dialogat cu Ş. sau cu V., considerând că în situaţia în care acest grup la care se face referire ar fi existat în realitate, un minim de apeluri şi convorbiri telefonice ar fi trebuit să existe între toţi membrii grupului sau în declaraţiile inculpaţilor A., K., O. şi L. să fie vreo referire la persoana sa. Pe baza tuturor declaraţiilor inculpaţilor şi din interceptările telefonice existente la dosar s-ar putea deduce faptul că ar fi o persoană la care se apela individual şi ocazional de către inculpatul K., fără însă a se putea stabili o conexiune între el şi restul grupului pentru a conchide că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003. A mai arătat că relaţiile sale cu ceilalţi membri, menţionaţi ca făcând parte din grupul infracţional nestructurat, nu au existat.

Instanţa a arătat că argumentele invocate de inculpat şi expuse mai sus se referă la un grup infracţional organizat, însă el este trimis în judecată pentru constituirea unui grup infracţional nestructurat, definit în art. 8 din Legea 39/2003.

În ceea ce priveşte grupul infracţional organizat nestructurat, instanţa a reţinut că pentru existenţa grupului acestuia, caracterizat ca fiind o asociere de mai multe persoane în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni, dar care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului, nu este necesar ca membrii grupului să se cunoască sau să acţioneze în mod coordonat.

Pentru considerentele expuse mai sus, tribunalul a considerat că cererile inculpatului, ca în temeiul art 11 pct. 2 lit a raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. din 1968, în sensul de a fi achitat de sub acuzaţia săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 19/2011 şi în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. din 1968 de a fi achitat de sub acuzaţia săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003, nu sunt întemeiate.

În drept, s-a reţinut că faptele inculpatului A., care, împreună cu inculpaţii K., V., G. a constituit un grup infracţional nestructurat, care a avut continuitate în timp, dar nu şi o structură şi o ierarhie bine stabilită între membrii săi, la care au aderat inculpaţii J., K., L., R.. în vederea comiterii infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate.

Faptele inculpatului A. care în perioada noiembrie 2012 - martie 2013, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a efectuat operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii. În condiţiile unui grup infracţional nestructurat, respectiv a vândut inculpatului K. şi V. astfel de substanţe, precum şi de a comercializa în perioada septembrie 2012 - martie 2013, prin colete poştale cantitatea de aproximativ 10 kg de substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv către diferite persoane din mai multe localităţi din ţară conform tabelului C. obţinând astfel un câştig aproximativ de 100.000 lei, precum şi a deţine în vederea comercializării cantităţile de substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv (319 grame) întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive prev. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

Inculpatul A. a avut o atitudine constantă de nerecunoaştere a faptelor.

Inculpatul A. este cercetat pentru fapte similare de către D.I.I.C.O.T. Biroul Teritorial Buzău în Dosarul nr. x/P/2011, fiind şi arestat preventiv în cauză la data de 8 iunie 2012, eliberat la data de 12 iunie 2012, cu obligarea de a nu părăsi ţara. În acest dosar s-a efectuat în data de 8 iunie 2012 o percheziţie la domiciliul inculpatului A. din Cluj-Napoca, cu această ocazie ridicându-se de la acesta diferite sume de bani, totalizând aproximativ 400.000 lei. Procesul-verbal de percheziţie domiciliară a fost depus de inculpat în Dosarul Tribunalului Hunedoara nr. x/97/2013, în care s-a soluţionat propunerea de prelungire a măsurii de arestare a inculpaţilor. În prezent, cauza privind pe A. a fost disjunsă din Dosarul nr. x/P/2011, fiind în curs de soluţionare.

La individualizarea judiciară a pedepselor instanţa a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen. din 1969, poziţia procesuală a inculpatului, antecedentele penale, durata în timp a săvârşirii infracţiunilor şi contribuţia determinantă a acestui inculpat la săvârşirea infracţiunilor, numărul persoanelor implicate, consecinţele grave pe care le presupune consumul de substanţe psihoactive asupra sănătăţii consumatorilor.

Instanţa a reţinut şi că inculpatul A. a fost iniţiatorul grupului infracţional nestructurat, comercializând cea mai mare cantitate de substanţe psihoactive, el fiind principalul furnizor de astfel de substanţe către ceilalţi inculpaţi, pe palierul II fiind inculpaţii K., V., Ş. (condamnaţi la câte trei ani închisoare), iar pe palierul III, inculpaţii J., K., L. şi R. (condamnaţi la câte doi ani închisoare).

Din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj a reieşit că inculpatul dispune de resurse interne şi externe necesare pentru a le valorifica în procesul de reintegrare socială, cu condiţia de a-şi dezvolta motivaţia de a respecta legile penale şi de a desfăşura activităţi constructive (implicare în muncă, realizare de venituri în mod licit).

Pentru considerentele expuse, tribunalul a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa închisorii.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termenul prevăzut de art. 363 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. din 1968, inculpatul A., solicitând următoarele:

A. în principal, în baza art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. din 1968, desfiinţarea în întregime a hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

B. În subsidiar, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. din 1968 desfiinţarea sentinţei atacate şi pronunţarea unei noi hotărâri prin care să se dispună achitarea inculpatului pentru ambele fapte reţinute în rechizitoriu.

C. În cel de-al treilea rând, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. din 1968, admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi pronunţarea unei noi hotărâri prin care să se dispună schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 în infracţiunea prevăzută de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 194/2011, iar în ceea ce priveşte pedeapsa rezultantă să se dispună suspendarea acesteia sub supraveghere.

D. În cel de-al patrulea rând, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. din 1968, desfiinţarea în parte a sentinţei atacate şi pronunţarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună o reindividualizare a pedepsei, diminuarea acesteia şi suspendarea sub supraveghere în temeiul art. 861 C. pen. din 1969.

În motivarea apelului s-au arătat următoarele:

A. În cauză au fost încălcate dispoziţiile referitoare la compunerea instanţei de judecată, ceea ce atrage nulitatea absolută a hotărârii în baza dispoziţiei art. 197 alin. (2) C. proc. pen. din 1968, deoarece judecata în faţa instanţei de fond a fost realizată de către un judecător incompatibil să soluţioneze dosarul în ceea ce priveşte situaţia inculpatului, deci într-o compunere greşită a completului de judecată.

În susţinerea acestui incompatibilităţi s-au invocat dispoziţiile art. 47 alin. (2) C. proc. pen. din 1968, potrivit cărora nu mai poate participa la judecarea cauzei judecătorul care şi-a estimat anterior părerea cu privire la soluţia care ar putea fi dată în acea cauză, raportat la următoarele aspecte:

1. Marea majoritate a încheierilor de autorizare a interceptărilor telefonice au fost emise de acelaşi magistrat care ulterior a judecat şi fondul cauzei, iar în cuprinsul acestora se face referire vizavi de vinovăţia inculpatului şi a celorlalţi inculpaţi cercetaţi la acel moment, or în condiţiile în care magistratul învestit cu soluţionarea fondului a reţinut în faza de urmărire penală, cu titlu de certitudine, vinovăţia inculpatului şi că substanţele la care se face referire ar fi substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv, s-a apreciat că acesta nu mai avea dreptul să soluţioneze cauza pe fond, întrucât s-a antepronunţat cu privire la soluţia ce ar putea fi dată în cauză.

2. Judecătorul de la Tribunalul Hunedoara s-a antepronunţat cu privire la situaţia inculpatului apelant în sentinţa dată în Dosarul nr. x/97/2013 al Tribunalului Hunedoara, prin care au fost condamnaţi ceilalţi inculpaţi, astfel că după disjungerea cauzei trebuia să se abţină de la soluţionarea dosarului.

Conform Deciziei nr. 17/2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, judecătorul care a soluţionat cauza conform procedurii simplificate cu privire la unii dintre inculpaţi, în ipoteza în care trimiterea în judecată s-a realizat prin acelaşi rechizitoriu, pentru infracţiuni între care există stare de conexitate sau indivizibilitate, devine incompatibil să soluţioneze dosarul disjuns în situaţia în care în hotărârea pronunţată cu privire la inculpaţii care au solicitat soluţionarea dosarului conform procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen. din 1968 şi-a exprimat părerea cu privire la soluţia ce ar putea fi dată în cauza disjunsă.

La termenul din data de 26 iunie 2013 instanţa a admis cererile formulate de ceilalţi inculpaţi, de judecare în procedura simplificată prevăzută de art. 3201 C. proc. pen. din 1968 şi a disjuns soluţionarea cauzei faţă de inculpat, formându-se astfel Dosarul nr. x/97/2013.

Prin sentinţa penală pronunţată la data de 4 iulie 2013 în Dosar nr. x/97/2013 al Tribunalului Hunedoara, doamna judecător NN. a condamnat ceilalţi inculpaţi atât pentru infracţiunea prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 cât şi pentru cea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003.

