Nullity of financial investment contract: irrelevance of jurisdictional and jurisdictional errors after res judicata on stamp duty and procedural standing

Decizia nr. 91/2016

Asupra cererilor de recurs, din examinarea înscrisurilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorul 1 Bucureşti, sub nr. 10011/299/2009, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. SA, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să constate nulitatea absolută a contractului de prestări servicii de investiţii financiare cu finanţare prin credit bancar din 29 noiembrie 2007.

Prin sentinţa civilă nr. 8836 din 29 iunie 2009, Judecătoria sector 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, sub nr. 36555/3/2009.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 10676 din 12 noiembrie 2010, a anulat ca insuficient timbrată cererea reclamantei A. şi a obligat-o la plata sumei de 10.292,71 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâta B. SA.

Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a constatat incidenţa dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi a art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995, reţinând că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia completării taxei judiciare de timbru cu suma de 4.075,30 RON, cât şi cu timbrul judiciar în valoare de 4,85 RON, deşi cererile de acordare a ajutorului public judiciar şi de reexaminare a taxei judiciare de timbru au fost respinse în mod irevocabil.

Totodată, în temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. constatând culpa procesuală a reclamantei, instanţa de fond a dispus obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 10.292,71 RON reprezentând onorariu de avocat, conform înscrisurilor anexate.

Prin încheierea de şedinţă din 18 martie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a dispus îndreptarea erorilor materiale din cuprinsul sentinţei comerciale nr. 10676 din 12 noiembrie 2010, în sensul că denumirea corectă a societăţii pârâte este B. SA şi nu C. SRL, cum din eroare s-a menţionat.

Împotriva sentinţei comerciale nr. 10676 din 12 noiembrie 2010 a Tribunalului Bucureşti, reclamanta A. a declarat apel, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 21 iunie 2013.

Apelul reclamantei A. a fost respins ca nefondat de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 458 din 19 iunie 2014. Totodată, apelanta - reclamantă A. a fost obligată la plata sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata - pârâtă B. SA.

Pentru a pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Instanţa de apel a constatat că prima critică adusă de către apelanta reclamantă cu referire la soluţia adoptată de către judecătorul fondului a vizat necompetenţa materială a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, în soluţionarea cererii sale.

S-a apreciat că argumentele expuse privesc natura litigiului dintre părţi, contestându-se caracterul comercial al acestuia, astfel că instanţa de apel a reţinut că acestea nu pot fi primite şi valorificate de către instanţă, în condiţiile în care, astfel cum rezultă din contractul depus de către reclamantă odată cu cererea de chemare în judecată, această convenţie a fost încheiată cu o societate comercială, Societatea de Servicii de Investiţii financiare D. SA, în exercitarea obiectului său de activitate (societate autorizată pentru a desfăşura activităţi de servicii de investiţii financiare prin Decizia CNVM nr. 398), Prin urmare, în cauză se justifica soluţionarea litigiului de un judecător având specializarea menţionată.

Cu privire la competenţa materială a tribunalului, instanţa de apel a reţinut că, prin decizia civilă nr. 410 din 10 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a stabilit în mod irevocabil că valoarea obiectului pricinii era determinabilă prin raportare la extrasul de cont. Din verificarea conţinutului acestui extras, instanţa de fond a stabilit o valoare de 123.715,45 RON pentru calculul taxei judiciare de timbru, situată peste valoarea de 100.000 RON prevăzută de art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., forma în vigoare la data sesizării instanţei.

Prin urmare, s-a constatat că instanţa tribunalului a fost învestită în mod legal, prin declinare, cu soluţionarea cererii reclamantei, în raport cu valoarea litigiului.

Instanţa de apel a mai reţinut că apelanta a reclamat şi pretins încălcarea dreptului său la apărare, motivat de faptul că instanţa şi-a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti şi i-a refuzat dreptul de a-şi angaja un apărător.

