Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1077/2015 AI generated

Withdrawal of contestation in European Arrest Warrant execution proceedings; admissibility of withdrawing appeal in criminal proceedings

Case Number Decizia nr. 1077/2015
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome struck_off
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice upheld the underlying appeal court decision by taking note of the requested person's personal withdrawal of the criminal contestation, rendering the lower court's order for execution of the European Arrest Warrant and surrender final and binding; the dispute concerned the execution of a French EAW for theft and criminal association, where the requested person had initially appealed the surrender order before withdrawing the appeal at the hearing. The court ruled that although the Code of Criminal Procedure does not explicitly apply the principle of availability in criminal proceedings as in civil cases, the right to withdraw a means of appeal is recognized as an exception to the principle of officiality, a conclusion supported by statutory provisions allowing appellate withdrawal and, decisively, the regulation of judicial costs for withdrawn contests, which implied the legislature's intent to permit such withdrawal.

Legislator headnote

AI generated

art. 102 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, art. 367 alin. (1) C. pen, art. 96 din Legea nr. 302/2004, art. 98 din Legea nr. 302/2004, art. 425 C. proc. pen, art. 101 din Legea nr. 302/2004; Withdrawal of contestation in European Arrest Warrant execution proceedings; admissibility of withdrawing appeal in criminal proceedings: S-a arătat, că infracţiunile reţinute în sarcina persoanei solicitate A., astfel cum au fost expuse în cuprinsul mandatului european de arestare, au corespondent în legislaţia română în dispoziţiile art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. b) C. pen. şi ale art. 367 alin. (1) C. pen., fiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 96 din Legea nr. 302/2004, republicată.

Keywords

AI generated
European arrest warrant right of withdrawal right to be arrested code of criminal procedure judicial law civil dispute

Cited Legislation

AI generated
art. 102 alin. (1) din Legea nr. 302/2004
x/2/2015, sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul art. 102 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, având ca obiect punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare franceze pe numele cetăţeanului român A.
art. 367 alin. (1) C. pen
şi ale art. 367 alin. (1) C. pen., fiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art.
art. 96 din Legea nr. 302/2004
pen., fiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 96 din Legea nr. 302/2004, republicată.
art. 98 din Legea nr. 302/2004
De asemenea, s-a arătat că, din examinarea actelor dosarului, rezultă că nu este incidenţă vreuna dintre situaţiile care, conform dispoziţiilor art. 98 din Legea nr. 302/2004 republicată, constituie motiv obligatoriu sau opţional de refuz al executării mandatului european de arestare.
art. 425 C. proc. pen
Înalta Curte, examinând dispoziţiile Codului de procedură penală, constată că o astfel de situaţie, a retragerii contestaţiei, nu a fost prevăzută de legiuitor în procedura soluţionării contestaţiei întemeiată pe dispoziţiile art. 425 C. proc. pen.
art. 101 din Legea nr. 302/2004
raportat la art. 101 din Legea nr. 302/2004, republicată.
art. 415 C. proc. pen
Această interpretare se impune şi prin raportare la dispoziţiile art. 415 C. proc. pen.
art. 275 alin. (2) C. proc. pen
Totodată, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul persoană solicitată va fi obligat la plata sumei de 500 RON, din care suma de 420 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 1077/2015

Deliberând, asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 131/F din 11 august 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2/2015, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

S-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare, emis la data de 17 iulie 2015 de Procurorul Republicii de la Tribunalul de Înaltă Instanţă din Rennes, Franţa, pe numele persoanei solicitate A.

S-a dispus predarea persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare franceze, cu respectarea regulii specialităţii.

S-a dispus arestarea persoanei solicitate A., în vederea predării, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 11 august 2015 şi până la data de 9 septembrie 2015, inclusiv.

S-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută de la data de 10 august 2015 la data de 11 august 2015.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a avut în vedere următoarele:

La data de 11 august 2015, a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, sub nr. x/2/2015, sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul art. 102 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, având ca obiect punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare franceze pe numele cetăţeanului român A.

La dosarul cauzei au fost depuse mandatul european de arestare emis la data de 17 iulie 2015 de Procurorul Republicii de la Tribunalul de Înaltă Instanţă din Rennes, Franţa, pe numele persoanei solicitate A., tradus în limba română, procesul-verbal de consemnare a declaraţiei persoanei solicitate, ordonanţa de reţinere din data de 10 august 2015, copie de pe cazierul judiciar al persoanei solicitate, Adresa din 24 iulie 2015 a Inspectoratului General al Poliţiei Române - Centrul de Cooperare Poliţienească - Biroul SIRENE şi procesul-verbal de identificare a persoanei solicitate.

