Timeliness of ancillary damages claim in annulment action based on constitutional unconstitutionality of government ordinance

Decizia nr. 825/2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2/2010, astfel cum a fost modificată la data de 11 aprilie 2011, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B., Consiliul B., C. Vaslui şi Consiliul C. Vaslui, a solicitat ca prin hotărârea ce o va pronunţa să se dispună:

1. Anularea Deciziei nr. 661/2009 a Consiliului B.;

2. Anularea în totalitate a Deciziei nr. 29/2009 a Consiliului C. Vaslui ,,privind cererea de reînscriere în profesia de avocat formulată de d-ra A., cerere întregită succesiv până la data de 03 aprilie 2009” şi „Reclamaţiile comunicate de către C. Prahova referitoare la comportamentul faţă de avocaţii respectivului barou, cât timp aceasta a funcţionat ca judecător”, cât şi raportul întocmit la data de 06 mai 2009 de consilierul D. în temeiul deciziei nr. 29/2009;

3. Anularea în totalitate a Deciziei nr. 30/2009 a Consiliului C. Vaslui - C. Vaslui;

4. Anularea în totalitate a Deciziei nr. 31/2009 a Consiliului C. Vaslui - C. Vaslui;

5. A. Anularea radierii calităţii de avocat definitiv din Tabloul avocaţilor - Avocaţi definitivi şi în celelalte tablouri aferente aflate în evidenţa pârâţilor;

5. B. Obligarea pârâţilor la anularea radierii calităţii de avocat definitiv din Tabloul avocaţilor - Avocaţi definitivi şi în celelalte tablouri aferente aflate în evidenţa acestora;

6. Recunoaşterea dreptului vătămat, a interesului legitim vătămat de încetarea (ridicarea) stării de incompatibilitate prev. de art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, implicit a încetării suspendării calităţii de avocat potrivit art. 27 lit. a) din Legea nr. 51/1995 şi a încetării suspendării exerciţiului profesiei de avocat potrivit art. 49 lit. a) din Statutul profesiei de avocat, toate începând cu data de 18 mai 2009, data comunicării deciziilor nelegale.

7. Obligarea pârâţilor Consiliului C. Vaslui - C. Vaslui de a ridica starea de incompatibilitate şi să emită decizia de încetare (ridicare): a) a stării de incompatibilitate; b) a încetării suspendării calităţii de avocat şi c) a încetării suspendării exerciţiului profesiei de avocat, ca urmare a încetării stării de incompatibilitate, toate începând cu data de 18 mai 2009.

8. A. Recunoaşterea dreptului vătămat, a interesului legitim privind dreptul de exercitare a profesiei de avocat ca avocat definitiv, începând cu data de 18 mai 2009, data comunicării deciziilor nelegale.

8. B. Recunoaşterea dreptului vătămat, a interesului legitim vătămat de reînscriere pe Tabloul Avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei de avocat - avocat definitiv, începând cu 18 mai 2009, data comunicării deciziilor;

9. Obligarea pârâtului Consiliul C. Vaslui - C. Vaslui de a emite decizia de reînscriere pe Tabloul Avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei de avocat - avocat definitiv începând cu data de 18 mai 2009.

10. A. Recunoaşterea dreptului vătămat, a interesului legitim privind calitatea de avocat definitiv;

10. B. Obligarea pârâţilor Consiliul C. Vaslui - C. Vaslui la realizarea înscrierii calităţii de avocat definitiv în Tabloul avocaţilor definitivi Partea I.A. de la data radierii şi în continuare, cât şi anual în Tablourile avocaţilor definitivi întocmite anual în continuare;

10. C. Obligarea pârâţilor Consiliul C. Vaslui - C. Vaslui să realizeze înscrierea datelor legale personale privind calitatea de avocat definitiv înscris în Tabloul avocaţilor definitivi Partea I.A, întocmite anual, începând cu anul 2009 şi în continuare, precum şi obligarea la înscrierea calităţii de avocat definitiv începând cu data de 18 mai 2009 şi în continuare;

10. D. Obligarea pârâţilor Consiliul C. Vaslui - C. Vaslui să realizeze reînscrierea reclamantei în Tablourile Avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei de avocat ca avocat definitiv întocmite lunar, de la data de 18 mai 2009 şi în continuare de la această dată;

