Constitution of guarantee notice in Electronic Archive: non-applicability of civil legal act annulment due to mere registration status

Decizia nr. 47/2016

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, reclamanta SC A. a chemat în judecată pe pârâta SC B. solicitând anularea avizelor de garanţie nr. XX şi nr. YY înregistrate în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare la data de 26 iunie 2007, să se constate că nu reprezintă o modalitate de publicitate faţă de terţi înscrierea în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea completatoare depusă în şedinţa publică la termenul din data de 14 februarie 2011, reclamanta a solicitat să se constate nulitatea absolută a avizelor de garanţie indicate în cererea de chemare în judecată, pentru inexistenţa raportului obligaţional care a generat înscrierea acestora precum şi pentru nerespectarea art. 13 din Legea nr. 99/1999.

Prin sentinţa civilă nr. 3614 din 21 martie 2011, Judecătoria sectorului 3 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat cauza spre competenta soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia comercială.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, la data de 01 iunie 2011, sub nr. x/3/2011.

Prin sentinţa civilă nr. 19643 din 18 decembrie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, a admis în parte cererea şi a dispus anularea avizelor de garanţie reală mobiliară nr. XX şi nr. YY, înregistrate de pârâtă în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare la data de 26 iunie 2007, a constatat nulitatea absolută a înscrierilor garanţiilor mobiliare în baza avizelor de garanţie nr. XX şi nr. YY, a dispus radierea înregistrărilor efectuate şi a respins celalalt capăt de cerere ca neîntemeiat.

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut, în esenţă, că la data de 26 iunie 2007, pârâta a procedat la înscrierea a două avize de garanţie reală mobiliară: aviz nr. XX prin care se constituia un drept de gaj asupra bunului, descris în formularul de aviz de garanţie iniţial: „702.609 acţiuni cu o valoare nominala de 2,5 RON deţinute de A. în SC C. SA - reprezentând 75,5% din structura capitalului SC C. SA"; şi aviz nr. YY prin care se constituia un drept de gaj asupra bunului, descris în formularul de aviz de garanţie iniţial: „1. gaj asupra pachetului de 75,5% deţinute de A. la SC C. SA; 2. gaj asupra întregului fond de comerţ al SC C. SA; 3. 10 bilete la ordin emise de A. în favoarea lui B.; 4. 10 bilete la ordin emise de SC C. SA pentru B.".

Prin cele două avize se instituia, de două ori, garanţie reală mobiliară asupra aceluiaşi bun, respectiv „702.609 acţiuni cu o valoare nominală de 2,5 RON deţinute de A. în SC C. SA - reprezentând 75,5% din structura capitalului SC C. SA".

Tribunalul a constatat că, din cuprinsul celor două avize de garanţie invocate nu rezultă care este raportul obligaţional garantat şi care este contractul de garanţie mobiliară aferent acestei obligaţii.

Totodată, s-a apreciat că, la momentul la care s-a realizat înscrierea gajului la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, pretinsa creanţă a B. împotriva lui A. nu avea caracter cert, nici lichid şi nici exigibil. A. nu recunoaşte existenţa unei creanţe, arătând că nu a încheiat cu B. nici un contract, deci nici contractul 61 şi adiţionalele acestuia 62 şi 63 din 16 iunie 2007, convenţie a cărei nulitate absolută a fost deja constatată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosar nr. x/3/2007.

S-a mai reţinut că niciunul dintre cele două avize de garanţie iniţială nr. XX şi YY nu cuprinde nicio referinţă cu privire la obligaţia garantată, la titlul din care emană această obligaţie, la contractul de garanţie mobiliară prin care ia naştere obligaţia pretinsului creditor la constituirea garanţiei, practic nu există niciun element de identificare a raporturilor obligaţionale dintre reclamantă şi pârâtă.

Astfel, dacă avizul nr. XX cuprinde doar o singură garanţie, respectiv gajul asupra pachetului de acţiuni, avizul nr. YY prevede două tipuri de garanţii constituite de către reclamantă, respectiv gajul asupra pachetului de acţiuni deţinut de reclamantă în cadrul capitalului social al SC C. SA şi totodată şi 10 bilete la ordin neindividualizate în nici un fel, neexistând nicio referinţă cu privire la data emiterii, seria de identificare, suma stipulate la plată.

