Corporate asset transfer: Distinction between absolute nullity for illicit cause/fraud of law and director liability for breach of fiduciary duties

Decizia nr. 309/2016

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea reclamanta SC A. SA Râmnicu Vâlcea a chemat în judecată pe pârâta SC B. SRL Craiova, solicitând să se constate nulitatea absolută a: proceselor verbale de licitaţie din 14 mai 2009 şi din 14 mai 2009, autentificate de BNP C.; a protocoalelor din 14 mai 2009 şi a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate din 5 august 2009 şi din 17 noiembrie 2009 de BNP C. cu privire la imobilele teren de 812 mp şi construcţii înscris în CF XX Râmnicu Vâlcea şi spaţiu comercial de 137,32 mp înscris în CF YY - CI U3 Râmnicu Vâlcea, iar odată cu constatarea nulităţii contractelor încheiate să se dispună şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul restituirii bunurilor imobile în proprietatea reclamantei şi rectificarea cărţii funciare în acest sens.

Prin sentinţa civilă nr. 7419 din 5 decembrie 2013, Tribunalul Vâlcea, secţia a II-a civilă, a respins cererea formulată de reclamantă şi a fost obligată aceasta la 5000 RON cheltuieli de judecată către pârâtă.

Tribunalul a reţinut în esenţă că temeiurile acţiunii nu au fost dovedite în speţă (cauza ilicită a actului juridic, frauda la lege, încălcarea dispoziţiilor art. 1308 C. civ.) pentru contractele în litigiu.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC A. SA, solicitând anularea ei şi pe fond admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Prin decizia nr. 107 din 30 aprilie 2014, Curtea de Apel Piteşti a respins ca nefondat apelul împotriva sentinţei nr. 7419 din 5 decembrie 2013.

Curtea de Apel a reţinut în esenţă că vânzările în discuţie nu contravin în sine scopului pentru care a fost înfiinţată societatea apelantă, iar faptul că, la un moment dat, reclamanta a apreciat că nu a realizat profitul aşteptat sau un profit just, nu invalidează actul juridic.

Cât priveşte fraudarea legii prin vânzarea imobilului către o persoană interpusă şi încălcarea în acest fel a dispoziţiilor art. 1441 şi art. 1443 raportat la art. 152 din Legea nr. 31/1990 şi a dispoziţiilor art. 225 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, Curtea a constatat că susţinerile apelantei nu se confirmă. Fraudarea legii este operaţiunea prin care sunt folosite anumite dispoziţii legale, dar nu în scopul pentru care au fost edictate, ci în vederea eludării altor dispoziţii legale imperative.

Cât priveşte încheierea vânzării prin persoană interpusă în intenţia de a eluda dispoziţiile art. 225 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, Curtea a constatat că nu erau incidente aceste dispoziţii legale, câtă vreme nu s-a dovedit interpunerea de persoană la care se referă textul de lege invocat.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs SC A. SA, solicitând modificarea deciziei, admiterea apelului, cu consecinţa admiterii acţiunii şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 403 din 10 februarie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a admis recursul împotriva deciziei nr. 107 din 30 aprilie 2014, pe care a casat-o, trimiţând cauza spre rejudecare.

Înalta Curte a reţinut că analiza afirmaţiilor de substanţă ale reclamantei nu a fost realizată corespunzător, iar aceasta nu a avut ca temei cercetarea materialului probator administrat în cauză.

A reţinut instanţa supremă că, dincolo de satisfacerea interesului social şi aprecierea profitabilităţii unei anumite operaţiuni comerciale, trebuia urmărit dacă scopul imediat al vânzării a fost deturnat.

S-a reţinut că frauda la lege şi cauza ilicită exprimate ca motive de nulitate ale actelor atacate în speţă nu pot fi analizate decât împreună, deoarece procedeul fraudei Ia lege, privit ca o modalitate de încălcare ocultă a legii prin paravanul creat de o aparenţă alternativă de legalitate, determină în mod necesar calitatea cauzei actului juridic. Aceasta presupunea analiza şi interpretarea tuturor probelor aduse în proces pentru dovedirea concertului fraudulos precum şi probele în apărare, analiză care nu s-a realizat deşi era esenţială pentru stabilirea legăturilor dintre persoanele arătate şi rolului pe care acestea l-au avut în întreg procesul de organizare şi finalizare a vânzării.

S-a constatat că revine instanţei de apel obligaţia de a verifica dacă obligaţiile legale de loialitate şi confidenţialitate ale directorului general al SC A. SA au fost încălcate şi dacă, în caz afirmativ, aceasta a afectat procedura licitaţiei cu vânzare atacată în cauză, arătându-se că vor fi avute în vedere relaţiile de interese pe care acesta le avea cu ceilalţi membrii ai comisiei de adjudecare şi dacă a putut influenţa adjudecarea bunurilor de către societatea pârâtă precum şi dacă această din urmă societate mai era în fapt controlată de acesta ori de către membrii familiei sale.