11. Recunoaşterea dreptului la vechime în profesia de avocat, ca avocat definitiv, începând cu 18 mai 2009 şi până la comunicarea deciziei de reînscriere în Tabloul Avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei de avocat ca avocat definitiv;

12. Obligarea pârâţilor, în solidar potrivit art. 18 alin. (3), art. 9 alin. (5) şi art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 actualizată, la plata despăgubirilor materiale şi morale, cuprinzând costuri şi cheltuieli:

a. daune materiale în cuantum de 32.150 lei/an, calculate de la data de 18 mai 2009 şi în continuare, până la data comunicării deciziei de reînscriere în Tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei de avocat ca avocat definitiv, reprezentând venitul brut;

b. daune cu titlu de costuri şi cheltuieli în cuantum de 1000 de euro - cheltuieli efectuate cu ocazia procedurilor derulate timp de 10 luni de către pârâţi, efectuate de autoritatea administrativă profesiei de avocat.

c. daune morale în cuantum de 5.000 euro/an calculate de la data de 18 mai 2009 şi în continuare până la data comunicării deciziei de reînscriere în Tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei de avocat ca avocat definitiv.

În cererea precizatoare a fost menţionată ca temei al promovării cererii şi Decizia nr. 109/2010 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 175 din 18 martie 2010, prin care au fost declarate ca neconstituţionale dispoziţiile O.U.G. nr. 159/2008, pe baza cărora au fost emise actele administrative a căror anulare se solicită în cauză.

În şedinţa publică din data de 24 septembrie 2013, reclamanta a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, în raport de sentinţa civilă nr. 1174 din 16 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2/2009, şi excepţia rămânerii fără obiect a capătului de cerere referitor la reactualizarea înscrierii şi a reînscrierii pe Tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei de avocat definitiv.

În aceeaşi şedinţă, Curtea de apel a invocat din oficiu excepţia tardivităţii formulării cererii privind obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor materiale.

Hotărârea şi considerentele Curţii de Apel;

Prin sentinţa civilă nr. 3714 din 26 noiembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia autorităţii de lucru judecat privitor la capetele de cerere având ca obiect: anularea Deciziei nr. 661/2009 emisă de Consiliul B., a Deciziei nr. 29/2009 emisă de Consiliul C. Vaslui, a Deciziei nr. 30/2009 emisă de Consiliul C. Vaslui şi a Deciziei nr. 31/2009 emisă de Consiliul C. Vaslui; recunoaşterea reclamantei încetarea stării de incompatibilitate, încetarea suspendării calităţii de avocat şi încetarea suspendării exerciţiului profesiei de avocat, precum şi dreptul la reînscrierea pe Tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei ca avocat definitiv şi dreptul la vechime în profesia de avocat ca avocat definitiv, începând cu data de 18 mai 2009; obligarea pârâtului Consiliul C. Vaslui să constate încetarea stării de incompatibilitate, încetarea suspendării calităţii de avocat şi încetarea suspendării exerciţiului profesiei de avocat în privinţa reclamantei; obligarea pârâtului Consiliul C. Vaslui să emită decizia de reînscriere a reclamantei pe Tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei de avocat ca avocat definitiv începând cu data de 18 mai 2009; obligarea pârâţilor să anuleze menţiunile referitoare la radierea reclamantei de pe tablourile avocaţilor aflate în evidenţa lor, precum şi a celui privitor la obligarea pârâţilor la plata daunelor morale şi a respins, în consecinţă, aceste capete de cerere formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B. - B., C. Vaslui, Consiliul C. Vaslui, Consiliul B.

A admis excepţia rămânerii fără obiect a capătului de cerere referitor la reactualizarea înscrierii şi a reînscrierii pe Tabelul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei de avocat definitiv şi a respins acest capăt de cerere în consecinţă.

A admis excepţia tardivităţii formulării cererii privind obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor materiale şi a respins acest capăt de cerere ca tardiv formulat.

