Unconstitutionality exception inadmissible where challenged procedural norms lack relevance to the dispute's solution

Decizia nr. 4/2016

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 08 octombrie 2014 pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub Dosar nr. x/64/2014, contestatoarea A. a formulat, în contradictoriu cu intimaţii SC B. SA Oituz, SC C. SRL Dărmăneşti, SC D. SRL Piatra Neamţ, Comisariatul pentru Societatea Civilă - Inspectoratul Judeţean Bacău, E., F. şi G., contestaţie în anulare împotriva deciziei civile nr. 43/Ap din 04 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în Dosarul nr. x/62/2012, solicitând casarea acesteia şi admiterea apelului împotriva sentinţei civile nr. 124/C/2013 pronunţată de Tribunalul Braşov.

La termenul din 12 ianuarie 2015, instanţa a pus în discuţia părţilor cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 320 alin. (2) C. proc. civ., art. 324 şi art. 322 C. proc. civ., dispoziţii ce contravin art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, art. 6 pct. 1, art. 13 şi art. 17 din C.E.D.O., invocate de intimatul E., prin întâmpinarea depusă la data de 29 octombrie 2014.

Prin încheierea din 12 ianuarie 2015, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 322 C. proc. civ. şi a art. 324 C. proc. civ., având în vedere că textele a căror neconstituţionalitate se invocă se referă la cererea de revizuire, ori pe rol se află spre soluţionare o contestaţie în anulare formulată împotriva unei decizii pronunţate în apelul formulat într-o cerere de revizuire, sens în care se constată că aceasta nu are legătură cu soluţionarea cauzei deduse judecăţii.

De asemenea, a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 320 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, aspect în raport cu care instanţa a apreciat că modalitatea de soluţionare a acestei excepţii nu are legătură cu soluţionarea cauzei în această fază procesuală.

Prin aceeaşi încheiere s-a dispus amânarea pronunţării în ceea ce priveşte contestaţia în anulare, aceasta fiind soluţionată prin decizia civilă nr. 41/Ap din 19 ianuarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, în sensul respingerii ca inadmisibilă a contestaţiei în anulare formulată împotriva deciziei civile nr. 43/Ap din 04 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în Dosarul nr. x/62/2012.

A fost respinsă cererea de acordare a ajutorului public judiciar sub forma plăţii onorariului de avocat solicitată de intimatul E., fiind obligată contestatoarea A. la plata către intimaţii SC C. SRL Dărmăneşti şi SC D. SRL Piatra Neamţ a sumei de 2.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

A fost respinsă cererea formulată de intimatul E. de reducere a onorariului de avocat în apel, achitat de intimaţii SC C. SRL Dărmăneşti şi SC D. SRL Piatra Neamţ.

Împotriva încheierii din 12 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. x/64/2014, contestatoarea A. a declarat recurs solicitând admiterea acestuia astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar.

În susţinerea criticilor formulate contestatoarea A. arată că a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 320, 322 şi 324 C. proc. civ., însă aceasta a fost respinsă fără a fi sesizată Curtea Constituţională, instanţă care este competentă să soluţioneze aceste excepţii.

În acest sens, recurenta apreciază că prin introducerea limitărilor menţionate în textele evocate, ca fiind neconstituţionale, este afectat principiul statului de drept prevăzut de art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, dar şi ale art. 11 şi 20 din Constituţie coroborat cu dispoziţiile art. 6, art. 13 şi art. 17 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil, dreptul la un recurs efectiv şi interzicerea abuzului de drept.

Prin urmare, instituirea elementelor de formalism excesiv şi limitarea drepturilor prevăzute de art. 17 din Convenţie, face ca şi dispoziţiile art. 6 din Convenţie să nu fie respectate, ca urmare a existenţei unor reglementari neconstituţionale.

În acest context, se susţine că dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, Ia care România este parte şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

În opinia recurentei, dispoziţiile legale criticate încalcă aceste principii şi introduc limitări ale drepturilor şi libertăţilor prevăzute de Convenţie, sens în care se apreciază că sunt neconstituţionale şi contravin scopului legitim de aflare a adevărului în cauzele deduse judecăţii, fiind disproporţionată restrângerea impusă, întrucât nu există un raport rezonabil de proporţional itate între mijloacele folosite şi scopul vizat, aspect în raport cu care consideră necesară sesizarea Curţii Constituţionale, cu soluţionarea excepţiilor invocate.

Prin întâmpinarea depusă la data de 22 iunie 2015, intimaţii SC B. SA şi E. au solicitat admiterea recursului, apreciind ca fiind fondate criticile formulate de către recurenta-contestatoare A.

Prealabil examinării motivelor de nelegalitate, Înalta Curte constată că in cuprinsul memoriului de recurs, recurenta nu a formulat critici ce vizează caracterul nefondat privind respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Analizând încheierea recurată din perspectiva criticilor formulate şi a normelor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că:

„(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora.

Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.”

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea instanţei de contencios constituţional cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii: excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial; excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

În speţă, recurenta a criticat hotărârea atacată pentru respingerea cererii sale de sesizare a Curţii Constituţionale, cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 320, 322 şi 324 C. proc. civ., pentru neîndeplinirea condiţiei ca textele legale criticate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

Cu privire la condiţia menţionată, Înalta Curte reţine că prin încheierea atacată, instanţa, în mod corect, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 322 C. proc. civ. şi a art. 324 C. proc. civ., având în vedere că textele a căror neconstituţionalitate se invocă se referă la cererea de revizuire, ori spre soluţionare se află o contestaţie în anulare formulată împotriva unei decizii pronunţate în apelul formulat într-o cerere de revizuire, sens în care a constatat că aceasta nu are legătură cu soluţionarea cauzei dedusă judecăţii.

În ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 320 alin. (2) C. proc. civ., instanţa a considerat, de asemenea că este nefondată, având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, apreciind că modalitatea de soluţionare a acestei excepţii nu are legătură cu soluţionarea cauzei în această fază procesuală.

Textele de lege criticate, respectiv art. 320 alin. (2) C. proc. civ., priveşte contestaţia în anulare şi instituie obligaţia părţii de a depune întâmpinare la dosar cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată, iar în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 322 şi art. 324 C. proc. civ., acestea se referă la obiectul şi la termenul de exercitare a cererii de revizuire.

Din verificarea considerentelor încheierii atacate rezultă fara echivoc că argumentul reţinut de instanţă ca fundament al soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a textelor legale evocate, îl constituie dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte, apreciind că instanţa a analizat condiţiile ce trebuie îndeplinite, în mod cumulativ şi a reţinut în mod corect că în cauză excepţia invocată nu are legătură cu soluţionarea acesteia.

În condiţiile în care instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare a reţinut că recurenta nu are deschisă calea contestaţiei în anulare împotriva deciziei civile nr. 43/Ap din 04 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 320 alin. (2) C. proc. civ. este contrară dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Reţinând că încheierea recurată este pronunţată cu respectarea prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-contestatoare A. împotriva încheierii din 12.01.2015, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. x/64/2014.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 ianuarie 2016.