Compensation for occupation of public land without valid title where concession contract for commercial space was not executed
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the lower courts' decision ordering the company to pay 281,702 RON to the public park administration for the unauthorized occupation of 134.26 square meters of public land. The dispute centered on a claim for unjust enrichment and lack of use regarding public land situated beneath a commercial space purchased by the company under Law No. 550/2002, where the company had failed to execute the mandatory direct negotiation concession contract for the underlying land despite its obligation to file a request within six months of the 2003 purchase. The Court rejected the appellant's arguments of lack of standing and functional jurisdiction, holding that the park administration possessed active procedural capacity based on its statutory right to administer and collect revenues from the public domain pursuant to Municipal Council resolutions, and that the case fell under civil jurisdiction rather than administrative jurisdiction as it concerned a patrimonial claim for damages resulting from illicit occupation without a valid title.
Legislator headnote
AI generatedart. 12 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 304 pct. 3 C. proc. civ, art. 137 alin. (1) C. proc. civ, art. 304 C. proc. civ, art. 301 C. proc. civ; Compensation for occupation of public land without valid title where concession contract for commercial space was not executed: Examinând cu prioritate, în conformitate cu art. 137 alin. (1) C. proc. civ., motivul de ordine publică ce vizează încălcarea competenţei funcţionale a instanţei de contencios administrativ, ipoteză reglementată de art. 304 pct. 3 C. proc. civ , Înalta Curte constată că este nefondat.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Decizia nr. 3795/2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, a constatat următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 20879 din 07 noiembrie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active ca neîntemeiată şi a admis cererea precizată formulată de reclamanta Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL.
A fost obligată pârâta la plata sumei de 281.702 RON şi în continuare de la data de 22 iulie 2011 până Ia încheierea contractului de concesiune, 1,8 RON/zi/mp.
Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată precizată s-a solicitat obligarea pârâtei la plata către Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti a sumei de 261.702 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului proprietate publică ocupat fără titlu valabil, teren în suprafaţă de 134,28 mp, în Bucureşti, Parcul B., aferent spaţiului comercial cumpărat în baza Legii nr. 550/2002, până la data încheierii contractului de concesiune.
În soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active invocată de societatea pârâtă prin întâmpinare, tribunalul a avut în vedere Hotărârea CGMB nr. 351 din 25 noiembrie 2008 prin care Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti are în administrare potrivit anexei 3 la HCGMB nr. 351/, cap. IV, art. 6 lit. B), Parcul B., în acest sens având obligaţia de a obţine veniturile aferente utilizării spaţiilor şi terenurilor aflate în administrare, argument pentru care, în opinia tribunalului, excepţia este nejustificată.
În soluţionarea litigiului dedus judecaţii s-a reţinut ca în baza contractului din 31 martie 2000 SC A. SRL a închiriat activul fosta Bibliotecă C. din Parcul B., iar în baza prevederilor Legii nr. 550/2002 a achiziţionat activul, fiind încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate aut. Din 24 noiembrie 2003.
Prin art. 1 alin. (2) din contract s-a convenit că terenul aferent spaţiului comercial în suprafaţă indiviză de 134,26 mp aflat în proprietatea publică a statului să fie concesionat prin negociere directă, urmând a face obiectul unui contract de concesiune, iar până la data concesionarii s-a constituit în favoarea cumpărătorului un drept de folosinţă asupra terenului.
Potrivit contractului, cumpărătorul era obligat să depună cerere în acest sens după un termen de 8 luni de la data încheierii contractului 24 noiembrie 2003.
Prin adresa din 08 decembrie 2009 reclamanta Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti a invitat societatea pârâtă în vederea semnării fişei de calcul aferente terenului de sub clădire, în conformitate cu prevederile HCGMB nr. 32/2007.
S-a constatat efectuarea demersurilor în sensul încheierii contractului de concesiune abia în cursul anului 2009, însă nu se poate susţine că în lipsa contractului de concesiune societatea pârâtă a dobândit folosinţa gratuită a terenului, nedatorând c/valoare lipsa folosinţa până Ia încheierea contractului de concesiune, mai ales ca prin contract şi-a asumat obligaţia de a depune cerere în acest sens după un termen de 6 luni de la data încheierii contractului, termenul expirând în luna mai a anului 2004.
În ceea ce priveşte cuantumul solicitat, s-a constatat că este vorba de o sumă datorată în temeiul disp. art. 998-999 C. civ. fiind evaluată la nivelul taxei stabilite în cazul în care s-ar fi încheiat un contract de concesiune.
