Electricity balancing dispute: conciliation requirement not rigid, annulment and remand upheld on main claim, appeal dismissed, counterclaim suspension maintained

Decizia nr. 562/2016

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea dedusă prezentei judecăţii, înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti sub nr. 22846/301/2012, reclamanta SC A. SRL a chemat in judecată pe pârâta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA, solicitând să se constate inexistenţa dreptului pârâtei de a factura contravaloarea dezechilibrului negativ al PRE, care nu a fost compensat efectiv de Transelectrica, în baza convenţiei de asumare a responsabilităţii echilibrării din 23 martie 2011, încheiată între SC A. SRL, în calitate de Parte Responsabilă cu Echilibrarea (PRE) şi Transelectrica, în calitate de Operator de Transport şi de Sistem (OTS). De asemenea, reclamanta a solicitat să se constate existenţa dreptului SC A. SRL de a nu plăti facturile emise de Transelectrica pentru contravaloarea dezechilibrului negativ al PRE, care nu a fost compensat efectiv de aceasta, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 21.836.692,92 RON, cu titlu de contravaloare a facturilor emise în baza contractelor încheiate între părţi.

Prin sentinţa civilă nr. 19005 din 6 decembrie 2012, pronunţată de Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, secţia civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a instanţei, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. 49134/3/2012.

Prin încheierea din data de 26 septembrie 2013, instanţa a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii şi a admis excepţia prematurităţii cererii principale, formulate de SC A. SRL.

Prin sentinţa civilă nr. 6799 din 28 noiembrie 2013, Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a respins ca prematură cererea principală formulată de reclamanta SC A. SRL, a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA, împotriva reclamantei - pârâte SC A. SRL, a obligat reclamanta -pârâtă la plata către pârâta - reclamantă a sumei de 21.701.281,92 RON.

Reclamantă-pârâtă SC A. SRL prin administrator judiciar S.C.P. B. S.P.R.L., a formulat apel împotriva încheierii din 26 septembrie 2013 şi a sentinţei civile nr. 6799 din 28 noiembrie 2013, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2011, iar pârâtă-reclamantă Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA, a formulat apel împotriva sentinţei civile nr. 6799 din 28 noiembrie 2013.

Prin decizia civilă nr. 872 din data de 26 mai 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis apelul formulat de apelanta SC A. SRL Bucureşti prin administrator judiciar S.C.P. B. S.P.R.L., împotriva încheierii pronunţate la 26 septembrie 2013 de către Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2012, şi în consecinţă, a anulat încheierea apelată în parte şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru soluţionarea cererii principale, menţinând celelalte dispoziţii ale încheierii. A disjuns judecarea apelurilor formulate de părţi împotriva sentinţei civile nr. 6799 din data de 28 noiembrie 2013 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, iar în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006 a suspendat judecarea apelurilor formulate de părţi împotriva acestei sentinţe.

Instanţa de apel a reţinut, în esenţă următoarele:

Motivul de apel privind inexistenţa raporturilor contractuale apare ca nefondat, Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA emiţând facturile în baza cărora a pretins de la SC A. SRL anumite pretenţii, în temeiul unor convenţii încheiate între părţi, neavând relevanţă, până la dovada contrară, faptul că apelanta a solicitat constatarea inexistenţei dreptului Transelectrica de a solicita sumele de bani reprezentând contravaloarea dezechilibrului negativ al PRE.

Pe parcursul litigiului, în urma administrării probelor solicitate de părţi, se poate stabili izvorul pretenţiilor pretinse de intimată şi evident temeinicia/netemeinicia acestora. Reţinerile instanţei de fond că la baza solicitării reclamantei se află convenţia din 23 martie 2011, încheiată de părţi, nu apar nefondate, împrejurarea că această convenţie constituie sau nu izvorul pretenţiilor solicitate de intimată de la apelantă rămânând a se proba pe parcursul litigiului.

În ceea ce priveşte motivul de apel referitor la faptul că prima instanţă nu a avut în vedere litigiile anterioare dintre părţi, care suplinesc necesitatea parcurgerii procedurii prealabile, instanţa de apel a reţinut că a fost promovat un litigiu de Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA împotriva SC A. SRL, având ca obiect obligarea acesteia, în cadrul procedurii simplificate a ordonanţei de plată, să achite suma de 11.871.860,37 RON, reprezentând contravaloarea facturilor emise de Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA pentru serviciile aferente pieţii de echilibrare, pentru cogenerare de înaltă eficienţă precum şi pentru serviciile de transport al energiei electrice.

