State guarantee of public institution’s privatization restitution damages under O.U.G. 88/1997 art. 324(6)

Decizia nr. 1226/2016

Deliberând asupra cererii de recurs, constată următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti, secţia a VI-a civilă, reclamanta SC A. SA a solicitat obligarea pârâtei B., în calitate de autoritate implicata în privatizarea SC A. SA, la plata despăgubirilor reprezentând c/val. suprafeţei de 3.151 mp teren şi imobilelor aferente situate în sat Bistriţa, com. Alexandru cel Bun, jud. Neamţ, restituite în natură foştilor proprietari, conform Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 9093 din 6 noiembrie 2009 pronunţată în Dosarul nr. x/32/2008, la valoarea actuala de circulaţie a acestor bunuri. Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor moratorii reprezentând contravaloarea dobânzilor plătite de reclamantă băncilor creditoare pe durata cât s-au făcut plăţi succesive, respectiv rate eşalonate în vederea îndeplinirii obligaţiilor de plata către Statul Roman prin C. și D. S-a solicitat şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata.

Prin sentinţa civilă nr. 5323 din 30 octombrie 2014 pronunţată în Dosarul nr. x/3/2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis cererea de majorare a onorariului de expert formulată de expertul contabil E., a dispus majorarea onorariului de expert de la 1.000 lei la 2545 lei. Totodată, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a chematului în garanţie Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a respins cererea reclamantei SC A. SA împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta B. împotriva chematului în garanţie Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A admis în parte cererea formulată de reclamantă împotriva pârâtei B., pe care a obligat-o să plătească reclamantei suma de 129.128 lei despăgubiri. A respins celelalte pretenţii ale reclamantei ca neîntemeiate. A obligat pârâta B. să plătească reclamantei 5.198,56 lei cheltuieli de judecată şi 1.545 lei, onorariu cuvenit expertului contabil E.

În motivarea soluţiei pronunţate, Tribunalul București a reţinut, în esență, că pârâta B. are calitatea de instituție implicată în procesul de privatizare și obligația legală de a plăti reclamantei o despăgubire care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilului.

Tribunalul a reținut că valoarea despăgubirilor se stabilește în funcție de valoarea contabilă a imobilului, astfel cum aceasta a fost reflectată în bilanț la momentul ieșirii efective a bunului din patrimoniul societății, actualizată cu indicele de inflație de la momentul plății despăgubirii, astfel cum rezultă din Decizia nr. 18 din 17 octombrie 2011 a Înaltei Curți prin care a fost soluționat recursul în interesul legii.

Totodată, s-a mai reținut că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de chematul în garanţie Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice este întemeiată, având în vedere că între instituţia publică pârâtă şi chematul în garanţie nu există o obligaţie de garanţie sau de despăgubire.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 324 alin. (6) din O.U.G. nr. 88/1997 rezultă că intenţia legiuitorului nu a fost aceea de a institui o obligaţie de plată proprie în sarcina statului, aceasta rămânând în patrimoniul instituţiilor publice implicate în privatizare, iar statul garantează îndeplinirea de către instituţiile publice implicate a obligaţiilor, din perspectiva atribuţiilor ce-i revin.

Împotriva acestei sentinţe şi a tuturor încheierilor premergătoare, a declarat apel pârâta B., solicitând admiterea apelului, schimbarea in tot a sentinţei şi a tuturor încheierilor pronunţate în Dosarul nr. x/3/2012, admiterea excepţiilor invocate, iar pe fond, respingerea cererii faţă de B. ca neîntemeiata.

Prin Decizia civilă nr. 1095 din 23 iunie 2015, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a admis apelul formulat de apelanta B., a anulat în parte sentinţa atacată în sensul că a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a chematului în garanţie Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, ca neîntemeiată.

Totodată, a admis cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta B. împotriva Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice și a obligat Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumelor de 129.128 lei cu titlu de despăgubiri, 5.198,56 lei cu titlu de cheltuieli de judecată şi 1.545 lei cu titlu de onorariu expert contabil.

