Share sale annulment reinstated; appellate ruling vacated and remanded over procedural recharacterization error.

Decizia nr. 4307/2013

Deliberând asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1630/2012, Tribunalul Suceava, secţia civilă, a admis în parte, acţiunea formulată de reclamantul A., a anulat contractul de vânzare - cumpărare acţiuni încheiat la data de 9 iunie 2009 între pârâtul B. şi reclamantul A., şi a obligat pe pârâtul B. să-i restituie reclamantului suma de 165.400 euro Ia cursul de schimb de la data rămânerii definitive a hotărâri. Totodată Tribunalul a respins ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâtului C. la predarea celor 827 de acţiuni emise de SC D. SA, ce au făcut obiectul contraclui de vânzare cumpărare mai sus menţionat, către prim-pârâtul B.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 9 iunie 2009, pârâtul B. a vândut reclamantului A. un număr de 827 acţiuni, reprezentând 9.22% din capitalul social al SC D. SA Câmpulung, preţul convenit fiind de 165.400 euro. Prin sentinţa nr. 2025 din 21 martie 2011, Tribunalul Suceavam a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare din 15 august 2009 încheiat între C. şi B., prin care au fost vândute 827 acţiuni de către C., pârâtului B., instanţa reţinând că nu au fost respectate anumite prevederi, precum drept de pronunţare al celorlalţi acţionari şi că nu există ofertă de cumpărare a cumpărătorului B.

Ca atare, a apreciat prima instanţă de fond, întrucât a fost anulată convenţia prin care pârâtul B. devenea vânzător al acţiunilor, rezultă că acesta i-a vândut reclamantului acţiuni pe care nu le are, astfel încât se impune anularea actului de vânzare-cumpărare ce face obiectul convenţiei ca act subsecvent şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.

Tribunalul a mai reţinut că, urmare a pronunţării sentinţei nr. 2025 din 21 martie 2011, a fost modificat actul constitutiv al pârâtei SC D. SA, în sensul că cele 827 de acţiuni ce au făcut obiectul celor două contracte de vânzare-cumpărare, au fost înregistrate în registrul acţionarilor pe numele pârâtului C., vânzătorul iniţial.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, pârâtul B., criticând sentinţa atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia nr. 14 din 19 martie 2013, Curtea de Apel Suceva, secţia a II-a civilă, a admis apelul pârâtului B., şi a schimbat în tot sentinţa atacată, în sensul că a respins acţiunea reclamantului ca nefondată. Obligând reclamantul la 12.533,5 RON către pârâtul B.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că excepţia insuficientei timbrări şi excepţia prematurităţii invocată direct în apel de către apelantul-pârât sunt nefondate, întrucât, în ceea ce priveşte prima excepţie, prin încheierea din 7 mai 2012, tribunalul a admis cererea reclamantului de ajutor public judiciar şi, în consecinţă, a dispus reducerea cuantumului taxei de timbru la suma de 5651 RON, obligaţie îndeplinită de reclamant.

În ceea ce priveşte excepţia prematurităţii acţiunii ca urmare a neparcurgerii procedurii prealabile a concilierii, instanţa de apel a reţinut că o atare excepţie nu poate fi invocată în faza apelului, întrucât obiectiva şi practica au stabilit că această excepţie poate fi invocată doar în faţa instanţei de fond, până Ia închiderea dezbaterilor.

Curtea de apel a respins şi motivul de apel relativ Ia încălcarea dreptului la apărare al pârâtului-apelant, întrucât prin încheierea din 3 aprilie 2012, instanţa de apel i-a acordat pârâtului un termen pentru lipsă de apărare, prevăzut art. 158 alin. (1) C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, instanţa de apel a reţinut că apelul declarat de apelantul-pârât este întemeiat întrucât reclamantul a invocat ca motiv de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 2021 din 21 martie 2011, nerespectarea de către apelantul-pârât a obligaţiei de garanţie pentru evicţiune prevăzute de art. 4 lit b) din contract şi a dispoziţiilor art. 98 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 republicată. Or, conform art. 1341 C. civ., recurentul-cumpărător nu poate să solicite anularea contractului de vânzare-cumpărare, ci doar restituirea preţului, în condiţiile în care dovedeşte că împotriva sa s-a formulat o acţiune în justiţie privind predarea celor 827 de acţiuni pe care a declarat că le are în gestiune. Simpla temere a reclamantului că va fi evins, întrucât la data încheierii contractului, reclamantul nu era acţionar la SC D. SA, care este o sentinţă de tip închis, nu este suficientă pentru promovarea unei acţiuni în răspundere pentru evicţiune.

În plus, în speţa, nu s-a făcut dovada plăţii preţului de 165.400 euro, în cuprinsul contractului prevăzându-se ca plata se va face în numerar la data semnării contractului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, reclamantul criticând decizia atacată pentru motive de nelegalitate ce pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor de nelegalitate, recurentul-reclamant a arătat că instanţa de apel a pronunţat o decizie legală, motivată, formulată pe lipsa dovezii plăţii preţului şi recuperarea în speţă garanţiei pentru evicţiune deşi acţiunea a fost demarată pe anularea actului subsecvent şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, aspect reţinut şi de prima instanţă de fond.

Recurentul-reclamant a arătat că susţinerile intimatului-pârât în sensul că nu deţine acţiunile şi nu cuprinde preţul, nu au nicio justificare atâta timp cât în art. 5 din contract se prevede că plata s-a făcut Ia data semnării contractului, iar din actele dosarului reiese că în anul 2009 a votat cu aceste acţiuni.

