Banking liability in public enforcement: interpretation of non reformatio in pejus and Article 274 Civil Procedure Code for court costs following dismissal of substantive claim

Decizia nr. 614/2016

Asupra recursurilor de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 23 mai 2011, reclamanta SC A. SRL a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta Banca B. (România) SA, prin Banca C. - Sucursala Piteşti şi chematul în garanţie Biroul Executorului Judecătoresc D., obligarea pârâtei la plata sumei de 149.940 RON, plus dobânda legală, iar în cazul în care aceasta va fi exonerată de plata sumei amintite, să fie obligat chematul în garanţie la plata sumei în echivalentul solicitat, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, arătând că nu are calitatea de debitoare în prezenta cauză, întrucât nu există niciun fel de raport care să justifice cererea în pretenţii a reclamantei şi pe cale de consecinţă, să se dispună respingerea acţiunii în pretenţii formulată de SC A. SRL.

Instanţa a analizat cu precădere excepţia invocată, faţă de dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., care impun instanţei să se pronunţe mai întâi asupra excepţiilor de procedură care pot face de prisos cercetarea în fond a pricinii.

Prin sentinţa nr. 1970 din 20 decembrie 2011, Tribunalul Comercial Argeş a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Băncii B. (România) SA şi a respins acţiunea.

Împotriva acestei soluţii, reclamanta a formulat apel, în termen legal, invocând critici de nelegalitate sub aspectul admiterii în mod greşit a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, deşi acţiunea este întemeiată pe dispoziţiile art. 998 şi 1000 alin. (3) C. proc. civ., respectiv răspunderea comitentului pentru fapta prepusului.

Prin decizia nr. 33/A-C din 23 mai 2012, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

Împotriva deciziei nr. 33/A-C din 23 mai 2012 a declarat recurs pârâta Banca B. România SA Bucureşti, întemeiat pe art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, în principal casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, iar în subsidiar, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului intimatei şi menţinerea ca legală a sentinţei instanţei de fond.

Prin decizia nr. 1512 din 9 aprilie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul, a casat în parte decizia şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru soluţionarea procesului cu evocarea fondului.

Reînvestită cu soluţionarea apelului, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 38/A-C din 13 noiembrie 2013 a admis apelul, a schimbat sentinţa în sensul că a admis acţiunea, fiind obligate pârâtele să plătească reclamantei suma de 149.940 RON, plus dobânda legală.

A fost respinsă acţiunea faţă de chematul în garanţie Biroul Executorului Judecătoresc D. şi a fost obligată reclamanta la plata sumei de 16.751,2 RON, cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 32/A-C din 18 februarie 2014, Curtea de Apel Piteşti, în complet de divergenţă, a admis în parte cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 38/A-C din 13 noiembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/1259/2011, a completat decizia în sensul că au fost obligate pârâtele Banca B. SA Bucureşti şi Banca C. - sucursala Piteşti să plătească reclamantei SC A. SRL şi indexările la zi.

Pentru a se pronunţa astfel, s-a reţinut că cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 38/A-C din 13 noiembrie 2013 este întemeiată în parte, având în vedere că la fond, instanţa a fost investită de reclamantă cu un capăt de cerere, prin care a solicitat să fie obligată pârâta la plata sumei de 149.940 RON plus dobânzile legale şi indexările la zi.

Prin încheierea din 18 martie 2014, Curtea de Apel Piteşti a admis cererea şi a îndreptat eroarea materială strecurată în dispozitivul deciziei nr. 38/A-C din 13 noiembrie 2013, în sensul că au fost obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 16.751,2 RON către reclamantă şi nu reclamanta către pârâte, cum în mod greşit s-a reţinut, apreciind că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 281 C. proc. civ., care prevăd posibilitatea instanţei ca, din oficiu, sau la cerere, să îndrepte erorile sau omisiunile strecurate în hotărâri sau încheieri.

Împotriva deciziei nr. 38/A-C din 13 noiembrie 2013, în termen legal, a formulat recurs pârâta Banca B. SA Bucureşti, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 1, 7 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, în principal casarea deciziei recurate şi trimiterea apelului spre rejudecare unui complet legal constituit, iar în subsidiar modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului formulat de intimată şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei pronunţate de Tribunalul Specializat Argeş.