De asemenea, tribunalul a constatat că nu rezultă dacă cele două gajuri instituite prin cele două avize de garanţie în cauză, de către B. asupra aceluiaşi pachet de acţiuni reprezintă garanţii diferite aferente unor obligaţii distincte sau o reluare a aceleiaşi garanţii.

Cu privire la capătul de cerere referitor la constatarea că nu reprezintă o modalitate de publicitate faţă de terţi înscrierea în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare a gajului asupra pachetului de acţiuni deţinut de reclamantă la SC C. SA, tribunalul a considerat că, având în vedere că acesta rezultă implicit din admiterea celorlalte capete de cerere, se impune respingerea sa ca neîntemeiat.

Împotriva acestei sentinţe, precum şi a tuturor încheierilor pronunţate în dosar, pârâta B. a formulat apel.

Prin decizia civilă nr. 359 din 16 octombrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a respins ca neîntemeiate şi capetele de cerere privind anularea avizelor de garanţie reala mobiliară, constatarea nulităţii absolute a înscrierilor garanţiilor mobiliare în baza avizelor şi radierea înregistrărilor efectuate, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Pentru a pronunţa această soluţie, curtea a reţinut, în esenţă, că avizul de garanţie nu are natura unui act juridic, astfel că nu se poate cere în justiţie anularea sa pentru neîndeplinirea condiţiilor de validitate specifice actului juridic civil, eventualele deficienţe privind conţinutul său putând fi invocate de partea interesată ca apărări vizând forţa probantă a acestuia.

Recursul declarat de reclamanta SC A. împotriva acestei decizii a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 3723 din 25 noiembrie 2014 şi, casând decizia atacată, a trimis cauza spre rejudecare Curţii de Apel, cu motivarea că în considerentele deciziei nu se regăseşte şi analiza apărărilor formulate de intimată prin întâmpinare, astfel încât nu se poate cunoaşte dacă, la pronunţarea soluţiei, instanţa de apel a avut în vedere aceste susţineri.

În rejudecare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 758 A din 11 mai 2015 a admis apelul formulat de pârâta B., a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a respins ca neîntemeiate şi capetele de cerere privind anularea avizelor de garanţie reală mobiliară, constatarea nulităţii absolute a înscrisurilor garanţiilor mobiliare în baza avizelor şi radierea înregistrărilor efectuate. A fost menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

În argumentarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că în ceea ce priveşte natura juridică a avizelor de garanţie, nu se poate face confuzie între garanţia însăşi şi avizul de garanţie, aspect ce reiese cu claritate din prevederile art. 29 din Titlul 6 al Legii nr. 99/1999, apreciindu-se că avizul de garanţie este o formă de publicitate cu efecte în privinţa asigurării opozabilităţii faţă de terţi a garanţiilor reale mobiliare, iar această concluzie este confirmată de Regulamentul de Funcţionare a Arhivei Electronice (H.G. nr. 802/1999) prin art. 1 alin. (3), precum şi art. 7 alin. (2) din acelaşi Regulament şi art. 49 alin. (2) din titlul 4 al Legii nr. 99/1999.

Prin urmare, s-a apreciat că avizele de garanţie nu au natura unor acte juridice ci sunt simple înregistrări, prin preluarea conţinutului unor formulare şi s-a menţionat că acţiunea priveşte nulitatea avizelor, fără referire la formularul de aviz.

Referitor la susţinerea intimatei, în sensul că avizul de garanţie produce efecte juridice şi, prin urmare, trebuie să fie considerat act juridic, instanţa de apel a apreciat că se bazează pe o confuzie şi pe o redare eronată a definiţiei consacrate în doctrină a actului juridic ca „manifestare de voinţă în sensul de a naşte, modifica sau stinge efecte juridice". Definiţia cuprinde două aspecte diferite, respectiv manifestarea de voinţă şi scopul acesteia, iar în cazul avizelor de garanţie lipseşte tocmai manifestarea de voinţă ce este de natura actului juridic.

S-a mai reţinut că persistenţa confuziei rezultă chiar din argumentele prezentate de intimată, care se referă ea însăşi la faptul că avizul de garanţie reprezintă „o formalitate" impusă de legiuitor. Scopul primordial al acestei formalităţi nu este cel identificat de intimată, respectiv obţinerea caracterului de titlu executoriu al contractului de garanţie, ci, conform art. 29 din Titlul 6 al Legii nr. 99/1999, publicitatea şi, pe cale de consecinţă, opozabilitatea faţă de terţi a garanţiei.