Instanţa a reţinut, de asemenea, că Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA a solicitat obligarea SC A. SRL, pe calea ordonanţei de plată, la plata sumei de 11.871.860,37 RON, iar SC A. SRL, în cererea principală din dosarul de faţă, a solicitat să se constate inexistenţa dreptului Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA de a-i pretinde achitarea sumei de 12.900.934,36 RON, reprezentând contravaloare echilibru negativ al PRE, precum şi să se constate existenţa corelativă a dreptului de a nu plăti suma respectivă.

Atât în susţinerea sumei de 11.871.860,36 RON, cât şi în susţinerea sumei de 12.900.934,36 RON, sunt invocate parţial aceleiaşi facturi.

Altfel, între părţi au fost încheiate mai multe înţelegeri definite minute care relevă neînţelegerile ivite cu privire la derularea relaţiilor contractuale.

Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA avea cunoştinţă de debitul pe care SC A. SRL solicită a se constata că nu este datorat, deci ar fi inexistent.

În fine, aceste neînţelegeri dintre părţi şi eşecul unei eventuale concilieri directe este relevat şi de faptul că Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA a formulat cerere reconvenţională, incluzând în parte şi facturi evidenţiate de SC A. SRL în acţiunea sa.

Aşadar, Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA nu ar fi fost de acord cu cererea SC A. SRL, eventuala conciliere directă devenind formală.

Or, scopul prevăzut de lege prin efectuarea concilierii prealabile este de a preveni un eventual litigiu, în speţă, probele nedovedind această posibilitate.

Împrejurarea că litigiul pe calea ordonanţei de plată a fost promovat de Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA este fără relevanţă, de esenţă fiind faptul că prin intermediul acestui litigiu s-au probat neînţelegerile dintre părţi şi s-a luat cunoştinţă de pretenţiile formulate.

Cât priveşte critica vizând derivarea cererii din raportul contractual, instanţa de apel a considerat-o nefondată pentru considerentele expuse la critica de la primul motiv de apel.

Instanţa de fond nu a interpretat greşit raportul juridic dedus judecăţii, având în vedere inclusiv decizia nr. 32/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţate în recursul în interesul legii, fiind considerate acţiuni patrimoniale şi cererile având ca obiect constatarea inexistenţei unui drept patrimonial. în fine, acţiunile în constatare pot avea ca izvor şi un contract, aspect care în speţă, cum s-a expus deja, va fi probat în cadrul litigiului pe calea probelor ce se vor administra.

Raportat la aceste considerente, precum şi la cele expuse referitor la primul motiv de apel, instanţa de fond nu a aplicat greşit legea cu privire la raportul contractual.

În baza art. 165 C. proc. civ., instanţa de apel a disjuns judecarea apelurilor formulate de părţi împotriva sentinţei civile nr. 6799 din data de 28 noiembrie 2013, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, de apelul împotriva încheierii de la 26 septembrie 2013.

În ceea ce priveşte apelurile formulate de părţi cu privire la pretenţiile aferente cererii reconvenţionale, instanţa de apel reţine că probele relevă deschiderea procedurii insolvenţei faţă de SC A. SRL.

În baza art. 36 din Legea nr. 85/2006, instanţa a suspendat judecarea apelurilor formulate de părţi împotriva sentinţei civile nr. 6799 din data de 28 noiembrie 2013, în privinţa soluţionării cererii reconvenţionale, până la soluţionarea Dosarului nr. x/3/2012*/a1, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă.

Împotriva deciziei civile nr. 872 din data de 26 mai 2015, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a formulat recurs Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA, pentru următoarele motive:

Hotărârea pronunţată în apel este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, în ceea ce priveşte admiterea apelului formulat de SC A. SRL împotriva încheierii pronunţate de Tribunalul Bucureşti la data de 26 septembrie 2013 (art. 304 pct. 9 C. proc. civ).

Instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ.

