Acquittal lifts judicial review immediately, prosecutor's appeal rejected and execution clarification upheld

Asupra recursului de faţă,

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 321 din 21 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a admis contestaţia la executare formulată de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 230 din 15 mai 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2011.

S-a dispus lămurirea înţelesului Sentinţei penale nr. 230 din 15 mai 2013 doar cu privire la ridicarea controlului judiciar instituit în sarcina inculpatului, în sensul că această dispoziţie este executorie.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a constatat că, la data de 20 iunie 2012, petentul A. a formulat contestaţie la executare, conform dispoziţiilor art. 461 lit. c) C. proc. pen., solicitând lămurirea înţelesului Sentinţei penale nr. 230 din 15 mai 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în legătură cu menţiunea ridicării controlului judiciar instituit în sarcina sa, în sensul dacă această menţiune este executorie sau nu.

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut că, prin Decizia penală nr. 4072 din 21 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost luată faţă de petent măsura liberării provizorii sub control judiciar.

Prin aplicarea prevederilor art. 1602 C. proc. pen., inculpatului i s-au instituit anumite obligaţii, acestea fiind identice cu cele dispuse în cazul măsurii preventive a obligaţiei de a nu părăsi localitatea.

Unele din aceste obligaţii restricţionează dreptul la liberă circulaţie şi impun cerinţa prezentării la toate chemările organelor judiciare.

Aceste măsuri au fost considerate necesare la data luării măsurii neprivative de libertate, fiind în acord cu dispoziţiile Protocolului 4, art. 2, parag. 1 - 4 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.

De la luarea acestei măsuri, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a pronunţat Sentinţa penală nr. 230 din 15 mai 2013 prin care s-a dispus următoarele:

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 254 alin. (1) rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 290 alin. (1) C. pen., rap. la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul C. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul C. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 rap. la art. 254 alin. (1) rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul D. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 rap. la art. 255 alin. (1) rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul D. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul E. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 25 rap. la art. 290 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul E. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 264 alin. (1) C. pen. rap. la art. 17 alin. (1) lit. a) teza a II-a din Legea nr. 78/2000.

S-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit prin Ordonanţa nr. 150/P/2011 din 12 octombrie 2011.

S-a dispus ridicarea controlului judiciar instituit asupra inculpaţilor B., A., C. şi D. prin Decizia penală nr. 4072 din 21 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 350 alin. (2) C. proc. pen., în caz de achitare sau de încetare a procesului penal, instanţa dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului arestat preventiv, iar potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol hotărârea pronunţată cu privire la măsurile preventive cum sunt arestarea preventivă a inculpatului sau obligarea acestuia de a nu părăsi localitatea ori ţara este executorie.

Instanţa de fond a apreciat că măsura preventivă neprivativă de libertate a obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara se suprapune cu obligaţiile prevăzute de art. 1602 alin. (3) C. proc. pen. referitoare la măsura neprivativă de libertate a liberării provizorii sub control judiciar.

Pentru identitate de raţiune şi măsura preventivă neprivativă de libertate a liberării provizorii sub control judiciar este executorie, cum, de altfel, sunt executorii toate măsurile preventive în caz de achitare sau încetare a procesului penal.

Liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură preventivă neprivativă de libertate.

Dincolo de aspectul că liberarea provizorie sub control judiciar face parte din Titlul IV - referitor la măsurile preventive şi doctrina este în acest sens.

Astfel, în C. proc. pen. din 1926 erau reglementate, ca măsuri preventive, reţinerea şi arestarea preventivă, amândouă fiind măsuri privative de libertate. În mod excepţional, şi numai ca urmare a liberării provizorii a celui arestat preventiv, se putea interzice acestuia deplasarea într-o anumită localitate ori părăsirea localităţii în care locuia. C. proc. pen. din 1968 a introdus, pe lângă reţinerea şi arestarea preventivă, şi o măsură restrictivă de drepturi, denumită obligarea de a nu părăsi localitatea.

Pentru a pune de acord reglementarea măsurilor preventive cu cerinţele actelor internaţionale privind drepturile omului, Legea nr. 32/1990 a introdus două măsuri având acelaşi scop, restrictive de drepturi: liberarea provizorie sub control judiciar şi liberarea provizorie pe cauţiune, care întregesc astfel categoriile de măsuri preventive. Spre deosebire de reţinere şi arestare preventivă, care instituie o privare de libertate, liberarea provizorie sub control judiciar şi cea pe cauţiune sunt măsuri care înlocuiesc privarea de libertate a învinuitului sau inculpatului, ca efect al arestării preventive, cu o libertate mai restrânsă şi cu caracter provizoriu, învinuitul sau inculpatul fiind supus unor obligaţii, sub sancţiunea, în cazul nerespectării obligaţiilor asumate, de a reveni la starea de privare de libertate (Grigore Teodora - tratat de drept procesual penal - Editura Hamangiu 2007 - pag. 429).

