Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3151/2014 AI generated

Release of financial assets seized as preventive measures following annulment of civil liability for customs duties

Case Number Decizia nr. 3151/2014
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted
Court Costs Borne by public authority

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal against execution filed by the convicted defendant, ordering the release of seizure measures imposed on 120,821 RON, 4,280 USD, and 45 EUR during the preliminary investigation. The dispute concerned the fate of monetary assets seized pursuant to a 2009 prosecutor's order, where the defendant argued that although a prior Supreme Court decision had removed the civil obligation to pay import duties to the tax authority, it failed to explicitly order the return of the specific cash sums held in escrow. Relying on Article 598(1)(c) of the Code of Criminal Procedure regarding execution impediments and ambiguities, the court determined that the annulment of the civil liability judgment in the 2013 cassation decision necessitated the lifting of the precautionary measures on the funds, as their retention was tied to the now-vacated obligation to pay customs duties.

Legislator headnote

AI generated

art. 26 C. pen, art. 41 alin. (2) C. pen, art. 88 C. pen, art. 118 lit. a) C. pen, art. 14 C. proc. pen, art. 998 C. civ; Release of financial assets seized as preventive measures following annulment of civil liability for customs duties: A condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I, b) C. pen pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea 39/2003, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.

Keywords

AI generated
release of seized assets liability to pay customs duties order of seizure assets civil judgment import tax

Cited Legislation

AI generated
art. 26 C. pen
de art. 26 C. pen În ref.
art. 41 alin. (2) C. pen
274 din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
art. 88 C. pen
În conformitate cu art. 88 C. pen s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 25 iunie 2009 pentru inculpatul A.
art. 118 lit. a) C. pen
la art. 118 lit. a) C. pen s-a dispus confiscarea de la inculpatul A.
art. 14 C. proc. pen
În baza art. 14 C. proc. pen.
art. 998 C. civ
în referire la art. 998 C. civ.
art. 3201 alin. (7) C. proc. pen
(1) din Legea 39/2003, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
art. 35 alin. (3) C. pen
b) şi art. 35 alin. (3) C. pen s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului G.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra contestaţiei la executare de faţă,

Prin Sentinţa penală nr. 529 din 6 iulie 2011, Tribunalului Galaţi a dispus condamnarea, printre alţii, a inculpatului A., de cetăţenie romană, studii 12 clase, fără ocupaţie, stagiul militar satisfăcut, necăsătorit, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 6 (şase) ani închisoare şi 3 (trei) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, b) C. pen pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea 39/2003.

Acelaşi inculpat a fost condamnat la o pedeapsă de 5 (cinci) ani şi 6 (şase) luni închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, b) C. pen pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen În ref. la art. 270 alin. (1) şi (2) raportat la art. 274 din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 (şase) ani închisoare şi pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, b) C. pen., sporită la 7 (şapte) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, b) C. pen pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale.

În conformitate cu art. 88 C. pen s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 25 iunie 2009 pentru inculpatul A. A fost menţinută măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea luată faţă de inculpatul A. până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza disp. art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea 39/2003 în ref. la art. 118 lit. a) C. pen s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a următoarelor cantităţi de ţigări:

- 5.500 pachete B. netimbrate (110.000 ţigarete);

- 5.000 pachete C. toate având aplicate timbru Republica Moldova (100.000 ţigarete);

- 35.625 pachete D. - toate având aplicat timbru Republica Moldova (712.500 ţigarete).

S-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a 120.821 RON, 4.280 dolar SUA şi 45 de euro, sume indisponibilizate prin aplicarea sechestrului asigurător prin ordonanţa procurorului din 2 noiembrie 2009, sume ce au fost consemnate la E. Galaţi.

În conformitate cu disp. art. 14 C. proc. pen. în ref. la art. 998 C. civ. şi art. 277 din Legea 86/2006 au fost obligaţi în solidar inculpaţii F., G., H., I., J., A., K., L., M., N., O. şi P. la plata sumei de 1.604.165,67 RON, reprezentând cuantumul drepturilor vamale şi altor taxe datorate în vamă aferente mărfurilor (ţigări) introduse ilegal în ţară, către partea civilă A.N.A.F - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi.