A respins cererea reclamantei privind obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

A obligat reclamanta către pârâta B. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 lei, reprezentând onorariu avocat.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Excepţia autorităţii de lucru judecat a fost apreciată ca fondată pentru următoarele considerente:

În soluţionarea excepţiei autorităţii de lucru judecat, instanţa de fond a verificat tripla identitate de obiect, cauză şi părţi a speţei deduse judecăţii prin raportare la sentinţa civilă nr. nr. 1174 din 16 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2/2009, irevocabilă, prin care s-au dispus următoarele: ,,Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii C. Vaslui şi Consiliul C. Vaslui, şi B. şi Consiliul B., astfel cum a fost completată şi precizată ulterior, potrivit încheierii din data de 08 septembrie 2010.’’

Dispune anularea Deciziei nr. 661/2009 emisă de Consiliul B., Deciziei nr. 29/2009 emisă de Consiliul C. Vaslui, Deciziei nr. 30/2009 emisă de Consiliul C. Vaslui şi Deciziei nr. 31/2009 emisă de Consiliul C. Vaslui.

Recunoaşte reclamantei încetarea stării de incompatibilitate, încetarea suspendării calităţii de avocat şi încetarea suspendării exerciţiului profesiei de avocat, precum şi dreptul la reînscrierea pe Tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei ca avocat definitiv şi dreptul la vechime în profesia de avocat ca avocat definitiv, începând cu data de 18 mai 2009.

Obligă pârâtul Consiliul C. Vaslui să constate încetarea stării de incompatibilitate, încetarea suspendării calităţii de avocat şi încetarea suspendării exerciţiului profesiei de avocat în privinţa reclamantei.

Obligă pârâtul Consiliul C. Vaslui să emită decizia de reînscriere a reclamantei pe Tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei de avocat ca avocat definitiv începând cu data de 18 mai 2009.

Obligă pârâţii să anuleze menţiunile referitoare la radierea reclamantei de pe tablourile avocaţilor aflate în evidenţa lor.

Respinge capetele de cerere referitoare la obligarea pârâţilor la reactualizarea lunară a înscrierii sale în tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei ca avocat definitiv şi la înscrierea sa anuală în tabloul avocaţilor definitivi, ca prematur formulate.

Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâţilor la plata despăgubirilor materiale şi morale, ca neîntemeiată.”

A reţinut prima instanţă că, atât în prezenta cauză, cât şi în aceea ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2/2009, ceea ce s-a reclamat a fost nelegalitatea aceloraşi acte administrative emise de către pârâţii C. Vaslui, Consiliul C. Vaslui, B. şi Consiliul B., în considerarea declarării ca neconstituţională în întregime a O.U.G. nr. 159/2008, publicată în M. Of. al României nr. 172 din 26 noiembrie 2008, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 109/2010, publicată în M. Of. al României nr. 175 din 18 martie 2010.

Prin urmare, a conchis prima instanţă, cele două cereri au urmărit aceeaşi finalitate juridică, fiind dovedită existenţa autorităţii de lucru judecat.

Referitor la excepţia tardivităţii formulării capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor materiale Curtea de apel a reţinut că, iniţial, prin acţiunea introductivă formulată la data de 10 septembrie 2010, daunele materiale au fost solicitate în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamanta precizând cuantumul acestora, de 32.150 lei/an, suma ce rezultă din: a) cuantumul încasărilor de 25.720 lei/an, majorat cu 25% - nivelul încasărilor realizate în calitate de avocat în ultimul an de activitate - 2007 - şi b) 6.430 lei, majorarea sumei cu 25% pe an, ca urmare a creşterii onorariilor avocaţilor în anii următori - 2009, 2010 etc.

Acest capăt de cerere a fost formulat, în mod identic, şi în cauza ce a format obiectul Dosarului nr. x/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti, instanţa apreciindu-l ca neîntemeiat şi respins în consecinţă prin sentinţa civilă nr. 1074/2010.

Ulterior, prin cererea formulată la data de 11 aprilie 2011, reclamanta modificat temeiul de fapt şi de drept al acestui capăt de cerere, arătând că sumele pretinse reprezintă venitul brut pentru fiecare an, începând cu data de 18 mai 2009 şi în continuare, până la data comunicării deciziei de reînscriere în Tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei de avocat, ca avocat definitiv .