În condiţiile în care, în cuprinsul considerentelor sentinţei menţionate, doamna judecător a arătat că inculpatul împreună cu inculpaţii K., V., Ş. a constituit un grup infracţional organizat la care ar fi aderat ulterior şi ceilalţi inculpaţi, practic s-a pronunţat deja cu privire la soluţia ce o va da în prezenta cauză raportat la infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003.

De asemenea, magistratul s-a antepronunţat şi în ceea ce priveşte cealaltă infracţiune. reţinând în sentinţa pronunţată în dosarul disjuns că inculpatul ar fi procurat substanţe cu efect psihoactiv pentru ceilalţi coinculpaţi.

3. A existat o antepronunţare a doamnei judecător raportat la vinovăţia inculpatului în încheierile pronunţate cu ocazia cererilor de liberare provizorie sub control judiciar şi liberare provizorie pe cauţiune formulate de inculpat, încheieri în care s-au făcut aprecieri cu privire la vinovăţia acestuia, ceea ce duce la concluzia unei antepronunţări, deşi cercetarea judecătorească nu era finalizată.

B. În fapt, instanţa a dispus condamnarea inculpatului reţinând că vinovăţia acestuia este pe deplin dovedită prin declaraţiile inculpaţilor G., K. şi V., procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică, adresa din 20 martie 2013 la C. respectiv KK., declaraţiile martorilor BB., CC., HH., II., JJ. şi DD..

S-a arătat că toate aceste mijloace de probă la care face referire instanţa de judecată nu sunt în măsură să justifice starea de fapt reţinută în sentinţă şi nici transmiterea de colete ce ar fi conţinut substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive prin intermediul firmelor de curierat.

În acest sens, din declaraţiile coinculpaţilor K. şi V. date în faza de urmărire penală nu reiese nicidecum starea de fapt reţinută la sentinţă, conform căreia inculpatul i-ar fi aprovizionat cu astfel de substanţe la 2 - 3 zile, susţinere care nu corespunde adevărului şi nu este probată în niciun fel.

Susţinerile inculpaţilor K. şi respectiv V. nu sunt confirmate de vreo altă persoană, iar în conformitate cu prevederile art. 69 C. proc. pen. din 1968 declaraţiile lor pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Simplul fapt că aceşti inculpaţi au optat să uzeze de procedura simplificată nu este în măsură să conducă la concluzia instanţei de fond, putând exista multiple considerente pentru care o persoană să aleagă această posibilitate pentru a putea beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă.

Afirmaţiile celorlalţi inculpaţi nu sunt confirmate nici măcar de întâlnirea înregistrată în mediu ambiental din data de 22 februarie 2013, ora 13:21, deoarece inculpatul nu apare în niciun cadru, în nicio filmare nu se poate distinge numărul autovehiculului pe care l-ar fi condus, marca acestuia, numărul de înmatriculare al autoturismului ce ar fi fost condus de numitul Ş.

În ceea ce priveşte procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice s-a arătat că la dosarul cauzei se face vorbire de anumite convorbiri pe care le-ar fi purtat cu diferite persoane, fără însă ca la dosar să se regăsească vreun act din care să rezulte că numărul de telefon .... ar fi fost folosit de către A.

S-a mai arătat că natura substanţei ce ar fi fost vândută şi efectele acesteia sunt deosebit de importante raportat la acuzaţia care se aduce inculpatului, considerându-se că în mod netemeinic şi nelegal s-a apreciat de către Tribunalul Hunedoara că aceste substanţe ar fi susceptibile de a avea efecte psihoactive fără ca la dosarul cauzei să re regăsească vreo probă ştiinţifică în acest sens. iar pe de altă parte, nu există dovada faptului că substanţele la care face referire Ministerul Public ar avea efect psihoactiv în sensul reglementat de art. 2 lit. e) din Legea nr. 194/2011, efect care se stabileşte prin mijloace ştiinţifice (analize de laborator, expertize) şi nu poate fi prezumat sau dedus din modul în care se prezintă sau este oferită spre vânzare substanţa respectivă, din declaraţiile unor martori şi cu atât mai puţin dintr-o prezumţie, aşa cum în mod greşit a procedat instanţa de fond.

Art. 7 din Legea nr. 194/2011 statuează foarte clar că certificarea faptului că un produs are sau nu efecte psihoactive se stabileşte de către o comisie constituită atât din specialişti din comisia de farmacologie clinică, toxicologie şi toxicodependenţă şi din comisia de psihiatrie din cadrul Ministerului Sănătăţii, cât şi din specialişti din structurile specializate ale Ministerului Administraţiei şi Internelor. La dosarul cauzei nu există vreo probă ştiinţifică pe baza căreia să fi fost stabilit efectul psihoactiv.

Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nu poate constitui mijloc de probă, fiind întocmit în faza actelor premergătoare şi nefiind valorificat de către organele judiciare în conformitate cu dispoziţiile art. 224 alin. (3) C. proc. pen. din 1968. Mai mult, natura substanţelor nu poate fi decât o supoziţie în condiţiile în care în raport, în cazul tuturor probelor relevante, se menţionează că substanţa supusă examinării conţine "un compus cu spectru de masă asemănător" unei anumite substanţe, raportul neconţinând concluzia că substanţele examinate ar intra sub incidenţa Legii nr. 194/2011.

De asemenea, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică este lovit de nulitate absolută, întrucât inspectorul de poliţie care a efectuat lucrarea şi-a însuşit atribuţii de organ de urmărire penală, nepermise de art. 113 alin. (2) teza a doua C. proc. pen. din 1968, întrucât acesta nu s-a limitat la a răspunde la obiectivele fixate de organul de urmărire penală, ci a făcut anumite afirmaţii incompatibile cu calitatea în care era învestit în cadrul rubricii "Observaţii şi interpretări."

S-a mai arătat că stabilirea efectului psihoactiv al unei substanţe pe baza rapoartelor EUROPOL 2010 - 2012 încalcă principiul legalităţii incriminării, aceste rapoarte fiind întocmite la nivel european pentru implementarea Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului UE privind schimbul de informaţii, evaluarea riscurilor şi controlul noilor substanţe psihoactive.

Substanţele menţionate în rapoartele amintite nu constituie o incriminare a respectivelor substanţe nici măcar la nivel european şi revine statelor opţiunea să le incrimineze sau nu.

În sensul art. 2 lit. e) din Legea nr. 194/2011 nu se pot avea în vedere anumite anexe ale unor Rapoarte întocmite de EMCDDA, care nu este for legislativ sau decizional la nivelul Uniunii Europene.

În ceea ce îl priveşte pe numitul JJ., acesta este singurul martor care afirmă că s-ar fi întâlnit cu persoana aflată în spatele id-ului EE., identificându-l pe inculpat ca fiind acea persoană, ceea ce nu corespunde realităţii, deoarece declaraţiile martorului trebuie privite cu serioase rezerve, în condiţiile în care la dosarul cauzei nu există vreo convorbire telefonică între inculpat şi martor, nu există dovada vreunei discuţii purtate pe internet prin intermediul ZZ., iar martorul nu apare pe lista celor de la OO., este evident că din punct de vedere al materialului probator existent la dosar nu existau nici măcar date care să lege martorul de situaţia cercetată.

S-a mai arătat că, în ceea ce priveşte acuzaţia conform căreia inculpatul ar fi comercializat prin intermediul SC C. SRL aproximativ 10 kg de substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, aceasta nu rezultă nicidecum din probele administrate în cauză.

S-a apreciat că, în mod greşit, instanţa de fond a ţinut cont de depoziţiile numiţilor HH., PP., II., RR., SS., TT., ŞŞ. în condiţiile în care aceştia fie au fost audiaţi doar în faza actelor premergătoare (deci în afara procesului penal), fie prin comisie rogatorie fără încunoştinţarea apărătorilor aleşi ai inculpatului, în conformitate cu prevederile art. 172 C. proc. pen. din 1968.

Nici măcar din declaraţiile acestora nu rezultă vreun aspect concret, niciunul dintre aceştia nu face vreo referire la persoana inculpatului, ci fie la id-ul EE. fie la SC F. SRL. Tribunalul Hunedoara a reţinut pe baza declaraţiilor acestora că în toate coletele atribuite inculpatului ar fi fost substanţe cu efect psihoactiv, omiţând în mod voit să menţioneze declaraţiile celorlalte persoane audiate în faza de urmărire penală, respectiv a numiţilor ŢŢ., UU., VV., XX. şi YY.

În ceea ce priveşte declaraţiile numiţilor CC. şi BB. s-a solicitat să se constatate că în rechizitoriu se arată că din cele 72 de probe înaintate spre examinare Laboratorului de Analiză şi Profil a Drogurilor din cadrul BCCO Timiş în doar 24 (33%) dintre acestea s-ar fi identificat anumite substanţe care din punctul de vedere al parchetului ar intra sub incidenţa Legii nr. 194/2011. Cu toate acestea, instanţa de fond a reţinut cu titlu de certitudine că s-ar fi expediat aproximativ 10 kg de substanţe incriminate de Legea nr. 194/2011, însă nu menţionează nicăieri cum a ajuns la aceste cantităţi şi pe baza căror date le-a determinat.

