Rent obligation for land used under tacit renewal after insolvency asset transfer; res judicata of reasoning from prior judgment

Decizia nr. 209/2016

Deliberând asupra recursului, în raport de motivele de recurs şi de susţinerile din întâmpinare constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la nr. 6214/100 din 18 iulie 2013 pe rolul Tribunalului Maramureş, secţia a II-a civilă, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC B. SRL solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 195.050 euro + TVA, cu titlu de chirie aferentă perioadei iulie 2010 - iunie 2012 şi chiria datorată pentru jumătate din luna iulie 2012, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanta susţine, în esenţă, că a încheiat cu societatea C. SA, în data de 1 octombrie 2004, un contract de închiriere căruia i s-a dat dată certă prin încheierea din 12 octombrie 2004 de BNP D. Acest contract avea ca şi obiect terenul în suprafaţă de 559.879 mp situat în extravilanul localităţii Satu Nou de Sus, înscris în CF nr. AA Tăuţii de Sus, nr. top. BB, CC, DD, EE, FF, GG, HH, II. Chiria stabilită de comun acord s-a ridicat la cuantumul de 8.300 euro + TVA/lună.

Dreptul de folosinţă asupra terenului ce a făcut obiectul contractului de închiriere s-a constituit în vederea desfăşurării de către SC C. a activităţii de exploatare a sterilelor.

În anul 2006, mai exact în data de 29 iunie 2006, SC C. SA intră în insolvenţă. Ca urmare a acestui fapt, s-a decis vânzarea bunurilor debitoarei C. ca un ansamblu funcţional, incluzându-se aici şi licenţa de exploatare a sterilelor, precum şi dreptul de a folosi terenul ce a tăcut obiectul contractului de închiriere şi, implicit, obligaţiile corelative (inclusiv obligaţia de a achita chiria). În consecinţă, în perioada 23 noiembrie 2006 - 12 februarie 2007 pârâta B. SRL adjudecă bunurile debitoarei C. SA, ca un ansamblu funcţional, parcurgându-se următoarele etape:

- 23 noiembrie 2006 - licitaţia de vânzare a bunurilor debitoarei

- 5 februarie 2007 - proces - verbal de predare - primire a bunurilor vândute la licitaţie

- 12 februarie 2007 - proces - verbal de adjudecare.

Dată fiind această stare de fapt, pârâta devine succesor cu titlu particular faţă de contractul de locaţiune mai sus identificat.

Această stare de fapt a fost analizată de Tribunalul Maramureş, în sentinţa nr. 4681/2012 pronunţată în Dosarul nr. x/100/2011, instanţă care a statutat, cu autoritate de lucru judecat faptul că: „(..) în speţă, reclamanta (SC B. SRL) are calitatea de având cauză în raport cu contractul de locaţiune încheiat la data de 01 octombrie 2004, căruia i s-a dat dată certă prin încheierea din 12 octombrie 2004 de către BNP D.”.

Mai mult, aceeaşi instanţă a ajuns şi la concluzia că „(..) Tribunalul achiesează Ia teza pârâtei (SC A. SRL) potrivit cu care a operat tacita locaţiune în condiţiile art. 1437 şi art. 1452 C. civ., cătă vreme nu se contestă că reclamanta a folosit terenul (împrejurare ce rezultă şi din expertiza efectuată în cauză) fără ca pârâta să o împiedice (tacita relocaţiune poate fi reţinută de instanţă doar în considerente, nefiind necesară o statutare şi în dispozitiv)".

În consecinţă, ne aflăm în situaţia în care pârâta are calitatea de locatar în contractul de închiriere având ca obiect imobilele terenuri în suprafaţă de 559.879 mp situate în extravilanul localităţii Satu Nou de Sus, locator în acest contract reclamanta.

Această stare de fapt este confirmată şi de pârâtă care a achitat suma de 103.750 euro + TVA cu titlu de chirie ca urmare a facturilor emise în perioada 30 aprilie 2013-3 iulie 2013.

În consecinţă, pârâta a achitat doar parţial obligaţiile asumate (plată care, însă, are valoarea unei recunoaşteri a pretenţiilor reclamantei cu titlu de chirie). Dat fiind faptul că pârâta a achitat chiria aferentă unei jumătăţi din luna iulie 2012 şi, ulterior, chiria aferentă lunilor august 2012 - iunie 2013, reclamanta solicită instanţei obligarea pârâtei la plata chiriilor restante începând cu luna iulie 2010 pentru perioada anterioară acestui moment fiind prescris dreptul la acţiune şi până în iulie 2012.

Acţiunea reclamantei a fost respinsă, prin sentinţa civilă nr. 355 pronunţată la data de 5 februarie 2014 de Tribunalul Maramureş, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, sentinţă în considerentele căreia tribunalul a reţinut, în esenţă, următoarele:

Astfel cum s-a reţinut în cuprinsul sentinţei nr. 4681/2012 pronunţată de Tribunalul Maramureş în Dosarul nr. x/100/2011, rămasă irevocabilă, proprietar iniţial al terenului în litigiu a fost Regia Autonomă a Plumbului şi Zincului Baia Mare, devenită ulterior Compania Naţională a Metalelor Preţioase şi Neferoase Remin SA.

Între Regia Autonomă a Plumbului şi Zincului Baia Mare, în calitate de cedant şi SC E. SA, în calitate de cesionar, s-a încheiat, la data de 17 iunie 1996 sub semnătură legalizată de către BNP F. la data de 03 ianuarie 1997 un contract de „joint venture" având ca scop recuperarea aurului şi argintului din iazurile de steril G. şi H.

Prin procesul - verbal de adjudecare din 16 iulie 2004 emis de către Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Maramureş, terenul în suprafaţă de 559.879 mp situat în extravilanul localităţii Satu Nou de Sus, ocupat de iazul de decantare al G., a fost cumpărat de către I.

Prin „Protocolul” din 16 iulie 2004 încheiat între I., în calitate de proprietar şi SC C. SA (fosta SC E. SA), în calitate de concesionar al sterilelor de flotaţie depozitate în iazul G., atestată prin licenţa de exploatare din anul 1998, emisă de Agenţia Naţională de Resurse Minerale, proprietarul I. şi-a dat acordul pentru ca SC C. să desfăşoare în continuare pe terenul proprietatea sa, identificat în CF nr. JJ Tăuţii de Sus, numerele topografice: BB, CC, DD, KK, LL, MM, HH, II în suprafaţă totală de 55,9 ha, activităţile iniţiate în acord cu licenţa de concesiune pentru exploatare pe care o deţine şi conform calităţii de concesionar acordate prin aceasta.

La art. 2 din „Protocol" s-a menţionat că ulterior înscrierii dreptului de proprietate a terenului în cartea funciară, părţile urmează să încheie un contract în care vor stipula drepturile şi obligaţiile reciproce ale părţilor la prezentul protocol.

Terenul menţionat în „Protocolul" din 16 iulie 2004 a fost adus de către I. cu titlu de aport la capitalul social al SC A. SRL şi înscris în CF nr. AA Tăuţii de Sus.

În baza „Protocolului" s-a încheiat între SC A. SRL, reprezentată de I., în calitate de locator şi SC C. SA, în calitate de locatar, un contract de locaţiune cu dată certă prin încheierea BNP D. din 12 octombrie 2004 având ca obiect transmiterea dreptului de folosinţă asupra terenului în suprafaţă de 559.879 mp, identificat în CF AA Tăuţii de Sus în schimbul unei chirii de 8.300 euro/lună plus TVA.

La art. IV din contract s-a prevăzut că durata locaţiunii este de cinci ani, pe perioada 01 septembrie 2004 – 31 august 2009.

