Shareholder's appeal over co-shareholder exclusion held time-barred, affirming lower ruling; costs awarded to defendant.

Decizia nr. 46/2016

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii SC B. SRL şi C. ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună excluderea pârâtului C. şi continuarea existenţei societăţii sub forma societăţii cu răspundere limitată cu un asociat unic şi administrator în persoana reclamantei A. cu cheltuieli de judecată ocazionate cu prezenta acţiune.

Pârâtul C. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în sensul că pârâtul nu a avut niciodată calitatea de asociat administrator al societăţii cu răspundere limitată şi nu are legitimitate procesuală în cauza de faţă.

Prin încheierea pronunţată la data de 18 ianuarie 2012 instanţa, în temeiul art. 137 C. proc. civ. a unit excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului cu fondul cauzei.

La data de 20 februarie 2012 pârâtul C. a depus cerere de numire curator special pentru pârâta SC B. SRL în baza art. 44 alin. (1) teza finală C. proc. civ., deoarece societatea pârâtă nu are reprezentant legal având în vedere că administratorului statutar i-a expirat mandatul la data de 31 decembrie 2010 şi conflictul de interese în care se află reclamanta în cauză.

Prin sentinţa nr. 225 din data de 14 iunie 2012, Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C., a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii: SC B. SRL şi C., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins cererea pârâtului privind plata cheltuielilor de judecată şi a obligat reclamanta să plătească suma de 250 RON onorariu curator desemnat pentru societatea pârâtă.

Prin decizia nr. 16 din 27 februarie 2013, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul declarat de reclamanta, a anulat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţa de fond.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că intimatul pârât C., asociat al societăţii reclamante nu are şi calitatea de administrator al acesteia, însă nu se poate prevala de acest aspect pentru a invoca lipsa calităţii procesuale pasive în speţă, atât timp cât s-a dovedit că a procedat la efectuarea de acte de administrare, chiar dacă nu avea acest drept. Aceasta deoarece legiuitorul înţelegând să sancţioneze actele prin care se aduc prejudicii societăţii comerciale, l-a trecut în calitate de subiect activ pe asociatul administrator întrucât acesta are atribuţii de administrare.

Deşi nu are calitatea de administrator consacrată statutar, intimatul pârât a efectuat acte de administrare a societăţii, fapt recunoscut de pârât prin răspunsul la interogator. La analiza excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, se impunea ca instanţa să aibă în vedere calitatea pârâtului de administrator de fapt al societăţii.

Prin urmare, asociatul administrator statutar, sau de fapt, care în exercitarea actelor de administrare a societăţii comite o fraudă în dauna societăţii sau care s-a folosit de capitalul social al societăţii sau semnătura socială, abuziv ori neîndreptăţit, în folosul lor sau al altora, va fi sancţionat prin excluderea din societate. Temeinicia acestei situaţii implică încălcarea de către asociaţii-administratori, cu vinovăţie, a interdicţiilor legale sau statutare care le impun să lucreze în interesul societăţii şi să manifeste diligentă, independenţă şi probitate în exercitarea actelor de administrare a societăţii.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 82 din 17 ianuarie 2014 a respins ca nefondat recursul declarat de către pârâtul C. şi a obligat pârâtul la plata către reclamanta A. a sumei de 500 RON cheltuieli de judecată.

Instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra fondului litigiului, cercetând numai dacă instanţa de apel a procedat în mod corect la trimiterea cauzei spre rejudecare şi a considerat că celelalte motive de nelegalitate au fost invocate cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a solicita instanţei de recurs să reconsidere concludenta lor, în ceea ce priveşte fondul cauzei, ceea ce nu este permis în această etapă procesuală.

În rejudecare, Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2538 din data de 07 iulie 2014, a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul C.l şi pârâta S.C. B. SRL şi prin curator special D., din cadrul Baroului Prahova.

De asemenea, a fost obligată reclamanta la plata către pârât a sumei de 8.836 RON, cheltuieli de judecată şi la plată către stat a sumei de 500 RON, onorariu curator.

Pentru a pronunţa această sentinţă Tribunalul Prahova a reţinut, în esenţă, că în acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova reclamanta a indicat drept temei de în mod generic dispoziţiile art. 222 din Legea nr. 31/1990, fără să indice în concret vreunul din cele patru cazuri de excludere prevăzute de lege şi nici existenta vreunei alte prevederi incluse în actul constitutiv, dar mai ales fără să indice fapte culpabile sub forma fraudei săvârşite de către pârât în calitate de administrator statutar ori de fapt.