Pin decizia civilă nr. 313 din 29 iunie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de SC A. SRL împotriva sentinţei civile nr. 20789 din data de 07 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, în Dosarul nr. 35420/3/2010, în contradictoriu cu intimata Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut următoarele;
Din actele şi lucrările dosarului, curtea a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a comercială Ia data de 22 iulie 2010 sub nr. 35420/3/2010, reclamanta Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta SC A. SRL solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 261.702 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului proprietate publică ocupat fără titlu valabil, teren în suprafaţă de 134,26 mp, în Bucureşti, Parcul B., aferent spaţiului comercial cumpărat în baza Legii nr. 550/2002, până la data încheierii contractului de concesiune, cu cheltuieli de judecată.
La data de 24 noiembrie 2003, a fost încheiat contractul de vânzare-cumparare între Municipiul Bucureşti, prin Consiliul Local sector 1, Bucureşti, în calitate de vânzător şi SC A. SRL, în calitate de cumpărător. Obiectul acestui contract este reprezentat de vânzarea/cumpărarea spaţiului comercial situat în Bucureşti, str. Ş.V., sector 1 - Piaţa D., fosta Bibliotecă C., cu o suprafaţă utilă de 119,12 mp, în suprafaţă construită de 134,26 mp, din care terasă acoperită 94,58 mp, în baza prevederilor Legii nr. 550/2002 privind vânzarea spaţiilor comerciale proprietate privată a statului şi a celor de prestări servicii, aflate în administrarea consiliilor judeţene sau a consiliilor locale, precum şi a celor din patrimoniul regiilor autonome de interes local, cu modificările şi completările ulterioare.
În conformitate cu alin. (1) al art. 1 din contractul de vânzare-cumpărare, terenul aferent spaţiului comercial în suprafaţă indiviză de 134,28 mp, aflat în proprietate publică a statului, se va concesiona prin negociere directă şi va face obiectul unui contract de concesiune.
Astfel, deoarece pârâta nu a încheiat contractul de concesiune, reclamanta a constatat că aceasta ocupă, încă din 24 noiembrie 2003, fără titlu valabil, terenul în suprafaţă de 134,26 mp din Parcul B., îmbogăţindu-se fără justă cauză, şi a invitat pârâta, prin adresa din 08 decembrie 2009 în vederea semnării fişei de calcul aferente terenului de sub clădire, în conformitate cu prevederile HCGMB nr. 32/2007, însă aceasta nu a dat curs invitaţiei.
În ceea ce priveşte primul motiv de apel referitor Ia excepţia lipsei calităţii procesuale active a intimatei, curtea a arătat că Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti are în administrare integral terenurile şi spaţiile aferente parcurilor menţionate în cuprinsul H.C.G.M.B. nr. 351/2008.
În conformitate cu dispoziţiile Anexei 3 la H.C.G.M.B. nr. 351/2008, capitolul IV, art. 6 lit. b) sunt incluse în administrarea, exploatarea, întreţinerea şi protejarea Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti mai multe parcuri, între care, Parcul B. (inclusiv spaţiile verzi din jurul Sălii Palatului şi din faţa Ateneului Român).
Dreptul de exploatare şi administrare acordat Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti de către Municipiul Bucureşti îi conferă Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti dreptul de a solicita plata contravalorii utilizării spaţiului public de către societatea pârâtă, ci obţine veniturile aferente folosirii spaţiilor şi terenurilor aflate administrarea sa, inclusiv parcurile publice, incluzând şi Parcul B.
Potrivit art. 12 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al „titularul dreptului de administrare poate să posede, să folosească bunul şi să dispună de acesta, în condiţiile actului prin care i-a fost dat bunul în administrare".
În conţinutul dreptul de administrare intră posesia, folosinţa şi dispoziţia asupra bunului.
Folosinţa înseamnă dreptul de a utiliza bunul, dobândind, fructele şi veniturile acestui bun, toate fructele-produse, venituri sunt deţinute de Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti cu titlu de administrare.
Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti utilizează bunul în conformitate cu scopul pentru care a fost creată şi pentru realizarea obiectului său de activitate.
În mod corect instanţa de fond a apreciat că Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti are calitate procesuală activă în baza H.C.G.M.B nr. 351/2008, şi are în administrare Parcul B. [potrivit Anexei 3 Ia H.C.G.M.B nr. 351/2008 capitolul IV, art. 8 lit. b)], având dreptul de a obţine veniturile aferente utilizării spaţiilor şi terenurilor aflate in administrare.