Conform art. 189 - 191 C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor către stat după cum urmează: câte 6000 RON pentru fiecare dintre inculpaţii F., G., H., K., L. şi M.; câte 6.300 RON pentru fiecare dintre inculpaţii I., J. şi A.; câte 2.600 RON pentru fiecare dintre inculpaţii O. şi P.

În termen legal, împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Galaţi, şi printre alţii, inculpatul A.

Prin Decizia penală nr.100/A din 4 mai 2012 Curtea de Apel Galaţi a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Galaţi şi, printre alţii, de inculpatul A.

A desfiinţat în parte Sentinţa penală nr. 529 din 6 iulie 2011 a Tribunalului Galaţi, atât în ceea ce priveşte latura penală cât şi în ceea ce priveşte latura civilă.

A înlăturat din cuprinsul sentinţei penale dispoziţiile privind condamnarea, printre alţii, a inculpatului A., la pedepsele principale şi la pedepsele complementare şi în rejudecare:

A condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I, b) C. pen pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea 39/2003, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.

A condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, b) C. pen pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen în ref. la art. 270 alin. (1) şi )2) raportat la art. 274 din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului G. urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, b) C. pen pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale, sporită la 5 (cinci) ani şi 6 (şase) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, b) C. pen pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale.

În conformitate cu art. 88 C. pen s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu 25 iunie 2009 până la data de 30 decembrie 2010 când măsura arestării preventive a fost înlocuită cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.

S-a înlăturat din cuprinsul sentinţei apelate dispoziţia privind obligarea în solidar a inculpaţilor F., G., H., I., J., A., K., L., M., N., O. şi P. la plata sumei de 1.604.165,67 RON, reprezentând cuantumul drepturilor vamale şi altor taxe datorate în vamă aferente mărfurilor (ţigări) introduse ilegal în ţară, către partea civilă A.N.A.F - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi.

În baza art. 14 C. proc. pen. în referire la art. 998, 1003 C. civ. (nemodificat) a obligat în solidar către partea civilă A.N.A.F. - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi:

- pe inculpaţii F, I., J., G., H., A. şi N. la plata sumei de 391.672,98 RON, reprezentând cuantumul drepturilor de import pentru ţigările descoperite la percheziţiile din 25 iunie 2009 (25.062 pachete ţigări D., 114 pachete ţigări B., 419 pachete ţigări R., 13.300 pachete ţigări C., 8.920 pachete ţigări Q., 680 pachete ţigări S., 10 pachete ţigări Ş., 180 pachete ţigări T. şi 180 pachete ţigări Ţ.);

- pe inculpaţii G., H. şi A. la plata sumei de 149.252,5 RON, reprezentând cuantumul drepturilor de import pentru 20.000 pachete ţigări D. şi 1.550 pachete ţigări R. precum şi la plata sumei de 12.828,82 RON, reprezentând cuantumul drepturilor de import pentru 1.000 pachete ţigări Q., toate descoperite la data de 26 mai 2009.

În baza art. 14 C. proc. pen. în referire la art. 998 C. civ. (nemodificat) a obligat pe inculpatul A. către partea civilă A.N.A.F. - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi la plata următoarelor sume:

- 37.105,22 RON, reprezentând cuantumul drepturilor de import pentru 5.500 pachete ţigări B., 33.595,17 RON, reprezentând cuantumul drepturilor de import pentru 5.000 pachete ţigări C. şi 241.186 RON, reprezentând cuantumul drepturilor de import pentru 35.000 pachete ţigări D., toate descoperite la data de 3 iunie 2009;

- 169.876,5 RON, reprezentând cuantumul drepturilor de import pentru 25.490 pachete ţigări U., descoperite la data de 17 iunie 2009.