S-a indicat instanţei de apel să ţină seama de faptul că respectarea obligaţiilor şi a modului de acţiune a directorilor societăţii reclamante trebuie evaluat şi din perspectiva conţinutului art. 225 al Legii nr. 297/2004.

Prin decizia nr. 408/A-C din 16 aprilie 2015, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul declarat de reclamanta SC A. SA împotriva sentinţei nr. 7419 din 5 decembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, pe care a schimbat-o în sensul că a admis acţiunea şi a constatat nulitatea procesului verbal de licitaţie din 14 mai 2009 şi a protocolului din 14 mai 2009, a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 5 august 2009, a procesului verbal de licitaţie din 14 mai 2009, a protocolului din 14 mai 2009, a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 17 noiembrie 2009, cu repunerea părţilor în situaţia anterioară şi rectificarea corespunzătoare a CF nr. XX şi nr. YY - CI U4; a admis în parte cererea de obligare a intimatei-pârâte SC B. SRL la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 56.290 RON.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut următoarele:

Din raportul privind controlul tematic efectuat la SIF Oltenia SA de către C.N.V.M., rezultă că s-a constatat exercitarea defectuoasă a atribuţiilor d-lui D., care în calitatea pe care a deţinut-o, ar fi trebuit să urmărească o gestiune eficientă a patrimoniului societăţilor din portofoliul SIF Oltenia SA.

Nota privind poziţia reprezentantului SIF Oltenia SA în adunarea generală ordinară a acţionarilor de la SC A. SA din 15 ianuarie 2008, este aprobată de d-l D., care impune reprezentantului SIF votul pentru revocarea consiliului de administraţie şi votul pentru anumite persoane ca membrii ai CA, printre care E.

Referitor la vânzarea de active s-a reţinut că din punctul de vedere al comisiei de cenzori privind sesizarea unor aspecte de către SIF Oltenia, rezultă că toate spaţiile vândute în cursul anului 2009 au fost evaluate prin încredinţarea acestei operaţiuni unui evaluator, care nu a fost selectat în condiţiile unui concurs de oferte, bunurile fiind vândute către persoane care aveau calitatea de preşedinte de comisie, respectiv către SC B. SRL Craiova, firmă în care a fost acţionar E.

Referitor la SC A. SA Râmnicu Vâlcea s-a concluzionat că au fost identificate situaţii în care stabilirea şi asigurarea reprezentării SIF Oltenia SA în consiliul de administraţie la societăţile din portofoliu a fost realizată ca urmare a aprobării date de director, cu încălcarea prevederilor reglementărilor interne ale societăţii.

Curtea a constatat că, în vederea înstrăinării bunurilor, E. a beneficiat de sprijinul lui D., tatăl său, aceştia acţionând concertat în vederea dobândirii controlului societăţii.

Între directorul SC A. SA şi societatea pârâtă, adjudecatar la licitaţia imobilelor în discuţie, au existat relaţii strânse de lungă durată, care determină existenţa unui interes cu privire la scoaterea bunurilor din societatea condusă de către E., către o societate controlată de acesta.

Spaţiile au fost evaluate în perioada în care directorul SC A. SA era şi asociat şi administrator la SC B. SRL.

Declararea imobilelor ca neperformante nu se întemeiază pe date reale.

Prin hotărârea nr. 2 din 24 aprilie 2009, AGEA a aprobat ca vânzarea să se facă prin licitaţie publică, fără a se reţine condiţiile concrete de vânzare ori preţul de pornire, dimpotrivă fiind împuternicit consiliul de administraţie să efectueze demersuri pentru întocmirea rapoartelor de evaluare, stabilirea momentului vânzării, a preţurilor minime şi a condiţiilor de vânzare.

Curtea a reţinut că s-a urmărit fraudarea intereselor societăţii conduse de E., scopul operaţiunilor a căror nulitate se solicită în prezenta cauză fiind acela de a scoate bunurile din patrimoniul SC A. SA şi de a le transmite către o societate cu care se afla în relaţii strânse pârâta din prezenta cauză.

Cu privire la raportul dintre vânzătoare şi adjudecatar, este relevant şi faptul că, ulterior în luna mai 2009, după dobândirea bunurilor de către SC B. SRL, SC A. SA a încheiat cu SC F. SRL contract de prestări servicii pentru efectuarea de reparaţii la împrejmuirea imobilului din str. D., factura fiind emisă către vânzătoare, iar nu către SC B. SRL.

Situaţia aceasta susţine caracterul ilicit al cauzei contractelor de vânzare-cumpărare încheiate, cu consecinţa nulităţii absolute a acestora, prin incidenţa dispoziţiilor art. 966 raportat la art. 948 pct. 4 C. civ. anterior.

Persoanele din conducerea reclamantei au acţionat împotriva intereselor acesteia, creând aparenţa de legalitate a actelor încheiate, urmărind în realitate fraudarea intereselor reclamantei, prin scoaterea bunurilor din patrimoniul acesteia pentru o cauză ilicită, respectiv însuşirea şi utilizarea lor în scopuri personale.

