Inadmissibility of isolated appeal against recusal refusal under mandatory concurrent filing requirement with merits judgment

Decizia nr. 444/2016

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, SC A. SA a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei civile nr. 12 din 27 ianuarie 2015 pronunţată de această instanţă.

Prin încheierea din data de 05 mai 2015 Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, cererea de recuzare a membrilor completului de judecată AI2, respectiv domnilor judecători B. şi C., formulată de petenta SC A. SA.

Împotriva acestei încheieri la data de 19 mai 2015 A. SA a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 53 alin. (1) C. proc. civ., iar în susţinerea cererii de recurs, recurenta, a arătat, în esenţă, ca deşi a formulat cererea de recuzare în baza art. 41 şi art. 42 alin. (1) pct. 1 şi pct. 13 noul C. proc. civ., instanţa de apel nu a analizat temeiurile de drept la care s-a raportat, dar nici la explicaţiile pe fond cu privire la acestea, iar reţinerile instanţei sunt netemeinice şi nelegale.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 8 octombrie 2015 a fost încuviinţat, în unanimitate raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 12 octombrie 2015.

Prin punctul de vedere asupra raportului de admisibilitate în principiu, recurenta A. SA a susţinut că raportul şi concluziile sale sunt nelegale şi le limitează dreptul legal la căile de atac prevăzute de lege.

Prin încheierea din data de 28 ianuarie 2016 s-a pus în vedere părţilor să-şi precizeze punctul de vedere în legătură cu sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile în legătură cu interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 53 alin. (1) teza finală C. proc. civ.

Prin punctul de vedere depus la dosar recurenta solicită să se dispună în sensul în care textul legal se înţelege şi faptul că recursul promovat în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (1) teza finală C. proc. civ. înaintea datei comunicării hotărârii este considerat realizat în termen şi admisibil în principiu.

Analizând sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile în legătură cu interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 53 alin. (1) teza finală C. proc. civ., se apreciază că menţionatele dispoziţii legale nu prezintă un grad de complexitate atât de ridicat care să impună pronunţarea unei hotărâri prealabile, cu atât mai mult cu cât de lămurirea acestei chestiuni de drept nu depinde soluţionarea pe fond a cauzei.

Astfel încât, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile în legătură cu interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 53 alin. (1) teza finală C. proc. civ., va fi respinsă.

Analizând recursul formulat Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Prezentul recurs are ca obiect încheierea din data de 05 mai 2015 prin care Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de recuzare formulată de petenta SC A. SA.

Potrivit dispoziţiilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ., „încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părţi, odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri".

Astfel se constată că legiuitorul, pentru exercitarea căii de atac împotriva încheierii de recuzare, a impus îndeplinirea cumulativă a două condiţii exprese, respectiv ca recursul să fie exercitat numai de către părţi, iar cea de a doua condiţie să fie declarat odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza.

Din verificările efectuate se constată că prin decizia nr. 132/2015 din 28 mai 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost soluţionată contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC A. SA.

Totodată, se constată că recurenta atacând cu recurs numai încheierea din data de 05 mai 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a nesocotit dispoziţiile art. 53 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. „Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Este ştiut că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

În speţă, se constată că recursul declarat de recurenta SC A. SA nu îndeplineşte cea de a doua condiţie de admisibilitate impusă de prevederile art. 53 alin. (1), respectiv de a fi declarat odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza, astfel încât recursul este inadmisibil

Având în vedere considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept privind interpretarea şi aplicarea art. 53 alin. (1) teza finală C. proc. civ.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de A. SA împotriva încheierii din data de 05 mai 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Fără nici o cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2016.