Contractual valuation of EU emission allowance transfers: legal basis for pricing tax invoices absent agreed fees

Decizia nr. 315/2016

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, la data de 03 iunie 2011, reclamanta SC A. Govora SA în contradictoriu cu SC B. SRL a solicitat obligarea pârâtei de a emite o factură fiscală pentru suma de 29.831.846,22 RON, la care se adaugă TVA în sumă de 5.668.050,78 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de B. în temeiul contractului de administrare din data de 11 noiembrie 2008, încheiat între aceasta din urmă şi A. Govora; obligarea B. la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta B. SRL a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, solicitând obligarea SC A. Govora SA la emiterea unei facturi fiscale la valoarea de 24.688.692 RON la care se adaugă TVA de 4.690.851 RON, valoare convenită de părţi pentru prima de administrare acordată în temeiul contractului de administrare din 11 noiembrie 2008, obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 13766 din 09 octombrie 2012 Tribunalul Bucureşti a admis cererea principală obligând pârâta la emiterea unei facturi fiscale pentru suma de 29.831.846,22 RON, la care se adaugă TVA în cuantum de 5.668.050,78 RON, reprezentând contravaloare servicii prestate de pârâtă în temeiul contractului de administrare din data de 11 noiembrie 2008 şi a respins cererea reconvenţională ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut în esenţă următoarele:

Potrivit contractului de administrare şi anexelor acestuia, a actului adiţional din 21 mai 2009, reclamantei-pârâte A. Govora i-au fost alocate din rezerva de Noi Intraţi aferentă perioadei 2008-2012 un număr de 1984177 EUA (respectiv certificate de emisii de gaze cu efect de seră), drept pentru care ulterior, îndeplinirea obligaţiilor contractuale, reclamanta-pârâtă a transferat cu titlu de primă de administrare, către B., 510.000 certificate EUA obţinute din rezerva de Noi Intraţi.

B. a avut în primul rând calitatea de prestator al serviciilor efectuate în legătură cu obţinerea cantităţii suplimentare de certificate EUA, iar, în al doilea rând, calitatea de beneficiar pentru serviciile de transfer a certificatelor EUA primite ca primă de administrare din partea reclamantei, iar A. Govora a avut în primul rând, calitatea de beneficiar al serviciilor efectuate în legătură cu obţinerea cantităţii suplimentare de certificate EUA, iar în al doilea rând, calitatea de prestator pentru serviciile de transfer a certificatelor EUA transferate ca primă de administrare către B.

Părţile au încheiat actul adiţional din 21 mai 2009 la contractul din 11 noiembrie 2008 în care au menţionat că SC B. SRL şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale privind obţinerea pentru SC A. Govora SA a alocării suplimentare din rezerva de Noi Intraţi, fiind îndreptăţită la obţinerea primei de administrare.

Pârâta B. era cea dintâi societate care avea obligaţia de a emite factură fiscală către A. Govora, deoarece B. SRL este cea care a prestat prima operaţiunea comercială constând în prestarea de servicii în vederea obţinerii de către reclamantă, din rezerva de Noi Intraţi, a unei cantităţi suplimentare de emisii de gaze cu efect de seră, operaţiune ulterior căreia reclamanta urma să transfere către B. prima de administrare.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC B. SRL Bucureşti, solicitând desfiinţarea sentinţei apelate, iar pe fondul cauzei respingerea cererii de chemare în judecată şi admiterea cererii reconvenţionale.

Prin decizia civilă nr. 262 din 03 aprilie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, reţinându-se în esenţă inexistenţa unui drept subiectiv al vreuneia dintre părţi în virtutea căruia să pretindă celeilalte părţi emiterea unei facturi fiscale, astfel încât în lipsa unui astfel de drept subiectiv civil, acţiunea este neîntemeiată.