La data de 29 iunie 2006 SC C. SA a intrat în insolvenţă, iar prin raportul din 28 august 2006 întocmit de lichidatorii judiciari numiţi de judecătorul sindic în Dosarul nr. x/2006 al Tribunalului Maramureş s-a propus vânzarea în bloc, ca un ansamblu în stare de funcţionare, a bunurilor aparţinând debitoarei SC C. SA.

Bunurile debitoarei SC C. SA au fost cumpărate în bloc, ca un ansamblu funcţional, de către pârâtă.

Prin Ordinul nr. 100 din 25 iunie 2007 emis de către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale s-a aprobat transferul drepturilor dobândite şi al obligaţiilor asumate potrivit licenţei de concesiune din anul 1998 din perimetrul „Iaz H. şi Iaz G." către pârâtă, iar prin actul adiţional nr. 4 la licenţa de exploatare din anul 1998, durata licenţei s-a prelungit până la data de 08 iulie 2012.

Cum considerentele au putere de lucru judecat numai în măsura în care explică dispozitivul şi se reflectă prin acesta, tribunalul a apreciat că, în condiţiile în care instanţa a reţinut în considerentele sentinţei nr. 4681/2012 pronunţată în Dosarul nr. x/100/2011, faptul că modalitatea prin care B. SRL a dobândit bunurile debitoarei SC C. SA, în cadrul procedurii insolvenţei prevăzute de Legea nr. 85/2006 - o procedură specială şi care se bucură de publicitate (art. 116 - 118 în forma avută la epoca vânzării bunurilor din averea debitoarei SC C. SA) -, se încadrează în ipoteza normei prevăzute la lit. g) a art. 6 din Legea nr. 85/2003, situaţie care exclude ipoteza de la lit. c) din această lege şi care se referă la închirierea terenului, considerând astfel că pârâta din prezentul litigiu arc astfel un drept de folosinţă asupra terenului aflat în proprietatea reclamantei, în suprafaţă de 477.790 mp, folosinţă pe toată durata de desfăşurare a activităţii de exploatare a sterilelor (reziduurilor) de flotaţie depozitate în Iazul G. în condiţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 85/2003, apreciind că în ipoteza în care s-ar accepta că dreptul de folosinţă asupra acestui teren ar fi fără echivalent (practic cu titlu gratuit) s-ar nesocoti art. 1 din Protocolul nr. 1 (de altfel, după cum se observă, chiar modalităţile enumerate de art. 6 din Legea nr. 85/2003 de dobândire a dreptului de folosinţă a terenurilor sunt acte juridice cu titlu oneros sau care presupun plata unei contraprestaţii băneşti), iar conform jurisprudenţei C.E.D.O., în absenţa unui drept la despăgubire art. 1 nu ar asigura decât o protecţie iluzorie şi în mare măsură ineficace a dreptului de proprietate, obligând astfel B. SRL la plata sumei de 8.300 curo lunar sau echivalentul în RON, Ia cursul Băncii Naţionale a României, la data plăţii, cu titlu de chirie lunară, începând cu data pronunţării hotărârii judecătoreşti şi pe toată durata de desfăşurare a activităţii de exploatare a sterilelor (reziduurilor) de flotaţie depozitate în Iazul G. Nu a putut fi reţinută argumentarea reclamantei privind puterea de lucru judecat referitoare la tranşarea problemei de drept supusă judecăţii privind tacita relocaţiune, deoarece petitul din cererea reconvenţională ce a format obiectul Dosarului nr. x/100/2011 (vizând tacita relocaţiune) a fost anulat, ca netimbrat.

Aşadar, anulându-se petitul privind tacita relocaţiune, reţinându-se că folosinţa terenului nu poate fi cu titlu gratuit, întrucât s-ar încălca art. 1 din Protocolul nr. 1 din C.E.D.O., iar modalităţile enumerate de art. 6 din Legea nr. 85/2003 de dobândire a dreptului de folosinţă a terenurilor sunt acte juridice cu titlu oneros sau care presupun plata unei contraprestaţii băneşti, pârâta dobândind dreptul de folosinţă a terenurilor necesare efectuării activităţilor miniere în temeiul art. 6 lit. g) din Legea nr. 85/2003 (alte proceduri prevăzute de lege) iar nu în baza art. 6 lit. c) din aceeaşi lege (închirierea terenului pe durată determinată, pe bază de contracte încheiate între părţi), rezultă că despăgubirea acordată a avut ca temei decisiv şi fundamental această argumentare, iar achiesarea instanţei la susţinerile SC A. SRL, potrivit cu care ar fi operat tacita locaţiune în condiţiile art. 1437 şi art. 1452 C. civ., apar ca fiind supraabundente, cum corect a arătat pârâta.

Convenţia de închiriere s-a încheiat în considerarea calităţii locatarului SC C. SA de titular al dreptului de concesiune al sterilelor de flotaţie depozitate în iazul G. ce constituie obiectul contractului, atestată prin licenţa de exploatare nr. 1/1998, emisă de Agenţia Naţională de Resurse Minerale.

Potrivit contractului de închiriere invocat de reclamantă, respectiv art. 4.1, durata contractului este de 5 ani, cu începere de la data de 01 septembrie 2004 şi se încheie la data de 31 august 2009, contractul putând înceta anterior prin notificarea locatorului de către locatar, în cazul în care acesta încetează exploatarea sterilului de flotaţie existent pe terenul care face obiectul închirierii, fie ca urmare a epuizării întregului volum de steril, fie independent de voinţa locatarului, iar notificarea de încetare se va transmite locatorului cu cel puţin 30 de zile în prealabil. Totodată părţile au stipulat faptul că prelungirea contractului se poate realiza cu acordul părţilor.

Raportat la vechea reglementare legală - art. 1437 şi art. 1452 C. civ. de la 1864 - dacă locatarul rămâne în folosinţa lucrului după expirarea termenului contractual şi fără ca locatorul să-l împiedice, locaţiunca se consideră reînnoită prin tacita relocaţiune.

În speţă, faţă de locatarul SC C. SA, prin încheierea din 29 iunie 2006 a Tribunalului Maramureş, în Dosarul nr. x/2006 s-a dispus deschiderea procedurii de faliment în baza Legii nr. 64/1995. Lichidatorii societăţii C. SA. – J. IPURL şi K. IPURL, prin raportul din 28 august 2006, au propus vânzarea în bloc ca un ansamblu funcţional a tuturor bunurilor debitoarei, în componenţa menţionată în Caietul de sarcini, cerere admisă de judecătorul sindic prin încheierea din 21 septembrie 2006.

Licitaţia s-a organizat la 23 noiembrie 2006, câştigător al licitaţiei fiind L. - cu sediul în Anglia. Având în vedere dispoziţiile Legii minelor, pentru a putea intra în proprietatea de drept a imobilelor, cumpărătoarea L., împreună cu asociata M. prin N. Ltd., în conformitate cu prevederile caietului de sarcini, au înfiinţat SC B. SRL persoană juridică română. Ca urmare se încheie procesul-verbal de predare-primire din 05 februarie 2007, a tuturor bunurilor debitoarei SC C. SA, vândute ca un ansamblu funcţional la licitaţia publică din data de 23 noiembrie 2006 şi procesul-verbal de adjudecare din 12 februarie 2007 cu cumpărătoarea SC B. SRL Baia Mare, iar prin încheierea din 20 martie 2007 a judecătorului sindic, din Dosarul nr. x/100/2007 al Tribunalului Maramureş, s-a aprobat planul de distribuire a sumelor obţinute ca urmare a vânzării în bloc a tuturor bunurilor debitoarei C. SA.

Pârâta este în prezent, urmare a vânzării în bloc ca un ansamblu funcţional al tuturor bunurilor SC C. SA, titulara şi a Licenţei de concesiune pentru exploatare nr. 1 din 05 noiembrie 1998 emisă de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, prin care s-a instituit perimetrul de exploatare a substanţei produs rezidual minier de pe amplasamentul lazului de decantare G.