În ce priveşte motivele vizând fondul pricinii, curtea a reţinut câ referitor la solicitarea de plată a contravalorii lipsei de folosinţă, suma menţionată este datorată în temeiul răspunderii civile delictuale, pentru fapta ilicită constând în ocuparea terenului, prejudiciul fiind evaluat la nivelul taxei stabilite în cazul în care s-ar fi încheiat un contract valabil cu privire la folosinţa terenului aflat în domeniul public al statului.
De altfel, societatea pârâtă nu a contestat utilizarea terenului aflat în domeniul public şi lipsa plaţii corespunzătoare acestei utilizări, ca urmare a achiziţionării unei construcţii în temeiul Legii nr. 550/2002.
Lipsa existenţei unui contract de concesiune sau de închiriere pentru terenul aferent construcţiei edificate şi achiziţionate de societatea pârâtă, a determinat administratorul Parcului B., implicit şi a terenului aferent construcţiei cumpărate, să solicite obligarea la plata contravalorii taxei de ocupare a terenului public, în lipsa unei plăţii corespunzătoare concesiunii sau a închirierii terenului, astfel cum în mod corect se apără intimata.
Este adevărat că apelanta a întreprins diligentele necesare încheierii contractului de concesiune în baza Legii nr. 550/2002, însă tot atât de adevărat este faptul că apelanta ocupa terenul fără a achita vreo sumă de bani aferentă, deşi prin adresa din 08 decembrie 2008, reclamanta a invitat societatea pârâtă în vederea semnării fişei de calcul, reprezentând contravaloarea dreptului de folosinţă pentru spaţiul utilizat, până la clarificarea situaţiei juridice cu privire la folosirea terenului, materializată prin definitivarea procedurilor privind încheierea contractului de concesiune.
În temeiul dreptului de administrare exercitat de intimată, aceasta a procedat la demararea acţiunii privind obligarea pârâtei Ia plata sumei de 261,702 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului proprietate publică ocupat fără titlu valabil, prin urmare şi critica potrivit căreia părţile nu se află în nici un raport juridic va fi înlăturată.
Cât priveşte modalitatea de calcul a lipsei de folosinţă, în lipsa încheierii contractului de concesiune, intimata, în mod legal, a calculat prejudiciul Ia valoarea taxei de ocupare a domeniului public cuantificată la nivelul stabilit prin hotărârile Consiliului Municipiului Bucureştii H.C.G.M.B. nr. 300/2008, nr. 1/2007, 227/2008 şi 405/2009. Aceste hotărâri prevăd o taxă în cuantum de 1,8 RON/zi/mp pentru utilizarea terenului aparţinând domeniului public.
S-a respins cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimată ca neîntemeiată, întrucât aceasta nu a făcut dovada cheltuielilor suportate în faza procesuală a apelului.
Împotriva deciziei civile nr. 313 din 29 iunie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a declarat recurs pârâta SC A. SRL Bucureşti, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului şi a acţiunii reclamantei.
În criticile formulate, recurenta pârâtă după o prezentare a situaţiei de fapt a susţinut în esenţă următoarele:
- Decizia instanţei de apel este nelegală, întrucât nu a ţinut cont de situaţia reală dintre societatea sa şi Primăria Municipiului Bucureşti în cadrul concesiunii terenului situat în Parcul B., şi nici de diligentele depuse în cadrul termenului contractual, pentru încheierea contractului ele concesiune, dovada făcând-o adresele transmise Ia data de 12 mai 2004, de 13 aprilie 2007 şi 08 decembrie 2009, care au condus Ia încheierea procesului verbal de conciliere din 10 decembrie 2009.
Actele aflate la dosar fac dovada că Primăria Municipiului Bucureşti a încercat să finalizeze procedura privind concesiunea terenului menţionat, în baza Legii nr. 550/2002.
Recurenta a arătat că terenul în cauză a fost dat în gestiunea Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti prin Hotărârea C.G.M.B. nr. 351 din 25 noiembrie 2008, care în toată această perioadă nu a întreprins nici un demers legal în vederea administrării terenului pe care se află construcţia achiziţionată de societatea sa, fosta bibliotecă C.
Faţă de această situaţie apreciază că, în mod greşit instanţa de apel a reţinut că suma menţionată în cadrul sentinţei instanţei de fond este datorată de societatea sa în temeiul răspunderii civila delictuale, pentru fapta ilicită constând în ocuparea terenului, sumă pe care nu o datorează.
Pentru data de 18 mai 2013, recurenta pârâta SC A. SRL Bucureşti a depus la dosar încă un rând de motive de recurs, iar prin notele de şedinţă depuse la termenul anterior a invocat motivul de ordine publică prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., în sensul că decizia atacată a fost pronunţată cu încălţarea normelor de competentă funcţională a secţiei de contencios administrativ şi fiscal.
