Appeal admitted; cinema sale obligation vacated—asset passed inalienably into public domain

Decizia nr. 369/2016

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentinţa comercială nr. 10609 din 10 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de SC A. SRL, obligând pârâta Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor „Româniafilm” la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu reclamanta privind activul - bun imobil Cinematograful „B.” situat în Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud; a fost respins capătul de cerere privind daunele cominatorii, ca neîntemeiat.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta R.A.D.E.F. a declarat apel, care, prin decizia comercială nr. 232 din 06 mai 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost admis, a fost schimbată în tot sentinţa atacată în sensul că a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei R.A.D.E.F. şi a fost respinsă acţiunea ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva deciziei pronunţată în apel, reclamanta SC A. SRL a declarant recurs, iar prin decizia nr. 1070 din 29 februarie 2012 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul, a casat decizia comercială nr. 232 din 06 mai 2011 şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând, în esenţă, că pârâta are calitate procesuală pasivă, întrucât atâta timp cât activul din litigiu nu a fost predat pe bază de protocol unităţii teritoriale în condiţiile art. 8 din Legea nr. 303/2008, aceasta nu şi-a pierdut calitatea de administrare a imobilului.

Rejudecând după casare, instanţa de apel a reţinut, că intimata-pârâtă utilizează imobilul în litigiu în baza contractului de închiriere încheiat cu apelanta în 16 aprilie 2004.

S-a constatat că prin adresa din 25 noiembrie 2004 apelanta a transmis intimatei oferta privind vânzarea activului - Cinematograful „B.”, vânzare ce urma a se desfăşura conform Ordinului Ministrului Culturii şi Cultelor nr. 2461/2004 prin care au fost aprobate Normele metodologice privind vânzarea prin negociere directă şi încheierea contractelor de leasing imobiliar pentru unele active aflate în patrimoniul R.A.D.E.F.

Intimata a demarat procedura de cumpărare a activului prin scrisoarea de intenţie înregistrată la R.A.D.E.F. în 08 decembrie 2004.

Primind oferta, apelanta a declanşat procedura de vânzare, aprobând în Consiliul de Administraţie lista activelor propuse pentru vânzare prin negociere directă şi încheierea contractelor de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, printre active numărându-se şi Cinematograful „B.” din Bistriţa.

Ulterior acceptării ofertei, apelanta a comunicat intimatei prin adresa din 08 aprilie 2005 faptul că procedura de vânzare este sistată urmare a unui Ordin al Ministrului Culturii şi Cultelor.

Prin adresa din 14 noiembrie 2006 apelanta învederează intimatei faptul că procedura de vânzare a fost reluată, o convoacă pentru demararea procedurilor premergătoare, însă tară a se încheia contractul de vânzare-cumpărare.

Evocând prevederile art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 346/2004 conform căruia activele utilizate de întreprinderile mici şi mijlocii în baza contractului de închiriere (...) încheiate cu regiile autonome (...) vor fi vândute, la solicitarea locatarului, la preţul negociat, stabilit pe baza raportului de evaluare întocmit de un expert acceptat de părţi, instanţa a apreciat ca fiind îndeplinită condiţia impusă de art. 12 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 346/2004 în sensul că apelanta a făcut oferta de vânzare a activului, reţinându-se că, după emiterea ofertei de vânzare, apelanta să continue procedura iniţiată de către aceasta, în caz contrar fiind lezat dreptul conferit de textul de lege întreprinderilor mici şi mijlocii de a cumpăra activele disponibile ale regiei autonome.

S-a reţinut că activul în litigiu este, potrivit art. 13 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 346/2004, disponibil.

Astfel, potrivit ultimei modificări a O.U.G. nr. 47 din 11 mai 2011 privind reglementarea situaţiei juridice a unor săli şi grădini de spectacol cinematografic, precum şi a altor imobile, activul - Cinematograf „B.” situat în municipiul Bistriţa, se află la poziţia 20 din anexa nr. 1 a ordinului, aflându-se în administrarea apelantei R.A.D.E.F.

