Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4096/2013 AI generated

Compensation for retroceded property in privatization: application of O.U.G. 88/1997 vs. 50% cap under Law 137/2002

Case Number Decizia nr. 4096/2013
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania admitted the appeals of the plaintiff and both defendants, overturned the Court of Appeal's decision, and remanded the case for retrial. The dispute concerned the amount of compensation due to a private company for the return of an immovable property to former owners following a retrocession order based on the abrogation of an abusive 1950 nationalization decree, specifically whether the compensation should be limited to 50% of the privatization price or calculated based on the property's book value. The Supreme Court ruled that the Court of Appeal had erred in annulling the plaintiff's appeal for lack of stamp duty despite evidence of payment, and it allowed all substantive critiques for uniform resolution, citing Article 324 of Emergency Ordinance No. 88/1997 as the governing legal basis for compensation in privatization retrocessions concluded before the entry into force of Law No. 137/2002.

Legislator headnote

AI generated

art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, art. 56 din Legea nr. 137/2002, art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002, art. 274 C. proc. civ, art. 1 din Legea nr. 146/1997, art. 324 alin. (6) din O.U.G. nr. 88/1997; Compensation for retroceded property in privatization: application of O.U.G. 88/1997 vs. 50% cap under Law 137/2002: În legătură cu apelul declarat de SC A. SA, s-a constatat că cererea de apel nu poartă taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar, la care a fost obligată, contrar dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru, taxe care, în raport de art. 20 alin. (1) din aceeaşi lege, se plătesc anticipat.

Keywords

AI generated
private property compensation for expropriation value in dispute retrocession payment of stamp duty recovery of property

Cited Legislation

AI generated
art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997
Au fost invocate în drept, prevederile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr.
art. 56 din Legea nr. 137/2002
Aceste dispoziţii legale au fost abrogate, în mod expres, prin art. 56 din Legea nr. 137/2002, acest din urmă act normativ stabilind, prin art.
art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002
La art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002, s-a prevăzut, în mod expres, că dispoziţiile art.
art. 274 C. proc. civ
În baza art. 274 C. proc. civ., pârâtele au fost obligate la plata cheltuielilor de judecată.
art. 1 din Legea nr. 146/1997
SA, s-a constatat că cererea de apel nu poartă taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar, la care a fost obligată, contrar dispoziţiilor art. 1 din Legea nr.
art. 324 alin. (6) din O.U.G. nr. 88/1997
Referitor la excepţia lipsei calităţi procesuale pasive invocată de către pârât, se reţine că hotărârea primei instanţe este corectă deoarece textele legale incidente în cauză [art. 324 alin. (6) din O.U.G. nr. 88/1997 modificată şi completată prin Legea nr.
art. 324 din Legea nr. 99/1999
Au fost invocate în drept, prevederile art. 324 din O.U.G.
art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990
SA preluând activul şi pasivul patrimonial al fostei unităţi de stat, art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 consfinţind dobândirea dreptului de proprietate de către societate asupra acestor bunuri.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 4096/2013

Asupra recursurilor de faţă;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Mureş sub nr. 1224-1371/2011 reclamanta SC A. SA Braşov în calitate de societate absorbantă a SC B. SA a chemat în judecată pârâtele Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să Ie oblige pe acestea la plata sumei de 200.000 RON (fără TVA), reprezentând contravaloarea imobilului situat în Târgu Mureş, str. R., nr. 4, judeţul Mureş.

Prin sentinţa nr. 97 din 25 ianuarie 2012, s-a admis, în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, au fost obligate, în solidar, pârâtele să-i plătească reclamantei suma de 58.411,90 RON, actualizată cu indicele de inflaţie la momentul plăţii, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin preluarea din patrimoniul reclamantei a imobilului ce a fost restituit în natură, moştenitorilor fostului proprietar. Au fost respinse celelalte pretenţii ale reclamantei, pârâtele fiind obligate, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantei în cuantum de 5.811 RON.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin sentinţa civilă nr. 497 din 28 martie 2008 a Tribunalului Mureş, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1221 din 25 februarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus ca apartamentul nr. 1, din imobilul situat în Târgu Mureş, str. R., nr. 4, ce se afla în proprietatea SC B. SA, să fie restituit, în natură, moştenitorilor fostului proprietar, stabilindu-se că acesta a fost naţionalizat abuziv în baza Decretului nr. 92/1950. Prin procesul-verbal încheiat la data de 21 aprilie 2010, reclamanta SC A. SA a restituit, în natură, imobilul numiţilor C. şi D.

