Foreseeability of road ice and required speed adaptation defeat casus fortuitus defense in negligent homicide prosecution

Decizia nr. 133/A/2015

Asupra apelului formulat de inculpatul A. şi de apelanta Societatea de Asigurări - SC B. - Sucursala Gorj, din actele şi lucrările dosarului se constată următoarele:

La data de 18 iunie 2013 s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. x/54/2013, rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova nr. x/P/2011 privind pe inculpatul A., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 178 alin. (1) şi alin. (2) C. pen.

În fapt, s-a reţinut că inculpatul A. îşi desfăşura activitatea la începutul anului 2011 ca ofiţer de poliţie în cadrul Poliţiei mun. Motru, având calitatea de organ de cercetare al poliţiei judiciare (conform Ordinului MAI nr. S/II/2827 din 16 martie 2007 cu aviz procuror nr. x/C/2007) conform adresei din 1 februarie 2011 a I.P.J. Gorj, deplasându-se în fiecare zi de la domiciliul său din mun. Tg. Jiu la locul de muncă cu autoturismul proprietate personală marca XX, cu nr. de înmatriculare GJ-XXXX.

În dimineaţa zilei de 21 februarie 2011, după ce l-a luat în autoturism pe colegul său C. comisar şef de poliţie la Poliţia mun. Motru şi care, de asemenea, domicilia în mun. Tg. Jiu, în jurul orelor 7,30 a plecat spre oraşul Motru.

Când a ajuns pe raza com. Cîlnic, la km 62+200, în afara localităţii, la trecerea peste râul Tismana, datorită carosabilului umed şi acoperit cu polei, autoturismul a derapat şi învinuitul, pierzând controlul volanului a pătruns pe contrasens, răsucindu-se la 360 grade, lovind cu partea dreaptă a autoturismului parapetul metalic de delimita şoseaua pe partea stângă din direcţia de deplasare.

În urma accidentului, numitul C., aflat pe scaunul din dreapta faţă al autoturismului, a decedat, iar prin raportul medico-legal din 28 februarie 2011 al Serviciului de medicină legală Gorj se concluzionează că moartea acestuia a fost violentă, ea datorându-se hemoragiei interne, consecinţa unui politraumatism toraco-abdominal, cu fracturi costale multiple şi dilacerării hepatice, splenice cu hemiperitoneu consecutiv, leziunile abdominale având legătură directă de cauzalitate cu decesul şi s-au putut produce în condiţiile accidentului rutier.

În cauză, s-au efectuat 3 expertize criminalistice tehnice auto de către Biroul local de expertize judiciare tehnice şi contabile de pe lângă Tribunalul Dolj, Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti şi Institutul Naţional de Expertize Criminalistice Bucureşti, care în rapoartele de expertiză criminalistice tehnice din 23 iulie 2012 al Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti şi din 27 mai 2013 al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice Bucureşti se concluzionează că accidentul de circulaţie s-a produs din culpa exclusivă a învinuitului A. care nu a adaptat viteza la condiţiile de drum.

Astfel, în raportul întocmit de către trei experţi din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice Bucureşti se concluzionează că viteza autovehiculului la momentul declanşării procesului de derapare a fost de circa 88-92 km/h, luând în considerare declaraţia formulată de învinuitul A. care a afirmat că s-a deplasat în regim de derapare pe circa 60-70 m pe suprafaţa carosabilă, iar viteza autoturismului la începutul procesului de derapare ar fi fost de circa 96-99 km/h (peste viteza legală) şi că învinuitul A. putea preveni producerea evenimentului rutier prin adaptarea vitezei la condiţiile de drum, iar viteza care ar fi permis oprirea autovehiculul până la pătrunderea pe acostament fiind de 69-70 km/h.

Inculpatul A. a declarat că în timpul deplasării a constatat că este umed carosabilul şi că, ajungând pe podul peste râul Tismana, a realizat că este polei pe şosea în momentul când a început să derapeze, însă nu a mai putut să redreseze autoturismul care, după ce a parcurs circa 60-70 m pe carosabil, a pătruns pe contrasens şi s-a izbit cu partea dreaptă faţă de parapetul metalic situat în stânga direcţiei de deplasare, iar după ce s-a produs lovirea de parapet, s-a răsucit din nou la 360 grade, oprindu-se cu faţa în direcţia de deplasare spre Motru.

S-a menţionat că inculpatul A. circula în fiecare zi pe aceeaşi rută, cunoscând bine condiţiile de drum existente la data producerii accidentului.

Martorii D. şi E. care, în dimineaţa zilei de 21 februarie 2011, au circulat pe ruta Târgu Jiu - Motru, au declarat că, din loc în loc, şoseaua era acoperită cu gheaţă şi polei.

Coroborând declaraţiile inculpatului A. cu rapoartele de expertiză criminalistică tehnică auto întocmite de Laboratorul Interjudeţean Bucureşti şi Institutul Naţional de Expertize Criminalistice Bucureşti, cu prevederile art. 123 alin. (1) lit. e) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în care se prevede obligaţia conducătorului auto să nu depăşească 50 km/h în afara localităţii, în „situaţia în care partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă”, şi cu declaraţiile martorilor D. şi E., s-a reţinut că rezultă cu certitudine că accidentul de circulaţie s-a produs din vina exclusivă a învinuitului care nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, acesta fiind acoperit în unele locuri cu gheaţă şi polei.

Au fost audiate părţile vătămate F., soţia victimei, G., fiica şi H., fiu, au declarat în final că se constituie parte civilă cu suma de 100.000 euro ce reprezintă daune morale şi materiale, constând în aceea că prin profesia şi susţinerea morală pe care le-o acorda, valoarea daunelor morale s-ar concretiza în suma de 50.000 euro, iar cele materiale, datorită creditelor contractate de victimă şi neachitate în totalitate la Banca I., Banca J. şi Asociaţia K. Tg. Jiu, precum şi cheltuielile ocazionate cu ocazia înmormântării şi îndeplinirea obiceiurilor tradiţionale, s-ar ridica la suma de 50.000 euro.

S-a reţinut că inculpatul A. deţine poliţă de asigurare de răspundere civilă auto RCA la SC B. SA, iar din fişa de cazier rezultă că nu este cunoscut cu antecedente penale.

În drept, s-a reţinut că fapta învinuitului A., de a nu respecta condiţiile de drum şi de a nu adapta viteza la acestea, ducând la producerea accidentului, în urma căruia a decedat C., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 178 alin. (1) şi (2) C. pen.

