Local tax assessments reinstated; annulment overturned and case remanded for retrial.

Decizia nr. 715/2016

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Obiectul acţiunii

Prin cererea înregistrată sub nr. 907/36 din 25 octombrie 2013 la Curtea de Apel Constanţa, reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Mangalia, Primăria Municipiului Mangalia, Direcţia Generală Economică prin Primar, a solicitat anularea următoarelor acte administrative:

1. Dispoziţia nr. 36615 din 25 iunie 2013 şi actele vizate de contestaţia administrativă soluţionată prin această dispoziţie:

- Decizia de impunere nr. 24241 din 23 aprilie 2013 pentru stabilirea impozitului/taxei pe teren pentru anul 2008;

- Decizia de impunere nr. 24248 din 23 aprilie 2013 pentru stabilirea impozitului/taxei pe teren pentru anul 2009;

- Decizia de impunere nr. 24249 din 23 aprilie 2013 pentru stabilirea impozitului/taxei pe teren pentru anul 2010;

- Decizia de impunere nr. 24252 din 23 aprilie 2013 pentru stabilirea impozitului/taxei pe teren pentru anul 2011;

- Decizia de impunere nr. 24253 din 23 aprilie 2013 pentru stabilirea impozitului/taxei pe teren pentru anul 2012;

- Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. 24254 din 23 aprilie 2013;

- Decizia de impunere nr. 24213 din 23 aprilie 2013 pentru stabilirea impozitului pe clădiri pentru anul 2008;

- Decizia de impunere nr. 24217 din 23 aprilie 2013 pentru stabilirea impozitului pe clădiri pentru anul 2009;

- Decizia de impunere nr. 24218 din 23 aprilie 2013 pentru stabilirea impozitului pe clădiri pentru anul 2010;

- Decizia de impunere nr. 24219 din 23 aprilie 2013 pentru stabilirea impozitului pe clădiri pentru anul 2011 nr. ;

- Decizia de impunere nr. 24221 din 23 aprilie 2013 pentru stabilirea impozitului pe clădiri pentru anul 2012;

- Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. 24254 din 23 aprilie 2013.

2. Dispoziţia nr. 44157 din 27 iulie 2013 şi actul administrativ contestat, respectiv:

- Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. 33847 din 07 iunie 2013.

3. Dispoziţia nr. 44156 din 27 iulie 2013 şi actul administrativ contestat, respectiv:

- Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. 29191 din 20 mai 2013.

4. Dispoziţia nr. 49379 din 30 august 2013 şi actul administrativ contestat, respectiv:

- Decizia nr. 36617 din 25 iunie 2013 pentru îndreptarea din oficiu a erorilor materiale.

5. Suspendarea executării actelor administrative contestate până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii, conform art. 15 din Legea nr. 554/2004.

II. Hotărârea Curţii de apel

Prin Sentinţa nr. 71 din 2 aprilie 2014, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu pârâţii - Municipiul Mangalia, Primăria Municipiului Mangalia, Primăria Municipiului Mangalia - Direcţia Generală Economică - prin Primar şi a anulat actele administrative fiscale contestate.

III. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei au declarat recurs pârâţii Municipiul Mangalia, Primăria Municipiului Mangalia şi Primăria Municipiului Mangalia - Direcţia Generală Economică - prin Primar, criticând-o pentru nelegalitate, pentru motive pe care le-au încadrat iniţial în prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 din C. proc. civ. din 1865.

În esenţă, prin cererea de recurs, recurenţii-pârâţi au formulat următoarele critici:

- în mod greşit s-a reţinut inaplicabilitatea art. 249 alin. (3) şi art. 256 alin. (3) C. fisc., în condiţiile în care serviciul prestat de intimată nu este un serviciu public de interes general;

- în mod greşit s-a reţinut că deciziile de impunere contestate nu respectă cerinţele legale prevăzute de art. 43, raportat la art. 87 C. proc. fisc., deşi acestea au fost emise cu respectarea anexelor 10 şi 11 la Ordinul nr. 2052 bis/2006 şi anexei nr. 31 la Ordinul 75/2009, iar menţionarea greşită a denumirii sau perioadei reprezintă simple erori materiale, îndreptate potrivit art. 48 C. proc. fisc.

