Wrongful prosecution damages: inapplicability of res judicata due to lack of identity of parties in separate civil claims

Decizia nr. 423/2016

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti la data de 07 ianuarie 2010 sub nr. 506/3/2010, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii B., Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Finanţelor Publice a solicitat instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea în solidar a pârâţilor la plata sumei de 6.000.000 RON cu titlu de daune morale şi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost trimis în judecată în mod nejustificat prin rechizitoriul întocmit de pârâta B., fost procuror, care a instrumentat Dosarul nr. x/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi alte dosare ale aceleiaşi unităţi de parchet împotriva sa sau a altor membri ai familiei sale.

A arătat că trimiterea în judecată, i-a cauzat imense prejudicii de ordin moral şi material, imaginea şi reputaţia sa având mult de suferit, iar impactul negativ asupra percepţiei opiniei publice a fost amplificat şi de apariţia în presă, a unor materiale având la bază portretul fals de infractor, pe care i l-a creionat fostul procuror, prin rechizitoriul emis şi intrat în spaţiul public, cât şi pe baza informaţiilor primite de presă de la pârâţi, atât în cursul urmăririi penale cât şi ulterior trimiterii în judecată.

Raportându-se la vârsta sa, a arătat că suferinţa de ordin moral pe care i-a pricinuit-o trimiterea în judecată pe nedrept s-a repercutat şi asupra sănătăţii sale, care s-a deteriorat generându-i o situaţie medicală tot mai precară, motiv pentru care, a solicitat obligarea pârâţilor B., Ministerul Public de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Public de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în solidar la plata sumelor de bani susmenţionate, în temeiul art. 1000 alin. (3) C. civ.

În drept, reclamantul şi-a întemeiat cererea pe prevederile art. 998, 999, 1000 alin. (3) C. civ., art. 47 şi urm. C. proc. civ., Decretul nr. 167/1958, dispoziţiile Legii nr. 10/2001, Decretul nr. 31/1954.

La data de 07 iunie 2010, reclamantul A. a depus cerere precizatoare prin care a completat acţiunea şi a solicitat în principal obligarea pârâţilor la acordarea de despăgubiri, în cuantum de 8.000.000 RON cu titlu de daune morale şi în subsidiar obligarea pârâţilor, să publice considerentele şi dispozitivul hotărârii pe cheltuiala lor într-un ziar de largă circulaţie locală în municipiul Timişoara, precum şi într-un ziar central de largă circulaţie, în termen de 15 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii pronunţate sub sancţiunea plăţii unor daune cominatorii de 100 RON/zi, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data la care se împlineşte termenul de 15 zile pentru îndeplinirea obligaţiei de publicare şi până la data executării efective a obligaţiei de publicare a hotărârii.

În drept reclamantul şi-a întemeiat cererea precizatoare pe dispoziţiile art. 998, 999 C. civ., art. 1000 alin. (3), art. 1 alin. (3) şi (5), art. 11, art. 16, art. 20, art. 21, art. 22, art. 23, art. 26, art. 52 alin. (3), art. 124 alin. (1), art. 132 alin. (1) din Constituţia României, art. 6, 8, 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale Omului, art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale art. 1, 3, 4, 6, 12, 17, 20, 21, 47, 52 Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (2010/C83/02) alte dispoziţii şi temeiuri de drept: art. 47 şi urm. C. proc. civ., dispoziţiile Legii nr. 10/2001, Decretul nr. 31/1954, Legea nr. 303/2004, Legea nr. 304/2004, Legea nr. 5/1992, jurisprudenţa C.E.D.O., precum şi orice reglementări internaţionale în materie de drepturile şi libertăţi fundamentale ale omului, Tratatul de Pace de la Paris din 1947, Declaraţia Universală a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale Omului art. 15 lit. f), Legea nr. 146/1997, Decizia nr. 778/2009 prin care Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituționalitate a dispoziţiilor art. I pct. 4 din O.G. nr. 34/2001.

La data de 07 iunie 2010, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi reclamantul A. au formulat în temeiul art. 244 alin. (1) C. proc. civ., cerere de suspendare a cauzei până la soluţionarea irevocabilă a dosarului penal nr. x/325/2006 aflat pe rolul Curţii de apel Târgu Mureş.

La data de 08 octombrie 2010, prima instanţă a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

La data de 10 iulie 2013, reclamantul A. a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol, iar cauza a fost repusă pe rol la data de 04 octombrie 2013 şi a fost din nou suspendată în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 până la soluţionarea în mod irevocabil a Dosarului nr. x/3/2009*.