Ca urmare a recursurilor declarate de ambele părţi împotriva acestei decizii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 381 din 5 februarie 2015, în urma admiterii acestora, a casat decizia recurată, fiind trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

S-a reţinut în motivarea deciziei că raportul juridic dintre părţi derivă din contractul încheiat de acestea, fiind unul de drept privat şi nu de drept fiscal, ceea ce denotă că dreptul subiectiv al părţilor rezidă în prevederile contractului de administrare de certificate de gaze cu efect de seră, ambele părţi justificând un drept subiectiv în sens larg, în virtutea căruia fiecare dintre ele pretinde celeilalte emiterea unei facturi pentru o anumită valoare considerată de acestea ca fiind cea corectă.

Temeiul obligaţiei de a face atât în ceea ce priveşte cererea principală, cât şi cererea reconvenţională are la bază convenţia părţilor, efectele generate de derularea acesteia ceea ce impunea instanţei de apel să le ia în considerare, cu respectarea dreptului disponibilităţii părţilor.

Prin decizia civilă nr. 995 din 11 iunie 2015 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins apelul formulat de apelanta-pârâtă SC B. SRL ca nefondat.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut în esenţă următoarele:

În temeiul contractului de administrare de certificate de gaze cu efect de seră, SC B. SRL a prestat în beneficiul A. Govora SA servicii de administrare a certificatelor de tip EUA, precum şi servicii privind întocmirea şi depunerea de documentaţii tehnice având ca finalitate obţinerea de certificate EUA acordate în cadrul Planului de Alocare aprobat prin H.G. nr. 60/2008.

Conform anexei nr. 2 la contract, în cazul în care, urmare a serviciilor de realizare a documentaţiei tehnice, administratorul va obţine un număr de certificate suplimentar faţă de valoarea estimată în caietul de sarcini, A. Govora urma să transfere către B. un procent de 50% din aceste certificate, drept prima de administrare.

La data de 15 decembrie 2010 A. Govora a emis factura fiscală pentru suma de 24.688.692 RON plus TVA 5.925.286,08 RON reprezentând 510.000 certificate EUA. La rândul său, B. a emis factura fiscală din 03 mai 2011 pentru suma de 24.688.692 RON plus TVA 4.690.857,48 RON reprezentând prestări servicii conform actului adiţional din 21 mai 2009.

Apelanta B. a prestat servicii ce au condus la obţinerea de către intimata A. Govora a unei cantităţi suplimentare de certificate de emisii de gaze cu efect de seră.

Conform concluziilor raportului de expertiză efectuat în prima judecare a apelului, la data încheierii actului adiţional din 21 mai 2009, un număr de 705.328 certificate intraseră deja în contul intimatei A. Govora, astfel încât prima operaţiune comercială constând în prestarea de servicii pentru obţinerea unor certificate suplimentare a fost efectuată de către apelanta B.

Prima instanţă a expus considerentele pe care şi-a întemeiat soluţia cât priveşte chestiunea de drept ce necesita a fi lămurită în cauză şi anume, căreia dintre părţi îi revenea obligaţia de a emite prima factură fiscală în raport de ordinea derulării operaţiunilor dintre acestea.

În ceea ce priveşte preţul ce urma să fie plătit pentru prestarea de servicii de către apelantă, s-a constatat că acesta nu este prevăzut în contract.

Cu privire la acest aspect, părţile prezintă poziţii divergente.

Curtea a apreciat că nu poate fi validat juridic punctul de vedere al apelantei în sensul că preţul a fost stabilit de către părţi de acord prin emiterea de către intimata A. Govora la data de 15 decembrie 2010 a facturii fiscale.

Această factură fiscală nu poate fi interpretată ca fiind un acord asupra preţului, din moment ce o factură fiscală nu reprezintă decât un instrument financiar contabil al intimatei, astfel încât nu i se poate atribui o valoare juridică a unui eventual act adiţional al contractului de administrare, prin care părţile să fi convenit valoarea serviciilor prestate, astfel cum tinde să acrediteze ideea apelantă.