Administratorii societăţii erau obligaţii să raporteze orice act juridic încheiat de către societate cu administratorii, angajaţii, acţionarii care deţin controlul şi cu persoanele implicate cu aceştia, a căror valoare cumulată reprezintă cel puţin echivalentul în RON a 50.000 euro.

Art. 1441 alin. (1) şi alin. (4) din Legea nr. 31/1990, arată că membrii consiliului de administraţie trebuie să-şi exercite mandatul cu prudenţa şi diligenta unui bun administrator, cu loialitate, în interesul societăţii, aceleaşi obligaţii fiind impuse de lege şi directorului societăţii, potrivit art. 152 şi art. 1532 alin. (6) din acelaşi act normativ.

Administratorul răspunde pentru daunele care au rezultat pentru societate, iar răspunderea directorului general este prevăzută şi în art. 8 din contractul de mandat.

Prevederea unei sancţiuni pecuniare pentru prejudiciile aduse societăţii nu este de natură sâ înlăture nulitatea actelor încheiate în condiţiile susmenţionate, acţiunea în răspundere fiind îndreptată împotriva administratorului sau directorului în timp ce nulitatea actului vizează însăşi societatea, ca parte a actului fraudulos încheiat prin reprezentanţii săi.

Potrivit dispoziţiilor art. 1308 pct. 2 C. civ. anterior, sub pedeapsă de nulitate, nu se pot face adjudecatari nici direct, nici prin persoane interpuse mandatarii averilor ce sunt însărcinaţi să vândă.

Faptul că societatea dobânditoare nu mai avea în structura sa ca asociat pe directorul societăţii vânzătoare, nu are relevanţă în condiţiile în care din cele reţinute mai sus, s-a constatat controlul continuu asupra primei societăţi şi ulterior încheierii contractelor de vânzare-cumparare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC B. SRL, criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

Motivarea hotărârii recurate este străină de natura pricinii, fiind reţinute de către instanţă ca argumente în dovedirea cauzei ilicite şi a concertului fraudulos, al caracterului ocult şi ilicit al licitaţiei, aspecte care exced atât cererilor cu care a fost învestită instanţa cât şi a raporturilor contractuale existente în cauză.

Aspectele reţinute de către instanţă despre familia G. şi despre funcţiile deţinute de membrii acestei familii, exced analizei prezentei cauze.

Instanţa trebuia să se limiteze în a analiza operaţiunea de vânzare în cauză, cu atât mai mult cu cât nulitatea absolută invocată trebuie să existe la data întocmirii actului, să fie contemporană cu acesta.

În cauză nu există niciun document ce vizează înstrăinarea bunului care să fie semnat de către tatăl directorului E.

La momentul încheierii actelor de înstrăinare şi actelor premergătoare acestora E. nu era asociat/administrator al societăţii B. SRL.

A pune în discuţie raţiunile şi considerentele AGEA din 24 aprilie 2009 a SC A. SA, prin care s-a hotărât vânzarea imobilelor care fac obiectul acţiunii reclamantei este greşit şi nu este permis de lege, deoarece votul acţionariatului majoritar a fost pentru, iar pe de altă parte AGEA nu a fost atacată, nu a făcut obiectul vreunei acţiuni judecătoreşti.

În cazul tuturor licitaţiilor organizate de SC A. SA s-a procedat în aceeaşi modalitate, publicaţiile de vânzare fiind realizate în aceleaşi condiţii, astfel că licitaţia organizată a fost transparentă, la licitaţii participând mai multe persoane juridice conform documentelor depuse chiar de către reclamantă.

Potrivit art. 225 din Legea nr. 297/2004 nu se sancţionează cu nulitatea absolută actul care nu a fost raportat de către administratorul societăţii tranzacţionate care a încheiat respectivul act.

Dispoziţiile art. 271 din Legea nr. 297/2004 prevăd posibilitatea antrenării răspunderii patrimoniale a administratorului a cărui culpă a fost constatată şi nu desfiinţarea actului comercial încheiat.

Nu este nul actul juridic care nu a adus societăţii profitul scontat, ci doar actul încheiat cu nerespectarea scopului social. În speţă, adunarea generală extraordinară a acţionarilor a decis vânzarea respectivelor active, însă hotărârea acestora nu a fost atacată. Mai mult decât atât, nu pentru toate imobilele înstrăinate în baza aceleiaşi hotărâri AGEA reclamanta a introdus acţiuni în instanţă.

Dat fiind faptul că raporturile dintre societate şi administratori sunt guvernate de regulile referitoare la mandate şi de cele speciale prevăzute de Legea societăţilor comerciale, membrii consiliului de administraţie îşi vor exercita mandatul cu prudenţă şi diligentă, obligaţii specifice contractului de mandat care se fundamentează pe calităţile intuitupersonae ale mandatarului.