La data de 27 februarie 2014, pârâta B. şi pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara au formulat cerere de repunere a cauzei pe rol, iar cauza a fost repusă pe rol la data de 09 mai 2014.

Prin sentinţa civilă nr. 549 din 9 mai 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis excepţia puterii de lucru judecat, invocată din oficiu şi a respins cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâţii B., Ministerul Public, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, în şedinţa publică din data de 04 octombrie 2013, s-a dispus suspendarea prezentei cauze până la soluţionarea irevocabilă a Dosarului nr. x/3/2009* pentru a se evita încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Prin sentinţa civilă nr. 1809 din 11 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2009*, s-a respins cererea reclamantului de obligare a pârâţilor la plata de daune morale ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Prin decizia civilă nr. 42A din 4 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost admis apelul formulat de reclamantul A., a fost schimbată în parte sentinţa apelată, desfiinţată în parte sentinţa şi trimisă spre rejudecare cererea reclamantului împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

Prin decizia civilă nr. 356 din 4 februarie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost modificată decizia sus-menţionată în parte, în sensul că au fost înlăturate dispoziţiile referitoare la desfiinţarea în parte şi a trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanţă şi a fost respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva aceleiaşi decizii ca nefondat.

Având în vedere că în prezenta cauză şi cea care a făcut obiectul Dosarului nr. x/3/2009* sunt aceleaşi părţi, obiect şi cauză, în baza art. 1201 C. civ., prima instanţă a admis excepţia puterii de lucru judecat şi a respins cererea ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul A., iar prin decizia civilă nr. 330A din 18 iunie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a respins cererea formulată împotriva pârâţilor Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi Ministerul Finanţelor Publice, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, ca efect al puterii lucrului judecat.

În motivarea acestei soluţii, instanţa de control judiciar a reţinut cu referire la critica vizând nesoluţionarea pe fond a cauzei de către prima instanţă, prin raportare la dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., că pricina a fost soluţionată prin prisma excepţiei puterii de lucru judecat, ceea ce denotă aplicarea judicioasă a textului de lege sus-menţionat.

Contrar susţinerilor apelantului, nu s-a reţinut ca fondată critica acestuia vizând încălcarea art. 16 şi 21 din Constituţie, respectiv art. 6 din C.E.D.O. raportat la art. 20 din Constituţie. Astfel, în manifestarea sa de excepţie procesuală, care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată, autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente de părţi, obiect şi cauză, însă, nu la fel se întâmplă atunci când acest efect al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a mai fi contrazis, el impunându-se într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică. Prin urmare, întrucât în relaţia dintre părţi, prezumţia puterii de lucru judecat are caracter absolut, înseamnă că nu se poate introduce o nouă acţiune în cadrul căreia să se pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătoreşte anterior.

S-a mai reţinut că nu poate fi validată susţinerea apelantului în sensul că prima instanţă a soluţionat acţiunea fundamentându-şi soluţia pe motive străine de fondul cauzei, deoarece reţinerea puterii de lucru judecat presupunea doar verificarea unei statuări anterioare a unei alte instanţe şi opozabilitatea acesteia faţă de părţile litigante din prezentul litigiu. Împrejurarea că în urma verificării incidenţei puterii lucrului judecat cercetarea fondului nu s-a mai impus nu echivalează cu un viciu al motivării în sensul susţinut de apelant, acesta omiţând că o atare excepţie este una absolută şi irefragabilă.

Instanţa a mai reţinut că pentru a determina ce anume intră în autoritatea de lucru judecat dintr-o hotărâre, nu este suficientă verificarea aspectului formal al acesteia, recunoscând numai dispozitivului hotărârii atributul autorităţii de lucru judecat, ci în egală măsură, trebuie făcut apel la considerente, pentru a stabili cu exactitate ce anume a judecat instanţa.

Astfel, dacă cel de-al doilea litigiu se suprapune doar în parte cu ceea ce a fost deja judecat, identitatea de materie litigioasă nefiind totală existând o diferenţă de cauză, de părţi sau de obiect, atunci va interveni efectul pozitiv, care va asigura evitarea contrazicerii între cele două hotărâri, protecţia acestei verificări jurisdicţionale putând juca rol atât negativ, cât şi pozitiv.