Din toate mijloacele de probă la care face referire instanţa de fond nu rezultă decât cel mult presupunerea că s-ar fi expediat anumite colete, însă nicidecum conţinutul acestora, şi cu atât mai puţin nu confirmă cele susţinute în rechizitoriu în condiţiile în care 90% din destinatari nu au fost audiaţi, iar dintre cei audiaţi mai mult de jumătate au infirmat teza avansată de către parchet.

Tribunalul Hunedoara nu face nicio referire cu privire la ce anume conţineau respectivele colete, greutatea fiecăruia în parte, iar în situaţia în care ar fi fost vorba de anumite substanţe, ce efect aveau acestea asupra organismului uman, aspecte esenţiale a fi precizate raportat la infracţiunea de care este acuzat inculpatul.

În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută în art. 8 din Legea nr. 39/2003, în modalitatea constituirii unui grup nestructurat, s-a arătat că aceasta implică o activitate de alcătuire, de înfiinţare a grupului, iar în modalitatea iniţierii implică acţiuni prin care se pun bazele acestui grup, toate acestea presupunând stabilirea componenţei.

Sub aspect subiectiv, este necesar ca persoanele care urmăresc iniţierea şi constituirea unui astfel de grup să fie de acord să facă parte din structura acesteia, să achieseze la scopul urmărit de grup şi la modalităţile de aducere la împlinire şi, în final, să contribuie la realizarea acestui scop.

S-a arătat că nu se poate susţine că inculpatul ar fi constituit împreună cu ceilalţi trei inculpaţi un grup în condiţiile în care nici măcar nu se cunoşteau şi nici nu se poate stabili vreo conexiune între acţiunile ce li se impută, probele dosarului relevând că singurii care se cunoşteau între ei erau inculpatul K. şi inculpatul G.

Raportat la declaraţiile date de ceilalţi inculpaţi, din moment ce inculpatul Ş. a cumpărat o singură dată de la inculpatul V. (în jurul datei de 10 aprilie 2013 - aspect reţinut şi în rechizitoriu), iar acesta din urmă nu a vândut inculpaţilor A. sau K., apartenenţa acestuia la grupul menţionat de parchet este exclusă.

Pentru existenţa unui grup în sensul menţionat de lege trebuie să existe un minim de trei persoane care să acţioneze în diferite ocazii coordonat, în vederea săvârşirii de infracţiuni.

Inexistenţa unor relaţii apropiate între inculpatul apelant şi ceilalţi inculpaţi este confirmată şi de transcrierile convorbirilor telefonice, neexistând vreo convorbire care să i se atribuie acestuia în care ar fi dialogat cu Ş. sau cu V., nu există convorbiri între K. şi V. şi nici între acesta din urmă şi Ţ.

Or, în situaţia în care acest grup la care se face referire ar fi existat în realitate un minim de apeluri şi convorbiri telefonice ar fi trebuit să existe între toţi membrii grupului.

Nici inculpaţii A., K., O. şi L. nu fac vreo referire la persoana inculpatului A. iar inculpatul U. menţionează că ar fi ştiut că inculpatul K. ar cumpăra substanţe de la o persoană.

S-a mai arătat că trimiterea inculpatului în judecată şi implicit soluţia de condamnare sunt nelegale, în condiţiile în care acesta a fost trimis în judecată pentru nişte fapte raportat la care organul de urmărire penală nu a fost legal sesizat, înscrisul de dosarul de urmărire penală fiind lovit de nulitate absolută.

Acest proces-verbal de sesizare din oficiu datat 8 februarie 2013 şi întocmit de către un lucrător din cadrul B.C.C.O. Hunedoara, din care ar reieşi că în luna februarie organele de anchetă s-ar fi sesizat la această dată cu privire la săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 şi respectiv art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, a fost întocmit după data de 12 aprilie 2013, dată la care era deja pusă în mişcare acţiunea penală în cauză şi reprezintă un abuz din partea organului de urmărire penală.

Scopul pentru care organul de anchetă a procedat în acest mod este acela de a masca faptul că toate actele întocmite în cauză, cel puţin până în cursul lunii aprilie 2013, sunt lovite de nulitate ca urmare a faptului că organul de urmărire penală nu a fost sesizat în mod legal.

După cum a arătat procurorul de caz cu ocazia propunerii de arestare preventivă, sesizarea organelor de anchetă s-a făcut prin printr-o ordonanţă de declinare a competenţei, ceea ce nu figurează printre mijloacele prevăzute în mod limitativ de către art. 221 C. proc. pen. din 1968.

C. Având în vedere că Legea nr. 194/2011 incriminează numai comercializarea acelor substanţe care sunt susceptibile să aibă efecte psihoactive, iar în cauză, conform rapoartelor tehnico-ştiinţifice, probele spuse expertizării nu conţin substanţe stupefiante sau psihotrope, stabilirea făcându-se doar cu referire că unele dintre acestea s-ar regăsi în rapoartele EMCDDA, inculpatul consideră că nu se poate trage concluzia că substanţele în cauză ar fi susceptibile să producă efecte psihoactive, în condiţiile în care legea specială prevede expres în art. 7 că numai o comisie formată din specialişti ai Ministerului Sănătăţii şi Ministerului de Interne este abilitată să certifice dacă un produs are sau nu consecinţe psihoactive.

S-a arătat că, la acest moment, nu sunt dovezi ştiinţifice că produsele la care se face referire sunt susceptibile de efecte psihoactive care să justifice încadrarea juridică în art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 şi nici că inculpatul sau oricare altă persoană ar putea aprecia în mod rezonabil că acestea ar putea produce asemenea efecte. La dosarul cauzei nu există vreun act din care să reiasă că măcar la nivel european s-ar fi dispus incriminarea respectivelor substanţe.

Legea nr. 194/2011, spre deosebire de Legea nr. 143/2000, nu menţionează în mod expres care sunt substanţele cu efect psihoactiv. ci statuează că acest aspect este stabilit de către o comisie din cadrul Ministerului Sănătăţii şi Ministerul Administraţiei Interne, condiţii în care, în lipsa unei certificări, este practic imposibil pentru o persoană să ştie dacă o anumită substanţă are sau nu efect psihoactiv în condiţiile în care nu deţine cunoştinţe avansate în chimie şi se face referire doar la anumite combinaţii de elemente chimice.

Acest aspect ţine şi de previzibilitatea normei de incriminare iar, în condiţiile date, singura încadrare juridică care ar putea fi reţinută, ţinând cont de toate aspectele învederate, este art. 16 alin. (2) din Legea nr. 194/2011.

D. Instanţa de fond nu a procedat la o corectă individualizare a pedepsei raportat la prevederile art. 72 C. pen. din 1969 şi raportat la persoana inculpatului şi posibilităţile de reintegrare socială.

Un prim aspect este gradul de pericol social modic spre redus al faptelor comise, reflectat prin limitele de pedeapsă, legiuitorul sancţionând infracţiunile cu o pedeapsă de la 2 la 8 ani, mult mai reduse decât în cazul unui furt, spre exemplu, sancţionat cu pedepse între 3 şi 15 ani.

În mod greşit instanţa de fond a aplicat o pedeapsă mai mare (4 ani) infracţiunii mijloc, faţă de pedeapsa de 3 ani aplicată pentru infracţiunea scop, în condiţiile în care vizavi de construcţia juridică a acestei pluralităţi de infracţiuni, infracţiunea mai gravă este infracţiunea scop.

S-a mai arătat că se impune reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. din 1969, în condiţiile în care inculpatul este o persoană care nu are antecedente penale, instruită, ce provine dintr-un mediu familial în care educaţia şi instruirea este valorizată în mod corespunzător şi din această perspectivă procesele reeducative au o mai mare şansă de reuşită. Totodată, la momentul declanşării cercetărilor în acest dosar, inculpatul urma cursurile Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Facultăţii Dimitrie Cantemir din Cluj-Napoca.

Cuantumul şi modalitatea de executare a pedepsei trebuie raportat, în primul rând, la persoana celui acuzat şi la posibilităţile sale de integrare socială.

S-a mai solicitat a se avea în vedere, pe lângă aspectele de ordin personal şi concluziile referatului de evaluare, în care se arată că inculpatul este o persoană cu reale posibilităţi de reintegrare socială, precum şi faptul că experienţa privativă de libertate a fost una extrem de dură şi l-a făcut să conştientizeze consecinţele unor abateri de la normele sociale.

Sub aspectul modalităţii de executare, s-a solicitat să se aibă în vedere că toţi ceilalţi inculpaţi care nu aveau antecedente penale au primit pedepse neprivative de libertate, după o perioadă mult mai scurtă de arest preventiv decât cea a inculpatului. Convingerea instanţei că scopul pedepsei, reeducarea infractorului se poate atinge şi fără executarea pedepsei, se formează din aprecierea de ansamblu a faptei săvârşite, a împrejurărilor în care ea s-a săvârşit, a personalităţii infractorului, iar toate datele legate de aceste aspecte pledează în favoarea unei pedepse neprivative de libertate.

