Hidden-defects warranty retention under construction contract must be repaid after timely acceptance; beneficiary's appeal dismissed.

Decizia nr. 622/2016

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 24 iulie 2012 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanta SC A. SA, prin administrator judiciar B. Services I.P.U.R.L., a chemat în judecată pe pârâta SC C. SRL Călăraşi, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 710.390 RON, conform contractului de prestări servicii în construcţii încheiat de părţi la data de 25 septembrie 2008.

Prin sentinţa civilă nr. 933 din 28 februarie 2014, pronunţată în al doilea ciclu procesual, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 710.390 RON.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că relaţiile comerciale dintre părţi s-au desfăşurat în baza contractului de prestări servicii în construcţii încheiat la data de 25 septembrie 2008, prin care reclamanta, în calitate de manager de proiect, s-a obligat către pârâtă, în calitate de beneficiar, să construiască Magazinul DIY şi facilităţile acestuia în numele şi pe seama celui din urmă, în conformitate cu clauzele şi condiţiile contractuale şi în limitele bugetului prezentat în anexa nr. 2 a contractului, prin realizarea lucrărilor de construcţie, selectarea părţilor subcontractante şi supravegherea finalizării corespunzătoare şi la timp a contractelor.

Prima instanţă a evocat prevederile art. 11.6 şi 11.7 din contractul încheiat de părţi şi a reţinut că din interpretarea acestora rezultă că beneficiarul era îndrituit să reţină un procent de 5% din valoarea totală facturată de managerul de proiect pentru o perioadă de un an de la semnarea procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, care putea fi utilizată de beneficiar fie în vederea acoperirii costurilor lucrărilor de remediere a viciilor ascunse executate de un terţ la cererea sa - caz în care natura sumei era cea a unei garanţii pentru vicii ascunse -, fie în vederea acoperirii prejudiciului cauzat prin nefinalizarea de către managerul de proiect a lucrărilor în termenul stabilit prin contract - situaţie în care natura juridică era cea a unei clauze penale.

A subliniat tribunalul că principiul forţei obligatorii a convenţiilor, statuat de art. 969 C. civ., impune părţilor conformarea conduitei contractuale la clauzele ce exprimă acordul lor de voinţă. Or, odată ce părţile, prin contract, au stabilit destinaţia care poate fi dată sumelor reţinute, aceasta nu poate fi modificată unilateral.

Astfel, notând că prin adresa din 17 iunie 2010 pârâta a recunoscut că a reţinut suma reprezentând garanţia pentru vicii ascunse, a apreciat că obiectul reparaţiei, conform clauzei penale inserate la art. 11.7 din contract, nu este prejudiciul izvorât din executarea necorespunzătoare a lucrărilor, ci cel cauzat ca urmare a întârzierii în executarea acestora.

Tribunalul a apreciat ca fiind neîntemeiate celelalte apărări expuse de pârâtă prin întâmpinare şi a reţinut, în plus, că executarea incorectă şi incompletă a lucrărilor de amenajare a intersecţiei cu sens giratoriu la km 128+802 dreapta, invocată de pârâtă, nu ar putea fi în niciun caz calificată drept viciu ascuns, în aceeaşi situaţie aflându-se şi deficienţele constând în executarea necorespunzătoare a instalaţiilor tehnice care, potrivit susţinerilor pârâtei, au avut drept consecinţă încheierea unor contracte cu terţe persoane, în vederea asigurării funcţionării independente a magazinului. A reţinut tribunalul că nici sus-menţionatele deficienţe nu ar putea fi calificate drept vicii ascunse, de vreme ce imposibilitatea funcţionarii magazinului în mod autonom putea fi observată de la momentul recepţionării lucrării.