S-a apreciat ca fiind eronată şi susţinerea intimatei din cuprinsul recursului, cu privire la care decizia de casare impune instanţei de apel a se pronunţa, în sensul existenţei unui „act juridic", constând în manifestarea de voinţă de a face publică existenţa unei garanţii reale asupra unui bun, distinct de operaţiunea de înscriere denumită, de asemenea, aviz, întrucât dispoziţiile legale citate mai sus nu susţin o asemenea afirmaţie ci, dimpotrivă, delimitează cu claritate noţiunea şi efectele avizului de garanţie.

Referitor la chestiunile invocate de intimată privind calitatea procesuală a operatorului Arhivei Electronice s-a apreciat că sunt nerelevante în speţă, întrucât acţiunea a fost soluţionată pe fond în contradictoriu cu pârâta indicată chiar de intimata-reclamantă.

Prin urmare, s-a concluzionat că în mod eronat prima instanţă a dispus anularea avizelor de garanţie.

În ceea ce priveşte capetele de cerere vizând nulitatea înscrierilor efectuate în temeiul avizului, precum şi radierea înscrierilor, instanţa de apel a apreciat că acestea au caracter subsecvent, reclamanta-intimată justificând măsurile solicitate prin nulitatea avizului de garanţie, astfel că se impunea, de asemenea, respingerea lor.

De altfel, motivele invocate de reclamantă în susţinerea cererii sale au în vedere, în principal, aspecte legate de existenţa obligaţiei garantate şi de validitatea contractelor de garanţie, însă aceste chestiuni nu pot fi analizate decât pe calea unor acţiuni distincte având ca obiect fondul raporturilor juridice dintre părţi, întrucât Tribunalul nu a fost învestit cu o acţiune având asemenea obiect.

S-a mai reţinut că în măsura în care aceste susţineri s-ar dovedi reale şi contractul de garanţie însuşi ar fi anulat printr-o hotărâre irevocabilă, art. 7 lit. h) din Regulamentul de Funcţionare a Arhivei Electronice prevede necesitatea unui aviz de nulitate a garanţiei, o dovadă în plus că legiuitorul nu a înţeles să permită o acţiune în nulitatea avizului de înscriere a garanţiei.

Împotriva acestei decizii reclamanta SC A. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.

În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susţinut, în esenţă că hotărârea instanţei de apel s-a dat cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 292 C. proc. civ., întrucât susţinerea cu privire la lipsa caracterului de act juridic al avizului de garanţie reală mobiliara, susţinere care a stat la baza motivării admiterii apelului de către instanţă de apel, a fost invocată de apelanta pârâtă, B., pentru prima dată în faţa instanţei de apel.

Susţinând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta consideră că instanţa de apel a dat o interpretare eronată noţiunii de act juridic, reţinând, în esenţă faptul că, înregistrările în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, făcute în baza unor avize de garanţie reală mobiliara (instrumentam ce materializează actul juridic civil al înregistrării) nu ar reprezenta acte juridice.

Or, susţine recurenta, instanţa de apel uită faptul că avizul nu este doar instrumentum ci este înscrisul constatator al manifestării de voinţă, avizul de garanţie este însuşi actul juridic de aducere la cunoştinţa publică a garanţiei şi nicidecum nu este un înscris lipsit de conţinut.

În continuarea motivării recurenta a prezentat opiniile sale privind natura juridică a avizului, definiţia din dicţionarul explicativ al limbii române şi întrebări retorice pentru a susţine că avizul de garanţie reală mobiliară este un act juridic având ca scop asigurarea opozabilităţii erga omnes a înscrisurilor pe care le conţine, respectiv a existenţei contractului de garanţie mobiliară, fără a se confunda cu acesta.

Recurenta apreciază ca eronată interpretarea instanţei de apel referitor la cazul în care „contractul de garanţie însuşi ar fi anulat printr-o hotărâre irevocabilă, art. 7 lit. h) din Regulamentul de Funcţionare a Arhivei Electronice prevede necesitatea unui aviz de nulitate a garanţiei" ceea ce ar fi în accepţiunea instanţei de apel „o dovadă în plus ca legiuitorul nu a înţeles să permită o acţiune în nulitatea avizului de înscriere a garanţiei."