S-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului A. fără antecedente penale, pentru infracţiunea de ucidere din culpă, prev. de art. 178 alin. (1) şi (2) C. pen.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de cercetare la faţa locului întocmit la data de 21 februarie 2011, însoţit de planşa foto, constatarea medico - legală autopsie efectuată de SML Gorj, raportul de constatare din 28 februarie 2011, analiză toxicologică alcoolemie privind pe inculpat efectuată de SML Gorj - buletin de analiză din 21 februarie 2011, declaraţii inculpat, declaraţii părţi civile, declaraţiile martorilor D. şi E., L. şi M., raport de expertiză tehnică întocmit de expert N., supliment la raportul de expertiză întocmit de acelaşi expert, raport de expertiză criminalistică din 23 iulie 2012, raport de expertiză criminalistică din data de 27 mai 2013.

În cadrul cercetării judecătoreşti s-a procedat la ascultarea martorilor E., L., O., P., Q., R., S. şi, şi a fost audiat inculpatul A.

Deşi dispoziţiile de procedură penală în vigoare la momentul soluţionării cauzei nu mai prevăd ca soluţie posibilitatea restituirii cauzei la procuror, cauza de faţă derulându-se fără procedura camerei preliminare, se impune analizarea cererii formulate de inculpat privind restituirea cauzei la procuror având în vedere că la momentul formulării cererii erau în vigoare dispoziţiile C. proc. pen. din 1969.

Inculpatul a invocat faptul că probele, respectiv declaraţiile martorilor şi expertizele tehnice au fost administrate în lipsa avocatului ales, invocând sancţiunea nulităţii absolute.

Potrivit dispoziţiilor art. 171 alin. (2) C. proc. pen., în vigoare la momentul efectuării urmăririi penale, asistenţa juridică a inculpatului în faza de urmărire penală era obligatorie numai în cazul în care inculpatul este minor, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este reţinut sau arestat chiar în altă cauză, când faţă de inculpat a fost dispusă măsura de siguranţă a internării medicale sau obligarea la tratament medical chiar în altă cauză ori când organul de urmărire penală apreciază că învinuitul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea. În cazul în care asistenţa juridică este obligatorie, prezenţa apărătorului este asigurată doar la ascultarea învinuitului sau inculpatului ca urmare lipsa avocatului inculpatului la momentul ascultării martorilor în faza de urmărire penală nu atrage sancţiunea nulităţi absolute. În speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 171 alin. (2) C. pen.

În ce priveşte o posibilă încălcare a unor dispoziţii legale care ar atrage nulitatea relativă se constată că atât inculpatul, cât şi martorii D., E., L. şi M. au fost audiaţi la data de 21 februarie 2011. Delegaţia depusă de avocatul ales T. poartă aceeaşi dată respectiv 21 februarie 2011, iar dosarul de urmărire penală nu conţine înscrisuri din care să rezulte că martorii ar fi fost ascultaţi după depunerea împuternicirii avocaţiale.

În privinţa celorlalte mijloace de probă administrate în cauză după acest moment instanţa reţine că potrivit disp. art. 172 alin. (1) C. proc. pen. anterior, în cursul urmăriri penale apărătorului învinuitul sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală şi poate formula cereri şi depune memorii. Corelativ, pentru garantarea exercitării acestui drept potrivit disp. art. 172 alin. (6) C. proc. pen., apărătorul are dreptul de a se plânge dacă cererile sale nu au fost acceptate.

Din înscrisurile aflate în dosarul de urmărire penală nu rezultă că avocatul ales al inculpatului a formulat o cerere adresată organului de urmărire penală prin care să solicite prezenţa sa la efectuarea actelor de urmărire penală.

În privinţa expertizelor tehnice efectuate în cauză se constată că inculpatului i s-au adus la cunoştinţă atât obiectivele expertizei tehnice iniţiale, suplimentul la raportul de expertiză precum şi a celorlalte două noi expertize tehnice efectuate în cauză cât şi obiecţiunile formulate de părţile civile.

La data de 11 martie 2011 procurorul la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a adus la cunoştinţa învinuitului şi a avocatului ales T. obiectivele expertizei, prezent fiind şi expertul desemnat N.

La data de 14 iunie 2011 procurorul a adus la cunoştinţa învinuitului raportul de expertiză efectuat de expertul N., cererea formulată de partea civilă privind lămuririle solicitate expertului şi i s-a înmânat o copie a raportului de expertiză.

La data de 08 iulie 2011 procurorul a adus la cunoştinţă învinuitului concluziile suplimentului la raportul de expertiză tehnică întocmit de expert N., învinuitul declarând că nu consideră necesară prezenţa avocatului pentru consultarea concluziilor suplimentului la raportul de expertiză.

La data de 29 iulie 2011 procurorul a adus la cunoştinţa învinuitului obiectivele noii expertize tehnice auto. Acesta a precizat că este de acord cu efectuarea expertizei şi nu consideră necesară prezenţa avocatului ales pentru acest act.

Efectuarea ultimei expertize tehnice de către INEC s-a dispus ca urmare a cererii formulate de către învinuit, după ce acestuia i s-au prezentat concluziile raportului de expertiză criminalistică întocmit de INEC Bucureşti dispunându-se în acest sens prin ordonanţa procurorului din 01 august 2012. Din cuprinsul ordonanţei şi al procesului verbal nu rezultă că învinuitul a cerut desemnarea şi participarea unui expert asistent la efectuarea de către INEC a expertizei tehnice.

Potrivit procesului verbal întocmit la data de 06 iunie 2013, învinuitului i s-a prezentat materialul de urmărire penală şi încadrarea juridică a faptei respectiv ucidere din culpă, consemnându-se că acesta nu mai are de formulat cereri sau de propus alte probe în apărare.

Faţă de considerentele expuse mai sus, instanţa a apreciat că nu sunt incidente în speţă disp. art. 197 alin. (2) C. proc. pen. anterior şi nici disp. art. 197 alin. (4) C. proc. pen. anterior.

Instanţa de fond a apreciat că nu este întemeiată nici critica formulată de inculpat în sensul că expertiza INEC a fost formulată de un expert care nu este independent fiind subordonat Ministerului Public.

Potrivit art. 1 din Hotărârea nr. 368 din 3 iulie 1998 privind înfiinţarea Institutului Naţional de Expertize Criminalistice - I.N.E.C. publicată în M. Of. al României nr. 248/03 iulie 1998, Institutul Naţional de Expertize Criminalistice - I.N.E.C. a fost înfiinţat ca o instituţie publică cu personalitate juridică, subordonată Ministerului Justiţiei, prin reorganizarea Laboratorului Central de Expertize Criminalistice Bucureşti.

În privinţa probelor administrate în cauză instanţa de fond a constatat că în declaraţia dată martorul D. a arătat că se deplasa spre Tg.-Jiu din direcţia Motru şi în timp ce se apropia de podul situat în comuna Cîlnic, a observat că autoturismul condus de inculpat a părăsit brusc partea carosabilă lovind un parapet. În acea dimineaţă, carosabilul era pe alocuri acoperit cu polei.