În legătură cu această critică, instanţa de apel a arătat că depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti presupune intruziunea autorităţii judecătoreşti în sfera activităţii executive sau legislative, încălcarea normelor procedurale referitoare la atribuţiile constituţionale recunoscute diferitelor autorităţi statale. În niciun caz modul în care instanţa înţelege să garanteze exercitarea dreptului la apărare de către parte, prin angajarea unui avocat, nu se circumscrie acestei ipoteze. În cauză, măsura instanţei de respingere a cererii de amânare pentru angajarea unui avocat, dispusă în data de 6 noiembrie 2009, a fost justificată şi temeinic motivată, raportat la faptul că reclamanta, de la momentul formulării cererii de chemare în judecată, 16 aprilie 2009, a avut timp suficient pentru un astfel de demers.

Cu referire Ia susţinerea acestui motiv de apel şi prin prisma faptului că apelanta nu a dispus de mijloacele materiale pentru a angaja un avocat, instanţa de apel a observat că reclamanta, deşi a formulat cerere de ajutor public judiciar, nu a înţeles să solicite acordarea acestui ajutor şi sub forma plăţii onorariului pentru asigurarea asistenţei juridice prin avocat [art. 6 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 51/2008], astfel că, în lipsa unei cereri, instanţa de fond nici nu putea să se pronunţe în acest sens.

Apelanta a mai susţinut că instanţa, în conformitate cu dispoziţiile art. 200 alin. (3) noul C. proc. civ., ar fi trebuit să anuleze cererea, fără a fi necesară citarea părţilor. În legătură cu această critică, instanţa de apel a reţinut că prezentului litigiu nu îi sunt aplicabile dispoziţiile noului C. proc. civ., în considerarea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 şi a datei de sesizare a instanţei, 16 aprilie 2009.

În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2), prin aceea că a fost schimbată calitatea de intervenient forţat în pârât, instanţa de apel a observat următoarele aspecte: prin acţiunea formulată de reclamanta A. s-a cerut să se constate nulitatea contractului de prestări servicii de investiţii financiare cu finanţare prin credit bancar înregistrat din 29 noiembrie 2007 la societatea de investiţii financiare D. SA, societate indicată de către reclamantă în cererea sa şi care are datele de identificare cuprinse în contract. Prin înscrisurile depuse la dosar s-a evidenţiat că această societate şi-a schimbat denumirea în SC B. SA, şi şi-a modificat sediul.

Apelanta a susţinut că pârâta cu care a înţeles să se judece este SC C. SRL, în timp ce B. SA este o entitate juridică ce a intrat în proces în calitate de intervenient forţat.

Instanţa de apel a reţinut că această chestiune, privind cadrul procesual pasiv, a fost lămurită cu caracter irevocabil de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cenzurarea legalităţii şi temeiniciei încheierii de îndreptare a erorii materiale cuprinse în sentinţa comercială nr. 10676 din 12 noiembrie 2009, încheiere pronunţată la data de 18 martie 2011. Astfel, prin decizia civilă nr. 4331 din 5 decembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. x/2/2011, Înalta Curte a reţinut că reclamanta A. a formulat cereri şi apărări fără a contesta numele pârâtei (reţinut de instanţă) ca fiind al altei părţi decât cea cu care a semnat contractul a cărui nulitate a solicitat-o prin cererea de chemare în judecată. Totodată, Înalta Curte a arătat că pretinsa pârâtă indicată de A. (în căile de atac) nu există ca persoană juridică înmatriculată în registrul comerţului, fiind deci vorba de o persoană juridică fictivă, astfel încât nu se poate reţine încălcarea principiului disponibilităţii de către instanţa de judecată.

În condiţiile date, instanţa de apel nu a primit critica reiterată de către apelantă, chestiunea cadrului procesual pasiv şi a principiului disponibilităţii fiind dezlegată cu caracter irevocabil prin decizia anterior amintită.