Analizând actele şi lucrările dosarului, curtea de apel a constatat că, din cuprinsul mandatului european de arestare rezultă că actul pe care se întemeiază este mandatul de arestare emis la data de 24 aprilie 2014 de Tribunalul Corecţional din Rennes, pe numele persoanei solicitate A., condamnat prin Hotărârea judecătorească contradictorie cu posibilitate de apel nr. 14/1032 din data de 24 aprilie 2014, executorie, pronunţată de Tribunalul Corecţional din Rennes, la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de furt dintr-un depozit de bunuri, în grup şi prin efracţie, prevăzută de art. 311-1,311-4,311-13,311-14 C. pen. francez, şi asociere la un grup infracţional în vederea pregătirii de infracţiuni pedepsite cu cel puţin 5 ani de închisoare, prevăzută de art. 450-1,450-3,450-5 C. pen. francez.

S-a reţinut, în esenţă, că, persoana solicitată A. s-a asociat cu mai multe persoane în vederea comiterii de infracţiuni (furturi în grup) şi că, în cursul anului 2011, a participat la săvârşirea mai multor fapte de furt din magazine ale unor opticieni.

S-a arătat, că infracţiunile reţinute în sarcina persoanei solicitate A., astfel cum au fost expuse în cuprinsul mandatului european de arestare, au corespondent în legislaţia română în dispoziţiile art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. b) C. pen. şi ale art. 367 alin. (1) C. pen., fiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 96 din Legea nr. 302/2004, republicată.

De asemenea, s-a arătat că, din examinarea actelor dosarului, rezultă că nu este incidenţă vreuna dintre situaţiile care, conform dispoziţiilor art. 98 din Legea nr. 302/2004 republicată, constituie motiv obligatoriu sau opţional de refuz al executării mandatului european de arestare.

Ca atare, în contextul celor arătate, curtea de apel, ţinând seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare în virtutea principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce şi în raport cu dispoziţiile Legii nr. 302/2004 incidente în materie, a constatat că nu există niciun impediment la executarea mandatului european de arestare şi a pronunţat soluţia mai sus arătată.

Împotriva Sentinţei penale nr. 131/F din 11 august 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a formulat contestaţie, în termenul legal, persoana solicitată, dosarul fiind înregistrat pe rolul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi repartizat aleatoriu pentru termenul din data de 25 august 2015.

Fiind prezent la termenul din 25 august 2015, contestatorul persoană solicitată şi-a retras, personal, în faţa instanţei, contestaţia formulată.

Înalta Curte, examinând dispoziţiile Codului de procedură penală, constată că o astfel de situaţie, a retragerii contestaţiei, nu a fost prevăzută de legiuitor în procedura soluţionării contestaţiei întemeiată pe dispoziţiile art. 425 C. proc. pen. raportat la art. 101 din Legea nr. 302/2004, republicată.

De asemenea, constată că, Codul de procedură penală nu prevede explicit principiul oficialităţii procesului penal, însă prevede obligativitatea punerii în mişcare şi a exercitării acţiunii penale în cadrul principiilor generale, care include în realitate aspecte ce ţin de principiul oficialităţii.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în procesul penal nu se aplică principiul disponibilităţii ca în procesele civile, însă, cu titlu de excepţie, în privinţa cererilor formulate de către părţi, prin care acestea îşi exercită dreptul de a formula o cale de atac, trebuie recunoscut şi dreptul lor de a-şi retrage acea cale de atac.

Această interpretare se impune şi prin raportare la dispoziţiile art. 415 C. proc. pen. care prevăd posibilitatea apelantului de a-şi retrage calea de atac promovată, şi, mai ales, din analiza prevederilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., în care se arată, printre altele, că, în cazul introducerii unei contestaţii sau oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de persoana căreia i s-a respins ori şi-a retras contestaţia ori cererea.

Or, dacă legiuitorul nu ar fi dorit să recunoască persoanei care a introdus o contestaţie dreptul de a o retrage, nu ar fi reglementat acoperirea cheltuielilor judiciare într-o asemenea situaţie.

Pentru considerentele expuse mai sus, având în vedere că retragerea căii de atac s-a făcut personal de către persoana solicitată, până la încheierea dezbaterilor, Înalta Curte urmează a lua act de manifestarea de voinţă expresă a acestuia, în sensul retragerii contestaţiei formulate.

Totodată, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul persoană solicitată va fi obligat la plata sumei de 500 RON, din care suma de 420 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea contestaţiei formulată de contestatorul persoană solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 131/F din 11 august 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2/2015.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 500 RON, din care suma de 420 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 august 2015.

Procesat de GGC - LM