Prin urmare, împrejurarea că în primul litigiu - soluţionat prin sentinţa civilă nr. 1809 din 11 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 42A din 4 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, şi respectiv prin decizia civilă nr. 356 din 4 februarie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, reclamantul nu a avut calitatea de parte, însă respectiva pricină a vizat acelaşi obiect şi aceeaşi cauză juridică, respectiv i-a privit pe aceiaşi pârâţi chemaţi în judecată şi în prezentul litigiu, nu făcea inaplicabilă excepţia puterii de lucru judecat în raport de cele anterior reliefate.

Tot astfel, deşi apelantul a susţinut inexistenţa puterii de lucru judecat rezultând din Dosarul nr. x/3/2009* în care s-au pronunţat hotărârile anterior menţionate întrucât ar fi fost soluţionat pe calea unei excepţii, curtea a reţinut că şi acest argument este nefondat.

În speţă, aşa cum rezultă din cuprinsul sentinţei civile nr. 1809/2011, s-a statuat că în raport de fapta pretins ilicită ce constă în trimiterea în judecată printr-un rechizitoriu întocmit de procurorul B. a întregului lot de învinuiţi - printre care şi reclamanţii din cauza soluţionată anterior, respectiv din prezenta cauză - urmată de achitarea acestora, prin decizia penală nr. 2350 din 04 iulie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/1/2011, acţiunea civilă întemeiată pe art. 998 - 999 C. civ. şi art. 1000 alin. (3) C. civ., formulată în contradictoriu cu Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, Direcţia Generală a Finanţelor Timiş, Ministerul Finanţelor Publice, se impune a fi respinsă, reţinându-se lipsa calităţii procesuale pasive a acestor pârâţi.

S-a reţinut, în raport de cele anterior reliefate, că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestor pârâţi, astfel tranşată, se bucură de putere de lucru judecat şi în prezenta cauză astfel că reclamantul nu ar putea susţine cu deplin temei în condiţiile în care invocă aceeaşi faptă şi aceeaşi cauză juridică, formulând pretenţii similare, că această chestiune litigioasă nu i s-ar opune.

De asemenea, prin decizia civilă nr. 42/2013 a Curţii de Apel Bucureşti, s-a statuat că în ceea ce o priveşte pe pârâta B., aceasta nu răspunde decât în condiţiile stabilite de art. 96 din Legea nr. 303/2004, iar nu în temeiul art. 998-999 şi art. 1000 alin. (3) C. civ., reţinându-se că scopul acestor reglementări este acela de a se asigura independenţa judecătorilor şi procurorilor, inclusiv prin împiedicarea promovării unor acţiuni directe împotriva acestora de către persoanele victime ale unor erori judiciare.

S-a mai reţinut că şi în prezenta cauză reclamantul care, aşa cum s-a arătat, face parte din acelaşi lot de învinuiţi trimişi în judecată prin rechizitoriul aceluiaşi procuror, ulterior achitaţi, şi-a întemeiat acţiunea îndreptată împotriva pârâţilor Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi B. pe aceleaşi dispoziţii de drept comun anterior menţionate, precizând expres că nu înţelege să uzeze de prevederile art. 504 C. proc. pen., respectiv că în materia analizată nu au fost adoptate ulterior norme care să reprezinte un fundament nou şi pe care reclamantul să-şi întemeieze acţiunea de faţă.

Or, reţinându-se în litigiul anterior că o astfel de acţiune este inadmisibilă, iar această chestiune nevizând o situaţie specifică doar acţiunii anterior soluţionate, care să fie aplicabilă doar provizoriu, dezlegarea dată prin această hotărâre irevocabilă acestei condiţii de exerciţiu a acţiunii civile anterioare se opune cu putere de lucru judecat şi în prezenta cauză.

Totodată, s-a constatat că apelantul se află în eroare făcând trimitere la considerentele sentinţei atacate cu prezentul apel, în argumentarea criticii în sensul că soluţia în raport de pârâta B. nu s-ar fi întemeiat pe o excepţie procesuală, în realitate doar sentinţa nr. 1809/2011 a Tribunalului Bucureşti cuprinzând o menţiune în sensul celor evocate de acesta; cu toate acestea, argumentul nu a fost primit întrucât, aşa cum s-a arătat anterior, această hotărâre judecătorească a fost reformată în privinţa acestei pârâte, în căile de atac constatându-se inadmisibilitatea acestui petit.