Prin decizia nr. 2628 din 23 septembrie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul, a casat decizia şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, reţinând următoarele:

La data de 12 februarie 2015, pârâta Banca B. (România) SA Bucureşti a formulat note de şedinţă, arătând că, în rejudecare, instanţa trebuie să ţină cont de îndrumările date de instanţa de control judiciar prin decizia civilă nr. 1512 din 9 aprilie 2013 şi decizia nr. 2628 din 23 septembrie 2014.

Prin decizia nr. 672/A-C din 25 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, scţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis apelul formulat de SC A. SRL Piteşti în contradictoriu cu Banca B. (România) SA Bucureşti, Banca C. - sucursala Piteşti şi chematul în garanţie Biroul Executorului Judecătoresc D.; s-a anulat sentinţa nr. 1970 din 20 decembrie 2011 şi pe fond s-a respins cererea de chemare în judecată şi cererea de chemare în garanţie; s-a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut în principal următoarele:

Conform probatoriului administrat în cauză, la data de 09 iunie 2008 a fost înfiinţată în conformitate cu dispoziţiile art. 452-461 C. proc. civ., poprirea executorie asupra contului aparţinând debitoarei SC E. SRL până la concurenţa sumei de 149.940 RON, reprezentând creanţă şi 9.092 RON onorariu şi cheltuieli de executare, ambele sume în favoarea creditorului SC A. SRL.

Adresa de înfiinţare a popririi a fost înaintată către Banca C. Piteşti.

Potrivit dispoziţiilor art. 454 alin. (23) C. proc. civ., în cazul în care adresa de înfiinţare a popririi se adresează unei unităţi operaţionale a unei bănci, poprirea va fi înfiinţată asupra conturilor pe care debitoarea urmărită le are deschise la acea unitate.

Potrivit înscrisurilor existente la dosar şi raportului de expertiză contabilă, nu s-a făcut dovada că s-a solicitat înfiinţarea popririi pentru toate conturile persoanei juridice, în condiţiile art. 454 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru angajarea răspunderii civile delictuale, pentru fapta proprie instituită de art. 998 şi art. 999 C. civ., se cer a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unui prejudiciu, existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat.

Apelanta SC A. SRL nu a făcut dovada existenţei vreunei sume de bani în contul debitoarei deschis la unitatea operaţională poprită, astfel că nu se poate reţine existenţa vreunei fapte ilicite săvârşite de unităţile bancare.

Instanţa de apel a mai reţinut că apărările formulate de intimata Banca B. România SA în legătură cu incidenţa dispoziţiilor art. 460 C. proc. civ. sunt întemeiate. În aplicarea textului de lege arătat, în condiţiile în care creditorul ar fi apreciază că a fost prejudiciat ca urmare a neexecutării culpabile de către terţul poprit o obligaţiilor de a se supune măsurii solicitate de executorul judecătoresc şi de a proceda la înfiinţarea popririi asupra sumelor de bani ce ar fi fost deţinute de debitoare în conturile deschise la unitatea bancară ar fi avut posibilitatea de a angaja răspunderea terţului poprit prin obţinerea unei hotărârii judecătoreşti de validare a popririi, cum de altfel s-a statuat irevocabil şi prin decizia de casare nr. 2628 din 23 septembrie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/1259/2011.

În prezenta cauză, Curtea reţine că prin sentinţa civilă nr. 3177 din 01 aprilie 2011 pronunţată în Dosarul nr. x/280/2008, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 201 din 25 ianuarie 2012 prin care s-a respins recursul ca nefondat, s-a respins cererea de validare a popririi formulată de creditoarea SC A. SRL în contradictoriu cu debitoarea SC E. SRL şi terţul poprit Banca B.

În litigiul dedus judecăţii nu se poate reţine o faptă ilicită în sarcina salariatei F., aflată în legătură cauzală cu prejudiciul reclamat de apelant, întrucât, la contul deschis de E. la unitatea operaţională poprită nu au fost efectuate operaţiuni bancare, soldul acestuia fiind zero în perioada 10 iunie 2008 – 14 noiembrie 2011 astfel cum s-a reţinut în raportul de expertiză contabilă întocmit de expert contabil autorizat G.

Din înscrisurile depuse la dosar, Curtea a constatat că cererea de chemare în garanţie nu este întemeiată deoarece executorul judecătoresc şi-a îndeplinit obligaţiile ce-i reveneau potrivit procedurii de executare silită. Faptul că societatea debitoare nu a avut disponibil în contul poprit care să poată fi valorificat urmare a solicitării de înfiinţare a popririi, în condiţiile în care sau depus toate diligentele necesare, nu presupune vinovăţia executorului judecătoresc.