Ulterior, prin cererea precizatoare înregistrată la data de 16 septembrie 2013 (fila 462 dosar vol.IV) a arătat că, la calculul sumelor reprezentând despăgubiri materiale, solicită să fie avut în vedere venitul minim de referinţă în profesia de avocat definitiv de care ar fi beneficiat în perioada 18 mai 2009 - aprilie 2013, când nu a avut dreptul de a exercita profesia de avocat.

Acest capăt de cerere a fost fundamentat pe dispoziţiile art. 9 alin. (4) şi 5, art. 18 alin. (3) şi art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 actualizată, motivarea acţiunii, în integralitate, raportându-se la împrejurarea că Decizia nr. 109/2010 a Curţii Constituţionale publicată în M. Of. nr. 175 din 18 martie 2010, a declarat ca neconstituţionale dispoziţiile O.U.G. nr. 159/2008, pe baza cărora au fost emise actele administrative a căror anulare se solicită în cauză.

Aşadar, a constatat curtea de apel că instanţa de contencios administrativ a fost chemată să se pronunţe asupra efectelor vătămătoare ale ordonanţei în discuţie, în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, intitulat Acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului, litigiul dedus judecăţii fiind distinct de acela reglementat de dispoziţiile art. 19 alin. (1) din aceeaşi lege şi care vizează ipoteza cererii în despăgubiri formulată pe cale separată şi condiţionată de existenţa unei hotărâri judecătoreşti prin care să fi fost admisă acţiunea îndreptată împotriva actului administrativ considerat vătămător.

Prin urmare, instanţa de fond a apreciat ca fiind incidente dispoziţiile art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004 potrivit cu care: „(4) În situaţia în care decizia de declarare a neconstituţionalităţii este urmarea unei excepţii ridicate în altă cauză, acţiunea poate fi introdusă direct la instanţa de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în M. Of. al României, Partea I.

(5) Acţiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative”.

În acest context, instanţa de fond a reţinut că decizia de declarare a neconstituţionalităţii este urmarea unei excepţii ridicate în altă cauză, data publicării Deciziei nr. 109/2010 a Curţii Constituţionale în M. Of. al României fiind 18 martie 2010, iar cererea modificatoare a reclamantei, referitor la daunele materiale pretinse a fost făcută la data de 11 aprilie 2011 (fila 538 dosar), astfel încât excepţia tardivităţii este întemeiată.

Cât priveşte capătul de cerere referitor la obligarea pârâţilor la reactualizarea înscrierii şi a reînscrierii pe Tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei de avocat definitiv, Curtea de apel a constatat că pârâţii au efectuat această operaţiune, prin punerea în executare a sentinţei 1174/2011, conform Deciziei nr. 83 din 08 aprilie 2013 emisă de C. Vaslui (fila 479 dosar vol. IV).

Prin urmare, acest capăt de cerere este rămas fără obiect.

Referitor la cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecata,Curtea de apel a apreciat-o ca neîntemeiată, cât timp, în conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., la baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată se află culpa procesuală. Or, în speţă, pretenţiile reclamantei au fost respinse ca urmare a admiterii excepţiilor autorităţii de lucru judecat şi a tardivităţii formulării capătului de cerere privind despăgubirile materiale invocate în cauză, nefiind îndreptăţită la a pretinde restituirea cheltuielilor făcute cu procesul.

Pe parcursul soluţionării cauzei de către Curtea de Apel Bucureşti, reclamanta A. a formulat mai multe cereri de recuzare a Completului nr. 12 - fond, respinse, prin Încheierile de şedinţe - Camera de consiliu din datele de 24 octombrie 2012, 19 decembrie 2012, 06 martie 2013 şi 29 mai 2013.

După pronunţarea sentinţei nr. 3714 din 26 noiembrie 2013, reclamanta A. a formulat cererea de îndreptare a erorii materiale, cerere de lămurire a dispozitivului şi cerere de completare a dispozitivului.

Prin Încheierea din şedinţa publică de la 28 ianuarie 2014, Curtea de Apel Bucureşti a suspendat cererea de completarea a dispozitivului sentinţei nr. 3714 din 26 noiembrie 2013, în temeiul art. 1551 C. proc. civ., iar prin Încheierea Camerei de Consiliu din 28 ianuarie 2014 a suspendat şi cererea privind lămurirea dispozitivului, în temeiul art. 1551 C. proc. civ., prin ambele încheieri reţinând că reclamanta nu a depus suficiente exemplare ale cererilor pentru a fi comunicate celor patru pârâţi în cauză.