Scopul pedepsei, de constrângere şi reeducare a făptuitorul poate fi pe deplin realizat, în acest caz, prin aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus, cu suspendarea acesteia sub supraveghere, în condiţiile în care se va stabili un termen de încercare, iar în toată această perioadă inculpatul va fi obligat să respecte obligaţiile impuse de instanţă şi să aibă un comportament adecvat, în caz contrar riscând revocarea acestei suspendări şi executarea pedepsei în regim de detenţie.

La termenul din 17 septembrie 2014 inculpatul a depus în scris o cerere de schimbare a încadrării juridice, ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile şi o completare a motivelor de apel.

S-a arătat, în esenţă, că prevederile noului cod sunt mai favorabile inculpatului, raportat la limitele de pedeapsă prevăzute pentru cele două infracţiuni, care sunt mai reduse în legea nouă.

În ceea ce priveşte completarea motivelor de apel, s-a solicitat achitarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., arătându-se că, astfel cum se reţine şi în Decizia nr. 12/2014 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, pentru a vedea dacă sunt întrunite condiţiile cerute de lege pentru a vorbi de un grup nestructurat trebuie să existe o grupare de persoane, cu o anumită organizare, cu o disciplină internă, reguli specifice privind ierarhia şi repartizarea atribuţiilor, elemente care dovedesc existenţa structurii organizatorice şi deosebesc pluralitatea constituită de cea ocazională (participaţia penală).

S-a arătat că cele reţinute de către instanţa de fond vin în contradicţie vădită cu considerentele Deciziei nr. 12/2014, în cauză nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, deoarece inculpatul nu a constituit împreună cu inculpaţii K.. V. şi G. un grup, nu există o structură în interiorul presupusului grup şi nu se poate susţine că membrii acestuia ar fi acţionat în mod coordonat în cadrul unui grup cu structură şi roluri predeterminate ale membrilor, ci dimpotrivă. piesele dosarului relevă că fiecare a acţionat în mod independent, fiecare în interesul său personal, apropierea sau colaborarea dintre inculpaţi fiind ocazională, astfel că se impune achitarea inculpatului de sub această acuzaţie.

Examinând hotărârea atacată prin prisma cererilor şi temeiurilor invocate, precum şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, potrivit caracterului devolutiv integral al apelului, conform art. 417 C. proc. pen., Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut următoarele:

În fapt, prin rechizitoriul procurorului din data de 3 iunie 2013 emis în Dosarul nr. x/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate şi Terorism - Serviciul Teritorial Hunedoara s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 şi de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, reţinându-se, în esenţă, că împreună cu inculpaţii K., V., G., inculpatul a constituit un grup infracţional nestructurat care a avut continuitate în timp, dar nu şi o structură şi o ierarhie bine stabilită între membrii săi, la care au aderat inculpaţii J., K., L., R., în vederea comiterii infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

De asemenea, s-a reţinut că inculpatul A., în perioada noiembrie 2012 - martie 2013, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a efectuat operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii, în condiţiile unui grup infracţional nestructurat, respectiv a vândut inculpaţilor K. şi V. astfel de substanţe, precum şi că comercializat în perioada septembrie 2012 - martie 2013, prin colete poştale cantitatea de aproximativ 10 kg de substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv către diferite persoane din mai multe localităţi din ţară, conform tabelului C., obţinând astfel un câştig aproximativ de 100.000 lei, precum şi că a deţinut în vederea comercializării cantităţile de substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv (319 grame).

Examinând materialul probatoriu administrat pe parcursul întregului proces penal, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că în mod corect tribunalul a apreciat că faptele inculpatului sunt dovedite şi constituie infracţiunile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 şi de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, pentru considerentele ce vor fi arătate la analizarea motivelor de apel invocate de inculpat, astfel cum au fost structurate anterior, în expunerea acestora.

A. Referitor la solicitarea de trimitere a cauzei spre rejudecare instanţei de fond, deoarece au fost încălcate dispoziţiile referitoare la compunerea instanţei de judecată cu referire la cazul de incompatibilitate prevăzut de dispoziţiile art. 47 alin. (2) C. proc. pen. din 1968, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că este nefondată, având în vedere următoarele:

Cazul invocat se referă la incompatibilitatea judecătorului care şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţia ce ar putea fi dată în cauză. Acest caz de incompatibilitate nu mai este prevăzut de legea nouă.

Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale: "Actele de procedură îndeplinite înainte de intrarea în vigoare a C. proc. pen., cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data îndeplinirii lor. rămân valabile, cu excepţiile prevăzute de prezenta lege".

În cauza de faţă, faptul că încheierile de autorizare a interceptărilor telefonice au fost emise de acelaşi magistrat, care ulterior a judecat şi fondul cauzei, nu justifică susţinerea inculpatului în sensul că prin aceste încheieri instanţa şi-ar fi exprimat anterior părerea, nefiind real că magistratul învestit cu soluţionarea fondului ar fi reţinut în faza de urmărire penală, cu titlu de certitudine, vinovăţia inculpatului şi că substanţele la care se face referire ar fi substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv.

De asemenea, nici în încheierile pronunţate cu ocazia cererilor de liberare provizorie sub control judiciar şi liberare provizorie pe cauţiune formulate de inculpat, nu s-au făcut aprecieri cu privire la vinovăţia acestuia.

Referitor la faptul că judecătorul s-ar fi antepronunţat cu privire la situaţia inculpatului apelant în sentinţa pronunţată în Dosarul nr. x/97/2013 al Tribunalului Hunedoara, prin care au fost condamnaţi ceilalţi inculpaţi, Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 17/2012, pronunţată în recurs în interesul legii, a stabilit, cu valoare de principiu, că judecătorul care a soluţionat cauza conform procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen. din 1968 cu privire la unii dintre inculpaţi nu devine incompatibil să judece acţiunea penală şi civilă cu privire la ceilalţi inculpaţi, în ipoteza în care trimiterea în judecată a tuturor inculpaţilor s-a făcut prin acelaşi rechizitoriu, pentru infracţiuni între care există stare de conexitate sau indivizibilitate.

Prin aceeaşi decizie s-a mai arătat şi că judecătorul devine incompatibil doar dacă în considerentele hotărârii pronunţate conform art. 3201 C. proc. pen. din 1968 şi-a exprimat părerea cu privire la soluţia ce ar putea fi dată în cauza disjunsă.

În cauza de faţă, judecătorul de prima instanţă a pronunţat, într-adevăr, Sentinţa penală nr. 140 din 14 iulie 2013 în Dosarul nr. x/97/2013 al Tribunalului Hunedoara, sentinţă prin care au fost condamnaţi şi inculpaţii K., V., Ş. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003, care au uzat de procedura simplificată prev. de art. 3201 C. proc. pen. din 1968, recunoscând starea de fapt descrisă în rechizitoriu.

Aceşti din urmă inculpaţi au fost trimişi în judecată prin acelaşi Rechizitoriu nr. x/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate şi Terorism - Serviciul Teritorial Hunedoara ca şi inculpatul din prezenta cauză.

În cuprinsul motivării Sentinţei nr. 140 din 14 iulie 2013 judecătorul de prima instanţă s-a limitat la a analiza doar situaţia juridică a celor cinci inculpaţi la care se referă sentinţa. Desigur că, dată fiind conexitatea ce există între inculpaţii K., V., Ş. şi inculpatul din prezenta cauză, conexitate dată de săvârşirea faptelor în forma participaţiei penale, prima instanţă a făcut referiri şi la acesta, dar fără a se pronunţa cu privire la soluţia ce ar putea fi dată în prezenta cauză şi fără ca în acest mod să fie afectată imparţialitatea judecătorului, având în vedere caracterul personal al răspunderii penale. Este adevărat că imparţialitatea instanţei este unul din principiile fundamentale ce stau la baza desfăşurării întregului proces penal şi este o componentă de bază a unui proces echitabil, însă aspectele reţinute de instanţă în Dosarul nr. x/97/2013 nu pot afecta în niciun mod soluţionarea în mod obiectiv a cauzei disjunse. Pronunţând Sentinţa penală nr. 140 din 14 iulie 2013 în privinţa celorlalţi inculpaţi, în procedura simplificată, judecătorul fondului a analizat dacă faptele există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpaţi, fără a se pronunţa asupra vinovăţiei inculpatului A. trimis în judecată prin acelaşi rechizitoriu.

B. Referitor la solicitarea de achitare a inculpatului, pentru ambele fapte reţinute în rechizitoriu, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. din 1968, deoarece nu există probe sau probele invocate sunt nelegale, instanţa a reţinut următoarele:

În primul rând, referitor la invocarea nulităţii unor acte efectuate în cursul urmăririi penale, instanţa de apel, în acord cu prima instanţă, a constatat că este nefondată, actele de procedură fiind efectuate cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data îndeplinirii lor.

Inculpatul a susţinut faptul că procesul-verbal de sesizare din oficiu datat 8 februarie 2013 este lovit de nulitate absolută, fiind în realitate întocmit după data de 12 aprilie 2013, dată la care era deja pusă în mişcare acţiunea penală în cauză, aspecte care nu rezultă din actele dosarului.