Reclamanta s-a înscris în procedura insolvenţei cu o creanţă de 17.211,16 RON, anterioară deschiderii procedurii, dar şi cu creanţa de 311.927,46 RON născută după deschiderea procedurii şi până la intrarea în faliment (respectiv pentru perioada 10 aprilie 2006 – 29 iunie 2006), sume încasate în urma lichidării, astfel cum rezultă din încheierea din 20 martie 2007 dată de judecătorul sindic în Dosarul nr. x/100/2006.

Radierea din registrul comerţului a SC C. SA după închiderea procedurii falimentului, a făcut ca societatea să dispară ca subiect de drept, contractul, care are un caracter intuitu personae, încetând. În urma închiderii procedurii falimentului şi radierii societăţii aceasta nu mai beneficiază de capacitatea de a avea şi de a-şi exercita dreplurile şi obligaţiile, sau altfel spus nu mai subzistă ca subiect de drept. Transmiterea obligaţiilor poate avea loc în cazul persoanelor juridice, prin reorganizarea acestora, ceea ce în speţă nu este cazul.

Ulterior s-a procedat inclusiv la radierea contractului din CF nr. NN pentru numerele topografice BB, CC, DD, EE, HH, II, FF, GG, conform încheierii de CF nr. OO din 21 septembrie 2010.

În acest context nu poate fi opus pârâtei contractul de închiriere încheiat intuitu personae, având ca motiv determinant calitatea SC C. SA de titular al dreptului de concesiune al sterilelor de flotaţie, transferul către pârâtă a drepturilor dobândite şi a obligaţiilor asumate potrivit Licenţei de concesiune pentru exploatare nr. 1/1998, neimplicând şi un transfer al obligaţiilor asumate prin contractul de locaţiune din 01 octombrie 2004 încheiat între SC C. SA şi SC A. SRL.

Tribunalul a apreciat că raportat la caietul de sarcini întocmit în vederea licitaţiei desfăşurate în procedura falimentului, urmare a vânzării în bloc ca un ansamblu funcţional a tuturor bunurilor debitoarei C. SA, s-au transmis către pârâtă şi activele reprezentând dreptul de folosinţă asupra terenurilor, drept de folosinţă obţinut în 1996, respectiv, obţinut în baza art. 6 lit. f) din Legea nr. 61/1998 (în prezent abrogată), iar cum între părţi, prin sentinţa civilă nr. 4681 din 16 iulie 2012 a Tribunalului Maramureş, s-a tranşat irevocabil problema privind constatarea dobândirii dreptului de folosinţă a pârâtei în baza art. 6 lit. g) din Legea nr. 85/2003 (alte proceduri prevăzute de lege), iar nu prin închirierea terenului [art. 6 lit. c) din Legea nr. 85/2003], nu se poate spune că drepturile şi obligaţiile decurgând din contractul de închiriere invocat în speţă s-au transmis către pârâtă ca şi o cesiune a contractului, pentru a se aprecia că pârâta se subrogă chiriaşului, intrând astfel în raporturi juridice directe cu proprietarul locator, pentru ca efectele contractului de închiriere să se producă între locatorul cedat şi chiriaşul cesionar.

Susţinerile reclamantei în sensul că a avut loc o tacită relocaţiune, în temeiul art. 1437 C. civ., acordul fiind tacit, sunt contrare manifestării de voinţă a acesteia, întrucât în mod expres, în chiar procesui-verbal de conciliere, anterior declanşării litigiului din Dosarul nr. x/100/2011 al Tribunalului Maramureş, reclamanta propune închirierea terenului în următoarele condiţii „(..) plata unei chirii, calculat la o valoare de 0,2 euro/mp/lună, la întreaga suprafaţă aferentă obiectivului de 559.829,67 mp”.

Instanţa a apreciat că tacita relocaţiune poate interveni numai în raport cu un contract încheiat prin acordul părţilor, nu şi în privinţa unui drept de folosinţă a terenurilor necesare efectuării activităţilor miniere din perimetrul de exploatare dobândit de o altă parte în temeiul art. 6 lit. g) din Legea nr. 85/2003, respectiv drept dobândit în cadrul procedurii insolvenţei (astfel cum s-a tranşat prin sentinţa civilă nr. 4681 din 16 iulie 2012 a Tribunalului Maramureş), astfel cum este cazul în speţă, întrucât nu se mai întemeiază pe o voinţă reciprocă şi tacită a ambelor părţi de a continua raporturile locative.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC A. SRL şi în consecinţă s-a pronunţat decizia nr. 572 la data de 6 noiembrie 2014 de către Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a admis apelul şi s-a schimbat în tot sentinţa civilă nr. 355/2014, în sensul că s-a admis acţiunea şi a fost obligată pârâta, către reclamantă, la plata următoarelor sume:

- 195,050 euro plus TVA, respectiv 864.071 RON + TVA cu titlu de chirie aferentă perioadei iulie 2010 - iunie 2012

- 14.319,48 RON cheltuieli de judecată la fond.

Pentru a pronunţa această decizie, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că problema de drept care se impune a fi dezlegată este dacă sentinţa civilă nr. 4681/2012 pronunţată de Tribunalul Maramureş în Dosarul nr. x/100/2011 se impune cu putere de lucru judecat şi în prezentul litigiu, din această perspectivă instanţa reţinând că, în condiţiile în care petitul privind tacita relocaţiune a fost anulat ca netimbrat, considerentele din sentinţa civilă menţionată anterior referitoare la tacita relocaţiune nu explică dispozitivul şi, prin urmare, nu au putere de lucru judecat.

Instanţa de apel a constatat astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, că menţiunile din considerente au putere de lucru judecat numai în măsura în care explică dispozitivul şi se reflectă prin acesta.

În acest context, curtea de apel a constatat că, prin cererea ce a format obiectul Dosarului nr. x/100/2011 al Tribunalului Maramureş, reclamanta SC B. SRL a solicitat în contradictoriu cu SC A. SRL să se constate dreptul de folosinţă al reclamantei asupra terenului în suprafaţă de 477.790 mp identificat în CF nr. NN Baia Sprie, nr. cadastral PP provenit din conversia de pe hârtie a CF nr. AA Tăuţii de Sus, nr. topo BB, CC, DD, EE, FF, GG, HH, II proprietatea pârâtei aferent obiectivului „Iaz de decantare O."- G., situat în localitatea Tăuţii de Sus-oraş Baia Sprie, pe toată durata de desfăşurare a activităţii de exploatare, a sterilelor de flotaţie depozitate în Iazul G., acordată prin licenţa de exploatare nr. 1/1998; să se constate că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra edificatelor existente pe terenul cadastral PP în suprafaţă de 4389 mp; să se constate un drept de superficie în favoarea reclamantei asupra terenului în suprafaţă de 4389 mp, corespunzător nr. cadastral PP, din C.F. nr. NN Baia Sprie, aferent construcţiilor indicate; să se dispună înscrierea, în favoarea reclamantei, în C.F. nr. NN Baia Sprie, nr. cadastral PP, a dreptului de proprietate asupra construcţiilor şi a dreptului de superficie asupra terenului aferent acestora, în suprafaţă de 4389 mp, precum şi a dreptului de folosinţă asupra terenului în suprafaţă de 477.790 mp corespunzător nr. cadastral PP, în condiţiile Legii minelor.

Prin cererea reconvenţională depusă în acelaşi dosar, pârâta a solicitat să se constate că între părţi a intervenit tacita relocaţiune a contractului de locaţiune încheiat la data de 01 octombrie 2001, începând cu 01 septembrie 2009 şi până la data de 31 august 2014; să se dispună obligarea reclamantei, pârâta reconvenţional, la plata sumei de 8.300 euro sau echivalentul în lei la data plăţii cu titlu de chirie lunară de la data pronunţării hotărârii şi până la expirarea licenţei de concesiune nr. 1/1998, adică 30 aprilie 2012 şi apoi în continuare, pe toată durata desfăşurării activităţii de exploatare; să se dispună obligarea pârâtei să constituie şi să depună lunar, într-un cont special deschis pe numele locatarului, valoarea aferentă acţiunilor de reccologizare, stabilită pe baza unui proiect de reecologizarc avizat, în rate lunare egale în termen maxim de 3 ani de la data începerii activităţii de exploatare.