Calea de atac exercitată;

Împotriva sentinţei nr. 3714 din 26 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, şi a Încheierilor din 24 octombrie 2012, 19 decembrie 2012, 06 martie 2013, 29 mai 2013, 28 ianuarie 2014 şi a Încheierii din Camera de Consiliu de la 28 ianuarie 2014 ale aceleiaşi instanţe, a formulat recurs reclamanta A., criticându-le pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În susţinerea cererii de recurs formulate împotriva sentinţei nr. 3714 din 26 noiembrie 2013, recurenta-reclamantă a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii excepţiei tardivităţii şi admiterii capătului de cerere privind obligarea pârâţilor, în solidar, la plata despăgubirilor materiale pentru perioada 18 mai 2009 - aprilie 2013, având ca bază de calcul venitul de referinţă din profesia de avocat pentru avocaţii definitivi stabilit prin Hotărârile B. Solicită menţinerea, în rest, a dispoziţiilor sentinţei recurate.

Fără a dezvolta fiecare motiv de recurs în parte, recurenta-reclamantă critică sentinţa curţii de apel sub următoarele aspecte:

- hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea legii;

- hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii;

- hotărârea încalcă formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

În argumentarea acestor critici, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de fond a respins nelegal, ca tardiv formulat, capătul de cerere nr. 12 privind despăgubirile materiale, în condiţiile în care, din actele dosarului rezulta că acţiunea fost introdusă pe rolul instanţei de contencios administrativ la data de 10 septembrie 2010, adică într-un termen de 5 luni şi 20 de zile, calculat de la data publicării în M. Of. al României nr. 175 din 18 martie 2010 a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 109/2010 prin care s-a declarat neconstituţională O.U.G. nr. 159/2008. În acest context, arată recurenta că a respectat termenul prevăzut de art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond reţinând o situaţie de fapt eronată.

Mai susţine recurenta-reclamantă A. faptul că precizarea şi sistematizarea acţiunii depusă la dosarul de fond la data de 11 aprilie 2011, pentru prima zi de înfăţişare din data de 12 aprilie 2011, nu reprezintă o modificare a acţiunii principale prin formularea unui nou capăt de cerere, ci, prin intermediul acesteia s-au micşorat practic pretenţiile materiale deduse judecăţii, prin indicarea modalităţii de calcul a acestora. În acelaşi sens arată că adus precizări capătului 12 de cerere privind despăgubirile materiale prin cerere scrisă, încă de la primul termen de judecată stabilit de instanţă respectiv 1 martie 2011.

În final, arată recurenta că, instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 129 alin. (4) C. proc. civ. referitoare la rolul activ al judecătorului, în sensul că până la ultimul termen de judecată, nu a cerut lămuriri părţilor pentru a preveni orice greşeală în stabilirea corectă a faptelor şi nu a pus în discuţie niciun moment natura cererii depuse la dosar de reclamantă la data de 11 aprilie 2011 cu referire la excepţia tardivităţii acestui capăt de cerere. Din acest motiv, afirmă recurenta, prima instanţă a ajuns la concluzia eronată că cererea de acordare a despăgubirilor materiale a fost formulată la data de 11 aprilie 2011, reţinând tardivitatea acesteia.

Recurenta-reclamantă critică sentinţa instanţei de fond şi sub aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată către pârâţi având în vedere faptul că instanţa de fond a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia rămânerii fără obiect a capătului de cererii al acţiunii privind obligarea la reactualizarea înscrierii şi a reînscrierii, excepţii invocate de reclamantă.

Prin recursul declarat împotriva Încheierilor din 24 octombrie 2012, 19 decembrie 2012, 06 martie 2013, 29 mai 2013, 28 ianuarie 2014 şi a Încheierii din Camera de Consiliu de la 28 ianuarie 2014 ale aceleiaşi instanţe, recurenta-reclamantă invocă în drept aceleaşi motive de recurs indicate pentru sentinţa nr. 3714/2013, solicitând casarea încheierilor menţionate pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În ceea ce priveşte Încheierile din 24 octombrie 2012, 19 decembrie 2012, 06 martie 2013, 29 mai 2013, se arată că prin acestea s-au respins cererile de recuzare formulate împotriva judecătorului ce compunea completul de judecată nr. 12 - fond al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reţinându-se în mod greşit, reaua - credinţă a reclamantei în formularea acestora.