Având în vedere cele reţinute, constatând că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, prin decizia civilă nr. 295 din 22 iunie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a respins apelul declarat de pârâta R.A.D.E.F. Bucureşti, ca nefondat.

Împotriva deciziei instanţei de apel, pârâta R.A.D.E.F. Bucureşti a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate şi, pe cale de consecinţă, menţinerea ca fiind temeinică şi legală a deciziei comerciale nr. 232 din 06 mai 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în Dosarul nr. x/3/2009, iar pe fond desfiinţarea sentinţei comerciale nr. 10.609 din 10 noiembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială.

După un scurt istoric al cauzei, în argumentarea recursului, pârâta susţine, în esenţă, că în prezent, activul cinematograf „B.” situat în Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud, este un imobil aflat în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale şi în administrarea R.A.D.E.F., instanţa de apel reţinând fără temei că acesta a reintrat în domeniul privat al statului prin O.U.G. nr. 47/2011.

Pe de altă parte, apreciază recurenta, chiar şi în ipoteza în care s-ar admite că imobilul nu se află în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale, în cauză nu sunt întrunite condiţiile legale pentru obligarea recurentei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a activului Cinematograf „B.” situat în Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud.

Arată că, iniţial, imobilul a fost înscris în anexa nr. 1 a O.G. nr. 39/2005 la poziţia 44, aflându-se potrivit acestei ordonanţe, în domeniul privat al statului şi în administrarea R.A.D.E.F.

Acest regim juridic stabilit prin O.G. nr. 39/2005 a fost modificat prin Legea nr. 303/2008 privind aprobarea O.U.G. nr. 7/2008 pentru modificarea şi completarea O.G. nr. 39/2005 privind cinematografia, precum şi pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea O.G. nr. 39/2005.

Pct. 8 din Legea nr. 303/2008 dispune imperativ că „la data intrării în vigoare a prezentei legi, sălile şi grădinile de spectacol cinematografic, prevăzute în anexa nr. 1 la O.G. nr. 39/2005 privind cinematografia, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 328/2006, cu modificările şi completările ulterioare, aflate în domeniul privat al statului şi în administrarea R.A.D.E.F., împreună cu terenurile şi bunurile mobile aferente, trec în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale locale, comunale, orăşeneşti, municipale şi al sectoarelor municipiului Bucureşti, după caz, şi în administrarea consiliilor locale respective”.

Prin urmare, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 303/2008, toate sălile şi grădinile de spectacol cinematografic menţionate în anexa nr. 1 a O.G. nr. 39/2005 au trecut în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor locale.

În opinia recurentei, dispoziţiile Legii nr. 303/2008 sunt clare atât în ceea ce priveşte momentul de la care imobilele prevăzute în anexa nr. 1 a O.G. nr. 39/2005 au intrat în domeniul public, cât şi modalitatea în care s-a realizat trecerea, menţionând expres: „la intrarea în vigoare a prezentei legi (...) bunurile trec în domeniul public (...)”.

Astfel, apreciază recurenta, din analiza prevederilor Legii nr. 303/2008 rezultă că trecerea bunurilor în domeniul public s-a produs ope legis la data intrării în vigoare a acestui act normativ, argumentele reclamantei (lipsa unui protocol de predare-primire şi a unei hotărâri din partea consiliului local de asumare a protocolului) nefiind de natură a duce la o concluzie contrară.

Încheierea protocolului de predare şi asumarea acestuia printr-o hotărâre a consiliului local sunt doar operaţiuni tehnice prin care se pune în executare dispoziţia legală ce schimbă în mod direct regimul juridic al bunului şi nu acte translative ale dreptului de proprietate.

Recurenta consideră că instanţa de apel a interpretat în mod eronat prevederile O.U.G. nr. 47/2011 apreciind că această din urmă reglementare a adus o nouă modificare a regimului juridic al imobilelor în sensul că acestea au fost readuse în domeniul privat al statului şi în administrarea R.A.D.E.F.

Soluţia instanţei, susţine recurenta, este lipsită de fundament legal, întrucât prin această ordonanţă s-a procedat numai la schimbarea titularului dreptului de administrare a sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic întrucât, nemaiîncheindu-se protocolul, acestea nu mai sunt administrate de consiliile locale, ci de R.A.D.E.F.