Prin sentinţa civilă nr. 4681/2012 pronunţată de Tribunalul Maramureş, cu privire la cererea reconvenţională, care interesează în prezentul litigiu, s-a dispus anularea petitelor vizând tacita rclocaţiune şi garanţia privind obligaţia de ecologizare deoarece nu s-a achitat taxa judiciară de timbru şi a fost obligată reclamanta SC B. SRL să plătească pârâtei SC A. SRL suma de 8.300 euro/lunar sau echivalentul în RON, la cursul Băncii Naşionale a României, la data plăţii, cu titlu de chirie lunară, începând cu data pronunţării hotărârii judecătoreşti şi pe toată durata de desfăşurare a activităţii de exploatare a sterilelor (reziduurilor) de fiotaţie depozitate în Iazul G.

În considerentele sentinţei menţionate anterior, s-a reţinut că reclamanta are calitatea de având-cauză în raport cu contractul de locaţiune încheiat la data de 01 octombrie 2004, căruia i s-a dat dată certă prin încheierea din 12 octombrie 2004 de către B.N.P. D. De asemenea, s-a reţinut ca fiind întemeiată teza pârâtei potrivit cu care a operat tacita locaţiune în condiţiile art. 1437 şi art. 1452 C. civ., câtă vreme nu se contestă că reclamanta a folosit terenul (împrejurare ce rezultă şi din expertiza efectuată în cauză) fără ca pârâta s-o împiedice (tacita relocaţiune poate fi reţinută de instanţă doar în considerente, nefiind necesară o statuare şi în dispozitiv).

A mai reţinut curtea de apel, în cuprinsul considerentelor, următoarele:

Reclamanta nu putea dobândi, fie şi în cadrul procedurii insolvenţei, de la debitoarea SC C. SA decât drepturile şi obligaţiile, aşa cum fuseseră ele configurate prin contractul de locaţiune din anul 2004 încheiat de debitoare cu pârâta.

Cum reclamanta este ţinută să execute obligaţiile autoarei sale SC C. SA, iar nu numai să exercite drepturile transmise, atunci pârâta are dreptul să primească cu titlu de chirie lunară suma de 8.300 euro sau echivalentul în RON, la cursul Băncii Naţionale a României la data plăţii - menţionată la art. 5.1 din contractul de locaţiune - pe toată durata de desfăşurare a activităţii de exploatare a sterilelor (reziduurilor) de fiotaţie depozitate în Iazul G., începând cu data pronunţării prezentei hotărâri.

Prin urmare, chiar dacă petitul privind tacita relocaţiune a fost anulat ca netimbrat, în condiţiile în care instanţa a rămas investită cu petitul privind obligarea SC B. SRL la plata unei sume cu titlu de chirie, este evident că, pe cale incidentală, instanţa a fost nevoită să analizeze dacă există temei contractual pentru acordarea chiriei, respectiv dacă tacita relocaţiune a operat sau nu.

Astfel, contrar celor reţinute de către prima instanţă, instanţa de apel a constatat că dezlegările date în Dosarul nr. x/100/2011 de către Tribunalul Maramureş, cu privire la tacita relocaţiune, erau necesare pentru rezolvarea petitului de obligare a SC B. la plata chiriei, explicând şi susţinând dispozitivul, impunându-se, prin urmare, cu putere de lucru judecat, în prezentul litigiu.

În consecinţă, fiind în prezenţa tacitei relocaţiuni, cererea SC A. SRL de obligare a pârâtei la plata chiriei aferente perioadei iulie 2010 - iunie 2012, precum şi unei jumătăţi din luna iulie 2012 este întemeiată, în condiţiile în care alte apărări decât lipsa temeiului contractual nu au fost invocate.

Pârâta SC B. SRL a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 572/2014, în temeiul art. 488 pct. 6, 7 şi 8 noul C. proc. civ. susţinând, în esenţă, că instanţa de apel:

- a încălcat autoritatea de lucru judecat, atunci când s-a raportat, în soluţionarea pricinii, la sentinţa civilă nr. 4681/2012 pronunţată de Tribunalul Maramureş, prin care însă s-a dispus anularea petitului vizând tacita relocaţiune (art. 488 pct. 7 noul C. proc. civ.);

sau

- a pronunţat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material reţinând în mod nelegal autoritatea de lucru judecat raportat la sentinţa civilă nr. 4681/2012, în condiţiile în care pe de o parte, faţă de anularea petitului vizând tacita relocaţiune, şi pe de altă parte faţă de motivarea sentinţei de admitere a cererii reconvenţionale în Dosarul nr. x/100/2013 al Tribunalului Maramureş, prin considerente supraabundente, ce nu susţin dispozitivul, în condiţiile în care considerentele sentinţei civile nr. 4681/2012 se subsumează unui drept la despăgubire, iar nu unei obligaţii pe temei contractual (art. 488 pct. 8 noul C. proc. civ.);

- soluţia nu este motivată, întrucât singurele considerente se referă la existenţa unei pretinse autorităţi de lucru judecat în legătură cu operabilitatea unei tacite relocaţiuni a contractului de închiriere, fără însă a se referi la celelalte condiţii legale pentru plata chiriei şi fără a analiza apărările intimatei-părăte cu privire la lipsa obligaţiei de plată a chiriei (art. 488 pct. 6 noul C. proc. civ.).

Referitor la primul motiv de recurs, pârâta susţine că instanţa de apel a încălcat regulile autorităţii de lucru judecat (art. 488 pct. 7 noul C. proc. civ.), deoarece motivul prevăzut de art. 488 pct. 7 noul C. proc. civ. este aplicabil în egală măsură atunci când instanţa ignoră sau refuză să aplice autoritatea de lucru judecat cât şi în situaţia în care instanţa aplică autoritatea de lucru judecat deşi nu sunt întrunite condiţiile de opcrabilitate ale acestei instituţii.

În mod nelegal, instanţa de apel a considerat că prin sentinţa civilă nr. 4681/2012 s-a statuat, în mod indirect, cu autoritate de lucru judecat asupra tacitei relocaţiuni a contractului de închiriere.

În mod nelegal, instanţa de apel a reţinut că deşi petitul privind tacita relocaţiune a fost anulat ca netimbrat, totuşi în condiţiile în care instanţa a fost învestită cu un alt capăt de cerere privind obligarea SC B. SRL la plata unei sume cu titlu de chirie, aceasta a fost nevoită să analizeze dacă există sau nu temei contractual pentru acordarea chiriei, respectiv dacă există tacita relocaţiune sau nu. În acest fel, instanţa de apel ajunge Ia concluzia că asupra existenţei unei tacite relocaţiuni a contractului de închiriere există o autoritate de lucru judecat, dedusă în mod indirect de obligarea în Dosarul nr. x/100/2011 de către Tribunalul Maramureş la plata unei sume cu titlu de chirie.

Soluţia este greşită sub aspectul reţinerii existenţei unei autorităţi de lucru judecat a problemei (chestiunii) incidenţei tacitei reiocaţiuni a contractului de închiriere în sentinţa pronunţată în Dosarul nr. x/100/2011, de către Tribunalul Maramureş.

În speţă este vorba de autoritatea de lucru judecat în sens pozitiv, adică valorificarea în prezenta cauză a statuărilor instanţei din Dosarul nr. x/100/2011. Este vorba de autoritatea de lucru judecat a considerentelor sentinţei din Dosarul nr. x/100/2011, iar nu de autoritatea de lucru judecat a dispozitivului.