În ceea ce priveşte cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată formulată de apelanta reclamantă, instanţa de apel nu le-a acordat cu motivarea că deşi apelul a fost admis pentru considerentele arătate, pe fond cererea de chemare în judecată şi cererea de chemare în garanţie au fost respinse, astfel nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 274 alin. (1) C. proc. civ., Curtea va respinge această cerere.

Prin încheierea din 10 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis cererea formulată de petenta Banca B. România SA, s-a complinit omisiunea din încheierea din data de 18 iunie 2015 în sensul că s-a consemnat că reprezentantul intimatelor-pârâte Banca B. România SA şi Banca C. - sucursala Piteşti a solicitat plata cheltuielilor de judecată şi a depus înscrisuri în susţinerea cererii.

Prin decizia nr. 732 din 10 septembrie 2015 s-a respins cererea formulată de petenta Banca B. România SA privind completarea deciziei nr. 672/A-C din data de 25 iunie 2015 şi a încheierii din data de 18 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/1259/2011.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că, cheltuielile de judecată efectuate de intimata pârâtă, chiar dacă a avut câştig de cauză cu privire la soluţia pronunţată asupra fondului cererii de chemare în judecată, nu pot fi acordate deoarece acestea au fost efectuate în apel şi solicitate cu acest titlu, iar nu pe fond.

Împotriva deciziei civile nr. 672/A-C din 25 iunie 2015 pronunţată în Dosarul nr. x/1259/2011 al Curţii de Apel Piteşti a declarat recurs SC A. SRL Piteşti invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.

Banca B. România SA a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 732/A-Com pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în data de 10 septembrie 2015 invocând dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7, 9 C. proc. civ.

1. În motivarea cererii recurenta SC A. SRL arată că: 1. motivarea deciziei este contradictorie, ceea ce atrage motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.; 2. instanţa a interpretat greşit actele deduse judecăţii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.; 3. instanţa a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a legii.

2. În motivarea cererii recurenta Banca B. România SA arată că decizia recurată este nelegală fiind determinată de modalitatea greşită în care instanţa de apel a soluţionat cererea de completare a dispozitivului sub următoarele aspecte: 1. încălcarea normelor de procedură prevăzute de art. 281 C. proc. civ. în ceea ce priveşte modalitatea în care ar fi trebuit sa fie soluţionată cererea de completare a dispozitivului (304 pct. 5); 2. considerentele reţinute de instanţa de apel în motivarea deciziei sunt contradictorii cu dispozitivul hotărârii, fiind inoportună analiza temeiniciei cererii de acordare a cheltuielilor de judecată în apel, în contextul în care cererea a fost respinsă (304 pct. 7); 3. decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină (art. 304 pct. 7); 4. au fost încălcate prevederile art. 274 C. proc. civ. în ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a cererii prin care s-a solicitat instanţei de apel admiterea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea apelului cu aplicarea principiului non reformatio in pejus (art. 304 pct. 9).

Banca B. România SA a formulat întâmpinare la recursul declarat de SC A. SRL prin care a solicitat în principal, anularea recursului în raport de faptul că criticile aduse deciziei nu pot fi circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele şi lucrările dosarului în funcţie de motivele invocate Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

1. Având în vedere criticile formulate de către SC A. SRL în raport de hotărârea recurată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în conformitate cu art. 11 din Legea nr. 146/1997 şi art. 1 din O.G. nr. 32/1995 a stabilit în sarcina recurentei, obligaţia de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 2.305 RON şi timbru judiciar de 5 RON.

Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea părţii se anulează ca netimbrată.

Deşi recurenta SC A. SRL a fost citată cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 2.305 RON şi timbru judiciar de 5 RON, aceasta a achitat o taxă judiciară parţială în cuantum de 4 RON şi timbru judiciar de 0,5 RON.

Faţă de cele arătate, rezultă că, recurenta SC A. SRL nu şi-a îndeplinit obligaţia procesuală, astfel încât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 20 pct. 1 şi pct. 3 din Legea nr. 146/1997 şi a art. 9 din O.G. nr. 32/1995 va anula recursul ca insuficient timbrat.

2. Recurenta Banca B. România SA a invocat în cererea de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7, 9 C. proc. civ.

Potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2).

Este adevărat că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la pct. 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs, însă critica invocată de recurentă (încălcarea formelor de procedură în ceea ce priveşte aplicarea greşită a prevederilor art. 2811 C. proc. civ.), nu se încadrează în motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 2812 alin. (1) C. proc. civ., dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu, ori asupra unei cereri conexe sau incidentale se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara după caz apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare.