În virtutea art. 221 C. proc. pen. din 1968, organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunţ, ori se sesizează din oficiu când află pe orice altă cale că s-a săvârşit o infracţiune. În cazul în care organul de urmărire penală se sesizează din oficiu, încheie un proces-verbal în acest sens.

Pe de altă parte, instanţa nu a împărtăşit critica inculpatului în sensul că lipsa procesului-verbal de sesizare din oficiu atrage nulitatea urmăririi penale, întrucât art. 197 alin. (2) C. proc. pen. din 1968 nu sancţionează cu nulitatea absolută decât dispoziţiile relative la sesizarea instanţei şi nu a organelor de urmărire penală, iar lipsa de la dosarul de urmărire penală a procesului-verbal de sesizare din oficiu nu ar avea nicio relevanţă asupra actelor procesuale şi procedurale efectuate în cauză.

Referitor la faptul că raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nu poate constitui mijloc de probă, fiind întocmit în faza actelor premergătoare şi nefiind valorificat de către organele judiciar, în conformitate cu dispoziţiile art. 224 alin. (3) C. proc. pen. din 1968, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că deşi acesta a fost întocmit la data de 3 aprilie 2013, iar în cauză s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de inculpatul A. la data de 8 aprilie 2013, acesta nu a fost întocmit în faza actelor premergătoare în sensul prevăzut de dispoziţiile art. 224 alin. (3) C. proc. pen. din 1968, în cauză fiind începută urmărirea penală faţă de alţi învinuiţi la data de 19 februarie 2013.

Pe de altă parte, în cursul judecării apelului a fost întocmit raportul de expertiză criminalistică din 13 martie 2014 de către Institutul Naţional de Criminalistică cu privire la substanţele analizate în raportul de constatare a cărui nulitate se invocă de inculpat.

În ceea ce priveşte natura substanţelor deţinute sau vândute de inculpat, Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că dispoziţiile art. 2 lit. e) din Legea nr. 194/2011 definesc noţiunea de "efecte psihoactive" ca fiind unul dintre următoarele efecte pe care le poate avea un produs, atunci când este consumat de către o persoană: stimularea sau inhibarea sistemului nervos central al persoanei, având ca rezultat modificări ale funcţiilor şi proceselor psihice şi ale comportamentului ori crearea unei stări de dependenţă, fizică sau psihică.

În art. 3 alin. (3) şi (4) al aceluiaşi act normativ se arată că se consideră că un produs este susceptibil de a avea efecte psihoactive dacă se poate aprecia în mod rezonabil că ar produce asemenea efecte, dacă nu este folosit sau nu putea fi folosit în scopul pentru care a fost produs.

La aprecierea caracterului rezonabil se pot lua în considerare, fără a se limita la acestea, următoarele criterii:

a) lipsa ori insuficienţa elementelor pentru determinarea regimului juridic al produsului:

b) caracteristicile produsului, în principal compoziţia, sau lipsa indicării acestora:

c) consumul, ca destinaţie previzibilă a produsului:

d) prezentarea produsului, etichetarea sa, orice avertizări sau instrucţiuni pentru utilizarea lui, precum şi orice altă indicaţie ori informaţie referitoare la acestea sau chiar lipsa lor.

Prin Deciziile nr. 134 din 7 martie 2013 şi nr. 78 din 11 februarie 2014 Curtea Constituţională a reţinut că din interpretarea sistematică a dispoziţiilor Legii nr. 194/2011 rezultă că aceasta întruneşte exigenţele de claritate şi previzibilitate, întrucât conţinutul său este clar inteligibil şi lipsit de generalizări excesive.

Cu privire la accesibilitatea şi previzibilitatea unei legi, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat prin Hotărârea din 26 aprilie 1979, pronunţată în Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, că "nu poate fi considerată «lege» decât o normă enunţată cu suficientă precizie pentru a permite individului să-şi regleze conduita. Individul trebuie să fie în măsură să prevadă consecinţele ce pot decurge dintr-un act determinat". Previzibilitatea legii nu se opune ca persoana interesată să fie nevoită să recurgă la o bună consiliere pentru a evalua, la un nivel rezonabil în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea decurge dintr-o anumită acţiune.

Susţinerile inculpatului, în sensul că stabilirea faptului că un produs are sau nu efecte psihoactive se poate face numai de către o comisie constituită din specialişti din comisia de farmacologie clinică, toxicologie şi toxicodependenţă sunt nefondate, art. 7 invocat în acest sens referindu-se la procedura de autorizare a efectuării operaţiunilor cu produse care sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

În acord cu prima instanţă, Curtea de Apel Alba Iulia a considerat că efectul psihoactiv poate fi stabilit şi pe baza declaraţiilor martorilor care au arătat efectul pe care consumul acestor substanţe îl aveau asupra lor (martorii DD., II., JJ. şi HH. - care a precizat că aceste substanţe erau foarte puternice, îl făceau să piardă contactul total cu realitatea şi i s-au părut de 100 de ori mai tari şi mai periculoase decât cannabisul sau haşişul).

De asemenea, în cursul judecării apelului a fost întocmit raportul de expertiză criminalistică din 13 martie 2014 de către Institutul Naţional de Criminalistică, experţii arătând că nu se pot pronunţa asupra efectelor pe care le pot avea substanţelor analizate, însă conform datelor din literatura de specialitate şi argumentelor prezentate în raport referitoare la cationă, la substanţele 4-metil-etcationă, 4-metil-metcationă, 4-metil bufedronă, UR-144, AM-2201, MAM-220LAKB48, 5F-AKB48, JWH-122 şi JWH-210 sunt susceptibile să aibă efecte psihoactive.

Faţă de aceste considerente, instanţa a constatat că apărările inculpatului cu privire la faptul că la dosarul cauzei nu ar exista probe că substanţele în discuţie ar fi susceptibile de a avea efecte psihoactive nu sunt fondate.

Totodată, contrar susţinerilor inculpatului, faptul că inculpatul a vândut aceste substanţe în modalităţile descrise în actul de sesizare rezultă din declaraţiile inculpaţilor G., K. şi V., din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, din adresa din 20 martie 2013 de la C. şi din declaraţiile martorilor BB., CC., HH., II., JJ. şi DD.

În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută în art. 323 C. pen. din 1969 şi art. 8 din Legea nr. 39/2003, respectiv în dispoziţiile art. 367 alin. (1) C. pen. în vigoare, Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că prin Decizia nr. 12 din 2 iunie 2014, pronunţată în temeiul art. 477 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că faptele prevăzute de art. 323 C. pen. din 1969 şi art. 8 din Legea nr. 39/2003, în reglementarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, se regăsesc în incriminarea din art. 367 C. pen., nefiind dezincriminate.

În considerentele acestei decizii s-a arătat că acţiunile care reprezintă elementul material al laturii obiective a infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzut de art. 367 C. pen., respectiv iniţierea, constituirea, aderarea sau sprijinirea, sunt identice cu acţiunile care constituiau elementul material al infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) şi art. 8 din Legea nr. 39/2003 şi art. 323 C. pen. din 1969.

În cauza de faţă, inculpatul A. a fost trimis în judecată deoarece împreună cu inculpaţii K., V., G., a constituit un grup infracţional nestructurat care a avut continuitate în timp, dar nu şi o structură şi o ierarhie bine stabilită între membrii săi, la care au aderat inculpaţii J., K., L., R., în vederea comiterii infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Apărarea inculpatului, în sensul că la dosar nu ar exista probe cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale acestor infracţiuni, este nefondată, având în vedere declaraţiile inculpaţilor K., V., G., care în Dosarul nr. x/97/2013 au solicitat judecarea conform dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. din 1968, recunoscând faptele descrise în actul de sesizare a instanţei, coroborate cu declaraţiile date de aceştia în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei de apel cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice şi cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză.

Astfel, Curtea de Apel Alba Iulia, contrar susţinerilor inculpatului, a considerat că faptul că nu toţi inculpaţi se cunoşteau nu are relevanţă în cauză cu privire la existenţa infracţiunii, în condiţiile în care fiecare dintre aceştia avea reprezentarea că face parte dintr-o structură constituită în scopul comercializării substanţelor cu efecte psihoactive, indiferent daca se cunoşteau sau nu toţi membrii grupului.

Din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice (relevante fiind cele de la dosar, care conţin convorbiri purtate de inculpat, dar şi din convorbirile purtate de ceilalţi inculpaţi membri ai grupului) a rezultat faptul că substanţele erau achiziţionate de la inculpatul A., respectiv vândute de acesta în scopul de a fi distribuite mai departe altor consumatori şi că inculpatul ştia că aceste substanţe ajung de la un alt membru al grupului la terţe persoane (consumatori).

Prin urmare, inculpatul A., ca şi numiţii K., V. şi G. aveau cunoştinţă de existenţa acestui circuit, precum şi reprezentarea faptului că există o distribuire autorizată a substanţelor respective, inclusiv că exista un intermediar care le comercializa mai departe.