Ulterior printr-o cerere intitulată "precizări detaliate ale motivelor de recurs depuse în termen", recurenţii-pârâţi au indicat, ca temeiuri de drept, prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Prin notele scrise depuse la dosar la data de 8 octombrie 2015, recurenţii-pârâţi au invocat, în temeiul art. 245, art. 246 alin. (1) şi art. 247 alin. (1) C. proc. civ., excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Mangalia, excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Primăriei Municipiului Mangalia - Direcţia Generală Economică şi excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă şi a lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Mangalia.

La data de 1 martie 2016, recurenţii-pârâţi au invocat în scris şi motivul de ordine publică vizând nepronunţarea hotărârii în şedinţă publică, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. coroborat cu art. 489 alin. (3) C. proc. civ., cu referire la dispoziţiile art. 402, art. 175 alin. (2) şi art. 176 pct. 5 C. proc. civ.

IV. Apărările intimatei

S.C. A. SA a depus la dosar o întâmpinare prin care a invocat nulitatea recursului cu privire la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care nu a fost formulat în termenul de 15 zile de la comunicarea sentinţei, conform art. 485 C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi cu privire la criticile care nu vizează interpretarea şi aplicarea greşite a legii şi nu permit încadrarea în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu privire la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat că instanţa a reţinut în mod legal nulitatea actelor contestate din punct de vedere procedural, pentru lipsa unor elemente esenţiale, şi nelegalitatea impunerii taxei pe clădiri şi a taxei pe teren, în raport cu prevederile art. 249 alin. (3) şi art. 256 alin. (3) din C. fisc.

V. Procedura derulată în recurs

Raportul asupra admisibilităţii recursului, întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost comunicat părţilor în baza încheierii din data de 9 octombrie 2015, în temeiul alin. (4) al aceluiaşi articol.

Prin încheierea din data de 4 decembrie 2015, recursul a fost admis în principiu şi s-a stabilit termen pentru a fi soluţionat în şedinţă publică, după dezbateri contradictorii, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., urmând ca asupra motivelor de recurs formulate după termenul de 15 zile de la comunicarea sentinţei, instanţa să se pronunţe numai dacă stabileşte caracterul de motive de ordine publică, potrivit art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

VI. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma motivelor de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Intimata-reclamantă a supus controlului instanţei de contencios administrativ şi fiscal, pe calea prevăzută în art. 218 alin. (2) C. proc. civ., mai multe decizii de impunere pentru stabilirea taxei pe clădiri şi pe terenuri pentru perioada 2008 - 2012 şi deciziile pentru stabilirea obligaţiilor accesorii corespunzătoare, emise de Primăria Municipiului Mangalia - Direcţia Generală Economică, menţinute prin dispoziţiile privind respingerea contestaţiilor administrative, indicate expres la pct. I din prezenta decizie.

În temeiul art. 35 din O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, competenţa administrării impozitelor, taxelor şi a altor sume datorate bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale revine compartimentelor de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale, care au şi atribuţia de a soluţiona contestaţiile administrative împotriva actelor de impunere, potrivit art. 209 alin. (4) din acelaşi Cod.

Prin urmare, compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei locale - în speţă, Direcţia Generală Economică din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia, sub denumirea de la data emiterii actelor contestate - fiind titular al atribuţiilor de administrare a creanţelor fiscale locale şi de soluţionare a contestaţiilor administrative, are aptitudinea de a emite acte administrative fiscale, în regim de putere publică, având prin urmare capacitate administrativă, în virtutea căreia poate sta în procesul de contencios administrativ chiar în absenţa personalităţii juridice civile.