Au fost menținute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

În considerentele deciziei, instanța de apel a reținut, în esență, că despăgubirile solicitate de reclamantă au fost corect stabilite în temeiul dispozițiilor art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, detaliind argumentele care au format convingerea instanței în acest sens.

Sub acest aspect, s-a mai reținut că, în speță, contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 120 şi 289 au fost încheiate la data de 14 iunie 1995, astfel că dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 137/2002 nu sunt aplicabile, în ce priveşte limitarea cuantumului despăgubirilor.

În ceea ce priveşte critica referitoare la greşita soluţionare a cererii de chemare în garanţie formulată de pârâta B. împotriva Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de Apel București a reținut că aceasta este fondată în raport cu dispozițiile art. 60 şi urm. C. proc. civ.

Astfel, instanța de apel a apreciat că între reclamanta şi pârâta din cererea introductivă, pe de o parte şi chematul în garanţie nu se impune existenţa unui raport juridic, fiind suficient doar existenţa unui raport juridic între pârâtă şi chematul în garanţie în temeiul căruia pârâta să poată promova o cerere în garanţie sau în despăgubire împotriva celui chemat în garanţie.

S-a mai reținut că, potrivit art. 324 alin. (6) din O.U.G. nr. 88/1997, statul garantează îndeplinirea de către instituţiile publice implicate în procesul de privatizare a societăţilor a obligaţiilor prevăzute de art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997.

Ministerul Finanțelor Publice, ca reprezentant al statului român, este garantul îndeplinirii obligaţiilor de către acesta, obligații care rezultă din procedura privatizării și care sunt prevăzute de dispozițiile legale incidente în materie.

În plus, mai reține instanța de apel că, reprezentarea Statului de către Ministerul Finanțelor Publice este reglementată prin dispoziţiile art. 223 alin. (1) coroborat cu art. 6 alin. (6) din Legea nr. 287/2009/R privind C. civ. şi art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs chematul în garanție Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate şi respingerea apelului formulat de pârâta B., cu consecinţa admiterii excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a chematului în garanţie Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi respingerii cererii de chemare în judecata formulata de SC A. SA şi a cererii de chemare în garanţie astfel cum au fost formulate.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal în ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie formulată de B. faţă de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

Astfel, susține că în cauză se impune respingerea cererii de chemare în garanţie întrucât nu există raport juridic obligaţional între Ministerul Finanţelor Publice, ca reprezentant al Statului Român şi B., şi de altfel nici B. nu indică un raport juridic în fundamentarea cererii de chemare în garanţie.

Totodată, precizează că, B. nu a participat la procedura privatizării cu mijlocirea Ministerului Finanţelor Publice, astfel încât atragerea răspunderii patrimoniale a instituţiei nu se poate răsfrânge negativ asupra unui terţ, respectiv Ministerul Finanţelor Publice.

Recurentul mai susține că, în considerentele deciziei pronunțate, instanța de apel a motivat doar soluţia de admitere a cererii de chemare în garanţie prin raportare la dispoziţiile art. 60 şi următoarele C. proc. civ. de la 1865, fără a indica motivele pentru care au fost înlăturate susţinerile chematului în garanție, fiind astfel invalidat raţionamentul instanţei de fond cu privire la excepţia invocată.

În cuprinsul motivele de recurs, chematul în garanție a procedat la evocarea dispozițiilor legale pe care le consideră incidente în cauză și care susțin, în opinia sa, respingerea cererii de chemare în garanție.

Totodată, a susținut că nu există un raport juridic obligațional nici între Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și SC A. SRL, iar dispozițiile art. 324 alin. (6) din O.U.G. nr. 88/1997 nu pot constitui fundamentul unui asemenea raport.