Instanţa face o interpretare greşită a dispoziţiilor art. 1443 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 31/1990, care stabilesc răspunderea administratorului pentru daunele care au rezultat pentru societate, când acesta nu a înştiinţat despre operaţiunea efectuată, în raport de faptul că administratorul nu este parte în prezenta cauză.

Hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii întrucât instanţa de apel a analizat fictivitatea şi simularea comportamentelor conducerii executive a apelantei-reclamante, prin încălcarea obligaţiilor de loialitate şi transparenţă faţă de acţionari, teză susţinută de SC A. SA într-o modalitate prin care aceasta îşi susţine propria culpă.

SC B. SRL a intrat în insolvenţă, Tribunalul Dolj a dispus trecerea la faliment, fiind desemnat lichidator judiciar H. SPRL, care şi-a însuşit recursul.

Intimata SC A. SA a depus note scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat şi urmează a fi admis pentru următoarele considerente:

Obiectul acţiunii introductive îl constituie constatarea nulităţii absolute a proceselor verbale de licitaţie din anul 2009, autentificate de BNP C. şi a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate. Reclamanta SC A. SA a arătat că actele astfel încheiate au o cauză ilicită, au fraudat legea şi au încălcat dispoziţiile art. 1308 C. civ. şi pe cele ale Legii nr. 31/1990 şi ale Legii nr. 297/2004.

Prin decizia recurată s-a reţinut că prin hotărârea nr. 2 din 24 aprilie 2009, AGEA a aprobat ca vânzarea să se facă prin licitaţie publică, fără a se reţine condiţiile concrete de vânzare ori preţul de pornire, dimpotrivă fiind împuternicit consiliul de administraţie să efectueze demersuri pentru întocmirea rapoartelor de evaluare, stabilirea momentului vânzării, a preţurilor minime şi a condiţiilor de vânzare.

Înalta Curte reţine că această hotărâre AGEA nu a fost nicicând contestată şi nu s-a cerut anularea ei.

Cu toate acestea, prin decizia recurată se reţine că procedura concretă a fost deturnată de la scopul său, pentru a se ajunge la scoaterea bunurilor din patrimoniul societăţii cu consecinţa punerii lor la dispoziţia unor persoane din conducerea societăţii.

Instanţa de apel nu a arătat care sunt motivele pe care se sprijină pentru a ajunge la această concluzie, astfel că în cauza sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În realitate, întreaga motivare a deciziei recurate are ca şi concluzie faptul că s-a urmărit fraudarea intereselor societăţii conduse de E., scopul operaţiunilor a căror nulitate se solicită în prezenta cauză fiind acela de a scoate bunurile din patrimoniul SC A. SA şi de a le transmite către o societate cu care se afla în relaţii strânse, pârâta din prezenta cauză.

Aceasta însă nu înseamnă frauda la lege. Se socoteşte fraudă la lege, când anumite norme legale sunt folosite nu în scopul în care au fost edictate ci pentru eludarea altor norme legale imperative, cu alte cuvinte o nesocotire ocultă a legii, prin abaterea unor dispoziţii legale de la sensul şi spiritul lor.

Frauda la lege poate fi reţinută în situaţia existenţei cumulative a următoarelor condiţii: manifestarea de voinţă a părţilor raportului juridic, folosirea unor mijloace licite care în condiţii normale nu ar fi putut fi utilizate, intenţia părţilor de a frauda normele legale şi un rezultat ilicit.

Instanţa de apel nu identifică norma legală eludată prin concertul fraudulos şi nici nu arată care a fost mecanismul prin care părţile şi-au creat în mod intenţionat condiţiile pentru a se sustrage de la incidenţa unor norme legale mai puţin favorabile şi prin care au fost supuse unor dispoziţii legale mai avantajoase.

Motivarea instanţei reţine în mod constant controlul activităţii societăţii recurente de către familia G., ceea ce nu conturează existenţa fraudei la lege, ci fraudarea intereselor societăţii reclamante.

De altfel, instanţa de apel reţine: „persoanele din conducerea reclamantei au acţionat împotriva intereselor acesteia, creând aparenţa de legalitate a actelor încheiate, urmărind în realitate fraudarea intereselor reclamantei, prin scoaterea bunurilor din patrimoniul acesteia pentru o cauză ilicită, respectiv însuşirea şi utilizarea lor în scopuri personale".

Potrivit dispoziţiilor art. 1441 şi art. 1443 din Legea nr. 31/1990, care vizează obligaţia de prudenţă, diligentă, loialitate, confidenţialitate şi, respectiv obligaţia de informare şi abţinere în caz de conflict de interese, ce revin administratorilor/directorilor doar în raportul lor cu societatea pentru care au încheiat actul juridic, se apreciază că încălcarea obligaţiilor poate atrage răspunderea personală a administratorilor/directorilor doar faţă de societatea în raport cu care trebuia să le execute.