Ultima critică din cadrul primului memoriu de motivare a apelului priveşte măsura de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Cu referire la această chestiune, instanţa de apel a evidenţiat că şi asupra acestei chestiuni au fost făcute aprecieri de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 4331 din 5 decembrie 2013, în sensul că sumele pretinse de pârâtă au fost acordate în limita dovedirii lor.

Totodată, instanţa de apel a apreciat că în cauză a fost făcută, în mod temeinic şi legal, aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., toate cheltuielile fiind probate prin înscrisurile depuse în şedinţa publică din 12 noiembrie 2010. Instanţa de control judiciar a considerat că nu se impune o cenzurare a cuantumului acestor cheltuieli din perspectiva dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. raportat la volumul muncii prestate de către avocat, prin formularea de apărări scrise, prin participarea la mai multe termene de judecată ca urmare a cererilor făcute de către reclamantă, cereri ce s-au dovedit în mare parte neîntemeiate.

Din cercetarea memoriului de motivare a apelului, depus la data de 20 februarie 2014, instanţa de apel a identificat drept critică nouă susţinerea unei pretinse încălcări a dreptului la apărare prin măsura respingerii de către instanţa fondului a cererii de acordare a ajutorului public judiciar.

Cu referire la acest aspect, instanţa de apel a arătat că, în măsura în care legiuitorul a prevăzut o cale de atac specială împotriva încheierii ce soluţionează cererea de ajutor public judiciar [art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008], cale de atac ce a fost respinsă prin încheierea din 06 septembrie 2010, apelanta-reclamantă nu mai poate aduce aceleaşi critici ulterior, pe calea apelului.

Tot astfel, şi, în ceea ce priveşte modul de stabilire a taxei judiciare de timbru apelanta a exercitat calea de atac prevăzută de lege, prin formularea unei cereri de reexaminare, respinsă în mod irevocabil prin încheierea din 30 iunie 2010. De altfel, în considerarea caracterului obligatoriu al deciziilor de casare, instanţa tribunalului, în stabilirea cuantumului taxei de timbru, a avut în vedere criteriul impus de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin decizia nr. 410 din 10 martie 2010, motiv pentru care nu se mai impunea depunerea de înscrisuri şi precizări de către reclamantă, astfel cum s-a susţinut în apel.

Pentru toate aceste motive, în opinia instanţei de apel măsura anulării, ca insuficient timbrată a cererii de chemare în judecată, dispusă de către instanţa de fond reprezintă rezultatul corectei şi legalei aplicări a dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi ale art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995, astfel încât, în temeiul art. 296 C. proc. civ., apelul a fost respins ca nefondat.

În ceea ce priveşte cererea intimatei - pârâte B. SA de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat în cuantum 10.572 RON, instanţa de apel a admis în parte această cerere, constatând că apelanta este partea căzută în pretenţii în înţelesul art. 274 C. proc. civ., ca efect al respingerii căii sale de atac.

Pe de altă parte, însă, instanţa de apel a constatat că onorariul solicitat este mult prea mare raportat la volumul muncii prestate; astfel, o parte din apărările formulate de către intimată au fost respinse de către instanţa de apel, ca nefondate, iar în ceea ce priveşte numărul de şedinţe la care avocatul a participat, acesta a fost determinat de lipsa dosarului de fond în integralitatea sa, aflat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ., apelanta a fost obligată la plata sumei de 3000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin încheierea de şedinţă din 25 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respinsă cererea de îndreptare eroare materială formulată de petenta A.

Împotriva deciziei civile nr. 458 din 19 iunie 2014 şi a încheierilor din 5 iunie 2014 şi 25 septembrie 2014 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, au fost formulate următoarele recursuri:

Astfel, reclamanta A. a declarat recurs atât împotriva deciziei evocate cât şi a încheierii din 25 septembrie 2014, SC E. SRL Bucureşti a declarat recurs împotriva aceleiaşi decizii, iar pârâta B. SA Bucureşti a declarat recurs împotriva încheierii de şedinţă din 5 iunie 2014 şi a deciziei civile mai sus evocată.