S-a constatat că limitele judecăţii constau în stabilirea incidenţei cazului de excludere prevăzut de art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990 (asociatul administrator care comite fraudă în dauna societăţii sau se serveşte de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora) interpretat în sensul că chiar şi asociatul care exercita în fapt această calitate, prin efectuarea de acte de administrare şi comite o fraudă în dauna societăţii poate fi exclus din societate în baza dispoziţiilor arătate mai sus.

S-a reţinut că aşa cum rezultă din actul constitutiv al societăţii B. SRL actualizat la data de 09 decembrie 2009 şi din relaţiile furnizate de Oficiul Registrului Comerţului, ca de altfel şi din susţinerile părţilor, reclamantul nu a avut nici un moment calitatea de administrator al societăţii opozabilă terţilor şi nici calitatea de administrator prin hotărârea asociaţilor; dimpotrivă, reclamanta a figurat în mod constant cu calitatea de administrator în evidenţele O.R.C. Pârâtul a dobândit calitatea de asociat al SC B. SRL la data de 09 decembrie 2009, prin dobândirea a 10000 părţi sociale, reprezentând 50% din capitalul social al societăţii.

Conform actului constitutiv actualizat la data de 09 decembrie 2009, ca urmare a atragerii în societate în calitate de asociat a lui C., reclamanta A. a fost numită în funcţia de administrator unic până la data de 31 decembrie 2010, sub condiţia „dacă nu intervine revocarea expresa prin hotărârea adunării generale a asociaţilor”.

Prin hotărârea A.G.E.A. din 18 februarie 2010 cei doi asociaţi ai SC B. SRL au convenit ca, începând cu data de 01 ianuarie 2011 să fie împreună administratori ai firmei. S-a observat însă că prin această hotărâre asociatul C. a dobândit unele atribuţii asemănătoare unui administrator: a primit o cheie de acces la camera unde se afla depozitată arhiva fiscala a societăţii şi a Hotelului E.; ambii asociaţi au convenit cu privire la stabilirea ratelor împrumutului acordat de C. către firmă, iar orice contract de împrumut bancar sau nebancar, de la asociaţi sau terţi nu va fi făcut decât cu acordul amândurora. S-a observat însă că reclamanta nu a invocat punctual încălcări ale acestor atribuţii conferite pârâtului.

S-a constatat că, potrivit înscrisurilor depuse la instanţa de apel, pârâtul a acordat mai multe împrumuturi societăţii în perioada 2012-2013.

După data de 31 decembrie 2010, când a expirat mandatul de administrator al reclamantei cei doi asociaţi nu au ajuns la o înţelegere privind desemnarea noului administrator: reclamanta solicitând fie desemnarea sa în continuare, fie desemnarea ambilor asociaţi în calitatea de administrator, în timp ce pârâtul a fost de acord numai cu desemnarea acestuia ca unic administrator.

S-a constatat că pârâtul nu a îndeplinit niciodată calitatea de administrator al societăţii în baza unei hotărâri a adunării generale, că dimpotrivă calitatea de administrator statutar a fost avuta de către reclamanta A. până la data de 31 decembrie 2010, iar că ulterior niciunul dintre asociaţi nu a mai avut aceasta calitate, întrucât au intervenit divergente şi chiar neînţelegeri persistente, tribunalul a reţinut că starea de pasivitate a pârâtului faţă de societate nu poate în nici un caz să conducă la excludere (întrucât lipseşte fapta săvârşită cu intenţie).

Totodată, s-a constatat că nu rezultă nici faptul că prin actele şi faptele săvârşite intenţionat de către pârât societatea ar fi suferit un prejudiciu, după cum nu rezultă nici care au fost actele ori faptele pârâtului efectuate în calitate de administrator al societăţii (cum ar fi fost, semnare de contracte în numele societăţii, plata unor sume de bani, altele decât datoriile curente, în detrimentul societăţii, deţinerea abuzivă şi exclusivă de documente ale societăţii, care din această cauză activitatea societăţii este perturbată).

Faţă de aceste considerente, tribunalul a constatat că neînţelegerile grave dintre asociaţi (din societatea cu răspundere limitată) nu pot atrage excluderea din societate a unuia dintre ei şi că deci nu este aplicabil în speţă cazul prevăzut de art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, sens în care a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., tribunalul a obligat reclamanta la plata către pârât a sumei de 8.836 RON, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat în baza chitanţelor şi a notei de cheltuieli depuse la dosar, iar în baza art. 274 C. proc. civ. coroborat cu art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008 a obligat reclamanta la plată către stat a sumei de 500 RON, onorariu curator al pârâtei SC B. SRL, fiind desemnată din oficiu avocat D., potrivit delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie din 07 iulie 2014.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti la data de 13 noiembrie 2014, reclamanta A. a solicitat comunicarea sentinţei nr. 2538 din data de 07 iulie 2014, pronunţată de Tribunalul Prahova la adresa pe care a comunicat-o instanţei, având în vedere că nu mai locuieşte la adresa de domiciliu trecută în dispozitivul hotărârii de mai bine de un an, fapt adus la cunoştinţa instanţei, întrucât imobilul din Bucureşti, sector 5, a fost supus executării silite şi adjudecat.