Referitor la Încheierea din 28 ianuarie 2014 şi Încheierea din Camera de Consiliu de la 28 ianuarie 2014, prin care s-a dispus suspendarea cererilor privind completarea, respectiv lămurirea dispozitivului sentinţei nr. 3714/2013, în temeiul dispoziţiilor art. 1551 C. proc. civ., susţine recurenta că situaţia reţinut de prima instanţă nu este conformă cu realitatea, în sensul că a trimis prin poştă duplicatele cererilor pentru a fi comunicate pârâţilor.

La ultimul termen de judecată, în faţa instanţei de recurs, prin concluziile orale şi cele scrise depuse la dosar, recurenta a arătat că cererile de completare, respectiv lămurire dispozitiv au rămas fără obiect, prin declararea prezentului recurs.

Hotărârea şi considerentele Înaltei Curţi de Casație și Justiție;

Analizând hotărârile recurate, prin raportare la criticile formulate, la actele şi lucrările dosarului, precum şi la dispoziţiile legale incidente speţei, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, în limitele şi pentru considerentele expuse în cele ce urmează.

Principala problemă de drept supusă judecăţii şi controlului instanţei de recurs, este aceea de a stabili dacă, în raport de situaţia de fapt şi normele juridice care constituie temeiul de drept al acţiunii, capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la acordarea de despăgubiri materiale către reclamanta A. este sau formulat tardiv.

Analizând cronologic actele procedurale întocmite în cauză, se constată că la data de 10 septembrie 2010, reclamanta A. a învestit Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, cu o acţiune având 12 capete de cerere, întemeiată pe dispoziţiile art. 9 alin. (4) şi (5) şi art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Prin capătul 12 al cererii de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor, în solidar, potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, la plata despăgubirilor morale şi materiale a sumelor cu titluri de costuri şi cheltuieli, indicând pentru fiecare un anumit cuantum apreciat de reclamantă ca fiind datorat.

Înainte de primul termen de judecată stabilit în cauză, respectiv 1 martie 2011, reclamanta A. a înregistrat la dosarul cauzei mai multe cereri precizatoare ale acţiunii iniţiale, una dintre acestea, aflată la filele 279-285 vol. I dosar fond, referindu-se strict la capătul de cerere privind acordarea de daune materiale şi morale, fiind invocat ca temei de drept, dispoziţiile art. 1, 8, art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Pentru următorul termen de judecată din 12 aprilie 2011, reclamanta a depus la dosar o cerere (fila 538 dosar fond. vol. II) prin care a învederat că reprezintă o „Sistematizare” a cererii introductive de instanţă care are în vedere toate cererile precizatoare formulate pe parcursul derulării procesului, făcând referire, în mod expres şi la cererea precizatoare de la 1 martie 2011 intitulată „ Precizări privind despăgubirile materiale a celor cu titlu de costuri şi cheltuieli şi Daune morale”, pentru aceasta invocând din nou ca temei de drept dispoziţiile art. 9 alin. (4) şi (5) şi ale art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Ulterior, reclamanta a adus mai multe precizări succesive acestui capăt de cerere, Înalta curte constatând că aceste precizări se referă la modalitatea de calculare a despăgubirilor materiale, raportat şi la situaţia că, până la pronunţarea sentinţei în prezenta cauză, se pronunţase deja sentinţa nr. 1074/2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă prin Decizia nr. 4803 din 02 aprilie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar prin Decizia nr. 83 din 08 aprilie 2013 C. Vaslui a procedat la reînscrierea reclamantei în Tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei.

Invocând excepţia tardivităţii formulării capătului de cerere privind despăgubirile materiale la ultimul termen de judecată, instanţa de fond s-a raportat strict la „cererea modificatoare” depusă la dosar de către reclamantă la data de 11 aprilie 2011, dată pe care a apreciat-o ca depăşind termenul de 1 an prevăzut de art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, Decizia Curţii Constituţionale fiind publicată la data de 18 martie 2010.