Conform dispoziţiilor art. 1443 alin. (4): „Administratorul care nu a respectat prevederile alin. (1) şi alin. (2) răspunde pentru daunele care au rezultat pentru societate".

Aşadar, dispoziţiile Legii nr. 31/1990 nu prevăd sancţiunea nulităţii actelor juridice încheiate de societate, ci, în măsura în care, administratorul nu respectă prevederile legale, acesta răspunde pentru daunele care au rezultat.

Invocarea prevederilor art. 1443 din Legea nr. 31/1990 care reglementează instituţia răspunderii juridice a persoanelor care au încălcat obligaţiile de diligentă, respectiv de prudenţă faţă de societate prin actele încheiate în numele acesteia nu pot conduce la constatarea nulităţii absolute a actului încheiat. Sancţiunea lipsirii de efecte a actului juridic încheiat cu încălcarea prevederilor legale menţionate nu este subsecventă antrenării răspunderii persoanelor care reprezintă societatea.

Actul respectiv este valid în condiţiile în care partea contractantă a urmărit un scop social distinct de interesele persoanelor ce reprezentau societatea.

În speţă, la data de 10 februarie 2009, în cadrul SC B. SRL figurează ca asociat unic I. şi nu un membru al familiei G.

Pe de altă parte, art. 225 din Legea nr. 297/2004 nu sancţionează cu nulitatea absolută actul care nu a fost raportat de către administratorul societăţii tranzacţionate care a încheiat respectivul act.

Culpa în nerespectarea prevederilor art. 225 din Legea nr. 297/2004 îi revine administratorului societăţii tranzacţionate, iar în speţă acesta este administratorul societăţii reclamante SC A. SA.

Societatea reclamantă invocă în acest mod culpa propriilor reprezentanţi.

Pe de altă parte, nu s-a dovedit că există o cauză ilicită care să conducă la nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare şi a actelor premergătoare.

Potrivit dispoziţiilor art. 968 C. civ., cauza este ilicită când este prohibită de legi sau este contrară bunelor moravuri şi ordinii publice.

Ceea ce interesează pentru valabilitatea cauzei actului juridic este ca aceasta să existe, să fie reală, licită şi morală.

Concluzia instanţei de apel pentru constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare constă în faptul că s-a urmărit fraudarea intereselor reclamantei de către E. deoarece scopul operaţiunilor a fost acela de a scoate bunurile din patrimoniul SC A. SA şi dea le transmite către SC B. SRL cu care acesta avea strânse legături.

În condiţiile în care, la momentul vânzării, E. nu era asociat ori administrator al SC B. SRL şi nici nu s-a dovedit că rude ale acestuia sunt asociaţi/administratori în respectiva societate la acel moment nu s-a făcut dovada că imobilele au fost adjudecate de E. prin persoană interpusă - SC B. SRL.

Pentru a se constata nulitatea absolută a contractelor de vânzare este necesar a se face dovada încălcării dispoziţiilor legale la momentul încheierii acestor contracte.

Vânzarea imobilelor în discuţie nu este în sine un act care să contravină scopului societăţii SC A. SA, fiind fundamentat pe argumentul lichidării unor active neperformante.

Aşadar, în speţă nu există o cauză ilicită şi nici frauda la lege care să conducă la constatarea nulităţii absolute a actelor juridice încheiate.

Vânzarea bunurilor s-a realizat în urma unei decizii a acţionarilor prin procedura licitaţiei publice stabilită de către aceştia, cu respectarea prevederilor legale, iar pe de altă parte, Legea nr. 31/1990 nu sancţionează cu nulitatea absolută sau relativă actul juridic încheiat de o societate cu un terţ, chiar şi în ipoteza depăşirii, de către organele societare a puterilor ce le-au fost conferite, pentru motivul că un astfel de act juridic poate fi sancţionat cu nulitatea doar pentru cauze care privesc condiţiile de fond şi de formă de la data încheierii acestuia.

În cauză nu au fost încălcate dispoziţiile art. 1308 C. civ., întrucât la momentul vânzării, societatea dobânditoare nu avea în structura sa pe directorul societăţii vânzătoare.

Faptul că există mai multe dosare care vizează constatarea nulităţii vânzării unor imobile aparţinând SC A. SA nu constituie un motiv pentru reţinerea nulităţii actelor juridice din prezenta cauză, câtă vreme trebuie analizate pentru fiecare vânzare în parte dacă au fost respectate dispoziţiile legale la momentul încheierii respectivelor contracte.

Faţă de aceste considerente, apreciind că în cauză sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul şi să modifice decizia recurată în sensul că va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC A. SA Râmnicu Vâlcea împotriva sentinţei nr. 7419 din 5 decembrie 2013 a Tribunalului Vâlcea, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu opinie majoritară:

Admite recursul declarat de pârâta SC B. SRL prin lichidator judiciar H. SRL Craiova împotriva deciziei nr. 408/A-C din 16 aprilie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o modifică în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC A. SA Râmnicu Vâlcea împotriva sentinţei nr. 7419 din 05 decembrie 2013 a Tribunalului Vâlcea, secţia a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 11 februarie 2016.