1. Recursurile declarate de reclamanta A.

1.1 În susţinerea recursului declarat împotriva deciziei nr. 458 din 19 iunie 2014, recurenta - reclamantă A. a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sau modificarea deciziei atacate, pentru următoarele motive:

Recurenta a arătat că instanţa de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, în sensul că a refuzat citarea intimatului-pârât, judecata fiind făcută cu procedura nelegal îndeplinită.

Totodată, a fost refuzată suspendarea judecăţii cauzei şi sesizarea procurorului în temeiul dispoziţiilor art. 183 C. proc. civ., pentru înscrierea în fals a extrasului de cont, în baza căruia s-a stabilit o taxă judiciară de timbru nelegală, cât şi a contractului de prestări servicii de investiţii financiare din anul 2007. Această cerere de înscriere în fals fiind respinsă şi de către instanţa de fond.

Se apreciază de către recurenta - reclamantă că instanţa a refuzat trimiterea dosarului la Parchet pentru a-şi apăra colegii magistraţi, dar şi pe infractori. Practic, judecarea prezentei cauze atârnă de o judecată penală, de abuz în serviciu.

Instanţa a suspendat în mod abuziv dosarul pentru a-l trimite Înaltei Curţi, deşi aceasta era învestită doar pentru judecarea unei erori materiale.

Recurenta - reclamantă a mai susţinut că hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, întrucât acţiunea nu avea scop comercial, aceasta fiind de fapt o acţiune neevaluabilă în bani, iar completul de judecată nu a fost stabilit în mod aleatoriu.

De asemenea, hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra mai multor excepţii invocate, respectiv asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a intervenientului forţat B. SA Bucureşti, a nulităţii cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea cerinţelor art. 112 C. proc. civ. şi asupra excepţiei lipsei de interes a intervenientului.

De altfel, instanţa de apel nu a stabilit cadrul procesual pasiv, ci s-a raportat la hotărârea Înaltei Curţi, instanţă care şi-a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.

Se mai reproşează instanţei de apel faptul că nu s-a pronunţat asupra cheltuielilor de judecată stabilite în primă instanţă, în cuantum enorm faţă de delegaţia de substituire şi facturile indescifrabile de la dosar. De altfel, instanţa de fond a acordat în mod nelegal cheltuielile de judecată, acestea neputând fi acordate anterior stabilirii cadrului procesual pasiv.

Recurenta a arătat că în lipsa acordării ajutorului public, i-a fost încălcat dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, instanţele anterioare încălcând Legea taxei judiciare de timbru şi principiul disponibilităţii.

În final, a mai susţinut că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 129 C. proc. civ. privind principiul aflării adevărului şi că taxa de timbru a fost stabilită fără a se raporta şi la obligaţia de a face - respectiv de returnare a sumei de 40.000 RON.

1.2. Referitor la recursul declarat împotriva încheierii de şedinţă din 25 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, recurenta - reclamantă A. a dezvoltat următoarele critici:

Instanţa de apel a respins cererea de îndreptare eroare materială în mod abuziv, consemnările grefierei fiind false întrucât toate susţinerile sale au vizat lipsa calităţii de pârât a intervenientului, subînţelegându-se că a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia.

Faţă de cele expuse, recurenta - reclamantă a solicitat admiterea recursului întrucât constatările instanţei de apel sunt false.

2. Recursul formulat de SC E. SRL Bucureşti se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 alin. (5) C. proc. civ., recurenta solicitând admiterea recursului, casarea tuturor sentinţelor şi a deciziilor pronunţate în prezenta cauză, precum şi cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea recursului, se invocă în esenţă faptul că instanţa de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, întrucât societatea nu a fost citată în cadrul prezentului proces, Înalta Curte stabilind în mod abuziv şi nelegal cadrul procesual pasiv.