Martorul E. a declarat că se deplasa spre Tg-Jiu, iar la podul peste râul Tismana a observat că un autoturism care circula din sens opus a pierdut controlul direcţiei martorul a precizat că pe drumul de la Motru a constat existenţa mai multor porţiuni de carosabil acoperit cu polei, iar în zona accidentului a constatat existenţa poleiului pe pod. Autoturismul condus de inculpat a părăsit partea carosabilă, intrând pe contrasens, s-a izbit de un parapet metalic pe care l-a smuls din îmbinări după care a revenit în apropierea părţii carosabile. În declaraţia dată în cadrul cercetării judecătoreşti, a arătat că în momentul în care conducea autoturismul şi se afla spre ieşirea de pe pod, a intrat pe acest pod autoturismul condus de inculpat. A observat că inculpatul, la intrarea pe pod, circula cu o viteză prea mare având în vedere având în vedere condiţiile meteorologice, motiv pentru care s-a uitat în oglindă şi a observat că autoturismul condus de inculpat a intrat în derapaj, a pătruns pe sensul opus şi a revenit pe sensul de mers de două ori. După ce a ieşit de pe pod, autoturismul inculpatului a trecut prin faţa unui autoturism care era oprit şi circula pe aceeaşi direcţie de mers cu martorul. A mai observat că drumul era acoperit cu polei, şi a putut vedea cu 10-20 metri înainte că pe carosabilul de pe pod este polei. Martorul conducea autoturismul cu o viteză de 60 km/h şi după aprecierea sa aceasta era viteza optimă pentru a evita producerea unui accident. A precizat că dacă ar fi redus viteza, inculpatul ar fi evitat producerea accidentului.

Martorul L. audiat la data de 09 iunie 2011 a declarat că a participat în calitate de martor asistent la măsurătorile efectuate de lucrătorii de poliţie la locul accidentului. A constatat că pe pod carosabilul prezenta polei, precum şi existenţa unor denivelări în suprafaţa carosabilului la capătul podului dinspre localitatea Cîlnic. În declaraţia dată în cadrul cercetării judecătoreşti acesta a declarat că la ambele capete ale podului sunt denivelări şi datorită acestor denivelări, şi în condiţii de carosabil uscat viteza de 50 km/h asigură o deplasare în condiţii normale.

Martorul M. audiat la 21 februarie 2011 a declarat că a participat ca martor asistent la cercetarea efectuată la locul accidentului. A constatat că suprafaţa carosabilă a podului peste râul Tismana era acoperită integral cu gheaţă pe ambele sensuri de deplasare.

Martorul S. a arătat că ninsese cu câteva zile înainte de accident până la pod carosabilul în direcţia Târgu Jiu - Motru, nu prezenta polei, dar era umed datorită topirii zăpezii, însă pe pod care are o lungime de 20 - 25 m era polei pe întreaga suprafaţă. A precizat că a fost polei şi pe pod cu câteva zile înainte de accident şi că în acest loc se formează polei ori de câte ori ninge, iar la ambele capete ale podului există o diferenţă de 2 - 3 cm între nivelul podului şi carosabil, denivelări ce există din anul 2004. În condiţiile de drum la momentul accidentului, martorul a apreciat că în zona accidentului viteza de circulaţie indicată este de 60 km/h. A mai arătat că se putea vedea suprafaţa carosabilă de pe pod cu 20 m înainte de intrarea pe pod datorită diferenţei de material a carosabilului dintre drum şi pod.

Potrivit raportului de constatare medico-legală (autopsie) întocmit de SML Gorj, moartea numitului C. a fost violentă, s-a datorat hemoragiei interne, consecinţa unui politraumatism toracoabdominal cu fracturi costale multiple şi dilacerări hepatice, splenice, cu hemoperitoneu consecutiv. Leziunile traumatice s-au putut produce în condiţiile accidentului rutier suferit, suferit prin lovire de corpuri dure din interiorul unui autoturism, iar leziunile abdominale au legătură directă de cauzalitate cu decesul.

În declaraţia dată la 21 februarie 2011 de inculpat în prezenţa avocatului ales, acesta a arătat că în timp ce se deplasa pe DN 67 pe raza comunei Cîlnic, în afara localităţii, la podul peste râul Tismana, din cauza unei denivelări şi datorită faptului că podul era acoperit cu polei, a pierdut controlul volanului. A încercat să redreseze autoturismul dar nu a reuşit pătrunzând pe contrasens şi izbindu-se cu partea dreaptă faţă de un parapet metalic situat pe partea stângă a direcţiei de mers, în afara carosabilului. Autoturismul s-a răsucit, lovindu-se cu întreaga parte dreaptă în zona uşilor după care s-a oprit cu faţa în direcţia de mers. Inculpatul a arătat că circula cu 90 km/h neputând preciza cu exactitate. În declaraţia dată în cadrul cercetării judecătoreşti, inculpatul a declarat că înainte de a ajunge la locul accidentului, nu a constatat polei pe carosabil deşi a traversat alte două poduri. La intrarea pe pod carosabilul era puţin umed şi a apreciat că în acea zi nu poate apărea polei, pentru că nici în zilele anterioare nu constatase polei precum şi datorită condiţiilor meteorologice. Denivelarea de la pod putea avea influenţă în pierderea controlului autoturismului. Înainte de a intra pe pod, circula cu o viteză de 70 km/h şi a declarat că nu ar fi derapat dacă ar fi condus cu o viteză de 30-40 km/h. Autoturismul era dotat cu cauciucuri de iarnă şi nu avea probleme tehnice. La intrarea pe pod nu erau indicatoare privind denivelările şi posibilitatea producerii poleiului. După aprecierea sa la modul de derulare a accidentului a contribuit şi faptul că parapetul metalic nu era prins în şuruburi, acesta deformându-se şi intrând în impact cu uşa din dreapta spate a autoturismului.

A mai arătat că era prieten cu victima şi se deplasau împreună la serviciu de 1 an şi jumătate.

În raportul de expertiză tehnică întocmit de expert N. s-a concluzionat că viteza autoturismului la intrarea pe pod a fost de 86 km/h, iar accidentul putea fi evitat dacă ar fi existat un indicator rutier „Drum alunecos", pe porţiunea cu polei ar fi fost împrăştiate materiale antiderapante, nu existau declivităţi şi dacă parapetul metalic nu era fixat în şuruburi.

În suplimentul la raportul de expertiză tehnică s-a arătat că viteza de deplasare a autovehiculului în momentul pătrunderii pe pod la care accidentul putea fi evitat nu poate fi determinată cu exactitate, conducătorul auto nu a prevăzut starea căii de rulare de pe pod, drumul nu era semnalizat cu indicatoare „Polei" astfel că învinuitul a circulat cu viteza legală.

