Implied authority of LLC administrator to sue former director absent specific General Assembly mandate
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the cassation appeal filed by the plaintiff limited liability company, overturned the appeal decision that had upheld the trial court's dismissal, and remanded the case for retrial, establishing that the general manager possessed inherent legal authority to sue a former director for damages without a specific General Assembly mandate. The dispute arose from the company's civil action against a former administrator for damages, which the first-instance court dismissed due to a lack of proof of representation capacity and the appellate court rejected on the basis that a subsequent ratifying General Assembly decision was insufficient to cure the initial defect; the material facts hinged on whether the articles of association required a specific AGA resolution for suing former officers versus current ones. Relying on Art. 488(1)(8) of the Code of Civil Procedure regarding erroneous application of material law, the court applied a teleological interpretation of the company's bylaws and Art. 194(1)(c) of Law no. 31/1990 to determine that the clause requiring AGA designation for pursuing managers applied only to current directors, whereas under Art. 75 of Law no. 31/1990, the acting administrator of an LLC has presumptive power to represent the company in litigation without a special mandate.
Legislator headnote
AI generatedart. 494 C. proc. civ, art. 82 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 pct. 6 C. proc. civ, art. 488 pct. 8 C. proc. civ, art. 476 alin. (1) C. proc. civ, art. 984 C. civ; Implied authority of LLC administrator to sue former director absent specific General Assembly mandate: The dispute arose from the company's civil action against a former administrator for damages, which the first-instance court dismissed due to a lack of proof of representation capacity and the appellate court rejected on the basis that a subsequent ratifying General Assembly decision was insufficient to cure the initial defect; the material facts hinged on whether the articles of association required a specific AGA resolution for suing former officers versus current ones. Relying on Art. 488(1)(8) of the Code of Civil Procedure regarding erroneous application of material law, the court applied a teleological interpretation of the company's bylaws and Art. 194(1)(c) of Law no. 31/1990 to determine that the clause requiring AGA designation for pursuing managers applied only to current directors, whereas under Art. 75 of Law no. 31/1990, the acting administrator of an LLC has presumptive power to represent the company in litigation without a special mandate.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited in the operative decision as the legal basis for admitting the cassation appeal, quashing the appealed decision, and remanding the case for retrial.
Cited in the operative decision to instruct the lower court on the procedural steps to follow during the retrial of the case.
Full text
Decizia nr. 43/2016
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport cu dispoziţiile art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3915 din 02 septembrie 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, în dosarul nr. x/3/2014, a fost admisă excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant şi a fost anulată cererea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul B., pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut cu privire la excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant că potrivit art. IV din Actul constitutiv al societăţii SC A. SRL, în varianta în vigoare la momentul promovării acţiunii care face obiectul prezentului dosar, „organul de conducere al societăţii este Adunarea Generală a Asociaţilor, care funcţionează în conformitate cu prevederile prezentului act constitutiv”. Printre obligaţiile principale ale Adunării Generale a Asociaţilor se numără şi aceea de a hotărî „urmărirea administratorului şi a cenzorilor pentru daunele pricinuite societăţii, desemnând şi persoana însărcinată să o exercite”.
Apreciindu-se că nu s-a făcut dovada unui mandat special, astfel cum impun prevederile actului constitutiv, prima instanţă a reţinut că mandatul general al administratorului actual nu este suficient în cazul de faţă pentru a justifica reprezentarea, devenind, astfel, incidente prevederile art. 82 alin. (1) C. proc. civ.
împotriva acestei sentinţe, reclamanta SC A. SRL a declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 66/2015 din 22 ianuarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respins ca nefondat, apreciindu-se că, deşi în apel s-a depus o hotărâre A.G.A. prin care se ratifică mandatul acordat administratorului dată ulterior pronunţării sentinţei apelate, acest fapt nu înseamnă că prima instanţă a pronunţată o hotărâre nelegală şi netemeinică, deoarece la momentul la care prima instanţă a analizat îndeplinirea condiţiilor pentru promovarea acţiunii nu exista această hotărâre.
În termen legal, împotriva acestei decizii, reclamanta SC A. SRL a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauza primei instanţe, spre judecarea fondului.
Recurenta se raportează prin motivele de nelegalitate invocate la dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. care prevăd că hotărârea poate fi casată când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei şi la prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., conform cărora hotărârea poate fi casată când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
Subsumat motivului de nelegalitate instituit de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., reclamanta apreciază că hotărârea instanţei de apel cuprinde motive contradictorii, în ceea ce priveşte motivul de apel vizând nelegala citare a societăţii A. SRL pentru termenul de judecare a cauzei în primă instanţă din data de 02 septembrie 2014.
Astfel, arată recurenta, respingând primul motiv de apel, în cadrul căruia invocase nelegala citare a societăţii A. SRL pentru termenul din 02 septembrie 2014, instanţa de apel a arătat, că „dl. C. avea calitatea de împuternicit (administrator) al societăţii” însă, pe de altă parte, că „pentru formularea acţiunii în atragerea răspunderii fostului administrator era necesară existenţă unei hotărâri A.G.A. care să desemneze persoana care să reprezinte societatea pentru promovarea acţiunii”.
Or, în condiţiile în care apelul este o cale de atac devolutivă care provoacă o nouă judecată asupra fondului, nu înseamnă că nu este analizată pe această cale legalitatea şi temeinicia hotărârii primei instanţe.