În cauza ce forma obiectul Dosarului nr. x/100/2011 la Tribunalul Maramureş există un capăt de cerere formulat de pârâta-reclamantă prin care ce solicita constatarea tacitei relocaţiuni. Acest capăt de cerere a fost anulat ca netimbral. În raport cu acest capăt de cerere reţinerea operabilităţii „tacitei relocaţiuni” reprezintă, în mod evident, un argument supraabundent, deoarece nu explică în niciun mod soluţia de anulare ca netimbrat a acestui capăt de cerere, soluţie care este independentă de această constatare.

Atât timp cât există un capăt de cerere distinct - chiar constatarea tacitei relocaţiuni, soluţionat în mod distinct prin dispozitivul sentinţei nr. 4681/2011 (anulat ca netimbrat), instanţa nu putea să analizeze indirect tacita relocaţiune, astfel cum fără temei legal reţine Curtea de Apel Cluj. Partea are posibilitatea ca în cadrul unui proces să aducă în dezbatere pe cale principală (prin învestirea instanţei cu o cerere) sau incidentală (ca simplă apărare) anumite probleme. Potrivit regulii electa una via non datur recursus ad alteram, pârâta-reclamantă a decis să deducă judecăţii problema „tacitei relocaţiuni" prin formularea unui capăt de cerere în cadrul cererii sale reconvenţionale. Analiza în dosar a acestei probleme, pe cale incidentală, ca simplă apărare nu este procedurală, fiind contrară chiar voinţei juridice a pârâtei-reclamante.

Al doilea motiv de recurs se referă la faptul că dispoziţiile art. 488 pct. 8 noul C. proc. civ. sunt aplicabile şi în ceea ce priveşte încadrarea în drept a criticilor relative la inexistenţa şi deci, neoperabilitatea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat a considerentelor sentinţei pronunţate în Dosarul nr. x/100/2011 în prezenta cauză.

Pârâta susţine că înţelegerea a încetat anterior ajungerii la termen după cum se menţionează în documentele depuse la dosarul cauzei; C., unde acţionarul unic şi asociatul SC A. SRL - dl. I., era reprezentant al acţionarului SC P. SA, hotărând renunţarea la contractele aflate în derulare datorită hotărârii de restructurare a activităţii sale, inclusiv a Contractului. Or, s-a indicat în mod expres în cadrul Contractului, art. 4.1. alin. (1) teza a II-a, că acesta „poate înceta anterior acestei perioade prin notificarea locatorului de către locatar, în cazul în care acesta încetează exploatarea sterilului de exploataţie pe terenul care face obiectul prezentului (..)". Fără tăgadă, Hotărârile Adunării Generale a Acţionarilor C. din datele de 29 martie 2006 şi 09 martie 2006 reprezintă o dovadă a încetării exploatării sterilului - cauza de încetare a Contractului anterior expirării termenului, iar semnarea documentelor statutare ale C., implicit votarea de către dl. I. a punctului de pe ordinea de zi care consfinţeşte încetarea activităţii C. „Respinge propunerea de continuare a activităţii SC C. SA făcută de Remin", reprezintă o dovadă evidentă a notificării acestei situaţii.

Administratorul/lichidatorul judiciar a întreprins demersurile necesare pentru suspendarea licenţelor de exploatare a C. şi a realizării doar a măsurilor de conservare a debitoarei. Prin urmare debitoarea C. a pierdut de drept folosinţa depozitului de steril şi implicit a terenului menţionat în Contract.

SC A. SRL a avut o creanţă înregistrată în tabelul definitiv al creditorilor C. în cuantum de 17.211,16 RON, reprezentând cuantumul chiriei aferente unei jumătăţi de lună, anterioare deschiderii procedurii. Ulterior se înregistrează cu o creanţă născută după deschiderea procedurii (10 aprilie 2006) şi până la intrarea în faliment (29 iunie 2006) în cuantum de 311.927.46 RON, ceea ce nu poate reprezenta chiria aferentă a două luni şi 19 zile de închiriere contractuală. Prin urmare, ultima plată contractuală a chiriei a fost realizată de către C. prin distribuirea sumelor obţinute din lichidarea averii debitoarei conform încheierii anterior invocate şi a fost aferentă perioadei anterioare deschiderii procedurii insolvenţei, respectiv încetării Contractului.

Chiar dacă prin absurd am aprecia că încetarea Contractului a avut Ioc la data de 31 august 2009, observăm, fără echivoc, că părţile în general şi SC A. SRL în special, nu au avut niciodată o voinţă tacită de a continua contractul.

A. SRL a solicitat în perioada următoare o altă chirie, şi prin urmare nu se poate aprecia că a existat un nou contract în temeiul tacitei relocaţiuni. Procesele-verbale de negociere din datele de 31 august 2007 şi 11 septembrie 2007 menţionează clar punctul de vedere al domnului I. că în cadrul unui nou contract de închiriere „Chiria va fi de 30.000 euro pe lună, reprezentând circa 5 cenţi pe mp".

A. SRL a solicitat radierea contractului din CF nr. NN pentru numerele topografice BB, CC, DD, EE, HH, II, FF, GG, conform încheierii din 21 septembrie 2010;

A. SRL a propus, conform procesului-verbal de conciliere din data de 05 martie 2011, „închirierea terenului, în următoarele condiţii: a) constituirea unei garanţii pentru ecologizarea terenului (..) b) plata unei chirii, calculate la o valoare de 0,2 euro/mp/lună (..)".

În adresa SC A. SRL din 25 martie 2011 se afirmă fără echivoc că documentul menţionat la pet b.5) de mai sus „nu consfinţeşte nicio înţelegere, ci doar evidenţiază cererea noastră şi oferta dvs., neajungându-se în acest mod la o negociere amiabilă la data menţionată cu privire la folosinţa terenului proprietatea societăţii noastre, din zona obiectivului „Iaz G." aşa cum îl numiţi Dvs.";

Prin adresa din 15 martie 2013 transmisă Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi Agenţiei pentru Protecţia Mediului Maramureş, SC A. SRL menţionează, tot fără echivoc, „Neobţinerea de către SC B. SRL a dreptului de folosinţă a terenurilor, necesare desfăşurării activităţii de exploatare, respectiv Legea nr. 85/2003 (..)".

Prin al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 noul C. proc. civ. recurenta susţine că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi pe cele prin care i s-au respins apărările.

Astfel, pârâta susţine că prin sentinţa pronunţată în Dosarul nr. x/100/2011 s-ar fi reţinut existenţa tacitei relocaţiuni numai în legătură cu soluţia de obligare a pârâtei Ia plata sumei de 8.300 euro/lunar începând cu data pronunţării, pe toata perioada de desfăşurare a activităţii de exploatare a sterilelor depozitate în Iazul G. Aceasta însemnă că, în orice caz, chiar dacă s-ar trece peste criticile de la pct. I, problema tacitei relocaţiuni ar trebui considerată drept dezlegată cu autoritate de lucru judecat numai în legătură cu desfăşurarea unei activităţi de exploatare a sterilelor, aceasta fiind limita în care s-ar putea susţine în mod rezonabil că, considerentele s-ar reflecta în dispozitiv. În măsura în care speţa de faţă pune în discuţie plata unei chirii pentru o perioadă în legătură cu care pârâta se apară susţinând că nu a desfăşurat activitate de exploatare minieră, iar această susţinere este reţinută de prima instanţă (sentinţa nr. 355/2014 Tribunalul Maramureş) simpla reţinere a unei pretinse autorităţi de lucru judecat în legătură cu operabilitatea unei tacite relocaţiuni a contractului de închiriere, reţinută strict în legătură cu perioada de desfăşurare a activităţii de exploatare a sterilelor depozitate în Iazul G. nu este suficientă pentru a justifica obligarea pârâtei la plata sumei de 8.300 euro/lunar în perioada iulie 2010-iunie 2012.