Prin raportul de expertiză s-a stabilit că factura emisă de către intimata A. Govora la data de 15 decembrie 2010 are o valoare totală 0, motiv pentru care a fost corectată ulterior prin emiterea facturii fiscale din data de 06 mai 2011.

În lipsa dovedirii unui acord în acest sens între părţi în stabilirea preţului serviciilor, instanţa este obligată să se raporteze la dispoziţiile legale în vigoare de drept comercial şi fiscal, în raport de care apare ca fiind corectă soluţia primei instanţe de obligare a apelantei-pârâte la emiterea unei facturi fiscale la o valoare de 29.831.846,22 RON, la care se adaugă TVA în sumă de 5.668.050,78 RON, reprezentând preţul de referinţă, preţul de închidere al acestor certificate de pe piaţa de tranzacţionare Bluenext din ziua transferului, la cursul RON/euro publicat de B.N.R.

Curtea de Apel a avut în vedere dispoziţiile art. 40 C. com. şi art. 137 alin. (1) lit. e) C. fisc.

Nu poate fi reţinut argumentul apelantei în sensul că acest preţ i s-ar fi impus în urma constatărilor efectuate de organele fiscale în urma controlului exercitat la societatea intimată A. Govora, ci valoarea la care trebuie emisă factura fiscală rezultă din cuprinsul dispoziţiilor legale enunţate anterior.

Potrivit art. 3 din H.G. nr. 780/2006, certificatul de emisii de gaze cu efect de seră reprezintă titlul care conferă dreptul de a emite o tonă de dioxid de carbon echivalent într-o perioadă definită şi care este transferabil.

Transferul acestor certificate, având în vedere că acestea reprezintă titluri care constată dreptul de proprietate al purtătorului, reprezintă transferul dreptului de proprietate în favoarea deţinătorilor certificatelor.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B. SRL, criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

Motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Instanţa de apel, în rejudecare, a încălcat formele de procedură prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, cauza a fost soluţionată cu încălcarea aspectelor de drept dezlegate de instanţa de recurs având în vedere că examinarea dreptului subiectiv dedus judecăţii o realizează printr-o analiză fiscală a pretenţiilor asumate prin contract, identificând, în mod eronat, ca temei şi izvor, al obligaţiei de a face, dispoziţiile fiscale. Instanţa a pronunţat o soluţie nelegală, care nu reflectă şi nu are ca temei raportul juridic şi dispoziţiile legale de drept privat.

Pronunţarea soluţiei a avut la bază expertiza contabilă administrată în ciclul procesual casat şi a nesocotit principiul nemijlocirii administrării probelor.

Au fost încălcate principiul dreptului la apărare şi principiul contradictorialităţii întrucât instanţa a pronunţat hotărârea fără a pune în dezbaterea contradictorie a părţilor concluziile raportului de expertiză, întocmit în ciclu procesual casat.

Recurenta susţine că nu a putut să prezinte argumentele juridice cu privire la concludenţa răspunsurilor raportului de expertiză.

De asemenea, instanţa a soluţionat cauza în baza unor prevederi legale pe care nu le-a pus, în prealabil, în discuţia contradictorie a părţilor, schimbând temeiul juridic al cererilor, precum şi obiectul lor, fapt inadmisibil.

Obiectul acţiunilor în prezenta cauză nu l-a reprezentat determinarea preţului serviciilor de administrare, care este o acţiune cu natură juridică distinctă şi specifică.

Au fost nesocotite principiul dreptului la apărare şi principiul contradictorialităţii, principii care reprezintă o garanţie a asigurării dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. - decizia are la bază dispoziţii legale străine de natura pricinii, fiind construită o motivare în drept care nu corespunde mecanismului contractual de drept privat şi totodată nu corespunde nici obiectului cererilor deduse judecăţii.

Motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - decizia este dată cu aplicarea greşită a legii de drept substanţial, respectiv dispoziţiile legale de drept privat care guvernează acest raport juridic.

