Lawfulness of suspending fiscal objection proceedings based on criminal referrals against third-party suppliers lacking decisive impact on the tax assessment.

Decizia nr. 760/2014

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea instanţei de fond;

Prin sentinţa nr. 22/CA din 30 ianuarie 2013, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta B. - C. Constanţa - D. - E., prin care solicita anularea Deciziei nr. 300 din 12 septembrie 2012, prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei formulate împotriva Deciziei de impunere nr. 8007 din 25 iulie 2012 şi a Raportului de inspecţie fiscală şi obligarea pârâtei să soluţioneze pe fond contestaţia.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:

Litigiul s-a născut urmare depunerii de către reclamantă a decontului de T.V.A. din 20 iulie 2011 pentru luna iunie 2011, prin care s-a solicitat rambursarea sumei negative de T.V.A. în valoare de 1.523.451 lei.

Urmare acestei solicitări, organul fiscal a procedat la efectuarea unui control parţial vizând perioada 1 martie 3007 - 30 iunie 2011, fiind întocmit raportul de inspecţie fiscală din 25 iulie 2012 (fila 97), în temeiul căruia a fost emisă Decizia de impunere nr. 8007 din 25 iulie 2012, prin care au fost stabilite în sarcina reclamantei obligaţii suplimentare în sumă de 2.020.260 lei reprezentând: T.V.A. suplimentar de plată 1.105.022 lei; majorări de întârziere 749.485 lei şi penalităţi 165.753 lei.

Împotriva acestei decizii de impunere, reclamanta a formulat contestaţie la C. Constanţa - Serviciul de Soluţionare a Contestaţiilor care, prin Decizia nr. 300 din 12 septembrie 2012, a suspendat soluţionarea contestaţiei în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) şi art. 216 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003, până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latura penală, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea.

S-a reţinut că măsura dispusă de organele de inspecţie cu privire la diminuarea taxei pe valoarea adăugată cu suma de 1.105.022 lei precum şi a accesoriilor aferente acestei surse a fost întemeiată pe faptul că nu se poate verifica realitatea operaţiunilor economice efectuate de reclamantă, în calitate de beneficiar, cu furnizorii săi de combustibil, mijloace fixe, oţel beton.

S-a motivat această decizie prin faptul că există o legătură de cauzalitate între stabilirea obligaţiilor fiscale în sarcina reclamantei şi stabilirea de către organul de urmărire penală a caracterului infracţional al faptelor săvârşite, legătură de care depinde soluţionarea cauzei în procedura administrativă.

Se constată, din adresele din 18 iunie 2012, din 15 iunie 2012, din 22 iunie 2012, din 19 iunie 2012, din 22 iunie 2012, din 13 iunie 2012 şi din 18 iunie 2012, că au fost formulate sesizări penale la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, dosarele aflându-se în lucru la organele de cercetare penală.

În conformitate cu prevederile art. 214 alin. (1) C. proc. fisc., organul de soluţionare a contestaţiei formulată pe cale administrativă poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Rezultă din prevederile legale enunţate mai sus că procedura suspendării soluţionării contestaţiei este facultativă iar pentru a se dispune o astfel de măsură prezintă relevanţă în primul rând existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni, cu înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei.

Condiţia esenţială impusă de text se referă, indiscutabil, la justificarea acestei măsuri de interdependenţă dintre posibilul caracter penal al faptelor investigate şi stabilirea corectă a obligaţiilor bugetare în sarcina contribuabilului, Curtea Constituţională statuând de altfel neîndoielnic că în astfel de cazuri, similare cu cazul de suspendare prevăzut de art. 244 pct. 2 C. proc. civ., se acordă întâietate rezolvării acţiunii penale.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă cu claritate efectuarea de cercetări penale în legătură cu activitatea societăţilor comerciale cu care reclamanta susţine că a avut raporturi comerciale, societăţi care erau considerate contribuabili inactivi, ulterior dizolvate potrivit art. 237 din Legea nr. 31/1990 pentru nedepunerea situaţiilor financiare, şi care deci nu puteau efectua operaţiuni comerciale în perioada pretinsă de reclamantă, societăţi care nu funcţionau la momentul controlului la sediile sociale declarate, a căror contabilitate nu a fost găsită pentru a se stabili realitatea operaţiunilor a căror restituire de T.V.A. o solicită reclamanta.

Se apreciază că aceste cercetări justifică măsura suspendării contestaţiei în condiţiile în care facturile prezentate de reclamantă în justificarea cererii sale de restituire de T.V.A., cu referire în special la motorina achiziţionată spre revânzare, sunt, paradoxal, dizolvate iar documentele contabile de negăsit.