Primăria este definită în art. 77 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 ca fiind o structură funcţională cu activitate permanentă ce reuneşte primarul, viceprimarul, secretarul unităţii administrativ-teritoriale şi aparatul de specialitate al primarului, astfel că analiza şi admiterea unei excepţii de lipsă de capacitate procesuală de folosinţă a Primăriei Municipiului Mangalia, în condiţiile în care în proces figurează Direcţia Generală Economică, emitentă a actelor contestate, în calitatea ei de organ de specialitate al administraţiei locale, este lipsită de orice relevanţă practică în economia cauzei şi în raport cu modul în care societatea reclamantă a fixat cadrul procesual.

Referitor la calitatea procesuală pasivă a Municipiului Mangalia, după cum şi recurenţii-pârâţi au arătat, de altfel, în motivarea excepţiei, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 21 din Legea nr. 215/2001, unitatea administrativ-teritorială este persoană de drept public, cu capacitate juridică şi patrimoniu propriu, subiect de drept fiscal şi de drept procesual şi titulară a codului de înregistrare fiscală, astfel că nu este terţ faţă de raportul de drept fiscal dedus judecăţii, deşi, în temeiul art. 17 alin. (1) şi (4) C. proc. fisc., este reprezentată de compartimentul de specialitate al administraţiei publice locale.

Cu privire la motivul de ordine publică referitor la încălcarea principiului publicităţii procesului prin nepronunţarea hotărârii în şedinţă publică, Înalta Curte constată că acest motiv face parte dintre nulităţile necondiţionate de existenţa unei vătămări, conform art. 176 pct. 5 C. proc. civ.

Publicitatea şedinţei de judecată este prevăzută expres de art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, ca o garanţie esenţială a dreptului la un proces echitabil.

Curtea europeană a Drepturilor Omului a nuanţat însă această exigenţă, luând în considerare diversitatea sistemelor de drept procesual ale statelor membre, şi a decis, în jurisprudenţa sa, că pronunţarea publică a hotărârii nu trebuie interpretată literal, scopul art. 6 din Convenţie fiind atins şi prin posibilitatea oferită părţilor de a avea acces la hotărâre şi de a procura o copie de la grefa instanţei (Pretto şi alţii c. Italiei, hotărârea din 8 decembrie 1983).

Cu privire la fondul raportului juridic supus contestării judiciare, prin prisma motivelor formulate în termen, ce pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut nelegalitatea actelor administrative fiscale dintr-o dublă perspectivă: incidenţa prevederilor art. 46 C. proc. fisc., referitoare la nulitatea actului administrativ fiscal, şi identificarea greşită a calităţii de subiect al impunerii, în raport cu prevederile art. 249 alin. (3) şi 256 alin. (3) C. proc. civ.

Potrivit art. 46 C. proc. fisc. "lipsa unuia dintre elementele actului administrativ fiscal, referitoare la numele, prenumele şi calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele şi prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal, cu excepţia prevăzută la art. 43 alin. (3), atrage nulitatea acestuia. Nulitatea se poate constata la cerere sau din oficiu."

Contrar concluziei judecătorului fondului, instanţa de control judiciar constată că în speţă deciziile de impunere cuprind elementele de identificare ale autorităţii emitente şi ale contribuabilului, numele, prenumele şi calitatea reprezentanţilor compartimentului de specialitate, obiectul actului administrativ fiscal (taxa pe clădiri, taxa pe teren sau accesorii, după caz), perioada, termenele de plată. Pentru clădiri, deciziile de impunere indică valoarea impozabilă, cota stabilită prin hotărâri ale Consiliului local, suma datorată şi termenele de plată şi fac trimitere la poz. 1 - 34 din anexă pentru ridicarea valorii contabile a centralelor termice pentru care s-a calculat impozitul.