Instanţa de apel a reţinut numai că fiind în prezenţa tacitei relocaţiuni cererea de obligare la plata chiriei pe perioada iulie 2010 - iunie 2012 şi a unei jumătăţi din luna iulie 2012 este întemeiată, în condiţiile în care alte apărări decât lipsa temeiului contractual nu au fost invocate. Or, ar fi trebui ca instanţa să verifice dacă în perioada relevantă acestui nou proces (iulie 2010-iunie 2012) există aceleaşi premise în legătură cu care şi în limitele cărora se pretinde că ar fi fost reţinută tacita relocaţiune în cauza anterioară, adică existenţa unei activităţi de exploatare a sterilelor depozitate în Iazul G. Motivarea instanţei în această privinţă era necesară deoarece pârâta s-a apărat invocând faptul că nu a desfăşurat activitate de exploatare minieră, preluate ca atare în motivarea sentinţei pronunţate în cauză. Această apărare nu putea fi înlăturată, implicit, numai prin reţinerea autorităţii de lucru judecat a considerentelor sentinţei din Dosarul nr. x/100/2011 sub aspectul tacitei relocaţiuni, în condiţiile în care limitele efectelor acestei pretinse autorităţi sunt subordonate dispozitivului acelei sentinţe, care la rândul lui se referă la plata unei chirii corelative unei exploatări în viitor a sterilelor depozitate în Iazul G. - o realitate faptică distinctă de cea prezentă în noua speţă şi care necesită o motivare din partea instanţei.

În absenţa altei motivări decât aceea referitoare la pretinsa existenţă a autorităţii de lucru judecat a părţii din considerentele sentinţei din Dosarul nr. x/100/2011 referitoare la tacita relocaţiune şi în prezenţa unor apărări care implicau şi alte aspecte de fapt şi de drept decât cea acoperită de soluţia adoptată în acel dosar, reprezintă un viciu în motivare a soluţiei (insuficienţa motivării) sancţionabil în temeiul art. 488 pct. 6 noul C. proc. civ.

În raport de motivele de recurs invocate, pârâta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei nr. 572/2014 şi trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel.

Reclamanta SC A. SRL a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea întâmpinării reclamanta susţine, în esenţă, că recurenta încadrează acelaşi motiv de recurs şi anume inexistenţa autorităţii de lucru judecat, pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 şi 7 noul C. proc. civ., ceea ce denotă faptul că recurenta consideră că autoritatea de lucru judecat ar fi reglementată de o normă de drept material şi nu de o normă de drept procesual.

Astfel reclamanta apreciază că autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări procesuale, aceea de excepţie procesuală (conform art. 1201 C. civ. şi art. 166 C. proc. civ.) şi aceea de prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi [conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C. civ.].

În acest context, rezultă că ambele manifestări ale autorităţii de lucru judecat îşi găsesc corespondent în instituţii procesuale, sens în care normele care le reglementează nu pot fi încadrate, sub nicio formă, în categoria normelor de drept material.

Date fiind aceste aspecte, rezultă cu claritate faptul că motivul conform căruia reţinerea de către instanţa de apel a efectului pozitiv al lucrului judecat ar încălca norme de drept material nu se încadrează în dispoziţiile pct. 8 al art. 488 C. proc. civ. Din această perspectivă, a neîncadrării motivului invocat în motivele de casare stabilite de art. 488 C. proc. civ., în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este lovit de nulitate.

Se impune aplicarea sancţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi în privinţa celui de-al doilea motiv subsumat pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., conform căruia instanţa de apel a greşit în aplicarea regulilor referitoare la tacita relocaţiune.

Instanţa de apel a făcut analiza sentinţei nr. 4681/2012 şi a statutat faptul că „este evident că, pe cale incidentală, instanţa a fost nevoită să analizeze dacă există temei contractual pentru acordarea chiriei, respectiv dacă tacita relocaţiune a operat sau nu. Astfel, contrar celor reţinute de către prima instanţă, instanţa de apel a constatat că dezlegările date în Dosarul nr. x/100/2011 de către Tribunalul Maramureş, cu privire la tacita relocaţiune, erau necesare pentru rezolvarea petitului de obligare a SC B. la plata chiriei, explicând şi susţinând dispozitivul, impunându-se, prin urmare, cu putere de lucru judecat, în prezentul litigiu".

Cu alte cuvinte, singurul temei reţinut de instanţă pentru a constata tacita relocaţiune a fost puterea de lucru judecat a considerentelor sentinţei nr. 4681/2012. Dată fiind această constatare, rezultă că acest motiv al recurentei nici măcar nu se referă la decizia recurată, ele fiind motive prin care este atacată, practic, hotărârea din Dosarul nr. x/100/2011.

În aceste condiţii, rezultă că motivul conform căruia instanţa a făcut aplicarea greşită a normelor privind tacita relocaţiune, motiv care nu reprezintă o critică a hotărârii din prezentul dosar, ci a celei din Dosarul nr. x/100/2011. nu poate fi încadrat în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., sens în care recursul declarat este nul.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 7 noul C. proc. civ. reclamanta susţine că pentru a invoca obligativitatea unei hotărâri irevocabile nu este necesară existenţa triplei identităţi (părţi, cauză, obiect) ci doar probarea identităţii între problema soluţionată irevocabil şi cea din dosarul în care se invocă, sens în care instanţa are obligaţia să pronunţe aceeaşi soluţie, căci altfel s-ar ajunge la încălcarea principiului res judicata a puterii lucrului judecat.

Soluţia prezentului recurs, ca şi cea din apel, trebuie să plece de la analiza considerentelor sentinţei pronunţată în Dosarul nr. x/100/2011. Deşi recurenta încearcă o tactică de inducere în eroare a instanţei, printr-o analiză care excede problemei juridice ce face obiectul prezentului dosar, încercând să forţeze o soluţie contrară celei deja dispusă de o instanţă cu privire la chestiunea litigioasă, trebuie menţionat faptul că acest mod de abordare a problemei a fost încercat şi în faţa instanţei de apel, care însă a ales soluţia corectă din punct de vedere legal.

Reclamanta precizează că în Dosarul nr. x/100/2001 a investit instanţa printr-o cerere reconvenţională nu numai cu petitul prin care solicita constatarea intervenirii tacitei relocaţiuni, care a fost anulat, ca netimbrat, ci şi cu petitlul prin care solicita obligarea pârâtei SC B. SRL la plata sumei de 8.300 euro pe lună cu titlu de chirie, cerere care a fost admisă şi a fost obligată SC B. SRL la plata sumei de 8.300 euro lunar, sau echivalentul în RON, la cursul Băncii Naţionale a României, cu titlu de chirie.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., referitor la nemotivarea deciziei de către instanţa de apel, reclamanta solicită să fie respins, ca nefondat, deoarece această instanţă a reţinut puterea de lucru judecat şi nu autoritatea de lucru judecai, în sensul că a dat valoare considerentelor prin care s-a statuat asupra existenţei contractului de închiriere încheiat între părţi.

În temeiul dispoziţiilor art. 483 noul C. proc. civ., care reglementează obiectul, scopul recursului şi instanţa competentă, coroborate cu dispoziţiile art. 493 noul C. proc. civ., care reglementează procedura de filtrare a recursurilor, în cauză s-a întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, raport care a fost analizat în completul de filtru şi apoi s-a comunicat părţilor soluţia preconizată şi anume aceea de admitere, în principiul a recursului, care a fost promovat împotriva unei hotărâri executorii, care se înscrie în ipoteza reglementată de art. 483 alin. (1) noul C. proc. civ., urmând să se pronunţe completul pe fondul recursului.