Prima instanţă a înlăturat apărările pârâtei vizând faptul că prin declaraţia autentificată în 13 noiembrie 2009 de B.N.P.A. D. şi E., administratorul şi acţionarul reclamantei, dl. F., a fost de acord ca pârâta să folosească garanţia reţinută pentru remedierea defectelor constatate în execuţie, reţinând că această declaraţie nu cuprinde nicio referire la garanţie şi la acordul privind folosirea acesteia în alte scopuri decât cele indicate în mod expres în contract, iar afirmaţia conform căreia beneficiarul şi-ar fi achitat „toate obligaţiile contractuale” are un caracter general şi echivoc, astfel încât nu poate primi interpretarea că aceasta s-ar referi şi la obligaţia de restituire a garanţiei.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 299 din 25 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a notat că obiectul acţiunii îl constituie pretenţia intimatei reclamante de a-i fi restituită suma de 710.390 RON, reprezentând valoarea garanţiei pentru vicii ascunse reţinută de apelanta-pârâtă în baza contractului de prestări servicii în construcţii încheiat de părţi la data de 25 septembrie 2008.

De asemenea, a notat că potrivit art. 11.6 şi art. 11.7 din contract, suma reţinută cu titlu de garanţie pentru vicii ascunse, reprezentând 5% din valoarea totală a obligaţiei de plată ce revenea beneficiarului, putea fi atribuită fie în vederea acoperirii lucrărilor de remediere a viciilor ascunse, fie pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin nefinalizarea de către managerul de proiect a lucrărilor în termenul stabilit prin contract.

Cu privire la critica apelantei vizând faptul că tribunalul nu a acordat valoare probatorie procesului-verbal de recepţie finală din 08 iulie 2010, din care reiese ca lucrările nu au fost terminate pe parcursul perioadei maxime alocate finalizării, curtea de apel a reţinut că între părţi s-a încheiat procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor din 20 mai 2009 şi procesul-verbal de recepţie finală din 08 iulie 2010, prin care s-a constatat că lucrările au fost terminate la data de 23 iunie 2009, obiecţiunile invocate de apelantă nesemnalând neîndeplinirea la termen a obligaţiei, ci deficienţe în executarea anumitor lucrări, pentru care se pot solicita daune compensatorii şi pentru care s-a constituit garanţia de bună execuţie.

În acest context, instanţa de apel a reţinut ca lucrările au fost terminate la data de 23 iunie 2009, conform acordului de voinţă al părţilor exprimat în procesul-verbal de recepţie finală, care nu poate fi modificat prin voinţa unilaterală a pârâtei, reclamanta neputând fi obligată la daune interese în baza clauzei penale inserate la art. 11.7 din contract.

Curtea de apel a apreciat ca neîntemeiată şi critica vizând greşita apreciere a probatoriului, reţinând că prin adresa din 17 iunie 2010 apelanta a recunoscut cuantumul obligaţiei de plată către intimată, iar prin procesul-verbal de recepţie finală nu se acordă o altă destinaţie sumei de 710.390 RON, astfel încât în mod corect prima instanţă a reţinut că apelanta a recunoscut reţinerea şi destinaţia sumei pretinse cu titlu de garanţie pentru vicii ascunse.

Totodată, a apreciat că, deşi termenii declaraţiei autentificate în 13 noiembrie 2009 de B.N.P.A. D. şi E. sunt unii generali, contrar celor susţinute de apelantă, sus-menţionata declaraţie nu poate face dovada decât cu privire la cele prevăzute în mod expres, iar în cuprinsul acesteia nu se face referire la garanţia pentru vicii ascunse, astfel încât sintagma „beneficiarul şi-a achitat toate obligaţiile contractuale” nu poate fi interpretată în sensul unui acord pentru folosirea garanţiei în alte scopuri decât cele prevăzute prin contract.

În final, instanţa de apel a apreciat că nici critica apelantei vizând faptul că prima instanţă a reţinut greşit că a calificat deficienţele constatate ca vicii ascunse nu este aptă să conducă la schimbarea hotărârii primei instanţe.

Aceasta, întrucât tribunalul, reţinând că suma de 710.390 RON ar putea fi reţinută de SC C. SRL Căţăraşi cu titlu de daune moratorii sau pentru vicii ascunse, a analizat incidenţa ambelor ipoteze.

Împotriva acestei decizii, SC C. SRL Călăraşi a declarat recurs, solicitând schimbarea sa în tot, cu consecinţa respingerii ca neîntemeiată a acţiunii.