Ca urmare a cererilor formulate de părţile civile şi inculpat s-a dispus prin ordonanţa nr. x/P/2011 din data de 29 iulie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova efectuarea unei noi expertize tehnice de către LIEC Bucureşti.

În raportul de expertiză criminalistică din 23 iulie 2012 întocmit de expert criminalist autorizat U. s-a concluzionat că nu se poate stabili viteza autoturismului condus de inculpat în momentele premergătoare intrării pe pod şi că accidentul putea fi prevenit în situaţia în care în funcţie de starea carosabilului - umed până la intrarea pe pod şi acoperit cu gheaţă, fiind posibil să existe şi o zonă de denivelare la intrarea pe pod, s-ar fi menţinut controlul asupra direcţiei de mers a autoturismului. Potrivit practicii de expertiză criminalistică, în condiţiile deplasării pe un carosabil cu aderenţă scăzută, în general autovehiculul intră în proces de derapare în condiţiile neadaptării vitezei de mers cu starea carosabilului şi modului de efectuare a manevrelor de cu starea carosabilului. Acţionarea bruscă a sistemului de frânare sau de direcţie în condiţiile unui carosabil cu aderenţă redusă poate conduce la intrarea autovehiculului în proces de derapare.

Prin ordonanţa nr. x/P/2011 din data de 01 august 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova fost admisă cererea inculpatului A. şi s-a dispus efectuarea unei noi expertize tehnice auto de către trei experţi din cadrul INEC având în vedere contradicţiile existente între concluziile celor două rapoarte anterioare de expertiză tehnică, obiectivele noii expertize fiind: dinamica producerii accidentului de circulaţie, viteza de deplasare a autoturismului în momentul producerii accidentului şi în momentele imediat premergătoare pătrunderii pe podul respectiv şi dacă accidentul sau urmările acestuia puteau fi evitate, în ce condiţii şi de către cine.

Prin raportul de expertiză criminalistică INEC din 27 mai 2013 întocmit de experţii criminalişti V., W. şi Y. s-a concluzionat că în ipoteza susţinută de inculpat, potrivit căreia autoturismul s-a deplasat în regim de derapare cea 60-70 metri pe suprafaţa carosabilă, viteza autovehiculului la momentul declanşării procesului de derapare a fost de cea 88-92 km/h. În ipoteza în care fenomenul de derapare a debutat în zona de început a podului peste râul Tismana, viteza autoturismului la începutul procesului de derapare ar fi fost de cea 96-99 km/h. În cuprinsul raportului de expertiză s-a arătat că în prima declaraţie, inculpatul a legat declanşarea fenomenului de derapare şi de trecerea peste o denivelare existentă pe pod, iar fotografiile judiciar-operative ilustrează existenţa unei denivelări în zona de început a podului raportat la direcţia de Tg.-Jiu - Motru. În această ipoteză viteza autoturismului la momentul debutului procesului de derapare ar fi fost de 96-99 km/h.

Conducătorul auto nu mai putea interveni eficient pentru evitarea accidentului după iniţierea procesului de derapare. S-a apreciat însă că inculpatul putea evita producerea evenimentului rutier prin adaptarea vitezei la condiţiile de drum respectiv carosabil umed şi acoperit cu gheaţă pe pod, viteza care ar fi permis oprirea autovehiculului până la pătrunderea pe acostament fiind de 69-70 km/h.

Analizând întreg materialul probator administrat în cauză instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:

La data de 21 februarie 2011, în jurul orelor 7:30, inculpatul A. împreună cu victima C. s-au deplasat cu autoturismul condus de inculpat, din municipiul Târgu Jiu spre oraşul Motru, inculpatul fiind ofiţer de poliţie în cadrul Poliţiei Municipiului Motru, iar victima, comisar şef de poliţie în cadrul Poliţiei Municipiului Motru. Pe raza comunei Câlnic, în afara localităţii, la trecerea peste râul Tismana, inculpatul a pierdut controlul volanului datorită neadaptării vitezei la condiţiile de trafic, respectiv carosabil umed şi acoperit cu polei, autoturismul a derapat şi a pătruns pe contrasens rotindu-se în sens invers acelor de ceas, spre stânga, lovind parapetul metalic, pe care l-a desprins din îmbinare. Rotirea autoturismului s-a amplificat, acesta intrând în impact cu parapetul la nivelul părţii laterale dreapta, oprindu-se în final pe partea stângă a drumului raportat la direcţia iniţială de deplasare. Ca urmare a faptei inculpatului s-a produs decesul victimei C., ocupant a locului din dreapta faţă al autoturismului.

Instanţa a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 47 C. pen. din 1968 respectiv art. 31 C. pen. în vigoare.

Cazul fortuit reprezintă o cauză care înlătură vinovăţia datorită imposibilităţii obiectiv de a-l prevedea. Ca urmare, pentru a reţine existenţa cazului fortuit, trebuie să existe o imposibilitate obiectivă şi generală a rezultatului în sensul că este imposibil de prevăzut de orice persoană. În situaţia în care imprevizibilitatea este subiectivă şi personală, ţinând de capacităţile inculpatului de a prevedea rezultatul acţiunii sale, nu se poate reţine existenţa cazului fortuit.

În speţă s-a constatat că starea carosabilului, una din cauzele care a determinat producerea accidentului putea fi prevăzută de către participanţii la trafic, având în vedere condiţiile meteo precum şi situaţia concretă a carosabilului la momentul producerii accidentului. Unul din participaţii la trafic, alături de inculpat a fost şi martorul E., care a intrat pe segmentul de drum de pe pod în acelaşi moment cu inculpatul, din sens opus. Acesta a precizat că pe drumul de la Motru a constat existenţa mai multor porţiuni de carosabil acoperit cu polei şi a observat că inculpatul, la intrarea pe pod, circula cu o viteză prea mare având în vedere având în vedere condiţiile meteorologice. Martorul a mai arătat că a condus autoturismul pe acel segment cu o viteză de 60 km/h şi după aprecierea sa aceasta era viteza optimă pentru a evita producerea unui accident, parcurgând segmentul de drum de pe pod fără incidente rutiere. Astfel, chiar şi în lipsa materialului antiderapant, invocată de inculpat, se constată că alţi participanţi la trafic, adaptând viteza la condiţiile existente, respectiv 60 km/h, au traversat segmentul de drum fără incidente. Prin neadaptarea vitezei la condiţiile de trafic, inculpatul a încălcat dispoziţiile art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 potrivit cărora conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză şi să o adapteze în funcţie de condiţiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă. Aceste dispoziţii stabilesc o obligaţie de rezultat pentru conducătorii auto, respectiv reducerea vitezei sub limita legală, pentru a evita producerea oricărui incident rutier.