În cazul terenurilor sunt indicate suprafaţa şi elementele de calcul, iar cu privire la accesorii în decizie sunt precizate: natura obligaţiei principale, cuantumul acestora, perioada pentru care se calculează accesorii, procentul aplicat şi suma datorată.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în sentinţa atacată s-a reţinut greşit nulitatea actelor administrative fiscale contestate, prin prisma art. 46 C. proc. fisc.

De asemenea, s-a reţinut greşit şi inexistenţa obligaţiei de plată în sarcina intimatei-reclamante, pe care prima instanţă a considerat-o scutită de plata taxei pe clădiri şi pe terenul aferent centralelor termice, din perspectiva obiectului activităţii desfăşurate în temeiul contractului din 31 ianuarie 2003, de delegare a serviciului public de producţie şi furnizare a energiei termice şi apei calde pentru consum către utilizatorii finali.

Pentru clădirile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare sau în folosinţă, art. 249 alin. (3) din C. fisc. instituie o taxă care constituie sarcina fiscală a persoanelor juridice, altele decât cele de drept public, care au calitatea de concesionar, locatar, titular al dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz.

Intimata-reclamantă a susţinut, în esenţă, că intenţia clară a legiuitorului a fost aceea de a excepta de la plata impozitului/taxei pe clădiri şi teren imobilele din domeniul public sau privat al unităţilor administrativ-teritoriale folosite în scopul activităţilor desfăşurate în interes public, relevantă fiind destinaţia de interes public, iar nu calitatea de subiect de drept public al titularului.

Această interpretare, pe care s-a fundamentat şi soluţia primei instanţe, nu este împărtăşită de Înalta Curte, pentru că textele citate fac trimitere clară la calitatea de persoană de drept public, iar nu la obiectul de activitate al concesionarilor, locatarilor sau titularilor dreptului de administrare ori de folosinţă.

Conform art. 250 alin. (1) pct. 1 din C. fisc., clădirile proprietate publică nu intră sub incidenţa obligaţiei de plată a impozitului pe clădiri, dar în ipoteza prevăzută de art. 249 alin. (3), este instituită o sarcină fiscală pentru concesionarul, locatarul sau titularul dreptului de administrare ori de folosinţă care nu are calitatea de persoană de drept public.

În egală măsură, conform art. 256 alin. (3) C. fisc., pentru terenurile proprietate publică a statului ori a unităţilor-administrativ teritoriale concesionate, închiriate, date în administrare sau în folosinţă, taxa pe teren reprezintă sarcina fiscală a concesionărilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz, în condiţii similare impozitului pe teren.

Ies de sub incidenţa obligaţiei de plată a taxei pe clădiri şi pe teren doar bunurile proprietate publică a statului ori a unităţii administrativ-teritoriale afectate îndeplinirii unui serviciu public organizat în subordonarea directă a autorităţii administrativ-teritoriale, iar nu în cazul unei delegări a serviciului public către un operator privat.

În speţă, conform art. 1 din contractul de delegare a gestiunii din 31 ianuarie 2013, concedentul Consiliul local al Municipiului Mangalia a delegat concesionarului gestiunea, administrarea şi exploatarea sistemului de alimentare cu energie termică de interes local, iar potrivit art. 4 din contract, bunurile mobile şi imobile aparţinând domeniului public şi privat al concedentului, utilizate pentru efectuarea serviciului, au fost încredinţate concesionarului în schimbul unei redevenţe.

Aceste motive de recurs, pe care Înalta Curte le consideră întemeiate, impun casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (2) C. proc. civ., pentru a se cerceta pe fond motivele din acţiune, referitoare la modalitatea de calcul al obligaţiilor principale şi accesorii contestate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Municipiul Mangalia, Primăria Municipiului Mangalia şi Primăria Municipiului Mangalia - Direcţia Generală Economică - prin Primar împotriva Sentinţei civile nr. 71 din 2 aprilie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 martie 2016.

Procesat de GGC - NN