Cu opinia separată a doamnei judecător J.:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC B. SRL prin lichidator judiciar H. S.R.L. Craiova împotriva deciziei nr. 408/A-C din 16 aprilie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Obligă recurenta-pârâtă SC B. SRL prin lichidator judiciar H. SRL Craiova la plata sumei de 10.951,68 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă SC A. SA Râmnicu Vâlcea.

Opinie separată

Apreciez că se impune respingerea recursului ca nefondat, având în vedere următoarele considerente.

Reclamanta SC A. SA Râmnicu Vâlcea, a investit instanţa de judecată cu o acţiune în constatarea nulităţii absolute a proceselor verbale de licitaţie din 14 mai 2009 şi din 14 mai 2009 şi a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate din 5 august 2009 şi din 17 noiembrie 2009 la BNP C. întemeiată pe dispoziţiile art. 948 pct. 4, art. 966 şi 968 C. civ., art. 1308 C. civ., art. 1441, art. 1443-4, art. 150, art. 15312 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 şi art. 225 din Legea nr. 297/2004, susţinându-se că în raport de situaţia de fapt expusă, se relevă cauza ilicită a actului juridic şi frauda la lege.

Prin decizia de casare nr. 403 din 10 februarie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a indicat instanţei de apel, ca pe baza materialului probator administrat în cauză, să analizeze motivele de nulitate invocate, deoarece aceasta a reţinut că principalul motiv a fost reprezentat de preţul lezionar, prin raportare şi la ideea de profit ca scop al SC A. SA, dar nu acestea sunt premisele cauzei ilicite ca motiv de nulitate a actelor atacate; să analizeze scopul imediat al vânzării - dacă acesta a fost deturnat de la scopul prevăzut de lege; să verifice respectarea corectitudinii procedurii de licitaţie, prin evaluarea probelor administrate, ţinând seama de întregul context în care aceasta a fost pregătită şi realizată de către persoanele care aveau puterea de decizie şi control în legătură cu aceasta; să stabilească dacă aceste licitaţii au presupus asigurarea reală a unui proces competiţional transparent şi licit, prin analiza modului de acţiune a celor implicaţi atât ca organizatori, cât şi ca licitatori, modalitatea de a se ajunge la preţul de adjudecare constituind doar un argument pentru stabilirea modului de acţiune al părţilor, adus în scopul susţinerii cauzei ilicite; că frauda la lege şi cauza ilicită exprimate ca motive de nulitate ale actelor atacate în speţă nu pot fi analizate decât împreună, prin interpretarea tuturor probelor aduse în proces pentru dovedirea concertului fraudulos deoarece procedeul fraudei la lege, privit ca o modalitate de încălcare ocultă a legii prin paravanul creat de o aparenţă alternativă de legalitate, determină în mod necesar calitatea cauzei actului juridic, analiză care nu s-a realizat deşi era esenţială pentru stabilirea legăturilor dintre peroanele arătate şi rolul pe care acestea l-au avut în întreg procesul de organizare şi finalizare a vânzării.

Înalta Curte a stabilit cu caracter obligatoriu că instanţei de apel îi revine obligaţia de verificare a respectării îndatoririlor legale de loialitate şi confidenţialitate ale directorului general al SC A. SA, iar în caz afirmativ dacă aceasta a afectat procedura licitaţiei cu vânzare atacată în cauză, arătându-se relaţiile de interese pe care acesta le avea cu ceilalţi membri ai comisiei de adjudecare şi dacă a putut influenţa adjudecarea bunurilor de către societatea pârâtă, precum şi dacă această din urmă societate mai era în fapt controlată de E. ori de către membrii familiei sale.

Totodată, s-a indicat instanţei de apel să ţină seama de faptul că respectarea obligaţiilor şi a modului de acţiune a directorilor societăţii reclamante trebuie evaluat şi din perspectiva conţinutului art. 225 al Legii nr. 297/2004.

Pârâta SC B. SRL prin lichidator judiciar H. SRL Craiova, şi-a întemeiat recursul pe prevederile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ.

Având în vedere temeiurile acţiunii şi considerentele deciziei de casare se apreciază că primul motiv de recurs potrivit căruia aspectele reţinute de către instanţă despre familia G. şi despre funcţiile deţinute de membrii acestei familii exced analizei prezentei cauze este nefondat.

Potrivit art. 948 pct. 4 C. civ., una din condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii este o cauză licită, iar conform art. 966 C. civ., obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea nici un efect, texte de lege care se coroborează cu dispoziţiile art. 968 C. civ., potrivit cu care cauza este nelicită când este prohibită de lege, când este contrară bunelor moravuri şi ordinii publice.