Referitor la faptul că pârâta SC B. SRL şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ., iar reclamanta SC A. SRL, în întâmpinare, a invocat excepţia nulităţii recursului cu privire la dispoziţiile art. 488 pct. 7 şi 8 şi a solicitat, în final, respingerea recursului, în totalitate, Înalta Curte, în procedura de filtrare a recursului, a considerat că recursul este admisibil, în principiu, urmând a se pronunţa pe fondul recursului şi în consecinţă excepţiile privind nulitatea recursului vor fi analizate ca apărări de fond, pentru a se realiza o cercetare unitară a tuturor motivelor de recurs.

Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs şi de susţinerile din întâmpinare, constată că numitul I. a cumpărat, potrivit procesului-verbal de adjudecare încheiat Ia dat de 16 iulie 2004, emis de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice - Maramureş, un teren în suprafaţă de 559.879 mp, situat în extravilanul localităţii Satul Nou de Sus, teren ocupat de Iazul de decantare G.

La data de 16 iulie 2004 s-a încheiat un protocol între I., în calitate de proprietar şi SC C. SA, în calitate de cesionar, pentru exploatarea sterilelor de fiotaţie depozitate în Iazul G.

I. şi-a dat acordul pentru ca SC C. SA să desfăşoare această activitate, în temeiul licenţei de exploatare nr. 1/1998 emisă de Agenţia Naţională de Resurse Minerale, pe numele Iui.

Terenul menţionat în Protocol a fost adus de către I., cu titlu de aport social al SC A. SRL, iar ulterior s-a încheiat între SC A. SRL, în calitate de locator şi SC C. SA, în calitate de cesionar, pentru o perioadă de cinci ani, de la 1 septembrie 2004 până la 31 august 2009, contractul de locaţiune din 12 octombrie 2004, autentificat la B.N.P. D., având ca obiect exploatarea terenului, cu plata unei chirii în sumă de 8.300 euro/lună, plus T.V.A.

Concesionara SC C. SA a intrat în insolvenţă, la data de 29 iunie 2006 şi ca urmare a raportului întocmit de lichidatorii judiciari Ia data de 28 august 2006, în Dosarul nr. x/2006 al Tribunalului Maramureş prin care s-a propus vânzarea, în bloc, ca un ansamblu în stare de funcţionare, a bunurilor debitoarei, acestea au fost cumpărate de pârâta SC B. SRL.

După vânzare, s-a emis Ordinul nr. 100 din data de 25 iunie 2007 de către Agenţia Naţională de Resurse Minerale, ordin prin care s-a aprobat transferul drepturilor dobândite şi al obligaţiilor asumate potrivit licenţei de concesiune nr. 1/1998 din perimetrul Iaz H. şi Iaz G., către pârâtă, iar prin actul adiţional nr. 4, referitor la licenţa de exploatare nr. 1/1998, durata licenţei s-a prelungit până la data de 8 iulie 2012.

Ca urmare a acţiunii formulate de SC B. SRL, înregistrată la data de 6 aprilie 2011, sub nr. 4033/100/2011 pe rolul Tribunalului Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 4681 din 16 iulie 2012, prin care tribunalul:

Admite excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate a autorizaţiei de construire din 10 decembrie 2004 emisă de intimatul Primarul Oraşului Baia Sprie, invocată de reclamantă.

Respinge ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată de pârâta SC A. SRL a autorizaţiei de construire din 10 decembrie 2004 emisă de intimatul Primarul Oraşului Baia Sprie.

Admite excepţia netimbrării petitelor 1 (vizând tacita relocaţiune) şi 3 (referitor la garanţia privind obligaţia de ecoiogizare) din cererea reconvenţională, astfel cum a fost precizată, formulată de pârâtă.

Respinge excepţia netimbrării petitului 2 (referitor la plata chiriei) din cererea reconvenţională, astfel cum a fost precizată, formulată de pârâtă.

Admite în parte acţiunea introductivă, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta SC B. SRL, cu sediul în Baia Mare, str. V., nr. 77B, judeţul Maramureş, înmatriculată la ORC Maramureş, în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL, cu sediul în Baia Sprie, str. F. nr. 213, judeţul Maramureş şi punct de lucru în Baia Mare, str. F. nr. 6, judeţul Maramureş, înmatriculată la ORC Maramureş.

Constată dreptul de folosinţă al reclamantei asupra terenului aliat în proprietatea pârâtei, în suprafaţă de 477.790 mp, materializat în planul de situaţie din anexa nr. 1 la raportul de expertiză judiciară întocmit în cauză de expertul judiciar Q. prin conturul delimitat de punctele 1, 2, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 26, 27, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, parte din nr. cadastral PP, în suprafaţă totală de 559.822 mp, înscris în CF nr. NN Baia Sprie, provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. AA Tăuţii de Sus, nr. topo BB, CC, DD, EE, HH, II, FF, GG, aferent Iazului de decantare O. – G., pe toată durata de desfăşurare a activităţii de exploatare a sterilelor (reziduurilor) de flotaţie depozitate în Iazul G.

Constată că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra următoarelor edificate, situate pe terenul aferent staţiei de pompe a Iazului de decantare O. – G., în suprafaţă de 4.389 mp, ce face parte din terenul cu nr. cadastral PP înscris în CF NN Baia Sprie, cu suprafaţa totală de 559.822 mp (corpul 1 din planul de amplasament şi delimitare cu propunere de dezlipire întocmit la data de 25 februarie 2012 de către expertul judiciar Q.):

- rezervor de apă industrială cu suprafaţa de 19 mp;

- staţie de clasare îngroşare-pomparc cu pompa W. şi o pompă de tulbureală cu suprafaţa de 522 mp;

- două bazine cu apă de procesare de 800 mc cu suprafaţa de 142 mp fiecare (bazin presedimentare şi rezervor apă);

- staţie de pompe apă de proces cu pompă de etanşare şi pompă de jomp cu suprafaţa de 168 mp;

- staţie de pompe subterane cu 2 pompe de jomp submersibile şi o pompă W. submersibilă cu suprafaţa de 70 mp;

- construcţie metalică pentru ciur reziduuri grosiere cu suprafaţa de 92 mp;

- reţele de conducte;

- platformă de depozitare şi drumuri de incintă cu suprafaţa de 2.990 mp.

Constată un drept de superflcie în favoarea reclamantei asupra terenului aferent staţiei de pompe a Iazului de decantare O. – G., în suprafaţă de 4.389 mp, ce face parte din terenul cu nr. cadastral PP înscris în CF nr. NN Baia Sprie, cu suprafaţa totală de 559.822 mp (corpul 1 din planul de amplasament şi delimitare cu propunere de dezlipire întocmit la data de 25 februarie 2012 de către expertul judiciar Q.) pe toată durata de desfăşurare a activităţii de exploatare a sterilelor (reziduurilor) de flotaţie depozitate în Iazul G.

Dispune înscrierea în CF nr. NN Baia Sprie în favoarea reclamantei a dreptului de proprietate asupra edificatelor de mai sus, a dreptului de superflcie asupra terenului aferent construcţiilor în suprafaţă de 4.389 mp, ce face parte din terenul cu nr. cadastral PP înscris în CF nr. NN Baia Sprie, cu suprafaţa totală de 559.822 mp (coipul 1 din planul de amplasament şi delimitare cu propunere de dezlipire întocmit la data de 25 februarie 2012 de către expertul judiciar Q.) pe toată durata de desfăşurare a activităţii de exploatare a sterilelor (reziduurilor) de flotaţie depozitate în Iazul G., precum şi a dreptului de folosinţă asupra terenului aflat în proprietatea pârâtei, în suprafaţă de 477.790 mp, materializat în planul de situaţie din anexa nr. 1 la raportul de expertiză judiciară întocmit în cauză de expertul judiciar Q. prin conturul delimitat de punctele 1, 2, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 26, 27, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, parte din nr. cadastral PP, în suprafaţă totală de 559.822 mp, înscris în CF nr. NN Baia Sprie provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. AA Tăuţii de Sus, nr. topo BB, CC, DD, EE, HH, II, FF, GG, aferent Iazului de decantare O. — G. pe toată durata de desfăşurare a activităţii de exploatare a sterilelor (reziduurilor) de flotaţie depozitate în Iazul G.