Respinge ca nefondate celelalte pretenţii civile formulate de partea civilă A.N.A.F - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi.

S-a înlăturat dispoziţia privind confiscarea de la inculpatul A. a 120.821 RON, 4.280 dolar SUA şi 45 de euro, sume indisponibilizate prin aplicarea sechestrului asigurător prin ordonanţa procurorului din 2 noiembrie 2009 şi consemnate la E. Galaţi şi a dispus ca aceste sume să fie folosite pentru plata sumelor la care inculpatul a fost obligat către partea civilă A.N.A.F. - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi.

În baza art. 13 din Legea nr. 39/2003 în referire la art. 118 lit. a) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a cantităţii de 8.650 pachete ţigări indisponibilizate la camera de corpuri delicte a I.P.J. Prahova conform dovezii din 26 iunie 2009.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, printre alţii, şi inculpatul A.

Prin Decizia penală nr. 773 din 4 martie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 100/A din 4 mai 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

A casat, în parte, decizia atacată şi, rejudecând a înlăturat dispoziţia privind obligarea în baza art. 14 C. proc. pen. în referire la art. 998, 1003 C. civ. (nemodificat) în solidar către partea civilă A.N.A.F. - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi a inculpaţilor:

- F., I., J. G., H., A. şi N. la plata sumei de 391.672,98 RON, reprezentând cuantumul drepturilor de import pentru ţigările descoperite la percheziţiile din 25 iunie 2009 (25.062 pachete ţigări D., 114 pachete ţigări B., 419 pachete ţigări R., 13.300 pachete ţigări C., 8.920 pachete ţigări Q., 680 pachete ţigări S., 10 pachete ţigări Ş., 180 pachete ţigări T. şi 180 pachete ţigări Ţ.);

- G., H. şi A. la plata sumei de 149.252,5 RON, reprezentând cuantumul drepturilor de import pentru 20.000 pachete ţigări D. şi 1.550 pachete ţigări R. precum şi la plata sumei de 12.828,82 RON, reprezentând cuantumul drepturilor de import pentru 1.000 pachete ţigări Q., toate descoperite la data de 26 mai 2009;

S-a înlăturat dispoziţia privind obligarea în baza art. 14 C. proc. pen. în referire la art. 998 C. civ. (nemodificat) a inculpatului A. către partea civilă A.N.A.F. - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi la plata următoarelor sume:

- 37.105,22 RON, reprezentând cuantumul drepturilor de import pentru 5.500 pachete ţigări B., 33.595,17 RON, reprezentând cuantumul drepturilor de import pentru 5.000 pachete ţigări C. şi 241.186 RON, reprezentând cuantumul drepturilor de import pentru 35.000 pachete ţigări D., toate descoperite la data de 3 iunie 2009;

- 169.876,5 RON, reprezentând cuantumul drepturilor de import pentru 25.490 pachete ţigări U., descoperite la data de 17 iunie 2009.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.

Prin Încheierea din 23 aprilie 2013 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererile de îndreptare a erorii materiale formulate de recurenţii inculpaţi J., I., F. şi G., privind minuta Deciziei penale 773 din 4 martie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2009, numai cu privire la ridicarea măsurilor asigurătorii luate în cauză asupra bunurilor imobilizate la urmărirea penală şi a dispus ridicarea măsurilor asigurătorii luate la urmărirea penală, asupra:

- autoturismelor aparţinând inculpatului I.;

- autoturismelor aparţinând inculpatului F.;

- autoturismului aparţinând inculpatului J.;

- apartamentul aparţinând inculpatului G.