Motivarea în drept este construită exclusiv pe dispoziţii de drept fiscal, iar în privinţa dispoziţiilor art. 40 C. com. această motivare este străină de natura pricinii întrucât prezenta acţiune nu este o acţiune în determinarea preţului contractului de administrare.

În speţă, preţul contractului de administrare este clar determinat, fiind exprimat într-o cantitate de bunuri - 510.000 certificate de gaze cu emisii de seră de tip EUA.

Motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. - instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii, respectiv obligaţiile cuprinse în contractul de administrare ce face obiectul prezentului litigiu, schimbându-i natura acestuia.

Instanţa nu a avut în vedere natura serviciului de administrare prestat de recurentă, care avea caracter continuu şi care nu s-a consumat în totalitate la acel moment.

De asemenea, instanţa de apel a schimbat natura contractului de administrare prin modificarea conţinutului obligaţiei de prestare a serviciilor de administrare reţinând în mod greşit că prima de administrare s-ar datora pentru întocmirea documentaţiilor în vederea obţinerii de certificate de către A. Govora.

Determinarea valorică a preţului administrării, având ca obiect certificate, nu se poate raporta la o altă valoare decât cea agreată de părţi.

Instanţa de apel lipseşte de conţinut şi obiect acţiunea reclamantei A. Govora de emitere a facturii de o anumită valoare în data de 15 decembrie 2010.

Determinând în mod greşit faptul că obiectul contractului de administrare l-ar reprezenta doar întocmirea documentaţiei tehnice în vederea obţinerii de certificate, instanţa de apel a schimbat în mod inadmisibil conţinutul obligaţiei de aministrare cuprinsă în contractul încheiat de părţi.

Recurenta solicită casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În cauză, intimata SC A. Govora SA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

În ce priveşte motivul prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. şi de art. 315 alin. (1) C. proc. civ.:

Instanţa de apel a reţinut ca temei al pretenţiilor apelantei tocmai contractul de administrare încheiat între părţi şi a realizat o analiză amplă a obligaţiilor ce revin fiecăreia dintre părţi din convenţia încheiată, stabilind totodată situaţia de fapt şi ordinea cronologică a operaţiunilor derulate.

Aşa fiind, nu au fost încălcate dispoziţiile legale ale art. 304 pct. 5 şi nici dezlegările problemelor de drept statuate prin decizia de casare. Nu s-a reţinut în niciun caz o analiză fiscală a pretenţiilor asumate prin contract astfel cum susţine recurenta. Obiectul cauzei constă în obligaţia de a emite o factură fiscală care să conţină un preţ al prestaţiilor executate. Considerentele privind consecinţele fiscale derivate din raportul juridic contractual nu înseamnă că s-au reţinut ca temei şi izvor al obligaţiei de a face, dispoziţiile fiscale.

S-a reţinut de către instanţa de apel că potrivit contractului de administrare încheiat între părţi, recurenta-pârâtă B. SRL a prestat în beneficiul A. Govora SA servicii de administrare a certificatelor de tip EUA (emisii de gaze cu efect de seră), precum şi servicii privind întocmirea şi depunerea de documentaţii tehnice având ca finalitate obţinerea de certificate EUA acordate în cadrul Planului Naţional de Alocare aprobat prin H.G. nr. 60/2008.

Conform anexei nr. 2 la contract, în cazul în care, urmare a serviciilor de realizare a documentaţiei tehnice administratorul va obţine un număr de certificate suplimentar faţă de valoarea estimată în caietul de sarcini, intimata urma să transfere către recurenta B. un procent de 50% din aceste certificate, drept primă de asigurare.

Instanţa de apel nu a încălcat principiul dreptului la apărare şi principiul contradictorialităţii prin reţinerea concluziilor raportului de expertiză întocmit în ciclu procesual anterior. Aceasta deoarece expertiza a fost efectuată pentru lămurirea unor împrejurări de fapt astfel cum prevăd dispoziţiile art. 201 alin. (1) C. proc. civ. Aşa fiind, recurenta nu avea cum să prezinte argumente juridice cu privire la concludenta raportului de expertiză. Pe de altă parte, critici le referitoare la aprecierea probelor precum şi la situaţia de fapt nu constituie motive de nelegalitate care să se circumscrie prevederilor art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Părţilor li s-a asigurat posibilitatea de a lua cunoştinţă de cuprinsul dosarului, de a propune probe, de a face apărări şi de a-şi prezenta susţinerile.