Este necesar a fi făcute aceste precizări, dat fiind faptul că, în cazul pronunţării unei achitări, instanţa este obligată să se pronunţe şi asupra măsurilor preventive instituite în cauză, iar potrivit dispoziţiilor art. 350 alin. (4) C. proc. pen. dispoziţia instanţei cu privire la măsurile preventive este executorie.

Ar fi ilogic a se interpreta că, în caz de achitare sau încetare a procesului penal se dispune punerea de îndată în libertatea inculpatului, hotărârea fiind în această privinţă executorie, iar măsura preventivă neprivativă de libertate a liberării sub control judiciar să subziste în continuare.

Dacă faţă de un inculpat aflat în stare de arest preventiv, ca urmare a unei soluţii de achitare, se dispune punerea de îndată în libertate, dispoziţie executorie, cu toate consecinţele inclusiv asigurarea dreptului la liberă circulaţie, prevăzută de art. 2 parag. 1 şi 2 din Protocolul nr. 4 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, pentru identitate de raţiune se impune ca şi faţă de un inculpat judecat în stare de libertate, dar faţă de care s-a instituit o măsură preventivă neprivativă de libertate, să se bucure de aceleaşi drepturi, inclusiv cel la libera circulaţie.

Este evident că liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură preventivă neprivativă de libertate, din moment ce face parte din titlul IV al C. proc. pen., referitor la măsurile preventive, astfel că pentru identitate de raţiune, măsura de ridicare a controlului judiciar dispusă prin hotărârea de achitare este executorie.

Instanţa de fond a mai reţinut că, împotriva Sentinţei penale nr. 230 din 15 mai 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2011, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. a declarat recurs la data de 17 mai 2013, astfel că soluţia de ridicare a controlului judiciar, care nu a fost atacată cu recurs în termen de 24 de ore, de la pronunţare, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 1609 alin. (2) C. proc. pen., a rămas definitivă.

Împotriva hotărârii instanţei de fond, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., solicitând casarea sentinţei şi pe fond respingerea contestaţiei la executare, ca inadmisibilă.

În motivarea recursului, s-a susţinut că, în mod greşit instanţa de fond a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 461 lit. c) C. proc. pen., în cauză nu se impunea lămurirea dispozitivului sentinţei, având în vedere că dispoziţia de ridicare a controlului judiciar faţă de inculpatul A., ca urmare a pronunţării soluţiei de achitare a acestuia, nu este executorie.

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor invocate, cât şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele următoare:

Conform dispoziţiilor art. 350 alin. (2) C. proc. pen., în caz de achitare sau de încetare a procesului penal, instanţa dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului arestat preventiv, iar potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol hotărârea pronunţată cu privire la arestarea preventivă a inculpatului sau la obligarea acestuia de a nu părăsi localitatea ori ţara este executorie.

În prezenta cauză, prin Sentinţa penală nr. 230 din 15 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2011, s-a dispus achitarea inculpaţilor B., A., C., D., E. sub aspectul infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată.

Prin aceeaşi sentinţă, s-a dispus ridicarea controlului judiciar instituit asupra inculpaţilor B., A., C. şi D. prin Decizia penală nr. 4072 din 21 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că dispoziţiile art. 350 alin. (4) C. proc. pen. sunt aplicabile şi în situaţia în care, la data pronunţării hotărârii de achitare, inculpatul se află sub măsura liberării provizorii sub control judiciar, care potrivit doctrinei în materie, poate fi considerată o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit prin ambele măsuri fiind acelaşi şi anume asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal.

Astfel, având în vedere că, dispoziţiile art. 350 alin. (4) C. proc. pen. fac referire numai la caracterul executoriu al hotărârii pronunţată în cazul în care inculpatul se află sub măsura arestării preventive sau a obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara, iar la data pronunţării soluţiei de achitare inculpatul A. se afla sub măsura liberării provizorii sub control judiciar, în cadrul căreia i s-au instituit obligaţii care se regăsesc în conţinutul măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, instanţa de fond a apreciat corect că sunt incidente dispoziţiile art. 461 lit. c) C. proc. pen., în cauză impunându-se lămurirea dispozitivului Sentinţei penale nr. 230 din 15 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în sensul de a se preciza dacă dispoziţia de ridicare a controlului judiciar este executorie.

Pentru considerentele expuse, constatând că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. împotriva Sentinţei penale nr. 321 din 21 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpatul A.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva Sentinţei penale nr. 321 din 21 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpatul A.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 iunie 2013.

Procesat de GGC - MI