Petition for review dismissed for failure to substantiate contradictory final decisions; challenge to methodological norms on 2011 public sector salary calculation regarding the third salary step.

Decizia nr. 730/2014

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 4910 din 10 aprilie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursurile declarate de pârâţii A. Sălaj, B. şi C., prin D. a Judeţului Sălaj, împotriva sentinţei nr. 647 din 5 octombrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, şi a respins, ca neîntemeiată, excepţia de nelegalitate invocată de reclamanta E. cu privire la dispoziţiile pct. III lit. b) din Ordinul comun nr. 42/77/2011 emis de F. şi C. privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de recurs a reţinut că obiectul excepţiei de nelegalitate supuse analizei în cauza de faţă îl constituie dispoziţiile pct. III lit. b) din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010, aprobate prin Ordinul comun nr. 42/77/2011 emis de ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale şi ministrul finanţelor publice.

Dispoziţiile normative contestate au fost emise în aplicarea şi executarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

Astfel, conform prevederilor art. 17 din acest act normativ „În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, F. şi C. vor elabora normele metodologice de aplicare a prezentei legi, care vor fi aprobate prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al ministrului finanţelor publice, care va stabili şi formula concretă de calcul al salariilor, indemnizaţiilor şi soldelor pentru anul 2011”.

În cadrul procedurii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ trebuie analizată în funcţie de actele normative cu forţă juridică superioară în baza cărora acesta a fost emis, în raport cu principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, principiu consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată.

Argumentul invocat, atât de către intimata-reclamantă cât şi de către prima instanţă, în favoarea tezei nelegalităţii dispoziţiilor normative contestate îl constituie împrejurarea că acestea fac referire la treapta 3 de salarizare, fără ca Legea nr. 285/2010 să conţină o astfel de prevedere, argumentul fiind, evident, greşit.

Astfel, din conţinutul prevederilor art. 2 din Legea nr. 285/2010, rezultă că legiuitorul a urmărit ca, pentru anul 2011, salarizarea personalului nou-încadrat, precum şi a celui promovat în funcţii sau în grade/trepte, salarizarea să se facă la un singur nivel de salarizare, acela fiind cel în plată pentru funcţii similare.

Prevederile art. 2 din lege trebuie, însă, interpretate prin raportare la dispoziţiile art. 4 alin. (3) din aceeaşi lege, mai sus citate, cu care se coroborează şi care fac trimitere în mod expres la o salarizare având drept referinţă funcţia, vechimea, gradul şi treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010, acestea reprezentând, deci, „nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare”, la care se referă art. 2.

Aşadar, dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 285/2010 nu doar că nu exclud raportarea la trepte de salarizare dar chiar o prevăd, stabilind că salarizarea, pentru personalul aflat în situaţiile menţionate în ipoteza normei, se face la „nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare”, acest nivel fiind, conform art. 4 alin. (3) din aceeaşi lege, cel „în raport cu funcţia, vechimea, gradul şi treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010”, nivel stabilit începând cu 1 ianuarie 2011, prin reîncadrarea personalului plătit din fonduri publice.

Că astfel trebuie interpretate prevederile legale în discuţie rezultă şi din dispoziţiile cuprinse la pct. II art. 13 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată prin Legea nr. 283/2011, unde se prevede în mod expres că „În cazul funcţionarilor publici nou-încadraţi sau promovaţi, nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare este cel corespunzător treptei 3 de salarizare utilizate în anul 2010”.

Legiuitorul a menţinut, aşadar, acelaşi criteriu de calcul al nivelului de salarizare pentru funcţionarii publici nou-încadraţi sau promovaţi, inclusiv pentru anul 2012, acesta fiind cel corespunzător treptei 3 de salarizare utilizată în anul 2010.

Or, prevederile pct. III lit. b) din Metodologia aprobată prin Ordinul comun nr. 42/77/2011, emis de ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale şi ministrul finanţelor publice, realizează tocmai punerea în aplicare a acestei reguli, instituită de legiuitor prin dispoziţiile art. 2 şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 285/2010, pe care le respectă întocmai.

Împotriva Deciziei nr. 4910 din 10 aprilie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, E. a formulat cerere de revizuire.

Revizuenta şi-a întemeiat cererea de revizuire pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., însă fără a dezvolta motivele pe care se sprijină calea de atac exercitată.

Examinând cauza şi cererea de revizuire formulată, în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire.

Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere atunci când există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de aceleaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate; aceste dispoziţii se aplică şi în cazul în care hotărârile potrivnice sunt date de instanţe de recurs.

Invocarea motivului de revizuire prevăzut de textul legal anterior enunţat presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

- să existe hotărâri definitive contradictorii;

- hotărârile potrivnice să fie pronunţate în aceeaşi pricină;

- hotărârile să fie date în dosare diferite;

- în al doilea proces, să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei;

- să se ceară anularea celei de a doua hotărâri.

Conform art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este necesar ca ambele hotărâri să fie pronunţate ori pe considerente procedurale, ori pe fond, pentru că dacă una este pronunţată în temeiul unei excepţii procesuale, iar cealaltă este pronunţată în fond, nu există contrarietatea susceptibilă să facă admisibilă revizuirea.

Condiţiile indicate trebuie îndeplinite cumulativ, iar neîndeplinirea uneia dintre condiţii duce la respingerea cererii de revizuire.

În cauza de faţă, revizuenta nu precizează care sunt hotărârile potrivnice a căror revizuire se solicită în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., pentru ca instanţa să poată verifica îndeplinirea condiţiilor prevăzute de textul de lege invocat.

Prin urmare, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 326 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de E. împotriva Deciziei nr. 4910 din 10 aprilie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2014.