Intimata-pârâtă B. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea horărârii atacate ca fiind legală și temeinică.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, constată că recursul declarat de recurentul-chemat în garanție Statul Român prin Ministerul Finanțelor este nefondat pentru următoarele considerente:

Prealabil analizării criticilor formulate, se impune a fi făcută precizarea că, potrivit dispoziţiilor legale ce reglementează calea de atac extraordinară a recursului, nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală, criticile referitoare la stabilirea situaţiei de fapt şi interpretarea probatoriului, acestea reprezentând aspecte legate de temeinicia hotărârii şi nu de nelegalitatea acesteia.

Recurentul și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Referitor la acest motiv de recurs, Înalta Curte constată că acesta poate fi invocat atunci când prin hotărârea recurată s-a produs o încălcare a legii, respectiv dacă soluţia este în contradicţie cu legea care a fost aplicată raportului juridic dedus judecăţii şi înlăturarea acestei contradicţii se impune în raport de fapte, astfel cum acestea au fost pe deplin stabilite de judecătorii fondului.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susţinut că decizia recurată a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 324 alin. (6) din O.U.G. nr. 88/1997.

Motivele de nelegalitate, astfel cum au putut fi extrase din memoriul de recurs, se referă la lipsa calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, întrucât nu ar exista niciun raport juridic obligațional între Statul Român și B. care să conducă la obligarea Statului la plata despăgubirilor în calitatea acestuia de chemat în garanție.

Înalta Curte rețină că, în ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie promovată de pârâta B. împotriva Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, aceasta a fost în mod corect admisă întrucât, potrivit art. 60 şi următoarele C. proc. civ. între reclamanta şi pârâta din cererea introductivă, pe de o parte, şi chematul în garanţie nu se impune existenţa unui raport juridic, fiind suficient doar existenţa unui raport juridic între pârâtă şi chematul în garanţie în temeiul căruia pârâta să poată promova o cerere în garanţie sau în despăgubire împotriva celui chemat în garanţie.

Contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte apreciază că potrivit dispozițiilor art. 324 alin. (6) din O.U.G. nr. 88/1997, Statul român garantează îndeplinirea obligațiilor de către instituţiile publice implicate în procesul de privatizare a societăţilor, astfel cum acestea au fost prevăzute de art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997.

Prin introducerea alin. (6) la art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, legiuitorul a prevăzut o garanţie speciala în sarcina Statului Roman reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, pentru repararea prejudiciilor cauzate societăţilor comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea către foştii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat.

Astfel, această dispoziţie legală a fost prevăzută pentru a preîntâmpina imposibilitatea reparării acestor prejudicii, Statul Roman fiind garantul acestor reparaţii împotriva efectelor create de regimul comunist în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

În mod corect a reținut instanța de apel faptul că B. face parte din categoria instituţiilor publice implicate în privatizare pentru îndeplinirea obligaţiilor stabilite în sarcina lor prin dispoziţiile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, iar nu Ministerul Finanțelor Publice, ca reprezentant al Statului Român. Însă, acesta ca reprezentant al statului, este garantul îndeplinirii acestor obligații de către B., reprezentarea statului de către acest minister fiind reglementată la art. 223 alin. (1) C. civ. adoptat prin Legea nr. 287/2009 şi art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998.

Mai mult, instanța reține că nu a fost stabilit un alt organ care ar putea garanta, în numele statului, îndeplinirea obligaţiei de despăgubire de către instituţia publică implicată.

În plus, potrivit dispoziţiilor art. 9 din O.U.G. nr. 88/1997 modificată, toate sumele încasate de B. din dividende, contracte de privatizare etc. se varsă la bugetul statului.

În consecință, Înalta Curte apreciază că soluționarea cererii de chemare în garanție a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu este susceptibilă de critică, aceasta fiind în mod legal admisă de către instanța de apel, cu respectarea dispozițiilor legale incidente în cauză.

În consecinţă, faţă de considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de chematul în garanţie Statul Roman prin Ministerul Finanţelor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de chematul în garanţie Statul Român prin Ministerul Finanţelor împotriva Deciziei nr. 1095 din 23 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 iunie 2016.