Existenţa grupului a rezultat, în opinia Curţii de Apel Alba Iulia, şi din cantitatea mare de substanţe achiziţionată de intermediari, cât şi din numărul mare şi frecvenţa cumpărărilor, indiferent dacă nu toţi membrii grupului se cunoşteau între ei, aspect care a rezultat din declaraţiile date de învinuiţi şi de martori în cauză.

Martorul G. a declarat, atât în cursul urmăririi penale în calitate de învinuit, cât şi în faţa instanţei de apel, că el cumpăra substanţele de la K. şi le vindea lui A. şi că a văzut când K. a cumpărat substanţe de la o persoană care avea un autoturism de culoare neagră (inculpatul A.).

V. a declarat, în cursul urmăririi penale în calitate de învinuit, că a cumpărat o dată de la inculpatul A. 15 grame substanţă vegetală de culoare verde-olive.

Martorul K. a declarat atât în cursul urmăririi penale în calitate de învinuit, cât şi în faţa instanţei de apel, că auzise despre faptul că inculpatul A. se ocupă cu vânzarea de substanţe etnobotanice şi că a cumpărat de aproximativ 10 ori asemenea substanţe de la el, substanţe pe care le-a comercializat la rândul său.

Învinuitul R. a declarat că achiziţiona substanţe de la K., pe care l-a rugat să îl ajute să achiziţioneze şi el substanţe pentru a le revinde şi că l-a văzut de aproximativ cinci ori pe K. apropiindu-se de un autoturism de culoare neagră de unde a venit şi i-a dat un pliculeţ cu 15 grame de substanţă pulverulentă de culoare albă. U. l-a identificat pe cel care conducea autoturismul ca fiind inculpatul A.

De asemenea, martorul JJ. a declarat că s-a întâlnit cu inculpatul A. de aproximativ 7 - 8 - 9 ori şi a achiziţionat de la el substanţe.

Pentru toate aceste motive, instanţa de apel a reţinut că împrejurările reale în care au acţionat inculpatul şi numiţii K., V., Ş., respectiv J., K., L., R., au evidenţiat o organizare prealabilă şi o structură în vederea atingerii scopului propus, şi anume săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/1991, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003.

C. Referitor la solicitarea de a se dispune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 în infracţiunea prevăzută de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 194/2011, Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că principala diferenţă dintre cele două infracţiuni se situează în domeniul laturii subiective.

Din probatoriul administrat în cauză, raportat şi la numărul şi perioada vânzărilor efectuate, la modul ascuns în care efectua aceste vânzări, la cantitatea de substanţe deţinută şi la faptul că inculpatul A. le-a aruncat, pe timp de noapte, la ghena de gunoi a rezultat că faptele au fost săvârşite cu intenţie directă, inculpatul prevăzând şi urmărind rezultatul acestora şi având cunoştinţă despre efectul substanţelor comercializate.

În ceea ce priveşte încadrarea în drept a faptelor săvârşite, instanţa a reţinut că la data de 1 februarie 2014 au intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind Codul penal şi Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a acesteia, dispoziţii legale care au adus modificări legislaţiei penale existente până la această dată şi care impun analiza acestora din perspectiva necesităţii identificării legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, conform dispoziţiilor art. 5 alin. (1) C. pen. în vigoare.

Astfel, potrivit art. 5 alin. (1) Codul penal "în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă."

Conform art. 15 alin. (2) din Constituţia României "legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile."

Prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 372/20.05.2014 s-a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală în Dosarul nr. x/118/2012 şi s-a constatat că dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.

De asemenea, s-a reţinut că pentru identificarea concretă a legii penale mai favorabile trebuie avute în vedere o serie de criterii care tind fie la înlăturarea răspunderii penale, ori a consecinţelor condamnării, fie la aplicarea unei pedepse mai mici.

Aceste elemente de analiză vizează în primul rând condiţiile de incriminare, apoi cele de tragere la răspundere penală şi, în sfârşit, criteriul pedepsei.

Comparând dispoziţiile legii penale vechi cu cele noi, precum şi raportat la Decizia nr. 12 din 2 iunie 2014, pronunţată în temeiul art. 477 C. proc. pen. de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa a constatat că fapta prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003. În reglementarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, se regăseşte în incriminarea din art. 367 C. pen., nefiind dezincriminate.

De asemenea, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că legea nouă prevede limite de pedeapsă mai reduse în cazul ambelor infracţiuni pentru săvârşirea cărora inculpatul a fost trimis în judecată în prezenta cauză.

Analizând însă, în mod global, dispoziţiile legale amintite, instanţa a reţinut că modificările legislative intervenite cu privire la limitele de pedeapsă nu au influenţă în cauza de faţă referitor la stabilirea legii penale mai favorabile, pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

Astfel, împrejurarea că minimul şi maximul special al pedepsei închisorii prevăzut de legea nouă sunt mai mici decât cele prevăzute anterior, deşi ar putea induce ideea că legea penală nouă este mai favorabilă, este lipsită de relevanţă câtă vreme dispoziţiile privind tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni sunt mai favorabile conform legii în vigoare la data săvârşirii faptelor.

Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că prin sentinţa penală apelată nu s-a dispus aplicarea vreunui spor de pedeapsă inculpatului ca urmare a contopirii pedepselor şi a identificat drept dispoziţii penale mai favorabile prevederile art. 34 C. pen. din 1969, în comparaţie cu cele ale art. 39 din actualul C. pen. care prevăd obligativitatea aplicării unui spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, cu atât mai mult cu cât doar inculpatul A. a declarat apel în prezenta cauză, fiind incidente dispoziţiile art. 418 C. proc. pen. privind neagravarea situaţiei în propria cale de atac (aplicarea sporului reprezentând un echivalent al pedepselor care nu se execută şi putând avea consecinţe ulterioare asupra persoanei condamnate).

D. Referitor la solicitarea inculpatului de reindividualizare a pedepsei, diminuarea acesteia şi suspendarea sub supraveghere în temeiul art. 861 C. pen. din 1969, Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut următoarele:

Potrivit art. 72 C. pen. din 1969, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de alte împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Raportat la aceste criterii de individualizare a pedepselor, Curtea de Apel Alba Iulia a considerat că, în prezenta cauză, stabilirea unor pedepse de 3 ani şi respectiv 2 ani închisoare pentru infracţiunile comise de inculpat este de natură a contribui la realizarea scopului educativ şi coercitiv prevăzut de art. 52 C. pen. din 1969.

Instanţa a mai avut în vedere faptul că din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj reiese că inculpatul dispune de resurse interne şi externe necesare pentru a le valorifica în procesul de reintegrare socială, cu condiţia de a-şi dezvolta motivaţia de a respecta legile penale şi de a desfăşura activităţi constructive (implicare în muncă, realizare de venituri în mod licit).

Curtea de Apel Alba Iulia a considerat că nu se justifică însă reţinerea de circumstanţe atenuante judiciare în favoarea inculpatului, recunoaştere care nu ar fi posibilă, în opinia instanţei, decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptelor în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.

Referitor la individualizarea judiciară a executării pedepsei rezultante, deşi faptele săvârşite de inculpat au un pericol social concret ridicat, instanţa a avut în vedere persoana acestuia, conduita avută anterior săvârşirii faptelor, lipsa antecedentelor penale, vârsta acestuia, aspecte care au format convingerea Curţii de Apel Alba Iulia că avertismentul dat inculpatului prin condamnarea la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi impunerea unei forme de consiliere de specialitate desfăşurată de o instituţie abilitată, vor putea fi în măsură să determine o reflectare mai profundă a inculpatului asupra faptelor săvârşite şi a urmărilor acesteia şi schimbarea atitudinii faţă de normele şi valorile ocrotite de legea penală, pentru ca, pe viitor, acesta să nu mai comită infracţiuni.

Instanţa a considerat că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpat care, chiar fără executarea pedepsei în regim de penitenciar, nu va mai săvârşi infracţiuni.

S-a reţinut că gravitatea infracţiunilor săvârşite nu justifică, doar prin ea însăşi, executarea pedepsei rezultante aplicate inculpatului în regim de detenţie, modalitate de executare care nu corespunde realizării scopului pedepsei în acest caz, scop care poate fi atins şi prin suspendarea executării acesteia sub supraveghere, întrucât inculpatului i s-a atras atenţia asupra gravităţii şi a consecinţelor nefaste ale faptelor, rolul condamnării fiind şi acela de a atrage atenţia asupra importanţei respectării relaţiilor în societate, rol care nu s-ar realiza în totalitate în cazul executării pedepsei în regim de detenţie.

Pentru toate considerentele expuse anterior, prin Decizia penală nr. 70/A din 28 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 179 din data de 26 septembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. x/97/2013, a fost desfiinţată sentinţa penală apelată sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile şi al individualizării pedepselor stabilite faţă de inculpatul A. şi, procedând la o nouă judecată în aceste limite, a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, aplicată inculpatului A. în elementele ei componente, respectiv:

- 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate;

- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pentru comiterea infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive prev. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

S-a făcut aplicarea art. 5 C. pen. şi, în consecinţă, a fost redusă pedeapsa stabilită pentru inculpatul A. pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, cu aplicarea art. 5 C. pen., de la 4 ani la 3 ani închisoare.