Instanţa de fond, în mod temeinic şi legal a admis excepţia prematurităţii cererii, în temeiul art. 109 alin. (2) C. proc. civ., pentru neîndeplinirea de către reclamantă a procedurii prealabile prevăzute de art. 7201 C. proc. civ.

În mod corect, instanţa de apel a înlăturat susţinerea apelantei-pârâte, referitoare la greşita aplicare a art. 7201 C. proc. civ., motivat de faptul că nu ar fi vorba de o cerere ce priveşte profesionişti, evaluabilă în bani şi derivată din raporturile contractuale.

Susţinerea apelantei, referitoare la faptul că prin acţiunea sa tindea să obţină recunoaşterea dreptului de a nu plaţi suma de 12.900.934,61 RON, care nu ar avea nicio legătura cu contractul dintre părţi, a fost în mod corect înlăturată de instanţa de apel, având în vedere că însăşi apelanta-reclamantă a indicat la fond că aceasta sumă rezultă din însumarea facturilor emise în temeiul Convenţiei de asumare a responsabilităţii echilibrării din 23 martie 2011.

Însă, instanţa de apel a pronunţat o decizie lipsită de temei legal, dată cu aplicarea greşită a legii, deoarece, deşi a constatat că cererea principală formulată de SC A. SRL este derivată din raporturile contractuale existente între părţi, ambele societăţi comerciale, calificând acţiunea acesteia ca fiind patrimonială, în conformitate cu decizia ICCJ nr. 32/2008, pronunţată în recursul în interesul legii, în acelaşi timp a admis apelul, considerând că nu mai este necesară concilierea prealabilă, având in vedere litigiile anterioare dintre părţi.

Susţine, de asemenea, recurenta, că sentinţa pronunţată de o instanţă de judecată, fie ea şi ICCJ, atât timp cat nu este dată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, nu este obligatorie pentru celelalte instanţe, precum şi faptul că instanţa de apel a aplicat în mod denaturat conţinutul deciziei nr. 3451 a Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.

Chiar practica în materie, de care instanţa de apel s-a folosit în motivarea soluţiei pronunţate, este în sensul respingerii cererilor care nu au ataşată dovada parcurgerii procedurii prealabile, anterior depunerii cererii de chemare în judecată, aşa cum prevede art. 7201 alin. (5) C. proc. civ.

Din economia textului legal invocat, rezultă caracterul imperativ al dispoziţiei şi momentul în care se realizează concilierea, respectiv înaintea introducerea acţiunii. De altfel, art. 109 alin. (2) C. proc. civ. stabileşte expres că „în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condiţiile stabilite de acea lege", iar „dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată".

Recurenta consideră ca fiind de ordine publică dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ., în ceea ce priveşte obligativitatea parcurgerii procedurii concilierii prealabile, aceasta deoarece scopul edictării normei în discuţie depăşeşte interesele private ale părţilor, vizând şi interesul general, acela al degrevării instanţelor, prin soluţionarea amiabilă a diferendelor dintre comercianţi sau, cel puţin, al asigurării unei celerităţi sporite în judecarea unor astfel de litigii, prin cunoaşterea prealabilă şi reciprocă a pretenţiilor, dovezilor şi apărărilor părţilor potrivnice.

Sancţiunea nerespectării procedurii concilierii este cea a respingerii acţiunii ca inadmisibilă, şi nu ca prematură, având în vedere dispoziţiile art. 109 alin. (2) C. proc. civ.

Reclamanta, prin înscrisurile depuse la dosar, nu a făcut dovada îndeplinirii parcursului acestei proceduri şi nu a anexat cererii de chemare în judecată rezultatul concilierii sau dovada că de la data convocării au trecut 30 de zile.

Motivarea instanţei de apel, în sensul că nu mai este necesară concilierea prealabilă, având în vedere existenţa litigiilor anterioare dintre părţi, este nelegală.

Prin cererea care a făcut obiectul Dosarului nr. x/3/2012, al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA, în calitate de creditoare, a chemat în judecată pe SC A. SRL, în calitate de debitoare, pentru ca în temeiul prevederilor art. 2 alin. (1) şi art. 5-8 din O.U.G. nr. 119/2007, instanţa să emită o ordonanţă de plată, prin care debitoarea să fie obligată la plata sumei totale de 11.871.860,37 RON, reprezentând contravaloarea facturilor emise de Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA pentru serviciile aferente pieţei de echilibrare, pentru cogenerare de înalta eficienţă, precum şi pentru serviciile de transport al energiei electrice.