Potrivit raportului de expertiză întocmit de cei trei experţi criminalişti din cadrul INEC, întocmit ca urmare a expertizei dispuse pentru a lămuri neconcordanţele dintre primele două expertize efectuate în cauză, inculpatul putea evita producerea evenimentului rutier prin adaptarea vitezei la condiţiile de drum respectiv carosabil umed şi acoperit cu gheaţă pe pod, viteza care ar fi permis oprirea autovehiculului până la pătrunderea pe acostament fiind de 69-70 km/h. În ceea ce priveşte viteza autovehiculului condus de inculpat la momentul declanşării procesului de derapare, au fost reţinute două ipoteze, respectiv viteza de cca. 88-92 km/h, ipoteză susţinută de inculpat, potrivit căreia autoturismul s-a deplasat în regim de derapare cca. 60-70 metri pe suprafaţa carosabilă.

În cea de-a doua ipoteză, viteza autovehiculului la momentul declanşării procesului de derapare a fost de cca. 96-99 km/h, această concluzie a fost stabilită tot potrivit împrejurărilor arătat de inculpat care a legat declanşarea fenomenului de derapare şi de trecerea peste o denivelare existentă pe pod, fotografiile judiciar-operative prezentând existenţa unei denivelări în zona de început a podului raportat la direcţia de Tg.-Jiu — Motru. În această ipoteză, inculpatul a încălcat şi dispoziţiile art. 49 alin. (4) lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002 privind limita maximă de viteză în afara localităţilor.

Potrivit declaraţiei date la instanţă, inculpatul a apreciat că în acea zi nu poate apărea polei, pentru că nici în zilele anterioare nu constatase polei precum şi datorită condiţiilor meteorologice. Martorul S., agent şef adjunct în cadrul Postului de Poliţie Cîlnic a declarat că potrivit constatărilor sale, cu câteva zile înainte de accident a fost polei pe pod, şi că în acest loc se formează polei de câte ori ninge şi în acea zonă ninsese cu câteva zile înainte de accident. Împrejurarea că drumul nu era semnalizat cu indicatoare privind posibilitatea producerii poleiului şi existenţa unor denivelări la intrarea pe pod nu exclude culpa inculpatului la producerea accidentului întrucât inculpatul se deplasa pe acest drum de la locuinţă spre serviciu de mai mult timp, zilnic. Din declaraţia dată de inculpat rezultă că acesta se deplasa împreună cu victima la serviciu de un an şi jumătate, ambii fiind lucrători în cadrul Poliţiei mun. Motru.

Posibilitatea prevederii existenţei unui drum alunecos în zonă, respectiv a producerii poleiului rezultă şi din împrejurările surprinse în fotografiile judiciar-operative, respectiv carosabil umed, cu acumulări de apă pe calea de rulare, care în condiţiile unei temperaturi negative puteau conduce la apariţia gheţii - luna februarie, orele 7:30 dimineaţa - aspect reţinut în raportul de expertiză efectuat la INEC.

Instanţa de fond a constatat că au fost încălcate astfel şi dispoziţiile art. 123 lit. f) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 potrivit cărora conducătorul de vehicul este obligat sa circule cu o viteza care sa nu depăşească 50 km/h în afara localităţilor, în situaţia în care partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă.

Din rapoartele de expertiză întocmite de LIEC Buceureşti şi de INEC rezulta că atât viteza neadaptată condiţiilor de drum cât şi modul în care inculpatul a menţinut direcţia de mers au determinat producerea accidentului.

Potrivit raportului de expertiză criminalistică din 23 iulie 2012 întocmit de expert criminalist autorizat U. accidentul putea fi prevenit în situaţia în care în funcţie de starea carosabilului - umed până la intrarea pe pod şi acoperit cu gheaţă, fiind posibil să existe şi o zonă de denivelare la intrarea pe pod, s-ar fi menţinut controlul asupra direcţiei de mers a autoturismului. Potrivit practicii de expertiză criminalistică, în condiţiile deplasării pe un carosabil cu aderenţă scăzută, în general autovehiculul intră în proces de derapare în condiţiile neadaptării vitezei de mers cu starea carosabilului şi modului de efectuare a manevrelor de cu starea carosabilului. Acţionarea bruscă a sistemului de frânare sau de direcţie în condiţiile unui carosabil cu aderenţă redusă poate conduce la intrarea autovehiculului în proces de derapare.

În raportul de expertiză criminalistică INEC din 27 mai 2013 s-a reţinut că autoturismul s-ar fi oprit până la acostamentul din stânga drumului dacă viteza de deplasare iniţială ar fi fost redusă la valoarea de 69-70 km/h, nemaiproducându-se impactul cu parapetul.

Inculpatul a formulat plângere solicitând reţinerea dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. pen. faţă de C.N.A.D.R., iar prin ordonanţa din 30 aprilie 2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.-Jiu s-a dispus clasarea cauzei, iar prin ordonanţa nr. x/II/2/2014 a procurorului ierarhic superior a fost respinsă plângerea formulată de petent împotriva a cestei ordonanţe. Prin încheierea de şedinţă nr. 199 din 03 septembrie 2014, a judecătorului de cameră preliminară din Cadrul Judecătoriei Tg.-Jiu, Dosar nr. x/318/2014 a fost respinsă plângerea formulată de inculpat împotriva ordonanţei din 30 aprilie 2014 a Parchetului de pe lângă judecătoria Tg.-Jiu reţinându-se că urmare a producerii accidentului rutier din data de 21 februarie 2011 în care a fost implicat conducătorul auto A., a rezultat decesul unei persoane, petentul din speţă fiind trimis în judecată în Dosarul nr. x/54/2013 de pe rolul Curţii de Apel Craiova, iar prin rapoartele de expertiză criminalistice tehnice din 23 iulie 2012 al Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti şi din 27 mai 2013 al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice Bucureşti s-a concluzionat că accidentul rutier s-a produs din culpa exclusivă a conducătorului auto A., care nu a adaptat viteza la condiţiile de drum.

Având în vedere considerentele de mai sus, instanţa a apreciat că fapta inculpatului, aşa cum a fost descrisă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 178 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1968, accidentul rutier producându-se din culpa exclusivă a inculpatului.

S-a constatat că dispoziţiile C. pen. din 1968 reprezintă legea penală mai favorabilă având în vedere dispoziţiile ce reglementează circumstanţele atenuante şi efectele acestora dar şi modalitatea de executare a pedepsei.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa a aveut în vedere limitele de pedeapsă prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, gradul de pericol social al faptei, urmarea produsă, dar şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, respectiv conduita bună a acestuia anterior săvârşirii faptei, precum şi cea avută după săvârşirea faptei constând în ajutarea părţilor civile cu suma de 1000 RON, faptul că inculpatul era prieten şi coleg de serviciu cu victima, astfel că aplicarea unei pedepse de 1 an închisoare va fi de natură să realizeze scopul educativ şi preventiv al pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen.