Faptul că legiuitorul a stipulat o procedură de invalidare a avizului de garanţie ca o consecinţă a nulităţii contractului de garanţie reală mobiliara, consideră recurenta, este doar o reflectare legislativă a principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial, dar aceasta nu exclude de plano interpretarea ca avizul de garanţie ar fi un act juridic şi nici nu exclude că actul juridic subsecvent, avizul de garanţie, să fie el însuşi susceptibil de anulare pentru motive de nelegalitate proprii, mai ales în condiţiile în care legiuitorul a stipulat asemenea condiţii de legalitate, nerespectate de avizele deduse judecăţii, aşa cum a reţinut în mod corect prima instanţă de fond, Tribunalul Bucureşti.

În concluzie, recurenta consideră că instanţa de apel a dat o greşită interpretare însăşi noţiunii de act juridic şi a făcut o greşită aplicare a acestei noţiuni, raportându-se eronat la dispoziţiile H.G. nr. 802/1999.

Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului şi menţinerii ca temeinică şi legală a hotărârii instanţei de fond.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata pârâtă B. răspunzând criticilor din cererea de recurs, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei recurate ca fiind temeinică şi legală.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin raportare la criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca nefondat recursul, pentru următoarele considerente:

Prin art. 304 pct. 5 C. proc. civ. modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Din perspectiva acestui motiv, recurenta a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 292 C. proc. civ. având în vedere faptul că instanţa de apel a analizat caracterul de act juridic al avizului de garanţie imobiliară, aspect invocat de către pârâtă pentru prima dată în apel.

Critica recurentei nu mai poate face obiectul analizei în această etapă procesuală întrucât instanţa de casare analizând acest aspect, prin decizia de casare a statuat cu autoritate de lucru judecat faptul că „în cauză nu a avut loc încălcarea limitelor cadrului procesual în apel, având în vedere poziţia procesuală a acesteia în faţa instanţei de fond care nu o obliga să formuleze vreo apărare în acest sens."

Nu vor fi reţinute nici critice încadrate de recurentă în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. potrivit căruia hotărârea recurată poate fi modificată când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Din perspectiva acestui motiv recurenta a susţinut că instanţa de apel a dat o interpretare eronată noţiunii de act juridic şi a făcut o greşită aplicare a acestei noţiuni, raportându-se eronat la dispoziţiile H.G. nr. 802/1999.

Actul juridic civil reprezintă manifestarea de voinţă făcută cu intenţia de a produce efecte juridice, respectiv, de a naşte, modifica sau stinge un raport juridic civil concret.

Contrar argumentelor recurentei, avizul de garanţie reală mobiliară nu este o manifestare de voinţă ci reprezintă o înregistrare, astfel cum se arată în mod explicit în art. 7 alin. (2) din Regulamentul de Funcţionare a Arhivei Electronice, cu scopul de a aduce la cunoştinţa publică a garanţiilor constituite, astfel încât orice creditor putând verifica situaţia bunurilor debitorului, consultând datele înscrise în arhiva cu privire la aceste bunuri sau cu privire la debitul respectiv.

Avizul în sine nu este nici constitutiv nici declarativ de drepturi, ci este doar o certificare a faptului că în arhiva electronică de garanţii reale mobiliare a fost înscrisă o garanţie reală asupra unui bun.

Pentru a căpăta natura de act juridic avizul de garanţie ar trebui să fie expresia manifestării de voinţă şi să producă efecte juridice adică să dea naştere, să modifice sau să stingă raporturile juridice stabilite între părţi, însă aşa cum corect a stabilit şi instanţa de apel avizul de garanţie este o formă de publicitate cu efecte în privinţa asigurării opozabilităţii faţă de terţi a garanţiilor reale mobiliare, ce nu are natura unui act juridic, ci este o simplă înregistrare, prin preluarea conţinutului unor formulare.

Nu va fi reţinută nici critica potrivit căreia instanţa de apel s-a raportat în mod eronat la dispoziţiile H.G. nr. 802/1999, întrucât în analiza naturii juridice a avizului de garanţie, instanţa de apel pentru o mai bună înţelegere a argumentelor prezentate şi a dispoziţiilor legale ce atestă cu claritate natura juridică a avizului de garanţie, a făcut, în mod corect, trimitere la Regulamentul de Funcţionare a Arhivei Electronice, respectiv H.G. nr. 802/1999, care confirmă faptul că avizul de garanţie nu este act juridic.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A. împotriva deciziei civile nr. 758 A din 11 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A. împotriva deciziei civile nr. 758 A din 11 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2016.