3. Recursul promovat de pârâta B. SA Bucureşti împotriva încheierii de şedinţă din 5 iunie 2014 şi a deciziei civile nr. 458 din 19 iunie 2014 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta - pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte atât a încheierii de şedinţă, în sensul admiterii excepţiei tardivităţii apelului reclamantei A., cât şi a deciziei atacate, în sensul admiterii în tot a cererii de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului său, recurenta - pârâtă B. SA a arătat că instanţa de apel a respins în mod greşit excepţia tardivităţii apelului, fiind într-o vădită eroare, întrucât instanţa supremă nu a avut în vedere data comunicării către A. a sentinţei comerciale nr. 10676 din 12 noiembrie 2010, ci data comunicării către aceasta a încheierii din 18 martie 2011.

Dovada certă a erorii în care s-a aflat instanţa de apel o constituie chiar considerentele deciziei civile nr. 4331 din 05 decembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, din cuprinsul cărora rezultă în mod neechivoc că instanţa supremă a avut în vedere data comunicării către intimata A. a încheierii de îndreptare a erorilor materiale din 18 martie 2011 şi, nu a sentinţei comerciale nr. 10676 din 12 noiembrie 2010.

Recurenta - pârâtă a mai susţinut că sentinţa instanţei de fond a fost comunicată reclamantei la data de 27 ianuarie 2011, conform dovezii aflate la dosarul de fond, iar apelul a fost declarat la data de 15 mai 2013, termenul de apel fiind astfel depăşit.

Totodată, instanţa de fond a dat curs în mod nelegal celei de a doua cereri de recomunicare a sentinţei, conform dovezii de recomunicare, prima cerere de recomunicare a hotărârii fiind formulată la data de 15 martie 2012.

S-a mai susţinut că, în faţa instanţei de apel reclamanta a recunoscut că str. P. este una şi aceeaşi cu str. P.D., recunoaştere ce înlătură orice echivoc şi cu privire la data comunicării către aceasta a sentinţei, având în vedere prima dovadă de comunicare a acesteia din data de 27 ianuarie 2011, fiind fără relevanţă recomunicarea hotărârii la data de 17 iunie 2013.

Instanţa de apel a cenzurat în mod nelegal cuantumul cheltuielilor de judecată cu nerespectarea criteriilor legale incidente, respectiv dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi (3) din Statutul profesiei de avocat, aprobat prin hotărârea Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România nr. 64 din 3 decembrie 2011.

Pentru argumentele expuse, recurenta - pârâtă B. SA a solicitat admiterea recursului şi modificarea în parte a încheierii de şedinţă şi a deciziei civile pronunţate de instanţa de apel.

Analizând recursurile în limitele controlului de legalitate, Înalta Curte urmează să le respingă pentru considerentele ce se succed în continuare:

1. Asupra recursurilor declarate de reclamanta A..

Cu titlu preliminar, se reţine că recurenta - reclamantă A. deşi a înţeles să critice şi considerentele încheierii de şedinţă din 5 iunie 2014, potrivit motivelor invocate în cadrul cererii de recurs vizând decizia recurată, această încheiere nu a fost indicată în mod expres în conţinutul recursului. Însă, în conformitate cu dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 282 C. proc. civ., Înalta Curte va proceda la analizarea acestora.

Tot cu titlu preliminar, se reţine că recursul nu înseamnă rejudecarea procesului într-un al treilea grad de jurisdicţie, ci constituie controlul judiciar al respectării modului de aplicare a legii de către judecătorii fondului. În recurs, instanţa verifică dacă faptelor declarate ca fiind stabilite de hotărârea atacată li s-a făcut o aplicare corectă a legii.

Prin urmare, Înalta Curte va examina criticile fără a se substitui părţii, în ideea de a păstra echilibrul procesual specific acestei căi extraordinare de atac în următoarea ordine:

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2).

Pentru examinarea acestui motiv trebuie reţinut că prin dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., la care face trimitere motivul de nelegalitate mai sus enunţat, se are în vedere reglementarea de drept comun a nulităţilor procedurale cu ipotezele sale, respectiv (1) actele de procedură să fie îndeplinite cu neobservarea formelor legale şi (2) să se fi pricinuit părţii o vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea lor. Aceleaşi dispoziţii prevăd că vătămarea se presupune până la dovada contrarie în cazul nulităţilor prevăzute expres de lege.