De asemenea, aduce la cunoştinţa instanţei că adresa la care urmează să fie comunicată hotărârea este în comuna Telega, judeţul Prahova.

Susţine că, pe fondul necomunicării legale a hotărârii judecătoreşti solicită să se dispună recomunicarea în vederea executării căii de atac şi repunerea în termenul de declarare a apelului.

Totodată, solicită comunicarea hotărârii curatorului special D. la adresa cabinetului de avocat sau la sediul Baroului Prahova, întrucât nici curatorul nu a primit hotărârea judecătorească, societatea neputând să exercite calea de atac.

Prin aceeaşi cerere reclamanta învederează să înţelege să formuleze apel împotriva sentinţei nr. 2538 din data de 07 iulie 2014, pronunţată de Tribunalul Prahova.

La data de 07 ianuarie 2015 reclamanta A. a depus la dosar dezvoltarea motivelor de apel, prin care a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei atacate, iar pe fond admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 243 din 07 aprilie 2015 a respins cererea de repunere în termenul de declarare a apelului formulată de reclamanta A., a admis excepţia tardivităţii declarării apelului, invocată de intimatul-pârât şi a respins apelul ca tardiv formulat. A fost obligată reclamanta să plătească către stat suma de 200 RON reprezentând onorariu curator, precum şi suma de 400 RON cheltuieli de judecată către intimatul-pârât.

În argumentarea acestei decizii, instanţa de apel, a constatat că în cauza dedusă judecăţii, aşa cum rezultă din înscrisul aflat la dosar fond, reclamantei i-a fost comunicată sentinţa tribunalului la data de 09 octombrie 2014 la adresa din Bucureşti, sector 5, iar la data de 07 noiembrie 2014, aceasta a formulat cerere, prin care a solicitat să-i fie comunicată hotărârea la o altă adresă, respectiv în comuna Telega, jud. Prahova. Totodată, apelanta a arătat ca înţelege să formuleze apel împotriva sentinţei instanţei de fond.

Totodată, s-a reţinut că apelanta-reclamantă nu a dovedit că a respectat dispoziţiile art. 98 C. proc. civ., atâta timp cât nu a indicat prin petiţie la dosar schimbarea domiciliului anterior introducerii apelului; în atare situaţie, se constată că în cauză nu se poate reţine îndeplinirea cerinţelor art. 103 C. proc. civ.

S-a mai constatat că din probatoriul administrat în cauză, nu rezultă că apelanta a fost împiedicată din motive independente de voinţa ei să declare apel împotriva sentinţei primei instanţe, astfel încât, cererea de repunere în termenul de declarare a apelului este neîntemeiată şi va fi respinsă, ca atare.

Împotriva acestei decizii reclamanta A. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 307 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.

În susţinerea motivelor invocate, recurenta a arătat, în esenţă, că analizând soluţia instanţei de apel se constată o încălcare flagrantă a drepturilor părţilor la apărare, cât şi a principiului contradictorialităţii, întrucât se înţelege că instanţa de apel a primit înscrisuri după încheierea dezbaterilor, care nu au fost cunoscute părţilor, care nu au fost aduse la cunoştinţă şi nu au putut fi discutate în contradictoriu.

Recurenta consideră că au fost încălcate prevederile art. 6 din Convenţia Drepturilor Omului referitoare la desfăşurarea unui proces echitabil, întrucât nu i s-a dat posibilitatea de a lua cunoştinţă de conţinutul relaţiilor transmise şi de a putea formula cereri în apărare.

În opinia recurentei în ceea ce priveşte excepţia tardivităţii, instanţa a apreciat în mod eronat faptul că nu a făcut dovada cererii depusă conform art. 98 C. proc. civ., deşi cererea a fost înregistrată sub o altă denumire, greşită, iar faptul că aceasta nu se afla la dosarul cauzei reprezintă o dovadă ce nu s-a dorit să fie analizată.

Ca urmare, susţine recurenta, soluţia instanţei de apel este nelegală întrucât reclamanta a făcut dovada că hotărârea nu a fost comunicată legal, iar respingerea cererii de repunere în termen este nesusţinută de argumente, iar în privinţa procesului verbal ce face dovada pretinsei comunicări, instanţa trebuia să îl analizeze prin prisma documentelor depuse în susţinerea faptului că hotărârea nu a fost comunicată.

Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei instanţei de apel în vederea soluţionării pe fond a acestuia.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin raportare la criticile aduse prin cererea de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca nefondat recursul reclamantei, pentru următoarele considerente:

Criticile recurentei privind încălcarea dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii din perspectiva nesupunerii dezbaterilor înscrisurilor primite de instanţa de apel de la Tribunalul Prahova, vor fi înlăturate.

Se constată că înscrisurile despre care face vorbire recurenta nu reprezentau înscrisuri ce ar fi trebuit puse în discuţia părţilor atât timp cât acestea au fost emise de către instanţa de fond cu referire la constatările privind cronologia depunerii de către recurentă a unor înscrisuri la dosarul cauzei, înscrisuri ce se găseau în dosarul cauzei, despre care părţile ar fi trebuit să aibă cunoştinţă.

Faptul că instanţa de apel în soluţionarea cauzei a făcut referire la înscrisurile depuse demonstrează preocuparea instanţei de apel de a stabili în mod corect situaţia de fapt a comunicării hotărârii instanţei de fond.

Contrar susţinerilor recurentei referitoare la încălcarea prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind desfăşurarea unui proces echitabil, în soluţionarea cauzei, instanţa de apel a dovedit pe deplin că a respectat cu rigurozitate spiritul european al echităţii juridice, ţinând cont de toate garanţiile conferite privitoare atât la exercitarea dreptului la apărare, contradictorialitate şi al egalităţii armelor în procesul civil.

Nu vor fi reţinute nici criticile recurentei vizând greşita respingere a cererii de repunere în termen şi a apelului ca tardiv formulat având în vedere că potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa.

Contrar susţinerilor recurentei, în speţă, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 284 alin. (1) C. proc. civ., apreciind ca fiind nefondată cererea reclamantei de repunere în termenul de apel şi constatând tardivitatea declarării căii de atac.

Astfel, se constată că, normele procedurale stabilesc ca regulă generală că apelul trebuie exercitat de partea interesată în termenul de 15 zile, prevăzut de dispoziţiile art. 284 (1) C. proc. civ., care se calculează de la momentul comunicării hotărârii. Termenul prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac este unul imperativ, astfel că, nerespectarea acestuia atrage decăderea părţii din dreptul de a mai declara apel.

În situaţia în care partea, totuşi, promovează calea de atac cu nerespectarea termenului legal imperativ, sancţiunea va fi respingerea apelului ca tardiv declarat, excepţia tardivităţii fiind o excepţie peremptorie.

În speţă, se constată că instanţa de apel a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale evocate, pronunţând o hotărâre legală, în contextul în care sentinţa apelată a fost comunicată reclamantei la data de 09 octombrie 2014 - fapt ce rezultă din procesul-verbal de comunicare al hotărârii, aflat la dosar fond, iar calea de atac a apelului a fost promovată la data de 07 noiembrie 2014 - aşa cum reiese din data aplicării ştampilei de către Tribunalul Prahova pe cererea de comunicare a sentinţei instanţei de fond la noua adresă.

Prin urmare, termenul de apel, calculat în concordanţă cu prevederile legale, respectiv art. 284 alin. (1) şi art. 101 alin. (1) C. proc. civ., a început să curgă la data de 09 octombrie 2014 şi s-a epuizat la data de 27 octombrie 2014, astfel că apelul declarat de reclamantă la data de 07 noiembrie 2014, corect a fost respins ca tardiv formulat, având în vedere caracterul imperativ al termenului de exercitare a căii de atac.

Faţă de considerentele expuse, aserţiunile recurentei privind faptul că a adus la cunoştinţa instanţei de fond schimbarea domiciliului nu au corespondenţă în realitate şi aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel, din probatoriul administrat în cauză nu s-a conturat o astfel de împrejurare, reclamanta nedovedind că a respectat dispoziţiile art. 98 C. proc. civ., atât timp cât nu a indicat schimbarea domiciliului printr-o petiţie anterior formulării apelului.

Astfel fiind, în condiţiile în care partea însăşi a indicat această adresă pentru efectuarea procedurilor de citare, fără a solicita rectificarea adresei indicate actele de procedură au fost îndeplinite cu respectarea dispoziţiilor art. 98 C. proc. civ., instanţa de apel făcând o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.

Constatând culpa procesuală a recurentei în declanşarea litigiului de faţă, în raport de cerea formulată de intimatul pârât C., urmează a aplica dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. şi a obliga recurenta reclamantă la plata sumei de 500 RON reprezentând cheltuieli de judecată, astfel cum au fost dovedite cu înscrisurile depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 243 din 07 aprilie 2015 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Obligă recurenta reclamantă A. la plata sumei de 500 RON cheltuieli de judecată către intimatul pârât C.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2016.