Astfel, în lipsa unor dispoziţii exprese în acest sens, instanţa de apel nu poate aprecia că legiuitorul a urmărit să procedeze la schimbarea regimului juridic al bunurilor. Instanţa de judecată nu se poate substitui voinţei legiuitorului şi nu poate interpreta un act normativ peste voinţa acestuia. atribuind unei reglementări legale, efecte juridice ce nu au fost avute în vedere de legiuitor.

De asemenea, nu există niciun temei legal pentru a aprecia că O.U.G. nr. 47/2011 reface lista imobilelor care trec în domeniul public, în condiţiile în care trecerea bunurilor în domeniul public operase deja încă de la intrarea în vigoare a Legii nr. 303/2008, iar O.U.G. nr. 47/2011 nu poate anula efectele juridice ale acestei legi.

Legea nr. 303/2008 reglementează regimul juridic al bunurilor cu destinaţia specială de săli şi grădini de spectacol cinematografic, fiind în privinţa tuturor acestor imobile, o lege specială ce cuprinde dispoziţii exprese şi imperative care nu pot fi înlăturate de la aplicare.

Activul cinematograf „B.” situat în Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud, se află sub incidenţa Legii nr. 303/2008, astfel că după intrarea în vigoare a acestui act normativ nu se mai poate pune în discuţie aplicarea prevederilor ce reglementează vânzarea activelor disponibile ale regiilor autonome - Legea nr. 346/2004.

Instanţa de apel, mai susţine recurenta, a făcut o aplicare greşită a legii şi atunci când a dispus obligarea R.A.D.E.F. la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a activului cinematograf „B.” situat în Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud, ceea ce atrage nelegalitatea hotărârii recurate. Astfel, pe lângă dispoziţiile Legii nr. 346/2004 la vânzarea sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic trebuie să se ţină seama obligatoriu şi de dispoziţiile legale cu caracter special ce reglementează regimul juridic al acestei categorii de imobile.

De asemenea, art. 67 al O.G. nr. 39/2005 care prevedea posibilitatea vânzării sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic a fost abrogat expres prin Legea nr 303/2008.

Este evident că O.G. nr. 39/2005, H.G. nr. 1874/2006 şi Legea nr. 303/2008 sunt reglementări cu caracter special faţă de Legea nr. 346/2004 având în vedere destinaţia specială a imobilului cu privire la care se solicită încheierea contractului de vânzare-cumpărare, astfel că în măsura în care acestea nu mai prevăd posibilitatea şi modalitatea de înstrăinare a acestor imobile, o atare soluţie nu mai poate fi dispusă de către instanţa de judecată învestită în acest sens.

Sub un alt aspect, recurenta critică decizia atacată, apreciind că instanţa de apel trebuia să facă o corectă aplicare a legii şi să ţină seama de limitele drepturilor R.A.D.E.F. asupra imobilului în cauză.

Aceasta întrucât R.A.D.E.F. este titular doar al unui drept de administrare al activului cinematograf „B.” situat în Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud, drept în virtutea căruia nu are prerogativa dispoziţiei pentru a putea înstrăina acest imobil.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 308 alin. (2) C. proc. civ., intimata-reclamantă SC A. SRL Bistriţa a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susţinând, în esenţă, că reclamanta este beneficiara dreptului de a cumpăra activul, creanţa acesteia constituind un „interes patrimonial” suficient de bine stabilit în dreptul intern şi care ţine de noţiunea de „bun” la care se referă art. 1 din Protocolul nr. 1.

Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, ţinând cont şi de apărările intimatei-reclamante formulate prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele care succed:

În raport de motivele de recurs şi susţinerile din întâmpinare apreciază că problema de drept care trebuie dezlegată se referă la posibilitatea transferării dreptului de proprietate asupra bunului (Cinematograful „B.” situat în Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud) în patrimoniul reclamantei, situaţie în raport de care pârâta să poată fi obligată să încheie contractul de vânzare-cumpărare, în condiţiile şi cu respectarea cadrului legal normativ în vigoare la momentul formulării cererii de cumpărare a imobilului în litigiu.