A fost redusă pedeapsa principală stabilită pentru inculpatul A. pentru comiterea infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., de la 3 ani la 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. din 1969 au fost contopite pedepsele principale de 3 ani şi 2 ani închisoare în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, alături de care s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pe o durată de 2 ani.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi a art. 71 C. pen. din 1969, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. din 1969.

În baza art. 861 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicate inculpatului pentru o durată de 5 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 862 alin. (1) C. pen. din 1969.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. din 1969, inculpatul a fost obligat să se supună pe durata termenului de încercare stabilit, următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la termenele ce se vor stabilit de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj; să anunţe orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

S-a dispus ca supravegherea executării obligaţiilor stabilite să se facă de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj.

S-a atras atenţia inculpatului asupra prev. art. 864 C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale, s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii din sentinţa penală apelată, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

S-a dedus din pedeapsa aplicată timpul reţinerii şi arestului preventiv din 11 aprilie 2013 şi până la data de 19 decembrie 2013.

În baza art. 424 alin. (2) C. proc. pen., s-a făcut aplicarea art. 404 alin. (4) lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 241 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. şi s-a constatat încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul A. prin încheierea de şedinţă din 19 februarie 2014.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Onorariul parţial acordat apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în cuantum de 50 de lei, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Împotriva Deciziei penale nr. 70/A din 28 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat recurs în casaţie condamnatul A.

În motivarea scrisă a recursului în casaţie, condamnatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. susţinând că faptele pentru care a fost condamnat nu sunt prevăzute de legea penală.

În esenţă, a susţinut, cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, că substanţele al căror efect ar putea fi psihoactiv nu erau precizate de lege în perioada menţionată în rechizitoriu şi nu se poate şti în ce măsură o anumită persoană putea să cunoască efectele substanţelor 4-MEC, JWH-122, JWH-210, 3-MMC, 4-metil-bufedronă, UR-144. AM-2201, MAM-2201, AKB48, 5F-AKB48. De altfel, în expertiza dispusă de Curtea de Apel Alba Iulia specialiştii au arătat: "Nu ne putem pronunţa asupra efectelor pe care le pot avea eventualele substanţe depistate".

Astfel, a menţionat că, prin neprecizarea exactă a substanţelor ce ar avea caracter psihoactiv nicio persoană nu ar putea să anticipeze/aprecieze dacă o anume substanţă are sau nu caracter psihoactiv, formularea generică prevăzută de art. 16 din Legea nr. 194/2011 neîntrunind condiţiile de previzibilitate impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

A mai precizat că prin Legea nr. 51/2014 s-a modificat şi completat Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri prin includerea în tabelul nr. I a substanţelor: JWH-210. JWH122, AM-2201. MAM-2201. 4-MEC şi altele, astfel încât, începând cu data de 5 mai 2014, au fost incriminate acele substanţe la care se face referire în decizia de condamnare.

Totodată, a susţinut că Legea nr. 194/2011 incriminează numai comercializarea acelor substanţe care sunt susceptibile să aibă efecte psihoactive, iar în cauză, conform rapoartelor tehnico-ştiinţifice, probele supuse expertizării nu conţin substanţe stupefiante sau psihotrope. Menţionarea unora dintre aceste substanţe în rapoartele EMCDDA emise de Europol, nu este suficientă pentru a concluziona că substanţele în cauză ar fi susceptibile să producă efecte psihoactive în condiţiile în care legea specială prevede expres în art. 7 că numai o comisie formată din Specialişti ai Ministerului Sănătăţii şi Ministerului de Interne este abilitată să certifice dacă un produs are sau nu consecinţe psihoactive.

De asemenea, a susţinut că este greşit argumentul instanţei că efectul psihoactiv al acelor substanţe s-ar prezuma, în condiţiile în care niciuna din substanţele la care se face referire în sentinţă nu a fost incriminată nici în România şi nici în vreun alt stat membru U.E., iar în raportul de constatare tehnico-ştiinţifică aflat dosar urmărire penală, nu s-a răspuns obiectivului nr. 2, acela de a se preciza dacă substanţele examinate intră sub incidenţa vreunei legi.

Referitor la infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzute de art. 367 C. pen., a precizat că nu a constituit împreună cu inculpaţii K., V. şi G. un grup, persoanele care ar fi făcut parte din grup nici măcar nu se cunoşteau şi nu s-a putut stabili vreo conexiune între acţiunile ce li s-au imputat.

De altfel, instanţele au constat că singurii care se cunoşteau între ei erau inculpatul K. şi inculpatul G.

Totodată a susţinut că nu exista o structură în interiorul presupusului grup şi nu se poate susţine că membrii acestuia ar fi acţionat în mod coordonat, în condiţiile în care inculpaţii Ş., A., K., O., L., în declaraţiile date, nu au făcut vreo referire la inculpatul A.. De asemenea, a menţionat că inexistenţa unor relaţii apropiate cu ceilalţi inculpaţi este confirmată şi de transcrierile convorbirilor telefonice, neexistând vreo convorbire în care să dialogheze cu Ş. sau cu V., aşa cum nu există convorbiri între K. şi V. şi nici între acesta din urmă şi Ţ.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului în casaţie, desfiinţarea hotărârii atacate şi, pe cale de consecinţă, achitarea pentru săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost condamnat.

Prin Încheierea din Camera de consiliu nr. 227/RC din 23 iunie 2015, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie şi s-a trimis cauza completului competent în vederea judecării pe fond a recursului în casaţie, constatându-se îndeplinite condiţiile de formă prev. de art. 434 - 437 C. proc. pen.

În acest sens, Înalta Curte a reţinut că recurentul a adus multiple critici deciziei atacate, arătând, printre altele, că nu a constituit împreună cu inculpaţii K., V. şi G. un grup organizat şi că nu exista o structură în interiorul presupusului grup, astfel încât nu se poate susţine că membrii acestuia ar fi acţionat în mod coordonat.

Instanţa a constatat că aceste critici exced cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., care nu permite o analiză a conţinutul mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în nici un fel.

În ceea ce priveşte celelalte critici formulate de inculpat, având în vedere, pe de-o parte, că situaţiile în care se reţine lipsa unui element constitutiv se vor subsuma noilor dispoziţii care prevăd că fapta nu este prevăzută de legea penală, iar pe de altă parte că nu se contestă situaţia de fapt. ci se solicită o verificare în drept a acesteia. Înalta Curte a apreciat că recursul poate fi analizat din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. cererea de recurs în casaţie fiind admisibilă în principiu.

În raport de aceste considerente, având în vedere că recursul în casaţie formulat de inculpatul A. nu este vădit nefondat este întrunit formal cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. şi sunt îndeplinite şi condiţiile prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată împotriva Deciziei nr. 70/A din 28 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În continuare, instanţa reţine că examinarea cauzei în recurs în casaţie are o dublă limitare: pe de o parte, dispoziţiile ce reglementează soluţionarea pe fond a acestei căi extraordinare de atac, pe de altă parte, limitele admiterii în principiu.

În speţă, aşa cum s-a arătat, inculpatul a invocat cazul de casare prev. de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., ce a fost avut în vedere şi la examinarea admisibilităţii în principiu, aşa încât la soluţionarea pe fond a recursului în casaţie vor fi avute în vedere criticile ce se încadrează în dispoziţiile legale mai sus-menţionate.

Din această perspectivă, examinând cauza în temeiul art. 442 - 444 C. proc. pen. şi prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul în casaţie este nefondat.

Înainte de analiza concretă a criticilor formulate de inculpat, se impun anumite consideraţii teoretice asupra căii extraordinare de atac a recursului în casaţie:

Eventualele erori intervenite în activitatea de judecată, fie în privinţa stabilirii faptelor, fie în ceea ce priveşte aplicarea legii, pot fi înlăturate în urma exercitării controlului judiciar, prin intermediul căilor de atac ordinare sau extraordinare.

Potrivit Noului C. proc. pen., recursul a devenit o cale extraordinară de atac (reglementată sub denumirea de "recurs în casaţie" - Partea specială, Titlul III, Capitolul V, Secţiunea a 2-a), prin care se atacă hotărâri definitive care au intrat în autoritatea lucrului judecat, şi care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate.

Astfel, potrivit art. 433 C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 C. proc. pen., pe calea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Spre deosebire de recursul reglementat de C. proc. pen. din 1968, care era o cale ordinară de atac, recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, de anulare, al cărei scop este, astfel cum s-a arătat anterior, de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege şi numai anumite motive expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să se poată invoca şi, corespunzător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să poată analiza, orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante.

Cu atât mai mult, recursul în casaţie nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, aşa încât, Înalta Curte nu poate să reevalueze materialul probator şi să stabilească o situaţie de fapt diferită de cea menţionată în hotărârile atacate.