Analizând recursul declarat de pârâta SC A. SRL Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 313 din 29 iunie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, din perspectiva criticilor formulate şi temeiurilor de drept arătate, ţinând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Examinând cu prioritate, în conformitate cu art. 137 alin. (1) C. proc. civ., motivul de ordine publică ce vizează încălcarea competenţei funcţionale a instanţei de contencios administrativ, ipoteză reglementată de art. 304 pct. 3 C. proc. civ , Înalta Curte constată că este nefondat.
Reclamanta a investit instanţa cu o acţiune în pretenţii, respectiv obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosinţă a terenului proprietate publică ocupat fără titlu valabil, teren în suprafaţă de 134,26 mp, situat în Bucureşti, Parcul B., aferent spaţiului comercial cumpărat în baza Legii nr. 550/2002, până la încheierea contractului de concesiune.
Avându-se în vedere că litigiul dedus judecăţii este un litigiu patrimonial promovat de reclamantă, ce vizează antrenarea răspunderii pârâtei pentru repararea prejudiciului suferit ca urmare a folosirii terenului proprietate publică ocupat fără titlu valabil de aceasta, astfel că nici calitatea părţilor şi nici raportul juridic dedus judecăţii nu atrage aplicarea dispoziţiilor legii speciale cu privire Ia competenţa în primă instanţă, a secţiei de contencios administrativ, în lipsa unui contract de concesiune asupra terenului menţionat, Înalta Curte va respinge motivul recurs întemeiat pe art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte, criticile recurentei pârâte, prin care a susţinut că instanţa de apel nu a ţinut cont de situaţia reală dintre societatea sa şi Primăria Municipiului Bucureşti în cadrul concesiunii terenului situat în Parcul B., că terenul în cauză a fost dat în gestiunea Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti prin Hotărârea C.G.M.B. nr. 351 din 25 noiembrie 2008, care în toată această perioadă nu a întreprins nici un demers legal în vederea administrării terenului pe care se află construcţia achiziţionată de societatea sa, fosta bibliotecă C. şi nici de diligentele depuse în cadrul termenului contractual, pentru încheierea contractului de concesiune, cu referire expresă la adresele transmise Ia data de 12 mai 2004, de 13 aprilie 2007 şi 08 decembrie 2009, care au condus Ia încheierea procesului - verbal de conciliere din 10 decembrie 2009, la actele aflate la dosar care fac dovada că Primăria Municipiului Bucureşti a încercat să finalizeze procedura privind concesiunea terenului menţionat, în baza Legii nr. 550/2002, vizează numai aspecte de netemeinicie legate de stabilirea situaţiei de fapt şi greşita interpretare de către instanţa de apel a probelor administrate în cauză, împrejurare care situează analiza acestora în sfera controlului de temeinicie şi nu în aceea a controlului de legalitate configurat expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ.
Prin urmare, cum recursul nu este o cale de atac devolutivă care să permită reanalizarea situaţiei de fapt şi reinterpretarea probelor, nefiind posibilă nici reîncadrarea criticilor în alte motive de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nu se poate realiza un examen al deciziei atacate, sub aspectul legalităţii acesteia.
În concluzie, cu referire la motivele invocate se va reţine că recurenta prin argumentele aduse a cerut instanţei de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond şi nu doar să verifice decizia instanţei de apel în ce priveşte modul de aplicare a legii.
Totodată, se constată că la data de 18 mai 2013, recurenta a depus completări la motivele de recurs, aflate la dosarul de recurs.
Potrivit art. 301 C. proc. civ. termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii dacă legea nu dispune altfel, iar recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, art. 303 alin. (1) C. proc. civ.
Faţă de aceste prevederi legale, criticile invocate de recurentă, în completările Ia motivele de recurs depuse Ia dosar, nu vor fi examinate, acestea fiind depuse cu depăşirea termenului legal de 15 zile, decizia instanţei de apel fiindu-i comunicată Ia 13 iulie 2012, conform dovezii de la dosarul de apel.
În consecinţă, pentru considerentele reţinute, cum instanţa de apel a pronunţat o decizie conformă cu textele legale incidente în cauză, aplicate corect la situaţia de fapt stabilită, motiv pentru care, Înalta Curte, va respinge recursul ca nefondat conform dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A. SRL Bucureşti, împotriva deciziei civile nr. 313 din 29 iunie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă.
Irevocabilă
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2013.