Frauda la lege se răsfrânge asupra cauzei actului juridic, aceasta fiind ilicită dacă actul reprezintă numai mijlocul pentru a eluda aplicarea unei norme legale imperative şi este suficient ca scopul mediat concret şi subiectiv să fie ilicit sau imoral pentru a se anula actul.

Pentru a se analiza cauza ilicită şi fraudarea legii, esenţial în cauză pentru instanţa de apel era să stabilească comportamentele şi actele pregătitoare ale fraudei, modalitatea utilizată pentru încheierea şi executarea actului juridic afectat de cauze de nulitate, precum şi comportamentele ulterioare care să releve beneficiile extrase în urma actului juridic nul, beneficiile fiind subsumate scopului ilicit urmărit de la bun început.

Prin decizia de casare nr. 403 din 10 februarie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit cu caracter obligatoriu în sarcina instanţei de apel să analizeze probele depuse la dosar în dovedirea concertului fraudulos, dacă existenţa unor relaţii de interese a influenţat procedura de licitaţie şi adjudecarea bunurilor de către societatea pârâtă şi dacă această din urmă societate mai era în fapt controlată de E. ori de membrii familiei sale.

Această dezlegare a instanţei de recurs este obligatorie pentru instanţele inferioare conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât instanţa de apel era obligată să analizeze aspectele invocate prin motivul de recurs, pentru stabilirea împrejurărilor de fapt şi aplicarea corectă a legii.

Ca atare, expunerea lor pe larg în considerente nu poate atrage incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Motivul de recurs referitor la controlul deţinut de directorul general al SC A. SA asupra SC B. SRL, se apreciază că acesta nu constituie o veritabilă critică de nelegalitate a deciziei recurate ci o critică de netemeinicie a deciziei atacate, întrucât vizează situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel.

Interpretarea înscrisurilor dosarului prin coroborarea tuturor probelor administrate şi prin corelarea acestora cu hotărârea AGEA din 24 aprilie 2009 a SC A. SA, care au determinat stabilirea unei anumite situaţii de fapt în cauză, nu poate face obiect al controlului judiciar întrucât reaprecierea probelor administrate în cauză numai este posibilă odată cu abrogarea pct. 10 şi 11 ale art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

În cadrul acestui motiv de recurs, recurenta face confuzie între adoptarea hotărârii adunării generale a acţionarilor de a vinde active neperformante şi modalitatea în care a fost pusă în aplicare respectiva hotărâre, motivele nulităţii actelor fiind concomitente cu momentul punerii în aplicare a deciziei acţionarilor, reţinându-se corect de instanţa de apel deturnarea voinţei societare exprimată în AGEA prin fraudă la lege, în scopul ilicit al favorizării societăţii controlate prin persoane interpuse de d-nul E.

Recurenta a criticat decizia din apel şi în ceea ce priveşte evaluarea probatoriului administrat legat de modul de organizare şi transparenţa procedurii licitaţiei cu referire la caracterul trucat al licitaţiei şi la interpunerea de persoane în procesul de vânzare, ce se circumscrie motivelor de netemeinicie şi nu de nelegalitate a hotărârii recurate, încât nu poate face obiectul controlului judiciar în recurs.

Instanţa de apel în rejudecare, a respectat îndrumările instanţei de control judiciar - decizia de casare nr. 403 din 10 februarie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, analizând împreună cauza ilicită şi frauda la lege, stabilind în mod judicios că primul motiv doveditor al cauzei ilicite, care conturează scopul ilicit urmărit de părţi, se prefigurează chiar în faza de demarare a procedurii de vânzare prin licitaţie a imobilelor în cauză; că modalitatea aleasă de AGEA deşi a urmărit respectarea principiilor transparenţei şi egalităţii de tratament a participanţilor, procedura concretă a fost deturnată de la scopul său, pentru a se ajunge la scoaterea bunurilor din patrimoniul societăţii cu consecinţa punerii lor la dispoziţia unor persoane din conducerea societăţii; că din raporturile în care s-au aflat reprezentanţii societăţilor comerciale rezultă concertul fraudulos - element al fraudei la vânzarea imobilelor, conivenţa acestora în fraudarea intereselor reclamantei şi crearea aparenţei de legalitate a actelor încheiate, scopul fiind acela al scoaterii bunurilor din patrimoniul SC A. SA ca pretins neperformante, pentru o cauză ilicită, respectiv însuşirea şi utilizarea lor în scopuri personale.

Ţinând cont de prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., (pg. 13, parag. 3 din decizia nr. 403 din 10 februarie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă), instanţa de apel procedând la rejudecarea apelului a lămurit situaţia de fapt şi din perspectiva prevederilor Legii nr. 31/1990 şi a dispoziţiilor art. 225 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, pentru analizarea împreună a cauzei ilicite şi fraudei la lege, stabilind că în procedura de organizare a vânzării prin licitaţie publică a imobilelor s-au realizat manevre de trucare a licitaţiei pentru crearea unei aparenţe de concurenţă şi transparenţă de către directorul general şi cel comercial al SC A. prin încălcarea obligaţiilor prevăzute de art. 225 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital şi îndatoririlor legale de loialitate şi confidenţialitate faţă de societatea pe care o conduceau pentru a obţine pentru sine sau pentru alţi membri ai organelor de conducere foloase materiale şi că între directorul general al SC A. SA şi o parte din membrii comisiei de licitaţie şi societatea pârâtă au existat relaţii de interese de lungă durată ce au influenţat adjudecarea bunurilor de societatea pârâtă, controlată prin persoane interpuse de E. şi membrii familiei sale.