Cât priveşte garanţia pentru evicţiune recurentul-reclamant a arătat că a indicat art. 4 lit. b) din contract pentru a susţine afirmaţia că pârâtul nu este proprietar al acţiunilor aspect reţinut de către prima instanţă.

Recurentul a mai arătat că pârâtul a invocat în speţă, simulaţia actului dedus judecăţii fără să probeze acest aspect.

Faţă de motivele de nelegalitate încălcate de recurent-reclamant şi faţă de încadrarea acestora în dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 137 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 3021 lit. c) C. proc. civ. va respinge excepţia nulităţii recursului invocată Ia acest termen de judecată.

Examinând motivele de nelegalitate formulate, văzând şi dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul declarat este fondat, pe următoarele considerente:

Potrivit art. 84 C. proc. civ. raportat la art. 129 C. proc. civ., instanţa fondului este obligată să califice în drept cererea, cererea fiind valabilă chiar dacă poartă o denumire greşită.

Pornind de la acest principiu de drept procesual, Înalta Curte reţine că recursul reclamantului a înţeles să învestească instanţa de iudecată cu o acţiune în anularea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 2025/2009, acţiune întemeiată şi motivată pe subsecvenţa actului juridic ce face obiectul cauzei, respectiv: resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis. Astfel, întreaga motivare a demersului său judicar se fundamentează pe anularea contractului de vânzare-cumpărare acţiuni, prin care pârâtul B. a devenit acţionar al celor 827 acţiuni ce au fost ulterior vândute către reclamant, acesta din urmă fiind invocat ca act subsecvent primului contract de vânzare-cumpărare. Invocarea clauzei din art. 4 lit. b) a contractului de vânzare-cumpărare, de către reclamant în finalul acţiunii nu a fost făcută în sensul fundamentării acţiunii pe nerespectarea dispoziţiei de garanţie contra evicţiunii, de către pârâtul B., ci pentru susţinerea absenţei calităţii de proprietar al acţiunilor vândute a intimatului-pârât. De altfel, această calificare a fost făcută de către prima instanţă de fond care a analizat art. 4 lit. b) din contractul de vânzare-cumpărare din perspectiva lipsei calităţii de proprietar a pârâtului-vânzător, iar nu ca o nerespectare a garanţiei pentru evicţiune şi, respectiv, un motiv de nevalabilitate a contractului de vânzare-cumpărare.

De altfel, pornind şi de la conţinutul motivelor de apel, instanţa de apel avea obligaţia în calitate de instanţă devolutivă, sa pună în discuţia părţilor calificarea acţiunii prin raportare la motivele de apel invocate şi, implicit la temeiul de drept.

Înalta Curte reţine că instanţa de apel a schimbat în apel cauza actului juridic dedus judecăţii, reţinând că acţiunea în justiţie a reclamantului se fundamentează pe nerespectarea obligaţiei de garanţie contra evicţiunii de câtre pârâtul-vânzător contrar modului în care a fost soluţionată acţiunea în prima instanţă şi modului în care a fost motivată acţiunea de fond, fără a pune acest aspect în discuţia părţilor.

Ca atare, Înalta Curte reţine ca întemeiat primul motiv de recurs relativ la motivarea soluţiei instanţei de apel prin trimitere la neoperarea garanţiei contra evicţiunii, deşi în speţă s-a invocat principiul subsecvenţei actului juridic dedus judecăţii, în raport cu primul act de vânzare-cumpărare ce a fost anulat de către instanţa de judecată, aspect ce echivalează, în faţa instanţei supreme, cu necercetarea fondului dedus judecării, ca urmare a schimbării cauzei actului juridic dedus judecăţii.

Faţă de reţinerea acestei critici de nelegalitate, Înalta Curte reţine că se impune casarea deciziei instanţei de apel, conform art. 304 pct. 7 raportat la art. 312 C. proc. civ., instanţa de apel urmând să analizeze criticile din apel prin raportare Ia motivele invocate în acţiunea introductivă de instanţă şi analizată de prima instanţă de fond.

În baza art. 315 C. proc. civ., Înalta Curte pune în vedere instanţei de apel ca în rejudecare să analizeze incidenţa în speţă a principiului resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis, principiul subsecvenţei actului juridic având în vedere că în speţă se invocă încheierea succesivă a unor contracte de vânzare-cumpărare având acelaşi obiect şi implicit, să analizeze excepţiile pe care le comportă această regulă de drept. De asemenea, vor fi avute în vedere, Ia rejudecare, şi motivele de recurs relative Ia piaţa preţului şi posesia acţiunilor pornind de la clauzele contractului de vânzare-cumpărare prin raportare la art. 989 C. civ., la natura obiectului vânzării acţiunilor la purtător, la probele administrate privind reconfigurarea structurii acţionarilor pârâtei SC D. SA şi nu în ultimul rând, la natura probei conform art. 1169.

În ceea ce priveşte motivul de recurs relativ la invocarea caracterului simulat al contractului de vânzare-cumpărare, de către intimatul-pârât B., Înalta Curte reţine că acesta este nefondat, întrucât nici una dintre instanţele de fond nu au analizat acest aspect, soluţiile pronunţate nefiind fundamentate pe teoria simulaţiei actului juridic.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii cererii de recurs invocată de intimatul-pârât B. prin întâmpinare.

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 14 din 19 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, care o casează şi trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 decembrie 2013.