În cauză este lipsit de relevanţă că nu s-a început urmărirea penală, cât timp din perspectiva textului mai sus invocat interesează existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni, cu înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei.

Prin decizia adoptată de organul de soluţionare a contestaţiei nu-i este încălcat reclamantei accesul liber la justiţie, drept consacrat prin dispoziţiile art. 21 din Constituţia României şi art. 6 parag. 1 din Convenţie deoarece aceasta se poate adresa justiţiei potrivit procedurilor din legislaţia internă.

2. Cererea de recurs;

Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii acţiunii şi anulării actului administrativ contestat, cu obligarea autorităţii pârâte să soluţioneze pe fond contestaţia reclamantei formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 8007 din 25 iulie 2012.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., se arată, în esenţă, că instanţa de fond făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor C. proc. fisc., apreciind greşi situaţia de fapt şi de drept a cauzei, întrucât actul administrativ contestat nu cuprinde motivele care să facă dovada legăturii de cauzalitate între conţinutul plângerilor penale formulate şi a înrâuririi pe care cercetările penale ar avea-o asupra soluţiei ce urmează a fi dată în soluţionarea contestaţiei împotriva deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală.

3. Hotărârea instanţei de recurs

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi în raport de cadrul legal aplicabil, Curtea îl va admite în sensul celor ce vor fi arătate.

Obiectul acţiunii introductive de instanţă îl constituie anularea Deciziei nr. 300/2012 emisă de intimata-pârâtă B. - C. - Serviciul de soluţionare contestaţii, decizie prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei formulate de recurenta-reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. 8007/2012.

În raport de obiectul acţiunii, instanţa de fond a avut a analiza dacă măsura suspendării soluţionării pe fond a contestaţiei formulate a fost dispusă în condiţii de legalitate faţă de dispoziţiile art. 214 alin. (1) C. proc. fisc.

Sub acest aspect Curtea constată următoarele:

Prin Decizia de impunere nr. 8007/2012 au fost stabilite în sarcina recurentei-reclamante SC A. SRL obligaţii suplimentare de plată de 2.020.260 lei reprezentând T.V.A., penalităţi, majorări de întârziere.

Cu ocazia controlului efectuat în urma căruia a fost emisă Decizia de imputare nr. 8007/2012, organele de inspecţie au făcut mai multe sesizări penale faţă de furnizorii societăţii comerciale cu care recurenta-reclamantă a derulat operaţiuni economice.

Împotriva deciziei de impunere care o privea strict pe recurenta-reclamantă, aceasta a formulat contestaţie în baza art. 205 C. proc. fisc., iar prin Decizia nr. 300/2012, soluţionarea contestaţiei a fost suspendată în baza art. 214 alin. (1) C. proc. fisc.

Potrivit art. 214 alin. (1) C. proc. fisc., „organul de soluţionare competent poate suspenda prin decizie motivată soluţionarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele de drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni, a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă”.

Rezultă cu claritate din interpretarea acestui text că măsura suspendării este una facultativă şi că singura condiţie ce trebuie îndeplinită pentru a fi dispusă se referă la „existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a căror constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce se va da”.

Din acest punct de vedere, Curtea constată că în cauza dedusă judecăţii nu au fost făcute probe din care să rezulte îndeplinirea condiţiei mai sus arătate.

Astfel, aşa cum rezultă din răspunsul dat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa (fila 57 dosar recurs), plângerile penale formulate de organele de control fiscal se referă la alte societăţi comerciale decât recurenta-reclamantă, la alte persoane fizice decât administratorul recurentei-reclamante, iar cercetările sunt în curs, fără să se fi dispus urmărire penală.

Aşa fiind, este evident că măsura suspendării dispuse de intimata-pârâtă nu se justifică în condiţiile în care nu s-a putut dovedi că între plângerile penale făcute şi obiectul contestaţiei administrative formulate există o legătură şi soluţionarea acestor plângeri penale ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a se da în procedura administrativă.

În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (2) C. proc. civ., recursul va fi admis, sentinţa modificată în sensul anulării Deciziei nr. 300/2012, cu obligarea autorităţii pârâte de a soluţiona pe fond contestaţia formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 8007/2012.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva sentinţei civile nr. 22/CA din 30 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Modifică sentinţa atacată, în sensul că admite acţiunea formulată de reclamantă şi, în consecinţă:

Anulează Decizia nr. 300 din 12 septembrie 2012 emisă de pârâta B. - C. Constanţa şi obligă autoritatea pârâtă să soluţioneze pe fond contestaţia reclamantei formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 8007 din 25 iulie 2012.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2014.