Prima prisma acestui motiv de recurs, recurenta - reclamantă A. a invocat încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, susţinând că judecata pricinii a avut loc cu lipsă de procedură.

Acest motiv de recurs - art. 304 pct. 5 C. proc. civ., a fost invocat în mod eronat, având în vedere că din expunerea motivelor de recurs şi modul în care recurenta - reclamantă A. şi-a structurat apărarea prin cererea de recurs, aceasta tinde la schimbarea cadrului procesual, atât sub aspectul obiectului cât şi al părţilor, ignorând statuările irevocabile reţinute în acest sens.

Or, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de apel, chestiunea privind cadrul procesual pasiv a fost lămurită cu caracter irevocabil de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - prin decizia nr. 4331 din 5 decembrie 2013, astfel că aceasta nu mai poate fi repusă în discuţie prin invocarea unei pretinse lipse de procedură cu o parte care nu a fost litigantă în prezenta cauză.

Urmare a construcţiei juridice pe care recurenta - reclamantă A. încearcă să o acrediteze prin criticile formulate cu privire la natura litigiului şi a cadrului procesual se invocă şi o pretinsă încălcare a competenţei altei instanţe.

Or, prin decizia nr. 410 din 10 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti s-a statuat irevocabil faptul că valoarea obiectului cererii era determinabilă prin raportare la extrasul de cont, instanţa de fond procedând astfel la stabilirea valorii şi naturii obiectului acţiunii, constatând că a fost învestită, în mod legal, prin declinare.

Prin urmare, având în vedere că aceste chestiuni au fost tranşate în mod irevocabil, argumentele recurentei - reclamante prin care tinde la schimbarea cadrului procesual, atât sub aspectul obiectului cât şi al pârâtei, vor fi înlăturate.

Critica vizând nepronunţarea instanţei de apel asupra cheltuielilor de judecată acordate în primă instanţă este neîntemeiată.

Astfel, din considerentele deciziei supusă recursului se constată că, instanţa de apel a analizat această critică privitoare la cheltuielile de judecată acordate de prima instanţă, reţinând în esenţă faptul că s-a făcut în mod corect aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ. şi că nu se impune o cenzurare a cuantumului acestora din perspectiva art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

O altă critică vizează neacordarea ajutorului public judiciar şi modul de stabilire a taxei judiciare de timbru, recurenta invocând o serie de încălcări, respectiv al dreptului la apărare şi la un proces echitabil, a Legii taxelor judiciare de timbru, a principiului disponibilităţii, precum şi a dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ.

Sub acest aspect, se reţine că împotriva încheierii de respingere a cererii de acordare ajutor public judiciar, legiuitorul a prevăzut o cale de atac specială prin dispoziţiile art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008, respectiv cererea de reexaminare, soluţia pronunţată în acest cadru procesual având caracter irevocabil.

În speţă, recurenta - reclamantă A. a exercitat această cale de atac, cererea de reexaminare formulată împotriva soluţiei de respingere a cererii de acordare ajutor public judiciar fiind respinsă prin încheierea de şedinţă din 6 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.

Totodată, cererea de reexaminare privind modul de stabilire a taxei judiciare de timbru a fost respinsă prin încheierea de şedinţă din 30 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, având şi aceasta caracter irevocabil.

În acest context, recurenta - reclamantă A. nu mai poate supune controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului critici care să vizeze modul de soluţionare a cererii de acordare ajutor public judiciar şi nici critici referitoare la caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată, motiv pentru care criticile recurentei vor fi respinse de plano.

Prin urmare, cum corect a reţinut şi instanţa de apel, măsura anulării cererii de chemare în judecată ca insuficient timbrată reprezintă rezultatul unei corecte şi legale aplicări a dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.