Având în vedere datele ce caracterizează persoana inculpatului, s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia, urmând ca în temeiul art. 81 C. pen. să se dispună suspendarea condiţionată a pedepsei aplicate.

În privinţa laturii civile a cauzei s-a constatat că potrivit poliţei de asigurare RCA, asigurătorul este SC B. SA. Acesta a fost citat prin intermediul Sucursalei Gorj, la care s-a încheiat poliţa de asigurare, procedura fiind îndeplinită potrivit dispoziţiilor art. 178 alin. (4) C. proc. pen., citaţia fiind primită la serviciul de registratură şi aplicându-se ştampila.

Având în vedere dispoziţiile art. 55 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 136/1995, potrivit cărora despăgubirile se plătesc de către asigurător persoanelor fizice sau juridice păgubite, iar asiguraţilor în ipoteza în care aceştia dovedesc că au despăgubit persoanele păgubite şi despăgubirile nu urmează a fi recuperate potrivit prevederilor art. 58, instanţa de fond a apreciat că obligaţia de plată a despăgubirilor civile către părţile civile revine asigurătorului SC B. SA îşi îndeplineşte astfel propria obligaţie stipulată prin contractul de asigurare, ca efect al raporturilor stabilite între asigurat-inculpat şi asigurător.

Prin cererea formulată la data de 11 februarie 2014, părţile civile şi-au precizat cuantumul sumelor solicitate cu titlu de despăgubiri civile, respectiv 151.671,84 RON daune materiale - cheltuieli de înmormântare, pomeniri precum şi sumele pe care victima le avea de achitat ca urmare a împrumuturilor contractate de la instituţii bancare şi de credit, 14.000 RON prestaţie periodică globală pentru partea civilă G. aflată în continuarea studiilor la facultate, precum şi sumele de câte 50.000 euro daune morale pentru fiecare din părţile civile. Prin cererea formulată la data de 12 martie 2014, părţile civile au solicitat şi acordarea sumei de 3.300 RON reprezentând cheltuieli efectuate cu pomenirea de 3 ani de la decesul victimei.

Din declaraţiile martorilor Q. şi R., precum şi au arătat că părţile civile au cheltuit suma de 40.000 RON cu ocazia înmormântării şi 15.000 RON pentru pomenirile de la 6 luni şi un an, cumpărându-se şi un monument funerar cu suma de 2.000 RON. Potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, cu ocazia pomenirii de 3 ani părţile civile au efectuat cheltuieli în sumă de 3300 RON.

Ca urmare instanţa a constatat că suma ce reprezintă cheltuielile necesare înmormântării, pomenirilor şi cumpărării unui monument funerar este de 60.300 RON, sumă ce a fost suportată în mod egal de cele trei părţi civile.

Instanţa de fond a apreciat însă că cererea privind acordarea sumelor ce reprezintă creditele contractate de victimă este nefondată, întrucât nu există un raport de cauzalitate între fapta conducătorului auto de ucidere din culpă şi nerestituirea de către victimă către împrumutător a sumei luate cu împrumut anterior săvârşirii infracţiunii, neputând fi acordate despăgubiri decât pentru daune cauzate direct prin fapta ilicită a inculpatului.

De asemenea a fost apreciată ca întemeiată şi cererea formulată de partea civilă G. privind acordarea unei prestaţii periodice globale pentru perioada februarie 2011 – 13 februarie 2014. Din actele depuse la dosar rezultă că partea civilă era studentă la Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Litere din cadrul Universităţii Z. şi ulterior a urmat cursurile de maşter la Facultatea de Psihologie şi Asistenţă Socială.

Faţă de suma globală solicitată de partea civilă, până la împlinirea vârstei de 25 ani, rezulta o sumă lunară de 388,8 RON. Cererea formulată de partea civilă a fost considerată fondată, prestaţia periodică având rolul de a acoperi prejudiciul cauzat părţii civile prin lipsirea acesteia de contribuţia lunară pe care victima o avea la întreţinerea ei.

În privinţa daunelor morale, instanţa de fond a constatat că s-a produs o lezare gravă a relaţiilor de familie pentru părţile civile, tocmai prin prisma imposibilităţii de realizare a obligaţiei de sprijin moral şi material existentă între copii şi părinţi dar şi între soţi, ceea ce necesită un corespondent pecuniar echitabil în vederea conservării valorilor sociale ocrotite de legea penală.

Instanţa a avut în vedere gradul de rudenie dintre victimă şi părţile civile precum şi relaţiile de afecţiune şi sprijin, legăturile afective dintre aceştia, ce justifica stabilirea în mod echitabil a cuantumului daunelor morale ce trebuie acordate fiecărei părţi civile la suma de câte 150.000 RON fiecare, sume ce au ca scop ameliorarea, într-o măsură cât mai apropiată a suferinţei încercate, ce nu poate fi cuantificată.

Având în vedere considerentele de mai sus, instanţa, în temeiul art. 396 şi art. 397 C. proc. pen. a respins cererea de restituire a cauzei la procuror.

În baza art. 178 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1968 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1968 şi art. 5 C. pen.

Va condamna pe inculpatul A., la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 71 C. pen. din 1968 a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a Il-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 81 C. pen. din 1968 a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani ce constituie termen de încercare stabilit potrivit dispoziţiilor art. 82 C. pen. din 1968.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1968 a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei închisorii.

A obligat pe asigurătorul SC B. la plata sumelor de 20.100 RON daune materiale şi 150.000 RON daune morale către partea civilă F., la plata sumelor de 20.100 RON daune materiale, 14.000 RON prestaţie periodică globală pentru perioada 21 februarie 2011 şi până la data pronunţării sentinţei precum şi a sumei de 150.000 RON daune morale către partea civilă G., precum şi la plata sumelor de 20.100 RON daune materiale şi 150.000 RON daune morale către partea civilă H.

A obligat asigurătorul la plata sumelor de 3.000 RON către partea civilă F. şi 4.000 RON către partea civilă H. reprezentând cheltuieli judiciare efectuate de părţile civile respectiv onorariu avocat.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 654 RON cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală şi faza de judecată.

Împotriva sentinţei penale nr. 312 din 29 octombrie 2014 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au formulat apel inculpatul A. şi asigurătorul Societatea de Asigurări - SC B. - Sucursala Gorj.

Inculpatul A. în motivele de apel formulate în temeiul art. 421 C. proc. pen., a solicitat admiterea apelului formulat de către inculpat, desfiinţarea sentinţei atacate, şi, rejudecând, să se dispună achitarea inculpatului în temeiul art. 17 pct. 2 C. proc. pen. rap. la art. 16 pct. 1 lit. d) C. proc. pen. cu aplicarea art. 31 C. pen., prin reţinerea incidenţei cazului fortuit, cauză de neimputabilitate exoneratoare de răspundere penală şi civilă pentru inculpat.