În Dosarul nr. x/3/2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a pronunţat sentinţa civilă nr. 2062 din data de 04 aprilie 2012, prin care a dispus emiterea unei ordonate de plată, dispunând obligarea debitoarei SC A. SRL la plata sumei de 11.871.860,37 RON.

Referitor la sentinţa civilă nr. 9979 din data de 04 iulie 2012, pronunţată în Dosarul nr. x/3/2012, de către Tribunalul Bucureşti, litigiul a avut ca temei juridic dispoziţiile O.U.G. nr. 119/2007, soluţia pronunţată într-o astfel de cerere - în măsura în care a fost respinsă cererea creditorului - nu are incidenţă asupra soluţionării în fond a cauzei, potrivit dreptului comun.

Arată recurenta că ulterior, a promovat cerere reconvenţională în cauza care face obiectul prezentului dosar, valorificându-şi astfel, în condiţiile dreptului comun, dreptul de creanţă şi cu privire la sumele care au făcut obiectul cererii de emitere a ordonatei de plată.

Recurenta susţine că este nerelevant, din perspectiva prevederilor legale imperative, cu privire Ia parcurgerea procedurii prealabile a convocării la conciliere, faptul că a formulat cerere reconvenţională, incluzând în parte şi facturile evidenţiate de SC A. SRL în acţiunea sa, aşa cum motivează instanţa de apel.

Motivarea instanţei de apel referitor la faptul că este fără relevanţă că litigiul a fost promovat de Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA, de esenţă fiind faptul că, prin intermediul acestui litigiu s-au probat neînţelegerile dintre părţi şi s-a luat cunoştinţă de pretenţiile formulate, este în vădită contradicţie cu prevederile legale imperative în domeniul litigiilor comerciale, întrucât în cadrul ordonanţei de plată formulate de Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA, SC A. SRL nu a invocat pretenţii împotriva creditoarei şi ca atare nu a luat cunoștință de vreo pretenţie a acestei societăţi.

În plus, existenţa probelor care nu susţin evitarea litigiului, aşa cum motivează instanţa de apel, nu poate înlătura obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile impuse de lege.

Nu a existat vreo recunoaştere din partea recurentei a pretenţiilor apelantei-reclamante din prezentul dosar.

Al doilea motiv de recurs vizează faptul că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre care cuprinde motive străine de natura pricinii.

În ultima critică, recurenta susţine că, instanţa, interpretând actul juridic dedus judecaţii, a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.).

În acest sens susţine că, instanţa de control judiciar a reţinut în mod eronat că între părţi au fost încheiate mai multe înţelegeri definite minute, care relevă neînţelegerile ivite cu privire la derularea relaţiilor contractuale, ajungând la concluzia greşită că Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA cunoştea debitul cu privire la care SC A. SRL solicită a se constata că nu este datorat.

Aşa cum rezultă din minutele depuse în probaţiune de Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA, acestea nu relevă vreo neînţelegere ivită între părţi, cu privire la derularea relaţiilor contractuale, ci chiar contrariul.

SC A. SRL a contestat doar o parte din facturile emise în temeiul convenţiei de asumare a responsabilităţii echilibrării din 23 martie 2011. Astfel, din cele 23 de facturi emise în baza convenţiei din anul 2011, care fac obiectul cererii reconvenționale, pârâta a contestat, în cadrul acţiunii sale doar 11 facturi.

Totodată, soluţia instanţei de apel este netemeinică şi nelegală şi din perspectiva faptului că, admiţând apelul formulat de SC A. SRL împotriva încheierii pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 26 septembrie 2013, în Dosarul nr. x/3/2012, nu a modificat şi sentinţa civilă nr. 6799 din data de 28 noiembrie 2013, unde se menţionează, în primul paragraf al dispozitivului, respingerea ca prematură a cererii principale formulate de reclamanta SC A. SRL.

În drept a invocat prevederile art. 304 pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ. din 1865.

Intimata-reclamantă SC A. SRL a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.