Au fost invocate în drept, prevederile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998.

Aceste dispoziţii legale au fost abrogate, în mod expres, prin art. 56 din Legea nr. 137/2002, acest din urmă act normativ stabilind, prin art. 29, o altă modalitate de plată a despăgubirilor, în sensul că instituţia publică implicată asigură cumpărătorilor, cu care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni, repararea prejudiciilor cauzate acestora, prin executarea unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile care obligă la restituirea, în natură, către foştii proprietari a bunurilor preluate de stat. S-a stabilit şi un plafon maxim al acestor despăgubiri, ele neputând depăşi 50% din preţul efectiv plătit de cumpărătorul acţiunilor.

La art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002, s-a prevăzut, în mod expres, că dispoziţiile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, rămân aplicabile pentru contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiate anterior intrării în vigoare a acestei legi. Cum contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni din cauza dedusă judecăţii a fost încheiat anterior intrării în vigoare a acestei legi, rămân aplicabile prevederile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor, în raport de aceste dispoziţii legale, prima instanţă a avut în vedere decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, respectiv decizia nr. 18 din 17 octombrie 2011, prin care s-a statuat că în aplicarea dispoziţiilor art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, despăgubirile acordate societăţilor comerciale de instituţiile publice implicate în procesul de privatizare, ca urmare a retrocedării unor imobile, se raportează la valoarea contabilă a imobilului, astfel cum aceasta este reflectată în bilanţ la momentul ieşirii efective a bunului din patrimoniul societăţii, valoare ce trebuie actualizată cu indicele de inflaţie la momentul plăţii despăgubirilor.

Reclamanta a precizat valoarea acestui imobil Ia suma de 58.411,90 RON, astfel că, în raport de dispoziţiile art. 324 alin. (2) şi (6) din Legea nr. 99/1999, prima instanţă a obligat pârâtele să-i plătească reclamantei cu titlu de despăgubiri această sumă, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii.

În baza art. 274 C. proc. civ., pârâtele au fost obligate la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel reclamanta SC A. SA, pârâţii Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş.

Prin întâmpinarea depusă Ia dosar, Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, a solicitat respingerea apelului promovat de SC A. SA, susţinând că acţiunea reclamantei este neîntemeiată.

La rândul ei, SC A. SA, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea apelurilor formulate de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti şi Ministerul Finanţelor Publice, susţinând că societatea este îndreptăţită Ia acordarea de despăgubiri, în condiţiile în care imobilul ce a format obiectul privatizării a fost restituit moştenitorilor fostului proprietar.

Prin decizia nr. 81/A din 5 noiembrie 2012, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de SC A. SA.

A respins, ca nefondate, apelurile declarate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, împotriva aceleiaşi hotărâri.

A respins, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a executării sentinţei apelate.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:

În legătură cu apelul declarat de SC A. SA, s-a constatat că cererea de apel nu poartă taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar, la care a fost obligată, contrar dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru, taxe care, în raport de art. 20 alin. (1) din aceeaşi lege, se plătesc anticipat.

Potrivit art. 20 alin. (3) din aceeaşi lege, neîndeplinirea obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau cererii.