Analizând motivarea soluţiei de admitere a excepţiei tardivităţii, Înalta Curte constată că raţionamentul juridic expus de judecătorul fondului nu are corespondent nici în situaţia de fapt rezultată din lucrările dosarului şi nici în temeiul de drept al demersului judiciar dedus judecăţii.

În acest sens se constată, că din considerentele întregii sentinţe rezultă că motivele expuse în ceea ce priveşte soluţionarea capătului de cerere privind despăgubirile materiale, în sensul respingerii ca tardiv formulat, sunt contradictorii faţă de celelalte argumente dezvoltate de prima instanţă anterior, cuprinzând situaţia de fapt prezentată de reclamantă şi temeiul juridic al acestui capăt de cerere.

Astfel, deşi în prima parte a hotărârii (fila 621 verso vol. IV dosar fond), curtea de apel reţine că reclamanta prin cererea introductivă de instanţă din data de 10 septembrie 2010 a solicitat prin petitul nr. 12 obligarea pârâţilor, în solidar, la plata despăgubirilor materiale şi morale, cuprinzând costuri şi cheltuieli, în temeiul dispoziţiilor art. 18 alin. (3), art. 9 alin. (5) şi art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ulterior apreciază că, în realitate cererea de despăgubiri întemeiată pe art. 9 alin. (5) a fost formulată, de fapt, la data de 11 aprilie 2011, printr-o cererea modificatoare.

Această modalitate de abordare este greşită din punct de vedere juridic.

În primul rând, temeiul juridic al acţiunii formulate de reclamanta A. la data de 10 septembrie 2010, este reprezentat, în mod neîndoielnic, de dispoziţiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, fiind motivată în fapt, de adoptarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 109/2010 prin care s-a declarat neconstituţională O.U.G. nr. 159/2008, publicată în M. Of. al României nr. 175 din 18 martie 2010. Această situaţie a fost reţinută şi de instanţa de fond, ca premisă a pretenţiilor deduse judecăţii.

Într-o corectă logică juridică, atât capetele principale de cerere, vizând anularea actelor administrative vătămătoare emise în temeiul actului normativ declarat neconstituţional, precum şi petitele accesorii ale acestora se circumscriu temeiului juridic indicat de reclamantă, respectiv art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004 (fila 4 vol. I dosar fond), temei de drept care nu a fost niciodată modificat pe parcursul soluţionării cauzei în faţa instanţei de fond.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă, fără putinţă de tăgadă că în toate cererile precizatoare, modificatoare sau note scrise, reclamanta a invocat ca temei juridic principal art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004.

Aceasta a fost situaţia şi în cererea precizatoare depusă la 1 martie 2011, la primul termen de judecată (filele 279-286 vol. I fond), cerere pe care prima instanţă a ignorat-o în analizarea excepţiei tardivităţii, precum şi cu ocazia formulării cererii din 11 aprilie 2011, pe care curtea de apel a luat-o în considerare.

În acest context, Înalta Curte constată că, în realitate, instanţa de fond a schimbat natura juridică şi înţelesul neîndoielnic a cererii formulate de reclamantă la data de 11 aprilie 2011, în sensul că, deşi aceasta reprezintă, astfel cum a intitulat-o şi reclamanta, o „Sistematizare a acţiunii precizate”, având în vedere toate precizările şi modificările formulate până la acel moment, curtea de apel a calificat-o la aproape doi de zile de la depunerea la dosar, la ultimul termen de judecată (19 noiembrie 2013), ca fiind cerere modificatoare, ceea ce de fapt reprezenta un nou petit de acţiune.

Această calificare juridică este contrazisă procedural, chiar de consemnările din practicaua încheierii de 12 aprilie 2011, în care se arată de către grefierul de şedinţă că reclamanta a depus cerere pentru menţinerea, susţinerea şi continuarea judecăţii acţiunii precizate şi nicidecum o cerere modificatoare a acţiunii.