În susţinere, a arătat că hotărârea atacată nu conţine motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi nici cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, că este lipsită de temei legal şi a fost dată cu aplicarea greşită a legii; au fost invocate, astfel, motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. a arătat că, în motivarea hotărârii, instanţa de apel s-a limitat la a prelua motivarea tribunalului şi apărările formulate de intimata-reclamantă.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a criticat decizia atacată prin prisma faptului că instanţa de apel a ignorat dispoziţiile art. 969 alin. (1) C. civ., raportat la art. 11.7 din contractul de prestări servicii încheiat cu reclamanta, dar şi dispoziţiile art. 35-37 din Regulamentul de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora, aprobat prin H.G. nr. 273 din 14 iunie 1994, atât timp cât instanţa de apel nu a ţinut cont de procesul-verbal de recepţie finală din 08 iulie 2010 şi a reţinut, fără temei, că lucrările au fost terminate în perioada maximă alocată finalizării.

În continuare, a evocat prevederile art. 11.7 din contractul de prestări-servicii şi pct. 4 şi 5 din procesul-verbal de recepţie finală din 08 iulie 2010 şi a subliniat că, deşi conform anexelor procesului-verbal sus-menţionat, reclamantei i s-au acordat diferite termene pentru efectuarea lucrărilor efectuate necorespunzător, aceasta nu şi-a îndeplinit obligaţia, lucrările nefiind executate nici până la data introducerii recursului.

În acest context, a susţinut că executarea necorespunzătoare a lucrărilor echivalează cu o întârziere a executării acestora, fapt ce atrage incidenţa art. 11.7 din contractul de prestări servicii şi dă dreptul la reţinerea garanţiei pentru vicii ascunse.

A mai susţinut recurenta că instanţa de apel a făcut abstracţie de interogatoriul administrat în cauză şi a reţinut greşit că lucrările au fost încheiate la data de 23 iunie 2009, în condiţiile în care, aşa cum rezultă din procesul-verbal de recepţie finală din 08 iulie 2010 şi din interogatoriul luat reclamantei, aceasta nu a efectuat lucrările nici în termenul maxim alocat şi nici ulterior acestui termen.

Analizând actele dosarului, precum şi decizia atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurenta a invocat motivele de recurs reglementate de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., texte de lege potrivit cărora hotărârea atacată va fi modificată când este nemotivată sau există contrarietate între considerente şi dispozitiv, când este lipsită de temei legal ori a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Sub un prim aspect, circumscris motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a afirmat că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 969 alin. (1) C. civ., raportat la art. 11.7 din contractul de prestări servicii încheiat de părţi la data de 25 septembrie 2008.

Pentru analiza acestei critici de nelegalitate, Înalta Curte apreciază utilă o examinare succintă a clauzelor pe care părţile le-au agreat în contractul lor, fără ca prin aceasta să devolueze însă fondul.

Astfel, potrivit înţelegerii părţilor, beneficiarul avea dreptul să reţină 10% din valoarea fiecărei facturi emise în baza contractului, cu titlu de garanţie de bună execuţie, afectată executării de către un terţ a lucrărilor realizate necorespunzător şi neremediate de managerul de proiect în termen de 15 zile de la efectuarea recepţiei (art. 11.4 şi art. 11.5 din contract), dar şi 5% din valoarea fiecărei facturi, cu titlu de garanţie pentru vicii ascunse, afectate executării de către un terţ a reparaţiilor, ca urmare a neremedierii de către managerul de proiect a oricăror vicii ascunse în termen de 15 zile de la constatarea acestora (art. 11.6 din contract).

Conform art. 11.7 din contract, în situaţia în care lucrările nu erau terminate pe parcursul perioadei maxime alocate finalizării, beneficiarul avea dreptul să păstreze sumele reţinute în conformitate cu art. 11.6, cu titlu de compensaţie pentru prejudiciul rezultat din întârziere.

Potrivit susţinerilor recurentei, executarea necorespunzătoare a lucrărilor echivalează cu o întârziere a executării acestora, fapt ce atrage incidenţa art. 11.7 din contractul de prestări servicii şi îi dă dreptul să reţină garanţia pentru vicii ascunse.

În dezacord cu recurenta, Înalta Curte constată că părţile au prevăzut în contract remedii diferite pentru executarea necorespunzătoare a lucrărilor, respectiv pentru întârzierea în executarea acestora, urmând ca numai în această din urmă ipoteză beneficiarul să poată reţine, cu titlu de clauză penală, suma constituită drept garanţie pentru vicii ascunse.