În ce priveşte cererea de apel formulată de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, în raport de motivele invocate, şi în limitele efectului devolutiv al apelului, reglementat de art. 292 - 294 C. proc. civ., instanţa de apel a constatat că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Referitor la excepţia lipsei calităţi procesuale pasive invocată de către pârât, se reţine că hotărârea primei instanţe este corectă deoarece textele legale incidente în cauză [art. 324 alin. (6) din O.U.G. nr. 88/1997 modificată şi completată prin Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice], prevăd, în mod expres, că „Statul garantează îndeplinirea de către instituţiile publice implicate, a obligaţiilor prevăzute în art. 324 din Legea nr. 99/1999 rep.", astfel că într-adevăr Ministerul Finanţelor Publice nu are calitatea de instituţie publică implicată în sensul Legii nr. 99/1999, această calitate având-o Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, dar, potrivit prevederilor mai sus menţionate, statul este obligat să garanteze plata despăgubirilor, iar Ministerul Finanţelor Publice a fost chemat în judecată, în calitate de reprezentant al Statului, în condiţiile prevăzute de art. 3 alin. (1) pct. 81 din H.G. nr. 34/2009, act normativ în vigoare, Ia data declanşării litigiului.

Pe fond, s-a reţinut că din actele şi lucrările dosarului, aşa cum corect a stabilit şi prima instanţă, SC B. SA, societate absorbită de către SC A. SA, este succesoare în drepturi şi obligaţii a fostului Oficiu Farmaceutic Regional Târgu Mureş, evidenţiat ca fiind titular a unui drept de administrare asupra imobilului situat în Târgu Mureş, str. R., nr. 4, judeţul Mureş, înscris în C.F. XX Târgu Mureş, nr. top. YY, ZZ, WW, TT (C.F. VV col, Târgu Mureş).

Prin prisma prevederilor Legii nr. 15/1990, Oficiul Farmaceutic Târgu Mureş s-a organizat sub forma unei societăţi comerciale pe acţiuni, având, iniţial, ca unic acţionar Statul, noua societate SC B. SA preluând activul şi pasivul patrimonial al fostei unităţi de stat, art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 consfinţind dobândirea dreptului de proprietate de către societate asupra acestor bunuri.

Încheierea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni (din 19 februarie 1999), de către fostul F.P.S. cu SC B. SA, prin care aceasta din urmă a devenit societate cu capital integral privat, nu a fost contestată de către apelantul Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, astfel că susţinerile din cererea de apel, în sensul că reclamanta, care este succesoarea în drepturi şi obligaţii a SC B. SA, nu este proprietara bunului pentru care se solicită despăgubiri, sunt nefondate.

În privinţa cuantumului despăgubirilor acordate de către prima instanţă, s-a constatat că s-a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, privind privatizarea societăţilor comerciale, în vigoare la data încheierii contractului, hotărârea pronunţată fiind în concordanţă cu decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii, nr. 18 din 17 octombrie 2011, obligatorie pentru instanţele de judecată, conform prevederilor art. 3307 alin. (4) C. proc. civ., criticile vizând cuantumul despăgubirilor fiind, de asemenea, neîntemeiate.

Sub aspectul criticilor ce vizează acordarea cheltuielilor de judecată, s-a constatat că prin cererea de apel formulată s-a arătat că prima instanţă nu a făcut aplicarea prevederilor art. 276 C. proc. civ. Aceste dispoziţii legale reglementează compensarea cheltuielilor de judecată, în situaţia în care pretenţiile fiecărei părţi au fost încuviinţate numai în parte. În speţă, nu s-a pus problema unei astfel de compensări, întrucât pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, nu a solicitat această compensare şi nici nu a făcut dovada ocazionării unor cheltuieli de judecată cu derularea procesului.

Examinând cererea de apel formulată de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti, instanţa de apel a reţinut următoarele:

În privinţa excepţiei necompetenţei teritoriale a Tribunalului Comercial Mureş în soluţionarea acţiunii, instanţa de control a apreciat excepţia invocată, pentru prima dată în faţa instanţei de apel, ca fiind inadmisibilă, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 1591 alin. (2) C. proc. civ., necompetenţa teritorială de ordine publică poate fi invocată de către părţi ori de către judecător Ia prima zi de înfăţişare în faţa primei instanţe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului.