Prin Sentinţa penală nr. 1125 din 18 decembrie 2013 s-a admis contestaţia la executare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 773 din data de 4 martie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2009 numai cu privire la ridicarea măsurilor asigurătorii luate în cauză asupra bunurilor imobilizate la urmărirea penală şi a dispus ridicarea măsurilor asigurătorii luate la urmărirea penală, asupra:

- autoturismului marca X.;

- autoturismului marca Y.;

- autoturismului marca Z.;

- terenului intravilan în suprafaţă de 2.293 mp, situat în localitatea W., înscris în cartea funciară a localităţii W, conform încheierii din 2008;

- apartamentului situat în municipiul AA., înscris în cartea funciară a localităţii AA., conform încheierii din 2007;

- terenului extravilan arabil în suprafaţă de 7.500 mp, situat în localitatea AB., înscris în cartea funciară a localităţii AB., conform încheierii din 2007;

- terenului extravilan arabil în suprafaţă de 4.301 mp, situat în localitatea AB., înscris în cartea funciară a localităţii AB., conform încheierii din 2007.

La data de 18 august 2014, petentul A., prin avocat, a depus o cerere, solicitând ridicarea măsurilor asigurătorii luate prin Ordonanţa nr. x/D/P din 16 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Galaţi, asupra sumei de 120.821 RON, sumei de 4.280 dolar SUA şi a sumei de 45 euro.

A menţionat că prin Sentinţa penală nr. 1125 din 18 decembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus ridicarea măsurilor asigurătorii asupra următoarelor bunuri mobile şi imobile:

- autoturismului marca X.;

- autoturismului marca Y.;

- autoturismului marca Z.;

- terenului intravilan în suprafaţă de 2.293 mp, situat în localitatea W., înscris în cartea funciara a localităţii W., conform încheierii din 2008;

- apartamentului situat în municipiul AA., înscris în cartea funciară a localităţii AA., conform încheierii din 2007;

- terenului extravilan arabil în suprafaţă de 7.500 mp, situat în localitatea AB., înscris în cartea funciară a localităţii AB., conform încheierii din 2007;

- terenului extravilan arabil în suprafaţă de 4.301 mp, situat în localitatea AB., înscris în cartea funciară a localităţii AB., conform încheierii din 2007.

Totodată, a învederat că, deşi, a solicitat restituirea expresă a sumelor de bani menţionate mai sus, în Sentinţa nr. 1125 din 18 decembrie 2013 nu se regăseşte această dispoziţie.

Înalta Curte, în raport de conţinutul cererii, a apreciat că se impune calificarea acesteia ca fiind o contestaţie la executare (art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.).

Potrivit art. 598 C. proc. pen., contestaţia contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauza de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că prin Decizia penală nr. 773 din 4 martie 2013, în baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ. a fost înlăturată dispoziţia privind obligarea contestatorului A. către partea civilă A.N.A.F. - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi de la plata sumelor de 37.105,22 RON, reprezentând cuantumul drepturilor de import pentru 5.500 pachete ţigări B., 33.595,17 RON, reprezentând cuantumul drepturilor de import pentru 5.000 pachete ţigări C., 241.186 RON, reprezentând cuantumul drepturilor de import pentru 35.000 pachete ţigări D. şi 169.876,5 RON, reprezentând cuantumul drepturilor de import pentru 25.490 pachete ţigări U.

Astfel, faţă de dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., raportat la art. 600 din acelaşi cod, va admite contestaţia la executare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 773 din data de 4 martie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2009, numai cu privire la măsurile asigurătorii luate asupra unor sume de bani în cursul urmăririi penale prin Ordonanţa nr. x/D/P din 16 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Galaţi şi dispune ridicarea măsurii asigurătorii asupra:

- sumei de 120.821 RON

- sumei de 4.280 dolar SUA

- sumei de 45 euro.

Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în suma de 100 de RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia la executare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 773 din data de 4 martie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2009, numai cu privire la măsurile asigurătorii luate asupra unor sume de bani în cursul urmăririi penale prin Ordonanţa nr. x/D/P din 16 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Galaţi şi dispune ridicarea măsurii asigurătorii asupra:

- sumei de 120.821 RON,

- sumei de 4.280 dolar SUA,

- sumei de 45 euro.

Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în suma de 100 de RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 decembrie 2014.

Procesat de GGC - MI