Aşa fiind, se apreciază că situaţia de fapt reţinută, necenzurabilă în recurs, susţine caracterul ilicit al cauzei contractelor de vânzare-cumpărare încheiate şi frauda la lege ce atrage nulitatea absolută a acestora, nefiind incident nici cel de¬al patrulea motiv de recurs.

Instanţa de apel în mod legal a ţinut cont şi de jurisprudenţa depusă la dosar (decizia nr. 30/A-C din 11 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, în Dosarul nr. x/90/2011, irevocabilă prin decizia nr. 1987 din 3 iunie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, decizia nr. 376/A-C din 22 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în Dosarul nr. x/90/2011* irevocabilă prin respingerea recursului, decizia nr. 461/A-C din 2 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în Dosarul nr. x/90/2011* irevocabilă prin respingerea recursului - decizia nr. 1660 din 17 iunie 2015 a Înaltei Curţie de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă).

Noţiunea de proces echitabil presupune că dezlegările irevocabile date problemelor de drept în litigii anterioare, dar identice sub aspectul problemelor de drept soluţionate, au caracter obligatoriu în litigiile ulterioare, deoarece s-ar încalcă principiul securităţii raporturilor juridice, cu consecinţa generării incertitudinii jurisprudenţiale şi a reducerii încrederii justiţiabililor în sistemul judiciar.

Dat fiind faptul pronunţării hotărârilor irevocabile mai sus evocate, instanţa de apel a respectat şi soluţiile date problemelor de drept rezolvate irevocabil în litigiile anteriore, dar identice sub aspectul problemelor de drept soluţionate, cu caracter obligatoriu în prezentul litigiu, referitor la cauza ilicită şi frauda la lege şi aplicarea şi interpretarea prevederilor Legii nr. 31/1990 şi Legii nr. 297/2004. Spre exemplificare, decizia nr. 30/A-C din 11 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă prin decizia nr. 1987 din 3 iunie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Aceste susţineri sunt sprijinite de Hotărârea din 06 decembrie 2007 a Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Beian împotriva României), Hotărârea din 3 iunie 2008 a Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Pilot Service contra României) prin care a fost constatată încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, în cauza Zazanis şi alţii contra Greciei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că obligaţia de a executa o hotărâre nu se limitează la dispozitivul acesteia, iar autorităţile nu pot repune în discuţie problema soluţionată prin hotărârea definitivă.

Curtea Europeană de Drepturilor Omului a stabilit că instanţele sunt obligate să ţină cont de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare, repunerea în discuţie a situaţiei soluţionate definitiv prin alte hotărâri constituind o încălcare a art. 6.1 din Convenţie.

Dezlegarea asupra unei probleme de drept dată printr-o hotărâre irevocabilă este de natură să clarifice din acel moment acea problemă, creând speranţa legitimă că ea nu va mai fi negată de o altă instanţă de judecată într-o procedură ulterioară.

Mai mult de atât prin hotărârea din 31 martie 2015 (cauza SC Uzinexport SA împotriva României) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a concluzionat că „atunci când cea mai înaltă jurisdicţie se află la originea unor decizii contradictorii care nu se bazează pe nici un motiv întemeiat, devine ea însăşi sursă de insecuritate juridică. O astfel de situaţie este de natură a submina încrederea publicului în sistemul judiciar şi de a aduce atingere principiului securităţii juridice", şi a dispus că există o încălcare a art. 6 parag. 1 din convenţie.

În ce priveşte ultima critică ce vizează cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de instanţa de apel, în rejudecare, se apreciază că aceasta reprezintă un aspect de netemeinicie, care nu poate face obiectul analizei în recurs, ştiut fiind că în această fază procesuală se exercită numai controlul legalităţii deciziei recurate, pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Pe acest aspect se reţine aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., fiind îndeplinite condiţiile impuse de text.

Aşa fiind, se constată că instanţa de apel respectând dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., a soluţionat cauza, pornind de la dezlegările obligatorii cuprinse în decizia de casare, astfel că în opinia mea, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se impune respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâta SC B. SRL prin lichidator judiciar H. SRL Craiova împotriva deciziei nr. 408/A-C din 16 aprilie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a Il-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., va fi obligată recurenta-pârâtă SC B. SRL prin lichidator judiciar H. SRL Craiova la plata sumei de 10951,68 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă SC A. SA Râmnicu Vâlcea.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2016.