În legătură cu excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, soluţionată de către prima instanţă, prin încheierea din 21 iunie 2011, s-a apreciat că, în mod temeinic şi legal, această excepţie a fost respinsă, întrucât reclamanta a solicitat despăgubiri în temeiul art. 324 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 99/1999, şi în atare situaţie nu se poate reţine că reclamanta ar fi atacat vreo operaţiune sau vreun act efectuat în procesul de privatizare, pentru a-i fi aplicabile termenele speciale de prescripţie invocate de către pârâtă. Reclamanta a solicitat despăgubiri pentru prejudiciul suferit prin restituirea imobilului către foştii proprietari şi, în această situaţie, sunt aplicabile prevederile art. 3 combinat cu art. 7 din Decretul nr. 167/1958, termenul general de prescripţie fiind de 3 ani, termen care a început să curgă de Ia data pronunţării, în mod irevocabil, a hotărârii de restituire, în natură, a imobilului către foştii proprietari, respectiv Ia data de 25 februarie 2010, când s-a pronunţat decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1221 din Dosarul nr. x/1/2009.

Excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, soluţionată în primă instanţă prin aceeaşi încheiere, a fost în mod temeinic şi legal respinsă, instanţa de control având în vedere, la soluţionarea acestei excepţii, considerentele reţinute la soluţionarea aceleiaşi excepţii invocate de către Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş.

Cu privire Ia excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, instanţa de apel a apreciat criticile formulate în privinţa modului de soluţionare a excepţiei, de către prima instanţă, ca fiind nefondate, în condiţiile în care Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului este instituţia căreia i-au fost recunoscute competenţele de participare la procesul de privatizare, competenţă rezultată din art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 837/2004 şi ale art. 5 din O.U.G. nr. 23/2004, la lit. d) prevăzându-se competenţa de vânzare a acţiunilor, părţilor sociale deţinute de stat Ia societăţile comerciale aflate în portofoliul său, prin metodele prevăzute în O.U.G. nr. 88/1997, privind privatizarea societăţilor comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, din Legea nr. 99/1999 şi Legea nr. 137/2002 cu modificările şi completările ulterioare, dar şi obligaţia de acordare de despăgubiri, obligaţie reglementată prin art. 32 din O.U.G. nr. 88/1997, astfel cum a fost modificată şi completată, dispoziţii potrivit cărora instituţiile publice implicate în procesul de privatizare asigură cumpărătorilor, cu care a încheiat contracte de vânzare-cumpărare de acţiuni, repararea prejudiciilor cauzate acestora prin executarea unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile care obligă Ia restituirea, în natură, către foştii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat.

Din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni, depus la dosarul de apel, rezultă că acesta a fost încheiat între fostul F.P.S., actualmente Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi SC B. SA şi, în raport de dispoziţiile legale mai sus menţionate, obligaţia de despăgubire revine Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, astfel că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive apare ca fiind nefondată.

Criticile vizând modalitatea de soluţionare a cuantumului despăgubirilor acordate reclamantei au fost respinse, ca nefondate, întrucât prima instanţă a respectat prevederile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 modificată şi completată, hotărârea fiind în concordanţă cu decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii, nr. 18 din 17 octombrie 2011, obligatorie pentru instanţele de judecată.

În speţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile cuprinse în art. 30 alin. (1) din Legea nr. 137/2002, în sensul limitării cuantumului despăgubirilor Ia 50% din preţul efectiv plătit de cumpărător, întrucât contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni a fost încheiat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 137/2002, iar potrivit dispoziţiilor cuprinse în alin. (3) al art. 30 din Legea nr. 137/2002, prevederile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998 cu modificările şi completările ulterioare, rămân aplicabile pentru contractele încheiate înainte de intrarea în vigoare a acestei legi.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta SC A. SA Braşov şi pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş – Tg. Mureş şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

I. În recursul său recurenta-reclamantă SC A. SA Braşov a adus următoarele critici deciziei recurate:

1. Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1 şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.