Aceste consideraţii sunt aplicabile şi cazului de casare prev. de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., conform căruia hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală."

Acest caz de casare vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

S-ar putea considera că acest caz de recurs în casaţie, prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. intrat în vigoare la 1 februarie 2014, are întru-totul corespondent în cazurile de recurs ordinar şi în soluţiile prevăzute de C. proc. pen. din 1968, respectiv:

- art. 3859 pct. 13 - "când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", prin raportare la art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) - soluţie de achitare pentru cazul în care "fapta nu este prevăzută de legea penală";

- art. 385 pct. 12 teza I - "când nu sunt întrunite elementele constitutive al unei infracţiuni", prin raportare la art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) - soluţie de achitare pentru situaţia în care "faptei ii lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii".

Însă, noile reglementări, respectiv Codul penal şi Codul de procedură penală intrate în vigoare la 1 februarie 2014, stabilesc un nou concept de ilicit penal, deoarece nu se mai face deosebire între lipsa de prevedere în legea penală şi situaţia în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, soluţia reglementată de art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. în vigoare fiind aceea de achitare, pe motiv că "fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege".

Această nouă perspectivă este evidenţiată şi de modificarea conceptului de "Trăsături esenţiale ale infracţiunii". Potrivit noii reglementări, respectiv art. 15 alin. (1) C. pen. în vigoare: "Infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o" pe când, conform art. 17 C. pen anterior: "Infracţiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de lege".

Rezultă, aşadar, că potrivit art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din noua reglementare a C. proc. pen., sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală'' vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege".

În concluzie, prevederile art. 438 pct. 7 C. proc. pen. corespund dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. în vigoare şi conferă instanţei de recurs în casaţie posibilitatea de a examina în cadrul cazului de casare mai sus menţionat, criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii, cu excepţia celor care vizează vinovăţia.

La fel ca şi celelalte prevederi legale de reglementare a cazurilor de recurs în casaţie, şi dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului.

Se impune a preciza din nou că, în temeiul art. 438 pct. 7 raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. instanţa de recurs în casaţie nu poate examina vinovăţia, asemenea critici neputând fi încadrate nici în vreunul din celelalte cazuri de casare.

Criticile formulate de inculpatul A., cu privire la infracţiunea prev. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, sunt nefondate.

Instanţa de apel a reţinut că faptele inculpatului A. care, în perioada noiembrie 2012 - martie 2013, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a efectuat operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii, în condiţiile unui grup infracţional nestructurat, respectiv a vândut inculpatului K. şi V. astfel de substanţe, precum şi de a comercializa în perioada septembrie 2012 - martie 2013, prin colete poştale cantitatea de aproximativ 10 kg de substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv către diferite persoane din mai multe localităţi din ţară conform tabelului C., obţinând astfel un câştig aproximativ de 100.000 lei, precum şi a deţine în vederea comercializării cantităţile de substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv (319 grame) întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive prev. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

În concret, prin motivele de recurs în casaţie formulate, recurentul inculpat a apreciat că se impune achitarea sa, având în vedere că fapta nu este prevăzută de legea penală, substanţele al căror efect ar putea fi psihoactiv nu erau precizate de lege în perioada menţionată în rechizitoriu şi nu se poate şti în ce măsură o anumită persoană putea să cunoască efectele substanţelor 4-MEC, JWH-122, JWH-210, 3-MMC, 4-metil-bufedronă, UR-144, AM-2201, MAM-2201, AKB48, 5F-AKB48, fiind incident cazul de achitare prevăzut de art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.

Înalta Curte reţine că efectul psihoactiv al unei substanţe este definit de art. 2 lit. e) din Legea nr. 194/2011 ca fiind unul dintre următoarele efecte pe care le poate avea un produs, atunci când este consumat de către o persoană: stimularea sau inhibarea sistemului nervos central al persoanei, având ca rezultat modificări ale funcţiilor şi proceselor psihice şi ale comportamentului ori crearea unei stări de dependenţă, fizică sau psihică.

În art. 3 alin. (3) şi (4) al aceluiaşi act normativ se arată că "se consideră că un produs este susceptibil de a avea efecte psihoactive dacă se poate aprecia în mod rezonabil că ar produce asemenea efecte, dacă nu este folosit sau nu putea fi folosit în scopul pentru care a fost produs.

La aprecierea caracterului rezonabil se pot lua în considerare, fără a se limita la acestea, următoarele criterii:

a) lipsa ori insuficienţa elementelor pentru determinarea regimului juridic al produsului;

b) caracteristicile produsului, în principal compoziţia, sau lipsa indicării acestora;

c) consumul, ca destinaţie previzibilă a produsului;

d) prezentarea produsului, etichetarea sa, orice avertizări sau instrucţiuni pentru utilizarea lui, precum şi orice altă indicaţie ori informaţie referitoare la acestea sau chiar lipsa lor".

După cum se poate observa, Legea nr. 194/2011 stabileşte criterii în baza cărora se evaluează efectul psihoactiv al unei substanţe, iar instanţa de apel a stabilit existenţa acestui efect în baza materialului probator administrat în cauză.

În ceea ce priveşte critica formulată de recurent, în sensul că dacă nu se precizează exact substanţele ce ar avea caracter psihoactiv nicio persoană nu ar putea să anticipeze/aprecieze dacă o anume substanţă are sau nu caracter psihoactiv, formularea generică prevăzută de art. 16 din Legea nr. 194/2011 neîntrunind condiţiile de previzibilitate impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte are în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 134 din 7 martie 2013 (publicată în M. Of. nr. 220/17.04.2013), prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare.

În considerentele acestei decizii s-a reţinut că din interpretarea sistematică a dispoziţiilor Legii nr. 194/2011 rezultă că aceasta întruneşte exigenţele de claritate şi previzibilitate, întrucât conţinutul său este clar, inteligibil şi lipsit de generalizări excesive.

Legea criticată este suficient de clară stabilind în art. 3 alin. (3) şi (4) că la aprecierea rezonabilă a caracterului de produs susceptibil de a avea efecte psihoactive se pot lua în considerare, fără a se limita la acestea, lipsa ori insuficienţa elementelor pentru determinarea regimului juridic al produsului, caracteristicile produsului, în principal compoziţia, sau lipsa indicării acestora, consumul, ca destinaţie previzibilă a produsului, şi prezentarea produsului, etichetarea sa, orice avertizări sau instrucţiuni pentru utilizarea lui, precum şi orice altă indicaţie ori informaţie referitoare la acestea sau chiar lipsa lor.

Prin urmare, s-a reţinut că Legea nr. 194/2011 îndeplineşte atât condiţia accesibilităţii prin aceea că a fost publicată în M. Of. al României, Partea I, fiind adusă la cunoştinţa destinatarilor săi, cât şi condiţia previzibilităţii, nelăsând loc de arbitrariu ori echivoc.

Totodată, este avută în vedere şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 78 din 11 februarie 2014 (publicată în M. Of. nr. 273/14.04.2014), prin care, printre altele, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, constatându-se că dispoziţiile art. 2 lit. e) şi art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

În considerentele acestei decizii s-a făcut trimitere la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 134 din 7 martie 2013, concluzionându-se în sensul că deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează, mutatis mutandis, valabilitatea şi în prezenta cauză.

Faţă de cele menţionate, Înalta Curte constată că este nefondată critica formulată de recurent cu privire la previzibilitatea Legii nr. 194/2011.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentului, în sensul că, conform rapoartelor tehnico-ştiinţifice, probele supuse expertizării nu conţin substanţe stupefiante sau psihotrope, aceasta nu se circumscrie cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., după cum acest motiv nu se circumscrie niciunui alt caz de recurs în casaţie, având în vedere că, de fapt, se solicită o cenzurare a probelor, or, acest aspect nu ţine de nelegalitatea hotărârii, ci de interpretarea probatoriului, ceea ce nu poate forma obiectul controlului pe calea recursului în casaţie.

În această etapă procesuală, aşa cum s-a arătat atât în doctrină cât şi în jurisprudenţa Înaltei Curţi, instanţa nu poate schimba ori analiza situaţia de fapt, ci doar poate constata că fapta, aşa cum a fost reţinută de instanţele inferioare, nu este prevăzută de legea penală datorită neîndeplinirii elementelor constitutive ale infracţiunii. Din acest motiv se reţine că în cadrul căii de atac a recursului în casaţie nu se poate înfăptui o nouă judecată bazată pe o readministrare a probelor sau pe o reapreciere a acestora, recursul în casaţie fiind, aşa cum s-a arătat anterior, o cale extraordinară de atac ce permite analiza legalităţii hotărârilor atacate prin raportare exclusivă la motivele expres şi limitative prevăzute de art. 438 C. proc. pen.

Drept urmare, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 70/A din 28 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/97/2013.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul condamnat la plata suinei de 265 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 65 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 70/A din 28 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/97/2013.

Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 265 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 65 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărarea din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 20 octombrie 2015.

Procesat de GGC - CL