De asemenea, nu poate fi reţinută nici critica vizând modul de soluţionare a cererii de suspendare a judecării cauzei şi sesizarea procurorului în baza art. 183 C. proc. civ., întrucât, potrivit consemnărilor încheierii de şedinţă din 5 iunie 2014, se observă că instanţa de apel a făcut o judicioasă analiză a condiţiilor procedurii de înscriere în fals raportat atât la obiectul înscrisurilor indicate cât şi la soluţia dispusă de instanţa de fond - de anulare ca insuficient timbrată a acţiunii, apreciind în mod corect că nu poate fi admisă solicitarea reclamantei sub acest aspect.

În ceea ce priveşte critica vizând nepronunţarea instanţei asupra excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive a intervenientului forţat B. SA, a nulităţii cererii de chemare în judecată şi a excepţiei lipsei de interes a intervenientului se constată că nici acestea nu pot fi primite, având în vedere următoarele:

Potrivit consemnărilor din încheierea de şedinţă din 5 iunie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, cu ocazia dezbaterii cauzei, s-a reţinut că reclamanta A., deşi a înaintat completului de judecată notele scrise în cadrul cărora a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intervenientului B. SA, aceasta a precizat că nu înţelege să o invoce.

Cât priveşte excepţia lipsei de interes a intervenientului, aceasta a fost invocată prin concluziile scrise depuse de reclamantă abia după închiderea dezbaterilor, când instanţa a reţinut cauza spre soluţionare, context în care în respectarea principiului disponibilităţii şi al dreptului la apărare al părţilor nu se mai putea pronunţa asupra ei.

Argumentele referitoare la nepronunţarea instanţei asupra nulităţii cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 112 C. proc. civ., prin care reclamanta îşi invocă propria turpitudine nu pot face obiectul analizei în această etapă procesuală, acestea fiind superfluu.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentă, nu a fost argumentat conform cerinţelor impuse de această cale extraordinară de atac, nefiind indicat actul pretins denaturat şi, în concret, în ce constă denaturarea Iui.

Totodată, din expunerea motivelor de recurs rezultă cu evidenţă că celelalte motive de recurs indicate - art. 304 pct. 6. 7 şi 9 C. proc. civ. au fost invocate în mod formal, nefiind respectată condiţia legală a „dezvoltării motivelor" prevăzută de art. 3021 lit. c) C. proc. civ.

Faţă de considerentele expuse, criticile recurentei formulate împotriva deciziei recurate cât şi a încheierii de şedinţă din 5 iunie 2014 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, se vor respinge.

Totodată, se constată că nu pot fi primite nici criticile formulate împotriva încheierii de şedinţă din 25 septembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, instanţa de apel reţinând în mod corect că dispoziţiile art. 281 C. proc. civ. nu sunt incidente, motivat de faptul că argumentele reclamantei nu se susţin în raport cu consemnările cuprinse în caietul grefierului şi în înregistrarea audio şi digitală a şedinţei de judecată din 5 iunie 2014.

2. Recursul declarat de recurenta SC E. SRL Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 458 din 19 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, va fi respins ca fiind formulat de o persoană lipsită de calitate procesuală activă pentru următoarele considerente:

Prevederile art. 316 C. proc. civ. stabilesc că dispoziţiile de procedură privind judecata în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol.

Potrivit dispoziţiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi. Excepţiile de procedură şi alte asemenea mijloace de apărare nu sunt considerate cereri noi.

Din interpretarea dispoziţiilor legale enunţate, judecata în recurs nu poate avea loc decât între persoanele care au avut calitate procesuală în faţa instanţelor anterioare, nefiind posibilă schimbarea calităţii părţilor, o obiectului şi a cauzei cererii de chemare în judecată.

În cauză, SC E. SRL Bucureşti nu este parte în litigiu şi, prin urmare, aceasta nu are calitatea procesuală activă de a declara recurs împotriva deciziei - nr. 458 din 19 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, astfel că în temeiul dispoziţiilor art. 316 raportat la art. 294 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul acesteia ca fiind formulat de o persoană lipsită de calitate procesuală.