În cauză nu s-a schimbat temeiul juridic al cererilor şi nici obiectul lor, instanţa de apel analizând motivele de apel invocate reţinând dezlegarea dată problemelor de drept dată prin decizia de casare. Nu s-a reţinut în considerentele deciziei recurate faptul că obiectul acţiunilor în prezenta cauză l-a reprezentat determinarea preţului serviciilor de administrare.

Decizia recurată cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, astfel că sunt respectate în cauză prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Aşa fiind, în cauză nu subzistă motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Cu toate că recurenta susţine că preţul contractului de administrare este clar determinat, fiind exprimat într-o cantitate de bunuri, respectiv 510.000 certificate de gaze cu emisii de seră de tip EUA, în realitate, părţile nu au prevăzut în contract nicio menţiune cu privire la preţ.

Mai mult chiar, astfel cum a reţinut în mod corect instanţa de apel, părţile prezintă poziţii divergente sub acest aspect.

Astfel, B. consideră că valoarea corectă a facturii fiscale trebuie să o reprezinte suma de 24.688.692 RON la care se adaugă TVA de 4.690.851 RON, susţinând că aceasta este valoarea convenită de părţi pentru prima de administrare acordată în temeiul contractului de administrare din 11 noiembrie 2008, respectiv valoarea convenită şi de către SC A. Govora prin emiterea facturii fiscale din 15 decembrie 2010.

Pe de altă parte, SC A. Govora apreciază că preţul corect este de 29.831.846,22 RON, la care se adaugă TVA în sumă de 5.668.050,78 RON, acesta fiind şi cel prevăzut în factura din 06 mai 2011, emisă în urma constatărilor efectuate de organele fiscale şi reprezentând preţul de închidere al unei platforme de tranzacţionare private.

Instanţa a procedat la raportarea la dispoziţiile legale în vigoare de drept comercial şi fiscal şi a stabilit valoarea facturii fiscale la 29.831.846,22 RON, la care se adaugă TVA în sumă de 5.668.050,78 RON, reprezentând preţul de referinţă preţul de închidere al acestor certificate de pe piaţa de tranzacţionare din ziua transferului, la cursul RON/euro publicat de B.N.R.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că instanţa de apel nu a interpretat greşit actul dedus judecăţii.

Raporturile juridice dintre părţi au drept temei contractul de administrare şi actul adiţional la acesta, iar recurenta B. are în primul rând calitatea de prestator de servicii.

Instanţa de apel nu a reţinut că prima de administrare s-ar datora pentru întocmirea documentaţiilor în vederea obţinerii de certificate de către A. Govora.

În realitate s-au reţinut următoarele:

„Deşi contractul încheiat iniţial de către părţi a fost denumit ca fiind contract de administrare, este evident din cuprinsul obiectului acestuia faptul că apelanta B. s-a obligat să obţină în beneficiul A. Govora SA certificate de tip EUA (emisii de gaze cu efect de seră), precum şi servicii privind întocmirea şi depunerea de documentaţii tehnice având ca finalitate obţinerea de certificate EUA. Ca urmare a prestării acestor servicii, intimata A. Govora şi-a asumat obligaţia de a vira aşa numita primă de administrare către B., primă ce a constat tocmai într-un număr de certificate EUA obţinute din rezerva de Noi Intraţi”.

Aşa fiind, instanţa de apel nu a schimbat conţinutul obligaţiei de administrare cuprinsă în contractul încheiat de părţi.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea deciziei rec urate, reţinând că instanţa de apel a respectat dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta SC B. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 995 din 11 iunie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 11 februarie 2016.