Referitor la restul susţinerilor din apel, s-a constatat că acestea sunt critici deduse judecăţii în căile de atac exercitate împotriva sentinţei civile nr. 1809 din 11 octombrie 2012 şi a deciziei nr. 42 din 04 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti.

În raport de consideraţiile expuse, instanţa de apel a apreciat ca fiind fondată în limitele celor arătate critica din apel în sensul că în mod greşit a fost soluţionată cauza în bloc în raport cu toţi pârâţii considerându-se că acţiunea reclamantului este inadmisibilă în integralitate, deşi s-a reţinut excepţia puterii de lucru judecat, situaţie în care se impunea respectarea întrutotul a chestiunilor litigioase tranşate anterior cu consecinţa reflectării lor în dispozitiv din perspectiva excepţiei considerate incidente.

Ca atare, în temeiul art. 296 C. proc. civ., s-a admis apelul, s-a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că s-a respins cererea formulată împotriva pârâţilor Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi Ministerul Finanţelor Publice, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă în cauză, ca efect al puterii de lucru judecat şi s-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

Împotriva deciziei civile nr. 330A din 18 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs reclamantul A., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat, în principal, casarea deciziei recurate şi trimiterea spre rejudecare şi în subsidiar, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului formulat împotriva sentinţei primei instanţe.

În dezvoltarea motivelor de nelegalitate invocate, recurentul a susţinut, în esenţă, că hotărârea instanţei de apel tratează excepţia puterii de lucru judecat pretins a fi incidenţă în cauză şi decurgând din hotărârea prin care s-a respins acţiunea fiului său A., într-un alt dosar, în raport de care nu a fost motivată şi argumentată corespunzător respingerea acţiunii sale de către prima instanţă, or, în atare situaţie, apreciază că şi aceste condiţii i-au fost încălcate drepturile şi libertăţile fundamentale prevăzute de art. 6 din C.E.D.O. şi de art. 1 din Protocolul Adiţional nr. 1 la Convenţia pentru apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului.

Prin apelul formulat, susţine recurentul că a argumentat amplu care sunt motivele pentru care nu se putea reţine inadmisibilitatea acţiunii raportat la o aşa-zisa putere a lucrului judecat, iar prin înlăturarea criticilor formulate, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală.

Cu referire la sentinţa civilă nr. 1809 din 11 octombrie 2012 invocată în susţinerea eronată a puterii de lucru judecat, a arătat recurentul că prin această hotărâre s-a respins cererea reclamantului A., o altă persoană, şi ne-antamând fondul cauzei, prima instanţă practic a soluţionat acţiunea raportat la motive străine de fondul cauzei deduse judecăţii, respectiv a aplicat mutatis mutandis, motivele şi considerentele hotărârii pronunţate în Dosarul nr. x/3/2009*, modalitate ce echivalează cu încălcarea art. 21 din Constituţie şi art. 6 din C.E.D.O.

În continuare, a susţinut recurentul că prezenta cauză a fost soluţionată pe cale de excepţie însă excepţia puterii lucrului judecat nu se putea invoca cu referire la o altă speţă, în care de asemenea, nu a fost antamat fondul cauzei.

Prin sentinţa civilă nr. 1809 din 11 octombrie 2012 s-a respins cererea unui alt reclamant de obligare a pârâţilor la plata de daune morale, ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesual pasivă, or, faptul că hotărârea care se invocă în această speţă cu putere de lucru judecat corespunde soluţionării unei alte cauze pe cale de excepţie, are consecinţe în ceea ce priveşte posibilitatea invocării puterii lucrului judecat în prezenta cauză. Soluţionarea cauzei precedente prin hotărâre prin care s-a stabilit că acţiunea reclamantului din acea cauza ar fi fost inadmisibilă, deci pe cale de excepţie, nu constituie autoritate sau putere de lucru judecat în prezentul litigiu. De asemenea, a mai susţinut recurentul că este nelegală soluţionarea cauzei pe cale de excepţie în raport de pârâta B., faţă de care, prin sentinţa civilă nr. 549 din 9 mai 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, cauza nu a fost soluţionată pe cale de excepţie, ci pe fond. În continuare, arată recurentul că instanţa de apel face referire la faptul că nu s-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 504 C. proc. pen., temei ce nu putea fi invocat deoarece acestea nu acoperă situaţia speţei de faţă în care, fără a fi arestată preventiv sau condamnată, o persoană este trimisă în judecată şi ulterior achitată, după un interval mare de timp, pe parcursul căruia, a înregistrat prejudicii morale.