3. Asupra recursului declarat de pârâta B. SA Bucureşti.

Critica recurentei - pârâte B. SA vizând greşita soluţionare a excepţiei tardivităţii apelului reclamantei A. este neîntemeiată.

Normele procedurale stabilesc ca regulă generală că apelul trebuie exercitat de partea interesată în termenul de 15 zile, potrivit dispoziţiilor art. 284 alin. (1) C. proc. civ., care se calculează de la momentul comunicării hotărârii.

Comunicarea unei hotărâri are ca scop aducerea la cunoştinţa părţilor de existenţa hotărârii şi cuprinsul ei, pentru ca partea să fie în măsură a-şi face apărările şi a aprecia dacă urmează să se adreseze instanţei, cu calea de atac stabilită de legiuitor şi, ca atare punctul de plecare de la care se calculează termenul pentru exercitarea căii de atac este data la care a avut loc comunicarea.

În speţă, instanţa de apel a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale evocate, pronunţând o soluţie temeinică şi legală cu privire la excepţia tardivităţii apelului reclamantei A., în sensul respingerii, în contextul în care cererea reclamantei privind recomunicarea sentinţei a fost admisă, iar hotărârea comunicată acesteia la data de 17 iunie 2013 — potrivit dovezii de primire şi procesul - verbal de comunicare al hotărârii aflat la dosarul de fond.

Prin urmare, termenul de apel, calculat în concordanţă cu prevederile legale, respectiv ale art. 284 (1) C. proc. civ., a început să curgă la data de 17 iunie 2013, dată la care reclamanta A. a fost pusă în cunoştinţă de hotărârea instanţei de fond prin actul de procedură, instanţa de apel respingând în mod corect excepţia tardivităţii apelului faţă de data declarării acestuia, respectiv data de 15 mai 2013 - anterior recomunicării hotărârii.

Faţă de considerentele expuse, susţinerile recurentei în sensul că data de Ia care se calculează termenul de 15 zile pentru declararea apelului este data de 27 ianuarie 2011 - conform procesului - verbal de comunicare a hotărârii nu pot fi primite.

Critica vizând greşita reducere a cuantumului cheltuielilor de judecată de către instanţa de apel cu nerespectarea prevederilor art. 127 alin. (2) şi (3) din Statutul profesiei de avocat, de asemenea, nu poate fi reţinută.

În legătură cu această critică este de reţinut că procedând la aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., prin reducerea onorariului de avocat la suma de 3000 RON şi acordarea acestei sume cu titlu de cheltuieli de judecată pârâtei B. SA Bucureşti, instanţa nu a încălcat prevederile art. 127 alin. (2) şi (3) din Statutul profesiei de avocat.

Astfel, raportându-se la criteriile legale, instanţa de apel nu a dispus o măsură care să contravină dispoziţiilor legale enunţate, ci în exercitarea prerogativei sale de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul acestora, a stabilit prin prisma proporţionalităţii în raport cu volumul activităţii avocatului corelată cu complexitatea cauzei suma ce urmează a fi suportată de partea care a căzut în pretenţii.

În ceea ce priveşte cuantumul până la care au fost reduse aceste cheltuieli, respectiv reducerea onorariului avocaţial de la suma de 10.572 RON la suma de 3.000 RON reprezintă o chestiune de apreciere iar nu de legalitate, astfel că nu poate fi analizată prin intermediul recursului, nefiind circumscrisă motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat în cauză.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este operant motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B. SA Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 458 din 19 iunie 2014 şi a încheierii din 5 iunie 2014, precum şi cel împotriva încheierii din 25 septembrie 2014 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Respinge recursul declarat de recurenta SC E. SRL Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 458 din 19 iunie 2014 şi a încheierii din 5 iunie 2014 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca fiind formulat de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC B. SA Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 458 din 19 iunie 2014 şi a încheierii din 5 iunie 2014 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2016.