A criticat sentinţa atacată din perspectiva modului în care au fost apreciate probele în cauză, considerând că aceasta este nelegală întrucât potrivit art. 103 C. proc. pen. probele administrate în cursul procesului penal nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare, în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză, iar în luarea deciziei asupra existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei instanţa trebuie să hotărască motivat cu trimitere la toate probele evaluate.

A susţinut că, în cauză, probele au fost administrate cu încălcarea dreptului la apărare, situaţie faţă de care la instanţa de fond a invocat nulitatea actelor procedurale efectuate.

A arătat că a solicitat efectuarea unei noi expertize tehnice în cauză, motivat de faptul că concluziile celor trei expertize întocmite în faza de urmărire penală sunt contradictorii cu privire la viteza de deplasare a automobilului condus de inculpat în momentul impactului. A arătat că a solicitat efectuarea unei noi expertize tehnice pentru a se stabili o concluzie certă privind viteza de deplasare a automobilului condus de inculpat în momentul impactului, însă această solicitare a fost respinsă. A solicitat ca, din cele trei expertize tehnice auto efectuate în cauză, să fie avută în vedere expertiza tehnico auto întocmită de expertul N., expertiză care a fost întocmită în condiţii de legalitate şi care conţine elemente tehnice necesare unei juste soluţionări a cauzei, cu atât mai mult cu cât la efectuarea acesteia au participat şi experţii desemnaţi de către părţi.

Referitor la expertiza întocmită de către Institutul Naţional de Expertize Criminalistice, a solicitat să se aibă în vedere că la efectuarea acesteia nu a participat şi expertul desemnat de către inculpat, inculpatul fiind trimis în judecată fără a putea formula obiecţii cu privire la această expertiză.

Referitor la incidenţa cazului fortuit, a solicitat să se aibă în vedere că inculpatul a pornit spre locul de muncă, Poliţia Municipiului Motru, din direcţia Târgu Jiu, traversând pe o distanţă de circa 25 de km, până la podul peste râul Tismana - locul accidentului, nu mai puţin de patru poduri peste râurile Jiul, Şuşiţa, Jaleş şi Bistriţa, fără a exista pe acestea pelicule de gheaţă, relevante în acest sens fiind planşele foto extrase din aplicaţia publică XX aflate la dosar. A arătat că organul de urmărire penală a susţinut că inculpatul, cunoscând acel traseu, putea să prevadă că pe acel pod exista pelicule de gheaţă, însă din perspectiva apărării inculpatul parcurgând zilnic acel traseu, cel puţin cu o lună înainte, a avut o anumită siguranţă a traseului care înlătură susţinerea parchetului, ba mai mult inculpatul a traversat până la acel pod încă patru poduri fără a întâlni pe traseu pelicule de gheaţă ori carosabil umed.

În analiza dispoziţiilor art. 123 lit. f) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, în vigoare la acel moment, potrivit cărora conducătorul de vehicul era obligat să circule cu o viteză care să nu depăşească 50 km/h în afara localităţilor, în situaţia în care partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă, a solicitat să se aibă în vedere declaraţia inculpatului.

Din punctul de vedere a apelantului inculpat, peliculele de gheaţă care au existat pe porţiunea respectivă de pod au constituit o împrejurare fortuită care trebuie coroborată cu dispoziţiile art. 124 din O.U.G. nr. 195/2002 care prevăd obligaţia societăţii administrator al şoselelor naţionale, C.N.A.D.R., să monteze indicatoare de avertizare pentru drum cu denivelări sau de atenţionare pentru formarea poleiului, ceea ce nu exista la acel moment aşa cum rezultă din actele dosarului.

A susţinut că în situaţia în care porţiunea de drum ar fi fost semnalizată corespunzător cu marcaje potrivit art. 124 din O.U.G. nr. 195/2002 situaţia de fapt ar fi fost diferită pentru că impunea obligaţia inculpatului de prevedere generală pentru toate pericolele care se puteau ivi. A mai susţinut că pe porţiunea respectivă de drum nu fusese împrăştiate materiale antiderapante de către C.N.A.D.R., aspect din care rezultă culpa C.N.A.D.R., culpă ce trebuie reţinută în cauză la analiza soluţiei.

Examinând cauza în raport de criticile formulate, conform art. 417 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că apelurile declarate împotriva sentinţei penale nr. 312 din 29 octombrie 2014 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, de către inculpatul A. este nefondat, iar apelul declarat de apelanta Societatea de Asigurări - SC B. - Sucursala Gorj, este tardiv, ambele apeluri urmând să fie respinse.

Cu privire la apelul declarat de apelanta Societatea de Asigurări - SC B. - Sucursala Gorj, Înalta Curte constată următoarele:

Soluţia instanţei de fond fost comunicată apelantei Societatea de Asigurări - SC B. - Sucursala Gorj, la data 31 octombrie 2014 apelul fiind declarat la data de 14 noiembrie 2014, cu nerespectare termenului imperativ de 10 zile prevăzut de art. 410 alin. (1) C. proc. pen., condiţii în care Înalta Curte va respinge ca tardiv apelul declarat.

Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termen, formulată de apelanta Societatea de Asigurări - SC B. -Sucursala Gorj, cerere motivată prin aceea că minuta a fost comunicată la Sucursala Târgu Jiu a SC B. SA, care ar fi un dezmembrământ fără personalitate juridică al apelantei, în condiţiile în care, comunicarea minutei a fost efectuată şi către Sucursala Târgu Jiu a SC B. SA, la data 31 octombrie 2014, unitate care avea obligaţia să o transmită către SC B.

Având în vedere că Înalta Curte urmează să respingă, ca tardiv, apelul declarat de apelanta Societatea de Asigurări - SC B. - Sucursala Gorj, nu vor mai fi prezentate motivele de apel formulate, care vizau doar latura civilă a cauzei.

Cu privire la apelul declarat de inculpatul A., Înalta Curte constată că din perspectiva modului în care au fost apreciate probele în cauză, hotărârea atacată este legală, instanţa de fond motivându-şi hotărârea adoptată cu trimitere la toate probele administrate, nefiind constatate de către instanţa de apel încălcări ale dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal.

În fapt s-a reţinut că în dimineaţa zilei de 21 februarie 2011, în jurul orelor 7,30, după ce l-a luat în autoturism pe colegul său C., inculpatul A. a plecat spre oraşul Motru. Pe raza loc. Cîlnic, la km 62+200, în afara localităţii, la trecerea peste râul Tismana, datorită carosabilului umed şi acoperit cu polei, autoturismul a derapat şi inculpatul pierzând controlul volanului a pătruns pe contrasens, răsucindu-se la 360 grade, lovind cu partea dreaptă a autoturismului parapetul metalic de delimita şoseaua pe partea stângă din direcţia de deplasare.