Astfel, pentru termenul din 8 octombrie 2012, reclamanta, în calitate de apelantă, a fost citată cu menţiunea de a timbra cererea cu 2.221,38 RON taxă judiciară de timbru şi 2,5 RON timbru judiciar, iar apelanta s-a conformat, ambele taxe fiind depuse Ia data de 9 august 2012.

2. Pe fondul cauzei, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, dar şi a art. 29 alin. (2) din Legea nr. 137/2002, a art. 324 alin. (1) din Legea nr. 99/1999 şi art. 1695 alin. (1) şi (2) C. civ., în sensul că nu a acordat o sumă care să acopere tot prejudiciul suferit de reclamantă prin pierderea respectivului imobil.

II. În recursul său recurenta-pârâtă Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş - Târgu Mureş a adus următoarele critici deciziei recurate.

1. În mod greşit, instanţa de apel a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, încălcându-se, astfel, prevederile art. 3 alin. (1) pct. 81 din H.G. nr. 34/2009, ale art. 25 din Decretul nr. 31/1954 şi ale art. 5 din O.U.G. nr. 23/2004.

Astfel, acest recurent susţine că, în speţa de faţă, statui este reprezentat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi nu de Ministerul Finanţelor Publice.

2. În ce priveşte fondul cauzei, s-a apreciat că cererea este neîntemeiată, deoarece statul a transmis, reclamantei, asupra imobilului respectiv, doar un drept de administrare şi nu unul de proprietate.

III În recursul său recurenta - pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a adus următoarele critici deciziei recurate;

1. În mod greşit, a respins instanţa de apel excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Specializat Mureş, având în vedere faptul că reclamanta şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispoziţiile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art. 5 coroborate cu dispoziţiile art. 10 pct. 1 C. proc. civ., astfel încât, competenţa de soluţionare a litigiului îi revenea Tribunalului Bucureşti.

2. Hotărârea instanţei de apel este nelegală şi în ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 39 din Legea nr. 137/2002 şi ale art. 3228 din O.U.G. nr. 88/1997, ce reglementează prescripţia dreptului la acţiune.

3. Instanţa de apel a dat o dezlegare greşită atât excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, având în vedere faptul că aceasta nu a fost parte în contractului de vânzare - cumpărare de acţiuni din anul 1999, dar şi excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, încălcându-se dispoziţiile art. 5 lit. d) din O.U.G. nr. 23/2004 şi ale art. 20 alin. (1) din Legea nr. 15/1990.

4. Hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 şi ale art. 30 din Legea nr. 137/2002, privind cuantumul despăgubirilor, aceste despăgubiri neputând depăşi 50% din preţul efectiv plătit de cumpărător, acest fapt ducând la o îmbogăţire fără justă cauză a intimatei - reclamante.

Analizând decizia recurată, prin raportare Ia criticile formulate, Înalta Curte a constatat că recursurile sunt fondate pentru următoarele considerente:

I. În ce priveşte recursul declarat de către recurenta-reclamantă SC A. SA Braşov.

La filele din dosarul instanţei de apel se află o adresă a SC A. SA, însoţită de ordinul de plată din 27 iulie 2012, emis, în sistem electronic, de Banca E., din care rezultă că apelanta a plătit taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar la care a fost obligată, astfel încât, soluţia instanţei de apel este nelegală, sub aspectul că a anulat apelul, ca netimbrat.

Având în vedere faptul că instanţa de apel nu a intrat în cercetarea fondului apelului, în baza art. 312 alin. (5) vechiul C. proc. civ., se impune casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de apel.

II. În ce priveşte celelalte critici, privind fondul cauzei, formulate de către recurenta-reclamantă, dar şi în ce priveşte criticile formulate de către recurentele-pârâte Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş – Tg. Mureş şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, pentru o soluţionare unitară a cauzei, vor fi admise şi aceste recursuri, decizia recurată urmând a fi casată, în totalitate, criticile formulate urmând a fi avute în vedere de către instanţa de apel, la soluţionarea tuturor apelurilor.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanta SC A. SA Braşov şi de pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş – Tg. Mureş şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva deciziei nr. 81/A din 5 noiembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2013.