Astfel, potrivit art. 11.4 şi 11.5 din contractul încheiat de părţi, pentru executarea de către un terţ a lucrărilor realizate necorespunzător şi neremediate de managerul de proiect în 15 zile de la efectuarea recepţiei, beneficiarul urma să se îndestuleze din garanţia de bună execuţie.

Cum, în speţă, pârâta s-a apărat invocând executarea necorespunzătoare a lucrărilor, în mod corect a reţinut instanţa de apel că pentru remedierea acestor deficienţe părţile au constituit garanţia de bună execuţie, astfel că nu se justifică reţinerea garanţiei pentru vicii ascunse.

Aşadar, din această perspectivă, instanţa de apel nu a încălcat dispoziţiile art. 969 C. civ., prima critică adusă deciziei recurate fiind nefondată.

Subsumat tot motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 35-37 din Regulamentul de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora, aprobat prin H.G. nr. 273 din 14 iunie 1994, atât timp cât nu a ţinut cont de procesul-verbal de recepţie finală din 08 iulie 2010 şi a făcut abstracţie de interogatoriul administrat în cauza, reţinând greşit că lucrările au fost încheiate la data de 23 iunie 2009, în condiţiile în care, aşa cum rezultă din procesul-verbal sus-menţionat şi din răspunsurile la interogatoriu, reclamanta nu a efectuat lucrările nici în termenul maxim alocat şi nici ulterior acestui termen.

Înalta Curte subliniază că aceste susţineri nu se circumscriu ipotezei reglementate de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reprezentând critici de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a deciziei atacate, astfel că nu pot face obiectul analizei sale.

Aceasta, întrucât afirmaţiile potrivit cărora instanţa de apel a reţinut eronat că lucrările au fost încheiate la data de 23 iunie 2009, în condiţiile în care, aşa cum rezultă din procesul-verbal de recepţie finală din 08 iulie 2010 şi din răspunsurile la interogatoriu, reclamanta nu a efectuat lucrările nici în termenul maxim alocat şi nici ulterior acestui termen, relevă, în realitate, nemulţumirea recurentei faţă de modul de administrare sau interpretare a probelor ori faţă de modul de soluţionare a litigiului în raport cu situaţia de fapt.

Separat de aceste aspecte, trebuie subliniat că din succesiunea actelor dosarului reiese că recurenta a reluat criticile formulate în faza procesuală anterioară şi asupra cărora instanţa de apel deja s-a pronunţat.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenta tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

Însă, prin decizia atacată s-a răspuns deja acestor critici, potrivit considerentelor pe care instanţa de apel le-a expus în conturarea soluţiei adoptate.

Prin urmare, criticile dezvoltate de recurentă subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu pot fundamenta admiterea recursului.

În cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a arătat că, în motivarea hotărârii, instanţa de apel s-a limitat la a prelua motivarea tribunalului şi apărările formulate de intimata-reclamantă.

Nici acest motiv de recurs nu este fondat.

Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea se dă în numele legii şi trebuie să cuprindă, printre alte menţiuni, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părţilor de a fi în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Motivarea unei hotărâri este înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte - dar nici ignorarea lor -, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia.

Or, în speţă, instanţa de apel a explicat de o manieră convingătoare raţionamentul juridic, potrivit căruia se impunea restituirea de către pârâtă a sumelor reţinute cu titlu de garanţie pentru vicii ascunse şi a prezentat argumentele pentru care a reţinut, respectiv a înlăturat susţinerile părţilor.

Aşadar, hotărârea adoptată creează transparenţa asupra silogismului judiciar care justifică dispozitivul şi are puterea de a permite realizarea controlului judiciar, iar, raportat la dispoziţiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., faptul că instanţa de apel a controlat şi validat judecata primei instanţe nu poate conduce spre concluzia că hotărârea atacată este nemotivată, în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Având în vedere motivele prezentate anterior, decizia atacată se dovedeşte a fi legală, aşa încât, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă SC C. SRL Călăraşi împotriva deciziei nr. 299 din 25 februarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 martie 2016.