Alin. (2) a art. 2812 C. proc. civ. prevede că, cererea se soluţionează de urgenţă cu citarea părţilor prin hotărâre separată.

Din înscrisurile existente la dosarul cauzei, rezultă că procedura de judecată a cererii de completare nu a fost încălcată, dimpotrivă părţile au fost legal citate fiind respectate drepturile procedurale ale acestora.

Faptul că soluţia adoptată de către instanţă prin decizia nr. 732/A Corn din 10 septembrie 2015 nu corespunde cu opinia recurentei nu înseamnă că au fost încălcate regulile procedurale impuse de art. 2812 C. proc. civ.

Dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. prevăd că modificarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Aşadar, prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. consacră două ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de recurs: nemotivarea hotărârii şi motivarea contradictorie, ori străină de natura pricinii.

Din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ. precum şi din perspectiva criticii recurentei, Înalta Curte reţine că considerentele deciziei supuse controlului judiciar sunt în concordanţă cu soluţia dată deoarece, instanţa de apel a apreciat că apelanta nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată faţă de principiul non reformatio in pejus.

Împrejurarea că raţionamentul şi argumentele recurentei nu coincid cu cele ale instanţei de apel, nu poate fundamenta criticile prin invocarea art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Literatura juridică a statuat că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a cărei hotărâre se atacă a aplicat dispoziţiile legale, însă fie le-a încălcat, fie le-a aplicat greşit.

Din această perspectivă precum şi din perspectiva criticilor deciziei recurate, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.

Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată la cerere să plătească cheltuieli de judecată.

La baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată se află culpa procesuală dedusă din sintagma „partea care cade în pretenţii".

Raţionamentul urmărit de legiuitor în cuprinsul art. 274 C. proc. civ., are în vedere culpa procesuală a părţii care cade în pretenţii, respectiv care pierde procesul.

Este adevărat că prin decizia nr. 672/A-C din 25 iunie 2015, instanţa a admis apelul formulat de către SC A. SRL împotriva soluţiei de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, însă instanţa de apel prin aceeaşi decizie a respins cererea de chemare în judecată.

Într-o altă exprimare, instanţa de apel a admis apelul formulat de SC A. SRL numai în ceea ce priveşte soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.

Relevant în cazul de faţă este faptul că instanţa de apel soluţionând pe fond pretenţiile apelantei-reclamante - SC A. SRL a apreciat că sunt neîntemeiate, motiv pentru care a respins cererea de chemare în judecată.

Aşadar, în stabilirea culpei procesuale, instanţa de apel ar fi trebuit să se raporteze la partea care a pierdut în final procesul, respectiv SC A. SRL.

Din această perspectivă instanţa de apel a interpretat greşit şi principiul non reformatio in pejus avut în vedere de către instanţa de apel atunci când a respins cererea de obligare a SC A. SRL la plata cheltuielilor de judecată, deoarece suportarea cheltuielilor de judecată este consecinţa pierderii procesului.

Faţă de faptul că SC A. SRL a pierdut, în final, procesul (cererea de chemare în judecată a fost respinsă), rezultă fără echivoc că Banca B. România SA este îndreptăţită la acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 21.900,36 RON, conform înscrisurilor justificative depuse la Dosar nr. x/1259/2011 al Curţii de Apel Piteşti şi la Dosar nr. x/1259/2011 al aceleiaşi instanţe.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1)-(3), art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 2812 C. proc. civ. va admite recursul declarat de pârâta Banca B. România SA împotriva deciziei nr. 732 A-COM din 10 septembrie 2015 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Va modifica decizia recurată în sensul că va admite cererea formulată de pârâta Banca B. România SA şi va dispune completarea dispozitivului deciziei nr. 672/A-C din 25 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, în sensul că va obliga reclamanta SC A. SRL la plata sumei de 21.900,36 RON reprezentând cheltuieli de judecată solicitate în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca insuficient timbrat recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva deciziei nr. 672/A-C din 25 iunie 2015 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Admite recursul declarat de pârâta Banca B. România SA împotriva deciziei nr. 732 A-COM din 10 septembrie 2015 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Modifică decizia recurată în sensul că admite cererea formulată de pârâta Banca B. România SA.

Dispune completarea dispozitivului deciziei nr. 672/A-C din 25 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, în sensul că obligă reclamanta SC A. SRL la plata sumei de 21.900,36 RON reprezentând cheltuieli de judecată solicitate în apel.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2016.