Totodată, în opinia recurentei-reclamante, considerentele hotărârii instanţei de apel sunt contradictorii, întrucât, dacă art. 476 alin. (1) C. proc. civ. prevede că „apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept”, înseamnă că este posibilă exercitarea dreptului de ratificare a mandatului de reprezentare în instanţă chiar în aceasta cale de atac mai ales în contextul în care excepţia în discuţie nu a fost concepută ca un mijloc - un subterfugiu - de evitare a răspunderii juridice pentru persoana chemată în judecată, ci exclusiv ca mijloc de protecţie a reclamantei.
În argumentarea motivului prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., susţine, în esenţă, că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, a art. 982, a art. 984 C. civ. de la 1864 şi a art. 1340 noul C. civ.
Consideră că instanţele de fond au încălcat normele de drept material anterior citate, dând, în mod eronat, o interpretare extensivă clauzei referitoare la urmărirea administratorului, din Actul constitutiv al recurentei.
În temeiul art. 205 C. proc. civ., intimatul-pârât B. a depus întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului, ca neîntemeiat.
Preliminar, deşi intimatul-pârât prin punctul de vedere asupra raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, a solicitat anularea recursului, apreciind că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte nu poate primi o astfel de apărare, dat fiind că motivele de nelegalitate astfel cum acestea au fost dezvoltate pot fi circumscrise dispoziţiilor pct. 6 şi pct. 8 ale art. 488 C. proc. civ. invocate de recurentă.
Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta SC A. SRL pentru considerentele care succed:
Sunt fondate susţinerile recurentei potrivit cărora instanţele de fond au încălcat normele de drept material şi au dat, în mod eronat, o interpretare extensivă clauzei referitoare la urmărirea administratorului, din Actul constitutiv al societăţii reclamante.
Ambele instanţe au reţinut în mod greşit incidenţa prevederilor art. 10 lit. n) din Cap. IV al Actului constitutiv al societăţii, conform cărora, pentru exercitarea acţiunii, este necesară existenţa unei hotărâri A.G.A. care să dispună în acest sens şi care să desemneze şi persoana însărcinată să exercite acţiunea în justiţie.
Acest text din actul constitutiv nu se poate interpreta în sensul că se referă la orice acţiune exercitată pentru angajarea răspunderii unei persoane pentru prejudiciile produse în calitate de administrator, chiar dacă persoană nu mai deţine, la data acţiunii, funcţia respectivă.
Într-o interpretare teleologică, nu poate fi vorba decât de chemarea în judecată a persoanelor care deţin calitatea de administrator sau director în cadrul societăţii recurente la data promovării acţiunii, nu despre foşti administratori sau directori, caz în care cererea de chemare în judecată se poate introduce de către societate prin reprezentantul său legal.
În sensul amintit sunt şi dispoziţiile art. 194 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile, republicată, referitoare la obligaţiile principale ale adunării generale din cadrul unei societăţi cu răspundere limitată, asociaţii SC A. SRL preluând integral amintita normă legală în cuprinsul art. 10 lit. n) din Cap. IV al Actului constitutiv al societăţii.
Mai e de reţinut că potrivit art. 1267 C. civ. „clauzele se interpretează unele pe altele, dând fiecăreia înţelesul ce rezultă din ansamblul contractului”.
Potrivit art. 75 din Legea nr. 31/1990, republicată, dreptul de a reprezenta societatea aparţine administratorului.
Cu toate acestea, numai în societatea pe acţiuni, administratorul are dreptul de reprezentare doar dacă acest drept i-a fost conferit în mod expres, spre deosebire de societăţile cu răspundere limitată, societăţile în nume colectiv şi societăţile în comandită simplă unde dreptul de reprezentare al administratorului este prezumat.
Dreptul de a reprezenta societatea are în vedere şi dreptul de a o reprezenta în justiţie. Ca atare, administratorul are dreptul să stea în instanţă în calitate de reclamant sau pârât, desigur, ca reprezentant al societăţii.
În speţă, C., în calitatea sa de administrator al A. SRL (la data promovării acţiunii) avea toate prerogativele legale să semneze în numele şi pentru A. SRL, cererea de chemare în judecată întemeiată pe dispoziţiile art. 197 din Legea nr. 31/1990, în condiţiile în care avea puteri depline mandatului său şi „dreptul de a reprezenta societatea în raporturile cu terţii”, astfel cum se stipulează în art. IV „Conducerea societăţii” din actul constitutiv al societăţii A. SRL.
De asemenea, astfel cum rezultă din certificatul constatator din 28 ianuarie 2014 emis de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, C. are calitatea de administrator al SC A. SRL, cu puteri depline.
În aceste condiţii, în mod greşit, instanţa de apel a apreciat ca fiind corectă soluţia primei instanţe de anulare a acţiunii pe excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant al societăţii reclamante a administratorului C.
De altfel, instanţa de apel a soluţionat apelul cu aplicarea greşită a principiului de drept în conformitate cu care „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”, respectiv acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă, reţinând că administratorul C. era obligat să deţină o hotărâre A.G.A. prealabilă pentru a putea exercita acţiunea pendinte, în condiţiile în care nici prevederile Legii nr. 31/1990 privind societăţile şi nici prevederile actului constitutiv al societăţii reclamante nu prevăd o astfel de regulă specială pentru administratorul în funcţie la data promovării acţiunii.
Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că se confirmă motivul de nelegalitate reglementat de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., ceea ce face de prisos examinarea celorlalte motive de recurs invocate de reclamantă, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva deciziei civile nr. 66/2015 din 22 ianuarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă pentru a da curs prevederilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva deciziei civile nr. 66/2015 din 22 ianuarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2016.