În urma accidentului, numitul C., aflat pe scaunul din dreapta faţă al autoturismului, a decedat, iar prin raportul medico-legal din 28 februarie 2011 al Serviciului de medicină legală Gorj s-a concluzionat că moartea acestuia a fost violentă, ea datorânclu-se hemoragiei interne, consecinţa unui politraumatism toraco-abdominal, cu fracturi costale multiple şi dilacerării hepatice, splenice cu hemiperitoneu consecutiv, leziunile abdominale având legătură directă de cauzalitate cu decesul şi s-au putut produce în condiţiile accidentului rutier.

În cauză, s-au efectuat 3 expertize criminalistice tehnice auto de către Biroul local de expertize judiciare tehnice şi contabile de pe lângă Tribunalul Dolj, Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti şi Institutul Naţional de Expertize Criminalistice Bucureşti, care în rapoartele de expertiză criminalistice tehnice din 23 iulie 2012 al Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti şi din 27 mai 2013 al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice Bucureşti concluzionează că accidentul de circulaţie s-a produs din culpa exclusivă a învinuitului A. care nu a adaptat viteza la condiţiile de drum.

În aceste circumstanţe, Înalta Curte constată că solicitarea inculpatului apelant privind efectuarea unei noi expertize tehnice în cauză, motivată de faptul că, concluziile celor trei expertize sunt contradictorii, nu este justifiată în condiţiile în care concluziile expertizelor efectuate, inclusiv cea întocmită de către Institutul Naţional de Expertize Criminalistice, permitea instanţei de fond să stabilească o stare de fapt corectă.

Potrivit raportului de expertiză întocmit de experţii criminalist! din cadrul INEC, solicitat tocmai pentru a lămuri neconcordanţele dintre primele două expertize efectuate în cauză, s-a auns la concluzia că, inculpatul putea evita producerea evenimentului rutier prin adaptarea vitezei la condiţiile de drum respectiv carosabil umed şi acoperit cu gheaţă pe pod, viteza care ar fi permis oprirea autovehiculului până la pătrunderea pe acostament fiind de 69-70 km/h.

În ceea ce priveşte viteza autovehiculului condus de inculpat la momentul declanşării procesului de derapare, au fost reţinute două ipoteze, respectiv viteza de cea. 88-92 km/h, ipoteză susţinută de inculpat, potrivit căreia autoturismul s-a deplasat în regim de derapare cca. 60-70 metri pe suprafaţa carosabilă.

În cea de-a doua ipoteză, viteza autovehiculului la momentul declanşării procesului de derapare a fost de cca. 96-99 km/h. această concluzie a fost stabilită tot potrivit împrejurărilor arătat de inculpat care a legat declanşarea fenomenului de derapare şi de trecerea peste o denivelare existentă pe pod, fotografiile judiciar-operative prezentând existenţa unei denivelări în zona de început a podului raportat la direcţia de Tg.-Jiu - Motru.

În această ipoteză, Înalta Curte constată, ca şi instanţa de fond, că inculpatul a încălcat şi dispoziţiile art. 49 alin. (4) lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002 privind limita maximă de viteză în afara localităţilor.

De asemenea Înalta Curte consideră că, în condiţiile în care inculpatul se deplasa pe acest drum de la locuinţă sa spre serviciu, zilnic, de mult timp, ştiind că la locul producerii accidentului se poate forma polei de câte ori ninge sau plouă pe fondul unor temperaturi scăzute, chiar dacă drumul nu era semnalizat cu indicatoare privind posibilitatea producerii poleiului, dacă inculpatul ar fi avut un comportamen corespunzător, prin adaptarea vitezei de deplasare la condiţiile concrete de drum, din ziua accidentului, precum şi adoptarea unei conduite preventive, acesta ar fi avut posibilitatea evitării producerii acestuia.

Această posibilitate a prevederii existenţei unui drum alunecos în zonă, respectiv a producerii poleiului a rezultat şi din împrejurările surprinse în fotografiile judiciar-operative, respectiv carosabil umed, cu acumulări de apă pe calea de rulare, care în condiţiile unei temperaturi negative puteau conduce la apariţia gheţii - luna februarie, orele 7,30 dimineaţa.

Instanţa de fond a constatat în mod corect că au fost încălcate astfel şi dispoziţiile art. 123 lit. f) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 potrivit cărora conducătorul de vehicul este obligat sa circule cu o viteza care sa nu depăşească 50 km/h în afara localităţilor, în situaţia în care partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă.

Din rapoartele de expertiză întocmite de LIEC Buceureşti şi de INEC rezulta că atât viteza neadaptată condiţiilor de drum cât şi modul în care inculpatul a menţinut direcţia de mers au determinat producerea accidentului.

Referitor la solicitarea privind reţinerea incidenţei cazului fortuit, motivată prin aceea că inculpatul, traversând patru poduri peste râurile Jiul, Şuşiţa, Jaleş şi Bistriţa, fără a exista pe acestea pelicule de gheaţă, nu putea să prevadă că pe podul unde s-a produs accidentul existau astfel de pelicule de gheaţă, Înalta Curte constată că solicitarea nu este fondată.

Pentru reţinerea cazului fortuit accidentul trebuia să se fi produs urmare intervenirii unei împrejurări care nu putea fi prevăzute. Or aşa cum s-a precizat inculpatul avea toate datele la dispoziţie pentru a prevedea posibilitatea existenţei unui drum alunecos în zonă, având în vedere deplasările zilnice pe care le făcea pe acel traseu, chiar în situaţia existenţei peliculelor de gheaţă doar pe podul pe care s-a produs accidentul.

Având în vedere toate aceste considerente Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 312 din 29 octombrie 2014 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi, ca tardiv, apelul declarat de apelanta Societatea de Asigurări - SC B. - Sucursala Gorj împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Va obliga apelantul inculpat A. la plata sumei de 3.000 RON reprezentând cheltuieli judiciare către părţile civile F., G. şi H. şi la plata sumei de 250 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Va obliga apelanta Societatea de Asigurări - SC B. - Sucursala Gorj la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Înalta Curte, în temeiul art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 312 din 29 octombrie 2014 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Respinge, ca tardiv, apelul declarat de apelanta Societatea de Asigurări - SC B. - Sucursala Gorj împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Obligă apelantul inculpat A. la plata sumei de 3.000 RON reprezentând cheltuieli judiciare către părţile civile F., G. şi H.

Obligă apelantul inculpat A. la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă apelanta Societatea de Asigurări - SC B. - Sucursala Gorj la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 aprilie 2015.