În combaterea primului motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., intimata-reclamantă SC A. SRL a arătat că existenţa litigiilor anterioare dintre părţi au condus la finalitatea urmărită de legiuitor prin instituirea art. 7201 C. proc. civ., părţile cunoscând pretenţiile reciproce, faptul că litigiul era imposibil de soluţionat pe cale amiabilă, precum şi apărările formulate în cadrul ordonanţei de plată, aceste aspecte fiind reţinute în mod corect de instanţa de apel.

Privitor la al doilea motiv de recurs (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.), intimata a susţinut că din dezvoltarea acestui motiv de recurs nu reiese care sunt motivele străine de natura pricinii pe care le-ar fi reţinut instanţa de apel.

Raportat la motivul trei al recursului (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.), nu reiese în ce constă interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, nici care este acel act.

Analizând motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Scopul urmărit de legiuitor în reglementarea art. 7201 C. proc. civ. a fost acela de a simplifica şi degreva instanţele de judecată de acţiunile având ca obiect pretenţii băneşti, care ar fi putut fi soluţionate pe cale amiabilă, iar această interpretare este în deplin acord cu opinia Curţii Constituţionale care a reţinut că art. 7201 C. proc. civ. a instituit o procedură extrajudiciară care să ofere părţilor posibilitatea de a se înţelege asupra eventualelor pretenţii ale reclamantului, fără implicarea autorităţii judecătoreşti competente.

Prin instituirea procedurii concilierii prealabile, legiuitorul a urmărit soluţionarea rapidă a neînţelegerilor dintre comercianţi, fără a apela la procedura judiciară, mai complexă şi mai lentă, şi degrevarea activităţii instanţelor judecătoreşti.

Potrivit art. 720 C. proc. civ., în procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.

Este adevărat că procedura concilierii prealabile nu trebuie realizată ca simplă formalitate, ci cu scopul încercării efective de soluţionare a unei dispute legale pe cale amiabilă, însă, este de necontestat că, tot aşa, excepţia lipsei procedurii concilierii prealabile nu poate fi invocată în mod formal, pentru neîndeplinirea unei simple formalităţi, ci doar în raport de posibilitatea efectivă de soluţionare amiabilă a litigiului şi de o eventuală vătămare produsă prin inexistenţa acestei posibilităţi.

În speţă, recurenta-pârâtă nu şi-a manifestat niciodată intenţia de soluţionare a litigiului pe cale amiabilă, cu atât mai puţin, nu poate dovedi, o vătămare produsă prin aceea că nu s-a realizat convocarea înainte de demararea litigiului.

Posibilitatea soluţionării amiabile a litigiului a existat în tot timpul scurs de la data sesizării instanţei de judecată, or, recurenta-pârâtă nu şi-a manifestat niciodată intenţia de soluţionare a litigiului pe cale amiabilă, ci dimpotrivă, a formulat cerere reconvenţională împotriva reclamantei SC A. SRL şi, de asemenea, a reiterat, pe tot parcursul litigiului, susţinerile care, în opinia sa, ar fi impus admiterea excepţiei prematurităţii.

În mod corect instanţa de apel a reţinut că părţile, în susţinerea pretenţiilor reciproce, au invocat parţial, aceleaşi facturi, precum şi faptul că, în raport şi de litigiile anterioare dintre acestea, precum şi de minutele, acestea se situează pe poziţii ireconciliabile, în cauză, soluţionarea amiabilă a litigiului nefiind posibilă.

De asemenea, în mod legal a apreciat instanţa de control judiciară textul legal menţionat nu poate fi aplicat rigid şi formal.

A admite în sens contrar, înseamnă a forţa părţile să urmeze o procedură necontencioasă extraprocesuală, fără nicio finalitate practică, cu importante consecinţe însă pe terenul asigurării echităţii procedurii şi a respectării termenului rezonabil de soluţionare a pricinilor.

Aşa fiind, în speţă, soluţia de respingere a acţiunii principale ca prematură pentru neîndeplinirea procedurii prealabile ar fi extrem de drastică, întrucât se denaturează raţiunea avută în vedere de legiuitor, de a asigura o mai mare celeritate în soluţionarea litigiilor comerciale ajungându-se la un efect contrar.