Din succesiunea actelor normative incidente în speţă se constată că potrivit O.G. nr. 39 din 14 iulie 2005 privind cinematografia, Cinematograful „B.” situat în Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud se află înscris în anexa nr. 1 a ordonanţei, anexă care cuprinde sălile şi grădinile de spectacol cinematografic care se află în proprietatea privată a statului şi în administrarea R.A.D.E.F.

O.G. nr. 39/2005 a fost aprobată prin Legea nr. 328 din 14 iulie 2006, cu modificări şi completări, însă dispoziţiile referitoare la dreptul de proprietate privată al statului asupra Cinematografului „B.” au fost menţinute.

La data de 02 ianuarie 2009 a intrat în vigoare Legea nr. 303/2008 privind aprobarea O.U.G. nr. 7/2008 pentru modificarea şi completarea O.G. nr. 39/2005 privind cinematografia, precum şi pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea O.G. nr. 39/2005 privind cinematografia.

Acest act normativ menţionează la pct. 8 al articolului unic că legislaţia anterioară reprezentată de O.U.G. nr. 7/2008 şi Legea nr. 328/2006 se modifică astfel: „La data intrării în vigoare a prezentei legi, sălile şi grădinile de spectacol cinematografic, prevăzute în anexa nr. 1 la O.G. nr. 39/2005 privind cinematografia, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 328/2006, cu modificările şi completările ulterioare, aflate în domeniul privat al statului şi în administrarea R.A.D.E.F., împreună cu terenurile şi bunurile mobile aferente, trec în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale locale, comunale, orăşeneşti, municipale şi al sectoarelor municipiului Bucureşti, după caz, şi în administrarea consiliilor locale respective”.

Faţă de caracterul imperativ al acestor prevederi legale rezultă că de la data intrării în vigoare a Legii nr. 303/2008, respectiv 02 ianuarie 2009, regimul juridic al sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic menţionate în anexa O.G. nr. 39/2005 a fost schimbat ope legis, în sensul că acestea au trecut din proprietatea privată a statului în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale şi din administrarea R.A.D.E.F., în administrarea consiliilor locale respective.

Or, dispoziţiile Legii nr. 303/2008 sunt imperative privind schimbarea regimului juridic al sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic împreună cu terenurile şi bunurile mobile aferente, în sensul că la data intrării în vigoare a acestei legi, sălile de cinematograf aflate în proprietatea privată a statului şi în administrarea R.A.D.E.F. erau prin efectul legii scoase din proprietatea privată a statului şi trecute în proprietatea publică a unităţilor administrativ teritoriale.

Legea nr. 303/2008 nu prevede nicio excepţie de la schimbarea regimului juridic al bunurilor ce intră sub incidenţa acesteia, referindu-se la toate sălile şi grădinile cinematografice cuprinse în anexa nr. 1 a O.G. nr. 39/2005, indiferent de eventualele acte juridice de care ar fi afectate acestea cum este şi cazul Cinematografului „B.” situat în Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud.

Faţă de considerentele expuse, rezultă că trecerea imobilului din litigiu în domeniul public al unităţilor administrativ teritoriale s-a realizat prin efectul Legii nr. 303/2008, independent de încheierea unui protocol de preluare, situaţie în raport de care acest imobil nu mai poate fi vândut, conform dispoziţiilor art. 136 din Constituţia României.

Având în vedere că prin Legea nr. 303/2008, activul în cauză, Cinematograful „B.” situat în Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud, a intrat în domeniul public al unităţii administrative teritoriale, rezultă că, în conformitate cu art. 136 alin. (4) din Constituţia României, acesta are regimul unui bun inalienabil, prin urmare nu poate face obiectul vânzării astfel cum în mod greşit au reţinut instanţele anterioare.

În consecinţă, contrar celor reţinute de instanţa de apel, dispoziţiile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 346/2004 nu sunt incidente în cauza de faţă în raport cu prevederile Legii nr. 303/2008, iar neîncheierea contractului de vânzare-cumpărare între reclamantă şi pârâtă este consecinţa unui impediment legal, apariţia Legii nr. 303/2008.