A mai susţinut recurentul că, în speţă, sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, potrivit art. 998, 999 şi 1000 C. civ., iar prejudiciul moral, atingerea adusa onoarei şi reputaţiei sunt uşor decelabile şi de prezumat în atare situaţie.

În final, a arătat recurentul că în mod greşit instanţa de apel i-a admis apelul în parte, pentru că nu este de acord cu sustragerea de la răspundere a unor pârâţi şi menţinerea celorlalţi, în condiţiile în care toţi pârâţii sunt la fel de vinovaţi sau chiar dacă s-ar aprecia că au grade de vinovăţie diferite aceştia trebuie sa fie traşi la răspundere, motive pentru care solicită admiterea recursului.

Prin întâmpinările depuse la dosarul cauzei, intimaţii-pârâţi B., Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.R.F.P. Timiş, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prealabil examinării motivelor de nelegalitate prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligaţia prevăzută în sarcina părţii care exercită această cale de atac de a respecta dispoziţiile art. 3021 şi 304 C. proc. civ. Exigenţele impuse prin cele două texte legale au în vedere faptul că recursul este cale extraordinară de atac şi în consecinţă, ca ultim grad de jurisdicţie nu îşi propune rejudecarea fondului, ci examinarea legalităţii hotărârilor atacate în condiţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Aşa fiind, analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi va fi admis în considerarea următoarelor argumente:

Potrivit art. 1201 C. civ., este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate.

În speţă, puterea de lucru judecat a fost reţinută în raport de litigiul ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/3/2009*, soluţionat prin sentinţa civilă nr. 1809 din 11 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 42/A din 4 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, şi respectiv prin decizia civilă nr. 356 din 4 februarie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Acest litigiu a avut ca obiect cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B., Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, prin care a solicitat obligarea acestora în solidar la plata sumei de 1.000.000 RON cu titlu de daune morale şi la plata sumei de 150.000 RON cu titlu de daune materiale actualizată cu coeficientul de inflaţie pentru perioada cuprinsă între data introducerii acţiunii şi momentul executării efective a obligaţiei de plată.

În prezentul litigiu are calitatea de reclamant A.

Aşadar, se constată că nu există identitate de părţi între cele două litigii, reclamantul fiind diferit, prin identitate de părţi înţelegându-se participarea în ambele procese a aceloraşi persoane, ca titulare ale drepturilor ce formează obiectul principal.

Prin urmare, în cauză nu operează prezumţia puterii de lucru judecat, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1201 C. civ. privind identitatea de părţi.

În consecinţă, Înalta Curte constată că instanţele anterioare în mod greşit au făcut aplicarea dispoziţiilor art. 166 C. proc. civ. şi ale art. 1201 C. civ., prin aplicarea acestor dispoziţii legale în considerarea existenţei unei hotărâri care a vizat alte părţi, în condiţiile în care nu era îndeplinită tripla identitate prevăzută de art. 1201 C. civ., argumente pentru care se constată a fi incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile formulate de recurent fiind fondate.

În raport cu cele reţinute, se constată a fi fondat şi motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., din perspectiva motivării străine de natura pricinii, deoarece soluţia pronunţată într-un litigiu în care recurentul nu a fost parte nu justifică omisiunea instanţelor învestite cu soluţionarea prezentei cauze de a examina în concret pretenţiile deduse judecăţii.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de pct. 6 al art. 304 C. proc. civ. ce vizează situaţiile de plus petita şi ultra petita, respectiv ipoteza în care instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut ori nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, se constată că recurentul s-a limitat la invocarea dispoziţiilor menţionate fără a dezvolta critici ce ar putea fi subsumate acestui motiv de nelegalitate.

Similară este situaţia şi în ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut la pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., potrivit căruia recursul este admisibil atunci când prin hotărârea atacată, instanţa interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, în sensul că nu au fost formulate critici ce ar putea atrage incidenţa dispoziţiilor legale evocate.

Pentru aceste considerente, constatând greşita soluţionare a cererii pe temeiul excepţiei puterii de lucru judecat, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 304 pct. 7 şi 9 şi art. 314 C. proc. civ., să admită recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 330/A din 18 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe care o va casa şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru analiza criticilor şi apărărilor formulate de părţi conform art. 315 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 330/A din 18 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2016.