Ceea ce a dorit, de fapt, judecătorul fondului să arate în considerentele expuse, reprezintă un sofism, bazat pe o chestiune pur formală şi anume: având în vedere că prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamanta a indicat ca temei al capătului 12 de cerere, dispoziţiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, înseamnă că instanţa nu a fost învestită să soluţioneze acest capăt de cerere în temeiul art. 9 alin. (5), decât prin cererea formulată la data de 11 aprilie 2011.

Această deducţie reprezintă un raţionament fals, care încalcă rolul activ al judecătorului în speţa de faţă, atât din perspectiva neluării în considerare a tuturor elementelor de fapt şi de drept rezultate din actele dosarului (cererea precizatoare din 1 martie 2011 în care se solicită acordarea de despăgubiri în temeiul art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004), dar şi din perspectiva apelării la un formalism excesiv în justificarea soluţiei, cu atât mai mult cu cât, judecătorul nu este ţinut de temeiul juridic invocat de parte, având libertatea de a face încadrarea în drept corectă a pretenţiilor deduse judecăţii şi de a le analiza în consecinţă.

Prin urmare, Înalta Curte, reţine că reclamanta a formulat capătul accesoriu de cerere privind acordarea de despăgubiri odată cu acţiunea principală în anulare actelor administrative vătămătoare, temeiul juridici al întregii acţiuni fiind dispoziţiile art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004, context în care raportat la data de 18 martie 2010 a publicării în M. Of. a deciziei Curţii Constituţionale şi data înregistrării acţiunii de 10 septembrie 2010, se constată că cererea privind acordarea despăgubirilor este formulată în termen.

În concluzie, curtea de apel, sub acest aspect a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.

Consecinţa firească a acestei dezlegări juridice este aceea a admiterii recursului, a casării în parte a sentinţei recurate, a respingerii excepţiei tardivităţii formulării cererii privind obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor materiale şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Vor fi menţinute dispoziţiile sentinţei privind admiterea excepţiilor autorităţii de lucru judecat şi a rămânerii fără obiect pentru celelalte capete de cerere.

Soluţia de trimitere spre rejudecare se impune, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ., prima instanţă neanalizând pe fond cererea privind acordarea despăgubirilor materiale, precum şi pentru respectarea dublului grad de jurisdicţie în materia contenciosului administrativ şi a dreptului la apărare al părţilor.

În ceea ce priveşte critica vizând acordarea cheltuielilor de judecată, faţă de soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare, aceasta nu se mai impune a fi analizată, pretenţiile părţilor pe acest aspect urmând a fi reconsiderate în funcţie de soluţia ce se va pronunţa în primul ciclu procesual al rejudecării, de către instanţa de fond.

Analizând recursul împotriva Încheierilor din 24 octombrie 2012, 19 decembrie 2012, 06 martie 2013, 29 mai 2013, încheieri prin care s-au respins cererile succesive de recuzare a completului de judecată nr. 12-fond, Înalta Curte reţine că în lumina soluţiei de casare cu trimitere spre rejudecare, cercetarea legalităţii şi temeiniciei acestora este lipsită de eficacitate juridică.

De asemenea, critica referitoare la greşita suspendare a cererilor de completare, respectiv lămurire a dispozitivului sentinţei curţii de apel, prin încheierile din 28 ianuarie 2014 nu se fondează prin prisma situaţiei, potrivit căreia, recurenta-reclamantă are posibilitatea să solicite repunerea pe rol a acestor cereri, având în vedere temeiul de fapt şi de drept al suspendării, respectiv art. 1551 C. proc. civ.

Soluţia instanţei de recurs;

Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi alin. (5) C. proc. civ.

ÎN NUMELE LEGII

PENTRU ACESTE MOTIVE

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 3714 din 26 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată.

Respinge excepţia tardivităţii formulării capătului de cerere privind obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor materiale şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru soluţionarea acestui capăt de cerere.

Menţine dispoziţiile sentinţei privind admiterea excepţiilor autorităţii de lucru judecat şi a rămânerii fără obiect pentru celelalte capete de cerere.

Respinge recursul formulat împotriva Încheierilor din 24 octombrie 2012, 19 decembrie 2012, 06 martie 2013, 29 mai 2013, 28 ianuarie 2014 şi a Încheierii din Camera de Consiliu de la 28 ianuarie 2014 ale aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2015.