Odată cu apariţia O.U.G. nr. 47/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 365 din 25 mai 2011 - legiuitorul a eliminat încheierea protocolului reglementat de vechea legislaţie, ca urmare a faptului că majoritatea autorităţilor administraţiei publice locale nu au întreprins măsurile legale şi procedurale pentru preluarea cinematografelor în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale locale, comunale, orăşeneşti, municipale şi al sectoarelor municipiului Bucureşti, după caz, şi în administrarea consiliilor locale respective.

De precizat este faptul că, potrivit aceleiaşi norme legale enunţate mai sus, legiuitorul a lămurit regimul juridic al imobilelor administrate de pârâtă, în sensul că acestea trec din proprietatea privată a statului în proprietatea publică a statului.

O.G. nr. 47 din 11 mai 2011 privind reglementarea situaţiei juridice a unor săli şi grădini de spectacol cinematografic, precum şi a altor imobile, stipulează la art. 1 alin. (1) că, pentru sălile de cinematograf împreună cu terenurile şi bunurile mobile aferente, prevăzute în anexa nr. 1, aflate, în domeniul privat al statului şi în administrarea R.A.D.E.F., începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, nu mai pot fi încheiate protocoale între primarul unităţii administrativ-teritoriale beneficiare şi reprezentantul R.A.D.E.F., astfel cum prevăd dispoziţiile art. II pct. 5 din Legea nr. 328/2006 privind aprobarea O.G. nr. 39/2005 privind cinematografia, cu modificările şi completările ulterioare.

În expunerea de motive a O.U.G. nr. 47/2011 se precizează că având în vedere faptul că majoritatea autorităţilor administraţiei publice locale nu au întreprins măsurile legale şi procedurale pentru preluarea cinematografelor în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale locale, inclusiv al sectoarelor municipiului Bucureşti şi în administrarea consiliilor locale respective şi pentru a identifica, din punct de vedere legal titularul dreptului de administrare care să ia măsurile urgente care se impun în vederea evitării consecinţelor negative imediate care pot fi cauzate de unele dintre imobilele aflate în stare avansată de degradare sau chiar de prăbuşire, s-a adoptat această ordonanţă de urgenţă.

Din expunerea dispoziţiilor legale referitoare la titularul dreptului de proprietate asupra Cinematografului „B.” se constată că pârâta R.A.D.E.F. nu a deţinut dreptul de proprietate asupra imobilului şi că, în consecinţă, nu a avut nici dreptul de dispoziţie asupra acestuia pentru a-l înstrăina.

La data de 08 octombrie 2009 când reclamanta a introdus acţiunea, pârâta nu putea dispune vânzarea cinematografului, deoarece nu era proprietara bunului, recunoscându-i-se numai un drept de administrare asupra acestuia.

Prin urmare, în mod greşit instanţa de apel a apreciat că se impune menţinerea soluţiei primei instanţe vizând obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu reclamanta privind activul - bun imobil Cinematograful „B.” situat în Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud.

Contrar susţinerilor intimatei-reclamante, aceasta nu este titulara unui bun susceptibil de protecţie în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi nici nu poate pretinde o încălcare a dreptului de proprietate, întrucât pârâta, astfel cum s-a arătat anterior, nu a fost niciodată titulara unui drept de proprietate asupra Cinematografului „B.”, ci a avut doar un drept de administrare asupra imobilului, în temeiul căruia, a avut dreptul să încheie contract de închiriere cu reclamanta.

Pentru raţiunile înfăţişate, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt fondate, fiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aşa încât, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta R.A.D.E.F. Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 295 din 22 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, va modifica decizia atacată în sensul că va admite apelul declarat de pârâta R.A.D.E.F. Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 10609 din 10 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, şi, în consecinţă, va respinge acţiunea în totalitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta R.A.D.E.F. Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 295 din 22 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă.

Modifică decizia atacată în sensul că admite apelul declarat de pârâta R.A.D.E.F. Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 10609 din 10 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, şi în consecinţă respinge acţiunea în totalitate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2016.