Admite în parte cererea reconvenţională, astfel cum a fost precizată, formulată de pârâta SC A. SRL în contradictoriu cu reclamanta SC B. SRL.

Obligă pe reclamantă să plătească pârâtei suma de 8.300 euro lunar sau echivalentul în RON, Ia cursul Băncii Naţionale a României, la data plăţii, cu titlu de chirie lunară, începând cu data pronunţării hotărârii judecătoreşti şi pe toată durata de desfăşurare a activităţii de exploatare a sterilelor (reziduurilor) de flotaţie depozitate în Iazul G.

Anulează petitele 1 (vizând tacita relocaţiune) şi 3 (referitor la garanţia privind obligaţia de ecologizare) din cererea reconvenţională, astfel cum a fost precizată, formulată de pârâtă.

Compensează parţial cheltuielile de judecată şi în consecinţă obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 10.204 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

După pronunţarea sentinţei civile nr. 4681/2012, precitată, pârâta SC B. SRL a achitat, în temeiul acestei sentinţe, suma totală de 103.750 euro + TVA, în perioada 29 aprilie 2013-8 iulie 2013, cu titlu de chirie, conform susţinerilor reclamantei, susţineri necontestate de pârâtă.

Astfel fiind, din cele expuse, rezultă că problema de drept care trebuie dezlegată în speţă se referă la obligaţia pârâtei de a plăti, sau nu, chirie, pentru a-şi exercita dreptul de folosinţă asupra terenului în suprafaţă de 477.790 mp, proprietatea pârâtei.

Potrivit dispozitivului sentinţei civile nr. 4681/2012, rămasă definitivă, reclamanta a fost obligată să plătească pârâtei suma de 8.300 euro lunar, cu titlu de chirie începând cu data pronunţării acestei sentinţe şi pe toată durata de desfăşurare a activităţii de exploatare a sterilelor (reziduurilor) de flotaţie depozitate în Iazul G.

Plata sumei de 103.750 euro + TVA efectuată de pârâtă, cu litiu de chirie, pentru perioada 29 aprilie 2013-8 iulie 2013, către reclamantă, confirmă faptul că pârâta a achiesat la obligaţia că datorează chirie pentru terenul proprietatea reclamantei, pe care I-a exploatat, şi în consecinţă a plătit, o perioadă chiria datorată, după data de 16 iulie 2012, când s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 4681/2012.

După efectuarea acestor plăţi, pârâta a refuzat să mai achite chiria datorată şi în consecinţă reclamanta a introdus acţiunea ce face obiectul cauzei, întemeindu-şi pretenţiile pe dispoziţiile art. 1410 şi urm. C. civ. 1865, invocând obligaţia de plată a chiriei şi în temeiul tacitei relocaţiuni.

Anterior analizei incidenţei în speţă a tacitei relocaţiuni, cu titlu preliminar trebuie precizat că pârâta a dobândit calitatea de locatar, în calitate de succesor al SC C. SA, ale cărui drepturi şi obligaţii contractuale au fost dobândite de pârâtă în calitate de adjudecatar al licitaţiei organizate ca urmare a intrării în insolvenţă a SC C. SA. Astfel pârâta a devenit locatar, în contractul de închiriere încheiat la data de 1 octombrie 2004, căruia i s-a dat dată certă prin încheierea din 12 octombrie 2004, având ca obiect folosinţa terenului proprietatea reclamantei.

Deci este necontestat faptul că pârâta, în calitate de chiriaş are obligaţia de a achita chiria pe toată perioada de folosinţă a terenului, deoarece în caz contrar ar însemna să utilizeze terenul gratuit, deci cu încălcarea obligaţiilor din contractul de închiriere, în care s-a subrogat în drepturile dar şi în obligaţiile chiriaşului.

Prin sentinţa civilă nr. 4681/2012, precilată, s-a stabilit în mod indubitabil că pârâta datorează chirie lunară de la data pronunţării acestei sentinţe, 16 iunie 2012 şi pe roată durata de desfăşurare a activităţii de exploatare a terenului ce face obiectul contractului de închiriere, precitat.

Faptul că prin aceasta sentinţă s-a anulat, ca netimbrat, capătul de cerere privind tacita relocaţiune invocată de reclamantă, deoarece reclamanta nu a timbrat aceste capăt de cerere, nu înseamnă că s-a soluţionat, cu putere de lucru judecat, problema tacitei relocaţiuni, în speţă, deoarece pe fondul cauzei instanţa a analizat obligaţia pârâtei de plată a chiriei şi a dispus obligarea reclamantei la această plată, întrucât s-a constatat că chiriaşul a folosit terenul, fără ca proprietarul să-l împiedice, împrejurare care a rezultat şi din expertiza efectuată în cauză.

Considerentele unei hotărâri judecătoreşti au putere de lucru judecat numai în măsura în care explică dispozitivul şi se reflectă în dispozitiv, însă în speţă, chiar dacă petitul privind tacita relocaţiune, a fost anulat ca netimbrat, nu înseamnă că s-a analizat pe fondul cauzei incidenţa tacitei relocaţiuni, deoarece instanţa a aplicat dispoziţia procedurală care determină soluţionarea unui capăt de cerere Iară a fi analizat pe fond, în cazul în care nu s-a achitat taxa judiciară de timbru, legal datorată.

În speţă însă, aşa cum în mod legal a constatat şi instanţa de apel, dezlegările date în Dosarul nr. 4033/200/2011, precitat, privind tacita relocaţiune erau necesare şi obligatorii pentru soluţionarea petitului prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtei, la plata chiriei. Ca urmare a modului de soluţionare a acestui capăt de cerere, prin care. potrivit considerentelor sentinţei civile nr. 4681/2012 pronunţată în Dosarul nr. x/100/2011 al Tribunalului Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost obligată pârâta chiriaş la plata chiriei, se explică şi motivarea care susţine dispozitivul sentinţei apelate.

În întâmpinarea depusă la tribunal, la data de 24 octombrie 2013, pârâta susţine că „nu poate constitui un argument pentru obligarea subscrisei la plata chiriei conform pretenţiilor formulate, plata unor sume în 2013 de către pârâtă, aceasta neconstituind o recunoaştere a unor pretenţii ale reclamantei. Pârâta a făcut plata sumelor în considerarea sentinţei civile nr. 4681 din 16 iulie 2012. care dispune doar pentru perioada de după pronunţarea hotărârii şi prin care constată dreptul de folosinţă al subscrisei, contestat de către societatea A. SRL".

Pârâta recunoaşte că a plătit o perioadă chiria stabilită prin sentinţa civilă nr. 4681/2012, ca urmare evident a folosinţei terenului, însă susţine în mod nefondat că reclamanta îi contestă dreptul de folosinţă, deşi în acţiune reclamanta precizează că a introdus această acţiune în considerarea calităţii de locatar al pârâtei. Se recunoaşte implicit dreptul pârâtei de a fi folosit terenul şi după încetarea contractului de închiriere şi se solicită, în consecinţă plata chiriei, legal datorate.

Executarea plăţii chiriei dispusă de instanţă, ca urmare a constatării folosirii terenului de către pârâtă, folosire confirmată şi de expertiza efectuată în cauză, coroborată cu solicitarea reclamantei din prezenta cauză de a se achita chiria pe toată durata de folosire a terenului de către pârâtă, după încetarea contractului de închiriere, confirmă soluţia instanţelor judecătoreşti care au analizat în mod judicios pretenţiile reclamantei din prezenta cauză.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi în temeiul art. 496 noul C. proc. civ. urmează să-l respingă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC B. SRL Baia Mare împotriva deciziei civile nr. 572/2014 din 6 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2016.