Damages claim by insured driver’s family rejected; appeal dismissed as unfounded

Decizia nr. 192/2016

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 615 din 21 octombrie 2014, Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată cererea prin care reclamanţii A. şi B., prin reprezentant legal A., în calitate de soţie, respectiv fiu ai conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului din 28 iunie 2010, au chemat în judecată pe pârâta SC C. SA, solicitând obligarea acesteia la plata de despăgubiri civile, după cum urmează: daune materiale în cuantum de 30.000 RON şi daune morale în cuantum de 2.000.000 RON, pentru A. şi daune morale în cuantum de 2.000.000 RON şi prestaţii periodice în cuantum de 500 RON lunar, începând cu data producerii accidentului de circulaţie şi până la împlinirea vârstei de 18 ani, respectiv până la finalizarea studiilor, pentru B.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanţii A. şi B., prin reprezentant legal A., au declarat apel care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 157 din 16 aprilie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Împotriva deciziei pronunţate în apel au declarat recurs A. şi B., prin reprezentant legal A., solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Recurenţii au indicat în memoriul de recurs motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. şi au precizat că sunt de acord ca recursul să fie soluţionat de completul de filtru.

În susţinere, au arătat că decizia atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a art. 48, art. 49 şi art. 50 alin. (3) din Legea nr. 136/1995 şi a art. 26 alin. (1) pct. 3 şi art. 27 din Ordinul C.S.A. nr. 21/2009.

Astfel, au susţinut că în mod eronat a reţinut instanţa de apel că, în raport cu dispoziţiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 136/1995, coroborate cu dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol şi cu art. 26 alin. (2) pct. 4 din Ordinul C.S.A. nr. 21/2009, dreptul de a primi indemnizaţia este condiţionat de prezenţa în vehicul sau în exteriorul acestuia a membrilor familiei conducătorului auto la momentul producerii accidentului, precum şi de vătămarea directă a acestora în accident.

Au subliniat că, întrucât textul de lege nu face o astfel de distincţie, întrunesc calitatea specială conferită de legiuitor, fiind vorba despre un drept subiectiv izvorând din contractul de răspundere civilă auto.

Totodată, au arătat că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 27 din Ordinul C.S.A. nr. 21/2009 care reglementează expres şi limitativ cazurile de excludere de la acordarea indemnizaţiei, dar şi că a ignorat faptul că este vorba despre un contract ce acoperă prejudiciile cauzate prin fapta lucrului asigurat, în considerarea art. 48 din Legea nr. 136/1995 şi a art. 26 alin. (2) pct. 3 şi din Ordinul C.S.A. nr. 21/2009.

În final, au arătat că instanţa de apel nu urmează liniile directoare stabilite de instanţa supremă, care a statuat constant că soţia şi persoanele aflate în întreţinerea conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului, sunt îndreptăţite să solicite şi să obţină despăgubiri în baza art. 50 alin. (3) din Legea nr. 136/1995.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, care a fost comunicat părţilor.

La 08 noiembrie 2015, intimata SC C. SA a depus precizări, solicitând respingerea recursului, având în vedere decizia nr. 23/2015, pronunţată în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin notele scrise depuse la 01 februarie 2016, recurenţii au solicitat admiterea recursului.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reţine următoarele:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Recurenţii au susţinut că în mod eronat a reţinut instanţa de apel că, în raport cu dispoziţiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 136/1995, coroborate cu dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol şi cu art. 26 alin. (2) pct. 4 din Ordinul C.S.A. nr. 21/2009, dreptul de a primi indemnizaţia este condiţionat de prezenţa în vehicul sau în exteriorul acestuia a membrilor familiei conducătorului auto la momentul producerii accidentului, precum şi de vătămarea directă a acestora în accident.

Prin decizia nr. 23 din 26 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 71 din 01 februarie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Alba Iulia şi a stabilit că, în inteipretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, cu modificările şi completările ulterioare, dreptul la despăgubiri recunoscut soţului (soţiei) sau persoanelor care se află în întreţinerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului priveşte doar vătămările lor corporale, ca victime directe ale evenimentului rutier.

Potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe de la data publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei pronunţate în interesul legii.

În speţă, Înalta Curte constată că reclamanţii, în calitate de soţie, respectiv fiu ai conducătorului vehiculului asigurat, au solicitat, în temeiul art. 50 alin. (3) din Legea nr. 136/1995, obligarea SC C. SA, în calitate de asigurător de răspundere civilă auto, la plata de despăgubiri civile, reprezentând repararea prejudiciului moral şi material suferit ca urmare a decesului soţului/tatălui acestora.

Cum aceştia nu sunt victime directe ale evenimentului rutier, faţă de cele statuate prin decizia nr. 23/2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în interesul legii, motivul de recurs invocat nu justifică admiterea recursului.

Prin urmare, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (6) C. proc. civ., urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii A. şi B., prin reprezentant legal A., împotriva deciziei nr. 157 din 16 aprilie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 februarie 2016.