Al doilea motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care se fundamentează pe faptul că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre care cuprinde motive străine de natura pricinii, este nefondat, în condiţiile în care recurenta nu indică în mod concret care sunt aceste motive.

Motivul trei al recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu poate fi, de asemenea, reţinut.

Susţine recurenta că minutele depuse la dosarul cauzei nu relevă vreo neînţelegere intervenită între părţi, cu privire la derularea raporturilor contractuale, ci chiar contrariul.

Instanţa de apel a apreciat în mod corect că, în speţă, finalitatea urmărită de legiuitor prin reglementarea art. 7201 C. proc. civ., nu putea fi atinsă prin efectuarea concilierii prealabile.

Astfel, instanţa a avut în vedere, pe de o parte litigiile anterioare din părţi, iar pe de altă parte minutele invocate de către recurentă, concluzionând, în mod corect că Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA avea cunoştinţă de debitul cu privire la care SC A. SRL a solicitat a se constata că nu este datorat.

A reţinut, de asemenea, instanţa de control judiciar, că neînţelegerile dintre părţi şi eşecul unei eventuale concilieri directe este relevat şi de faptul că Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA a formulat cerere reconvenţională, incluzând în parte şi facturi evidenţiate de SC A. SRL în acţiunea sa, fapt pentru care eventuala conciliere directă era strict formală.

Raportat la aceste considerente, nu se poate considera că instanţa de apel a reţinut şi a interpretat în mod eronat actul juridic dedus judecăţii, schimbând înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

Contrar celor invocate de către recurentă, Curtea de Apel Bucureşti a analizat şi a interpretat în mod legal întregul probatoriu administrat în cauză, în soluţionarea excepţiei prematurităţii cererii principale formulate de reclamanta SC A. SRL.

Recurenta invocă, de asemenea, că hotărârea recurată este netemeinică şi nelegală şi din perspectiva faptului că, admiţând apelul formulat de SC A. SRL, împotriva încheierii pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 26 septembrie 2013, instanţa de apel nu a dispus şi modificarea sentinţei civile nr. 6799 din data de 28 noiembrie 2013, unde se menţionează, în ultimul paragraf al dispozitivului, respingerea cererii principale ca prematur formulată.

Întrucât această critică nu se încadrează în vreunul din motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de lege, nici aceasta nu poate fi reţinută.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. va obliga recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată către intimata-reclamantă SC A. SRL prin Administrator Judiciar S.C.P. B. S.P.R.L., în sumă de 4.500 RON, reprezentând contravaloare onorariu de avocat.

Instanţa va face aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în sensul reducerii onorariului de avocat de la suma de 30.027,48 RON, la suma de 4.500 RON.

Potrivit art. 274 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să achite cheltuielile de judecată, iar „judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat".

Este notoriu că, aşa cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, partea care a câştigat procesul nu poate obţine rambursarea unor cheltuieli (în temeiul art. 274 C. proc. civ.), decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil. O asemenea concluzie se impune şi în dreptul intern.

Realitatea şi necesitatea cheltuielilor ţin de justificarea că ele au fost concepute într-o legătură strictă şi indisolubilă cu litigiul, au precedat sau au fost contemporane acestuia şi au fost privite de partea care le-a plătit ca având caracter indispensabil, spre a obţine serviciul avocatului la calitatea preconizată, ca garanţie a succesului său.

Caracterul rezonabil al cheltuielilor impune ca, în raport cu natura activităţii efectiv prestate, complexitatea, riscul litigiului ori reputaţia celui care acordă asemenea servicii, ele să nu fie exagerate.

În raport cu obiectul cauzei, cu durata procesului, care a presupus un singur termen de judecată, cu apărările făcute de apărătorul intimatei-reclamante, atât prin întâmpinare, cât şi în faţa Curţii, instanţa apreciază ca rezonabilă plata unui onorariu în sumă de 4.500 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - pârâtă Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA împotriva deciziei civile nr. 872 din 26 mai 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Admite în parte cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimatul-reclamant. Obligă recurenta - pârâtă Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA la plata sumei de 4.500 RON către intimatul-reclamant SC A. SRL prin Administrator Judiciar S.C.P. B. S.P.R.L., cu titlu de cheltuieli de judecată - onorariu de avocat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2016.