Nullity of cassation appeal for failure to substantiate illegality in civil liability damages assessment

Decizia nr. 418/2016

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 3547 din 26 noiembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia civilă, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanţii A., B., în contradictoriu cu pârâta SC C. Asigurare-Reasigurare SA şi intervenientul D.

A fost obligată pârâta SC C. Asigurare-Reasigurare SA să plătească reclamantului A. suma de 7.534,37 RON daune materiale şi a sumei de 30.000 RON daune morale şi reclamantei B. suma de 40.000 RON daune morale.

A fost obligată pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 3.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 1048 din 18 iunie 2015, a admis apelul formulat de reclamanţii A. şi B., a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 3547 din 26 noiembrie 2014 a Tribunalului Ilfov, secţia civilă, în sensul că a obligat pârâta SC C. Asigurare-Reasigurare SA la plata către reclamantul A. a sumei de 13.651 RON daune materiale şi a sumei de 300.000 RON daune morale şi către reclamanta B. a sumei de 300.000 RON daune morale. Au fost menţinute în rest dispoziţiile din sentinţa atacată.

Împotriva acestei decizii pârâta SC C. Asigurare-Reasigurare SA a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În susţinerea cererii de recurs, recurenta invocând jurisprudenţa naţională, a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, cât şi a C.E.D.O. şi redând fragmente din considerentele deciziei nr. 21297/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a arătat, în esenţă, că determinarea despăgubirilor cuvenite persoanei prejudiciate trebuie să vizeze doar efectul compensatoriu şi nu să încerce preţuirea valorii nepatrimoniale lezate.

În opinia recurentei valoarea socială ocrotită şi lezată şi anume viaţa unei fiinţe umane, nu poate fi evaluată în nici un fel în bani, iar preţuirea dată de instanţa de judecată nu trebuie să exceadă rezonabilităţii, aşadar, judecătorul nu este chemat să evalueze valoarea socială ocrotită - viaţa persoanei decedate, ci să acorde o compensare, dând dovadă de echilibru în manifestarea convingerii.

Recurenta consideră că determinarea daunelor morale trebuie să fie în consonanţă cu media reţinută în practica judecătorească din România, dându-se prevalentă dispoziţiilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011, precum şi să fie corelate cu acelea acordate în alte state membre ale Uniunii Europene.

Invocând jurisprudenţa naţională, din cauze similare şi prezentând un studiu comparativ al daunelor morale acordate la nivelul Uniunii Europene, recurenta susţine că deşi veniturile în celelalte state membre sunt mai mari ca în ţara noastră, acolo se acordă daune morale în cuantum mai mic decât cel solicitat de reclamanţi.

Recurenta consideră că limita de despăgubire stabilită de art. 24 alin. (2) lit. b) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011 (5.000.000 euro) nu poate constitui un criteriu de evaluare în cazul concret, aceasta fiind stabilită ca o limită maximă pentru cazuri deosebit de grave sau în care au fost implicate un număr mare de persoane.

Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 21 ianuarie 2016, în unanimitate, s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 22 ianuarie 2016.

La data de 03 februarie 2016 recurenta a depus punct de vedere privind raportul, solicitând admiterea recursului şi schimbarea în parte a hotărârii atacate, iar pe fond respingerea apelului declarat de reclamanţii A. şi B.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din noul C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea de recurs, se constată că principala critică a recurenţilor vizează cuantumul daunelor morale acordate de către instanţa de apel, critică, ce vizează aspecte de netemeinicie şi care nu poate fi examinată prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) din noul C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Din noua formă a textului procedural mai sus evocat (art. 489) rezultă că nu a fost menţinută prevederea conform căreia indicarea greşită a motivelor de casare nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea lor face posibilă încadrarea într-unui din motivele de recurs.

Aşadar, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţa nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

În speţă, se constată că recurenta nu a prezentat critici de nelegalitate privind decizia recurată, ci şi-a exprimat nemulţumirile privind cuantumul daunelor morale acordate de instanţele anterioare, făcând referire la exemple din jurisprudenţa internă, critici a căror dezvoltare nu permite încadrarea în nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute art. 488 C. proc. civ. şi analizarea lor în consecinţă, motiv pentru care nu pot fi reţinute de către instanţă ca şi critici de nelegalitate.

Simpla nemulţumire a părţii faţă de soluţia pronunţată, fără a se dezvolta şi arăta, în concret, în ce constau greşelile săvârşite de instanţă şi legea încălcată, pentru a se putea, astfel, verifica încadrarea acestora în cazurile limitativ prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursului, lipsa acestora fiind sancţionată de textul de lege invocat cu nulitatea cererii.

Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel.

În alţi termeni faţă de considerentele precedente, se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea nulităţii cererii de recurs în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta SC C. Asigurare-Reasigurare SA împotriva deciziei civile nr. 1048 din 18 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2016.